Gazeta Transilvaniei, iunie 1899 (Anul 62, nr. 119-141)

1899-06-11 / nr. 127

Pagina 2, cu încrederea tuturor partidelor. Eşecul lui Waldeck-Rousseau i-a speriat pe cei mai mulţi politiciani de la încercarea de a forma un cabinet, şi n’au mai rămas acum decât două persoane, la care preşedintele Loubet poate să conteze, dar amândouă sunt în stră­inătate : Bourgeois, ca delegat la Haga, și Constans, ca mare ambasador la Constanti­­nopol. Causa acestei critice situațiuni se­­ reduce în mare parte la vanitatea indivi­duală a lui Meliné, care cu toate protestă­rile, o parte din presa parisiană îl numesce Jago a lui Poincarré și Waldeck-Rousseau. Meline n’are la inimă pe Loubet, care la timpul său i-a stat în calea instinţelor sale la postul de preşedinte al Republice­i. Me­line umblă doar să zădărnicască formarea unui cabinet, sperând că prin acesta va sili pe Loubet să abiţică, ziarul antisemit „Libre Pard­eu declară deja, că dacă crisa nu se va sfirşi în câte­va cjile, parlamentul se va muta în Versailles. (Conferen­ţa de pace. Atitudinea Germaniei preocupă acum în mare parte spiritele celor ce compun conferenţa de pace. Delegatul german, prof. Zorn plecase­­jilele trecute din Haga la Berlin, or de aici s’a întors la Schevening, fără de-a fi comunicat ceva despre resultatul călătoriei sale. împăratul Wilhelm nu era în Berlin când el a sosit acolo, astfel a conferit nu­mai cu secretarul de stat Billow, ale cărui îndrumări așa se pare, că nu prea sunt fa­vorabile ideii tribunalelor de arbitrii, şi în urma acesta cu greu se va face o învoială în cestiunea acesta. Comisiunea coeferen­­ţei, care se ocupă cu cestiunea tribunale­lor de arbitrii, este numai pentru ideia, ca tribunalele acestea să fie facultative, şi ea nici nu poate lucra nimic pănă când nu va avea părere definitivă a Germaiei.. Se speră însă totuşi, că Germania va ceda, or dcea nu, conferenţa va hotărî şi fără de votul ei. Conflictele la graniţa serbo- şi bulgaro-turcescă. In Balcani apar cras­ semne neliniştitore de disordini. Mai eri alaltăeri arătasem cum bande albaneze ali­ate cu nizami turci au năvălit pe teritoriu sârbesc şi au jăfuit şi aprins câte­va sate. Nici nu s’a potolit bine focul aici, şi era că din altă parte vin scrii despre conflicte între Bulgari şi Turci. O telegramă din Filipopol anunţă, că lângă Dubniga o ban­dă de 160 Bulgari au năvălit în Macedonia. Tot din Filipopol însă se rectifică acesta scrie, şi se susţine dimpotrivă, că nu Bul­garii au pătruns pe teritoriu macedonean, ci o bandă albaneză a rupt cordonul mili­tar bulgar, or Bulgarii au puşcat asupra lor. Întâlnire de împâraţî. Mai r­ilele trecute se răspândise soirea, că monarchul Francisc Iosif, împăratul Wilhelm, şi prinţul de Bavaria vor ave în curând o întâlnire. Soirea a fost desminţită, însă „Frankfurter Zeitung“ declară acum din nou, că desmin­­ţirea este numai formală şi că întâlnirea se va face, însă nu se scie cu tată sigu­ranţa, că unde. FOILETONUL .GAZ. TRANS“. Legenda Doamnei Ana. — Fine. — Ceea ce măresce mândria noastră na­ţională privind aceste sfinte resturi, nu este numai reamintirea vitejiei pe câmpul de luptă, a statorniciei bătrânilor pentru re­ligia lor... Nu! Pentru­ că biserica nu este numai espresiunea cultului unui popor. Rugăciunile, imnurile, cântările, obiectele venerate, însă­şi construcţiunea zidăriei sunt mărturie elocentă a artelor, a obiceiurilor de pe acele vremuri. Comparând trecutul astfel împodobit cu cele ce avem astăz­i aici, cine ar putea tăgădui strămoşilor noştri viaţa lor cultu­rală, simţământul religios, simţământul pen­tru tot ce e frumos şi trainic ? Lege, ţară, vorbe sfinte, strămoşii păs­trau ; ei ar geme în morminte, când noi le-am uita. O îndoială pare că ne-a mai rămas asupra numelui aceluia, care a