Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1889 (Anul 52, nr. 244-267)
1889-11-10 / nr. 251
Hedcctiunea, AwitismuMea si Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. Scrisor! nefrancate nu se inriznesca. Manuscripte nu se retrimite! „Gazeta“ ese în fiecare col. Abonamente pentru Anstr.i-maaria: Pe unu anu 12 fl., pe sase luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Pentru România si străinătate: Pe unu anu 40 franci, pe şăse luni 20 franc?, pe trei luni 10 franc?. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşovi: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe unu anu 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 er. Cu dusula în casă: Pe unu anu 12 fl. pe şăse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru o cr. v. a. sau 15 bani. A tatü abonamentele efttü ş' inserţiunile suntü a se plăti înainte. Birourile de muciuri: Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescü în Viena Rudolfu Masse. Hw.semtein& Vogler (Otto Maas), Heinrich Sch aleii, Ah/is Herndl, M.Dukes, A, Oppelik.J■ Danaeberg ; în Budapesta: A. V. Goldberger, Anton Mezei, Eckstein Ilemat: ín Frankfurt: G. L. Daube: ín Hamburg: A. Steiner. Preţulu inserţiuniloni; o seria parmonda pe o colonil 6 er. şi 30 er. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarnă şi învoiala. Reclame pe pagina Ill-a ofertă 10 cr. v. a. seu .‘10 Irani. Nr. 251. Braşovt, Joi, Vineri 10 (22) Noemvre 1889. Braşovă, 9 Noemvre v. Rai’n, forte raru ni se ivesce şi noué ocasiunea, în aste cane de amărăciune şi de necazuri, se înregistrăm şi câte o veste mai îmbucurătoare, care se ne înveselesca sufletulu şi se ne dea curagiu în greua luptă pentru esistenţa nostră. O asemenea veste buna ne sosesce a4î din orăşelului graniţerescu Rodna - vechia, unde nici uneltirile şi volniciile celoru ce iau în deşertă şi lege şi dreptate şi libertate, nici ademenirile şi amăgirile agenţiloru maghiarisării, nici chiar terorismulu d-lui Banffy nu i-au putută abate pe Români din calea ce le-au tras’e interesele de viaţă ale limbei şi ale culturei naţionale românesc!. Scimă, că faimosulă Banffy, mână n mână cu sluga lui plecată, inspectorulu ungurescu de școle, a hotârît se le dea de capă şcolleloră românescî confesionale şi precum îlă vedurămă, c’a înfiinţată o reuniune de înveţătorî unguréscâ, numai ca se poata omorî reuniunea de învățători românescu ce esistă de multă, aşa îlă vedem înfiinţândă, când într’o comună, când într’alta, şcole de stată unguresc!, în cóstele şcolelor confesionale românescî, cu scopă de a le face concurenţă, de a le slăbi, luându-le încetulă cu încetulă elevii, şi de a-le nimici. O asemenea şcolă de stată s’a înfiinţată şi în Rodna-vechiă, şi încă în ce condiţiuni: organele statului au ocupată cu forţa clădirea, în care se adăpostea şcola româneasca, susţiindu-se că statulu ar avea dreptă asupra ei. Astfel, rămase, ca Românii să ţină şcolă în mijloculă drumului; dar ei nu s’au gândită multă, ci şi-au zidită repede ună edificiu frumosă de şcolă după toate cerinţele, care în toamna acesta s’a şi predată destinaţiunei sale. însufleţirea cea mare, cu care poporulă română din Rodna vechia sprijinesce în totă chipulă acestă aşeelămentă românescă, ni-o descrie cu colori vii şi elocinte corespondenţa de mai josu. Vedemă cu bucuria din ea, că şcola unguresca de concurenţă în Rodna, pentru care se cheltuescă sume mari de bani din visteria statului, la care contribuimu cu toţii, n’are nici o trecere la poporu, pentru că este străină de limba şi cultura lui. Din acesta causă şoviniştii concurenţi lăţescu faimele cele mai absurde despre purtarea locuitorilor români, cficontlu că aceştia îşi ocolescă şc0la loră frumosă nou zidită şi ’şi trimită copii cu grămada la şcóla unguréscu de stătu. Se folosescu dor şoviniştii şi de minciună, numai ca se amăgésca lumea şi pe însuşi stăpânii loră, ca se credă, că mare lucru a făcută Banffy cu omenii săi, risipindu banii din visteriă, greu munciţi, pentru o şcolă de lucru, care n’are nici unu temeiu de a fi şi de care nimenea nu simte trebuinţă într’o comună aşa de mare românéscu dintr’ună ţinută românescu. Când foile unguresc iau răspândită