Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1896 (Anul 59, nr. 1-23)
1896-01-14 / nr. 10
Pagina 2. 30 milioane pentru clădiri şcolare. La intervenirea ministrului-preşedinte Sturdza s’au înţeles miniştrii — după cum află „Ziua“ din Bucuresci — ca să împlinescă cererea ministrului instrucţiunei publice, d-l Poni, şi se inscrie în budget suma de 30 milioane pentru localuri şcolare la sate, aşa ca în timp de şese ani pe fie-care an să se înscrie câte 5 milioane. Şi-au făcut calcule că cu acesta 30 milioane se vor pute clădi în timp de 6 ani 3000 de şcole rurale (sâtesci) socotindu-se cam câte 10.000 lei (4800 florini) de şcolă. Şcoala rurală va consta, în cele mai multe comune, din câte o singură sală de 80 metri pătraţi şi din locuinţa învăţătorului, avându-se in vedere, că majoritatea şcolelor rurale vor ave câte un singur învăţător. Suma acesta de 30 milioane nu va fi însă de ajuns pentru a înzestra toate comunele cu localuri de şcoli. Ar trebui pentru acesta cel puţin 80 de milione, avându-se în vedere, că astăzii sunt peste 300 comune în România, în cari nu sunt şcoli de loc, nici aşa miserabile cum sunt în celelalte comune. Se speră că însă că odată începutul făcut, guvernele vor înainta an de an sumele de lipsă pentru înzestrarea tuturor comunelor ca localuri de şcolă. Ce deosebire mare între stările de la noi şi de la fraţii noştri din România. Miniştrii români fac la calcule câte milioane le trebue ca să zidescă în toate satele şcoli pentru ţărani, or la noi sunt ar fi aproape 3000 de şcoli clădite gata şi cele mai multe corăspuncător cerinţelor legii, fără ca guvernul unguresc să fi contribuit, la, ridicarea lor măcar p’un ban. Miniştrii ungureşei se gândesc numai la clădirea de şcole ungureşei prin acele localităţi uuda speteza ei că s’ar pute poporul mai uşor maghiarisa. Ba mai mult, noi Românii de dmecee nu numai că ne ridicăm clădirile şcolelor noastre rurale (sutesei) din mijloacele noastre proprii, fără nici un ajutor din vnstoria statului, dar mai plătim şi pe învăţător şi acoperim toate trebuinţele şcolelor noastre românesc, tot din al nostru şi peste acesta mai suntem siliţi a plăti statului contribuţia pentru şcole, ca să ne facă din banii aceştia şcolle unguresci, pentru a ne maghiansa... tot ajunge, şi pe cari le-am putut constata pănă acum, sunt următorele: Luni nóaptea după Bobotâză o câtă de gendarmi a intrat în casele mai multor Români săceleni, dintre cari, partea cea mai mare veniseră acasă de prin România, — unde petrec la lucru, — ca să fie pe sărbători în mijlocul familielor. Pe aceştia, între cari atât tineri cât şi mai bătrâni pănă la vârstă de 40 de ani, geudamnii imediat au deţinut şi i-au escortat la Braşov. A doua cji, adecă Marţi, 12 dintre Secelenii prinşi au fost predaţi autorităţilor militare, au fost ascutaţi, juraţi şi tot in aceeaşi cai, între planşetele şi vaetele părinţilor, soţiilor şi copiilor lor, au fost duşi la gara din Braşov şi de aci au fost escortaţi cu trenul la Bruck lingă Viena pentru ca acolo să între în serviciul militar la regimentele de linie staţionate în Bruck. Ceilalţi săceleni prinşi, să cripe, că au rămas sub pază în Braşov, unde şi acum se continuă cu ei anumite investigări. Pe Românii Săceleni i-a cuprins aşa o spaimă şi groză de aceste lucruri întâmplate in comuna lor, încât aproape toţi tinerii şi bărbaţii pănă la 40 de ani au fugit din Săcele, care în cătrăn, probabil de frica, ca nu cumva să fiu şi ei pe neaşteptate escortaţi. Mai mulţi martori oculari ne comunică, că astăzi nu mai vecil în comuna Săcele, decât numai femei, copii şi bătrâni. Aceasta este starea lucrurilor, pe cât am putut-o