Gazeta Transilvaniei, 1877 (Anul 40, nr. 1-102)

1877-12-08 / nr. 96

Plevne i­esira din intariri si se desfasiurara in doue mari linie de bataia, cu numeroase reserve la spa­tele lor. Aceste linii se intindeau dela inaltimile dela Brestovatz la sudu, si pana la b­uletiulu Grii­­vitz’a la nordu. Ele se aruncara in spatele ar­matei lui Osman-pasi’a. Situatiunea devenia din ce in ce mai interessanta. Capulu coloanei turcesci dete peste întăririle aliatiloru. Trupele aliate urmarescu rondurile musulmaniloru in partea opusa acelei’a, pe unde se cerea esirea. Pe candu acésta linia inainta, armat’a turcesca fusese dejă respinsa pe Yidu. Plai’a de obuse n’a incetatu unu sin­guru minutu. Atunci romanii se repedu la drept’a turciloru, pe candu gard’a russa operă la steng’a loru. Nu­mai era nici o sperantia de scapare. Impregiurulu lui Osman-pasi’a nu eră decatu nimicire generala. Candu cele doue fortie ajunseră la o depărtare ca de batai’a p­oscei, Osman­pasi’a se vedia nevoi­tu la amediu se depună armele, pentru a inlatura jertfirea fara folosu a braveloru sale trupe. în­cercarea de a resbi prin cordonulu aliatiloru tienu siese ore si fuse cu bravura condusa de Osman­­pasi’a in persana. Totu ce potea face curagiulu um­anu a fostu facutu pentru scaparea garnisoanei din Plevn’a. Patru pana la cinci mii de turci steteau lungiţi morţi sau răniţi pe teremulu luptei. Insusi Osman-pasi’a fuse ranitu la picioru. In midiuloculu fumului bataiei si alu vaiete­­loru ranitiloru perdéu’a cade la celu din urma actu­alu tragediei dela Plevu’a, a cărei agonia prelungita a trenutu in desceptare si nerăbdare atenţiunea Europei intregi in cursu de atate sep­­temani. Russii ar’ fi perdutu 1500 oameni morţi si răniţi, cea mai mare parte sunt din regimentulu de grenadiri alu marelui duce Nicolae. Perderile romaniloru sunt relativu forte usiare. Nici unu turcu inse n’a scapatu. . . Solutiunea crisei in Franci’a. Cris’a din F r a n c­i ’a s’a aplanatu, M­a­c- Mahon s’a supusu, a trebuitu se capituleze mai fara conditiuni înaintea vointiei suverane a popo­rului francesc. Inimicii republicei, ai institutiuni­­loru liberale si democratice, au fostu invinsi. Cu tóté, ca le succese a castiga pe maresialu-presie­­dinte, cu tóté, ca intrebuintiara ori­ce mediulece ertate si neertate spre a’si asigura domni’a, si erau p’aci se impinga tier’a in prapaste’a anarchiei si a revolutiunei, nu ’si potura ajunge scopulu. Majoritatea representantiei nationale cu curagiosulu si genialulu Gambetta in frunte a statu ne­clintita in lupta cu reactiunea, aperandu cu energia drepturile tierei si ale poporului. „Se vedemu, cine domnesce in Franci’a, vointi’a poporului, sau unu singuru omu ?“ esclamă Gambetta in adunarea naţionala. Yediuramu, ca după ce camer’a a res­­turnatu ministeriulu reactionariu Broglie-Fourtou, Mac-Mahon a chiamatu unu ministeriu estra-parla­­mentariu de afaceri, totu de panura reactionaria. Atunci adunarea naţionala a declaratu, ca nu vrea se aiba de a face cu asemeni miniştrii, cari nu sunt luaţi din sin­lu ei. Au venitu ministrii se cera bani, votarea budgetului, pentru trebuintiele administratiunei. „Nu ve damu nici o parta, vomu votă budgetulu numai unui ministeriu, care va avé consimtiementulu nostru“ a fostu respunsulu ma­­joritatii camerei. Crisp a era la culme. Fara bud­­getu votatu nu se poate guverna nici unu statu constitutionalu. Numai prin dissolvarea