Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1886 (Anul 49, nr. 1-144)
1886-02-23 / nr. 44
GAZETA TRANSILVANIEI. m 44. Duminecă, 23 Fevruarie (7 Martie). 1886. »mOflCm ŞI ADMINISTRAŢIUNEAt,, BRAŞOVC, piaţa mare Nr. 22. ,GAZETA" IESE ÎN FIECARE pi ! Pe QDU and 12 fior., pe şăse luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România ţi străinătate: Pe and 40 fr., pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANULU XLIX. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la dd. corespondenţi. AHUHOIUXILE: O seriă garmondd 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Sortsort nefranoats nu •• prímasod. — Isruscripto nu sa retramba. interpelare, cătră miniştrii Tisza şi Brătianu. Braşovu, 21 Februarie st. v. In cele din urmă, după multă aşteptare, trimităm şt art.I „Monitorul I“ cu discursurile roşite în şedinţa de la 11 Februarie a Adunărei DeStaţilor şi din Bucuresci. Am aşteptată anume ie avem şi se cunóscemu discursurile în întregula loră, înainte de afice una curentă despre de, căci desferarea Românilor, precum şi cauzele şi efectele ei constitue una din cele mai grave gestiuni, ce au frământată vreodată spiritele politicilor români din toate ţările. Incepemă adi cu publicarea interpelaţiei d-lui Kogălniceanu, care — după cum însuşi d-sa spune — este adresată ca cestiune de naţionalitate şi guvernului din Buda-Pesta şi naţiunei maghiare, nu numai guvernului română şi naţiunei române. Credemă aşaderâ a satisface unei datorii de sinceri patrioţi şi cetăţeni ai statului în care trăimă, decá atragemă atențiunea pressei maghiare asupra importantului discursă ală ilustrului bărbată de stată română. Să binevoiescá a’și lua osteneala politicii maghiari dela „Nemzet“, „Pester Lloyd“, „Egyetértés“, „Pesti Napló“, „Ellenzék“, „Kolozsvári Közlöny“ „Magyar Polgár“ şi dela celelalte foi câte se mai ocupă cu bune ori cu rele intenţiuni de relaţiunile dintre Români şi Unguri, a şi lua ostenéala, (jhemă, să citéscá şi să cumpénéscá celă puţină acum odată cuvintele temeinice şi ’n adevără binevoitóare ale d-lui Kogălniceanu, ale acestui bărbată de stată română, care, cum însuşi declară, atunci când causa ungară era persecutată, ba chiar ca şi perdută, a ajutată pe Unguri, i-a sprijinită când ei erau fugari, când în exilă lucrau pentru renascerea Ungariei. Din vorbele d-lui Kogălniceanu se poate convinge ori şi cine, ce mari jertfe au adusă Românii de dincolo pentru naţiunea maghiară, provocândă chiar mânia mareloră state vecine, care merseră până a ameninţa cu ocupare principatele române; se pote convinge ori şi cine, câtă de generoşi au fostă Românii din principate faţă cu Maghiarii, într’ună momentă când aceştia erau nenorociţi şi subjugaţi. Să asculte Ungurii celă puţină vorbele aceluia, care le-a făcută atâta bine, ale aceluia, care, de sigură, când le-a adusă servicii aşa de mari într’ună timpă de răstrişte pentru naţiunea maghiară , nu a făcută aceasta pentru ca să perija, ci numai ca să ajute causa maghiară, libertatea şi independenţa Ungariei. D. Kogălniceanu îşi esprimă speranţa, că esilaţii de odinioara, astăcji ajunşi la putere, nu vor lipsi realităţii maghiare. Maghiarii, cari se tot să laudă cu „cavalerismulă“ naţiei loră, să dovedescu măcară acum o singură dată, că virusulă discompunătoră ală corupţiunei moderne jidovesci încă n’a putută face să putrezesca rădăcinile acestui cavalerismă, şi să răspundă, celă puţină pressa maghiară independentă, cu aceeaşi bunăvoinţă şi seriositate la interpelarea d-lui Kogălniceanu, cu care ea a fostă adresată guvernului şi naţiunei maghiare de cătră ună binefâcătoră şi partisană ală ei în vremuri de răstrişte. După ce vomă publica întregulă discursă ală d-lui Kogălniceanu şi răspunsulă ce l’a dată d. ministru-preşedinte I. Brătianu, ne vom da părerea şi noi la rândul nostru despre cele ce ne privesc pe noi Românii asupriţi, urgisiţi şi prigoniţi. Interpelarea d-lui M. Kogălniceanu. (Ședința de la 11 Februarie a Camerei române.) D. Î. Kogălniceanu: D-lor deputaţi, când în una din şedinţele, trecute după înţelegerea ce am avută cu D. ministru-preşedinte pentru amânarea interpelărei mele, am avută onoarea a vă (jice, că