Gazeta Transilvaniei, octombrie 1889 (Anul 52, nr. 220-243)
1889-10-01 / nr. 220
Pagina 3 GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 220—1889. am societăţii şi preşedinte alui comitetului s’a ales: Eică Cristea cl. curs. III; secretară Corneliu Perşinariu cl. curs. II; redactoră ala fetei „Musa“ Nicolau Dura cl. curs. III; notară ală corespondenţeloră Mihailă Paşcu cl. curs. III; bibliotecară George Negoescu clerică curs. II; vice-bibliotecară Ioană Olariu ped. curs. I ;cassară Nicolau Nicola cl. curs. I ; şi controloră Iosifă Popescu cl. curs. HI; eră membri în comitetă s’au alesă: Baptista Boia şi Mateiu Folea clerici curs. IIl. Ioană G. Olteană şi Ioviană Mareşianu cl. curs. II; Octaviană Popescu şi Nicolau Vătăşană cl. curs. I., Samuilă Chiffa ped. curs. III şi Ioană Sperchesu ped. curs. II. * * Fete dispărute. La poliţia din Cluşiu s’au făcută în diua de 11 Octomvre n. c. deodată două arătări, cari aruncă o nouă umbră asupra moralității publice din aceasta capitală a Kulturegylet-ului ardeleană. Anume două fete, dintre cari una orfană, cu numele Varga Anna, în etate de 16 ani, or alta din părinți cinstiți, cu numele Gaâl Poli, în etate de 17 ani, au dispărută deodată, fără a se sti unde s’au dusă. Se dă cu socoteala, că amândouă fetele au cădută jertfă în mâna unoră neomenoase femei, cari voră să facă cu ele speculă murdară * * * Din Muntenegru sosesce soirea, că princesa Milena, soţia prinţului Nichita ală Muntenegrului, a născută orăşi ună băiată. Acesta este al 11-lea copilă ală prinţului Nichita, care s’a căsătorită în 8 Noemvre 1860. Princesa Milena, o fiică a voivodului Vucotici, este acum de 42 ani şi s’a măritată cu 13/2 ani. Dintre cele 8 fete ale sale, trei sunt fi măritate şi adecă princesa Zorea cu prinţulă Petru Karageorgeviei, princesa Miliţa cu marele duce rusescă Petru şi princesa Stana cu ducele George de Leuchtenberg. Dintre cei trei feciori prinţulă moştenitoră Danilo a fostă născuta în 29 iulie 1871. Stările alin Hraeia. „Agramer Tagblatt“ scrie ună articula privitoră la stările din Ungaria, în care dice, că Ungurii, prin desconsiderarea intereselor naţionalităţilor nemaghiare jocă uă jocă, în care potă perde totă. „Der Maghiarii ’şi-au păstrată în toate timpurile încă unu simţu politic sănătoşii şi credemu, că în cele din urmă aceştii simţu nu-i va părăsi nici acum. Mai curendu ori mai tarefiu îşi va face acolo drumu convingerea, că esclusivitatea ce domnesce aciî în raporturile publice ale ţerii nu de cineva de afară, într’ună modă neînţelesă, acestă cineva sistematică îi răpesce pacea, liniştea şi fericirea. Cu vorbe bune, cu rugăminte încercai să aflu, ce s'a întâmplată, femea mea nu mai are încredere in mine şi nu’mi răspunde nimică. Singura ei uşurare suntă lacrimele. Şi suntă momente, când e desnădăjduită de tată şi neîntreruptă mă rogă de iertare pentru lucruri, de cari eu nu ştiu nimică. Pănă într’atâtă şi-a pierdut a încrede ea în mine, încâtă întreaga ei corespondenţă nu lasă să i se mai aducă în casă, ci epistolele şi altele şi le ridică singură de la poştă. Ea face visite şi umblă multă pe afară, dar mai niciodată nu se folosesce de trăsura mea, de comună umblă pe josă, ori cu birjă străină. Eu nu sunt în stare să umblu după ea neîntreruptă şi te-aşă ruga ca, deocamdată, să bagi de seama cu ce se ocupă femeia mea când umblă pe afară. Iţi poţi gândi, că'mi cade forte greu, să-mi pună soţia sub controlă şi vei înţelege, că am interesă, ca aceasta controlă să se facă în taină înainte de tóte, firesce, nevastă-mea nu trebue să scie nimică“. Todoră asculta liniştită împărtăşirile acestea şi apoizise: „Dă’mi voiă, domnulă meu, să’ţi mai pună unele întrebări, din cari mă potă informa mai de aproape. Are soţia d-tale rudenii aici în oraşă?