camerei seu prin resturnarea chiaru a constitutiunii s’ar’ fi potutu sustiené la guvernu partitele reactionarie. Din norocire aceste erau prea desbinate intre sine decatu ca se pota reusi c’auu asemenea planu pe­­riculosu. Bonapartistii, orleanistii, legitimistii in ultim’a analisa sunt cei mai mari inimici, ca­ci desi toate aceste partite voiescu monarchi’a, der’ o voiesce fiecare in parte numai atunci, daca preten­­dentulu ei va poté ajunge pe tronu. Pentru de a resturnă constitutiunea le-a lip­­situ curagiulu si poate, ca inca s’au mai­­temutu, ca nu cumva dintr’o lovitura de statu se profite numai bonapartistii, cari sunt cei mai tari intre partitele monarchies. Le remase dér’ numai dissol­varea camerei. Acést’a inse nu se potea fora con­simtiementulu senatului. Agitatau intre senatori, datusiau toate silintiele spre ai castiga pentru acestu planu, dér’ tóate au fostu inzedaru. Senatorii con­stituționali mare parte orleanisti au declaratu, ca nu voru consimti nici­odata la dissolvarea adunarei nationale. In strimtorea s’a Mac-Mahon a chia­matu pe Dufaure republicanulu la sine, dar’ nu s’au potutu intielege asupra conditiuniloru, Mac Mahon inca voia se dicteze, nu se marginea a se supune simplu vointiei nationale. Dufaure se retrase si se presenta pe scena, ara si unu reactionariu, Bar­­bie, care ar’ fi fostu gat’a a intrebuintia si forti’a. Dér’ tóte încercările lui de a delatura camer’a presenta, fura zadarnice. Mac-Mahon se vediu silitu seu se abdica, seu se­ capituleze înaintea falangei solidarie a republicaniloru. Densulu a preferatu capitularea si a chiamatu orasi pe Du­faure, carui’a sei fi disu : „jertfescu totu, numai se facemu pace.“ Pacea s’a si realisatu si diua­­riulu oficialu a publicatu constituirea ministeriului urmatoriu : Dufaure, presiedinte alu consiliu­lui si ministru de justitia; Marcére interne; Waddington esterne; L­e­o­n S­a­y­financie ; B­a­r­d­o­u­x instructiunea publica ; B­o­r­e­r­res­­belu ; P­o­t­h­u­a­n marina ; Teisserenc de Bort comerciu, Freycinet lucrările publice. Acestia din urma e gambettistu, ceilalţi sunt de­putaţi sau senatori din centrulu stengu alu repu­blicaniloru moderaţi. Ministrii numiţi intruninduse in consiliu in 14 i. c. au stabilitu unu mesagiu, care a fostu subscrisu de Mac-Mahon si care con­­tiene conditiunile, pe bas’a caror’a s’a impacatu presiedintele republicei cu representanti’a nationala. Elu suna pe scurtu asia: „Alegerile din 14 Octobre au documentatu din nou increderea tierii in institutiunile repu­blicane, ascultandu de regulele parlamentare am formatu unu ministeriu din ambele corpuri legiuitoare, cari sunt de­cisi a apera si mantiene aceste institutiuni. Interes sulu­tierii pretinde, ca crista presenta se fia aplanata si s­a n­u se mai reinoiesca. Esercitarea dreptului de dissol­­vare (a camerei) nu este in realitate alta, decatu unu fel­iu de întrebare ce se face la judecatoriulu neapellabilu si nu­ i ertatu se devină sistemu de guvernare. Credeamu, ca tre­buia se făcu intrebuintiare de dreptulu acest’a si me s­u­­punu respunsului, ce mi l’a datu tier­a. Constitutiunea dela 1875 a stabilitu republic’a parlamentara, ficsandu neresponsabilitatea mea si introducandu responsa­bilitatea solidaria si individuala a ministriloru ; astfeliu sunt marcate drepturile si datoriele noastre respective. Indepen­­denti’a ministriloru e conditiunea responsabilității loru. Principiale derivate­ din constitutiune sunt principiele guvernului meu. Cu finitulu crisei va incepe o noua era de prosperitate pentru Franciza. Intielegerea intre senatu si camera va ustura terminarea lucrariloru legislative. Espositiunea universala se va deschide, comerciulu si indusri’a voru lua unu nou aventu. Din nou se va documentă poterea de vieatia a tierii, care in totudeauna s’a ridicatu prin lucru si economia si prin strens’a alipire de ideile conservării ordinei si a libertăţii.