afla şi constata pănă acel. Se crede, că este la mijloc o denunţare. Despre cele ce vor urma vom da informaţiuni, după ce se vor fini cercetările ţinute încă secrete. Atunci ne vom pute da şi noi părerea în meritul lucrului, întâmplările dela Săcele. In Săcelele de lângă Braşov, s’au întâmplat în săptămâna trecută nispe Inorari forte ingrijitoare, asupra cărora Însă, zace încă un vol întunecos, deoarece nici autorităţile administrative nici cele militare nu voesa se comunice încă nimic despre cele ce s’au petrecut acolo, nici locuitorii români din Săcele nu sciu da informaţiuni sigure de ceea ce s’a întâmplat şi ce are se mai urmeze. Fantele la a căror cunoscinţă am îincolo, la satul Seratice, lupta se continua încă cu totă înverşunarea neastâmpărată. Toate cercările de apropiere ale Francesilor erau respinse; încă pănă a nu ajunge în apropierea întăriturilor şi pănă mai era cu putinţă a deosebi omul la o depărtare sigură, ei erau deja sdrobiţi şi siliţi a se retrage din reionul puşcăturilor nimicitoare ale Românilor grăniţeri. Comandantul frances văcju, că nu-i de glumă cu omenii aceştia, cugetând, că numărul lor va fi cine stie ce mare şi că cu puterile, de cari dispunea, nu-i va fi cu putinţă a ocupa posiţiunile apărate, raporta mai marelui său şi ceru nou ajutor dela el.I se şi trimise îndată. Scutiţi de întunecimea nopţii şi cu puteri încrecite, făcură Francesii încă odată un asalt. Ei înaintau orbesce, nu le păsa, că împrejurul lor cădeau morţi şi răniţi de puşcăturile bine nimerite ale Românilor; la urmă, vădend Românii, că contra mierilor mari ale inimicului nu se mai potni în posiţiunile lor, se retraseră în curu 1 bisericei şi se postară acolo după murii ocolului bisericei. Inimicul însă îi urmări mereu şi acolo, şi-i încungiura din toate părţile, încât Românii se vedeau lipsiţi de totă speranţa de scăpare. Astfel văcând Românii, că totă lupta lor ar fi zadarnică, depuseră armele. Mare fu uimirea Francesilor, după ce se apropiară de curtea bisericei şi văduvă, că puterea, ce i-a ţinut atâta timp în scurt şi i-a silit să desvolte atâta putere în contra lor, nu consta, decât dintr’o mână de viteji. * * * Tabăra francesă era aşeetată pe câmpul de bătaie, meciul nopţii se apropia, soldaţii, obosiţi de lupta crâncenă, dormiau ca morţi pe lângă focurile lor; numai colo mai era încă vieţă, unde se aflau Românii noştri grăniţeri. Şe vendin grupuri mici, încăldindu-se şi ei pe lângă focurile lor şi încunjuraţi de străjile păcuitore ale Francesilor, ei îşi petreceau noaptea cu poveşti şi povestiri despre ziua trecută, despre cei căduţi, răniţi şi periţi dintre confraţii lor. Alţii vorbiau despre iubiţii lor de acasă din patria lor depărtată, despre dragele lor neveste şi dragii copilaşi, despre părinţii, fraţii şi surorile lor, cari pote că-i deplâng în credinţa, că sunt morţi şi periţi, neavând nici o scrie despre sartea lor. In mijlocul acestor grupe se afla căpitanul Jiumanca, încungiurat de oficerii săi, locotenenţii, Scribeţie şi Stoica, şi de suboficerii săi, şi conversau şi ei. — „Fie ce va vrèa Dumnedeu, noi ne-am făcut datorinţa; ne-am bătut ca leii, am stors admiraţiunea inimicului. De aceea, cum vedeţi, ne cinstesc, cum se cuvine unei trupe brave, deşi nenorocite“. — „Sunt mândru, ca Român, pentru că astăzi Românaşii mei au dovedit, ce pot face, dacă sunt conduşi de un căpitan din sângele lor, chiar şi într’o luptă pentru o causă străină. Deci ar ave să se lupte pentru causa lor propriă naţională, ce minuni ar mai pute să facă ei în eroismul lor! Insă să stăm pe pace şi să aşteptăm ce ne va mai aduce sartea“. Astfel îşi petrecea căpitanul Jiumanca cu grăniţerii