ridicat a­­cest dumnezeesc locaş. Şi, cu toate că nici o pietra nu portă scris acest anume, aceste ruine ne spun, că legenda, ce le încunjură, nu e de loc o întâmplare spornită şi că la fondarea lor a luat parte şi Doamna Ana, soţia lui Radu­ Negru, aşa precum Doamna Despina stă fondatoare alături de Neagoe- Basarab. Veţi­­fice poate, că nu puneţi femeia pe legendă , pentru­ că legenda cu varian­tele ei dă loc la îndoială. Să nu se uite, că legenda este povestirea unei întâmplări petrecute şi rămase din neam în neam, mărită, înflorită şi diformată după vremuri, dar care ascunde sub văl tot adevărul. Da, legenda, gura poporului, este bine sta­bilit, că e pergamentul cel mai durabil, este istoricul consoiu, poetul sublim şi ano­nim, care imortaliseaza ceea ce timpul şi intemperiile lui nimicesc. Intru cât priveste minunata legendă a mănăstirei Argeşului, legenda d-nei Ana, Rîpa-Fetei, Masa lui Traian, cetatea fer­mecată a lui Ţepeş, poetul sublim, care le-a păstrat, o spun pentru mândria lor, că au fost Argeşenii. Eră şi legenda d-nei Ana, legată de aceste ruine. Se cji°e­ că ţara era călcată de Tătari. Radu-Negru, care alergase să-i go­­nescă, întorcite pe câmpul de bătaie. Soţia sa, doamna Ana, îndurerată de nenorocirile căciute pe biata ţără, chinuită de nesigu­ranţă, în care se afla viaţa inimosului ei soţ, gândea, că focul rugăciunilor ei de a-şi vedea mai curând tara scăpată de urgie şi pe vitezu-i soţ întors, nu poate face pe Dumnezeu îndurător pănă nu i-o ridica un altar. In arderea credinţei ei, ridică acestă biserică. Cum Doamna era catolică, boerilor nu le plăcu fapta ei ; simţindu-se loviţi în religiunea lor, se resculară împotriva d-nei şi alergară de povestiră domnului, chiar pe câmpul de bătaie, cele petrecute. Radu­ Negru, ca adevărat descendent al înte­­meetorului Statului Român, puse iubirea ţărei mai sus de ori­ce în lume, şi jură, că de vor fi adevărate spusele boerilor, apă la întorcere îşi va omorî soţia, de-o v întâlni. Domna silă hotărîrea lui Vodă şi o frică într’o noapte fugi într’un car cu loi în spre Câmpu-Lung. La jumătatea drumi­lui, dete de un rîu, care tocmai venii mare din causa ploilor. Ca să n’o ajunț; de pe urmă, se încumetă a trece rîul. A însă, nenorocita d-nă își găsi mormânti se înnecă. De atunci şi pănă astăzi rîul par numele de „rîul Dómnei“ ; satul, marii acestei drame, s’a numit Domnesel; or gr dicile, în cari s'au oprit din lucrurile­­ luate de apă, s’au numit „grădinile Doi­nei“. Ori cum o fi fost, Curtea de Arg a păstrat cu sfinţeniă şi în chipul cel­­ poetic, numele dómnei Ana. Aşa, aces ruine, se spune de bătrâni, că au fost bis­rica doamnei Ana; capriţidsa vale, ce le î­conjoră, ca şi strada lăturaşe, portă nume Ana. Numele de „Ana Domna“ răsună­­ GAZETA TRANSILVANIEI. Examenul festiv la şcola civilă de fete din Beiuş. JBeiuş, Iunie 1899. ziua de 15 Iunie a fost pentru pu­blicul din Beiuş o zi frumosă. Elevele in­ternatului „Pavelean“ de fete sub condu­cerea superioarelor, ca în toţi anii, aşa şi în antul acesta, cu opasiunea terminărei esa­­menelor de la finea anului şcol, au aran­­giat o festivitate cu un program bogat şi variu, ce consta din 21 puncte. înainte de-a face o scurtă dare de samă despre festivitatea splendidă, îmi iau voie a descrie în câte­va liniamente insti­tutul, despre care pănă aci abia ceva am putut ceti prin­­fiare. Institutul, ca scară civilă de fete îm­preunată cu internat, are drept de publi­citate, ceea­ ce însemnă, că fetele, cari ter­mină studiile aici, şi­ le pot continua la ori­care alt institut mai înalt din patriă. Studiile fete le propun profesore şi profesori desteri şi censuraţi; asemenea in­ternatul e condus de superiori destere şi specialiste, împreună cu zelosul şi neobo­situl conducător d-l Alesandru Gera. Se