Gazeta Transilvaniei, septembrie 1891 (Anul 54, nr. 193-216)
1891-09-01 / nr. 193
»mimet AMUifUlliiii Tltofiaaa: SffASOVU, piața mari Ir. 22 Rezisori nofranante na se priapicii. Mannipript« na se tatrimită i Birourile is amdui: £ra?ovű, p?aţa maro Nr 22 Inserate mal primeaoä tu Vlona 3adol/v Koste HaatsnsUin <ft Tolger f tiio Maas), Schaltk, Alois Emtdl M. Étiket, A, Oppel*kfJ.l'<y*Mhsrg; fn Buiapsata: A. V. &al&*rg*r In'on Matt Bckstem Bemat: )■ Frankfurt: O. I. flaut«,-tn H&mkurg: Á. Steiner. Prețulu innerțianiloră: o serii (armoada pe o coloanA B or. 11 BO or. timbru pentra 0 pa- Uoare. Publicări mai dese Sapi tarifi fi învoială. Reelame pe pagina EU a operei 10 or. v. a. »4u SO bani. Nr. 193.—Anunt LIV. BrașovH, Duminecă 1 (13) Septemvre. 189L (^TTTl^E^^RTjr IDE IDTTIvimsrECJL 35) tfa»e.a*ese in fia-oaxe (fi ibesaieits isim inti -aitri ■ Fe una ană 12 fl., pe Bet. luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Peitri România ;1 străinătate: Pe unu anu 40 franci, pe sesa luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumera la toate oficiele poştale din întru și din aiarat și la doi. colectori. Abonamentul pentru Braiova: la administrațiune, piața mare Nr. 22, stagiul I I., pe unu anu 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Ou dusulu un pasft. Pe unu anu 12 fl. pe lese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 or, v. a. san 15 bani. Atfttu abonamentele ofttu și inserțiunile tuntu a se plăti înainte. Brașovd, 31 Augusto v. Pe când scriemu aceste rendurî, Majestatea Sa imperateasca și regăscă apostolică este aşteptată în oraşul Bistriţă, unde sosesce astăzi cu scopă de a asista la manevrele de toimnă ale armatei imperiale, ce se voră face în ţinutulă acesta de meno-nóapte ale Transilvaniei. Este acum a patra dră, că momonarchulă nostru păşesce pe pămentulă ardelenescu, pe acesta străvechia pămentă, îngrăşată cu sângele şi cu sudarea Românului. Dela prima visită împerătască, făcută în 1852, pănă astăci s’au sevîrşită mari schimbări în viaţa poporului românescă din Ardălă, schimbări, ce au influinţată în modă însemnată şi asupra raporturiloră lui cu capulă statului. Nu ne vine nicidecum în minte de a lăuda timpulă de atunci ală absolutismului austriacă, dar în faţa visitei a treia ce o face Majestatea Sa ţerii Ardealului de când ne aflămă sub regimulă ungurescă, nu putemă se nu arătămă, că acelă absolutismă pe faţă n’a căutată se înstrăineze nici pe a zecea parte pe Domnitoră de poporulă seu credinciosă românescă aşa, cum îşi dă silinţă a’lă înstrăina absolutismulă ungurescă, care s’ascunde sub masca parlamentarismului, şi a constituţionalismului. Dovada cea mai nouă pentru acesta este limbagiulă, ce lă portă foile celoră dela putere în ajunulă sosirei monarchului la Bistriţă. Nu e vorbă în foile acestea unguresc! de aceea, cum vor fi întâmpinate de monarchă, cu graţie şi bunăvoinţă, popoarele din Ardelle, ci se vorbesce numai de „cuvinte aspre,“ ce ar voi se le adreseze, şi de „dojane“ şi „sentinţe nimicitoare,“ ce ar ave de gând Domnitorul, se le pronunţe faţă cu înaltulă cleră românescă ş. c. 1. Ni se spune chiar, că admoniarea, ce s’a dată 4Uel© acestea, cu prilegiulă manevreloră din Galgotă, clerului naţională slovacă, ar privi şi pe Românii ardeleni, şi cu deosebire pe aceştia. Din toamna anului 1887, de când a fostă Majestatea Sa ultima oră în Ardel, când cu manevrele din jurulă Cluşiului, pănă astăzi nu s’a petrecută nimică în sânulă poporului română, ce ar pute arunca câtuşi de puţină o umbră măcară asupra lealităţii acestui poporă cătră tronă şi patriă, dar s’au petrecută în sînulă celoră, cari esercită a fi absolutismulă parlamentară în ţară, lucruri, cari au trebuită se amărască pe Română pănă în sufletă, s’au călcată, pe faţă şi în ziua mare, legile sancţionate de Majestatea Sa faţă cu gimnasiile nostre din Beiuşă şi Năseudă şi cu scelele poporale române din comitatul Sabolciu, cu scopă de a le desbrăca de caracterulă loră legală românescă, s’au înmulţită şi înăsprită măsurile violente