Gazeta Transilvaniei, iulie 1900 (Anul 63, nr. 145-169)

1900-07-01 / nr. 145

REDACŢIUNEA, iiiiiistraţii Bei si tipmrii. âMSQV, piaţa mata Hr, 80. Scrisori nefrancate na *3 primesc. Manuscripte nu sa retrimet. ÎKSERATE se primesc,la AO­­SNIBISTRAŢIUHE în Braşov şi *■. ssmătdrele Bhrourlfo anunciurî: Isl Yiena; &. Dukss Naohf. SUuc. Augenfaid &Eaior9oh Lssner, *2*tar!oh Sohalefc* Rudolf Sosae. Sippellks Nachf. Anton Oppeck. Sa Budapesta : A. V. Goldber­­­st, Efcstste Ssrnaî. In Ham­burg: Safolyl & Lie&mann, PREȚUL INSERȚIUNILOR : o se- Slzy garmond pe o coloana 6 or. — Publicări mai dese după tarifă și învoială RECLAME pe pagina a 3-a o ;î^siă 10 or. sau 30 bani. Ir. 145.4 AIîTTJ^ LXIII. gazeta“ iese în flăcare Araamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe sase lunî 6 fl., pe trei luni 3 fl. N^rii de Duminecii 2 fl. pe an. Pentru România si străinătate: Pe un an 40 franci, pe s0se luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecii 8 franci. Se prenumără la tote ofî­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea. Piaţa ir are Târgul Inului Nr. 30, etsgit, I.: Pe un an 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă . Pe un an 12 fl., pe 6 lunî 6 fl., pe trei lunî 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Braşov, Vineri-Sâmbătă 1 (14) Iulie. 1900. Jubileul de 5^­ie ani al gimnastului român din Braşov. Braşov, 30 Iunie v. Cu cjiua de eri s’au încheiat ser­bările şcolare, cari au procurat pu­blicului românesc din acest oraş o bucuria şi o mulţumire sufletesca cum rar ne este dat s’o avem, mai ales făcend parte dintr’un popor, care trăesce şi luptă în condiţiunî atât de anormale. Au decurs şi s’au terminat aceste frumoase şi înălţătore serbări nu numai cu demnitate, ci şi într’o ordine esem­plara, ceea­ ce poate servi numai spre laudă şi onoare a rangiatorilor lor. Dar nu acesta este, ce preocupă în primul rând marele nostru public românesc, ci suntem convinşi, că aştaptă cu nerăbdare se vadă spiri­tul, de care au fost conduse aceste serbări, căci se tractază de viaţa de-o jumătate de veac a unui insti­tut de cultură naţională, care inte­­reseaza de-aproape pe ori­ce Român binesimţitor. De aceea voim să dăm acoî o iconă cât mai completă despre ser­­batoarea cea mare şi capitală de em­, care a fost semnalată din presera printr’o nobilă manifestaţiune a tine­­rimei şcolare înaintea clădirei gim­­nasiului. Conductul de torţe şi lampioane. Conductul de torţe şi lampioane cu musică de Mercur! sura a fost splendid. Toate stradele din vecinătatea gimnasiului nostru furnicau de mulţimea publicului român şi neromân, care se adunase în număr mare din tot oraşul. S’au văc­ut mulţi şi dela sate. Tinerimea şcolară s’a concentrat în piaţa Prundului. Aici s’au împărţit studen­ţilor din clasele superioare torţe, oi celor din clasele inferiore lampiene. Erau cu to­tul două sute de torţe şi tot atâtea lam­pioane. De aici porniră în rond cu musica. Conductul, care în adevăr era imposant, cu musica în frunte, traversa strada Prundu­lui şi înaintea gimnasiului se opri. Aci se împărţi în două linii paralele luând musica şi corul şcolarilor la mijloc. Clădirea gim­nasiului, frumos împodobită cu ghirlande de verduţă, era întregă splendid iluminată. După­ ce s’a postat conductul înaintea gimnasiului, musica a esecutat o piesă oca­­sională, or după aceea ţină o vorbire stu­dentul din cl. VII gimnasială Demian David. Acesta, în