Gazeta Sporturilor, iunie 1941 (nr. 228-256)

1941-06-16 / nr. 242

ANUL XIV Seria nr. a­­RT. 242 Director VIRGIL POPESCU La șase unei zile înaintea sărbători Nu știm de ce, dar de câte ori vorbim despre atletism, avem impresia că vorbim despre un co­pil sfios care atunci când vrea să escaladeze un gard, atras de po­mii fructiferi din grădina de din­colo, se oprește șovăelnic pe creasta gardului și... renunță apoi. Atletismul e unul din primele sporturi cari s’au însămânțat pe plaiurile noastre. Așa cum a «pri­ns» boxul, cum a făcut carieră football-ul, putea să facă și el. N’a reușit, însă. Nici n’a încer­cat măcar. Modest, s’a mulțumit cu campionatele de acum două de­cenii, campionate desfășurate pe pista de iarbă din parcul de lângă Arcul de Triumf, pentru a trăi apoi «mai în confort», în atmosfe­ra A. N. E. F-ului. Pe tărâm international, mici manifestări cu succese neaștepta­te din partea românilor. Se reîntorceau «băeții» noștri din neuitatele balcaniade atletice de la Atena, plini de glorie și tit­luri, și în gara de Nord întâlneau indiferența și... absența celor cari ar fi trebuit să-i primească cu flori, așa cum primeau echipe de foot-ball, chiar când­­ aceasta ve­nea de la... Toulouse, în valize cu o severă corecție «cubană». Sfios, atletismul n’a protestat niciodată, deși ar fi fost în drept. Doar a continuat.­In 1937 a fost, poate, «momen­tul psihologic» — dacă se poate spune astfel — din viața copilului sfios. Curajos atletismul și-a strigat dreptul la viață, chemând legiu­nile sportivilor la întrecerile bal­canice de pe A. N. E. F. Au fost atunci, zile de neuitat. Cucerit, publicul uitase și de foot-ball și de tot, și venise să a­plaude victoria unui Ghiescu sau a unui Dinu Cristea. S’a dovedit atunci că atletismul place, — ca și football­ul, ca și boxul, — și că poa­te atrage massele spre stadion. In drumul spre fructele — pu­blicul — din grădina foot-ball ai lui copilul sfios ajunsese pe creasta gardului. Mai avea puțin de făcut. O săritură și gata. Un concurs, două, cu caracter Internațional, și atletismul și-ar fi câștigat definitiv pasionații lui.... susținătorii lui— N’a făcut-o... Nechemat, publicul n’a mai ve­nit, descurajat, copilul sfios a co­borât de pe creasta gardului— Și ar fi fost atât de ușor să fie altfel Peste șase zile, la A. N. E. F., atletismul retrăește sărbătoarea din 1937... Matchul atletic Germania— România va aduce din nou în tri­­bune, legiunile sportivilor noștri. Va reuși atletismul nostru să și­ le rețină pentru totdeauna? Sau poate copilul sfios se va opri din nou, șovăelnic, pe o crea­stă de gard? Aceasta depinde de el... De cei ce îl îndrumează, mai ales... Costin Păun Subdirector M­i­r­c­e­a Pop 6 3 LEI C* LUNI 16 IUNIE 1941 Prim Redactor N. Papagheorghe Direc­ia și Ad­u­a Telefoane: Secretariat : , Tipografia . » . 1ABONAMENTE 6 an » luni Lei 1000 500 Ripensia joacă astăzi ultimul match din campionatul actual. Campionat în care s-a comportat onorabil, dar inegal. A făcut performanțe care au a­­mintit de Ripensia de altă dată, dar a și cedat uneori lamentabil și în im­­parență, inexplicabil în fața unor e­­chipe net inferioare. Azi e ultimul joc. Și în football ultima impresie contează cel puțin tot atât de mult cât și prima impre­sie. De aceia jucătorii timișoreni sunt obligați să se comporte astăzi la înălțimea prestigiului lor, presti­giu stabilit în bună parte, în urma jocului de tristă memorie, cu F­ C Ploești. E drept că astăzi Ripensia are un adversar foarte dificil: Venus fost și poate viitor campion national, e­­chipa care a pierdut