Gazeta Transilvaniei, august 1901 (Anul 64, nr. 170-192)

1901-08-01 / nr. 170

Proclamația lui Kitchener. Resboiul dintre Anglia şi repu­­blicele Africei de sud a ajuns într’un stadiu forte trist și barbar, care la începutul veacului al doue-creeilea p­re aproape necredibil. Aceasta în­­toarcere e semnalată prin proclama­­țiunea com­­andantului suprem al tru­pelor englese lord Kitchener, ce am comunicat’o deja cetitorilor noştri. Proclamaţiunea e scurtă, dar cu atât mai elocventă. Ea denotă, că Englesii ne mai putând birui cu micul resboiu de guerillă al Burilor îşi ia refugiul la o mesură ne mai pomenită, ameninţând cu esiliu pe toţi comandanţii marî şi mici ai Bu­rilor, pe burgherii republicelor şi pe toţî membrii guvernelor lor, cu esi­liu pentru tot­deuna din Africa de sud, deca nu se vor supune pănă la 15 Septemvrie a. c. Se ameninţă averea familielor burgherilor, cari vor continua a se bate cu Englesii peste acel termin, cu confiscare.p’ Ast­fel crede Kitchener, că En­glesii vor putea termina mai curând cu acest resboiu, dar e mai mult ca probabil, că se înşală în presupune­rea lor. Deja se anunţă, că procla­men­ţiunea amintită va avea, după cum cred cei­ ce stau în fruntea ac­ţiunii de resboiu a Burilor, tocmai efectul contrar, adecă de a înăspri resistenţa Burilor şi de a aduce cu sine rescoala întregei colonii de la Cap şi a Olandesilor din Natal. Deputaţii radicali din parlamen­tul englez sunt de aceeaşi părere. Ei ejic, că în urma proclamaţiunii nici Dewett, nici Dalarey sau Botha nu se vor supune, ci din contră vor grupa în jurul lor toate elementele desperate ale resistenții. Deca gu­vernul vrea să termine resboiul, el trebue se prindă pe acești bărbați; aceasta însă nu se poate face prin proclamațiunî și cuvântări. Bunii cu cât vor avea mai puțin de pierdut, cu atât mai mult vor resista. Caracteristic este şi române, că ministerialii englezi au salutat cu sa­tisfacţia proclamaţia lui Kitchener şi că le pare reu numai, că mesu­­rile luate nu sunt mai drastice. Alt­fel cu totul judecă lucrurile foile independente. „Daily News“ erice, că proclamația nu este decât o barba­­riă ordinară , că ea nu va băga groză în nimeni şi va rămâne fără efect. Aceasta foia admonieza pe guvern, ca seu se încheie pace cu Burii în condițiunî onorifice, seu se porte un adeverat resboiu, și nu prin inter­narea de femei şi de copii, ci prin întărirea trupelor în Africa de sud, ca armata se fiă in stare de a cu­ceri o parte suficientă a ţerii pen­­tru­ ca „anexiunea se fiă ceva mai pu­ţin comediă, decât este astăz­i“. Foile, can­tin, că mesurile anun­ţate de proclamaţia încă nu sunt destul de aspre, nu întâreştă a de­clara, că, deca acea proclamară nu-şî va ajunge scopul, adecă deca Burii şi după 15 Septemvrie se vor res’­­boi cu trupele coronei, vor trebui se urmeze măsurî şi mai riguroase. Şi în Germania a produs pro­clamaţia lui Kitchener mare indig­nare şi chiar foile mai moderate scriu aspru în contra Englesilor, pe cari îi acusă de crurjime şi că fac politică de Cafffi şi Hotentoţî. Spun, că Burii vor sei se respundă lui Kit­chener, şi în viitor nu vor mai da drumul prisonierilor englesî, ci-i vor esecuta, după cum vor trata En­glesii cu ai lor. „Burilor cabinetele europene le-au închis uşa de tema mâniei Angliei şi li­ s’au spus, că pentru ei este numai un singur aju­tor, ajutorul propriu. Ei vor sei de aci încolo se-şî ajute în alt mod, decât pănă acuma“. Ei şi tot numai ei! Tot numai ei singuri ! De ce nu se gândesc a le veni într’ajutor, nici acum în ora a doue-spre-zecea, cei ce