“ Mesagiulu acest’a, care pe lenga subscrierea lui Mac-Mahon poarta si contrasemnarea lui Dufaure si Marcere, a fostu primitu cu mare bucuria in toata Franci’a, ca­ci tote oamenii de bine au casti­­gatu dintr’ensulu convictiunea, ca pacea interna atatu de necessaria, este restabilita. Tóté foile republicane, incependu dela „Republique franqaise“ a lui Gambetta, se declara multiumite cu solutiu­nea lucrului. Si cumu se nu fia multiumite, candu majoritatii republicane i s’a datu satisfac­­tiunea cea mai eclatanta prin declaratiunea mare­­sialului-presiedinte, ca „se acomodeza“, sau mai bine disu, se supune respunsului, ce i l’a datu tier’a. Suveranitatea poporului, principiulu demo­­craticu a dobanditu prin acest­a o victoria, a ca­­rei’a importantia se estinde departe peste margi­nile statului francesu. Gambetta poate fi multiu­­mitu cu acestu resultatu, ca­ci astadi nu mai poate fi indoiala, ca in Franci’a domnesce vointi’a na­­tiunei, or’ nu a unui singuru omu. Junimea studiósa a universitatiei din Bucuresci, felicitandu pe Majestatea S’a Imperatulu Alesandru cu pensiunea luarei Plevnei, Majestatea S’a a avutu gratios’a bunavointia de a multiumi semnatoriloru telegramei, insarcinandu cu acést­a pe Alteti’a S’a principele Gorc­akoff, dela care d. ministru alu culteloru si instructiunei publice a avutu onóarea de a primi urmatori’a scrisóare: „Domnule ministru! Imperatulu, augustulu meu Domnu, primindu cu o viua satisfactiune telegram­a, prin care junimea universităţii din Bucuresci oferă Majestatiei Sale felicitatiuni pentru luarea Plevnei, a binevoitu a me insarcina de a multiumi semnatiloru telegramei susu menţionate. Conformandu-se acestui ordinu supremu, me grabescu, die ministru, de a ve roga se, binevoiţi a comunică junimei universitatiei din Bucuresci espressiunea inaltei satisfactiuni a Majestatiei Sale. Binevoiţi a primi, die ministru, asigurarea celei mai distinse consideratiuni. Gorciacoff. Mesagiulu sultanului. Sultanalu Abdul Hamid inca a tienutu unu d i­s­c­u­r­s­u din inaltîmea tronului osmanliloru, cu ocasiunea deschiderei parlamentului din Constantinopole. Acestu discursu este forte interessantu din mai multe puncte de vedere. Sultanulu dise intre altele: „Declaratiunea deresbelu a principateloru Moldo­­vi’a si Valachi’a fara motive legitime aagravatu si mai multu dificultă­țile resbelului. Cu toate aceste tier’a s’­a aperatu cu energia, toti otomanii au datu probe de unu mare patriotismu si eroiculu curagiu alu soldatiloru nostri a steruitu admiratiunea univer­sala. Făcu dér’ din nou appellu la patriotismulu si la concursulu popóreloru mele pentru aperarea drepturiloru nóstre. Formarea gardei civice va fi in curundu completa; supusii nostri nemusulmani au manifestatu dorinti’a de a participă la aperarea tierii. După constitutiune este naturalu, ca ne­­musulmanii se participe la serviciulu militariu, care este cea mai mare din datorii, precumu si bas’a egalitatii; guvernulu meu a otaritu dor’ de ai inrola si pe ei in anulu acest’a. Singur’a sca­pare a imperiului este in punerea in esecutare a constitutiunii. Noi voimu, ca supusii nostri din tóte classele se se bucure de cea mai completa egalitate si ca tiór’a nóstra se profite de progres­­sulu si de civilisatiunea moderna.