campionatul actual printr'un accident aproape și anume prin capotarea, de care de­sigur vă amintiți, de la Arad, împo­triva Gloriei. învinsă în campionat, Venus și-a legat speranțele de Cupa României. Și din nou negrii au cedat, nu pentru că erau inferiori adversari­lor, dar pentru că moralul le era scăzut, șovăitor. Echipa din Splaiu, trece actual­mente printr-o criză morală, mai mult decât financiară sau tehnică. Jucătorii, echipa întreagă e dezo­­rietată și nu mai poate să mai lup­te așa cum ar trebui. Sau mai exact, n’a putut să lupte, pentru că aceste eșecuri repetate au avut unn efect salutar asupra nervilor jucătorilor venusiști. Pare-se, însă, ca acest lucru în loc să-i deprime, i-au îndârjit, i-au întărit și vor revanșa cu orice preț. Nu mai pot să și-o ia asupra Glo­riei, nu pot în contra Rapidului, și-o vor lua împotriva Ripensiei. Ripen­sia care nu mai puțin trece și e­a printr-o criză. Vă amintiți scandalul care a întu­necat palmaresul echipei timișore­ne vă amintiți de asemenea de sanc­țiunile aplicate de F. R. F. H. din cauza suspendării unor jucători, din cauza indisponibilității altora, nu se știe încă efectivul sig­ur al Ripen­siei. Cât privește echipa Venusului, ea e cunoscută. Singura schimbare mai importan­tă va fi introducerea lui Ionescu Crum în locul lui Sfera. In ceea ce privește pe Negrescu va juca de altfel și în ultimul match de campionat al Venusului, acela de săptămâna viitoare împotriva lui F. C. Rapid. Iată formația negrilor: Budan, Ionescu Negrescu, Cearughin, Crum, Fe­­raru, Lupaș, Vladimirescu, Ploeșteannu, Humis, Petea Vâlcov și Iordache. Venus va câștiga Există o tradiție a matchurilor Venus — Ripensia, Venus să câști­ge la Timișoara, iar Ripensia la Bu­curești. De data aceasta însă, credem că­ tradiția va înfrântă și Venus va câștiga, refăcându-și blazonul. Ar mai fi o posibilitate care ar reabilita pe ambele echipe: un match nul. Nul numai ca scor, căci în privința jocului ar putea fi o lup­tă îndârjită cu faze de înaltă clasă. Ceea ce și credem că va fi. Matchul începe la ora 17,30 și va fi condus de dt. Virgil Vartolomeu (Constanța). Astăzi pe arena din Splaiu VENUS $1 RIPENSIA LIPII PINTRU REABILITARE Reintră Ionescu Cin-Venus favorit al partidei PAVLOVICI (Ripensia) IONESCU CRUM (Venus) ­ ARM­AN DESMINTE... Intr’o convorbire ce am­ avut-o ori cu Cârjan, vigurosul cen­tru-atacant al campion­ naționali, se arată foarte surprins de unele afirmațiuni fă­cute de către un ziar de specialitate, că o parte din «cocorii oboreni» intenționează să se reîntoar­că la fostul lor club, care i-ar primi... — «Nici vorbă de așa ceva, ne-a declarat cate­goric Cârján. Din contră, inten­ționăm să introdu­­cem în echipă câțiva jucători și cu cei care-i a­­vem să facem la toamnă o echipă în care să pre­domine elementul tânăr. Ar fi și anormal apoi ca să înlăturăm tocmai pe acei cari s’au străduit în decursul unui cam­­pionat, să ne aducă titlul suprem. Și apoi Unirea Tricolor are pepiniera ei mulțumită căreia nu va umbla niciodată după achiziții, fie ele chiar din­tre fostele «vedete» obor­ene». LAZAR­­ '■ [UNK]&*­+. Odată cu retragerea de pe arenele de sport SFERA FACE DECLARAȚII Problemele de actualitate ale soccerului românesc privite de: „Badea“. Un iubitor de muzică și un intelectual de rasă. Emoția unui jucător rutinat. — Planuri de viitor Cu interviewul de față începem o serie de anchete în lumea jucă­torilor români de foot­ball, nu în ceea ce privește notele lor biogra­­fice ci în privința unor probleme de actualitate, amatorism și profe­sionism, credințele lor despre