“ „Nu are“, răspunse Brănescu, „nu are nici ună felă de rudenie. Ea trăia aici în casa unei mătuşe bătrâne, care o luase de sufletă, după ce îi murise părinţii. Mătuşa asta încă a murită de ună ană de mile.“ „Are prietine soţia d-tale, pate prietine din copilărie, cunoscinţe dinainte de căsătorie?“ „Nici asta nu o credă. Mătuşa soţiei mele ducea o viaţă forte retrasă, or soţia mea este crescută într’ună pensionată elveţiană şi, celă puţină după câtă sciu eu, n’are nici o prietiniă din tinereţe aici în oraşă. Are, firesce, cunoscinţele, care nu se potă încungiura, când te mişel în societate. Persoane mai însemnate nu suntă între ele.“ „încă astădî“, răspunse Todoră, „o să începă cu cercetările şi trebue să te rogă, ca pe timpulă acesta totdeuna să te găsescă aici în contoarulă d-tale, ca să’mî iau informaţiuni dela d-ta şi să’ţî comunică şi eu informaţiile mele.“ După ce Brănescu înmâna comisarului de poliţie o sumă însemnată pentru acoperirea cheltuelilordintâiu, comisarul îşi luă „rămasă bună“ şi se depărta. A doua zi după convorbirea de mai susă, Todoră şedea în cafeneaua din faţa bancherului şi cetia, după cum se părea, cu băgare de sema într’unăfiară. In faptă însă era cu forte mare atenţiune la casa din faţă şi, cătră dece ore înainte de ameda, când eşi doamna Brănescu, plăti iute şi părăsi localulă, urmărindu-o pe de cealaltă parte a stradei fără să fiă băgată în samă. Ea intră în localulă de poştă din care se părui că’şi ridică epistolele, ce veniseră la adresa ei. După aceea se duse încetă pe stradă mai departe pănă ajunse la tramvai şi se sui pe elă. Todoră, fiindă cu totulă necunoscută doamnei Brănescu, se sui şi elă şi se aserta lângă ea liniştită. Imediată după ce doamna Brănescu părăsi tramvaiulă, se dete şi elă josă. D-na Brănescu, după ce coti într'o stradă, stete înaintea unei cofetării, se uită spăriasă împrejură şi apoi intră iute înăuntru. Todoră se gândi cam multişorii, că ore să intre şi aici după ea, ori s’o aştepte afară. In fine intra totuşi şi pe d-na Brănescu o veda sedândă la masă cu o altă domnă mai bătrână, a cărei faţă era acoperită bine cu măvălă. Acesta din urmă era corpolentă, cam de patruzeci de ani. Todoră examinândă cu luare aminte înfăţişarea ei, observă, că mânile ei, atâtă din causa colorii, câtă şi din causa mărimei loră, nu corăspundă îmbrăcămintei celei elegante a ei. Amândouă părăsiră localulă împreună, înaintea uşei însă se despărţiră, d-na Brănescu se urcă era pe tramvai şi fiindă ea pentru Todoră persona care îlă interesa mai multă, se urcă şi elă pe urma ei, lăsândă pe doamna cea robustă să se ducă în drumulă ei. Numai decâtă însă i-a părută rău c’a lăsat’o pe acesta, pentru că doamna Brănescu o luă dreptă cătră casă, din care nu mai eși diua aceea nicăiri. In diua următore cercetândă Todoră pe banchetă, îi spuse acesta, că întorcându-se erl după amectă dela bursă, şi-a găsită nevasta cu multă mai iritată, ca de altă dată, şi că i-a declarată, că voiesce să-lă părăsescă. La sfaturile lui stăruitore s’a muiată era deodată, a plânsă se poate menţine, iară a periclita interesele cele mai vitale ale naţiunei (unguresc!), căci a se gera ca elementu susţinătorii de statîi, pentru acesta în totu casula e de ajunsă în Turcia unu oarecare gradă