Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1889 (Anul 52, nr. 244-267)

1889-11-10 / nr. 251

Hedcctiunea, Awitismu­Mea si Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. Scrisor! nefrancate nu se inri­­znesca. Manuscripte nu se re­­trimite! „Gazeta“ ese în fiecare col. Abonamente pentru Anstr.i-m­aaria: Pe unu anu 12 fl., pe sase luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Pentru România si străinătate: Pe unu anu 40 franci, pe şăse luni 20 franc?, pe trei luni 10 franc?. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul­ pentru Braşovi: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe unu anu 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 er. Cu dusula în casă: Pe unu anu 12 fl. pe şăse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru o cr. v. a. sau 15 bani. A tatü abonamentele efttü ş'­ inserţiunile suntü a se plăti înainte. Birourile de muciuri: Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescü în Viena Rudolfu Masse. Hw.semtein& Vogler (Otto Maas), Heinrich Sch aleii, Ah/is Herndl, M.Dukes, A, Oppelik.J■ Dan­aeberg ; în Budapesta: A. V. Gold­berger, Anton Mezei, Eckstein Ilemat: ín Frankfurt: G. L. Daube: ín Ham­burg: A. Steiner. Preţulu inserţiuniloni; o seria parmonda pe o colonil 6 er. şi 30 er. timbru pentru o pu­blicare. Publicări mai dese după tarn­ă şi învoiala. Reclame pe pagina Ill-a o­fertă 10 cr. v. a. seu .‘10 Irani. Nr. 251. Braşovt, Joi, Vineri 10 (22) Noemvre 1889. Braşovă, 9 Noemvre v. Rai’n, forte raru ni­ se ivesce şi noué ocasiunea, în aste cane de amărăciune şi de necazuri, se în­registrăm­­ şi câte o veste mai îmbucurătoare, care se ne învese­­lesca sufletulu şi se ne dea curagiu în greua luptă pentru esistenţa nostră. O asemenea veste buna ne so­­sesce a4î din orăşelului graniţe­­rescu Rodna - vechia, unde nici uneltirile şi volniciile celoru ce iau în deşertă şi lege şi dreptate şi libertate, nici ademenirile şi amăgirile agenţiloru maghiarisării, nici chiar terorismulu d-lui Banffy nu i-au putută abate pe Români din calea ce le-au tras’e interesele de viaţă ale limbei şi ale culturei naţionale românesc!. Scimă, că faimosulă Banffy, mână n mână cu sluga lui ple­cată, inspectorulu ungurescu de școle, a hotârît se le dea de capă şcolleloră românescî confesionale şi precum îlă vedurămă, c’a în­fiinţată o reuniune de înveţătorî unguréscâ, numai ca se poata omorî reuniunea de învățători românescu ce esistă de multă, aşa îlă vedem înfiinţândă, când într’o comună, când într’alta, şcole de stată un­guresc!, în cóstele şcolelor­ con­fesionale românescî, cu scopă de a­ le face concurenţă, de a­ le slăbi, luându-le încetulă cu încetulă ele­vii, şi de a-le nimici. O asemenea şcolă de stată s’a înfiinţată şi în Rodna-vechiă, şi încă în ce condiţiuni: organele statului au ocupată cu forţa clă­direa, în care se adăpostea şcola româneasca, susţiindu-se că statulu ar avea dreptă asupra ei. Astfel, rămase, ca Românii să ţină şcolă în mijloculă drumului; dar ei nu s’au gândită multă, ci şi-au zidită repede ună edificiu frumosă de şcolă după toate cerinţele, care în toamna acesta s’a şi predată des­­tinaţiunei sale. însufleţirea cea mare, cu care poporulă română din Rodna vechia sprijinesce în totă chipulă acestă aşeelămentă românescă, ni-o des­crie cu colori vii şi elocinte co­respondenţa de mai josu. Vedemă cu bucuria din ea, că şcola unguresca de concurenţă în Rodna, pentru care se cheltuescă sume mari de bani din visteria statului, la care contribuimu cu toţii, n’are nici o trecere la poporu, pentru că este străină de limba şi cultura lui. Din acesta causă şo­­viniştii concurenţi lăţescu faimele cele mai absurde despre purtarea locuitorilor­ români, cficontlu că aceştia îşi ocolescă şc0la loră fru­­mosă nou zidită şi ’şi trimită copii cu grămada la şcóla unguréscu de stătu. Se folosescu dor şoviniştii şi de minciună, numai ca se amă­­gésca lumea şi pe însuşi stăpânii loră, ca se credă, că mare lucru a făcută Banffy cu omenii săi, ri­­sipindu banii din visteriă, greu mun­ciţi, pentru o şcolă de lucru, care n’are nici unu temeiu de a fi şi de care nimenea nu simte trebu­inţă într’o comună aşa de mare românéscu dintr’ună ţinută româ­­nescu. Când foile unguresc i­au răs­pândită