Gazeta Transilvaniei, aprilie 1901 (Anul 64, nr. 74-94)

1901-04-08 / nr. 78

REDACŢIIMNEA., Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se pri­mesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE te primesc a Am­mînistraţiune în Braşov şi la urnătorele BIXIOURÎ de ANUNŢURI : în Viena la N. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf, Anton Oppelik. In Budapesta: la A. V. Gold­berger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körút). PREȚUL INSERȚIU­NILOR: o seria garmond pe o coloana Î0 bani pentru o publicare. — « Publicări mai dese după tari-­­ fă și învoială. — RECLAME pe­­ pagina 3-a o seria 20 bani.­­ Nr. 78.—Anul LXI?. Braşov, Duminecă 8 (2!) Aprilie 1901. (Numér de Duminecă 14.) „razeta“ iese în Metra dl. Ab­onamente pentru Austro-ungaria. Pe un an 24 cor., pe şase lunî 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fi. pe an. Pentru Mânia şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote ofi­ciale poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Brasic Administraţiunea, Piaţa roaie. Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 90 cor., pe şese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe 6 luni 12c., pe trei luni 6 coroane. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Credinţă trebue se avem. După nesfârşite lupte şi suferinţe resări şi pentru poporul român din­tre Tise­ şi Carpaţi, înainte cu cincî­­ci­ecî şi trei de ani, veacul de redeş­teptare şi de regenerare. Atunci, pri­vind în trecutul lor plin de cele mai amare esperienţe şi convingându se, că aproape în tot decursul acestui trecut ura neîmpăcată a duşmanilor nu era aşa de mare şi de cruntă, cât era de mare şi de cruntă desbinarea din sinul lor, a fraţilor de acelaşi sânge, şi că aceasta a fost causa de căpetenia, pentru­ care po­porul român n’a mai putut scăpa de împilări şi asupriri, atunci, olicem, înfăţişându-se aceasta tristă iconă a trecutului, premergătorii noştri au înţeles, că ori şi ce s’ar întâmpla pentru ei numai o scăpare poate fi, aceea adecă de a munci şi de a lupta în strînsă unire şi înţelegere pentru libertate, progres şi bună ci n va­mâne, în Dumineca Tomii, ser­băm aniversarea memorabilei adu­nări, care ca glasul junimei noastre însufleţite a vestit începerea veacu­lui redeşteptării şi al regenerării noastre naţionale prin luminarea po­porului şi a unirei tuturor forţelor lui spre a-i asigura isbânda în lupta pentru libertatea şi cultura sa na­ţională. Sfântul legământ, ce l-au făcut Românii, adunaţi din toate părţile pe Câmpul libertăţii, de-a pune capăt urclor şi desbinărilor din veacurile de restrişte şi de-a fi pururea fraţi, a fost întărit şi sfinţit prin jertfe de sânge şi avere aduse pe altarul na­­ţiunei şi al patriei. Cu atât mai mare era nădejdea bărbaţilor de inimă şi cu îngrijire pentru viitorul neamului, că de acum Românii din Ardeal, Bănat şi Ţara ungurescă vor înţelege într’adevăr glasul tim­pului şi al providenţei şi nu vor mai oferi inimicilor seculari specta­colul trist şi ruşinător al desbinării dintre ei. Speranţa aceasta frumosă și dreapta însă, cu toate jertfele și legă­­mintele din anii memorabili ai re­deșteptării, nu s’a împlinit pe de­plin. Sub stăpânirea Nemților aus­triaci, care se conducea ca și stă­pânirea de aeji ungurască de devisa: „împărechiază și vei domni", au în­colțit din nou în sânul poporului nostru relele porniri de mai de mult, au isbucnit și nenorocitele certe confesionale, cărora le puse oare­care stavilă m­aiai sosirea erei mai prie­­tinose după căderea absolutismului austriac și după publicarea vestitei diplome împărătesei dela 20 Octom­­vrie 1860. In acest period, când se resta­biliră vechile constituţiunî a Ardea-­­ lului şi a Ţerei unguresc! şi când 1­­­­­.1 L----- ..V -----A ^ CIOj V \J L KJCL UD Cli Ad/GC OO A CX pCt/lOO IU Transilvania şi naţiunea română la deplina exercitare a drepturilor cons­tituţionale ca naţiune egal îndreptă­ţită cu celelalte trei naţiuni (Ma­ghiari, Secui şi Saşi) din ţară, când în cele din urmă acesta se şi în­tâmplă prin legile aduse de dieta transilvană şi sancţionate de cătră monarch, speranţele eră şi luată nou avânt şi se părea că spiritul de fră­­ţie şi bună înţelegere reînvia din