se înfier­bântă aşa de mult pentru causa lor? Meetingul tinerimei serbesei. Se scie, că autoritatea politică a oprit aduna­rea tinerimei naţionaliste sârbesc! convocată la St. Tămaş. In urma acestei opriri, uni­versitarii sârbi au hotărît convocarea unui meeting internaţional studenţesc la Viena, sau in vre-un oraş din Elveţia. La ordinea­­filei se va pune desb­iterea tuturor gravaminelor naţionale şi plănui de a se organisa o luptă comună a întregei m­vrimi nemaghiare din Ungaria. I­ată la ce resultate duce orba patimă a şovinismului maghiar intolerant, care opresce manifestaţiunile naţionale în sânul popoarelor nemaghiare din Transilva­nia şi Ungaria. FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Castelul fermecat. De HSTeera. Era la 81 Martie în­spre sără, când ea şedea, ca de obiceiu, în budoarul seu, încunjuratâ de amici. De­odată îi cade pri­virea asupra următorului anunţ : „De vân­zare — Castelul contelui Soragu»“ (după care urmau datele despre funcţiunile căilor ferate) şi fiind­că ea doria deja de mult a avea un cuib retras la ţară, esclamă : „Mâne plec, se văd castelul“. „Acest castel se ofere de vendare deja de vre-o doi sau trei ani“, observă unul dintre cei de față. „Dacă este deșert, atunci toate colțurile trebue să fiă pline de pataogenî“. „Asta nu face nimica“. „ințeleg, însă de vreme ce atâta timp n’a găsit cumpărător, cred, că nu va fi având multe avantage“. „Par’ că judecata lumei ar fi tot­­deauna dreapta!“ răspunse stăpâna casei, cam ironic. „Atuncî, mergeţi de-l vedeţi!“ Aveţi să vă păcăliţi si­ ngură!“ „Escelentc!“ strigară cu toţii în cor. Apoi se oferi flă­care ca tovarăş, dama însă îi refusa pe toţi, cricend, că dacă e vorba de-o glumă de April, atunci preferă a fi păcălită singură. Şi aşa se întâmpla, că în sala de aşteptare a gării de Nord între puţinii pasageri se afla în taiua de 1 Apri­lie şi o damă înaltă şi de-o eleganţă irre­­proşabilă, aşa că ochii tuturor se opriră cu plăcere asupra ei. Ea însă părea a fi obici­nuită cu asemenea lucruri, căci puţin îi păsa de privirile oamenilor şi studia indife­rentă o hartă a „clubului turiştilor“, pe care o ţinea întinsă pe genunchi. Şapte sau opt luni ale anului la ţară! Poate chiar întreg anul! In fine va poseda un colţişor retras, verde şi liniştit!... Po­­lele Alpilor încunjurau locul unde era ca­stelul. Prin împrejurimi erau puţine sate, nici o fabrică, nici o ţăsătorie, numai pă­duri şi livecii, cu un cuvânt—un ad­vărat Eldorado! Nu că doar ar fi fost o misantropă, din contră ea iubia oamenii, câte­odată in­dividual şi totdeauna în general, după cum i-ş­i cuvine unei bune creştine; dar din când în când o apuca un fel de pesimism şi fără să abandoneze din causa aceasta iu­birea de-aproapelui, ea simţia necesi­atea iresistibilă de-a fugi de omeni, „pentru a-i putea iubi cu atât mai mult“, cum­­zi­­cea ea. Indată-ce se aşettu în tren, îndoi harta şi privia pe ferestră la arborii îmbrăcaţi în verdaţa lor delicată, care le împrumuta o înfăşi ţara originală, copilărescă. „In fie­care primăvară ei întineresc din nou!