Gazeta literară, ianuarie-iunie 1961 (Anul 8, nr. 1-27)

1961-06-01 / nr. 23

Plenara Secţie­ de dramă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R.O sarcină de răspundere orbind despre piesa intr-un act, a spus tov. Lucia Demetrius, vom vorbi încă o dată, fără îndoială, despre sarci­nile care ne stau în­­ faţă nouă, dramatur­gilor, întotdeauna, iar în această nouă etapă de dezvoltare in care a intrat ţara noastră, mai puternic decit oricînd, pentru că piesa intr-un act nu este nici mai puţin, nici alt­ceva decit piesa in trei, în patru acte, in şase sau zece tablouri dacă vreţi, iar problemele ei specifice sunt numai probleme tehnice, de meşte­şug". Reamintind, in lumina Raportului ţinut de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej la cel de al 111-lea Con­gres al P.M.R., că in prezent activi­tatea ideologică, munca de lichidare a inm­uririlor educaţiei burgheze din conştiinţa oamenilor este tărimul principal al luptei de clasă, referatul a subliniat necesitatea apropierii dra­maturgilor de problemele majore ale actualităţii socialiste. „Dacă putem, cină facem o trecere în revistă a realizărilor noastre, să cităm piese mari sau mici ca întin­dere, care înseamnă reuşite din punct de vedere ideologic şi artistic, putem, in acelaşi timp, să ne mustram că anumite teme, anumite probleme mari nu au fost încă atacate, sau că au fost atinse in chip insuficient, fără destulă putere, fără destulă autenticitate, fără destulă eficienţă“. Autoarea referatului a arătat că nu avem încă piese de întindere care să trateze problemele caracteristice ale vieţii şi muncii în gospodăriile agricole colective, că pie­sele noastre inspirate din viaţa satu­lui tratează încă într-o mare măsură conflictele caracteristice perioadei de formare a acestor gospodării şi, mult mai puţin, problemele legate de con­solidarea şi dezvoltarea formelor so­cialiste din agricultură, iar cele in­­tr-un act, care au început să oglin­dească această etapă, nu sunt nici destule la număr, nici deosebit de bune. „Şi nu mă pot opri să adaug — a spus in continuare tov. Lucia Demetrius — că nu avem încă un număr reprezentativ de piese cu muncitorii de azi care să zugrăvească noua lor conştiinţă, piese care să oglindească bătălia pentru calitate şi tehnică înaintată in industrie, nici destule piese şi destul de reprezen­tative despre viaţa şi năzuinţele ti­neretului nostru care se deosebeşte atît de adine de cel pe care burghe­zia il creştea strimb“. Vorbind în continuare despre uriaşa, dezvoltare a mişcării teatrale in tara noastră, despre dragostea marilor mase de oameni ai muncii pentru teatru, referatul, abordind problemele dramaturgiei pentru amatori, a în­demnat scriitorii să nu neglijeze acest sector important care se adresează milioanelor de spectatori. ..Nu reto­ric, nu didactic, nu uscat, a spus re­ferența, ci viu, prin minunatele mij­loace ale teatrului, prin convingătoa­rele mijloace ale artei. Şi nu cu şa­bloane, nu prin scheme, nu prin re­peţiri ale aceloraşi împrejurări şi date, aşa cum se intimplă adesea incit o piesă seamănă in mod dure­ros cu alta, ci prin imagini vii, rupte din viaţă". Arătînd că datorită contribuţiei unor scriitori ca Mihail Davidoglu, Horia Lovinescu, Tiberiu Vornic, Au­rel Baranga, Ştefan Tita, Ludovic Bruchstein, Teofil Buşecan sau Si­tli András, piesa intr-un act, destinată colectivelor de amatori, a înregistrat succese, referatul a arătat că există în această privinţă încă destule de­ficienţe. „Exigenţa faţă de piesele intr-un act nu trebuie să scadă pentru că aceste piese servesc un public mai puţin deprins cu teatrul. Dimpotrivă, faptul că noi, scriitorii, trebuie