nou în sînul naţiunei noastre. Curând înse sosi marea furtună care nimici mărâţa operă de dreptate începută în Tran­silvania şi zădărnici speranţele, ce le aveau toţi Românii din monar­­chie într’un viitor mai demn şi mai bun. Naţiunea nostră avu se treca prin nouă cercări şi Orăşî a trebuit se sufere de vechiul păcat al vraj­bei dintre fraţi, în vremuri grele. încet, încet înse, Românii noştri se convinseră de marele perien­, ce-i ameninţa, şi recunoscură, ca numai unic du şi tote puterile vor putè con­trasta şi ţine piept cu adversarii mult mai tari şi favoriţi de împrejurări. Convingerea aceasta a ajuns a fi capta şi a­ se manifesta puternic nu­mai la 1881, când conferenţa naţio­nală a representanţilor alegătorilor români din Ardeal, Bănat şi Ţara ungureasca a înfiinţat partidul naţio­nal român, unul şi nedespărţit, a stabilit programul seu de luptă şi a proclamat solidaritatea naţională ro­mână. Din nou am trecut prin mari cercări, am suferit crude prigoniri şi şi mai crude desamăgiri. Ore afla­­se-va încă vr’un Român cu mintea sănetosă şi cu inima la loc, care se nu fia convins, că şi astădî, ca şi mai nainte, numai o scăpare este pentru naţiunea nostră: strînsa unire­­ şi solidaritate a fiilor ei în lupta I rvnn + vn lihnvtnfo a\ orvolo îmrk­onfotivo V *■ -----~ naţională ? Credinţă trebue se avem în ade­vărul acesta, în talismanul ce ne va mântui. Puterea acestei credinţe tre­bue să fie mai tare, decât îndoelile celor slabi. Aceasta credinţă trebue să nim­i­­cească în germene toate pornirile rele, ce din nou se arata în sânul nostru. Aideţi să ne încingem cu cre­dinţa în puterea legăturei noastre frăţese! şi, cum iţise Christos cătră Tom­a: Să nu fim necredincioşi, ci credincioşi! FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Medalia. (Istorie din viaţa ostăşască.) Trad. din Edmondo de Amicis. „Mereu trebue să văd faţa aceasta po­somorită şi privirea aceasta răutăciosă“. Aşa c­ise în sine un căpitan, ce tocmai îşi inspecţionase compania. „Şi pentru ce?... Ce i-am făcut eu adecă?“ Se cugeta la un soldat, un flăcău din Abruzzi, care-l privise la inspecţie cu ochiu încruntat. Sunt în lume naturi închise, mândre, sălbatice, a căror ambiţie este aşa de vie şi cari sunt aşa de simţitori, încât în fie­­care zîmbet văd o batjocură, în fie­care cuvânt o vătămare, în fie­cine un duşman. In adevăr asemenea caractere sunt de obicei o omeni buni de inimă şi capabili de simpatia, dar sunt ţinuţi de răutăcioşi şi de sumeţi, şi aşa se şi par. O neîncre­dere înnăscută îi face reservaţi, ei nu cu­nosc porniri momentane de simpatia, nu sunt aplicaţi aşa de uşor la iubire. Dacă însă observă, că au insuflat altora sentimente de iubire, sunt cu atât mai devotaţi faţă de aceia, cari le arată alipire, şi dovedesc faţă de aceştia o căldură, cum nu te-ai fi aşteptat, Domne feresce, de la nişte omeni cu o natură aşa de închisă. De altă parte, deci au prins asupra cui­va neîncredere şi ură, sunt grozav de încăpăţînaţi şi buclucaşi, deşi în adevăr nu urăsc din totă inima, ci numai cred, că urăsc. De obicei, cu o strîngere de mână, întrebuinţată la vreme, sau cu un zîmbet prietinesc, isbutesci în cele din urmă să le învingi antipatia, pe care ei singuri o ţineau de ură neîmpăcată şi vecinică. Un astfel de caracter era soldatul acela din Abruzzi, care -l privise pe că­pitanul său cu ochi plini de ură. Chiar în diua cea dintâiu, când îm­preună cu alţi recruţi venise la regiment în haine de plugari şi de meseriaşi, şi când soldatul nostru întra în companie, căpitanul îl primi cu oare­care curiositate şi-i şopti locotenentului la urechi­: „Ia te uită, ce faţă pocită!“ El însoţi acestă ob­servare cu un zîmbet, şi soldatul observa zîmbetul căpitanului. După aceea, dus fiind la magazinul de haine ostăşesci, îşi lua cea dintâin uni­formă, ce i­ se dete în mână, şi căpitanul vădendu-l că stă în uniformă ca într’un sac, că mânecile îi trec peste mâni şi că nădragii îi sunt numai creţe pănă din jos de genunchi, începu a râde şi iţise: „Măi, dar tu pare­ că eşti o d­ubă sau un sac de spranţe!