Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1896 (Anul 59, nr. 1-23)

1896-01-14 / nr. 10

Pagina 2. 30 milioane pentru clădiri şcolare. La intervenirea ministrului-preşedinte Sturdza s’au înţeles miniştrii — după cum află „Ziua“ din Bucuresci — ca să împli­­nescă cererea ministrului instrucţiunei pu­blice, d-l Poni, şi se inscrie în budget suma de 30 milioane pentru localuri şcolare la sate, aşa ca în timp de şese ani pe fie-care an să se înscrie câte 5 milioane. Şi-au făcut calcule că cu acesta 30 milioane se vor pute clădi în timp de 6 ani 3000 de şcole rurale (sâtesci) socotindu-se cam câte 10.000 lei (4800 florini) de şcolă. Şcoala rurală va consta, în cele mai multe comune, din câte o singură sală de 80 metri pătraţi şi din locuinţa învăţătorului, avându-se in vedere, că majoritatea şcole­­lor rurale vor ave câte un singur învă­ţător. Suma acesta de 30 milioane nu va fi însă de ajuns pentru a înzestra toate comu­nele cu localuri de şcoli. Ar trebui pen­tru acesta cel puţin 80 de milione, avân­­du-se în vedere, că astăzii sunt peste 300 comune în România, în cari nu sunt şcoli de loc, nici aşa miserabile cum sunt în celelalte comune. Se speră că însă că odată începutul făcut, guvernele vor înainta an de an sumele de lipsă pentru înzestrarea tuturor comunelor ca localuri de şcolă. Ce deosebire mare între stările de la noi şi de la fraţii noştri din România. Mi­niştrii români fac la calcule câte milioane le trebue ca să zidescă în toate satele şcoli pentru ţărani, or la noi sunt ar fi aproape 3000 de şcoli clădite gata şi cele mai multe corăspunc­ător cerinţelor legii, fără ca gu­vernul unguresc să fi contribuit, la, ridica­rea lor măcar p’un ban. Miniştrii un­gureşei se gândesc numai la clădirea de şcole un­­gureşei prin acele localităţi uuda speteza ei că s’ar pute poporul mai uşor ma­­ghiarisa. Ba mai mult, noi Românii de dmecee nu numai că ne ridicăm clădirile şcolelor noastre rurale (sutesei) din mijloacele noastre proprii, fără nici un ajutor din vnstoria sta­tului, dar mai plătim şi pe învăţător şi acoperim toate trebuinţele şcolelor noastre românesc, tot din al nostru şi peste acesta mai suntem siliţi a plăti statului contribu­ţia pentru şcole, ca să ne facă din banii aceştia şcolle unguresci, pentru a ne m­a­­ghiansa... tot ajunge, şi pe cari le-am putut constata pănă acum, sunt următorele: Luni nóaptea după Bobotâză o câtă de gendarmi a in­trat în casele mai multor Români săceleni, dintre cari, partea cea mai mare veniseră acasă de prin România, — unde petrec la lucru, — ca să fie pe sărbători în mijlo­cul familielor. Pe aceştia, între cari atât tineri cât şi mai bătrâni pănă la vârstă de 40 de ani, geudamnii imediat­­ au deţinut şi i-au escortat la Braşov. A doua cji, adecă Marţi, 12 dintre Secelenii prinşi au fost predaţi autorităţilor militare, au fost ascutaţi, juraţi şi tot in aceeaşi cai, între planşetele şi vaetele părinţilor, soţiilor şi copiilor lor, au fost duşi la gara din Bra­şov şi de­ aci au fost escortaţi cu trenul la Bruck lingă Viena pentru ca acolo să între în serviciul militar la regimentele de linie staţionate în Bruck. Ceilalţi săceleni prinşi, să cripe, că au rămas sub pază în Braşov, unde şi acum se continuă cu ei anumite investigări. Pe Românii Săceleni i-a cuprins aşa o spaimă şi groză de aceste lucruri întâm­plate in comuna lor, încât aproape toţi ti­nerii şi bărbaţii pănă la 40 de ani au fu­git din Săcele, care în cătrăn, probabil de frica, ca nu cum­va să fiu şi ei pe neaş­teptate escortaţi. Mai mulţi martori oculari ne comunică, că astăzi nu mai vecil în co­muna Săcele, decât numai femei, copii şi bătrâni. Aceasta este starea lucrurilor, pe cât am putut-o