Gazeta Sporturilor, octombrie 1941 (nr. 349-379)

1941-10-01 / nr. 349

f Sprt fără spectatori Ne-a fost dat să trăim una dintre cele mai triste Dumi­nici ale sportului românesc. La sfârșitul săptămânii trecute o sumedenie de manifes­tații sportive petrecute la București s-au desfășurat în fața unor tribune pustii, dezolant de pustii. Astfel campionatele naționale ale atleților juniori și ale atletelor au strâns în cele două zile în care s-au disputat cel mult două sute de specta­tori, deși intrarea gratuită era mai mult decât o invitație grațioasă adresată tineretul­ui bucureștean altădată atât de entusiast pentru atletism. Alături de ANEF, pe courts-urile Tennis-Clubului, se disputau în acelaș timp campionatele naționale de tennis. Deși aceste jocuri strângeau tot ce avea mai bun în sportul alb, tribunele au rămas întristător, cumplit de grele. Duminică după amiază urma să se dispute pe arena Venus finala campionatului național de hadball. Că nu s’a disputat este altă poveste. Dar la acest match nu veniseră să asiste decât două inși: tânărul fiu al d-lui profesor N. Du­­țescu și subsemnatul. Și trebue să ținem seama că primul spectator nu venise ca să privească la match, ci să-și admire părintele în funcția de arbitru. La volley, baskett-ball, ping-pong, ciclism, aceeaș si­tuație jalnică. Și ceea ce este mai trist, matchul de football Juventus— Rapid, adică cel mai bun spectacol de acest gen ce se poate pune pe picioare în prezent la noi, deși era condimentat cu un match de rugby și cu încă unul de football tot de primă categorie, n’a putut atrage decât una mie cinci sute de spec­tatori. Și nu uitați că gratuitățile eliberate de C. S. R., de FRFH și de cluburi sunt de cel puțin trei ori mai numeroase decât cifra de mai sus. Fără îndoială situația este mai mult decât îngrijorătare. Și cu atât mai critică cu cât scuza vremii nefavorabile nu poate fi luată în considerație, deoarece altădată, pe ploaie și pe ninsoare, spectatorii veneau în număr respectabil la manifestații sportive de valoare mai redusă. De ce campionatele naționale de tennis și de atletism n’au strâns nici măcar atâți spectatori câți veneau altădată la un match districtual de football? N’are lumea gust de petrecere? Atunci de ce cinemato­grafele și teatrul sunt înțesate. De ce la cursele de cai sunt mai mulți spectatori decât altădată. Recunoaștem că manifestațiile sportive de acum priji forța lucrurilor sunt mai puțin interesante decât altădată. Dar nu în măsura în care au fost părăsite de spectatori. Și tocmai de aceea ne vedem siliți să reluăm sugestia de ieri a colegului Sandu Pană care vede aici mâna nefastă a delato­rilor și a defetiștilor — dușmani aspirațiilor naționale, — netrebnici care deplâng situația de altădată când în sportul românesc se lăfăia streinismul. num­ E trist însă că publicul românesc pleacă urechea la svo­­ru să îosfoce de guler pe colportorii lor. Virgil Popssr­i Lotul juniorilor bucureșteni va face astăzi un nou antrenament In vederea formării echip­ei de ju­niori care va reprezenta Capitala în cadrul cupei «Unirea», una din ce­le mai importante manifestațiuni ale juniorilor noștri, se va face as­­tăzi un nou antrenament pe terenul «Unirea Tricolor», contra echipei dis­trictuale Colțea sub conducerea ju­cătorului Anghelache. Se va insista mai ales asupra con­diției fizice după care se va trece la balon timp de 90 minute, reparti­zate în trei reprize a 30 minute, în care iHMP vor fi verificata toți se­lecționabilii. Afară de acest antrenament, se va mai face încă unul, Joi după a­­miază în compania Unirei Tricolor spre a se pune la punct echipa îna­intea materiului de Duminică cu Brăila. LOTUL CE TREBUE SA IA PARTE LA ANTRENAMENT Următorii jucători sunt cu insis­tență rugați să se prezinte la antre­nam­ent, altfel vor fi aspru sancțio­nați de către federație: STANESCU (Olimpia), PANAIT (Olimpia), BU­RUIANA (Gloria), C. MARINES­­­CU (Un.