Gazeta Transilvaniei, septembrie 1900 (Anul 63, nr. 194-217)
1900-09-26 / nr. 213
RED ACŢIUNEA, itiliistriţiiinet si Tipografii. ..ABA^07, piaţa mars Hr. 30. Scrisori nefrancate nu primesc. Manuscripte nu ae retrimet. ÎS SERATE se pnmesc la AUTÎIBISTRAŢIURE In Braşov şi a ..Kaătricele Birouri 4« snmndur!: 3a. Viena: B. Haket Haohf. 3«. Augenfeld & Emerich Lesner. Kubnrich Schalek. Rudolf Jotse. A. Oppellkt Nacht. Anton Oppsuk. in Budapesta : A. V. Roldberjor, Ekstein Bernat. In Hamburg. Karolyi A Llebmann. FREȚUL INSERȚIUNILOR : o seară garmond pe o coloana 6 or. — Publicări mai dese . p.pă tarifa și învoială RECLAME pe pagina a S.a o wină 10 or. sau 30 bani. i. 213. Braşov, Lunî-Marţi 26 Septemvrie (9 Octomvrie). 1900. S „gazeta“ iese un gheare ill. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote ofierele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul neutru Braşov Administraţiunea. Piaţa nu are Târgul Inului Nr. 30, etegii I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. S. cr. Cu dusul în casă. Pe un ai 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nou abonament la Gazeta Transilvaniei. Cu 1 Octomvrie st. v. 1900 se deschide nou abonament, la care învitam pe toţi amicii şi sprijinitorii fetei noastre. Preţul abonamentului: 5 Pentru Austro-Ungaria: pe un an 24 coroane; pe şase luni 12 coroane; pe trei luni 6 coroane; pe o lună 2 coroane. Pentru România şi străinătate: 3 pe un an 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci, pe o lună fr. 3.50 Abonarea se pute face mai uşor prin mandate poştale. Administraţiunea. Elevii români la şcolele maghiare. (S.) In toate şcolele unguresc! din Transilvania, Bănat şi Ţara ungureasca se comit abusurî faţă de elevii români. Din timpurile cele mai vechi şi pănă aci Românul, mic şi mare, a fost obiect de esperimentare pentru volniciile „patrioţilor“ născuţi. In toate oficiile publice, în institutele de învăţământ, chiar şi în cele confesionale, dacă, firesce, sunt neromâne, ba şi de cătră „patrioţii“ particulari se fac încercări, car de car mai cutezate de a împedeca pe Român de a se folosi de limba sa maternă, de a’şi cultiva datinele sale şi de a se desvolta amesurat firei sale românesc!. In timpul cel mai nou s’a întâmplat se ni se troprască sub pretexte de nimic chiar balurile şi concertele. Este acâsta ură de rassă? Sau mâncărime de a-şî arăta puterea de „stăpâni“, pretinsa dominaţiune ? Ori e supremaţiă? Cine stie?! Fapt incontestabil însă este şi rămâne, că acâstă ingerinţă neiertată, acâstă volnică revoltatoare — ce o veeii în viaţa socială, în totă golătatea şi prostia ei chilnic, când eşti espus a fi interpelat de orice tras împins, de ce nu scii şi vorbesci, sau de ce nu sciu şi vorbesc copii tei maghiaresce — se poate observa şi la toate şcolele maghiare. Abstrăgând deja faptul, că pe elevii nemaghiari îi silesc moralmente a lua parte la reuniunile şi cercurile lor, unde nu numai, că aud declamându-se şi tratându-se teme revoltătore pentru simţul lor naţional, dar prin tot felul de presiuni sunt constrînşî a declama şi a trata şi ei de aceste, dacă nu vor se trecă în ochii învăţătorilor şi conşcolarilor lor de trădători de patriă, — aceşti elevi mai sunt siliţi a face şi eserciţii religiose streine ritului şi religiunei lor, sau cel puţin împedecaţi de a-şî esercita ei ritul lor propriu. In şcolele reformate îi silesc şi pe greco-orientalî a lua parte Duminecile diminaţa la cântări şi eserciţii religiose premergătoare serviciului divin, a-şi cumpăra cărţi de cântări reformate, ba în unele şcoli a frecventa chiar şi biserica reformată. Şcolele romano-catolice consideră şi tratază pe elevii greco-uniţî în privinţa religiunei întru toate chiar ca şi pe ai lor. Dispun de ei în privinţa