Gazeta de Transilvania, 1848 (Anul 11, nr. 3-67)
1848-02-23 / nr. 16
J Șăium nou, ĂlL5, CAȘITI D șominii ANIN (S eupanaitl eu.. AP JP-PMA) despre apărarea ră FOAMETIE. cpnsu scumpetei vecatelor și prin aceasta provenitoarea foamete, de căre aceasta prinsă a fi prea simțită în provințele Europei, devenind dintre cele mai interesante obiecte ale desbaterilor, nu numai în adunări particulare, sau publice cu vorba și cu stntul, ci și prin jurnalele de toate limbele. Relele pisbce, dintre care cel mai înfioratu e răul foametei, apasă mai mult pre cei neprecepuți. Romănii dară, ca cei mai rămași în cultură, care răzimați numai pe data, mai nici un modiu de a se apăra de răul foametei nu știu, nici cunosc, sănt cu mult mai supuși răului acestuia, decăt popoarele culte. Nămi este scopul a analiza potrivita răspundere a unui sau altui proiect, sau mijloc întemeiat prin conțelegerea statului, sau și prin calea asociațiilor particulare spre ferirea de foamete, văd despre acestea vin și contra sau doriit, și se vorbește de nenumărate ori, știindusă și aceea, că acestea ca toate instituțiile omenești sănt cu mult mai inperfecte căt să se poată zice antidoturi sigure încontra răului, ci căutănd la starea românilor din Ungaria și Transilvania, care deși în anul curgătoriu n'au de a să lupta cu o foamete estraordinară, precum pe la anii 1816 și 1817 îi văzurăm lupntănduse, cănd cu gloatele fură silițiași părăsi patria, numai ca se scape cu viața, cănd mai nici un ani nu trece, în care se nu fie amenințați cănd întro parte, cănd într'alta de relele urmări ale scumpetei, deși nu prește tot nici întru acea măsură, ca pe la anii pre însemnați, haritatea creștinească și simțul național cere mai mult decăt orice datorință, a conlucra prin desvoltarea populară, a cărei organ întru aseminea cu școalele, sănt gazetele și foile publice, ca să se deștepte căt de căt și între romăni spiritul datorinței de a se folosi cu propășirile veabului, ce le fac pațiile civilisate întru scutirea și spălarea de foamete. Laurii Gazetei 82 și 83 ai anului trecutu interesante idei se înpărtășiră cititorilor despre această materie, însă ca romanul să se folosiască de deile păă ce le aude, se cuvine a ile spune de multe ori, a ile săra și a ile direge la geustul lui, altmintrea fie ori și căt de bun proiectul sau sfatul, numai pentru că asemenea ce nau mai auzit, nu-l voiește. Se zice de comuni că cabina primară a întinderei foametei ar fi înmulțirea oamenilor; însă după derile cele mai multe și mai abserearea mai deaproape aceea numai acolo poate ave loc, unde sfatul nu grijește, ca proporțional cu creșterea poporului să înmulțească și mijloacele ajutătoare pentru nutrire; cel mai perfect stat civil îi vede a fi, tarele asigurește țăranilor moțișoare de ași căștiga mijloacele vieței, sau unde țăranii sunt mai bine apărați de răul foametei. Firește că aceea numai atuncea se poate duce la deplinire, cănd țăranii răzimăndusă într'una rădejde, ce le zice: litcră și brută, sau păstrează, dela gubernu nu ceru altă de cătu: „lăsaține se lacrămu.” Acestea însă pentru romăni, ca de o cultură mai sănt poate paradocse; însă după ce se vede, că cele mai înțelepte institute pentru bunătățirea Sterei țăranilor așezate, fără de ai capacita despre bunătatea și despre scopul spre care nrează acelea institute, nu sănt de cătu literă moartă, nu se mai poate zice a fi paradocie, ci e prea de doritu a conduce și pre romăn prin calea capacitărei la o stare, nu numai pentru el, dar și pentru statu mai fericită. Acum cănd după publicarea legilor nouă urbariale, economia agrară va se reformeză mult în Transilvanria, mai vârtos prin două copiectare, întăi că proprietarii, după ce zilele de lucru sau de robotă a iobagilor, sănt reduse la o măsură regulată în favorul iobagilor, moșiile urbariale nu le vor lăsa nemăsurate, însă cu asta e legată comasarea, și nuua înpărțire a moșiilor, de unde urmează, că avănd careva moșie urbarială mai mare, prisosul ce trece peste măsura mărginită îl perde înpărțindusă la cei care n'au pămănt; a doa este despărțirea pășunei, sau a bătăturei urbariale, de cătră a dompului pămăntesc, sau a proprietariului. Transilvania e cunoscută de provinție, carea e mai mult producătoare de vite, de căt de bucate, prin urmare îngustarea pășunatului urbarial strimtorește pe colonia se răzima mai mult în lucrarea pămăntului, de căt în ținerea vitelor, de unde urmează iară că fiind romănii parte mai mare coloni sau iobagi, ca cei ce nu știu duce nici o economie sistematică, vor sărăci și mai tare, căci aceea, ce perdu pria înneputănd ține atătea vite, căte păn'aci, nuși vor ști recăștiga prin o mai regulată lucrare a pămăntului. Viața păstorească, sau ocuparea cu ținerea vitelor e cu mult mai compactă, de căt a ara, a săpa, sau orilcum a lucra la pămănt, de unde nu e mirare că și romănii cu toate mare încă puțin capabili, gustarea pășunei,