Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1892 (Anul 55, nr. 1-23)

1892-01-01 / nr. 1

Nr. 1—1892 GAZETA TRANSILVANIEI. Floriană, Ladislau Giurco, Dr. Iuliu Mera, Dr. Petra Mladine, Dr. Silviu Moldovanu, Romulă Nestoră, Valeriu Petea, Dr. Ge­orge Popescu, Dr. Ioana Popoviciu, Dr. Sabina Secula, Dr. Nicolae Sterban, Liviu Tămășoianu, Valeriu Telescu, mem­brii în comitetu.* 4c 4e Pentru cetitorii „Gazetei“. In decur­­sul a lunei acesteia voma începe a pu­blica în foiletonă o interesantă naraţiune întitulată: „Chipuri din lumea vechiă“, scrisă de talentatură romanciera boemfi Alois Jirasetc și tradusă în limba română de distinsula profesora universitara și cunoscutul­ filoromâna, Dr. Ioana V. lumile.* * 4« Cutremura de pameniu. Erl după prându la orele 2 și 5 minute s’a sim­țit aici două sguduiri de pământ în direc­țiunea dela Nord-Ost spre Vest. * * 4e Urmaşulii Chedivului. Am amintita deja, că Tevfic chedivula egipteana a murită. După regulamentula stabilită la 1866, urmaşa ala lui va fi prinţula Abbas, născuta la 14 Iulie 1874, adecă acum e numai de 17 ani. Fiitorula chediva stu­­dieză de 6 ani în „Teresianum“ din Viena. Ela a fosta chiămata acasă în­dată după moartea tatălui său. Z­ilele trecute a şi plecata dela Viena la Cairo. — Foia oficiosă din Constantinopole a şi publicata deja numirea lui Abbas Bey, de chediv.* * * Tâlhari politici. Se telegrafieză din Belgradă, că la recercarea guvernului provinciala bosniaca poliţia serbescă a deţinuta în Belgradă pe trei tâlhari re­fugiaţi din Bosnia. Criminalii au călăto­rită incognito pe una vaporaşâ. Unele diare sârbesci îi presentă, ca pe nisce refugiaţi politici. ** * Una fenomena rară. Sâmbătă sara cătră z lre s’a observata una cerca mi­nunata de lumină în jurula lunei; or Duminecă s’a vădută prin jurula Si­­biiului ună curcubeu. — In acelaşi timp se scrie, că s’a văduta una astfela de curcubeu şi la Mihăsula de Câmpiă. Mai mulţi bătrâni din sata se dice, că pri­­vescă în acesta fenomena presemnala unora epidemii. * * * Esposiţiă în Madrid. Cu ocasiunea serbărei centenarului ala patrulea ala descoperirii Americei prin Christofor Co­lumba, se va arangia la iniţiativa guver­nului spaniola, în Madrid o esposiţiune în anula 1892. La acestă esposiţiune vora fi espuse acele obiecte din America, cari sunta aplicate de-a ilustra raportu­rile culturale ale lumei nouă înainte de începutula primei jumătăţi a secolului al­ 17-lea.* * * Emil? de Laveleye, dist­însuna «nino­­mista, a încetată din viaţă Lunea tre­ia Doyon, lângă Namur. Ela suferea de mai multe dai de pneumonie; totuşi a continuata a lucra pănă în ultimele momente. Moartea sa a causat o viuă e­­moţiune în Belgia. Emile de Laveleye s’a născuta la Bruges la 5 Aprilie 1822. El a făcu primele sale studii la colegiula Stanislas din Parish şi apoi învăţat drep­­tula la Universitatea din Gand. Dela 1848, Laveleye se făcu cunoscută prin­­tr’o seriă de studii asupra gestiunilor­ economice şi politice, cari agitau atunci Europa. 1874, elă fii chemată la catedra de economiă politică dela Universitatea din Liege, pe care o ocupa pănă în ul­timele sale de 10. Dela 1869, Emile de Laveleye era membru corespondentă ala Academiei de ştiinţe morale şi politice din Francia. Asociaţiile scientifice din lumea întregă aduceau necontenită sa­vantului economistă, mărturii de stimă. In 1882, Universitatea din Würtzburg, celebrândă al­ treilea centenara, conferi d-lui de Laveleye titlulă de doctoră în economie politică. Eminentula profesora de la Universitatea din Liege colabora de treicieci de