propun aici toate studiile în limba română. In conversaţiunile din internat se pune mult pond pe limbile: maghiară, germană şi fran­­cesâ. Limbagiul atât în şcolă, cât şi în in­ternat peste tot e uşor, frumos, fluid şi ne­forţat. Se dă o deosebită atenţiune studiu­lui religiunei şi în genere creşcerei religiose morale. Se cultivă cu intensitate cântul şi la dorinţă se dau lecţiuni separate din pian şi violină. Lucrul de mână, în parte prepon­­derantă din resortul industriei de casă, apoi croitoria, gospodăria şi bucătăria încă sunt îmbrăţişate cu mult zel şi interes. Mai apoi gimnastica, dansul şi la timpul său patinajul încă se practică. Institutul, atât ca şcolă, cât şi ca in­ternat, din toate punctele de vedere, fie acele architectonice, higienice ori estetice, corăs­­punde şi celor mai exagerate dorinţe, şi anume : dăm aici de odăi spaţiose pentru studiat, conversat, culcat, refector şi mu­­sică, cari­tate sunt înzestrate şi arangiate conform exigenţelor pedagogice moderne. Are institutul o curte spaţosă, bine îngri­jită, arangiată şi ornată cu felurite flori şi arbori. Elevele la masă şed împreună cu di­­rectora, cu profesoarele şi cu educatoarele, tot de aceste sunt însoţite când es la plim­bare, sau ori unde se presentă, fie împre­­­­ună, ori separat. înainte şi după masă ele­­­­vele ctic rugăciunile prescrise, asemenea sora şi dimineţa în capela frumosă a in­­­stitutului. Pretutindenea în institut observi simţul ordinei esemplare, al curăţeniei şi al punctualităţii, în rivalitate cu simţul armoniei dragostei şi bunei cuviinţe. Am schiţat pe scurt toate cele ce se propun în scoara aceasta, precum şi modul de educaţiune, ce cu zel şi tact se urmă­­resce aici, şi trebue să spun sincer, că mie forte îmi convin toate acestea. Era un timp, ■ care în parte mai ţine şi atât, când multe din familiile, cari se 4i° a fi alese, lăsau, ba lasă şi în present, fetiţele lor pe ma­nile bonelor şi a madamelor străine. Şi avem s’o spunem, că ce e resultatul edu­caţiunei primite dela bone şi dame străine? e acela, că fiicele noastre în mare parte de­vin disgustate de lume şi de vieţă , îşi urăsc ţăra, pentru­ că madama li-a spus, că a ei e mai frumosă, îşi uresc şi ignoreză limba, căci, vecil bine, tot madama li-a bă­gat în cap, că a ei e mai dulce şi mai frumosă. Apoi se mai cred, că s’au născut de genii, pentru­ că aşa­ ceva li-a băgat ma­dama în cap, ţintind prin acesta a măguli pe părinţi, şi, în fine, după­ ce a audit tot laude şi pour parle-uri tot în limbi străine, ajungând în societate se plictisesc cu lu­­mea din care au eşit şi ar dori să stee de vorbă tot numai cu omeni de aceia, cari sciu vorbi pe franţuzi­, cu filosofi şi lite­raţi, dar cu semeni de-ai lor de loc nu le convine să se pună la discurs, pentm­ că— le plictisesce, — prin urmare în lume se plictisesc, apoi fiind duse la biserică, aici arăşi se plictisesc, şi după atâta plictisală devin nişte specimene crescute la umbră, cărora le lipsesce căldura soarelui, ce dă tărie pentru viaţă. In fine, după­ ce şi-au terminat studiile, nu se mai ocupă de loc de cele învăţate, şi nici­odată nu sunt mai fericite, decât atunci, când pot asculta vre-o intrigă, ori vre-o palavră şi când au apucat la mână vre-un roman scris în limbă stră­ină, căci, vefit bine, pe românesce nu l’ar pricepe. De aici resultă, că a sosit deja tim­pul şi pentru noi, când părinţii să caute a-şi cresce fiicele lor aşa, ca să fie sănă­­toase, înţelepte, răbdătore, muncitoare, mo­deste şi pregătite pentru viaţa, care nu e numai de trandafiri. Er educătorii şi res­pective educătorele să nu uite nici pe un moment, că elevele încredinţate lor, păşind în viaţă, vor avu să înfrunte, pe lângă mul­tele greutăţi, şi loviturile sorţii, ce adese­orî ne vin dela semenii noştri, şi nefiind pregă­tite la toate acestea, se vor împedeca şi vor căde blăstămând pe aceia, cari n’au avut grija recerută la timp. Şi ca să nu li­ se întâmple tot de aces­tea fiicelor nostre în viaţă, avem să ne în­grijim, ca să fie educate şi instruite în şco­­lele şi internatele noastre, multe-puţine câte le avem, cari — mulţămită Domnului, — corespund tuturor referinţelor atât teore­tice, cât şi practice. Intre institutele de categoria acesta cuprinde loc şi cel din Beiuş, unde pentru o sumă aşa (jicoid ba­gatelă (100 fi.