săi români; paza francesă stătea împrejurul lor, cu puşcile la picior şi, aruncând privirile nepăsătore asupra grupurilor soldaţilor români, poate că erau şi ei cu gândurile mai mult la iubita lor Frandă, decât la ocolirea prisonierilor streini. Unul dintre cei de la pază însă îşi vine în fire şi se întrebă: „Măi, ce limbă vorbesc omenii aceştia? Unele cuvinte par a fi curat francese, altele aproape ca cele francese, altele sună mai mult ca limba italiană seu ca cea spaniolă, pe când altele sunt cu totul străine ? Ce limbă să fiă ore? italiană seu spaniolă nu e, căci ambele le cunosc prea bine!... Stete aci și asculta. Intr’aceea se apropia o patrulă condusă de un oficer pentru inspectarea posturilor. Sentinela raportă, că nu s’a întâmplat nimic; face apoi atent pe ofiţer la limbagiul prisonierilor şi-i spune, că prisonierii nu pot să fie Nemţi, nici Slavi, de oarece vorbesc o limbă cu totul deosebită de limbagiul nemţesc şi de cel slav; ea pare a fi o amestecătură din limbile francesă, italiană şi spaniolă. GAZETA TRANSILVANIEI Barai eftini! Comitat. S-Doboca, Ian. 1896. In comuna Feldioara (M. Felegvár), protopopiatul Buzei, s’a înfiinţat în Februarie 1895, adecă acum e anul, o bancă ungurescă. Infiinţătorii ei sunt niste locuitori maghiari de-acolo, în frânte cu preotul unguresc Benedek, şi cu preot, român Diemetriu Cupşa. Aceştia au adus anul trecut 32.000 fl. din Pesta cu 5%, pe cari i-au împrumutat poporului din Feldioara şi încă dintr-o comună cu 72%, se dice, că ar ave de gând să mai aducă încă 8000 fl. pentru a-i împărţi între omeni. Vecil bine, cu 7 V2u/0 li s’a părut oamenilor, că banii sunt eftini. Dar eftinia aceasta a ţinut numai pănă când omenii au luat datoria după cap şi au întrat în lanţuri. Acum li-au mai suit percentele deocamdată cu %, adecă la 8% şi de sigur le vor mai sui acaşa. Dar mai mult decât percentele îl apasă pe bietul popor alte speculaţiuni, ce le face banca ungurască pe spinarea lui. Aşa i-a ademenit pe bieţii omeni să se facă, vecii Domne, acţionari, — unora li s’au pus în spinare câte trei acţii, după cum i-au putut ademeni. După fiăcare acţiă au de-a plăti, cum aud, câte 10 cr. pe săptămână, or celor ce nu pot plăti la timp aceste cotisațiunî, li se trag tot după 10 cr. câte 1 cr. pe sept.emână, ceea ce va să dică după 10 cr. 52 cr. la an, s’ar veni după 10 fl. — 52 fl. la an, după 100 fl. — 520 fl. la an, cu alte cuvinte peste 500%. Etă, D-le Redactor, cât de „eftin“ sciu să lucreze cu banii nouăle bănci unguresci, ce se că se înfiinţază pentru ajutorarea“ poporului! Omenii, cari s’au lăsat înşelaţi de „eftinătatea“ lor, acum se căesc, dar nu prea au ce face, căci sunt prinfi. Şi între întemeiătorii şi susţiitorii acestei bănci, cum am dis, se află şi „popa“ român Demetriu Cupşa. La Paşti vor fi cinci ani de când acest Cupşa este preot în Feldioara, şi în acest an el n’a luat în mâna lui nici un diar românesc, ci mimai cărţi şi foi unguresci ceresce; afară de biserică, nu-l prea aude nimeni vorbind românesce, ci tot cam unguresce vorbesce, despreţuesce tot ce e românesc şi înjură pe Români, or pe credincioşi, în loc de a-i conduce pe calea cea oblă, îi conduce la peire*). Durere, acest preot nu e singur în felul său în diepesa Gherlei. Chiar în acelaşi protopopiat, al Buzei, el are un soţ asemenea lui, pe Teodor Nichi, preot în Sz. Zsombor, care e tot aşa o creatură de plâns, ca şi el. Pe lângă astfel de preoţi, vecii bine, nu le este greu speculanţilor streini de-a jupui poporul nostru cum le place. Om. SG1RILE OS LEI. — 13 (25) Ianuarie. Baritonul Popovici în Americiu Cunoscutul cântăreţ român Dumitru Popovici, care a fost