de desconsidera din partea guvernului, dar într’ună stată care reclamă pentru sine ună locă între statele culturale şi care numai sub acestă condiţiune are o îndreptăţire de existenţă, numai cu desconsiderarea, cu tendinţa de contopire naţională nu esî la cale. Ună astfelu de stată trebue se potă satisface, în tote ramurile culturii, cerinţelor şi progresului şi Maghiarii nici chiar atunci nu o potă face acesta, în faţa atitudinei indiferente a naţionalităţilor cătră stată, când ar întruni în sine tote talentele administrative ale seminţiei germane. E o speranţă deşcrtă a conta pe prefacerea caracterului naţională maghiar. Naţiunile se schimbă totă aşa de puţină, precum nici cea mai artistică cultivare horticolă nu potă preface plopii în stejari. Pentru a eşi deci din situaţiunea fatală de alţi, voră trebui Ungurii se se decidă a o rupe cu direcţiunea de pănă acum a maghiarismului singură fericitoră, care, analisându’lă mai amănunţită, însemnéza numai dominaţiunea unei caste nobile forte restrînse, și se ia puterile cele bune pentru serviciul statului de acolo, unde se oferescu. Rassa maghiară, ale cărei aptitudini par că se concentreaza toate în politică, nu dispune de aceste puteri bune în măsura cerută, de aceea va trebui ori se le ia dintre Slavi, Români şi Germani, ori se căită în adeveru în braţele acelor consilieri ai curţii, despre cari omeni cu prevederi în Ungaria au vorbită deja înainte cu cincispreizece ani. Corespondenţa „Gaz Trans.“ Bila, 7 Octomvre 1889. Nu putemui rămâne nemişcaţi de câte ori ni se dă ocasiunea fericită, dar rară, de a vede cum poporală nostru sărăcită şi strivită de vitrega sorte, îşi dă şi ultimul denară deca este vorba de şcolă şi biserică, numai să nu fi fostă amăgită de conducătorii sei, îşi dă dică şi ultimulă denară, şi îlă dă cu dragă pentru că vede şi scie prea bine, că din multele sale contribuiri, ce i se ceră, numai şi numai ce contribue spre aceste două scopuri măreţe, pentru şcolă şi biserică, se întorce esclusivă în folosul său, pe când tote celelalte contribuiri mai multă ori mai puţină trecă în busunarulă, care nu-i aduce chiar nici ună folosă. La scrierea acestora şiruri mi-a dată ansă o causă de o bucuriă nespusă, ce s’a săvârşită anulă acesta în comuna nostră Ciufudă, despre care am mai scrisă şi altădată în preţuitură diară „Gazeta Transilvaniei“, că în ce posiţie se află cu costisitoarea comassare, care deja este la ordineafilei. Comuna mea natală numită e curată românéscá, cu o biserică și școlă de caracteră confesională greco-catolică, în care pănă în anii mai recenți, cu toate că este în ună centru, unde Jidovii și-au făcută ună curbă solidă, nu a suferită în sînulă său să locueasca altă néama, și mai alesă Jidovii, precum nici acum nu locuescă, dér ce folosă, deca partea cea mai bună a teritorului a trecută și trece în mâna aceloră omeni, cari îi storcă și puterea din ese, fără ca să gândescă la păcată. Unii își vădă păcatulă și s’ar pocăi, dér e prea târdiu, alţii suntă aşa de tare rătăciţi, că nu vădă ruina şi prăpastia, în care suntă aduşi de vampirii, cari le sugă sângele şi îi lasă morţi. Rătăciţi suntă, dar nu în numără covârşitoră, dovadă împrejurarea, că văcândă unii omeni cu inimă nobilă românescă din comună, în ce stare se află edificială şcolei nóstre, care din căusă că nu corăspunde cerinţelor legei, ar fi espusă periculului de a se lua de cătră stată — ce ar fi prea durerosă, — şi vădândă şi solindă şi aceea, că ar fi păcată şi ruşine ca să’şi lase unica loră