­la an), elevele primesc, pe lângă instrucţiune şi educaţiune, viot, pază, îmbrăcăminte, în cas de morb medica­mente etc. Mi am fost propus, că mă voi ocupa niţel de şcola de fete din Beiuş, şi acum văd, că am făcut o digresiune asupra fii­celor noastre, să revenim acum la obiectul indicat, adecă la examenul festiv. Erau trecute 4 ore d. a. când, in­trând în sala internatului frumos decorată, am rămas surprins de numărul frumos al celor presenţi, între cari era Escelenţa Sa D l Episcop M. Paul, canonicul M. Neşiu, protopopii din loc, medicul orăşenesc etc. Programa, ce — precum am ejis — consta din 21 puncte, a fost esecutată totă cu precisiune, leger şi fără afectare. Or­chestra elevelor, sub conducerea d-sorei directoare Oct. Stolojan, a cucerit mult plă­cerea şi mulţămirea publicului, ce s’a ma­nifestat după finirea fie-cărei cântări prin aplause puternice şi prelungite şi prin es­­primarea dorinţei pentru visare. Poesiile au fost declamate cu pricepere deplină, cu sentiment, în mod drăgălaş, cu gesturi po­trivite şi cu curagiu, aşa, că toate au fost acoperite cu aplause furtunoase. Un număr frumos de eleve au cântat la pian sub conducerea d-sorei profesoră Cornelia Nicola. Piesele au fost esecutate cu precisiune deplină, cu multă pricepere şi siguranţă, or elevele debutante aveau toate o apariţiuna cuceritoare şi drăgălaşă. Mulţumirea publicului s’a manifestat prin aclamaţiunile şi aplausele dela finirea fiă­­cărei piese. Dintre eleve au escelat la pian: Virg Busilla, Lívia Bran, Gr. Bandid, Gr. Se­­legian, Aur. Târziu, M. Steer, El. Cosma El. Gera, Corn. Mureşan, Friderica Erdély şi Aur. Popp. In declamare: Friderica Er­delyi, Virg. Busilla, S. Patcaş, El. Gera M. Steer, M. Bonyi, Gr. Selegian, El. Ga­vra şi Livia Bran. In violină: Virginii Busilla. Laudă şi recunoscinţă merită supe­rioarele şi profesoarele institutului, cari au ostenit şi s’au îngrijit, ca piesele să fii alese atât de bine şi corăspunizător spiri­tului educaţiunei. Festivitatea peste tot a avut un succes splendid, dând doved­i, ci şcola neîntrerupt progresază şi înaintază Omagiu şi recunoscinţă Patronului şcolei laudă superioarelor zeloase, profesorilor ş profesorelor laborioşi; laudă elevelor dili­gente, încuragiare şi bucurie părinţilor cari îşi cresc fetiţele, lumina ochilor lor, îi acostă escelentă şcolă. Poliphilus. Nr. 127.—1899. Turburări în Slatina. „Agenţia Românâu din "Bucureşe a trimis foilor din străinătate următorea te­legramă despre tulburările din Slatina: „Astăz­i, 20 iunie n., 1500 de ţăran parte din ei înarmaţi, au voit să pătrund în oraşul Slatina sub pretext de a protest în contra alegerii de deputat din colegii III, la care a candidat socialistul Bogdan Piteşti, care în Genua şi Paris a fost ur­mărit judecătoresce pentru malversaţiun şi a fost espulsat din Francia. Armata voit să reţină pe ţărani, cari au atacat­ cu pietri, bâte şi revolvere. Mai mulţi sol­daţi au fost răniţi. La ordinul procuroru­­lui general, ca să sparie mulţimea, a puş­cat în aer, dar acesta neajutând nimi după somaţiunea reglementară făcută a trei­ ori, a puşcat asupra ţăranilor, dintr cari mai mulţi au fost grav răniţi. Soldaţ­ii’au dat şarjă, ci au puşcat câte unul. I­eşit la ivală, că urzitorul turburătorilo

Next