faima mincinosă de mai susă, noi amă zisim că nu’i nu‘ temă da nici ună credementă, şi declaraţia directorului şcolară confesională, ce o publicămu mai josă, dovedesce într’ună modă neîndoiosa şi multă îmbucurătorii pentru noi, că dreptate amă avută să nu dămă creămentă acelei faime mincinoase colportate de duşmanii şcolei românescî. Aceasta declaraţiă este pentru noi totodată forte îmbucurătore, căci ne dovedesce, că poporulă nostru e gata a aduce orice jertfe pentru limba şi cultura sa românéascá pretutindeni, unde este condusă de bărbaţi, cari îşi împlinescă cu însufleţire chemarea lor româneascá. Purtarea Românilor rodneni le face onoare şi ne alăturăm cu totă inima la dorinţa esprimată de bravulailor preoţui, ca în toate comunele române se fiă îmbrăţişată causa şcolară cu însufleţire, ca în acelă opidă românescă, căci atunci toate uneltirile duşmanilor, limbei şi culturei noastre naţionale voru române de ruşine. Aşa se fia! FOILETONUL II „GAZ. TRANS.“ Eminescu şi poesiile lui. (Urmare). Decă o nebunită Eminescu, causa este esclusivă internă, este înăscută, este ereditară. Cei ce cunoscă datele din familia lui, ştiu, că la doi fraţi ai săi, morţi sinucişi, a isbucnită nebunia înainte de a sa şi că acesta nevropatiă se poate urmări în liniă ascendentă. De altminteri şi în vremea, în care spiritul lui era în vigoare, felul traiului său făcuse pe amici să se tema de resultatură finală. Viaţa lui era neregulată : adese se hrănia numai cu narcotice şi oscilante, alusă de tutună şi de cafea, nopţi petrecute în cetire şi scriere, zile întregi petrecute fără mâncare, şi apoi deodată, la vreme neobicinuită, după miedulă nopţii, mâncare şi băuturi fără alegere şi fără măsură, aşa era vieţa lui Eminescu. Nu aceasta viéţa i-a causatu nebunia, ci germele de nebunie înnăscută a causatu aceasta vieţă. Ceea ce o dovedesce este, că toate încercările, adeseori şi cu stăruinţă repetate de unii prietini ai săi, nu au fostă în stare să-lă aducă la mă traia mai regulată. Şi nici de nefericiri, care ar fi influinţată sănătatea intelectuală sau fisică a lui Eminescu, nu credemă, că se poate vorbi. Decă ne-ar întreba cineva: a fostă fericită Eminescu? amă răspunde: cine e fericită? Dér décá ne-ară întreba: a fostă nefericită Eminescu ? amă răspunde cu totă convingerea : nu! Ce e dreptă, elă era una adeptă convinsă ală lui Schopenhauer, era prin urmare pesimistă. Dér acestă pesimismă nu era redusă la plângerea mărginită a unui egoistă nemulţămită cu sartea sa particulară, ci era eterisată sub forma mai senină a melancoliei pentru sartea omenirii îndeobşte ; şi chiar acolo, unde din poesia lui străbate indignarea în contra epigonilor şi a demagogilor înşelători, avemă a face cu una simţămentă estetică, er nu cu o amărăciune personală. Eminescu, din punctă de vedere ală egoismului celă mai nepăsătorii omă, ce şilă pote închipui cineva, precum nu putea fi atinsă de ună simţămentă prea intensivă ală fericirii, nu putea fi nici espusa la o prea mare nefericire. Seninătatea abstractă făcă nota lui caracteristică, în melancolie ca şi în veselie. Şi lucru interesantă de observată: chiar forma nebuniei lui era o veselie exultantă. Când venia în mijlocul nostru cu naivitatea sa ca de copilă, care îi câştigase de multă inima tuturora, și ne aducea ultima poesiă ce o făcuse, o refăcuse, o rafinase, căutândă mereu o formă mai perfectă, o cetia par’că ar fi fostă o lucrare străină de elă. Nici-odată nu s’ar fi gândită măcară să o publice; publicarea îi era indiferentă, unulă sau altula din noi trebuia să-i ia manuscrisulă din mână şi să-lă dea la „Convorbiri.