cuvinte alese şi bine po­trivite, arăta în numele tinerimei şcolare, că drept omagiu şi dovadă de recunoscinţă, elevii gimnasiului jubilar au ţinut să aran­­jeze acest conduct şi să-şi manifesteze şi ei iubirea, ce-i făgă de institutul, care le dă hrana spirituală, încununând mormintele întemeiători­­lor şi binefăcătorilor şobrelor, tinerimea a cinstit memoria celor răposaţi. Acum ea vine să aducă mulţămirile sale şi susţiito­­rilor de ani ai şcolelor şi corpului profe­soral pentru grija şi hrana spirituală ce i-o dă. Tinărului şcolar îi răspunse d-l direc­tor al gimnasiului Virgil Oniţiu printr’o vorbire căldurosă, din care n’a scăpat nici un cuvânt neaucjit, graţie vocei puternice şi clare a d-lui director. D-sa mulţumi ti­nerimei pentru acâstă frumosă manifestaţiă. Făcu o reprivire asupra trecutului gimna­siului, arătând, cum vrednicii înaintaşi ai noştri au dat mână cu mână şi cu puteri unite au început lupta în contra întunere­­cului, ce pănă în acel timp stăpânea asu­pra Românilor din aceste părţi. Lupta s’a sfîrşit cu triumf pe partea Românilor şi drept semn al învingerei luminei asupra întunerecului vedem acii acest falnic gim­­nasiu. Amintesce apoi jertfele aduse de întemeiătorii şcolelor şi arată la ce fru­moase resultate poate duce munca prin uni­rea puterilor. Vorbeste despre idealism, pe care-l recomandă tinerimei. Discursul şi-l termina punând la inima tinerimei credinţa în Dumnezzeu. După acest discurs, salutat de însu­fleţite şi repeţite urări ale mulţimei, urma corul studenţilor, care sub conducerea d-lui dirigent G. Dima şi secundat de musica orăşenască esecuta un prea frumos imn ocasional, de­ asemenea viu aplaudat. Conductul încungiura apoi spaţiosul teren dinaintea gimnasiului luând direcţia spre porta cetăţii, or de aci, formând un mare unghiu, trecu pe lângă sablele de fete sosesor şi se întorse pe strada Caterinei orăşi în Prund, de unde plecase. Aşa a decurs acest imposant conduct, care s’a caracterisat nu numai prin mări­mea sa, ci mai vârtos prin ordinea esem­­plală, ce fi observată dela început pănă la sfîrşit. Festivitatea şcolară. 5 In­­liția de Sf. Petru, după serviciul divin festiv în biserica Sf. Nicolae, la care au luat parte toate soarele şi după recep­­ţiunea corpului profesoral din partea pre­şedinţilor Eforiei şi a delegaţiunilor şco­lare, s’a început la orele 11 a. m. festivi­tatea jubilară în sala cea mare a gimna­siului frumos decorată cu ghirlande şi flori. Sala era îndesuită de public, jos în preponderanţă bărbaţii, ei sus pe galeriă damele în toalete frumoase de sărbătore. Printre representanţii autorităţilor politice şi comunale am văc­ut pe d-1 vice-span Dr. Jekel, pe d-1 primar Fr. Hiemesch, pe d­­căpitan al oraşului Farkas etc. A esistat apoi d-1 inspector şcolar reg. ing. Kakujaj, apoi directorii dela gimnasiul săsesc şi ro­­mano-catolic, etc. etc. In fruntea mesei dela stânga şedea Ilus. Sa d-l archimandrit Ilarion Puşcariu, care a venit să represente pe Metropolitul la acesta serbare. Punctual au intrat în sală preoţii dela bisericele Sf. Nicolae şi Sf. Adormiri, îmbrăcaţi în ornate bisericeşci, în frunte cu bătrânul şi venerabilul protopop Ioan Petrie, au făcut sfinţirea apei şi au stropit. Imediat după acesta preşendintele Efo­riei şcolare, d-l protopop Vasilie Voina, s’a ridicat spre a ţină discursul de deschidere. Discursul preşedintelui Eforiei. Ilustritatea Vostră! Stimaţi Domni şi Domne! E