Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)
1885-07-02 / nr. 145
RKU.iq il XEA ŞI AI»mXiSI K V IU AEA i BRAŞOVC, piaţa mare Nr. 22. ,GAZETA“ IESE ÎN FIECARE DI. Pe anu anui 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. Eomisiia şi străinătate. Pe anui 40 fr., pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANULU XLVIII. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. ANUNCIURILE: 0 seriă garmonda 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Scrisorî nefrancate nu se primescu. — Manuscripte nu se retrâmbfu. 145. Luni, Marţi 2 (14) luliu. 1885. Nou abonamentul la „Gazeta Transilvaniei.“ Cu I luliu st. v. 1885 se începe unui nou abonamentu, la care invităm pe toţi onoraţii amici şi sprijinitori ai fetei noastre. Preţurii abonamentului: Pentru Austro-Ungaria: pe trei lun! 3 fr. „ şâse „ 6 „ „ unu anü 12 „ Pentru România şi străinătate: pe trei luni 10 franci „ şâse „ 20 „ „ unu anü 40 „ NB. Preţurile acestea le-amfrcsati spre a ușura abonanților noștri din România plata abonamentului, fără a mai socoti agiula. Rugămă pe domnii abonenți, ca se binevoiască a-și reînoi de cu vreme abonamentul, ca să nu se întrerupă espedițiunea diarului. Domnii ce se vor abona din nou se binevoesce a arăta şi posta ultimă. Administraţinea „Gazetei Transilvaniei.“ Braşovii, 1 (13) iuliu 1885. Nu de multu au publicaţii fiarele „Pester Lloyd“ şi „Neue freie Presse“ nisce depeşe după cam d-lă Vincenţiu Babeşă, deputată dietală şi membru de frunte ală consistonilui metropolitanu gr. or., şi-ar fi dată părerea, că afacerea ajutorului de stată privesce numai pe guvernă şi pe Archiepiscopă, or nu biserica. N’amă putută reproduce acesta scrie sensaţională fără a esprima îndoielile nóastre în veracitatea ei şi fără a declara, că după a nóstra credinţă ea trebue să fie o „mistificare tendenţiosă din partea celoră ce voiescă a pescui în apă turbure;“ „mistificare:“ fiindcă nu puteamă nicidecum crede, că uită bărbatu cu trecutulă şi cu cunoscinţele d-lui V. Babeşă, se potu enuncia o părere atâtă de absurdă; „tendinţiosă,“ fiindcă era vădită că cei ce au publicată depeşa aveau intenţiunea de-a se folosi de numele şi de posiţiunea d-lui Babeşă spre a face propagandă în favoarea scopurilor guvernului. Totodată amă adausă la observările de mai susă, că „aşteptămă cu nerăbdare, ca d. Babeşă să ne dea desluşirile ce le datoresce în privinţa aceasta publicului română.“ Aceste din urmă cuvinte au dată prilegiu unei foi maghiare din Cluşiu de a se plânge în contra incvisiţiunei ce-o ar esercita „Gazeta,“ faţă cu bărbaţii români de toata categoria. „Suntemă „convinşi — scrise aceea foia— că acum Babeşă va merge desculţă la Canossa (în Braşovă) „ca să-și cera ertare, pentru că a cutezată a pronunţa în publică părere, o care e contrară vede,,riloră „Gazetei.“ Ei bine, d-lă Babeşă a dovedită că este omă multă mai cu minte şi mai practică decâtă ca să umble desculţă dela Sibiiu pănă la Braşov, şi a preferită să mergă în pantofi de vară comodi câţiva paşi până la redacţiunea „Telegrafului Română“, şi se publice în aceasta fora desluşirea sa. Nu era vorbă aici de a se da o satisfacţie „Gazetei“, căci nu ,,Gazeta“, ci d-lă Babeşu însuşi a fostă ofensată prin insinuările foiloră din Pesta şi din Viena, ba mai multă, a fostă ofensată opiniunea publică română, care a privită şi privesce în dlă Babeşă pe unulă din stegarii principiului nostru naţionala-bisericescă. D-lă Babeşă