Gazeta Sibiului, 1939 (Anul 6, nr. 69-119)

1939-01-01 / nr. 69

Pag. 2 Desacordul vremii Atunci când vine un popas sărbătoresc în truda cotidiană, atunci când odihna şi reculegerea îşi reven­dică un loc binemeritat, — gânduri şi simţeminte fere­cate altminteri de griji, cu lupte mizere dar istovi­toare, — ies la iveală. Fireşte în preajma unui an nou este obiceiul, de a se cerceta fapte şi evenimente, cres­tate pe răbojul timpului în decursul a 365 de zile. Nu vrem în rândurile noastre să însemnăm cronologic şi contabiliceşte faptele zilelor ce s-au scurs. Dar, arun­­cându-ne privirea pe filele rupte, nu putem să nu fim îndureraţi de tristeţea, de tragicul existenţei noastre. Suntem zidiţi într'o vieaţă de ceaţă şi desfrunzire. Cele mai admirabile elanuri, cele mai spontane por­niri sunt zăgăzuite de neînţelegere şi răstălmăcire ... Veacul nostru, al douăzecelea, este veacul uluitoarelor descoperiri, al confortului al rapidităţii, — este cu alte cuvinte, — veacul desfătărilor, al radio-ului şi televi­ziunii, al cinematografului vorbitor, etc. Doctori de seamă caută să cantoneze suferinţa omenească; cele mai neînchipuite remedii au fost isco­dite pentru combaterea bolilor. O artă nouă îşi des­face luminos corola. In pictură, în teatru, în literatură, palpită ritmul unei originalităţi impresionante. Maşinismul, în industrii a înlocuit braţele a mii de lucrători. Vieaţa s’ar putea desfăşura senină,­­ limpede ca puritatea cristalului. Şi totuşi... Veacul nostru, al douăzecilea, veacul cuce­ririlor cele mai de seamă, care ar trebui să libereze individul din cătuşele instinctelor şi ale necunoscutului, — este veacul tuturor răstignirilor... In patria lui Goethe, în patria lui Thomas Mann şi a lui Einstein s'au ridicat ruguri pentru cărţi In patria lui Cervantes şi a lui Goya, „moartea“ şi „dezastrul“ fugăresc ultimele supravieţuiri de civili­zaţie ! De ce ? Ce neînţeleasă şi înfricoşătoare fatalitate împovărează umerii umanităţii ! Sunt fapte care te înspăimântă prin cruzimea lor şi care te cutremură, care te înfioară şi mai mult prin lipsa ori­cărui sens. Ştim ce ni se va răspunde. Că istoria, până la urmă se repetă, că dealungul veacurilor fapte ca şi acele de acum s'au mai petrecut. Argumentul totuşi nu este valabil. Fiindcă atunci când s'au produs fapte asemă­nătoare, omenirea trăia sub zodia celui mai degradant obscurantism. Dar azi? Azi mai este cu putinţă a se vorbi de ignoranţă şi obscurantism ? Sau este o dis­crepanţă, un desechilibru flagrant între evoluţia spiri­tului colectiv uman şi spiritul ştiinţific? Poate că în timp ce omenirea îşi urmează o curbă evolutivă nor­mală, vieaţa a făcut un şalţ imens care a lăsat cu mult în urmă pasul molcgm al omenirei? De aici poate se desfac toate neajunsurile. Pentru nivelul desvoltării umane, ştiinţa este mult prea avansată ceea ce s-a rea­lizat în trei decenii ar fi trebuit să umple golul a trei secole. Şi atunci firesc, toate perfecţiunile, toate inven­­ţiunile în loc de a servi ca mijloace de îndulcire a existenţii, ajung elemente de grave nemulţumiri sociale cum ar fi de pildă şomajul creiat la maşinism, sau de distrugere colectivă, cum sunt invenţiunile de răsboiu. Acest desechilibru, acest grav desacord, ar putea fi surse nefericiţilor umanităţii. Omenirea se târăşte ca o râmă, iar ştiinţa sboară ca o rapiditate neînchipuită... Este ca şi cum unei societăţi de maimuţe antropoide, i s'ar pune la dispoziţie cuceririle civilizaţiei şi ale con­fortului . N'ar şti ce să facă cu ele, în cel mai bun caz s’ar folosi de ele, în aşa fel, încât să aibe de suferit. Fireşte, ori cum­ ar fi explicaţiile, concluziile tot întristătoare rămân. Şi dacă întâmplător, aceste expli­caţii sunt juste, tristeţea e şi mai mare când priveşti şi constaţi că oamenii luminaţi, care ar putea să gră­bească procesul de desvoltare al colectivităţii la nivelul ştiinţei, fac tocmai invers, coboară ştiinţa în tenebrele unui obscurantism mistic şi ucigător. Când va face oare omenirea saltul pe care l-a făcut ştiinţa ? Atunci binefacerile unui trai cu adevărat civilizat îşi vor re­vărsa belşugul. Să nu disperăm. Fiindcă istoria cunoaşte şi fenomene de felul acesta... Alex. Tomiéi-Seuerin. GAZETA SIBIULUI Români! înscrieţi-vă în „Frontul Renaşterii Naţionale“ Unde va fi sediul breslelor din finutul Mureş? Ardeți brichete Rudolf Friedsam PKIl VALIE IDE F I E E Sibiu, Piaţa Lemnelor 5 — Telefon 251 — Sucursala, Strada Octavian Goga Nr. 1 — $i de aici înainte d­zttdţi restaurantul COLONADE G. MAKSAY — 3?e terean.