afla şi constata pănă acel. Se crede, că este la mijloc o denunţare. Des­pre cele ce vor urma vom da informaţiuni, după­ ce se vor fini cercetările ţinute încă secrete. Atunci ne vom pute da şi noi pă­rerea în meritul lucrului, întâmplările dela Săcele. In Săcelele de lângă Braşov, s’au întâmplat în săptămâna trecută nispe In­orari forte ingrijitoare, asupra cărora Însă, zace încă un vol întunecos, deoarece nici autorităţile administrative nici cele militare nu voesa se comunice încă nimic despre cele ce s’au petrecut acolo, nici locuitorii români din Săcele nu sciu da informaţiuni sigure de ceea ce s’a întâmplat şi ce are se mai urmeze. Fantele la a căror cunoscinţă am îi­ncolo, la satul Seratice, lupta se continua încă cu totă înverşunarea neastâmpărată. Toate cercările de apropiere ale Francesilor erau respinse; încă pănă a nu ajunge în apropierea întăriturilor şi pănă mai era cu putinţă a deosebi omul la o depărtare si­gură, ei erau deja sdrobiţi şi siliţi a se re­trage din reionul puşcăturilor nimicitoare ale Românilor grăniţeri. Comandantul frances văcju, că nu-i de glumă cu omenii aceştia, cugetând, că nu­mărul lor va fi cine stie ce mare şi că cu puterile, de cari dispunea, nu-i va fi cu putinţă a ocupa posiţiunile apărate, raporta mai marelui său şi ceru nou ajutor dela el.­­I se şi trimise îndată. Scutiţi de întunecimea nopţii şi cu puteri încrecite, făcură Francesii încă­ odată un asalt. Ei înaintau orbesce, nu le păsa, că împrejurul lor cădeau morţi şi răniţi de puşcăturile bine nimerite ale Românilor; la urmă, vădend Românii, că contra mierilor mari ale inimicului nu se mai pot­ni în posiţiunile lor, se retraseră în curu 1 bisericei şi se postară acolo după murii ocolului bisericei. Inimicul însă îi urmări mereu şi acolo, şi-i încungiura din toate părţile, încât Românii se vedeau lipsiţi de totă speranţa de scăpare. Ast­fel văc­ând Românii, că totă lupta lor ar fi zadarnică, depuseră armele. Mare fu uimirea Francesilor, după ce se apropiară de curtea bisericei şi văduvă, că puterea, ce i-a ţinut atâta timp în scurt şi i-a silit să desvolte atâta putere în con­tra lor, nu consta, decât dintr’o mână de viteji. * * * Tabăra francesă era aşeetată pe câm­pul de bătaie, meciul nopţii se apropia, sol­daţii, obosiţi de lupta crâncenă, dormiau ca morţi pe lângă focurile lor; numai colo mai era încă vieţă, unde se aflau Românii noştri grăniţeri. Şe vend­in grupuri mici, încăldindu-se şi ei pe lângă focurile lor şi încunjuraţi de străjile păcuitore ale Francesilor, ei îşi pe­treceau noaptea cu poveşti şi povestiri des­pre ziua trecută, despre cei căduţi, răniţi şi periţi dintre confraţii lor. Alţii vorbiau despre iubiţii lor de acasă din patria lor depărtată, despre dragele lor neveste şi dragii copilaşi, despre părinţii, fraţii şi su­rorile lor, cari pote că-i deplâng în credinţa, că sunt morţi şi periţi, neavând nici o scrie despre sartea lor. In mijlocul acestor grupe se afla că­pitanul Jiumanca, încungiurat de oficerii săi, locotenenţii, Scribeţie şi Stoica, şi de suboficerii săi, şi conversau şi ei. — „Fie ce va vrèa Dumnedeu, noi ne-am făcut datorinţa; ne-am bătut ca leii, am stors admiraţiunea inimicului. De aceea, cum vedeţi, ne cinstesc, cum se cuvine unei trupe brave, deşi nenorocite“. — „Sunt mândru, ca Român, pen­­tru­ că astăzi Românaşii mei au dovedit, ce pot face, dacă sunt conduşi de un că­pitan din sângele lor, chiar şi într’o luptă pentru o causă străină. Deci ar ave să se lupte pentru causa lor propriă naţională, ce minuni ar mai pute să facă ei în ero­ismul lor! Insă să stăm pe pace şi să aş­teptăm­ ce ne va mai aduce sartea“. Ast­fel îşi petrecea căpitanul Jiumanca cu grăniţerii săi