“ Şi deci pentru poesiile lui, în care şi-a întrupată sub o formă aşa de minunată quintesenţa cugetăriloru şi simţirilor, se mulţămia cu emoţiunea estetică a unui cercă mică de amici, fără a se gândi la nici o satisfacţie de amorăpropriu; deci elă se considera oarecum ca organulă accidentală, prin care însăşi poesia se manifesta, aşa încâtă ar fi primita cu aceeaşi mulţămire să se fi manifestată prin altulă, ne este permisă a conchide, nu numai că era nepăsătoră pentru întâmplările vieţei esterne, dar şi chiar că în relaţiile lui pasionale era de ună caracteră cu totulă neobicinuită. Cuvintele de amoră fericită seu nefericită nu se pot aplica lui Eminescu în accepţiunea de tote dile. Nici o individualitate femeiescă nu-l putea captiva şi ţinea cu desăvârşire în mărginirea ei. Ca şi Leopardi în Aspasia, elă nu vedea în femeia iubită decâtă copia imperfectă a unui prototipu nerealisabilit. Bă iubea întemplătorea copiă scuală părăsia, totă copiă remâne, şi elă se refugia cu melancoliă impersonală într’o lume mai potrivită cu elfi, în lumea cugetării şi a poesiei. De aici „Luceafărulă“ cu versurile dela sfîrşită: Ce-ţi pasă ţie, chipă de fată, Dac’oiu fi eu sau altulă? Trăindă în cerculă vostru strimtă, Noroculț ve petrece ; Ci eu în lumea mea mă simtă, Nemuritorii şi rece. N. înţelegându astfelă personalitatea lui Eminescu, înţelegem totdeodată una din părţile esenţiale ale operei sale literare: bogaţia de idei, care înalţă totă simţirea lui (căci nu idea rece, ci idea emoţia- Revoluţiunea la Brasilia. Precum se vede din telegramele mai noue sosite din Rio-de-Janeiro, revoluţiunea în Brasilia a învinşii pe totă linia. Guvernulă provisoriu a dată una manifestă, în care se declară monarchia ca delăturată. Guvernulă spune, că primesce din provincia mulţime de manifestaţiuni în favoarea republicei federative. Imperatura este deţinuta în palatul său ca prisoner. Când i s’a notificată destituirea sa, i s’a spusă, că va primi și mai departe dotațiunea sa, imperatula vuse a declaratu, că nu va cedă decâtu forței. O telegramă dela 17. c. spune, că imperatula Dom Pedro II a plecată cu familia sa în Europa. De bună voiă nu va fi luată acestă decisiune, se vede inse că n’a fostă sprijinită. Armata, care pe piciorui de pace numără 1000 de oficeri şi 13.000 soldaţi, s’a resculată totă şi poporaţiunea în capitală ca şi în provinciă pare a fi rămasă cu totulă indiferentă. Se vede că revoluţia a fostă de multă pregătită în ascunsă și guvernulă a fostă cu totul surprins printr’ensa. In Brasilia a esistată întotdeauna o partidă republicană și aceasta în timpulă din urmă a desfășurată o activitate îndoită, fiindă sprijinită din partea proprietariloră de sclavi. S’au ivită adeseori în corpulă oficerescă caşuri de nedisciplină şi se vede, că cu încetulă li-a succesă republicanilor, de a trage întrega armată pe partea loră. Preşedintele nouei republice, care s’a creată mai fără nici o resistenţă, este ună generală, cunoscută de multă ca omă forte ambiţiosă, Teodorovla Fonseca. Ministrulă de resboiu Beniamin Constant a fostă pănă acuma maioră şi profesorii de botanică , ministrulă de esterne a redigeată pănă înfii00 din urmă o gazetă ce apărea în Rio de Janeiro. Cumcă a învinsă revoluţia şi nu s’a ridicată nimeni în apărarea împăratului, este greu de esplicată, după ce e cunoscută, că Dom Pedro II se bucura de-o mare și meritată popularitate. Singura esplicare o putemă afla în împrejurarea, că imperatul n’avea nici ună fiu și că Brasilianii n’au voită să aibă ca domnă pe urmașii unui Orleans. Frica de „domnitora străină“ a fostă fără îndoială cela mai puternică mijlocă, de care s’au folosită republicanii. Resultatele călătoriei împăratului germană. „Post“ din Berlină publică ună articula, ce se crede inspirată, şi care resumă resultatele călătoriei împăratului şi ale întrevederilor sale cu diferiţii suverani. Imperatula, o fice d’aruriba depărtată, prin călătoria sa la Constantinopolă, bănuiala eventuală, că Germania ar sprijini proiectele de mărire ale Greciei, şi a lăsată să se vatfă, că Germania consideră pe Turcia ca factora justificata şi necesară în concertură europeană. Nu s'a făcută nici o concesiune Rusiei în privinţa politicei balcanice. „Post“ crede, că Rusia nu va încerca să mergă în Bulgaria câtă vreme nu va voi să facă să isbucnească resboiu şi în alte părţi, ci se va mărgini numai a împedeca consolidarea stărei de lucruri în Bulgaria spre a împinge pe poporulă bulgară la acte nesocotite. Raporturile greco-turcesci. Amu împărtăşită, că în camera din Atena a fostă interpelată guvernulă grecă în privinţa cestiunei Cretei şi că cu ocasiunea desbateriloră s’au ridicată invinuiri asupra Turciei. Din aceasta causă foaia turceasca „Tarile“ din Constantino-