­­Tricolor), VADUVESCU (Sp. Si), I. VASILE (Olimpia), CO PEȚ (Olimpia), MOLDO­VEANU (Juventus), RADULESCU (Olim­pia), ANDREI RADULESCU (Ve­­pia), RUGIUBEI (Un. Tricolor) și GICA ANDREI (Juventus). Rezerve: SAVU (Venus), IONIȚA (Unirea), GH- NICOLAE (Olimpia), VLADESCU și MIRCEA POPES­­­CU (Unirea Tricolor). O întâlnire inter­naționala de skiffuri și rapace BERLIN '29 " Un interesant concurs international de caiace și skiffuri a avut loc în Germania între următoarele țări: Germania, Italia și Croata. Concursul prilejuit un frumos spectacol în­­­­registrându-se rezultate excelente. La dublu caiace s-a clasificat pri­ma Germania cu 84 p, fiind ur­mată de Croația cu 64 p. La skift de „4” și „8” persoane a învins Italia instalându-se în frunte cu 98 p, urmată de Germania la 70 p. și Croația 56 p. tSOCM,w a 4 PAGINI 3 LEI ANUL XII. Seria II. Director VIRGIL POPESCU No. 349 Subdirector Mir­c­e­a Pop prim Redactor N. Pap­agheorghe Direcția si Ad-Jia 3.26.60 Telefoane. Secretariat • • 5.91.86 Tipografia . . . 3.26.60 Miercuri I Octombrie 1941 ABONAMENTE 1 an..................Lei 1000 6 luni .... » 500 au APARUT PRIMII CM­ONI NAȚIO­NAL la f­INI­NI­S Astăzi ultimile două finale: C. Tânăsescu­-A. te i­m­na si »erestin­­ niroi-Stanesci Odată cu primele raze binefăcă- iveală și primii campioni de temnis Fa, a fost acea de dublu mixt din­­soare de soare, ziua de ieri a scos la pe anul în curs. tre perechile Berescu Burac — Bu­­rac și Stăncescu — Schmidt. Au câștigat primii, dar nu toc­mai atât de sigur, Stăncescu — Schmidt, fiind la un pas de victo­rie. Partida a fost interesantă și cu emoții, mai cu seamă în setul in­­tim. Cei mai buni de pe teren, d-na Burac — Berescu și A. Schmidt. Cel puțin ultimul, a jucat și pen­tru partenera sa, nulă la fileu. Setul prim a aparținut lui Stăn­­cescu — Schmidt, cel de al doilea soților Rurac, lupta adevărată în­­­cepând în setul decisiv, care în­­tr'adevăr a fost de mare spectacol. Au luat conducerea cuplul Rurac Berescu — Rurac ajungând la 5—3, adversarii au egalat, pentru ca a­­poi a avantajul să cocheteze când intervin operatorii fotografici Conform celor anunțate de noi, finalele de ori, mai precis finala de dublu-mixt dintre cuplurile soții Rurac și Stăncescu — Schmidt, a fost filmată. Faptul, nu poate decât să ne în­cânte. După cum mai spuneam, e­­voluția pe ecran a vedetelor noas­­tre va constitui un bun pas înainte în lupta începută pentru populari­zarea tennisului românesc. Numai un lucru am mai avea de adăugat; să se atragă atenția «pri­cepuților» operatori să mai filme­­ze și jucători, pe lângă garduri, câr­paci, pietre și alte asemenea de­coruri rustice. FILMUL JOCURILOR In primul moter al zilei de ori, s’a jucat finala de dublu categoria I-a între perechile domni Tă­­năsescu — Schmidt și Benedek — Burac, terminată cu victoria pri­milor la scorul de 6—1; 6—3; 3—6; 6-4. Finala a fost destul de disputată, prilejuind un joc frumos și variat, des­­ răsplătit cu aplauze de către puțin numeroșii spectatori. Natural