români; paza francesă stătea împrejurul lor, cu puşcile la picior şi, aruncând privirile nepăsătore asupra gru­purilor soldaţilor români, poate că erau şi ei cu gândurile mai mult la iubita lor Frand­ă, decât la ocolirea prisonierilor stre­ini. Unul dintre cei de la pază însă îşi vine în fire şi se întrebă: „Măi, ce limbă vor­besc omenii aceştia? Unele cuvinte par a fi curat francese, altele aproape ca cele fran­­cese, altele sună mai mult ca limba ita­liană seu ca cea spaniolă, pe când altele sunt cu totul străine ? Ce limbă să fiă ore? italiană seu spaniolă nu e, căci ambele le cunosc prea bine!... Stete aci și asculta. Intr’aceea se apropia o patrulă con­dusă de un oficer pentru inspectarea pos­turilor. Sentinela raportă, că nu s’a întâm­plat nimic; face apoi atent pe ofiţer la limbagiul prisonierilor şi-i spune, că pri­­sonierii nu pot să fie Nemţi, nici Slavi, de oarece vorbesc o limbă cu totul deosebită de limbagiul nemţesc şi de cel slav; ea pare a fi o amestecătură din limbile fran­cesă, italiană şi spaniolă. GAZETA TRANSILVANIEI Barai eftini! Comitat. S-Doboca, Ian. 1896. In comuna Feldioara (M. Felegvár), protopopiatul Buzei, s’a înfiinţat în Fe­bruarie 1895, adecă acum e anul, o bancă ungurescă. Infiinţătorii ei sunt niste lo­cuitori maghiari de-acolo, în frânte cu preotul unguresc Benedek, şi cu preot, ro­mân Diemetriu Cupşa. Aceştia au adus anul trecut 32.000 fl. din Pesta cu 5%, pe cari i-au împrumutat poporului din Feldioara şi încă dintr-o comună cu 7­2%, se dice, că ar ave de gând să mai aducă încă 8000 fl. pentru a-i împărţi între omeni. Vecil bine, cu 7 V2u/0 li­ s’a părut oame­­nilor, că banii sunt eftini. Dar eftinia aceas­­ta a ţinut numai pănă când omenii au luat datoria după cap şi au întrat în lan­ţuri. Acum li-au mai suit percentele de­o­­camdată cu %, adecă la 8% şi de sigur le vor mai sui acaşa. Dar mai mult decât percentele îl apasă pe bietul popor alte speculaţiuni, ce le face banca ungurască pe spinarea lui. Aşa i-a ademenit pe bieţii omeni să se facă, vecii Domne, acţionari, — unora li­ s’au pus în spinare câte trei acţii, după cum i-au putut ademeni. După fiă­care acţiă au de-a plăti, cum aud, câte 10 cr. pe săptămână, or celor ce nu pot plăti la timp aceste cotisațiunî, li­ se trag tot după 10 cr. câte 1 cr. pe sept.emână, ceea ce va să dică după 10 cr. 52 cr. la an, s’ar veni după 10 fl. — 52 fl. la an, după 100 fl. — 520 fl. la an, cu alte cuvinte peste 500%. Etă, D-le Redactor, cât de „eftin“ sciu să lucreze cu banii nouăle bănci un­guresci, ce se că se înfiinţază pentru ajutorarea“ poporului! Omenii, cari s’au lăsat înşelaţi de „eftinătatea“ lor, acum se căesc, dar nu prea au ce face, căci sunt prinfi. Şi între întemeiătorii şi susţiitorii aces­tei bănci, cum am dis, se află şi „popa“ român Demetriu Cupşa. La Paşti vor fi cinci ani de când acest Cupşa este preot în Feldioara, şi în acest an el n’a luat în mâna lui nici un diar românesc, ci mimai cărţi şi foi ungur­esci ceresce; afară de biserică, nu-l prea aude nimeni vorbind românesce, ci tot cam unguresce vorbesce­, despreţuesce tot ce e românesc şi înjură pe Români, or pe cre­dincioşi, în loc de a-i conduce pe calea cea oblă, îi conduce la peire*). Durere, acest preot nu e singur în felul său în diepesa Gherlei. Chiar în ace­laşi protopopiat, al Buzei, el are un soţ asemenea lui, pe Teodor Nichi, preot în Sz. Zsombor, care e tot aşa o creatură de plâns, ca şi el. Pe lângă ast­fel de preoţi, vecii bine, nu le este greu speculanţilor streini de-a jupui poporul nostru cum le place. Om. SG1RILE OS LEI. — 13 (25) Ianuarie. Baritonul Popovici în Americiu Cunos­cutul cântăreţ român Dumitru Popovici, care a fost multă vreme