exerciţiilor religiose, fără reservă, îi duc în totă diminaţa înainte de prelegeri la biserica romanocatolică, în Dumineci arăşî tot acolo şi la exhortaţia rom. cat. şi numai după aceea îi lasă — dar nu-i constrînge nimeni — se margă la biserica greco-unită; îi silesc a-şî cumpăra trosarieu, cărţi de cântări rom.cat. şi a face în săptămâna mare eserciţiile şi a asculta exhortaţiunile cele lungi romano-catolice. Cu ce drept proced astfel romano-catolicii ? Oare ar tolera ei, ca greco-uniţii să facă asemenea cu elevii lor? Nici pomenire! Şi ce lipsă este, ce folos poate resulta pentru elevi înşişi şi pentru biserica română unită din acesta usurpare a drepturilor sale? Nici o lipsă, nici un folos, ci mare daună, căci elevii uniţi devin prin acele prea multe exerciţii religiose apatici, reci, indiferenţi, ba chiar ostili în privinţa religionară, ajung a nu cunosce ritul lor propriu şi nu se însufleţesc de loc pentru biserica lor proprie românască. Pe cât stim noi, ministrul instrucţiunei publice a dat ordinaţiuni exacte relativ la respectarea sărbătorilor diferitelor confesiuni în şcole. Aceste ordinaţiuni nu s’au putut da fără descirea şi consultarea capilor tuturor bisericelor. Ordinaţiunile aceste se şi observâză pănă acum ici şi colo, dar dacă nu vom veghia şi mai departe asupra observării lor stricte, aciî mâne se vor da uitării şi arăşî ne vom afla în faţa abusurilor şi volniciilor celor vechi, cari numai nouă ne strică. Este dar o supremă necesitate ca archiereii noştri să impună preoţilor, protopopilor şi mai marilor acestora stricta datorinţă de-a veghia cu scumpătate, ca în privinţa exerciţiilor religiose şi a frecventării bisericei să nu dispună nici o confesiune străină de elevii români greco-uniţî sau greco-orientalî, ci singur numai autoritatea bisericască competentă, or caşurile de abusurî şi volnicii din partea autorităţilor şcolare maghiare să le aducă fără întâreţiare la cunoscinţa respectivelor guverne diecesane. Aceste să intervină apoi în cașuri concrete cu tota energia pentru neamânata delăturare a acelor abusuri și voinicii. FOILETONUL „GAZ. TRANS“. O întorsetură neașteptată. (Din englesesce.) Bill era de profesiune tâlhar. Era un prieteu trunchios, care soiea să stea faţă şi când ajungea lucrul la bătaie. Prietinul şi complicele său, Jim, era alt om. Un adevărat domnişor ştrengărel şi poleola îi era „gentleman“. Regulat lucrau împreună. Jim inventa planurile şi Bill le esecuta. Jim îmbrăcat elegant, ce un guler înalt alb, şedea pe pat în odaia lui Bill, şi ţinând în dinţi un capăt de ţigară, pe când Bill şedea pe un scăunel cu trei piciore, fumând dintr’un ciubuc negru tutunul de matroz. De-odată sare ’n sus, loveşte una cu pumnul în aer şi cu ton apăsat fiice . — „Jim, rău să ’nvârte rota, nu-i câştig“. — „Ai multă dreptate“, răspunse Jim filosofând. — „Lucrurile merg de tot prea rău“. — „Hm ! Nu ai vr’o ideă, oare ne-ar puta scote din noroi “? Jim se aruncă de-a lungul pe pat, îşi închise ochii de jumătate şi rămase aşa câtva timp, cufundat în gânduri. — „Eri m’am preumblat în ţinutul Clapham şi am văfiat o casă nouă minunată. Mai, că nu cred să nu fie bani acolo“. — „A cui e casa?“ întrebă Bill. — „A unui mare neguțător cu numele Bancum“. — „Are familie?“ întreba mai departe Bill. — „Nu. Și am mai scliipit, că el are obiceiul să ia masa așa pe la 7 și jumătate are sora. Eu er'0, că mai bine ar fi, dacă l’am visita pe la orele 8“. — „Pa la opt ?