era prin urmare datoră sieşi şi opiniunei publice române de-a restabili adeverul, dândă desluşirile de lipsă şi acesta a şi făcut’o. Cetitorii noştri cunoscă cuprinsulă declaraţiunei d-lui Babeşă. La finitulă ei d-lă Babeşă cćice : ,,Cu profundă durere védi, că amă ajunsă, sigură pe basa tristeloră esperienţe din trecută, încâtă în nimeni nu ne mai încredemă, încâtă redacţiuni naţionale eminente, chiar şi faţă de una omă, care de ani 40 luptă în una şi aceeaşi direcţiune, pe principii cunoscute nealterabile, cu cea mai rigurosa consecinţă — din incidentul unei secături de faimă, a unor absurdităţi pipăibile, aflată de lipsă a redica bănuelele şi a pretinde desluşirii desluşiri cari în totă casulă aveau să urmeze...“ înţelegeam că o fata maghiară, care nu vrea nici să audă de esistenţa unei opiniuni publice româneşti, se conteste ori şi ce datoria a bărbaţilor noştri naţionali d’a se justified înaintea publicului română, dar nu înţelegemă cum una fruntaşă română, care luptă de 40 ani neobosită şi cu stăruinţă pe terâmură naţională-bisericescă, ca d. Babeşă, sé se scnita ofensată, pentru că organulă nostru a vorbită de-o datoria a d-sale față cu publicul ei română, pe care ,,în totă casulă“ avea se și-o implineasca. „Amă ajunsă ca în nimenea să nu ne mai încredemă!“ esclamă d. Babeșu. Poate să aibă dreptate în multe privințe și aceasta temă merită chiar a fi tractată într’ună articulă deosebită. Se ne permită însé d. Babeşă ai adresa întrebarea, că are cine sunt de vină, că amă ajunsă aci, cei ce dau încrederea ori cei ce câştigă şi suntă chrămaţi a păstră încrederea dată ? D-lu Babeşă negreşită vasei că este mai greu a păstră decâtă a câştigă încrederea. Spre a o păstra trebue să-i dai mereu nutrementă, trebue să-o întăresc! mereu. țfice d-sa că amu fi redicatu bănueii. Doamne feresce. Nu bănuimă pe alții, dar încă pe d-lă Babeșă! Der oare nu s’a întrebată vr’odată d. Babeșă deca a fostă seu nu datoria sa ca luptătorii de frunte națională de-a se pronunța clară și neîndoiosă şi de cu vreme într’o cestiune aşa de însemnătă ca aceea a ajutorului de stată? Tocmai dela ună bărbată care de 40 de ani luptă, publiculă română e în dreptă a a■ şteptă ca să se pronunţe categorică în toate cestiunile însemnate şi tocmai încrederea pretinde ca să fiă mereu probată ca şi amiciţia. Nu spre a restabili o încredere sdruncinată, ci spre a conserva intact o încredere esistentă amă cerută desluşiri de la d. Babeşă, despre cari însuşi recunosce, că a fostă obligată a le dă publicului română lagă idei duşmane statului“. Şi fiind că juraţii din Sibiiu de repeţite ori şi consecventă au dată espresiune parerei loră, că cineva „pote agita“ liberă şi nepedepsită în contra ordinei publice, integrităţii şi constituţiunii statului, de aceea „e celă mai cruţătoră modă“ acesta, prin care li se ia ocasiunea de a’şi mai dovedi simţămintele lor „duşmane.“ Negreşită, epee „P. LI.“, ministrulă de justiţiă a pornită în ordinaţiune dela presupunerea, că verdictulă juriului din Cluşiu va suna cu totulă altfelă, şi acesta e şi scopulă ordinaţiunei. Mai departe pledază „Pester Lloyd“ în contra părerii acelora, cari susţină instituţiunea juriului, a'condu că o instituţiune, care are lipsă de asemeni ^corective ce dau atâtă de multă de gândita, nu i se prea pare oportună, deşi recunósce guvernului dreptulă de a trece cerculă de activitate ală unei curţi cu juraţi asupra alteia. Aceasta strămutare însă, mărturisesce însuşi ,,P. Lt.