Gazeta Transilvaniei, 1859 (Anul 22, nr. 1-59)
1859-01-08 / nr. 1
3. 9. — Ara Ioanu Kamtakozino. 10. - Măriea Ca fostulu Domnu Varbu D. Știrbei. 11. - Luminățiea sa Vanulu Veizade Constandinu Ghica. Toate aceste persoane în număru de unsprezece, după cercetarea făcută, s'au cunoscutu că însușescu calitățile cerute de Convenție pentru elegibili la Domnie. Între cei ce au mai cerutu a fi înscriși în această listă de elegibili, figurează și 12. Luminăția sa Aga Veiza de Dimitrie Ghica. Nu s'a pututu însă înscrie ca eligibilu deocamdată, pentru cuvântulu că de și este doveditu fără contestație că are vârsta, naturalitatea mi venitulu cerutu de apr. 13 din convenție, nu s'a găsitu însă în posesie mi de a patra condiție, aceea de a fi împlinitu foncții publice în timpu de zece ani, sau să fi făcutu parte din adunări. SERBIA, 14. Ianuariu n. Poarta a întăritu ne Miloșu de Prințu alu Serbiei mi Cabuli Bafendi, descoperi Scupcinei, că voia Sultanului e, ca Miloș să'și denumească unu locuțiitoriu, pănă va spei aa scaunu. Scupcina nu primi aceasta, și respunse, că ea va fi permanentă în activitate pănă la sosirea denumitului.Unu turcu va duce beratuluna Miloș în București, care lua și însoți pănă în Belgradu. Liniștea e ecsemplară în Serbia. Din istoria Serbiei. (Încheiere.) Priănia turciloru prește totu, trufia cea barbară a corpului sau castei ianicariloru mai de aproape produseră în Serbia la 1801 o revoluțiune, în a cărei frunte se pasă Gheorghie Petrovic seu Gheorghie Negru,”) tatălu prințului Alecsandru, domnitoru în timpulu de sans. Acelu bărbatu s'a bătutu pentru libertatea patriei sale optu ani cu bravură, constanță și devotământu ne pune la mirar ne oricare va considera, că ne sârbi afară de puseciunea muntoasă a uspei nu i ajuta nici știința, nici munițiunea nu'i pre îmbulzia. Sâarbii s'au bătutu asupra turciloru pănă la 1806 numai singuri. De atunci încoace se fu mai ușoru, pentrucă în acelți anu Rusia dedicară Turciei unu răsboiu înfricoșatu, carele ținu pănă la 1812. Așea turcii se văzură constrinși a face lui Cerni Gheorghie mai multe concesiuni însemnătoare; eară au anulu 1808 în urmarea încheierei de armistariu dela Slobozia Sultanulu recunoscu pe Gheorghie de „Cneazu” alu Seribiei, ordinându totuodată formala ai înecăunare. Împăratulu Rusiei încă a recunoscutu ne Gheorghie în calitatea de Domn alu Sârbiloru, un lucru decătu care mai firescu altulu nu ce putea, din causă că sarbii în totu timpulu răsboieloru loru avute cu turcii fuseseră sprijiniți cu efaturu de cătră diplomați ruși, carii pe atunci acolea la nasulu altoru puteri vecine, făcea în Serbia și în Principatele romănești ceea ce voia ei. Acum Senatulu sârbescu, carele pănă atunci se numise Sinodu, mutănduse cu reședința sa dela Semendria la Belgradu, desbătu mereu la articulii așezământului seu, statuteloru nouă ne avea că priimească Serbia. Într'aceea rușii aveau mare trebuință de ajutoriulu armeloru sârbești în contra turciloru, deși ei înduplecară de sârbi în Martiu an. 1809 ca earăș ce apuce armele alăturea cu armata muscălescă. Rușii sântu datori multu ajutoriului de atunci alu sărbiloru, pentrucă Cerni Gheorghie știa că ocupe foarte tare ne turcii să le facă diversiuni rupătoare de mană în momintele cele mai periculose. Cu toate acestea prin patea de București încheieră la 28. Mais 1812 între muscali și turci, sârbii rămaseră înșelați amarți de cătră muscali, întocma ca și moldovenii, numai cu diferință, că Basarabia căzu la muscali, eară Serbia la turci! Muscalii adică fără a mai întreba ne sărui, precum nu au întrebatu firește nici pe moldoveni, au legatu cu turcii așea, Kb Sultanulu să dea ertare sârbiloru pentru că ajutară ne muscali, eară sârbii săși dărăme toate cetățile și fortărețele cele făcute de pou, eară de cele vechi să le dea turciloru. Sârbii es ce adminici pe cu adevăratu totu ei între ei, eară dac de împăratului să ce împartă și scoață de la sârbi mai puțină, însă totu în ce înțelegere cu „zapcii” turcești. Aceste condițiuni de pace făcute de ruși pentru sârbi după unu ci obreznicia generaliloru rusești de atunci au mersu și mai departe. Ei adică au propusu sârbiloru, ca aceștia săși deschiză toate fortărețele mici le dea pn cama trupeloru rusești, cară pe ostașii ce au sub arme să-i supună la comanda muscaliloru; eară cu această condițiune Rusia va apăra ne sârbi în contra turciloru. Sârbii au plesnitu aceste condițiuni genera- gheorghie și Cara Gheorghie seu Teophie Negru este aceeaș persoană. — răsboiu mai de îl ani au supăratu forte greu ne locuitori lului rusescu spre s'au datu sub protecțiunea împăratului ceruriloru, carele singuru le mai rămăsese. Deci după ce