ani la „Revue des Deux Mondes“ şi a publicata încă fără a nu­măra articolele sale în cele mai mari chiate din Europa şi America — o mul­ţime de cărţi şi broşuri asupra tuturora cestiunilor­ economice şi sociale. Citămă între altele ună studiu amănunţită asu­pra ţărilor­ din peninsula balcanică a­­păruta în 1886 sub titlula „Peninsula Balcanică“. Ilustrată economista vizitase totă peninsula balcanică şi în magistrala sa operă îşi esprima simpatiile sale pen­tru popoarele din Balcani şi mai alesă pentru Români şi Sârbi. Ultima operă a lui Laveleye, care a apărută de cu­­rând, este „Guvernula în democraţie“, în două volume. Belgia a perdut unuia din cei mai iluştri ai săi representanţi, sciinţa, un savanta ală căruia nume nu va peri nici­odată.* * * Ceta in Londra. In sera de Crăciună s’a lăsată asupra Londrei o ceţă foarte dusă, încâtă nu se putea vedea nici la o distanţă de una pasă. Urmarea a fosta, numerose caşuri de nenorocire. O mul­ţime de omeni au fostă călcaţi de trăsuri. Comunicaţiunea cu tramvay­ula, omnibusula şi cu trenulă a fostă sistată. Netoleranţa naţională în seminariele­­romano-catolice. Budapesta, 28 Decemvre v. 1891. Pe când din partea guvernului ve­­demă călcate în piciore cele mai­ scumpe drepturi ale poporului româna, o mică cetă de „patrioţi“ se ivesce sub palele vestitului Bihoră, în memorabila cetate a Sântului Ladislau, cari trecuţi prin ru­­şinosula boteză ungurescă ală renega­­tismului a 50 cr., ca profesori la semi­­narula teologica din Oradea începă a discuta dreptula de esistenţă ală limbei maghiare în biserică faţă de limba ro­mână. O facă acesta cu o nespusă predi­lecţia, ba unuia dintre acei domni pro­fesori, nu se sfiesce încă de pe catedră a propune, mai vârtosa în ciuda teolo­­gilor­ români din acelă liceu, — cari suntă constrînşi de orba supunere la tă­cerea pescelui în asemenea caşuri, că: dreptulu de esistenţă alii limbei ungureşti in biserică e totu acelaşi, ca şi alu limbei române, fiindă acésta numai tolerată, er nu şi apro­bată ca limbă liturgică; potă deci şi „ Un­gurii“ — înţelege pe acei gr. cat., carî se numără în şirulă coloră buni „patrioţi“, să se folosescă de limba ungurescă ca limbă liturgică, în tocmai ca Românii de a loră. Va să 4'°&: a) limba românescă nu-i limbă liturgică, ci numai din graţia even­tualei nerealisări a ideei de stată na­ţionala maghiară se tolereză în biserică; b) limba ungurâscă are totă acelaşi dreptă de a fi usitată la sânta liturgiă, ca şi cea românescâ.—Etă, în spiritula a­­cestoră doctrine cresce adi generaţia mai nouă a clerului romano-catolică pradant, din care le ajunge cela puţină de gus­tată şi teologiloră români espuşi veo­­saţiunilora continue ale superioriloră lore, cari suntă vestiţi românofagi! Neesistândă vre-o îndreptăţire pen­tru usură limbei unguresci în biserică, nu vreau şi nici nu potă face în astă pri­vinţă vre-o comparare între ea şi între cea românescă, nu vreau să discută nici asupra folosului (?) ori pagubei, ce ar re­­sulta pentru biserica catolică din cano­­nisarea limbei unguresci, cu atâtă mai puţină nu voiu să întru în discuţiă cu faimosula profesora, care în deosebi pre­dică aceste doctrine în seminarură cato­lică din Oradea, deorece sciu, că ela este multă mai îndulcită de aspiraţiile la noulă episcopată înfiinţânda la Dorogă, — sau după combinările prorocitare ale chiate­­lor­ din capitală, „episcopate“, ca efecte ale văditei egalei îndreptăţiri pentru totă făptura românâscă atâtă unită, câtă şi neunită, — „in spe“ cu limbă liturgică ungurescă. Dar în ce privesce dreptula de