să creştem acest public, ne obligă şi mai mult să respectăm, să îndeplinim toate exigenţele ideologice şi artistice pe care le cere arta de la noi“. Referatul a arătat că in general scriitorii cunoscuţi, cu experienţă, ocolesc încă piesele intr-un act sub­­apreciind genul, socotind in mod ero­nat că fiind scurtă piesa are voie să fie şi uşoară sau superficială. Nu este vorba ca fiecare piesă intr-un act să­­epuizeze problemele majore ale con­temporaneităţii, aceste piese pot să pună şi probleme aparent secundare, dar caracteristice mediului din care sunt culese, cu condiţia să fie de o autentică actualitate, să fie expre­sive, să nu se înece în fapt divers şi nn anecdotic. Referatul a arătat că, pentru a sti­mula interesul dramaturgilor pentru piesele scurte, pentru a-i îndrepta către teatrul de amatori, este absolut necesar ca piesa, critica dramatică, să acorde o atenţie sporită pieselor scurte. In acelaşi timp teatrele pro­fesioniste ar putea da spectacole alcă­tuite din mai multe piese intr-un act, ceea ce ar constitui încă un preţios stimulent pentru dezvoltarea acestui gen. In încheiere, tov. Lucia Demetrius a spus : „Noi trebuie să scriem pie­sele intr-un act pe care le aşteaptă mii de echipe culturale şi sute de mii de spectatori. Cei care stăpinesc meş­teşugul scriitoricesc in primul rind, şi in acelaşi timp începătorii atraşi de literatura dramatică trebuie să depună laolaltă eforturi pentru a scrie din ce în ce mai bine, in cin­stea celor care construiesc această viaţă frumoasă, de care ne bucurăm toţi. Pentru noi scriitorii, asta trebuie,să constituie o sarcină, pe care s-o pu­mim cu seriozitate şi cu mindrie şi s-o ducem la capăt cu cinste“. CITIŢI IN PAGINA 6 referatele tovarăşilor Nicolae Nisio şi Dumitru Solomon, pezentate in ca­drul plenarei secţiei de dramă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R. Referat prezentat de LUCIA DEMETRIUS, preşedinta Secţiei de dramă PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNITI-VA1 ORGAN SĂPTÂMINAL AL UNIUNII SCRIITORILOR PIN R. P. R. ­IVTILNIRM DE LA VIENA­ olitica de provocare a fostului preşedinte Ei­senhower şi a secun­dului său Nixon, după ce a aruncat In­ter Conferinţa la nivel înalt de la Paris, a suspendat punţile tra­­tativelor cu Uniunea Sovietică. Soarta lumii a rămas atunci, parcă, nesigură. Omenirea a trecut printr-un moment greu de îngrijorare. Dar şi în acele zile şi de atunci Încoace în mod constant, tovarăşul Hruşciov a manifestat speranţa că noii conducători ai Statelor Unite, de­semnaţi prin noile alegeri, vor privi cu mai mult simţ de răspundere, mai raţional şi mai realist, rezolvarea problemelor internaţionale, implicit problema­ problemelor, cheia tuturor , dezarmarea. Căderea în alegeri a „secundului“ Nixon a întărit în opinia publică a lumii această speranţă,­­ căderea însemnînd în mod clar condamnarea de către majoritatea cetăţenilor ame­ricani a politicii de aventură pe mar­ginea prăpastiei pe care Dulles şi a­­poi Nixon a făcut multe exerciţii de echilibristică. Cu toate speranţele puse, noul pre­şedinte John Kennedy s-a complăcut în echivoc, sau, cel puţin într-o ati­tudine plină de contradicţii care, dacă nu a spulberat nădejdile, nu le-a adus nici un suport real. In adevăr, organizarea debarcării în Cuba, intervenţia făţişă în Laos, intensificarea pregătirilor de război în Vietnamul de Sud şi Tailanda, re­centa lovitură de forţă de la Seul, sprijinul constant acordat utilitarişti­lor germani, piedicile ridicate la Con­­­­ferinţa de la Geneva cu privire la încetarea experienţelor nucleare, nu sunt de natură să încurajeze încrede­rea într-o politică de pace, realistă, a