Gazeta Transilvaniei, 1858 (Anul 21, nr. 1-76)
1858-01-02 / nr. 1
* Lă Lă Protestulu Cercasiei în contra Rusiei. "d E . În zilele trecute ce publică prin foile rusești, că în Cercasia s'ar fi căștigatu atătea învingeri din partea oștirioru rusești, însă împregiurarea, că comandantulu rusu a mai cerutu de ajutoriu alte 20 de mii trupe lasă o îndoielă, că s'er fi făcutu nu știmu ce cuceriri. Într'aceea jurnalele publică o protestațiune ce Seferu Pașa ceăpetenia cercasieniloru o dede Turciei, spre a ce pune stavilă nedreptățiriloru ce li s'au făcutu pănă acum. Cuprinsulu acestui protestu semănă ca ou cu ou cu păsulu Principateloru de mai nainte, căndu ce decidea asuprăle de nobis sine nolis, pentru aceea o publicămu: Mana-Cale 3 Rebilu, 1274 (21. Oct. 1857). La încheierea tractatului de Adrianopole, Împĕratulu Rusiei au cerutu dela Sultanulu a i se da fermulu Cercasianu de pe Marea negră. Rusienii nu aveau nici unu dreptu a face o asemene cerere, nici Sultanulu a o plini, fiindcă Poarta nu avea asupra Cercasiei de cătu o autoritate relegioasă. Noi Cercasieni nu amu recunoscutu astă arbitrară cesie, și astăzi, după un resbelu de 30 ani, Rusia nu posedeză de cătu căteva locuri de pe țermulu nostru. Căndu la 1853 au proruptu resbelulu între Poarta și Rusia și flotele aliate au întratu în Bosforu, Pscienii au surupatu ale loru tării de pe termuli s'au retrasu. Astăzi însă gubernulu rusescu, în contra stipulațiiloru tractatului de Parieu, se declară neutrală Marea neagră, oprește toate gasele a ce apropie de formulu nostru protecstăndu că Cercasienii nu potu observa cuvenitele reguli sanitare și polițiene. Însă art. 11 și 12 a tractatului oprește orice dușmănie pe Marea neagră, și că comerțulu pe acea mare să fie liberu oricării nației. Ie aneară temeiu rugămii me Eos. Voastră a lua cuvenitele măsuri, ca să păzescă Rusia tractatulu de Parisu, spre a nu fi a noastră seracă țeară mai multu stirpită. Earue să atinge de organisarea unei poliții maritime și a unui biurou sanitaru, noi ne îndatorimu a ne opranica dupre modulu europeanu mi alu observa. Pre lăngă aceste mai rugămu pe Ecs. Vostră a triimete la noi densuri, ca să înlesnească relațile compatrioțiloru săi, ca prin acesta să putemu ajunge la gradulu culturei în care se află alte popoare. Supuindu Ecs. Voastră aceste a noastre tănguiri vă rugămu ani ce face dreptate. Rămănemu șcii. șci. Trebuința publicității. Iovoarăle ei. Limba jurnaleloru. (urmare:) nici unii din noi nu amu înțelesu nimicu din trânsa; eară ceUnu filosofu, unu adevăratu filosofu, eară nu vreunu pedabru amețitu de capu, simțindu în sine chiemarea și destoinicia de a'și pune ideile și cunoștințele sale pe hărtiă, are să știe din capulu locului, că cartea lui nicidecum nu e destinată pentru publiculu celu amestecatu, pentru capete de rându, ci numai pentru acele spirituri tari, pentru acei puțini aleși ai omenimii din veculu său, carii ce află pn crape de a ce înnălța cu mintea acolo, unde ce află mielu însus, pentru toți ceilalți cartea ași este o marză ue nu ape nici unu prețu. u Unu poetu, dar unu poetu, eară nu unu bietu versificătoru de colinde moderne eseu bilete de amoru, împinsu de alu său geniu spre a'și inkopna oarecum simțimintele și cugetele sale nu va reflecta la nici unu felu de publicu, la nici o clasă de cititori, ci crezii lui voru produce și naște, precum naște în natură orice mamă, fără ca să poată prești care vagi destinulu acelui fătu alu ei. Unu oratoru cum se cade, va căuta din contră ca să scrie și să vorbescă pe că nu se poate numai la înțelesulu ascultătoriloru necarii și ape dinaintea ca, prin urmare Cicero va vorbi într'unu stlu cătră cei 600 membrii ai senatului totu mnulu ca unulu rutinați și rafinați, precum și iarăș în altă limbă cătră poporu, cătră glotele adunate cu miile în mijloculu piaței, oameni de toată plasa, cei mai mulți însă mărginiți în știința purtării trebiloru publice, sau adică lipsiți de așea numita educăciune politică, asemenea unu predicătoru creștinu, urmașu alu apostoliloru, își va compune cu totulu altmintrea cuvântulu său bisericescu destinatu pentru poporanii unei căpitale, și iarăș alta va fi limba lui îndireptată cătră poporulu țăranu în o sărmană bisericuță de lemnu, pentru că de va schimba elu aceste două publicuri, atunci la care o va păți da acelu din anecdotă, poporulu sătenu va zice: „Ei hei, măi frate, ce mai căzanie frumoasă, atătu de frumoasă, în cătu tățeanulu rafinatu pănă dincolo, adică stricatu, va eși din biserică