dublul campion Tănă­­sescu — Schmidt a avut tot timpul matchul la discreție, fiind ne­su­periori. Totuși, tinerii lor adver­sari le-au servit o replică dârză reușind să cucerească chiar un set. Nu s’au prea înțeles, însă. Primul set, a mers repede. Câte­­va mingi rapide, presărate cu dr­i­­ve-uri, stopuri și­­ smashuri și... ga­ta. 6—1 pentru Tănăsescu Schmidt. Setul doi le revine cam tot atât de ușor, la 3. Abia în setul urmă­tor, Benedek și Burac devin agre­sivi de tot și nu mai sunt de tem­perat. Conduc cu 5—2, adversari mai reduc handicapul la 3—5 dar nu pot împiedica pe primii să cu­cerească setul cu 6—3. S’au făcut remarcate în acest set, câteva intervenții promte Burac la fileu, precum și ale lui câteva servicii «bombă» ale lui Benedek. Intervine cuvenita pauză, apoi jocul se reia, se joacă înverșunat și­ de-o parte și de alta și setul re­vine­­ la N­" eu.?; ir îi Tănăsescu — Schmidt care își păstrează astfel mai departe titlul de campioni na­ționali și pe anul 1941. TANASESCU și SCHMIDT au demonstrat aceiași clasă înaltă de joc, la fel de buni din fond ca și la fileu. Pe bună dreptate, este cel mai bun dublu din țară. BURAC și BENEDEK au fost și ei la înălțimea primilor desfășu­rați din joc viguros și plin de ta­lent. Păcat că n’au avut vreme să se sudeze împreună. Srnii Rurac campioni na­­­ionaii la dublu-m­ixt A doua finală de ori la categoria (Urmare în pag. 4-a) MAGDA RERESCU - RURAC Activitatea săptămânală in imagini Polizei Chemnitz învingător la scor . Ti .. BERLIN 29. — In cadrul campio- Tennis Borusia — Minerva 09 4-1. nasiului ligei din Germania s­au în­ BFL 48 Bochum — Preussen Mai,­­registrat următoarele rezultate: stor 4-0. Polizei Chemnitz a realizat scorul Borussia Dortmund — Sp. Vog. zilei învingând Chemnitz S­­C. cu 8.0 Roenlinghausen 4-1. Celelalte rezultate au fost: Brandemburger S. C. — Union O Hamborn 07 — AVesteude Ham- berschoenwedde 3-2. born 5-1. BERLIN 28. — Duminică va avea loc o mare gală de box în locali­tate, în cadrul căreia se vor disputa trei campionate germane. Astfel Ernst­­ Weiss, fostul campion european va înfrunta pe Beck, Heu­­ser pe Leisler și Wierner pe Schmith-Deasemenea se vor mai desfă­șura matchurile dintre: Newrat — Schoenrath și Gustav Eder — Besselman. Heigese campion na­țional de tennis Oslo, 29. — Astăzi s-a terminat campionatul național de tennis al Norvegiei care a revenit lui Hel­­gese, iar d-șoara Debiesen a câștigat titlul de campion femenin pe anul în curs. Duminică la Berlin Ernst Weiss fostul campion European va întâlnii pe Beck pentru titlul național DAVID VA APARE DUMINICA în echipa Vemusului din sursă sigură se anun­ță că MIRCEA DAVIB fos­­tul și actualul portar al «Negrilor», va apare T­ ami­ni­că tot la Venus. Cu toate certurile care s’au succe­dat între «Mircea» și Ve­nus s’a ajuns la o ««în Scare între cei doi adversari. Venus pentru reintrarea lui «Il Bio» va face partide care vor mulțumi mai mult publicul bucureștean. C­’edem că măcar p­rin re- Finala Campionatului național de hand­ball s’a disputat după cum am anun­țat în numărul nostru de ieri în condițion­ cu totul extravagante. Jocul s’a disputat între Viforul Da­cia și arbitrul partidei, d. Duțescu care­ a consemnat forfait-ul C. F. R.