esistenţă ala limbei române în bise­rică, lăsămă să urmeze aci documentula pontificala ala pontificelui Piu IX odată în bula Sa „Ecclesiam Christi“ a. 1853 Noemvre 26, în care se trice între altele. .... Quae cum ita sint, turn Magno- Varadiensis et Fogarasiensis, turn dua­­rum per nos erectarum Lugosiensis ni­­mirum et Armenopolitanae Dioecesium servitoria una cum ibi existentibus civi­­tatibus opidibus, pagis, aliisque acceso­­riis in ecclesiasticum provinciam greco­­catolicata unitam linguae romanicae atque adeo unam archiepiscopalem metropoli­­ticam Sedem Fogarasiensem Romano­­rum graeci retus catolici uniti eadem apostolica auctoritate perpetuo quoque erigimus et instituimus“. De-aici, din legea firei şi din toate legile posibile pe pământ, se poate vedèa, că numai omeni preocupaţi ’şi zăbuniţi la capa potă susţine o insultă, ca aceea că limba română e numai tolerată. In cita­­tele orduri de-altmintrelea apicată se cjice, că cele patru diecese: a Făgăra­şului şi Orăcjii-mari, a Lugoşului şi a Gherlei, — într’o provincia bisericescă gr. cat. unită, — forméza o metropoliă archiepiscopescă de Alba-Iulia şi Făgă­­raşă, avândă ca limbă pe cea româ­­nescă. Așa­ deră răposatulă pontifice Piu IX privesce limba română nu ca tole­rată, ci ca aprobată chiar prin propria-i autoritate. Cu ce cutezanță poate veni der acela d-nă profesora de teologiă dela Orade, ca să tragă la îndoielă limbei române esclusivitatea acestui drepta ? Dar noi ne vom­ folosi şi de acum înainte de dulcea nostră limbă româ­nescă, nerenunţânda la acestă drepta nici chiar de ar plesni toţi feţii miracu­­loşî ai maghiarisărei, căreia vedemă, că i­a sucpesă a trage sub drapelulă său şi pe unii lăpădaţi de Dumnezeu şi de bise­rica română in sînula căreia își lăudă­­lesca restula rușinosă ala 4H0loră sale. 4» * * înmormântată de vin. La 2 Ianuarie n. 1892 a fostă înmormântată în Bur­­dujeni ună Ovreu, care sămâna a fi mortu. Cu două ore mai târejiu a fostă adusă ună ală doilea mortă, pe care voiau să-l­ înmormânteze lângă celă dintâiu. Când cioclii aşeetau sicriulă în mormânta aucjiră vaete din mormântulă laterala şi deschitrându-lă l’au aflată pe Ovreu cu faţa intorsa în josă şi încrun­­tată de sânge. Ovreula a fostă scosa, dar după câteva minute a şi murită. Miseria în Rusia. Ună domnă din München primi a­­cum de curând­ o scrisoare de la contesa Tolstoi, soţia renumitului romancieră rusă Leo Tolstoi, în care acesta descrie în colorile cele mai vii miseria din Rusia. „Stimate - le! D-ta mă întrebi în în­scrisoarea D-tale, că­tre femetea în Rusia e atâta de mare, încâta ţăranii suferă în adevără de foame? La acastă întrebare îţi potă răspunde, că aşa este şi că fometea iscată din recolta cea rea, e în adevără înfricoşată. Bătrânii­­nu-şi aduc­ aminte de-o miseriă atâtă de mare. Nu potă să-ţi spună, că în care guvernamânta bântue fometea mai grozavă...“ Apoi contesa Tolstoi, cjice în scri­soarea acesta, că în Rusia nu esistă co­mitete private, ci numai societatea cru­­cea roșiă, care are filiale în Rusia întregă. In curând, se va constitui în Petersburg ună comiteta de ajutorare ala cărui președinte va fi principele de coronă. „Eu singură, “ continuă contesa, „sunta ocupată în moda privată cu ali­narea suferinţelor a celor­ săraci. Pe lângă aceea m’au ajutata şi alţi oameni cu inimă bună, dându-mi bani şi articule de mâncare. Bărbatulă meu, contele Leo Tolstoi, află că cela mai simplu mij­­locă pentru alinarea suferinţelor, este înfiinţarea de bucătării poporale .... Fiicele mele merga din casă în casă şi ’şi scriu numele