în potriva limbei şi a culturei nostre românesc! şi s’a adausă la lungulă lanţă ală legiloră asupritoare pentru naţionalitatea română, încă o lege care tinde a maghiarisa chiar copilaşii noştri din frageda etate dela 8—6 ani. Toate acestea s’au săvârşită în paguba şi în detrimentulă poporului română de cătră adversarii lui seculari şi totuşi noi Românii să fimă aceia, cari să merite aspră mustrare din partea Suveranului ? Dar nu este prilegiulă bine alesă de a reîmprospeta năcazurile şi durerile poporului. Totuşi amă trebuită să ne punemă întrebarea de mai susă în faţa agitaţiunei necuviinciose şi duşmănăse a pressei unguresc! în ajunulă sosirei Monarchului nostru. Ceea ce însă ne credemă datori a spune în acestă momentă cu tota sinceritatea, cum am spus’o şi în 1887, este că să simte mâhnită Românulă ardeleană, pentru că împrejurările triste politice de azi nu-i erta şi lui de a să împărtăşi, în egală măsură cu conlocuitorii săi maghiari, de bucuria, ca să se potă apropia, ca Română şi ca naţiune cu egale drepturi, de capulă statului şi ca să-lă potá saluta aşa cum să cuvine unei naţii atâtă de numerose şi cu atâtea merite pentru tronă şi pentru ţară. Mai chemă ce amăgiaa şi atunci, că nu poate fi nici-odată intenţiunea Suveranului nostru, ca noi Românii să renunţămă la ceea ce toate popoarele din lume îşi păstrează cu cea mai mare scumpătate ca celă mai preţiosă odorii, la limba şi la naţionalitatea română, nu va putea nicî-odată condamna inştiinţele noastre pentru asigurarea esistenţei noastre naţionale, Majestatea Sa, care — ca să nu mergemă mai departe — a declarată sărbătoresce în discursul tronului cătră dieta ungurască din 1868, că dorinţa sa este, ca „statulă să asigure popoarelor nemaghiare libertatea şi desvoltarea limbei loră materne în modă egală“. In acastă firmă credinţă încheiămă şi acuma, cumamă încheiată cu ocasiunea visitei Majestăţii Sale la 1887. In momentele, când Majestatea Sa Monarchulă nostru se află în mijloculă poporaţiunai ardelenesc!, nu putemă să dămă espresiune mai viuă sentimenteloră nóastre de omagială supunere, decâtă înălţândă rugile nóastre cătră ocrotitorulă poporeloră şi ală stateloră, ca să-i protéga paşii săi şi să-lă lumineze asupra tendinţeloră şi scopuriloră acelora, cari îngrădindu-lă de toate părţile pentru ca să nu mai potă pătrunde la elă şi plângerile Românului, ne clevetesc şi ne înegrescă fără cruţare; să-lă lumineze asupra patriotismului şi a realităţii poporului română; să-lă lumineze asupra stărei noastre triste şi asupra adâncei nemulţumiri, cea cuprinsă poporul nostru, pentru că nu întimpină ceea ce întotdeuna i-a pusă în vedere Domnitorulă său: respectulă limbei şi a’lă naţionalităţii sale, nu întimpină sprijinulă, ce datoră este statulă a-lă da desvoltărei sale naţionale, nu întimpină o egală şi drepta tractare! FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Din viaţa pictorilor, renumiţi: I. Gentile şi Giovanni Bellini. Pictura italiană, în privinţa desvoltării şi a zelului, abia poate arăta mai meritaţi bărbaţi, ca pe fundatorii şcolei veneţiane, pe fraţii Bellini. Numele „artistă“ pe timpul acela era onorat, mai multă ca înfilele nóastre, dar şi aceea e dreptu, că ei încă l’au purtată cu mai multă merită şi demnitate. Vestea fraţilor Bellini străbătu prin întrega Europă. Admirarea şi onoarea faţă de aceste două nume fă atâtă de mare, înoată domnitorulă imperiului otomană de atunci, Mahomed al II-lea scrise la senatulă din Veneția, ca să-i trimită pe marele maestru, a cărui renume a ajunsă până la murii Bizanțului. Invitarea puternicului domnitoră a fostă pentru Giovanni, care întru toate era superioră fratelui său, — doar senatulă temându-și comoara sa ia denegată lui Giovanni dreptulă de a se putea depărta. Gentile însă, pentru a salva onóarea numelui italiană, dar totă-odată pentru a încunjura mânia marelui Sultanii, se duse ela în locula fratelui său. Sosindu Gentile, elü fu primita cu totă onóarea și distincțiunea. înfricoșatul Sultana a facutu totula, ca se afle voia