noului preşedinte. Sunt fapte care dovedesc odată mai mult că imperialismul american a continuat să fie şi după schimbarea locatarului de la Casa Albă, citadela principală a reacţiunii. S-a întîmplat însă ceva, probabil neaşteptat de preşedinte : politica a­­ceasta s-a izbit de rezistenţa de ne­înfrânt a popoarelor, fie ele şi mici, precum Laos şi Cuba. Dacă imperialismul nu s-a lepădat sub noul costum, de apucăturile sale agresive, a învăţat totuşi că bunul plac şi violenţa nu mai pot dicta ne­­stînjenite în omenire. Poticnirile în­cercate la realitatea pe care trebuia 6-o înţeleagă bine din declaraţia con­sfătuirii reprezentanţilor partidelor co­muniste şi muncitoreşti de la Mosco­va : „Principala trăsătură distinctivă a timpurilor noastre constă în aceea că sistemul socialist mondial se transformă în factorul hotărîtor al dezvoltării societăţii omeneşti“. In aceste împrejurări, iată o rază de lumină . Un comunicat publicat si­multan la Washington şi Moscova a­­nunţă că Nikita Hruşciov şi preşe­dintele Kennedy se vor întîlni în zi­lele de 3 şi 4 iunie la Viena. Este vorba nu de negocieri şi a­­corduri, ci de un prim contact perso­nal (sunt termenii comunicatului) şi un schimb general de vederi asupra principalelor probleme care privesc relaţiile între cele două ţări. Cercurile largi ale opiniei publice mondiale, popoarele din întreaga lume, masele largi din America, chiar deputaţi şi senatori ai noii legislaturi din America, văd în această întîlnire sporindu-se şansele de clarificare şi îmbunătăţire a atmosferei internaţio­nale, şansele de succes ale unor ne­gocieri pe baze realiste. De aceea ele au primit vestea cu un sentiment de uşurare şi de speranţă. In ce priveşte Uniunea Sovietică, — aşa cum a declarat tovarăşul Hruş­­ciov înainte de a se fi hotărît acea­stă întrevedere,­­ „va face astăzi ca şi ieri toate eforturile pentru a îmbunătăţi raporturile cu ţările occi­dentale, inclusiv Statele Unite“. Obiectivul propus de întîlnirea de la Viena nu poate da iluzii nelimitate a­­supra posibilităţilor ei. Dar el odată atins, va putea să îngăduie spulbe­rarea tuturor părerilor preconcepute şi statornicirea încrederii Lumea speră să se ajungă, chiar la Viena, la o destindere internaţio­nală şi la crearea tuturor condiţiilor pentru negocieri fructuoase, ca urmare a acestui prim contact Clarificarea de la Viena, atingerea obiectivului pe care şi l-a propus — schimbul larg de păreri — va avea o influenţă ce se va resimţi de în­dată în toate numeroasele domenii ale relaţiilor internaţionale. Demostene BOTEZ Anul acesta doi reprezentanţi de seamă ai poeziei ruse au fost dis­tinşi cu premiul Lenin. A. Tvardovski şi A. Prokofiev sunt scriitori care şi-au cucerit de mult recunoaşterea cititorului de poezie. Primul din ţinutul Smolenskului, ce­lălalt din Ladoga, amindoi au adus in literatura sovietică prospeţimea limbii populare. Tvardovski însă a trecut de la dialectul şi ornamentaţia bogată a „Ţării Moravia“ la sinte­za puşkiniană a limbii­­literare unice. „Năvodul său pescăresc“ e mai larg iar ochiurile mai mărunte , noţiunile proprii noului mod de viaţă, formele consacrate ale vocabularului poetic din secolul XIV coexistă cu limba colorată şi plastică a străzii şi folclo­rului de astăzi. Prokofiev porneşte de la Leskov : el caută cuvîntul viu, neobişnuit, pur­­tînd de obicei amprenta dialectală. Genurile preferate de cei doi poeţi se deosebesc şi ele. Tvardovski se arată a fi un maestru al construc­ţiilor vaste, lirica sa este intr-un fel epică, de largă respiraţie, sintaxa poetică o urmează pe cea firească a limbii­ vorbite. Prokofiev e mai „sintetic“, mai impulsiv. Metafora constituie