valoa­rea footballului autohton și străin și într-o oarecare măsură prezen­tarea vieții lor particulare, viață pe care mulțimea spectatorilor nu o cunoaște. Și, pentru un cât mai bun început vă prezintăm una din cele mai caracteristice figuri ale soccerului românesc, pe LAZAR SFERA. Alegerea, credem, că este cu atât­­ mai bine venită, cu cât, în momen­tul de fată Venusistul și-a anunțat retragerea din lumea jucătorilor de foot-ball în care a cunoscut nenu­­mărate satisfacții. Retragerea lui în plină formă ne ilustrează adevărata vedetă care se retrage în momentul în care a atins maximumul de valoare, pentru ca să nu dea loc, atunci când nu va mai putea fi acelaș, la compătimiri și pentru ca tinerele cadre să-și poată face loc. Cine nu-l cunoaște pe Sfera? Care sportiv nu i-a murmurat cel puțin o singură dată numele ? Un sportiv de clasă, un tual desăvârșit, un meloman intelec­con­vins, iată caracterele principale care-l întregesc pe Sfera. O ORA DE VORBA CU SFERA * Intr’un blok-haus pe str. Gogii Ca­n­tacu­zijio, un apfu­'tarja&nt © lGfe'îinfe în care-l găsim pe Sfera... în halat și papuci. Instalați în fotolii comode, Lazăr răspunde întrebărilor noastre, cur­gător și sincer așa cum este ade­văratul român. Fiindcă se vorbește de retragerea lui Sfera atât de timpurie, era na­tural să-l întrebăm câți ani are. — «32». — Afară de footballist, în viața particulară ce ești ! — Funcționar la Ministerul Eco­nomiei Naționale, UN POLISPORTIV Ceea ce cu siguranță mulțimea spectatorilor și a sportivilor nu o știu, este că Sfera în afară de foot­ball mai practică o sumedenie de ne­sporturi. La întrebarea noastră, Sfera răspunde: — Da cum credeai dumneata că eu mă pot opri numai la un sport ? Trebue să știi că am jucat pe tim­puri, la Cluj, în echipa Universită­ții un campinat întreg de hochey pe ghiață. Tot iarna, skyul îmi ră­pește majoritatea timpului liber. Pentru vară mă rezerv înnotului și canotajului pe care socotesc că orcare sportsman trebue să le prac­tice pe o scară cât mai întinsă pen­tru menținerea supleții. EPOCA ȘI MATCHUL DE AUR — Care a fost epoca de aur a ca­rierei dumitale 7 — Cu toate că și la «U» la Cluj am cunoscut succese veritabile, to­tuși socotesc că apogeul carierii me­­le l-ama atins la Venus, de unde am fost selecționat necontenit în echi­pa națională. — Fiindcă veni vorba, de câte ori ai fost internațional ’ — Să-ți spun drept, cu toate că mă pricep la contabilitate, nu aș putea să-ți spun exact. Cred că îm­preună cu matchurile jucate în re­prezentativa B, ajung în jurul lui 30. Ceea ce trebue să știi este că de vreo cinei ani am făcut împreună cu echipa națională toate deplasă­rile, chit că am jucat, chit că eram «eterna» rezervă. (Aceasta când li­nia de fundași era Burger-Alba). — Care a fost cel mai de seamă moment al carierii . — Știu și eu. Cred că primul meu match internațional pe care l-am susținut cu Lituania, pe o ninsoare cum nu cred să mai fi văzut. Și da­că ți-am spus de ninsoare este că matchul acesta nu știu dacă ai a­­f­at s’a disputat în August. Mat­­ehal l-ar a câștigat cu 4-2, fiindcă noi am fost cu mult superiori gaz­delor. Care era înfățișarea echipei Venusului atunci când ai jucat în sânul ei primul match 7 — Trebue să știL în­ primul rând că matchul meu de debut în forma­ția negrilor l-am susținut contra ADMIREI în nocturnă. Postul în care am debutat la Venus a fost UN INTERVIEW DE SANDU BUȘAC half dreapta. Echipa după câte mi­­adne aminte era următoarea: Lăpușneanu, Stanci­u, Albu, Sfera Actis, Fieraru, Manole, Volodea, Colea, Petea și Motoroul. SFERA