-u­l Târg­u­lui d­e 2v£ostre — Mâncări delicioase / Specialităţi la grătar / Vinuri de Târnave şi Drâgăşani / Bere Luther. Serviciul prompt şi conştiincios / Preţurile modeste­­In fiecare seară cântă muzică de rangul întâiu de salon, jazz şi dans Se aşteaptă un comunicat oficial . Suntem în plină constituire a breslelor. Aproape toate categoriile de profesioniști s'au constituit, iar cele neconstituite se vor conforma legii în timpul cel mai scurt. Noua orânduire a breslelor este foarte bună și credem că va da roade minunate dacă cei ce conduc breslele vor fi animaţi de ideologia legiuitorului şi de glasul vremurilor de azi. Dar iată, că în ţinutul Mureş breslele se află într'o situaţie foarte precară în ce priveşte sediul lor. După lege, sediul fiecărei bresle trebue să fie în ca­pitala ţinutului deci breslele din Mureş ar trebui să aibă sediul la Alba-Iulia. Ori, acest lucru este impo­sibil de realizat ţinând seamă că, conducătorii tuturor breslelor din acest ţinut nu-şi au domiciliul în Alba- Iulia ci în toate cazurile, la Sibiu — oraş care dis­pune de un număr foarte mare de meseriaşi, patroni, lucrători calificaţi şi funcţionari particulari. Ştim cu toţii că, Alba Iulia este un oraş cu o vi­aţă economică foarte redusă, fiind cazuri la unele profesiuni, că în Alba-Iulia nu se găseşte nici măcar o persoană care să ia iniţiativa pentru înfiinţarea breslei respective. Cam aceiaşi situaţie o găsim şi în celelalte oraşe din ţinutul Mureş — cu deosebirea de Sibiu, care, cum am spus mai sus, dispune de un număr destul de important de meseriaşi, lucrători şi funcţio­nari particulari. Şi astfel stând lucrurile, sibienii s-au constituit în bresle — cuprinzând bun înţeles şi pe ceilalţi colegi din oraşele de pe cuprinsul ţinutului Mureş — ale­­gându-şi majoritatea comitetului de direcţie dintre la­ Sibiul îndeplineşte toate condiliunile calnici şi fixându-şi totodată sediul breslei la Sibiu — după cum era şi firesc. Acum suntem informaţi că lucrul acesta nu s-ar admite de către forurile competente , breslaşii tre­buind să se conformeze legii breslelor, adică sediul breslelor din ţinutul Mureş să fie la Alba-Iulia şi nu la Sibiu. Cei ce susţin teza pentru ca sediul să fie la Alba- Iulia se bazează pe situaţia celorlalte nouă ţinuturi din România, cari se conformează legii breslelor. Dar fie-ne îngăduit să spunem că, alegerea capi­talei ţinutului Mureş de la început nu a corespuns situa­ţiei, din toate punctele de vedere. Pentru că înţelegem şi noi ca oraşul Cluj să fie capitala ţinutului Someş, Cernăuţul în Bucovina, Chişinăul în Basarabia, Timi­şoara în Banat şi aşa mai departe, dar este foarte nepotrivit ales oraşul Alba-Iulia, comparândul cu Sibiul, care era cel mai nimerit ales capitala ţinutului Mureş, având în vedere vieaţa culturală, economică şi admi­nistrativă a acestui oraş cu o veche tradiţie naţională. Nu venim să răsturnăm înfăptuiri ideale nici nu venim cu revindecări imposibil de realizat, dar cerem — şi pe bună dreptate — ca sediile breslelor din ţinutul Mureş să-şi aibă sediul la Sibiu, pentru moti­vele mai sus arătate. Credem că forurile în drept vor înţelege această situaţie dând dispoziţii în sensul arătat pentru a pune capăt unei situaţii destul de gingaşe. Un comunicat oficial pentru lămurirea situaţiei îl aşteptăm cu toată încrederea. Hteulis. (Continuare din pag. 1-a) Rodnicul bilanţ al cârmuirii actuale La Ministerul Educaţiunei Naţionale s'a procedat în primul rând la deparazitarea învăţământului. In­strucţia practică s'a încurajat conform adâncilor ce­rinţe ale vieţii româneşti. Licee, gimnazii, şcoli nor­male, etc., au fost desfiinţate deoarece nu corespun­deau nici unei necesităţi. In locul lor s'au întemeiat şcoli cu caracter practic de­ o urgentă utilitate pentru noi. învăţământul superior s'a reorganizat. In urma acestor reorganizări, profesorimea şi studenţimea au căpătat noui condiţii de prosperitate. Mai cu seamă tinerilor merituoşi li s'au creat nesfârşite posibilităţi de trai. Cerinţele materiale s'au armonizat desăvârşit cu celea sufleteşti. La Ministerul Cultelor, potrivit articolului res­pectiv din noua Constituţie s'a aplicat obligativitatea