plinu de unu disprețu îngânfatu zicăndu: „Te mai logos de bădăranu”” - Eaz5 pănă la arăta presa vieței omenești este puternică, încă nu tocma și capetele cele mai elocvente, mai frumos, vorbitoare sunt constrânse de a se face sclavii aceleiaș, numai ca să poată folosi omenimii. Chiemarea și sarcina publicistului și a jurnalistului este din toate rudită mai multu cu a oratorului, totuș cu acea diferință însemnătoare, că pe căndu oratorulu are de a cuvânta numai la căte o adunare locală, a cărei gradu de cultură mai totudeauna îlu poate cunoaște mai dinainte, adică pănă a nu se cui pe tribună ori pe ambonu, publicietulu din contră se adresează totudeauna cătră unu publicu pe care nu lu pote avea adunatu la unu locu, publicu împărțitu în toate ținuturile și țerile, constătoru din membrii de toate clasele poporului și din toate treptele culturei, publicu amestecatu ca la turnulu Vavilolonului. În ce limbă, în ce stilu, în ce tonu, cu ce manieră să ce adreseze publicistulu cătră atăt amestecătură de publicu, pentru ca să fie înțelesu de toți, seau celu puținu nu rău, nu strâmbu înțelesu de cătră unii și alții? Care este acelu îndireptariu, după care să se ia sărmanulu publicistu? Elu va frunzări de căteva ori prin lista de prenumeranți ai editorului, nenpăra doară din aceeaș s'ar putea conforma cu cerințele, cu gustulu, uneori poate și cu caprițele și slăbiciunile publicului său. Ce află elu însă în acea listă? Niște nume și titule, boierești, deregătorești, militare, popești, care mai adeseori sunt făcute pentru ca să înșele pe cunoscătorulu de omeni asupra facultății, calitățiloru, virtuțiloru, vițiiloru, înțelepciunii și a nebuniei omenești. Apoi dar ce rămăne unui redactoru și oricărui publicistu a face pentru ca să străbată la cunoașterea publicului său, pentru care și a propusu a'și devota zilele și nopțile, și poate uneori a comi răstigni. Oricine va înțelege din acestea puține, cum că unu publicistu mai nainte de a prinde condeiulu a mănă, trebue să se fie înarmatu prea bine, cu o întinsă cunoștință practică a lumii și a oameniloru, cu unumai de aproape studiu făcutu chiaru asupra poporului său și a tuturoru claseloru ei, cu studiulu istoriei generale și a celei spețiale aplicate la starea de astăzi a viței și mai în scurtu cu o agerime de psihologu, pătrunzetore în cele mai afunde chilioare ale inimei omenești, în urmă cu unu tacru prea finu față cu împregiurările și cu legile, precum și cu unu curagiu întregu de bărbatu față cu ipocrisia, cu procleția, cu răsfățurile și caprițele oameniloru stricați, prin urmare publicistului fi trebuește și unu caracteru personalu de bronzu, o tăriă morală. Fără asemenea calități nimini nu va purta cu folosu condeiulu de publicistu, din contră elu va degrada numai în ochii lumii acea imvortantă chiemare și va da vrășmașiloru ei ocasiune pentruca dânșii cu atătu mai multu să o înnegrescă și să o însereze la toți acei, oameni săraci de spiritu, simplii, necunoscători de ascunsele fărădelegi ale acelora, cari mai de la naștere urăscu orice lumină și voiescu numai întunerecu și umbra morții. . Înzestratu cu calitățile eueu atinse, redactorulu, publicistulu conlucrătoru, corespondintele din afară, toți voru trebui să se învoiească la unu puntu de vedere, cum că: isvorulu, scaturiginea seu cum pi zicu noii scriitori ai Țărei romănești, sorgintele publicității este îneuș publiculu pentru carele ți ai propusu a scrie. Mediculu celu mai genialu încă nu are a studie simptomele boaleloru cu agerime mai multă de cătu este datoru unu publicistu a se acufunda în etudiulu ce are să facă asupra publicului său. De aici elu are să scoată și să întrebue pe toată ziua materiile asupra cărora scrie numai cu strânsă referință și aplicare la toate adevăratele trebuințe ale cititorilor. Ba esploatari jurnale și alte producte literare străine, chiar științele sale căștigate prin studiu regulatu le va aplica numai în că nu sufere capacitatea publicului. „Lapte v'amu dară vouă beutură, eară nu măncare,” zice Pavelu Apostolulu pentru toți cei slabi, pe pricepători mi - orbi din naștere. Nu cumva să se înțeleagă acesta, ca și cum publicistulu ar trebui să lingușească pe cititorii săi. Nici odinioară. Ci acesta ce înțelege așea, că să nu vorbimu cu publiculu în limba pe care acelaș încă nu o înțelege, nici în stilu carele este numai pentru bărbații de pe catedrele universitățiloru. Ci despre limbă voiu mai vorbi puțintelu în septămăna viitore. Zărnești, 10. Ianuariu 1858. (Va urma.) a