faima mincinosă de mai susă, noi amă zisim că nu’i nu‘ temă da nici ună credementă, şi declaraţia directorului şcolară con­fesională, ce o publicămu mai josă, dovedesce într’ună modă ne­­îndoiosa şi multă îmbucurătorii pentru noi, că dreptate amă avută să nu dămă cre­ămentă acelei faime mincinoase colportate de duş­manii şcolei românescî. Aceasta declaraţiă este pentru noi totodată forte îmbucurătore, căci ne dovedesce, că poporulă nostru e gata a aduce ori­ce jertfe­­ pentru limba şi cultura sa româ­néascá pretutindeni, unde este con­dusă de bărbaţi, cari îşi împli­­nescă cu însufleţire chemarea lor­ româneascá. Purtarea Românilor­ rodneni le face onoare şi ne alăturăm­­ cu totă inima la dorinţa esprimată de bravulailor preoţui, ca în toate co­munele române se fiă îmbrăţişată causa şcolară cu însufleţire, ca în acelă opidă românescă, căci atunci toate uneltirile duşmanilor, limbei şi culturei noastre naţionale voru române de ruşine. Aşa se fia! FOILETONUL II „GAZ. TRANS.“ Emin­escu şi poesiile lui. (Urmare). Decă o nebunită Eminescu, causa este esclusivă internă, este înăscută, este ereditară. Cei ce cunoscă datele din fa­milia lui, ştiu, că la doi fraţi ai săi, morţi sinucişi, a isbucnită nebunia înainte de a sa şi că acesta nevropatiă se poate ur­mări în liniă ascendentă. De altminteri şi în vremea, în care spiritul­ lui era în vigoare, felul­ traiului său făcuse pe amici să se tema de re­­sultatură finală. Viaţa lui era neregu­lată : adese se hrănia numai cu narco­tice şi oscilante, alusă de tutună şi de cafea, nopţi petrecute în cetire şi scriere, zile întregi petrecute fără mâncare, şi apoi deodată, la vreme neobicinuită, după miedulă nopţii, mâncare şi băuturi fără alegere şi fără măsură, aşa era vieţa lui Eminescu. Nu aceasta viéţa i-a causatu nebunia, ci germele de nebunie înnăscută a causatu aceasta vieţă. Ceea­ ce o do­vedesce este, că toate încercările, adese­ori şi cu stăruinţă repetate de unii prie­tini ai săi, nu au fostă în stare să-lă aducă la m­ă traia mai regulată. Şi nici de nefericiri, care ar­ fi influ­­inţată sănătatea intelectuală sau fisică a lui Eminescu, nu credemă, că se poate vorbi. Decă ne-ar­ întreba cine­va: a fostă fericită Eminescu? amă răspunde: cine e fericită? Dér décá ne-ară în­treba: a fostă nefericită Eminescu ? amă răspunde cu totă convingerea : nu! Ce e dreptă, elă era una adeptă convinsă ală lui Schopenhauer, era prin urmare pesi­mistă. Dér acestă pesimismă nu era re­dusă la plângerea mărginită a unui egoistă nemulţămită cu sartea sa particulară, ci era eterisată sub forma mai senină a melancoliei pentru sartea omenirii în­deobşte ; şi chiar acolo, unde din poesia lui străbate indignarea în contra epi­­gonilor­ şi a demagogilor­ înşelători, avemă a face cu una simţămentă este­tică, er nu cu o amărăciune personală. Eminescu, din punctă de vedere ală egois­mului celă mai nepăsătorii omă, ce şi­lă pote închipui cine­va, precum nu putea fi atinsă de ună simţămentă prea inten­sivă ală fericirii, nu putea fi nici espusa la o prea mare nefericire. Seninătatea­­ abstractă f­ăcă nota lui caracteristică, în melancolie ca şi în veselie. Şi lucru interesantă de observată: chiar forma nebuniei lui era o veselie exultantă. Când venia în mijlocul­ nostru cu naivitatea sa ca de copilă, care îi câşti­gase de multă inima tuturora, și ne aducea ultima poesiă ce o făcuse, o re­­făcuse, o rafinase, căutândă mereu o formă mai perfectă, o cetia par’că ar fi fostă o lucrare străină de elă. Nici-odată nu s’ar fi gândită măcară să o publice; pu­blicarea îi era indiferentă, unulă sau al­­tula din noi trebuia să-i ia manuscrisulă din mână şi să-lă dea la „Convorbiri.