Gazeta Transilvaniei, august 1901 (Anul 64, nr. 170-192)
1901-08-01 / nr. 170
Proclamația lui Kitchener. Resboiul dintre Anglia şi republicele Africei de sud a ajuns într’un stadiu forte trist și barbar, care la începutul veacului al doue-creeilea pre aproape necredibil. Aceasta întoarcere e semnalată prin proclamațiunea comandantului suprem al trupelor englese lord Kitchener, ce am comunicat’o deja cetitorilor noştri. Proclamaţiunea e scurtă, dar cu atât mai elocventă. Ea denotă, că Englesii ne mai putând birui cu micul resboiu de guerillă al Burilor îşi ia refugiul la o mesură ne mai pomenită, ameninţând cu esiliu pe toţi comandanţii marî şi mici ai Burilor, pe burgherii republicelor şi pe toţî membrii guvernelor lor, cu esiliu pentru totdeuna din Africa de sud, deca nu se vor supune pănă la 15 Septemvrie a. c. Se ameninţă averea familielor burgherilor, cari vor continua a se bate cu Englesii peste acel termin, cu confiscare.p’ Astfel crede Kitchener, că Englesii vor putea termina mai curând cu acest resboiu, dar e mai mult ca probabil, că se înşală în presupunerea lor. Deja se anunţă, că proclamenţiunea amintită va avea, după cum cred cei ce stau în fruntea acţiunii de resboiu a Burilor, tocmai efectul contrar, adecă de a înăspri resistenţa Burilor şi de a aduce cu sine rescoala întregei colonii de la Cap şi a Olandesilor din Natal. Deputaţii radicali din parlamentul englez sunt de aceeaşi părere. Ei ejic, că în urma proclamaţiunii nici Dewett, nici Dalarey sau Botha nu se vor supune, ci din contră vor grupa în jurul lor toate elementele desperate ale resistenții. Deca guvernul vrea să termine resboiul, el trebue se prindă pe acești bărbați; aceasta însă nu se poate face prin proclamațiunî și cuvântări. Bunii cu cât vor avea mai puțin de pierdut, cu atât mai mult vor resista. Caracteristic este şi române, că ministerialii englezi au salutat cu satisfacţia proclamaţia lui Kitchener şi că le pare reu numai, că mesurile luate nu sunt mai drastice. Altfel cu totul judecă lucrurile foile independente. „Daily News“ erice, că proclamația nu este decât o barbariă ordinară , că ea nu va băga groză în nimeni şi va rămâne fără efect. Aceasta foia admonieza pe guvern, ca seu se încheie pace cu Burii în condițiunî onorifice, seu se porte un adeverat resboiu, și nu prin internarea de femei şi de copii, ci prin întărirea trupelor în Africa de sud, ca armata se fiă in stare de a cuceri o parte suficientă a ţerii pentru ca „anexiunea se fiă ceva mai puţin comediă, decât este astăzi“. Foile, cantin, că mesurile anunţate de proclamaţia încă nu sunt destul de aspre, nu întâreştă a declara, că, deca acea proclamară nu-şî va ajunge scopul, adecă deca Burii şi după 15 Septemvrie se vor res’boi cu trupele coronei, vor trebui se urmeze măsurî şi mai riguroase. Şi în Germania a produs proclamaţia lui Kitchener mare indignare şi chiar foile mai moderate scriu aspru în contra Englesilor, pe cari îi acusă de crurjime şi că fac politică de Cafffi şi Hotentoţî. Spun, că Burii vor sei se respundă lui Kitchener, şi în viitor nu vor mai da drumul prisonierilor englesî, ci-i vor esecuta, după cum vor trata Englesii cu ai lor. „Burilor cabinetele europene le-au închis uşa de tema mâniei Angliei şi li s’au spus, că pentru ei este numai un singur ajutor, ajutorul propriu. Ei vor sei de aci încolo se-şî ajute în alt mod, decât pănă acuma“. Ei şi tot numai ei! Tot numai ei singuri ! De ce nu se gândesc a le veni într’ajutor, nici acum în ora a doue-spre-zecea, cei ce se înfierbântă aşa de mult pentru causa lor? Meetingul tinerimei serbesei. Se scie, că autoritatea politică a oprit adunarea tinerimei naţionaliste sârbesc! convocată la St. Tămaş. In urma acestei opriri, universitarii sârbi au hotărît convocarea unui meeting internaţional studenţesc la Viena, sau in vre-un oraş din Elveţia. La ordineafilei se va pune desbiterea tuturor gravaminelor naţionale şi plănui de a se organisa o luptă comună a întregei mvrimi nemaghiare din Ungaria. Iată la ce resultate duce orba patimă a şovinismului maghiar intolerant, care opresce manifestaţiunile naţionale în sânul popoarelor nemaghiare din Transilvania şi