angajat la opera germană d­in Praga, şi este cunoscut şi pu­blicului român braşoven din concertele sale date aici înainte cu câţi­va ani, se află acuma în America. In urma succesu­­lui, pe care l-a avut în rolul lui Terram­und din Lohengrin, în Bayreuth, d-l D. Popo­vici a fost angagjat pentru o stagiune în Statele Unite, ţiratele americane îi publică portretul şi-l laudă foarte mult ca cântăreţ escelent şi ea figură im­­purtare pe scenă. Un chiar din Chicago spune, că Popovici este unul din cei mai mari cântăreţi wagneriani şi că ceea ce l’a im­pins să ia cariera operei germane a fost sfatul Reginei României, Carmen Sylva, care l’a aucjit intr’un concert la Sinaia. —p— Din Agârbiciu, în comitatul Turda- Arieş, primim dela un plugar român o co­respondenţă, în care se jăluesce tare în *1 Atâta răutate dela un preot faţă cu cre­dincioşii săi ne pare cu neputinţă. Am dori să se constate adevărata stare a lucrului. Red. Nr 10— 1896 contra d lui preot şi protopasbiter dela 0­ „Comuna nostră“, 4i°e plugarul nostru, „situată în protopresbiteratul gr. or. al Tur­dei, de când ne-am pomenit, tineri şi bă­­trâni, a fost una din cele mai cinstite co­mune. Deşi locuitorii sunt pe jumătate Unguri, Românii însă au ţinut şi ţin paşi cu Maghiarii, căci conducători buni am avut şi ne au condus la înaintare, şi popo­rul era luminat şi nu orbe ca prin întune­­rec, lovindu se de stânci şi bolovani. Aşa a fost odată şi nu de mult. Dar de când a veni­t la noi d-l protopop ca preot, nu mai aufjim poveţe luminătore, ci numai de birul d-sale ne vorbesce. Nu se mai mul­­ţumesce cu birul de mai ’nainte, ci ne cere mai mult, dar nu cu vorbe bune, ci cu răul. Dar noi il rugăm să se trezescă din răutatea, care l’a cuprins, şi să nu se certe cu toţi poporenii şi în s.­biserica şi afară, ci să ne fiă un părinte luminător, şi sufle­telor nóstre mângfiitor. Pe un poporan, care în 4'’010 trecute se duse săi ducă birul, adecă inerţa de cucuruz şi 30 cr. pentru o­rji de lucru, d-sa, fiind­că nu se mai mulţumesce cu 30 cr. cum a fost în­­tot­deuna, ci pretinde 40 cr., l’a huiduit din ogradă cu vorbe aspre şi supărătore. Tot aşa au păţit şi alţi poporeni dintre cei mai de frunte, între cari şi d . loan Vas­­can, cel mai cinstit în sat, care a făcut şi o fondaţiune de 80 fl. pentru s.­biserică“. Al doilea semestru universitar. Atât la universitatea din Cluşiu cât şi la cea din Pesta, înscrierile pentru semestrul al 2-lea se vor face de la 1—12 Februarie inclusiv. Propunerile regulate la Pesta vor începe în 16 Februarie. —p — Bele de vite şi de porci. După datele oficioase sosite la ministerial de agricultură, în timpul de faţă bântue beale de vite şi de porci în 1722 comun". Acestă groznică întindere a bealelor lipiciose între vite şi porci produce cele mai seriose îngrijiri. In unele părţi porcii mai ales au fost ni­miciţi cu totul. Aşa într’un ţinut din comi­tatul Sabolciu abia au mai rămas câţi­va porci, toţi ceilalţi au perit. In comitatul Albei încă sunt multe comune, în cari abia dăcă a rămas a zecea parte dintre porci, cari să nu fi pierit. —­o— La serata oficerilor. Proxima probă pentru „Romana“ şi „Land­ers“ se va ţine Luni în 27 c. la 5 ore p. m. în sab­ia nouei case pentru concerte. —p— Un domnişor pungaş. In săptămâna acesta s’a întâmplat, că o tînără cusăto­­resă trecând pe-o stradă din Budapesta, se pomenesce de-odată cu un domnişor îm­brăcat elegant, care apropiându-se de ea îi zise : „Domnişoră, haina îţi este plină de praf.” Rugă apoi pe tînăra fată, să-l lase să-i ştergă haina de praf şi o învita sub o partă. Naiva fată nu avu curagiul să re­fuse serviciul complesantului cavaler şi se duse sub o partă, unde tinărul în adevăr

Next