strălucită şi înălţătore de inimă ser­barea de actî. Ea ne amintesce de fapte măreţe, de dor nespus de înaintare, de iubire nemăr­ginită pentru neamul românesc şi spirit de jertfă, cum de-atunci încoce rar s’a mai văcjut. E greu să caracterisezi pe conducă­torii Braşovenilor de acum 50 de ani, pe întemeiătorii acestor şcole; e greu să-ţi în­chipuesci neobosita lor muncă şi spiritul de jertfă al lor, deci n’ai trăit în mijlocul lor şi nu i-ai cunoscut mai de-aproape şi îm­prejurările grele, în cari ei au trăit; deci, ca ți-­i putem mai bine aprecia, să lăsăm să vorbesca pe unul, carele a trăit pe acele timpuri, și poate pe cel mai competent. Eră ce­­jice Gavriil Munteanu, cel dintâiu director al acestor soate în cuvân­tarea sa din 1856: „De s’ar fi sculat nescine din mijlocul Braşovenilor înainte cu vre-o ciece ani şi li-ar fi cuis: Eu ascultaţi, o voi cereaţilor Români răsăriteni! ce Vă împu­ţinaţi cu inima ? Să sciţi, că în anul 1856 voi o să aveţi la locul cel mai frumos din tot Braşovul un gimnasiu, în care nu nu­mai religia vostră, ce o iubiţi atât, ci şi stiinţele se vor învăţa în limba vostră, ce nu o iubiţi mai puţin — ce i-am fi răspuns noi pre acelui optimist ? „Clătind cu capetele noastre i-am fi răspuns: Da, o credem, bunul meu, când Tâmpa se va muta în Greveri. Atât de greu, ba cu neputinţă ni­ s’ar fi părut în­fiinţarea unei idei atât de îndrăsneţe în atari circumstări“. Aceste cuvinte ne dau icona cea mai clară despre calităţile escelente ale înain­taşilor noştri de pe acele vremuri. Bărbaţi cu puţină carte, dar cu multă înţelepciune, cu iubire nemărginită faţă de biserica şi neamul lor nu s’au spăimântat de jertfele, ce li­ se impuneau şi au săvâr­­şit aceea, ce se părea, că e imposibil. încă din vechime obştile noastre bise­ricesce din Braşov posedau cele mai bune şcofe elementare din Ardeal; or la anul 1844, representanţii bisericilor Sf. Nicolae din Şcheia şi dela Sf. Adormire din Cetate, s’au înţeles pentru întemeierea unui gim­nasiu, unde pe lângă alte învăţături, pro­puse în limba, în care e scrisă religia co­piilor şi ai altora, să crască întărindu-se în credinţa moştenită dela părinţi, ceea­ ce să le fiă înger apărător în tot cursul vieţii lor. Sfătuirea acesta s’a putut preface în trup numai după eliberarea naţiunei şi bi­­sericei din lanţurile sclăviei, şi aşa la anul 1850 se înfiinţa prima clasă gimnasială. Rând pe rând se înfiinţară celelalte clase, şi astăcji acest gimnasiu strălucesce măreţ şi falnic spre binele şi gloria neamului ro ■ mânesc. Pe păreţii acestei sale se văd chipu­rile vrednice ale unora dintre cei mai me­ritaţi bărbaţi pentru şcolele noastre. In frunte avem pe marele Archiereu Andreiu, care cu căldură a îmbrăţişat ideia Braşovenilor de aşi înfiinţa un gimnasiu; li-a venit în ajutor cu cuvântul, cu fapta şi cu influenţa, ce o avea la locurile mai înalte. In acelaşi rând îl vedem pe fostul protopop al Braşovului Ioan Popasu, sufle­tul acestei opere măreţe. Neobosit, pătruns de cel mai mare optimism şi de cea mai mare încredere în spiritul de jertfă al ne­­mului românesc, voia să zidască un „nou Ierusalim“, precum numia el gimnasiul, care să umplă de mândrie inimile tuturor Ro­mânilor şi să impună şi altor neamuri. Dotat de la natură cu o strălucită vervă oratorică, el voia să înduplece, ca să contribue pentru gimnasiu, nu numai pe cei ce aveau, dar şi pe cei ce nu aveau. La glasul lui Popasu, bogaţii