Ungaria. FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Castelul fermecat. De HSTeera. Era la 81 Martie înspre sără, când ea şedea, ca de obiceiu, în budoarul seu, încunjuratâ de amici. Deodată îi cade privirea asupra următorului anunţ : „De vânzare — Castelul contelui Soragu»“ (după care urmau datele despre funcţiunile căilor ferate) şi fiindcă ea doria deja de mult a avea un cuib retras la ţară, esclamă : „Mâne plec, se văd castelul“. „Acest castel se ofere de vendare deja de vre-o doi sau trei ani“, observă unul dintre cei de față. „Dacă este deșert, atunci toate colțurile trebue să fiă pline de pataogenî“. „Asta nu face nimica“. „ințeleg, însă de vreme ce atâta timp n’a găsit cumpărător, cred, că nu va fi având multe avantage“. „Par’ că judecata lumei ar fi totdeauna dreapta!“ răspunse stăpâna casei, cam ironic. „Atuncî, mergeţi de-l vedeţi!“ Aveţi să vă păcăliţi si ngură!“ „Escelentc!“ strigară cu toţii în cor. Apoi se oferi flăcare ca tovarăş, dama însă îi refusa pe toţi, cricend, că dacă e vorba de-o glumă de April, atunci preferă a fi păcălită singură. Şi aşa se întâmpla, că în sala de aşteptare a gării de Nord între puţinii pasageri se afla în taiua de 1 Aprilie şi o damă înaltă şi de-o eleganţă irreproşabilă, aşa că ochii tuturor se opriră cu plăcere asupra ei. Ea însă părea a fi obicinuită cu asemenea lucruri, căci puţin îi păsa de privirile oamenilor şi studia indiferentă o hartă a „clubului turiştilor“, pe care o ţinea întinsă pe genunchi. Şapte sau opt luni ale anului la ţară! Poate chiar întreg anul! In fine va poseda un colţişor retras, verde şi liniştit!... Polele Alpilor încunjurau locul unde era castelul. Prin împrejurimi erau puţine sate, nici o fabrică, nici o ţăsătorie, numai păduri şi livecii, cu un cuvânt—un advărat Eldorado! Nu că doar ar fi fost o misantropă, din contră ea iubia oamenii, câteodată individual şi totdeauna în general, după cum i-şi cuvine unei bune creştine; dar din când în când o apuca un fel de pesimism şi fără să abandoneze din causa aceasta iubirea de-aproapelui, ea simţia necesiatea iresistibilă de-a fugi de omeni, „pentru a-i putea iubi cu atât mai mult“, cumzicea ea. Indată-ce se aşettu în tren, îndoi harta şi privia pe ferestră la arborii îmbrăcaţi în verdaţa lor delicată, care le împrumuta o înfăşi ţara originală, copilărescă. „In fiecare primăvară ei întineresc din nou!“ înceta dama cu o espresie de durere în trăsăturiifeţii; dar durerea nu ţinu mult, ea fu alungată de privirea ogorelor frumoase şi a satelor, cari deşi nu o interesau prea mult, totuşi îi sugerau impresia unei vieţi pline de activitate, atât de propriu pentru a umplea golul unui suflet visător. Tovarăşi de călătorie nu avei, şi despărţămintele vecine ale vagonului erau goe. Trenul aluneca încet şi uşor înainte. Pe ici pe colea se vedeau viile, cari cu acoperişurile lor ascuţite şi cu văruiala lor strălucitoare, păreau a fi niştejucării. „Sperăm, că castelul contelui va ave altă înfăţişare“ îşi dise dama cu gura de jumătate, solindu-se singură în cupeu ; „acestor vii le le lipsesce cu desăvârşire ceea ce se numesce misterios“. De sigur tate samănă una cu alta ! In parter două saloane şi o mică bibliotecă, în primul etagiu patru odăi de dormit şi o odeia pentru baiă ; odăi ordinare pentru anumite scopuri ; nicăirî ceva neaşteptat, nicăiri o încăpere neîntrebuinţată. Nici cu maşina nu le-ai putea construi mai netede şi mai corecte. Mult mai bine îi plăceau ei casele scunde şi largi ţărănesc!", împrejurul cărora se acăţa din toate părţile iedera formând ascuncfişuri pentru ci ampresaţi. Şi se gândea înşine, că progresul are mare asemănare cu chirurgul, care amputând, tăind şi arătând în adevăr înlăturază multe rele, dar în acelaşi timp distruge o anumită armonie internă, prin care pacientul adesea tocmai la acel loc sufere mai mult, de unde s’a îndepărtat membrul bolnav. „Și oare media ar putea să ne libereze în fine de tine, tu chinuitoare nostalgie a sufletului!“ adause ea în monologul ei. Când trenul se opri la numita stațiune şi ea îl părăsi, doi sau trei birjari, cari aşteptau în fața gliei, îi oferiră serviciile. „Cunosci d-ta drumul la villa Spragna?“ întreba ea pe unul, ce sta mai aproape de ea. „Villa Soragna?