marelui artista. Firesce, toți l’au precjuta de Giovanni Incependo dela Sultanula până la ultimula căruţaşa. La a treia întâlnire Sultanula îşi esprima dorinţa de a vedea câteva picturi din ale marelui artista, pe cari acesta le aduse cu sine din Veneţia pentru a le arăta. Pe timpul acela încă nu se zugrăvea pe pânză*). Gentile aşecfi, chipurile sale unuia câte unuia înaintea marelui domnitoru şi nu fără a tremura pmvia la sprîncenele de renume istorica ale domnitoriului, cum acele erau acuşi netede, acuşi contrase. — Sunta frumoase — bune — (fise domnitorulu................... — Ah, acesta întru adeveru e frumosu — strigă surprinsă, când palidulu artista îi arătă o scenă din tăierea capului Sf. loana bo*) După cum se susține, Tizian, titanula aceleiași scoale, a fostu primula care a zugrăvită pe pânză, deși Phisius amintesce despre una chipă zugrăvită pe pânză de pe timpulă lui Nerotezatoriulu — când Erodiada aduce pe o tipsiă părintelui sĕu tirana capula tăiata ala s. martira. — Acesta forte frumosu — dér — aici e greșita —fise lovindu cu degetulu pe pânză unde era capula tăiata — acești ochi sângeroși, buze galbine, umflate nu suntu fidele. Capula tăiata proaspeta nu e așa! Nu-i mirare, că avea esperință în aceasta, căci în domnia lui multe capete au ajunsu pe tipsia de arginta. — Se poate mărite Sultane —fise artistul, palida, — dar aceasta nici nu o potu soi. N’am avuta modela după care se lucru ! —„’Ți voiu da eu îndată unuia! —fise sultanulü privindu în juru. Toți cei de față stătură înaintea lui tremurându, cu fețele îngălbinite. Din ochii lorü se putea ceti, că cunoscu pe domnitorulü lorü. Sultanulü făcu semnu, — peste câteva minute întră aga aducându în sală una sclavi. Sultanula puse pe artista înaintea stativei (de zugrăvită) și acesta asemenea tremurându se supuse. Sclavula se aruncă înaintea marelui domnu, cum zări fața lui strălucită. Domnitorula îi făcu semnu ca să se scoale,— până atunci aga îşi scoase înceta iataganul, şi cum se ridică sclavula, cu-o lovitură îl rătezâ capula. — Aici ’ţi-e modelula —fise cătră artista, — şi acuma corege-ţi greşala! Gentile trămurânda luă penelula ... Niciodată nu a zugrăvită mai iute şi mai bine ca acum, — dar şi curgeau de pe faţa lui sudorile crunte. Acesta tirăniă întru atâta ’la spăriu pe artista încâta înfiua urmatoare . .. . frumusela a fugita dela turcula diletanta. Din minutul acela pictorii italieni încungiurau Constantinopolulu. Toţi se temeau, că îl va tracta cu asemenea modeluri. Fraţii Bellini după aceea merseră totu înainte pe cariera lora. — Multa, forte multa le pote lora mulțămi soția veneţiană. Secretula coloritului admirabila, care e propriu sodiei veneţiane, și pe care Tizian l’a ridicata la punctula cela mai înaltă, — dela ei l’au câştigată, — și cum a încetată [şcola veneţiană, a încetată şi acesta farmecii alț picturei, pe veci! — NI. Antonio Allegri Correggio. Una bărbată cu faţă plină de suferinţe zace pe una pată, ce arată miseria CRONICA POLITICA, — 31 Augusta (12 Sept). — pilele acestea s’a dusa Majestatea Sa între Slovacii din Ungaria, pentru a lua parte la manevrele dela Galgota (Freistadt) în comitatul Nyitra. Sosindu la gara din Galgota Majestatea Sa,fica foile unguresci, îndată a întrebata pe judele de cercu Benkeö, decă ungurescu este ţinutulă aceia şi dacă progreseza maghiarisarea în acela ţinutu ? Urmând a mai târifiu primirea deputaţilor el, Majestatea Sa primi calduroşii pe toţi representanţii, cărora le vorbi forte cu multă iubire, afară de representanţii clerului bisericei slovace evangelice augustine, cari se presentară sub conducerea episcopului Baltik. Când se presentară aceştia, foile unguresci spune, că pe Majestatea Sa l’ar fi cuprinsu uni felii de mâniă şi în termini aspri le-au crisit. „Spereză şi aşteptă, ca totdeauna se cultivaţi cu zelă intre credincioşii de orice limbă sentimentele credinţei, evlaviei şi ale patriotismului curată şi ferită de direcţii păgubitore." Foile unguresci consideră vorbele acestea ca o aspră dojană la adresa Slo