instrumentul său preferat. Dar aceste imagini străvechi ne-au dus destul de departe. Ş 1 Tvardovski, şi Prokofiev sînt înainte de toate poeţi sovietici. Cum se exprimă via­ţa nouă in opera lor — iată între­barea esenţială şi dificilă în acelaşi timp: întrebarea e dificilă pentru că poetul autentic răsfrînge realitatea prin imagini unice, irepetabile. E mult mai uşor să fixezi tema şi Scrisoare din MOSCOVA ideea unei poezii retorice slabe unde ideea „iţi sare în faţă“. Nu, tot far­mecul, toată forţa marii poezii con­stă in topirea sensurilor ideologiei educative în carnea imaginii, iar ideea acesteia nu umblă pe sîrma îngustă a schemei liniare, finind des­făcute braţele rimelor pentru echili­bru... „Invitaţie la călătorie“ (Prokofiev) este expresia lirică a pămîntului rus, vocea şi respiraţia sa, iubirea, cre­dinţa. Şi frumuseţea să, forţa lui modestă şi energia molipsitoare, ela­nul furtunos şi vast. Lirica lui Pro­kofiev se încheagă intr-un unic cint patriotic despre pămintul rus de ne­cuprins. „Din depărtare-n depărtare“ (Tvar­dovski) este o meditaţie despre com­plexitatea secolului, despre măreţia mişcării istorice a poporului, despre marea răspundere a celui mai „mic" membru al societăţii in faţa istoriei, despre respectul faţă de sine al omu­lui aşa-zis „simplu" despre adevă­rul vieţii. Literatura sovietici a cîştigat în anul acesta încă o bătălie pentru ca­litate, iar vulgarizatorii noştri s-au convins încă o dată că nici o sforă­­ială zgomotoasă nu rămîne în memo­ria poporului demn de o artă auten­tică, majoră. Cit despre răuvoitorii sau duşmanii dinafară ei au sufe­rit un nou eşec, demonstrîndu-li-se netemeinicia judecăţilor lor presta­bilite despre aşa-zisa nivelare şi „ra­ţionalizare“ a poeziei sovietice. Iar toate la un loc înseamnă vic­toria cauzei socialismului, a culturii sale. Vladimir OGNEV Laureaţii poeziei pe anul 1961 GH. ŞARU Sava Ştefan, muncitor fruntaş la Uzinele „Tudor Vladimirescu" (Din „Expoziţia de portrete ale oamenilor muncii" — Sala Palatului R.P.R.) 1 IUNIE - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI Desen­at GH. BOŢAU MIHAI RENIUC Eu Timpului cariatidă sîntu-i Ori piatra poate mai din temelii, 'Ascunsă, nevăzută, cum Cuvîntu-i In mari picturi ori grele simfonii. Din veacul meu eu nu ţin să mă mîntui Şi drum să-mi tai spre alte veşnicii — Atîta doar să se priceapă : Cîntu-i Ce-ncremeni pe faţa-mi cînd murii! Să simtă toţi şi pentru totdeauna Urmaşii dezgropînd aceste blocuri De marmoră cu dungi adinei de singe, Căzute, arse-n blestemate focuri, Că noi n-am vrut să ştim ce-nseamnă-a plînge Şi am cîntat mai tare ca furtuna ! SHAKESPEARE : The rest is silence. Tăcere-i restul. Dar Le-ai dat inima-n dar Acelor care mine Vor fi ? S-o aivă pune In două, caldă, ruptă, S-o poarte steag în luptă, S-o stoarcă vin pe buză, Buchet să stea pe-o bluză Subt care dormitează Sunt tineri ori e trează O inimă-n iubire... Torseși dintr-însa fire, Din inima-ţi, să sune Cînd blinde, cînd nebune A cîntec ori a geamăt, A linişte, a freamăt ? 1 acuşi din ea ghiocul Ce ştie şi norocul Şi frămîntarea mării Din marile străfunduri Ori doina de pe prunduri A recilor izvoare ? Prinseşi licori din soare, Ca-n cupa de cristal, In ea să joace perle­­Aici pe-al vieţii mai ? Ştiuşi s-o-mprăştii — mierle Prin merii primăverii, Prin florile puzderii ? Ai pus-o-n colţul roşu Să cheme, cum cocoşul In zori, izbind în lene, Ori coruri de sirene Strigînd, strigînd de zor Spre fabricile lor Pe mîndrii fii ai muncii? Ştii legăna tu pruncii Şi somn să faci din scîncet, Erou din omul lînced, Pumnal ce dă-n minciună, Cu vorba ta cea bună, Şi tare şi domoală, Ades vestind răscoală, Iar