îşi des­­chideau pungile, or sărăcii îşi puneau bra­ţele la disposiţie, cărând la pietri, la nisip. Popasu nu scăpa nici o ocasiune, fiă de bucurie, fiă de jale, ca să nu înduplece pe omeni la contribuiri. Şi ca şi Popasu, toate aceste venerabile persoane, ale cărora chipuri le vedeţi, au contribuit cu avutul lor şi au îndemnat şi pe alţii la contri­buiri. Astfel se ridica acest gimnasiu cu ajutorul lui Dumnezzeu şi al oamenilor cu cuget bun şi cu inimă mare. Bisericele proprietare şi-au pus la în­fiinţarea şi susţinerea acestor şcoli nu numai prisosul lor, dar chiar întreg avutul lor, şi şi­ l-au pus cu dragă inimă şi şi-l pun şi astăzji cu multă dărnicie pentru întreg nea­mul românesc, căci nu numai fiii acestor biserici învaţă la aceste şcole, nu, căci nu­mărul lor a format şi formeza o minoritate disparentă, ci fiii întregului neam românesc. Dar apoi profesorii de pe acele tim­puri ! Cu ce zel, cu ce dragoste, cu ce consciinţă instruau elevii. Le era dragă sabia, căci­­îşi iubiau neamul. Erau ade­văraţi apostoli. Plătiţi rău şi de tot neregulat, căci administraţia şcafelor lupta cu lipse, ei nu cârteau, ci îşi împlineau chemarea cu scum­­pătate, sperând în timpuri mai bune. Cu multe năpasuri, cu multe lipse au avut să lupte acesta şcoit, dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor buni toate greutăţile au dispărut, şi astăzi străluceste de splendoare şi, mulţămită conducătorilor lor, astăzi­ aceste şcole şi-au câştigat un loc de onoare între celelalte institute din patriă şi au drept cuvânt putem dice despre acest gimnasiu: Luminezâ-te, luminază-te noile Ierusalime, că mărirea Domnului peste tine a strălucit! Serbăm 50 de ani de asistenţă, care însemnază 50 de ani de muncă neobosită, 60 de ani de sacrificiu, dar cine poate să descrie şi să-şi închipuască resultatele acestor 50 de ani de muncă! Suntem deprinşi a admira evenimen­tele, ce fac sgomot în lume, fiă întâmplare, fiă noroc, sau fiă în urma unui studiu apro­fundat, precum o victorie strălucită, o nouă invenţiune sau o descoperire conti­nentală. Rămânem uimiţi faţă de aceste întâmplări şi apreciem resultatele lor cu multă căldură şi admiraţiune. O muncă însă de 50 de ani, neobosită şi spornică, ce se petrece înaintea ochilor noştri în linişte, fără sgomot, abia se ob­servă şi numai cel ce cugetă mai apro­fundat poate să-şi dea seama de resultatele imense ale acestei munci. Nu-mi este mie dat, ca să mă estind mai mult asupra rudelor fericitoare ale acestor şcoli pentru neamul românesc, mo­nografia acestor şcole va da o iconă fidelă despre toate acestea; mi-am ţinut însă de datoria a aminti­t în puţine cuvinte despre întemeiătorii şi primii campioni ai acestor şcole, pentru­ ca să ne servescu de model nouă, urmaşilor lor, în faptele lor măreţe, în dorul de înaintare, iubire de biserică şi naţiune, spiritul de jertfă. Şi acum în numele Eforiei am onoarea a vă saluta în mijlocul nostru, pe Ilustri­­tatea vostră. Domnule vicar archiepiscopesc, ca pe representantul Esc. Sale Metropoli­­tului nostru şi al Venerabilului Consistoriu , vă salut pe D-vostre ştim, domni şi doamne şi vă mu­lţămesc, că aţi luat parte la serbarea aceasta, aţi luat parte la bucuria noastră, căci prin participarea D-voastră ne potenţaţi bucuria noastră, deoarece adevărata bucurie este aceea când o gustă toţi fraţii de acelaşi neam. Vă mulţămesc, că aţi participat și apelez la D-vostră, ca atunci.

Next