“ răspunse el eşuând, ca unul, care părea a căuta in memoria sa „Ah, da! Vreţi să mergeţi acolo?“ „Da.“ Ceilalţi birjari începură a rîde, cr Congresul macedonean. Din Sofia se anunţă, că amicii lui Sarafoff au convocat pe efina de Duminecă congresul macedonean, pentru ca pe de-oparte membrii asociaţiunei revoluţionare să fiă în capitală când se va judeca procesul lui Sarafoff, or pe de altă să facă presiune asupra juraţilor prin manifestaţiuni în favoarea acusatului. Lupta s’a dat la alegerea biroului. Partizanii generalului Tonceff şi ajutaţi de toate presiunile guvernului au isbutit cu majoritate de vot, ca să bată lista lui Sarafoff. Au fost de faţă 120 delegaţi. Resultatul votului dovedeste, că tot Sarafoff este cel mai tare, căci pentru a-l birui a fost nevoie de coaliţiunea tuturora în potriva sa, întrunirea a fost forte violentă. Esistă temeri, ca partizanii lui Sarafoff să nu provoce escese. Noul tarif vamal german şi Anglia, ziarului „Weserzeitung“ i se comunică din Londra. In cercurile guvernamentale, englese se asigură, că Anglia e hotărîtă să ia măsuri energice de represiune în contra produselor germane, în cas când prin noul tarif vamal s’ar aduce vre-o atingere comerciului estem engles. Guvernul german e rugat se „GAZETA“ ISSO îfl fifiCiTB iţi. Abonamente psatru Austro-Ungaria: P© un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fr. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea,, Piaţa mare. Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă . Pe un an 24 cor., pe 6 luni 12 c., pe trei luni 6 corone. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REIUCŢIUNEA, AMnistraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare ar. 30. Bonaorî nefrancate nu se primase.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE §8 primesc la Administraţiune în Braşov şi la urmatoarele BIROURI de ANUNŢURI: în Viena , la N. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lesner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf. Anton Oppelik. In Budapesta: la A. V. Groldberger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körút). PREŢUL INSERŢIUNILOR: o seria garmond pe o coloana, 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a a seria 20 bani. Nr. 170 Braşov, Miercuri ! (14) August. 1901. fie asigurat de sinceritatea acestei declaraţiunî, care nu poate fi dată destul de timpuriu, avându-se în vedere dorinţa ambelor state de a rămâne amice din punctul de vedere economic. Nici unul din membrii cabinetului nu se gândeste la provocare vamală față de Germania, dar nici un guvern engles nu poate resista presiunei opiniei publice, care va cere măsuri de răsbunare în contra atingerei aduse comerciului engles în străinătate. Lucrurile acestea trebue să se spuie limpede şi sincer între prietini. Cum se vede n’a mai rămas nici una din ţările mai mari din Europa, care să nu fi protestat în contra absurdelor măsuri din proiectul german. Moartea lui Crispi. Francesco Crispi, unul din politicii şi diplomaţii cei mai mari ai Italiei, a răposat Duminecă sora în Neapole. Soirea despre moartea lui n’a surprins lumea, căci Crispi zăcea de câteva săptămâni greu bolnav şi medicii declaraseră, că nu va pute fi mântuit. La patul său de moarte au fost familia, amicii mai intimi şi rudeniile. Soirea despre moartea lui a fost comunicată imediat Regelui şi autorităţilor superioare de stat. Foile scriu, că osămintelele lui Crispi vor fi transportate pe corabiă la Palermo, unde poporațiunea îi pregătesce o grandiosă înmormântare. * Francesco Crispi s’a născut la 4 Oct.. 1819 într’o localitate siciliană. A absolvat dreptul în Palermo şi s’a făcut advocat în Neapole. La spirea despre revoluţia din 1848 a grăbit în Sicilia şi ca comisar revoluţionar, el mai tânfru ca ministru de résboiu, a luat parte activă în lupta pentru libertate, după suprimarea căreia s’a refugiat în Francia dinaintea răsbunării Bourbonilor. La 1877 Crispi a fost la Paris, Berlin şi Gastein, ca să facă cunoscinţa lui Bismarck. In Noemvrie a aceluiaşi an a ajuns la guvern, dar n’a deţinut puterea decât pănă în Februarie 1878, când adversarii săi politici îl acusaseră şi de bi