­­ului, prezent în tribună. In afară de jucătorii feroviari în tribune nu mai era nimeni. Deși porțile erau larg deschise pentru cei ce voiau să vadă... finala. La un moment dat un vis cu pălăria pe ceafă se avântă entuziast în interio­rul stadionului. (Nu-i oprise nimeni să-i ceară bilet!). — Dom’le da aici nu se joacă foot­ball? — Nu, e un match de handball. — Aoleu, dom’le, că bine zici. Fo­­otballul e pe Ciulești! Și iu te uită ce era să văd eu în loc de Juventus­ Rapid! Și singurul spectator din întâm­plare al «finalei» își pierdu ultime­le cuvinte în goană spre tramvaiul mântuitor de... handball. Naționalele­­ atletice ale juniorilor s’au desfă­șurat așa cum s’a scris in­­ presa sportivă, cu un succes și teh­nic și numeric și spectacular, mult decât insuficient. Pentru mai netul­ nostru așadar ne vom referi la CULISELE campionatelor mult mai interesante decât acestea însăși. Bunăoară regulamentul competiției care pentru prima oară în acest an n’a mai­­ inclus și clauza număru­lui anumit de probe în care să poată concura un atlet. Și asta pentru că unii își făcuseră socoteala că Tal­­maciu nu m­ai«­e junior și în conse­cință era inutil să se mai mențină o condiție care-l privea exclusiv pe acesta. M­are a fost deci surpriza pentru cei ce l-au văzut pe Talmaciu Du­minică alergând și câștigând cinci campionate! Ca fost surpriză, e si­­gur, dar și plăcuta asta rămâne de văzut. Oasiil Talmaciu a primit până la urmă deslecarea. Atletul Viforului a do­vedit cu actul siiu ia naștere că mai este junior încă până la 31 Decem­­­­brie­­. •• In particular, Talmaciu ne­-a măr­turisit căru pare rău că s’a făcut a­­tâta vâlvă în jurul său. Și-i părea rău în special de cei ce s’au obosit zile întregi, răscolind arhive, în et­. CA­RITE T tarea unei cărți de imobil care cu­prindea inexact datele personale ale lui Tal­macin. Și când te gândești că erau și des­tui oficiali fericiți de descoperirea cărții de imobil, anulată însă, până al urmă, de actele suficiente pro­bate de concurentul în cauză. Când sapi groapa altuia­. Jocul de basket dintre V. S. C. și Viforul Dacia a fos amânat prin aprobarea specială a președintelui F. R. B V.­­ului. Intr’un ziar, a cărui cronică de basket e scrisă de­ un membru al re­uni­unii de basket, «Bucegi», jocul mai sus amintit a apărut cu men­țiunea «forfait Viforul Dacia»., Probabil că tânărul și plăpândul condeier și-a anticipat prin ziar ho­­tărîrea ce-o va lua oficial în seara asta când scrie și când are loc șe­dința săptămânală a regiunii Bu­cegi. Fiindcă dumnealui vrea să pară mai deștept decât este și să facă o­­poziție unui for superior minusculei sale persoane. Am primit zilele trecut un comunicat extra­ordinar al federației române de lup­te atletice. Și pentrucă avea un cu­prins excepțional, ei bine iubiți și măriți cititori, vi-i spunem, zicea așa, că «toți cei cari în afara mem­brilor diverselor secții din F. R. L. A. iubesc sau se interesază de box și lupte să poftească neîntârziat la proxima ședință a comitetului fe­deral». — Bravo, nene, schwartz-uri ser­viți? intrarea aestui fost iiter­iți spectatori la matchrrste național, Arena din «Spaiu» I care le joacă echipa «Ne­va putea strânge mai mul­­t grilor». I­ORDACHE la C­armen? _ Jscatorul Venusului, Iordache, se silește spre a obține deslegarea pen­tru a semna Ia no­ta promovată în Divizia B, Carmen. Motivul trans­ferării este de ordin mai mult ma­terial deoarece Iordache va primi de la Carmen un serviciu care îi va asigura existența. Dacă va obține deslegarea Jor­­daciae va semna cât mai repede la Carmen pentru a nu se răsgândi. Dacă însă nu va reuși, cum este și d­e așteptat, va fi nevoit să ră­mână tot la Venus.

Next