acăstă interpelare privea causă de naţionalitate, de umanitate, am omisă a vă impune, că ea privea şi causa legalităţii. Acesta o facă i istal I. I . Şi din incepută, D-loră, declară, că causa de le- i salitate şi de umanitate priveste specială pe guvernulă erei mele; ăi interpelarea mea ca cestiune de naţiona- itate se adresăză şi aci şi la Buda-Pesta, ea se adresezâ ţ fi guvernului română, şi naţiunei române, şi guvernului maghiară şi naţiunei maghiare. Unii din D-vóstra se vor mira poate, că eu dela ribuna ţărei mele adreseză o interpelare unui guvernă străină, dér, D-loră, de atâtea ori in Parlamentulă din Buda-Pesta s’au tratată nu numai cestiuni privitóare în specială pe România, dar şi însăşi causa românismului nn generală. Prin urmare, avemă şi noi dreptulă şi datoria să tratămă odată lu Parlamentulă din Bucureşei faţă în faţă cu vecinii noştri şi causa românismului. Spre a accentua din începută spiritulă, in care înţelegă a desvolta interpelaţiunea mea, declară că sunt omă de ordine şi de autoritar, de mai multe ori ministru al afacerilor străine şi preşedinte de consiliu al ţării mele, înţelegă importanţa şi datoria pentru fiecare stată de a fi în bune relaţiuni cu celelalte state şi mai alesă cu vecinii noştri; asemenea recunoscă, că este o lege internaţională, pe care toate naţiunile trebue să o respecte, aceea de a nu deveni ună focară de disordine şi de comploturi cu scria de a produce reseala în celelalte state. Prin urmare, mai înainte declară, că osăndescă cu desăvărşire orice încercări de agitaţiuni şi de răsvrătiri in contra Ungariei, uneltite în România fiă de Românii născuţi în ţera mea, ori de Românii născuţi afară de hotarele noastre, fiă de străini, fiă chiar de Românii Recunoscă ca drept iterii pentru guvernulă română dreptulă şi datoria pentru a preveni şi a pedepsi orice mişcări revoluţionare în contra statelor străine cu care suntem în pace ! Singura deosebire între mine şi banca ministerială este în modulă de înfrânare ală acestora uneltiri criminale. Vecinii noştri de peste Carpaţi nu-mi voră voi rău, că eu mă adreseză la flară, guvernă şi naţiune maghiară. Mai multă decâtă ori-care din oamenii de stată mari şi mici in acestă țară eu am nu numai dreptulă, dar am şi datoria de a le adresa aceasta interpelare. Niciodată n’am predicată răsvrătirea, niciodată n’am provocată cearta între Români şi între Unguri, nici odată nu m’am amestecată în certele din nâuntru ale acestoră două naţiuni, care în interesulă loră reciprocă ară trebui să traiesca alăturea una de alta in cea mai bună înţelegere. Şi mergă mai departe declarândă, că nici directă nici indirecta, am făcută seu facă parte din irredentismul română, pentru că nu recunoscă ţărei mele România dreptulă de a revendica stăpânirea Transilvaniei, precum asemenea nu recunoscă Ungariei cela mai mic dreptă asupra României Eu nu aparţină Daco-Românismului, decâtă ca istorică şi nu ca omă politică ! Ca Română însă, și mai alesă ca omă politică, prin trecutulă meu, prin faptele mele privitoare la causa ungară, când aceasta causă era persecutată și, potă 4'ce, chiar perdută, am dreptulă și datoria de a adresa dela tribuna țărei mele aceasta interpelare guvernului din Buda- Pesta și poporului maghiară, și mai alesă omeniloră de stată, cari suntă astătiî în capulă afaceriloră Ungariei! pentru că eu iam ajutată, pentru că eu i-am sprijinita când ei erau fugari, când ei în exilă lucrau pentru renascerea Ungariei! pentru că eu ca primii-ministru ală aceluia, căruia ziua de astăzi 11 Februariu readuce aminte nedrepta cădere, împreună lucrat’am la încheierea convenţiunilor dintre Domnulă Cuza şi dintre capii guvernului naţională-ungară şi care regula relaţiunile între România şi Ungaria, şi privitoare la Transilvania in deosebi. Prin urmare, nu potă crede că exilaţii de odinioră astăcii ajunşi la putere voră scuipa asupra iscăliturei loră din 1859 şi 1860, adică nu voră lipsi lealităţei maghiare. O loră, încă la 1863 pentru anteiaşî dată m’am oprită câtevafile în Buda-Pesta. Omă politică, am ţinuta să visiteză parlamentulă Ungariei. Aşectăndu-mă într’o loje şi aruncându-raî ochii asupra incintei Camerei, în care