trupele rusești pe la iuliu 1812 eșiră din țerile turcești a se concentra în contra lui Napoleon I, sărbii mai cerprin negoțiațiuni în Constantinopole, căzu și prin să recăștige din ceea ce au perdutu locuitoriloru cu norocu schima turciloru Cerni Gheorghie și alți căpitani scăpară cu fuga în Austria mi ne abea tiraniă Acum o nespusă și țera o prefăcură într'unu deșertu. Partea cea mai se retrase la munți. Acolo însă totu ce a mai fostu destoinicu a purta arme s'au pueu sub comanda Miloș Obrenovu (născutu la 1780), carele mai nainte lui servise kg generalu sub Cerni Gheorghie. Miloș mai purtă răsboiu pănă 15. Dec. 1815 căndu apoi se încheie abia unu felu de tractatu între Turcia și Serbia, care nu putemu zice că este fundamentulu autonomiei de astăzi a acestei țăruțe, căștigatu numai prin puterea brațeloru unui poporu relative foarte micu. Miloș Obrenovici cere fiiulu unui țăranu de frunte, eară elu însuș mai tărziu îmbrățișeasă neguțetoria pe lăngă frate său vitregu anume Miloș, eșise de căteva ori în țerile austriace mai vârtosu cu vite, apucase a vede o lume mai mare pănă la Pesta pn căcă, își făcuse și o ideă mai bună despre ceea ce însemnează trupă regulată șei. În timpulu revoluțiunii Cerni Gheorghe denumi și pe Miloș și pe frate său Milanu de voivozi, adică comandanți seu generali. Miloș era “mai totudeauna norocitu în Bătăliile ce avea cu Turcii; elu avea și bravură personală și totuodată unu tactu de a ști se comande și să atace bine. Mai vârtosu după ce Gheorghie Cerni în 1813 se retrase pe pământu austriacu ca unulu care desperase de a se mai pute ținea asupra turciloru, Miloș retrăgănduse cu o mulțime de Sărbi bravi între munți, mai ținu doi ani luptele cele mai desperate cu turcii, păpă căndu aceștia să văzură constrânși de a negoția pentru pace cu Miloș, ca și pe la 1806 și 1805 cu Gheorghie. Ci turcii nu se țineau de cuvântu, ei negoțiau și omorau, pănă căndu Miloșu în 1815 îi bătu din nou și tare. Atunci chiaru poarta propuse sârbiloru pacea. Gubernulu Serbiei se dete deocamdată în măna unui senatu constătoru numai din 4 membrii și unu președinte, carele a fostu totu Miloș. Sârbii însă la 1817 aleseră pe Miloș de Cneza (Principe) alu Serbiei. Într'aceea sârbii, înfocați și cam fanatici cum sântu cu patura loru cea meridională ne oi distinge așea multu de ceilalți slavoni, erau foarte nendestulați, că în cetățile Serbiei totu mai rămăsese garnisoană turcească și spărgeau mai adeseori cu furiă asupra turciloru mai vârtosu pe la marginile țerei, bunăoară ca și muntenegrinii. Miloș simția greutate mare de a ține de ai săi pn frău. Într'aceea totu din acelu timpu se spune, că Cerni Gheorghie carele petrecea dincoace de Dunăre în Austria s'ar fi apucatu de a organisa o răscoală nouă, firește atătu asupra lui Miloș căzu și a turciloru. Ci bătrănulu Gheorghie căzu de măna unui asasinu, după care pănă astăzi a rămasu celu mai mare prepusu, că asasinulu ar fi lucratu la secreta comandă a Miloșaniloru. De aici încolo pănă la 1825 Miloș se făcu rău, tirănosu, o partită se răsculă cu arme asupra asiui fu reapăsată. La 1826 se oscică earășuru complotu în contra lui Miloș, carele însă fu descoperitu. Atunci Cneazulu făcu ue putu și pu Scupcina dela Craguievatu din 1827 fu prochiematu de Cneazu erezitariu alu Sârbiloru, în care rangu fu întăritu abia la 4. Dec. 1834 de cătră Sultanulu. Cititorulu poate vede din acestă istoriă scurtă toate temeiurile de pretensiune la domniă, a ambeloru familie, adică Petrovici (Cerni, Cara) mi Obrenovic. Familia Petrovici are drepturi mari și mai vechi, familia Obrenovic din contră mai nouă, însă totu așea de mari, încătu ne această cale este anevoie a cumpăni în vreo parte. Îndată însă ce vomu lua lucrulu așea, că izvorulu dreptului de suveranitate este națiunea, atunci hotărârea este ușoară. Arăta numai, că vai de acela, carele căutăndu a se încălța ce proptește numai ne aceea ne romanii numia aura popularis, seune limba modernă, capritulu opiniunii publice, ne care atătu este de anevoie a o distinge din adevărata opiniune publică. Sârbii de astăzi află lui Alecsandru Caragheorghie o mulțime de vini politice mi adminicrparine, pentru care zicu ei, că A cară arătu apropierea dans pu după sârbi a. 1808. pnumbătoru, învinse, mare a eară în față Serbia anu, pănă Ci și cătră Austria mi acele să o încercăm nu lea folositu nimicu; tocma din contră, pașii vecini priimiră ordinu adică pn căndu re subjuge zis 1813 ce rencepu mi ce purtă cu înverșunare ca turcii ce purtară cu Ba să ir rupă eacu forța armeloru. Deci răsboiulu între turci și precumpănitorea numărositate .” Negru, ne sârbește Cerni, ne turcește Cara, prin urmare Cerni