“, nu consună cu postulatele libertății cetăţenesce, care pretinde ca nimenea să nu fie sustrasă sentinţei judecătorului sau competenta. Strămutarea juriului la Clusiu este o schimbare preventivă a forului competenta. Şi cine garanteaza, că ună altă guvernă nu se va folosi de aceste apucături spre scopuri reacţionare, spre scopuri care nu vor fi pe voia majorităţii „naţiunii“, întrebă ,,P. Lt.“ presimţindă urmările fatale ale măsurii patronitorii sei. „Budapesti Hírlap“ dice între altele: „Sibiiulă în Transilvania ”se opune Ungariei. Poate că nu voiesce se recunoscă nici uniunea? Probabilă, că voiesce să se alăture la România, îndată ce se va înfiinţa Daco-România, pentru că Hohenzoller-ul” îi place mai bine decâtă Habsburgii maghiarisatori? Gine scie ce vrea Sibiiulă? „Saşii cari au agitată în foile loră şi afară în presa germană, fără să fie închişi, şi-au gândită că de ce să fie închişi redactorii „Gazetei Transilvaniei“ şi ai „Tribunei“ ? Quod um justum altem aequum! Saşii s’au aliată cu Românii şi împreună înjură pe Maghiari sapă integritatea statului şi lucră împreună în contra legilor. „Măsura ministrului a fostă bună şi necesară. Statuia se poate lipsi de Sibilulă renitentă, poate strămută de acolo pe lângă juriu şi comanda militară, academia de dreptă, direcţiunea financiară şi eventuală şi prefectura tribunalulă și feliala băncei, dar va rămâne în Sibiiu „Siebenbürger Tagblatt“ și superintendentală Teutsch. »Caute în jurul seu națiunea circumspectă, și vecia de va fi bine a continua răsboiul, în contra Ungariei, seu va fi mai bine a încheia pace?“ Strămutarea juriuluilin Sibiiu şi pressa maghiară. „Pester Lloyd“ găsesce că măsura ministrului o aprobă orîce omă, căruia îi zace la inimă devoltarea « prosperarea »ideii de stată ungară« şi »conveţuirea pacînică* a diferitelor naţionalităţi pe teritoriul statului ungară, şi care nu vrea să vedă că pressa »pro ---------—— Magharii și Românii din Transilvania. Cela de pe urmă numără ală revistei ,Lumei Latine,«(La Revue du Monde Latin) care apare în Paris conţine ună interesant studiu asupra Românilor şi Maghiarilor din Transilvania. 1) Autorul este d. Francisc Greif, scrie »Românulă.« D-sa, după ce arătă cum stă cestiunea, spune: »Transilvania o dată independintă, astătiî provinciă ungurescu, este poporată în cea mai mare parte de cătră Români. Aceștia sunt în numără de 1.250.000, pe când Ungurii nu suntă decâtă 782.000 cu Săcuii cu totă, şi Germanii numai 180,000. In totă regatulă Ungariei suntă 2.710,000 de Români, faţă cu 5.000,760 de Unguri şi aproape 5 milioane de Slavi. »Românii grupaţi mai cu seama pe linia Carpaţiloră şi de-alungul rîurilor, Crişă şi Mureşă alcătuescă o masă compactă, cu totul vrăşmaşă visuriloră de panmaghiarisare. Amintirea ilustrei loră origine, precum şi sentimentulă comunităţii firesc care-i unesce cu Occidentul, îi facă de asemenea cu totul vrăjmaşii ideei unei abdicaţiunî naţionale. Pe de altă parte simţimintele pe cari Ungurii — nobilii de altă dată — le nutrescă contra Româniloră. — robii loră de altă dată — nu lasă nici o speranţă în privinţa unei apropieri între aceste naţionalităţi. Ungurii despreţuescă pe Români totă atâtă de multă câtă îi şi urescu, şi deci prin urmare se credu autorizaţi să-i combată fără răgază. Atfi résboiula este dechiarată făţişă contra coborîtoriloră legionarilor lui Traîană, şi destrucţiunea ameninţă nu numai drepturile şi