EXPLICÂNDU-ȘI JOCUL — Dar știi că ești socotit unul din­tre cei mai duri fundași, și ca să fiu sincer, spectatorii te socotesc brutal. — Brutal, trebue să știi că nu sunt. Dar, într’adevăr, este ceea ce se cere jocului de fundaș care nu trebue să scape înaintașii adverși, pentru că în caz contrar, goalul este marcat sută la sută. Și apoi parcă și fizicul meu face pe cei mai mulți spectatori să mă socotească brutal, ceea ce ți-o repet­ nu sunt niciodată. — Să te întreb încă ceva: în ce împrejurări te-ai apucat de foot­ball 7 — Am început și eu să joc la Ti­mișoara, când eram de vreo șapte­­opt ani. Pe la vreo 10 am fost selec­ționat în echipa cartierului — și aci să fac o paranteză — cred că nimeni nu știe că la Timișoara se disputau în afară de m­atchuri de football între cartiere, și matchuri atletice, chiar între străzi. — Unde ți-ai făcut debutul ca footballist 7 — La 11 ani în echipa de pitici a Unirei din Timișoara, apoi după un an ca junior la Banatul și la urmă, la 15 ani, în prima echipă a Poli­­te­hnicei, de unde am trecut mai târziu la Universitatea, fiind silit să-mi continui studiile. — Ce ai studiat, — Academia Comercială. Dar cum la Timișoara nu era o asemenea fa­cultate, a trebuit să aleg între Cluj și București. Pentru un timp am ales Clujul mai mult forțat de prie­tenii mei Sepi, Surlașiu, Doboșan, Dehelean, etc., care urmau ca și mi­ne academia. — Citești cronicile care se fac la matchurile în cari joci ? — Ca să-ți spun sincer, nu. — De ce ? — Fiindcă după cum știi, câți oa­meni, atâtea păreri. Ei bine, ca să-ți dai seama asupra aceluiaș match, cronica dintr’un jurnal nu seamănă de fel cu a altuia. Așa că vezi, nu poți să-ți dai sea­ma de adevăr urmărind cronicile sportive. — Păstrezi cronicile . — Aproape deloc. Ceea ce însă co­lecționez — și aici să-ți fac o măr­turisire — sunt fotografiile. Ți am arăta că am o sumedenie, dar m’am­ mutat de curând aici și nu le am­ la îndemână. — Dacă se întâmplă să citești cro­nicile, te afectează o cronică defa­vorabilă 7 — Când eram tânăr, cronicile mă interesau extrem de mult. Și am să-ți spun de ce. Orișice jucător tâ­năr ,fie că a fost lansat sau nu, a Continuare în pag. Ill­a sc­uțkMșiffau fe*' - ;• i - ' ’ •' Sfera cu trainingul echipei naționale înaintea jocului cu Germania de la 1 Iunie NOROCOSUL JOE LOUIS... Ziarele americane anunță că Joe Louis va abandona boxul. Motivul ? Fără motiv. Abandonează și gata ! In definitiv are omul dreptate. Adversari nu prea mai are, «suma s-a făcut-o».­ Ce să mai aștepte? Să îmbătrânească? Și atunci să coboare treptele careului fermecat învins de cine știe! El, Joe Louis!, De ce nu s'ar retrage, deci acum, în plină glorie, iar numele lui să rămână de apururi aureolat de ad­mirație !... Ca cel a lui Gene Tun­­ney... S’o mărturisim sincer, ne nu­mărăm și noi printre admiratorii «mitralierei din Metroit». Avem cel mai mare respect pentru pum­nii și talentul lui Joe Louis. Dar... — să vorbim așa între noi — pe lângă PUMNI și TA­­LENT, n’are Louis și NOROC? Ea are... Și încă «d'ăl mare».. Are norocul de a se fi născut de partea cealaltă a Oceanului, acolo unde un vânzător de ziare sau un distribuitor de ghiața, — e chiar, cazul lui Joe Louis, —­ poate de­veni oricând celebru și bogat. Ce-ar fi făcut, însă, Joe Lowist dacă s’ar fi născut în România, de exemplu? Nimic. Ar fi devenit portar la imobilul vreunui bogă­taș excentric, sau «vedetă» de circ­a la «Moși». Atâta tot. Dar să zicem că s’ar fi apucat­­ să practice boxul și ar fi devenit iboxeur profesionist, cu licență in­­ regulă. Hm... Boxa el