mângâiere în ghiarăle rău voitore, s’au resolvată a’şi crea ună mijlocă,prin care şcola s’ar pute mai regulată şi cu mai mari avantaje ridica din starea sa atâtă de primitivă. Inţelegă aici edificiulă şcolei, rechisitele de învăţământă şi salar dă învăţătorului, care se solvesce partea cea mai mare din repartiţiune pe poporfi şi nici decâtă, ceea ce póate unii ar cugeta, spiritulă şi progresulă ei, nu, deoarece progresă se face sub actualulă învăţătorii destulă de bunişoră şi s’ar face şi mai bună, când ar ave la disposiţiă bareml cele mai necesare mijloace. La semnatulă dată de unii particulari din comună, în fruntea cărora preotulă nostru Alesandru Albini şi învăţătorulă Cruciană Siru, şi la cari s’a alăturată şi subscrisulă, după mai multe catechese ţinute de repeţite ori cu ocasiunî bine-venite, de cei chemaţi s’a hotărîtă a se crea unărfondu scolasticu din naturale, pentru care mulţi s’au şi deobligată, ba precum mi se spune, unii au şi contribuită partea cu care s’au obligat şi să o predea spre scopulă creării acestei camere nepreţuite, care nu ar trebui se lipsesca din nici o comună ce voiesce să se numescă comună cum se cade, care apoi în casă de trebuinţă avândă asemenea fonduri nu ar fi avisată a cere aşa dbândă „de pomană“ când are lipsă de a’şi face oarecare îmbunătăţire pe sema bisericei sau şcolei sale, precum ofilnică plvină esemple, unde chiar pe calea publicităţii se apelază la sprijinul marinimosă ală oamenilor, cu siinţă creştinescă şi de umanitate. Cu toate că sărăcită şi amărîta poporaţiune a comunei Ciufadă, condusă de binevoitorii săi, a consâmţită cu puţine escepţiuni de a se întemeia îondulă de naturale pe seama şcolei noastre gr. catolice, care se va şi crea deca se va desvolta energia cuvenită. Să nu se întâmple oarecum, cinstiți conducători şi iniţiatori ai acestui fonda, ca să scadă curajulă, cu care s’a începută, că apoi sunt sigură, că aceasta întreprindere s’ar nimici pentru totdeauna, s’ar nimici dică, când nu s’ar lua cu destulă îenergiă şi când nu amă sacrifica şi unulă şi altulă din multă sau puţină celă avemă, sau să vorbescă mai chiar, să promitemă munţi de aură şi apoi când vine timpulă să nuşi împlinimă ce amă promisă, să ne tragemă unulă la o parte, altulă la alta şi străinulă, care pândesce în ascunsă, să-şi găsescă obiectă de rîsă şi dispreţă de poporală nostru, care în faţa tuturora s’a arătată demnă de numele său. Să promitemă aşadera numai atâta câtă putemă da. Capitalele cele mari de milioane încă dela mică s’au începută şi cu bună chibsuire şi înţelegere s’au ridicata la stare înfloritore. Căci ună oună cu chibsuire, care şi-ar pune la o parte numai unăfeceriu pe lună şi pe ană, ar avea 1 fi. 20 cf. daar o comună constătătore din 140—150 familii nu ar putea păstra pentru eventualități pe fiecare ană minimum 150 fi., o sumă frumosă, care în termină de 10 ani numai, fără interese, s’ar urca la 1500 fi. v. a. Dér ore numai atâta s’ar puté? Eu credă, că multă mai multă, numai să se lase pe mă ană fiăcare din comună de buruiana cea amară, de afurisitul de tăbac și de spurcatul rachiu jidovescă, cari fără îndoială consumă nu numai sume considerabile de parale der şi ce e mai preţiosă, sănătatea unei sumedenii de omeni, cari se îndeletnicescă chiar din frageda copilărie cu ele. Suma să fie colectată şi manipulată cum se cuvine numai cinci ani de zile, apoi la totă casulă comuna nostră ar fi cea mai fericită, ar putèa să facă scolă câtă de frumosă și nu ar mai înfunda dulceața în guri străine.