căsătoriei religioase, îndeplinindu-se o gravă poruncă morală a vieţii colective. Pe de altă parte, Episcopia Ortodoxă a Maramurăşului a fost reînviată. La Ministerul Economiei Naţionale întâia năzuinţă a constat în valorificarea produselor agricole. Sporul economic obţinut a înviorat prosperitatea financiară a Statului. In aceiaşi ordine de preocupări s-au temei­­nicit cooperaţia în modul cel mai fructuos. Exportul a fost încurajat ca niciodată, iar politica deschiderii de credite pentru cei săraci a satisfăcut o arzătoare dorinţă. La Ministerul Finanţelor, prin stricta aplicare a legilor s'a ajuns la rezultatele cele mai îmbucurătoare. Direcţia vămilor, descoperind o serie întreagă de contrabande, făcute de străini, a redobândit Statului pierderi uriaşe. Un program de activitate neprecupe­ţită s'a efectuat în noul spirit de conducere. La Ministerul de Agricultură şi Domenii, paralel cu valorificarea produselor agricole, s'au reglementat feluritele exploatări necesare, îndeosebi a pădurilor şi a bălţilor. Grija de căpetenie s’a orientat înspre ţă­rănime, acolo unde zăcea certitudinea permanenţei noastre etnice. La Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comuni­caţiilor problema fundamentală a căilor de transport s-a aşezat pe calea înfăptuirii. Noui linii de cale ferată sunt în lucru. Modificarea legii cărăuşiei a dat sprijin real drepturilor româneşti. La Ministerul Muncii activitatea depusă întrece orice elogii. Cele două feluri indicate de M. S. Re­gele , organizarea şi ocrotirea muncii pentru a co­respunde industrializării progresive a ţării şi echilibrul şi liniştea socială, au devenit două stări de fapt. S’au creat bazele corporative ale muncitorilor români; s'au înlăturat primejdiile invaziei străine, re­­glementându-se procentul lucrătorilor străini în orice întreprindere; s'a naţionalizat spiritul de muncă în toate stabilimentele industriale; s’au înfiinţat şcoli pentru ucenici şi lucrători şi în sfârşit s-a împlinit acel deziderat al veacului: muncă şi voe bună. Iată numai câteva din extrem de importantele realizări făcute. La Ministerul Sănătăţii prin organizarea circum­scripţiilor sanitare rurale, prin campaniile întreprinse în August şi Septemvrie, prin energica acţiune de combatere a bolilor sociale şi contagioase cât şi prin recentul apel lansat în vederea salvării vieţii copiilor,­­ s'au slujit aceleaşi comandamente ale patriotismuluii constructiv. Aşa­dar, acestea sunt faptele. M. S. Regele poat avea o profundă mulţumire că şi-a găsit colaborator care să-i înţeleagă Augustele gânduri şi să lupte pentr întruchiparea lor fără cruţare şi odihnă. Nr. 69 Noaptea vrăjitoriei şi a misterelor In noaptea de Anul Nou la orele 12, când bat clopotele, inimile tinerelor fete încep să palpite puternic. E noaptea misterelor. E noaptea când printr-o vrăjitorie poţi să scapi de sărăcie, câştigându-ţi un bărbat bogat şi frumos. Nu vreau să spun cum se fac vrăjitoriile fiindcă mie teamă de duhuri Voiu spune însă altceva. In această noapte poţi să vezi toate câte ţi­ se în­tâmplă în anul care începe acum, dacă ai gând curat şi credinţa în Dumnezeu. Chestiunea aceasta, natural, le interesează pe fete. Unele îşi citesc viitorul în plumbul topit și asvârlit în apă rece. Se formează diferite crestături întortochiate pe cari câte-o babă știe să le tălmăcească. La fel se face cu ceara curată de albine. Când o punem în apă rece, trebue să avem grije să se for­meze un cerc. Vom citi ursita pe partea de jos, care e în apă. Unele fete iau apă dela fântână într'un pahar unde toarnă un albuş de ou. Formele cari le ia al­buşul în apă se pot observa numai dimineaţa. Tot timpul cât lucrează nu trebue să vorbească cu nimenea. Altele pun cenuşe cernută pe o farfurie, deasupra ei un pahar cu apă, iar în pahar o verighetă. Se stinge electrica şi se aprinde câte o luminare de o parte şi de alta a farfuriei. Apoi fix la ora 12 trebue să pri­vească prin inel, acolo se va arăta chipul ursitului, aşa de clar încât îl poţi recunoaşte mai târziu, dacă până atunci încă nu l-a întâlnit. Cea mai înfricoşătoare scenă este să privească în oglindă cu o lumânare în mână îmbrăcată în costumul lui Adam. Acela care totuşi are curajul să se uite în oglindă, apoi într'adevăr îşi va vedea ursitul care o va face fericită, şi lipsită de grijile acestei lumi, E. D. L.

Next