“ El însă-i aruncă mai-marelui seu din ochiul său posomorit o privire, care părea ca şi o lovitură. Altă­dată, când recruţii învăţau paşii pe locul de eserciţii şi unul câte unul i­eşind din rând, trebuiau să păşască la su­netul tobei o distanţă destul de mare cu picioarele întinse şi înţepenite, întocmai ca nişte păpuşi de lemn, soldatul nostru, când veni rândul la densul, se ruşina şi se ză­păci aşa de tare, încât de-abia făcu doi-trei paşi şi începu a­ se clătina şi a se împe­­deca, făcând o figură aşa de comică, încât soţii săi începură a rîde. Căpitanul se apropia de densul, îl ocărî, dar acuma sol­datul făcu paşii şi mai rău ca mai ’nainte, pănă când căpitanul, vădând că-şi bate capul în zadar, se depărta strigându-i: „Tu eşti soldatul cel mai rău în totă compania!“ Prin prejur stau o grămadă de fete şi de băieţi. Aceştia cu toţii începură a râde cu hohot şi bietul soldat se întorse lă rând roşu ca para focului şi scrâşnind din dinţi ca un câne turbat. Aşa să încuiba în sufletul său încetul cu încetul convingerea, că căpitanul nu-l poate suferi şi că-l ocăresce numai din rău­tate şi cu intenţiunea condamnabilă de a’l face de rîs şi astfel a’l scote din sărite şi a’l nenoroci. El se înşela grozav de tare, deore­ce căpitanul era un om cinstit, care n’avea nici un năcaz, nici pe el, nici pe alţii, ci dimpotrivă le voia soldaţilor săi tot binele. Nu era în natura lui să urască pe cineva aşa fără nici o pricină şi chiar dispreţuia din adâncul sufletului­­,atât prigonirea cu plan, cât şi ori­ce volnicie faţă de alţii. Dar el nu înţelegea destul de bine caracterul acestui soldat. Când Abruzzesul îl privea aşa de chiorâş şi de furios, îl ţinea de o natură îndărătnică, răutăciosă şi revoluţionară, pe care se simţia dator să o înfrâneze. In adevăr însă ostaşul nostru se putea stăpâni — prin câte-o vorbă bună şi purtare prietinescă. Ameninţările şi arestul îl îndârjau numai. Intr’o­­fi soldatul sta de vorbă cu o fată la un colţ de stradă şi nu’l observa pe căpitanul, care tocmai trecea pe acolo. Acesta credu, că anume nu vrea să-l bage în semn și’l înfruntă în chipul cel mai aspru înaintea Tetei și a trecătorilor. Sol­datul, ruşinat, se depărta îndată după mai­­marele său și nu se mai arătă nici­când prin locul acela, dar antipatia lui faţă de căpitan se făcu şi mai mare; ea se pre­făcu în ură neadormită, care-l rodea mereu, nu-i da pace o singură clipită, îi amăria viaţa. Nici nu mai era în stare să-şi as­cundă cu totul acesta ură, ori­câtă silinţă şi-ar fi dat. Când căpitanul mustra pe Revista politică. La 18 Aprilie n. s’a redeschis dieta ungară, care va lucra pănă pe la mijlocul verii. Este ultima sesiune din acest ciclu dietal, după espirarea căruia dieta va fi disolvată şi se vor prescrie nouele alegeri de deputaţi. In sesiunea aceasta dieta va avea se resolve încă cestiuni însemnate, în­tre cari revisuirea legii de incompa­tibilitate, la care tocmai acum se lucreză cu zor în comisiunea aleasă spre acest scop. Va da mult de lu­cru dietei revisuirea incompatibili­tăţii şi din toate părţile se accen­­tuază, că lupta între diferitele gru­pări ale ca­merei va fi înfocată, vorba fiind aici de mari interese particu­lare şi personale, ba chiar de par­tid. — In şedinţa de alaltăerî s’a reluat firul întrerupt al desbaterilor asupra proiectului de lege despre convenţiunea societăţii de naviga­­ţiune „Adria“, care stim, că la tim­pul său a dat nascere la isbucnirî de patimi şi animosităţî, ba chiar la scandale. * Săptămâna trecută s’au ţinut în Viena conference ministeriale comune în rvo­ ofili m imuf nimlm r­­onmnvm a iO »-» _ ferenţele au fost presidate de minis­trul comun al afacerilor exteriore contele Goluchowski. Au luat parte miniştri austriaci şi miniştri unguri. S’a discutat şi stabilit preliminarul de budget comun pe 1902, care va avea se fi­ primit de delegaţiunî. — întrunirea delegaţiunilor se va face, probabil, pe la sfîrşitul lui Maiu. După scrrile foilor din Viena şi Bu­dapesta, de rândul acesta guvernul comun nu va păşi cu pretensiuni mai mari, căci procurarea de tunuri noue pentru armată — despre care se vorbise atâta înainte cu câte­va săptămâni — s’a amânat pe anul viitor, prin urmare delegaţiunile anului curent vor fi uşurate în ceea­­ce privesce deslegarea acest­i ces­tiuni însemnate, care va costa mo­narchia și popoarele ei sarcini de itecî și sute de milioane.

Next