“ — „Se ’nțelege, nu putem merge în hainele acestea“. Și luând geamantanul, ce s’afla lângă el, Jim continua astei: „îmbrăcămintea, de care vom ave lipsă, se află aici in geamantanul acesta“. Deschifiând apoi geamantanul ce-l adusese cu sine, soaate două uniforme de poliţist nouă notiţe. Bill le priveste înmărmurit. — „Acesta e a ta“,zise Jim. „Una însă, după cum venii, e o uniformă de inspector de poliţie; acesta o voia îmbrăca-o eu. Acum ascultă bine ce-ți spun. Pe la orele şapte şi jumătate vom întră la Banoumi. De bună sumă, că-l vom întâlni în sufrageria. Eu îl voiu declara, că e prisonierul meu. El va cere să ne legitimăm şi eu îi voiu arăta legitimaţia“. Picând acestea, Jim scoase un bilet de legitimaţia, falsificat cu multă dibăcie. „Desigur, că va face gură, se va înfuria şi va ţipa. Eu însă eu de acestea nu-mi voiu bate capul, ci pe tine te voiu pune să-l păzesci, or eu voiu face perchisiţiă domiciliară. Pe servitori îi voiu chema într’o odaiă, unde îi voiu încuia. După acâsta voiu răscoli totă casa şi, firesce, tot ce voiu afla de valoare, voiu pune la buzunar. Ce crici la ideia aceasta?“ Bill se scărpina în cap, ca și când ar fi avut ceva de observat. Lui Jim, se vede, că puțin i-a păsat de ce va fiice soțul său, căci sărind în sus fuse: „Peste o oră mă voia reintorce, atunci vom pleca la drum. Pănă atunci îmbracă-ţi uniforma. ..“ Orologiul arăta şapte ore şi jumătate, când Jim suna clopoţelul de la poarta lui Mr. Bancum. Servitorul se retrase spăriat, când vă fiu înaintea lui un inspector de poliţie însoţit de un poliţist de rând. Gângăvind răspunse la întrebările lui Jim : „Domnule acasă, îi voiu anunţa, că-l căutaţi. Sufrageria era tocmai în față cu uşa de la anticameră şi când servitorul o deschise, ca să anunțe pe visitori, Bill și Jim observară ceva deosebit. Mister Bancum a devenit galben ca era, din ochii lui se putea vedea, că l-a cuprins o spaimă mare și din mâna lui tremurândă îi alunecă ceva. Sări de pe scaun, apoi arse aşefia şi fuse cătră servitor, care încă nu conduse înăuntru pe visitatori: „Las’ să între numai, lasă-i să vină şi am aşteptat!“ — „Ce-o fi asta?“ fuse Bill încet cătră soţul său. „Ne-a aşteptat! răspunse Jim. Trebue să fim cu precauţiune!“ Şi ambii intrară la Mr. Bancum. „îmi pare forte rău, d-le“, se adresă Jim cătră el cu o curioasă unică în feliul ei, „mi se impune trista datorinţă să Vă arestez.“ Nebuniă ori mişeliă? De vre o săptămână maghiarosemiţii de la „Egyetértés“ au fost apucaţi de boia furiei, strigă ca muşcaţîi de viperă şi stau să nebunască pentru că au aflat, că la nunta fiicei judelui de Curiă, d-1 loan Mezei, Ecaterina, care s’a cununat, cu d-1 advocat Dr. Eugen Pătăceanu din Turda, naş fiind d-1 Iosif Pop jude de Curiă cu soţia, care nuntă s’a ţinut în Budapesta, s’a vorbit şi s’a cântat românesce. Dar cum să se fi conversat şi cântat la o nuntă românâscă, chinezesce ? Der Boxerii dela „Egyetértés“ au aflat un cârlig într’o notiţă fugitivă, ce a publicat’o „Tribuna“ despre acea nuntă românâscă şi în care s’a cris între altele: „La casa d-lui Mezei, unde s’a ţinut şi ospăţul, nuntaşii au fost întâmpinaţi cu „Deşteptă-te Române!“ Atâta li-a trebuit năimiţilor dela „Egy.des“, ca se începa o campania straşnică cu articole de fond, care de care mai fulminante, în contra celor doi lucrî de naţionalitate română dela Curtă, în contra Românilor în genere pentru că mai cutăză să-şi petracă românesce la nunţile lor şi, bineînţeles, şi contra direcţiunei politice a ministrului-preşedinte Szell, care „tolereza“ astfel de lucruri în „statul naţional unitar maghiar“, lăsat lui moştenire de Banffy. Cum se poate, ca un jude de Cultă şi Român fiind să asculte un cântec naţional românesc fără de-a chema în ajutor poliţia şi fără a protesta în public? Aşa se întreba şi pretind cei de la „Egyés“, aşa au pretins şi dela lucrii Mezei şi Pop să-şi justifice în public atitudinea lor la nunta româneasca. In cele din urmă, după atâtea svârcoliri şi ţipete în contra celor doi funcţionari români de la Cură, vine d-l loan Mezei, socrul mic, şi