oamenilora săraci, cari n’au nimica în casa lora şi apoi îi pro­ Pagina 3. v0că să mergă în bucătăriile poporale. Mai au să să vină aici bătrâni, copii şi oameni bolnăvicioşi. Aceste instituţiuni sunt­ susţinute cu banii ce-i trimite seu bărbatul a meu, seu societăţi rusesci seu streine. Cei doi copii mai mari ai mei primescu bani din diferite părţi şi cum­pără săcară, grâu şi alte de ale mâncă­­rei, pe cari le dau apoi societăţii crucea roşiă, cea mai bună societate pentru a­­jutorarea celorfl lipsiţi... Starea poporului e de totă miseră! Fiă­cărei fiinţe ’i se dă — cu escepţiune omenilora, oarî potă lupra şi copiilora de doi ani — trei 40d­ punţi de cereale pe o lună. In douăzeci de 4h0 sferşescă ce­realele şi apoi trebue să rabde 10 4il®­­Mulţl dintre ei sunt­ lipsiţi şi de haine şi mai cu semă cei din guvernamentală Samara. „D-ta vorbesc­ apoi despre dări de sumă, cătră aceia care dau bani pentru asemenea scopuri. Acesta e foarte greu, deoarece pe lângă bucate trebue să se mai cumpere şi haine pentru cei lipsiţi, şi astfela nu se poate induce în raporturi ori ce lucru bagatela. Raporturi aproxi­mative se dau prin 4iatele rusesci și potă fi tipărite și în 4tatele germane. Cu a­­cestea am răspunsa la întrebările D-tale — Cu înaltă stimă (semn.) Contesa Sofia Tolstoi. Literatură. Romanische Revue revistă politică­­literară scrisă în limba germană, apare în fiecare lună, preţuia de prenumera­­ţiune pentru Austro-Ungaria pe ana 10 fi. v. a. pentru România este 20 franci. Cuprinsula numărului I din 1892, este următorulă: An die Leser s. 1. Zum Iahreswech­­sel s. 3. Eine Romanische Creditanstalt für die Bucovina s. 7. Michael Kogal­­niceanu. Autobiographische Soizze. Ge­lesen als Einleitung eines Vortrages in der Academia Română zu BuourescI ge­legentlich ihre Festversammlung am 1/13 April 1891. Deutsch von Peter Brosteanu s. 12. Die Walachen in Musakie. Von Dr. Gustav Weigand s. 19. Der Russich-Tür­­kische krieg im Iahre 1773. Von Dr. Da­niel Werenka s. 23. Zur Landeskunde der Bucovina. Bericht für das Iahr 1891 von Dr. Reimund Friedrich Kaindl in Czernovitz s. 29. Roman der Wunder­bare. Ein romanisches Märchen, über­­zetzt u. erläutert von L. Bachelin s. 34 Die Fee des Pelesch. Zina Peleşului. Von Elena Hübsch-Baesoo. Deutsch von Edgar von Herz s. 41. Präficen-Gesän­­ge. Deutch von L. V. Fischer s. 42 Rundschau: Zur Beleuchtung der Rechts­pflege in Ungarn s. 49. — Ein Opfer des magyarischen Chauvinismus, s. 51. — Die 10 Gebote der Magyarisirung. s. 53 — Von der „Culturliga“ der Romänen s. 55 — Magyarisirung der Ortsnamen in Siebenbürgen s. 59. Litteratur: Brock­haus Conversaţions-Lexikon. s. 62. — „Zur Geschichte Siebenbürgens“, s. 64 — Romänische Zeitschriften, s. 64. Nou abonamentü „GAZETA TRANSILVANIEI“. Cu 1 Ianuarie 1892 st. v. se deschide nou abona­ment ii, la care învitămă pe toţi amicii şi sprijinitorii fetei nostre. Prefula abonamentului! Pentru Austro-Ungaria: pe trei luni 8 fl. pe şase luni 6 fl., pe ună ană 12 fl. Pentru România şi străinătate: pe trei luni 10 franci, pe şase luni 20 franci, pe ană ană 40 franci. Abonamente la numerele cu data de Duminecă: Pentru Austro-Ungaria: pe ană 2 fl., pe şase luni 1 fl. Pentru România şi străinătate: pe ană 8 franci, pe şase luni 4 franci. Abonarea se poate face mai uşoră şi mai repede prin mandate poştale. Domnii, cari se vor­ abona din nou să binevoescă a scrie adresa lămurită şi a arăta şi poşta ultimă. Administraţiunea „Gazetei Transilvaniei“. Proprietari: ■*•*. Aurel Mureşianu. Redactori responsan­li: ftrigoriu n­atori.

Next