“ Sultanulu promite apoi unu siru de reforme interióre liberale si dice, ca reformele realisate cu totu resbelulu, probéza sinceritatea intentiuniloru sale. Pasagiulu celu mai insemnatu alu mesagiu­­lui turcescu este pentru romani fara indoiala acel’a, care constata, ca intrarea in resbelu a ostirei ro­mane a facutu si mai dificila situatiunea militară a Turciei. Mai bunu testimoniu nu ar’ fi potutu da sultanulu valorei militare a romaniloru. In legătură cu acestu mesagiu se poate aduce important’a nota circulara a lordului Derby catra poterile europene, in care le face cunoscuţii ministrulu englesu, ca Turci’a e gat’a a primi mediulocirea de pace a poteriloru. „Acuma, după ce pentru onoarea armeloru s’a facutu destulu, dice Turci’a, beligeranții ar’ pote se accepte o pace onorifica. Europ’a poate interveni acuma cu folosu. Part’a inca mai are resurse, ea e gat’a a jertfi totu pentru independenti’a si integritatea ei, der’ doresce a curmă versarea de sânge si appellaza la simtiulu de dreptate alu mariloru poteri.“ Marea întrebare este si remane acuma, ca are e gat’a si Russi’a a face pace, voiesce ea se primesca m­e­­diatiunea poteriloru seu ca cere o intielegere di­recta cu Port’a? Dilele cele mai apropiate ne voru da deslusiri despre acestea. Despre scólele romanesci. Nr. II. (Urmare si fine.) Cautandu dilele acestea după alte lucruri prin colectiunile nóastre de documente, deteramu si peste unele relative la infiintiarea de scóle romanesci. Soimu, ca de acestea se afla cu sutele pe la altii, dér’ tocma pentru­ ca se le scutia si dloru la lu­mina, mai alesu acuma, candu alţii ne punu sul’a in coste prin infamiile aruncate asupra noastra, vomu atinge aici pe scurtu cuprinsulu unora. In an. 1843 după închiderea dietei celei de 154 de anu a Transilvaniei, vediendu romanii, ca nici aceea nu a voitu se faca nimicu pe lume pentru ei, ’si redicara ochii de nou catra tronulu imperiale la Vien’a. Din alte publicatiuni de do­cumente esite in alta foia periodica, s’a vediutu, ca nu numai capitululu dela Blasiu ’si făcuse pe atunci datori’a, dér’ si vicarii dela Selagiu si Fa­­garasiu se consulta despre modulu, cumu se se adune unu congressu amestecatu, cu scopu de a petitiona la monarchu. Alti protopopi simplificandu deslegarea problemei, adunandu pe preoti, subscri­­sera împreuna cu ei supplice catra imperaturu si mare principe Ferdinandu. Intre aceea era si pre domnulu protopopu Constantinu Alpini, pe atunci stationatu in cetatea M e d i a s i­u. Acesta, care studease la Vienn a si se scia orienta binisioru in acea capitala, intr’o suplica, subscrisa de densulu si de 22 parochi, adressata deadreptulu Majestatiei Sale imperatului Ferdinandu, arata in trei puncte principali, ca necumu decretele gu­­verniali si ale cancelariei de curte, dar’ nici chiaru prea înaltele rescripte, subscrise de insusi imperatulu si mare principe in favorea si folosulu bisericeloru si sculeloru romanesci nu se executedia nici­odata, ci se arunca in archive. Spre a docu­mentă perfectu acea plansare doreroasa a loru, acei

Next