erau deputaţii, am recunoscută mai mulţi din aceia, pe cari în 1859 şi 1860 i-am fostă scăpată de strângă ori celă puţină de puşcăriile regimului reacţionară din Viena, care atunci era întinsă peste tot Ungaria! Intre aceştia era recunoscută mai alesă cinoi dintre emigraţii ungari, pe cari şi onor. D. Nicu Catargiu şi alţi vechi cetăţeni bătrâni din Galaţi trebue să-i cunosca celă puţină de nume. Erau Berzenczy, cerinţele Săcuiloră din timpulă lui Kossuth, și deputatulă Vidasz! D-loră, eram primă-ministru ală Moldaviei In anul 1860. Resbelulă se pregătea, ba chiar era în isbucnire între Francia, Italia și Austria. Intr’o (j* I* mine ușierulă și îmi spune, că duoi Unguri voiau să-mi vorbăscă. Era in luna lui Decemvre, pe ună geră grozavă. Se deschise uşa şi văituia intrândă duci Unguri, unută de o statură înaltă şi celălaltă mai mică. Ei tremurau de frigă, pentru că nu aveau pe dânşii decâtă o atilă de postavă subţire. Erau cei haenţionaţî mai susă, Săcuială Berzenczy şi Vidasz. I-am întrebat, ce doreau dela mine şi îmi răspunseră, că veneau ca fugari dela Galaţi, pentru că prefectură de acolo Alexandru Cantacuzino, cunoscută In generală sub numele de Knéz, din ordinul primită dela Vodă-Cuza voia să-i dea pe mâna consulatului austro-ungară, l-am ascultată cu interesă şi cu compătimire, cum în ţara românăscă s’au ascultată pururea glasulă exilaţiloră, i-am asigurată că în ei ospitalitatea românăscă nu va fi lovită, şi în fine i-am invitată să stea, să primească ceaiulă mea spre a se încâlci, apoi le-am dată trăsura mea , le-am pusă la disposiţiune din blânde mele în contra frigului, şi le-am dată mă sauf-conduit, prin cara ordonam tuturora autoritiţilora publice ale ţărei de a le învoi şederea în România, ameninţândă pe acei ce ar cuteza să asculte alte ordine afară de ale mele, ministru constituţională ală ţărei şi prin urmare, răspunctătoră pentru paza ţărei şi în deosebi ală marei legi, a ospitalităţii române, arătândă că acei cari vor contraveni actului de satif-conduit vor fi pedepsiţi ca pentru înaltă trădare comisă contra ţărei. (Aplause.) Când dor fii mărit. In parlamentulă ungară, Berzenczy şi Vidasz, urmaţi de mă mare numără de deputaţi, intrară în lejea mea felicitându-mă de buna mea venire şi arătândă colegiloră săi purtarea mea din 1860! Berzenczy îmi adăoga, că elă purta încă sauf conduitulă meu ca una din hârtiile sale cele mai preţiose. Deputatul Vidasz şi-a arătată recunoscinţa sa, pentru ospitalitatea şi protecţiunea cea primită în România, Intr’ună chipă mai practică. Elă la orice ocasiune s'a arătată simpatică causei române. lucru rară, D-loră, din partea unui Maghiar, când vedemă astăzi duşmănia, care insuflă pe mai toţi Maghiarii In contra tuturora naţionalităţilor nemaghiare din cuprinsulă ţărilor, aparţinăndă Coronei St. Ştefană. Mai am şi altă dreptă şi altă datoriă de a mă adresa cătră guvernulă şi cătră naţiunea maghiară. V’am spusă, că in 1860 resbelulă Intre Francia şi Italia şi între Austria era la uşă. Patrioţii Unguri şi cei din năuntru şi cei exilaţi vedeau In acestă resbelă emanciparea Ungariei. Cuza-Vodă şi cu guvernele lui din Bucuresci şi din Iaşi ajutară multă mişcărei unguresci. Afară de tabăra dela Floresci, care deturna de pe câmpuilă de bătaie o armată întregă austriacă, Cuza-Vodă primi să lase a se introduce în România însemnate transporte de arme, destinate mişcărei revoluţionare din Ungaria. Ca ministru ală lui Vodă-Cuza, am participată la învoirea dată pentru intrarea acestor arme. Antăiulă transport era de 30,000 pusei, ală doilea transportă era şi mai mare! Erau şi tunuri date de Napoleon şi de Victoră Emanoelă. Insă Ungurii însărcinaţi cu aducerea loră au fostă indiscreţi, astfelă Rusia, Anglia, Turcia şi mai alesă Austria aflată despre ală doilea transportă sosită la Galaţi. Ună vaporă de resbelă austriacă şi alte vapoare turcesci se puseră între ţărmulă nostru şi între corăbiile de sub drapelulă italiană, care veniseră cu armele şi opriră descărcarea lor. Cu toate cererile, am refusată de a preda aceste arme. Numai după solemna promisiune dată sub parola de onoare de Sir Henri Bilver, ambasadorul Marei Britanii la Constantinopolă.