multă vreme angajat la opera germană din Praga, şi este cunoscut şi publicului român braşoven din concertele sale date aici înainte cu câţiva ani, se află acuma în America. In urma succesului, pe care l-a avut în rolul lui Terramund din Lohengrin, în Bayreuth, d-l D. Popovici a fost angagjat pentru o stagiune în Statele Unite, ţiratele americane îi publică portretul şi-l laudă foarte mult ca cântăreţ escelent şi ea figură impurtare pe scenă. Un chiar din Chicago spune, că Popovici este unul din cei mai mari cântăreţi wagneriani şi că ceea ce l’a impins să ia cariera operei germane a fost sfatul Reginei României, Carmen Sylva, care l’a aucjit intr’un concert la Sinaia. —p— Din Agârbiciu, în comitatul Turda- Arieş, primim dela un plugar român o corespondenţă, în care se jăluesce tare în *1 Atâta răutate dela un preot faţă cu credincioşii săi ne pare cu neputinţă. Am dori să se constate adevărata stare a lucrului. Red. Nr 10— 1896 contra d lui preot şi protopasbiter dela 0 „Comuna nostră“, 4i°e plugarul nostru, „situată în protopresbiteratul gr. or. al Turdei, de când ne-am pomenit, tineri şi bătrâni, a fost una din cele mai cinstite comune. Deşi locuitorii sunt pe jumătate Unguri, Românii însă au ţinut şi ţin paşi cu Maghiarii, căci conducători buni am avut şi ne au condus la înaintare, şi poporul era luminat şi nu orbe ca prin întunerec, lovindu se de stânci şi bolovani. Aşa a fost odată şi nu de mult. Dar de când a venit la noi d-l protopop ca preot, nu mai aufjim poveţe luminătore, ci numai de birul d-sale ne vorbesce. Nu se mai mulţumesce cu birul de mai ’nainte, ci ne cere mai mult, dar nu cu vorbe bune, ci cu răul. Dar noi il rugăm să se trezescă din răutatea, care l’a cuprins, şi să nu se certe cu toţi poporenii şi în s.biserica şi afară, ci să ne fiă un părinte luminător, şi sufletelor nóstre mângfiitor. Pe un poporan, care în 4'’010 trecute se duse săi ducă birul, adecă inerţa de cucuruz şi 30 cr. pentru orji de lucru, d-sa, fiindcă nu se mai mulţumesce cu 30 cr. cum a fost întotdeuna, ci pretinde 40 cr., l’a huiduit din ogradă cu vorbe aspre şi supărătore. Tot aşa au păţit şi alţi poporeni dintre cei mai de frunte, între cari şi d . loan Vascan, cel mai cinstit în sat, care a făcut şi o fondaţiune de 80 fl. pentru s.biserică“. Al doilea semestru universitar. Atât la universitatea din Cluşiu cât şi la cea din Pesta, înscrierile pentru semestrul al 2-lea se vor face de la 1—12 Februarie inclusiv. Propunerile regulate la Pesta vor începe în 16 Februarie. —p — Bele de vite şi de porci. După datele oficioase sosite la ministerial de agricultură, în timpul de faţă bântue beale de vite şi de porci în 1722 comun". Acestă groznică întindere a bealelor lipiciose între vite şi porci produce cele mai seriose îngrijiri. In unele părţi porcii mai ales au fost nimiciţi cu totul. Aşa într’un ţinut din comitatul Sabolciu abia au mai rămas câţiva porci, toţi ceilalţi au perit. In comitatul Albei încă sunt multe comune, în cari abia dăcă a rămas a zecea parte dintre porci, cari să nu fi pierit. —o— La serata oficerilor. Proxima probă pentru „Romana“ şi „Landers“ se va ţine Luni în 27 c. la 5 ore p. m. în sabia nouei case pentru concerte. —p— Un domnişor pungaş. In săptămâna acesta s’a întâmplat, că o tînără cusătoresă trecând pe-o stradă din Budapesta, se pomenesce de-odată cu un domnişor îmbrăcat elegant, care apropiându-se de ea îi zise : „Domnişoră, haina îţi este plină de praf.” Rugă apoi pe tînăra fată, să-l lase să-i ştergă haina de praf şi o învita sub o partă. Naiva fată nu avu curagiul să refuse serviciul complesantului cavaler şi se duse sub o partă, unde tinărul în adevăr