“ Şi deci pentru poesiile lui, în care şi-a întrupată sub o formă aşa de minu­nată quintesenţa cugetăriloru şi simţiri­­lor­, se mulţămia cu emoţiunea estetică a unui cercă mică de amici, fără a se gândi la nici o satisfacţie de amoră­­propriu; deci elă se considera oare­cum ca organulă accidentală, prin care însăşi poesia se manifesta, aşa încâtă ar fi pri­mita cu aceeaşi mulţămire să se fi mani­festată prin altulă, ne este permisă a conchide, nu numai că era nepăsătoră pentru întâmplările vieţei esterne, dar şi chiar că în relaţiile lui pasionale era de ună caracteră cu totulă neobicinuită. Cuvintele de amoră fericită seu neferi­cită nu se pot­ aplica lui Eminescu în accepţiunea de tote dile. Nici o indivi­dualitate femeiescă nu-l­ putea captiva şi ţinea cu desăvârşire în mărginirea ei. Ca şi Leopardi în Aspasia, elă nu vedea în femeia iubită decâtă copia imperfectă a unui prototipu nerealisabilit. Bă iubea întemplătorea copiă scu­ală părăsia, totă copiă remâne, şi elă se refugia cu me­lancoliă impersonală într’o lume mai po­trivită cu elfi, în lumea cugetării şi a poesiei. De aici „Luceafărulă“ cu ver­surile dela sfîrşită: Ce-ţi pasă ţie, chipă de fată, Dac’oiu fi eu sau altulă? Trăindă în cerculă vostru strimtă, Noroculț ve petrece ; Ci eu în lumea mea mă simtă, Nemuritorii şi rece. N­. înţelegându astfelă personalitatea lui Eminescu, înţelegem­ totdeodată una din părţile esenţiale ale operei sale literare: bogaţia de idei, care înalţă totă simţirea lui (căci nu idea rece, ci idea emoţia- Revoluţiunea la Brasilia. Precum se vede din telegramele mai noue sosite din Rio-de-Janeiro, revolu­ţi­unea în Brasilia a învinşii pe totă linia. Guvernulă provisoriu a dată una mani­festă, în care se declară monarchia ca de­­lăturată. Guvernulă spune, că primesce din provincia mulţime de manifestaţiuni în favoarea republicei federative. Imperatura este deţinuta în palatul­ său ca priso­ner. Când i­ s’a notificată destituirea sa, i­ s’a spusă, că va primi și mai departe do­­tațiunea sa, imperatula vuse a declaratu, că nu va cedă decâtu forței. O telegramă dela 17­­. c. spune, că imperatula Dom Pedro II a plecată cu familia sa în Europa. De bună voiă nu va fi luată acestă decisiune, se vede inse că n’a fostă sprijinită. Armata, care pe piciorui de pace numără 1000 de oficeri şi 13.000 soldaţi, s’a resculată totă şi poporaţiunea în capitală ca şi în pro­­vinciă pare a fi rămasă cu totulă indi­ferentă. Se vede­ că revoluţia a fostă de multă pregătită în ascunsă și guvernulă a fostă cu totul surprins printr’ensa. In Bra­silia a esistată întotdeauna o partidă repu­blicană și aceasta în timpulă din urmă a desfășurată o activitate îndoită, fiindă sprijinită din partea proprietariloră de sclavi. S’au ivită adeseori în corpulă oficerescă caşuri de nedisciplină şi se vede, că cu încetulă li-a succesă repu­blicanilor, de a trage întrega armată pe partea loră. Preşedintele nouei republice, care s’a creată mai fără nici o resis­­tenţă, este ună generală, cunoscută de multă ca omă forte ambiţiosă, Teodoro­vla Fonseca. Ministrulă de resboiu Beniamin Constant a fostă pănă acuma maioră şi profesorii de botanică , ministrulă de es­­terne a redigeată pănă în­­fii0­0 din urmă o gazetă ce apărea în Rio de­ Ja­­neiro. Cumcă a învinsă revoluţia şi nu s’a ridicată nimeni în apărarea împăratului, este greu de esplicată, după ce e cu­noscută, că Dom Pedro II se bucura de-o mare și meritată popularitate. Singura esplicare o putemă afla în împrejurarea, că imperatul­ n’avea nici ună fiu și că Brasilianii n’au voită să aibă ca domnă pe urmașii unui Orleans. Frica de „dom­­nitora străină“ a fostă fără îndoială cela mai puternică mijlocă, de care s’au fo­losită republicanii. Resultatele călătoriei împăratului g­ermană. „Post“ din Berlină publică ună ar­­ticula, ce se crede inspirată, şi care re­­sumă resultatele călătoriei împăratului şi ale întrevederilor­ sale cu diferiţii suverani. Imperatula, o fice d’arurib­a depărtată, prin călătoria sa la Constan­­tinopolă, bănuiala eventuală, că Germania ar sprijini proiectele de mărire ale Greciei, şi a lăsată să se vatfă, că Germania consi­deră pe Turcia ca factora justificata şi necesară în concertură europeană. Nu s'a făcută nici o concesiune Rusiei în privinţa politicei balcanice. „Post“ crede, că Rusia nu va încerca să mergă în Bul­garia câtă vreme nu va voi să facă să isbucnească resboiu şi în alte părţi, ci se va mărgini numai a împedeca consoli­darea stărei de lucruri în Bulgaria spre a împinge pe poporulă bulgară la acte nesocotite. Raporturile greco-turcesci. Amu împărtăşită, că în camera din Atena a fostă interpelată guvernulă grecă în privinţa cestiunei Cretei şi că cu oca­­siunea desbateriloră s’au ridicată invi­­nuiri asupra Turciei. Din aceasta causă foaia turceasca „Tarile“ din Constantino-

Next