pentru suferinţă Binala biruinţă A omului, a vieţii, — t­riumful tinereţii ! De-ai fost, acestea-s restul, De nu, tăcere-i restul. IM ACEST MUMA Versuri de Florenţa Albu, Demos­tene Botez, Grigore Hagiu, Victor Kern­rich, Tudor Matnescu, Florin Mugur, Constantin Nisipeanu, le­­tiţia Papu, Veronica Porumbacu, Nichita Star,eseu, Cornel Şerban. - pag. 3. Două schiţe de Erstatte Caldwell - pag. 4.' ' » ,,H ploaie" - nuvelă de Eugen Barbu - pag. 5-6 Turneul Teatrului „V. V. Maiakov­­ski" din Moscova. - Interviu cu N. Chiopkov - Studentul Hamlet" - de E. Mar­­fevici. - Articole de V. Mindra, Adriana Iliescu și D. Solomon - pag. 7. GLASUL DE FOC DIN EGINA e douăzeci de ani umblă prin lume, din acea memorabilă zi de sfirşit de mai, un nume care va străluci de-a lungul veacurilor: Ma­­nolis Glezos. 31 mai 1941 era un sfirşit şi era un înce­put. In vechea Eladă a lui Homer un tinăr patriot cu un suflet nespus de frumos şi cu o în­drăzneală de legendă a smuls drape­lul morţii, crucea indirligată a lui Hitler, vestind ţării sale şi lumii în­tregi apusul întunericului in Grecia. Numele lui Manolis Glezos străbate întreaga lume ducînd cu el stri­gătul de libertate, strigătul de luptă împotriva fascismului care, zdrobit de glorioasa Armată Sovietică, rein­­viază, sub pulpana reacţiunii interna­ţionale, personificată prin reprezen­tantul ei fidel de la Bonn, Adenauer. 19­4­1! Mi-l amintesc atit de bine. Europa gemea sub cizma de fier a lui Hitler. Hoardele fasciste atacau cu furie turbată Uniunea Sovietică. România gemea sub acelaşi jug. Par­tidul nostru comunist chema poporul la luptă împotriva cotropitorului. Fiecare lovitură dată fascismului apropia victoria popoarelor . „A­­runcaţi trenurile fasciste în aer !“ „Nici un bob de grîu pentru maşina de război germană !“ „întoarceţi ar­mele împotriva lui Hitler şi a ban­delor fasciste !“ etc. etc. — erau lo­zinci prin care poporul nostru era chemat la luptă. In Franţa, in Cehoslovacia, in Iu­goslavia, in Grecia, in toată Europa fascismul primea lovituri grele. In acele momente dramatice pentru însăşi viaţa omenirii, Manolis Gle­zos a smuls de pe Acropole odiosul steag cu zvastică. Sub loviturile necruţătoare ale Ar­matei Sovietice şi ale altor popoare, fascismul a fost doborit. 9 mai 1945. Se părea că după acea imensă baie de singe pacea se va aşterne pentru multă vreme peste lume. Dar n-a fost aşa. In multe ţări care nu s-au putut încă smulge din lanţurile imperialismului, teroarea a rămas să domnească mai departe lovind in primul rind in cei mai în­flăcăraţi luptători pentru libertate. In Grecia bunăoară a fost întem­niţat printre alţii şi eroul de pe A­­cropole, Manolis Glezos. Astăzi glasul lui de foc se ridică din închisoarea de pe insula Egina cu o hotărire demnă de marii fii ai lumii. lată ce spune Manolis Glezos în mesajul adresat popoarelor sovie­tice, popoarelor lumii şi opiniei pu­blice greceşti: — „Mîinile poporului nostru au rupt in bucăţi simbolul odios al fas­cismului şi războiului iar de pe ve­chea Acropole a răsunat glasul tri­umfului democraţiei". Şi după ce vor­beşte în mesajul său despre faptele eroice şi despre sacrificiile atîtor eroi anonimi, el arată că: „forţele care au dat naştere fascismului urzesc din nou planuri împotriva păcii şi demo­craţiei. Pentru a se cinsti cu adevă­rat cauza rezistenţei, este necesar să se întărească prietenia intre popoare, să se lupte împotriva războiului, pen­tru coexistenţă, aşa cum o face atît de stăruitor poporul sovietic şi con­ducătorii lui". Iubite prietene Manolis Glezos ! Iţi trimitem un frăţesc salut şi-ţi dorim putere să spulberi lanţurile ce te în­cătuşează. Ion BANUTA

Next