odată, nu zic­ea, dar până la Dumnezeu să se or­ganizeze o nouă reuniune, era nevoit omul nostru să vândă to­curi rezervoare sau cravate pe Bulevard? Era. Ca Moreson sau Nelu Oprescu. Pe urmă i-ar fi oferit maestrul Preda, «două sute» să facă un match de antrenament la «Noul». Louis ar fi refuzat indignat —­ «Ce, coane, eu sunt om de două sute !» — dar la reuniunea viitoa­re ar fi acceptat obligat. De cine? De Majestatea Sa Stomacul. Și între două mat­eur­i disputate «din an în Paște», un «antrena­ment» pe «două sulate» și o tara­bă cu cravate de «patru poli bu­cata, pe alese», Joe Louis ar dus o existență tristă de anonim, și Așa cum duce însăși boxul româ­nesc... Pe când în America!... Nu, nu, să știți un lucru: Joe Louis e un om tare norocos... COSTEL PYKOMAR In pag. Vl-a: Ultimele demisii dela F. R. F. H. Tinerețe, talent, 'voioșie Liceele Titu Maiorescu $1 Aurel Vl­ai cu învingători­ i ’311 impus: Rădulescu €rh.f Aurel­­ Mirescu, Anibal Baciu, Rădulescu Andrei și Iscoveanu Eugen Ziua de ieri mulți școlari n’o vor mai uita. Ca o zi de premii, sau ca o excursie în munți. Căci ce a fost pe Anei, în după-amiaza unei ide­i care tinerețea a triumfat și oda­tă cu ea atletismul nostru, dacă nu un dar minunat al unui sfârșit de an greu și plin de neprevăzut. Și totuși aceste campionate ar fi putut avea un îndoit succes dacă s-ar fi ținut în luna Aprilie de pildă. Oricum, ele sunt o izbândă. Și suntem siguri că pe viitor vor fi nu o sută și ceva de concurenți, ci câteva sute, iar în rândul animato­rilor nu numai câțiva harnici pro­fesori (și nu putem să nu amintim aici prezența entuziastă a d-nilor Orășanu, Duțescu, Vlad, Bran). Am văzut ieri cât de drag îi este tineretului nostru atletism­lul, eu câtă ambiție știu să lupte niște co­pilandri și cât de talentați sunt a­­cești adolescenți, în care noi vedem campionii de mâine. Cum am putea descrie, ca să trăiți, și dvs., bucuriile victoriei, dezamăgirile învinșilor, ardoarea alergătorilor din ștafete. Cum v-am putea face să vedeți, cu emoția cu care am văzut noi, sărutându-se între ei, învingătorii, felicitându-se demn adversarii! De-ați fi fost lângă noi să-l strigați pe nume pe Dumitrescu Gh. și Iscoveanu Eu­gen, acești copii care fug mai re­pede ca un epure, sau să tremurați când săr ca niște veverițe peste ștachetă pe Anibal Baciu — frate­le săritorului dela prăjină — și pe Andrei Rădulescu. Acelaș Andrei care a câștigat greutatea cu un re­­zulat foarte bun pentru anii lui. Ne-a mai plăcut mult f­elul și trategia lui Girescu. Deasemeni în­trecerile dela ștafetă și aprigul duel de la greutate (cat. 1). Și dacă nu am remarcat pe nu­me și pe ceilalți să nu se supere. Cronicarul e totdeauna robit rezul­tatelor celor mai bune și autorilor lor. Ii rugăm însă să ne creadă că­ nouă ne e la fel de drag și tânărul care s’a clasat al șaptelea la spri­­ent, dar pe care calasmentul nu-l numește, ca și al treilea aruncător la greutate sau ultimul clasat la înălțime. Toți sunt prietenii și co­legii noștri celor ce iubim atletis­mul. In rândurile noastre îi chemăm cu toată dragostea. Să fie indife­rent cum, ca atleti sau ca specta­tori, dar să vie. Căci atletismul no­stru e tânăr, iar tinerețea lor e dornică de atletism. „Surel Vision“ campion la categoria l-a Pe echipe victoria la această cate­gorie, rezervată liceenilor cari nu au mai mult de 15 ani, a revenit liceului «Aurel Vlaicu». Dintre tineri vom remarca pe aler­gătorii Iscoveanu și Zvorișteanu, pe aruncătorul Zvorișteanu ca și pe ad­versarii lui, Cernea și Berne și pe să-Continuare din pag. IlI-a

Next