“ înceta dama cu o espresie de durere în trăsăturii­­feţii; dar durerea nu ţinu mult, ea fu alun­gată de privirea ogorelor frumoase şi a sa­telor, cari deşi nu o interesau prea mult, totuşi îi sugerau impresia unei vieţi pline de activitate, atât de propriu pentru a um­plea golul unui suflet visător. Tovarăşi de călătorie nu avei, şi des­­părţămintele vecine ale va­gonului erau go­e. Trenul aluneca încet şi uşor înainte. Pe ici pe colea se vedeau viile, cari cu acoperi­şurile lor ascuţite şi cu văruiala lor stră­­lucitoare, păreau a fi niştejucării. „Sperăm, că castelul contelui va ave altă înfăţişare“ îşi dise dama cu gura de ju­­mătate, solin­­du-se singură în cupeu ; „acestor vii le le lipsesce cu desăvârşire ceea ce se numesce misterios“. De sigur tate samănă una cu alta ! In parter două saloane şi o mică bi­bliotecă, în primul etagiu patru odăi de dormit şi o odeia pentru baiă ; odăi ordi­nare pentru anumite scopuri ; nicăirî ceva neaşteptat, nicăiri o încăpere neîntrebuin­­ţată. Nici cu maşina nu le-ai putea construi mai netede şi mai corecte. Mult mai bine îi plăceau ei casele scunde şi largi ţără­nesc!", împrejurul cărora se acăţa din toate părţile iedera formând ascuncfişuri pentru c­i ampresaţi. Şi se gândea înşine, că pro­gresul are mare asemănare cu chirurgul, care amputând, tăind şi arătând în adevăr înlăturază multe rele, dar în acelaşi timp distruge o anumită armonie internă, prin care pacientul adesea tocmai la acel loc sufere mai mult, de unde s’a îndepărtat membrul bolnav. „Și oare media ar putea să ne libereze în fine de tine, tu chinuitoare nostalgie a sufletului!“ adause ea în mo­nologul ei. Când trenul se opri la numita sta­țiune şi ea îl părăsi, doi sau trei birjari, cari aşteptau în fața gliei, îi oferiră ser­viciile. „Cunosci d-ta drumul la villa Sp­­ragna?“ întreba ea pe unul, ce sta mai aproape de ea. „Villa Soragna?“ răspunse el eşu­ând, ca unul, care părea a căuta in memoria sa „Ah, da! Vreţi să mergeţi acolo?“ „Da.“ Ceilalţi birjari începură a rîde, cr Congresul macedonean. Din Sofia se anunţă, că amicii lui Sarafoff au convo­cat pe efina de Duminecă congresul mace­donean, pentru­ ca pe de-oparte membrii aso­ciaţiunei revoluţionare să fiă în capitală când se va judeca procesul lui Sarafoff, or pe de altă să facă presiune asupra juraţi­lor prin manifestaţiuni în favoarea acusatu­­lui. Lupta s’a dat la alegerea biroului. Par­tizanii generalului Tonceff şi ajutaţi de toate presiunile guvernului au isbutit cu majori­tate de­­ vot, ca să bată lista lui Sarafoff. Au fost de faţă 120 delegaţi. Resultatul vo­tului dovedeste, că tot Sarafoff este cel mai tare, căci pentru a-l birui a fost ne­voie de coaliţiunea tuturora în potriva sa, întrunirea a fost forte violentă. Esistă te­meri, ca partizanii lui Sarafoff să nu pro­­voce escese. Noul tarif vamal german şi An­glia, ziarului „Weserzeitung“ i­ se comunică din Londra. In cercurile guvernamentale, englese se asigură, că Anglia e hotărîtă să ia măsuri energice de represiune în contra produselor germane, în cas când prin noul tarif vamal s’ar aduce vre-o atingere comerciului es­tem engles. Guvernul german e rugat se „GAZETA“ ISSO îfl fifiCiTB iţi. Abonamente psatru Austro-Ungaria: P© un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fr. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote ofi­­ciile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea,, Piaţa mare. Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă . Pe un an 24 cor., pe 6 luni 12 c., pe trei luni 6 corone. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REIUCŢIUNEA, AMnistraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare ar. 30. Bon­aorî nefrancate nu se pri­mase.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE §8 primesc la Administraţiune în Braşov şi la ur­matoa­rele BIROURI de ANUNŢURI: în Viena , la N. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf. Anton Oppelik. In Budapesta: la A. V. Grold­­b­er­ger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körút). PREŢUL INSERŢIU­NILOR: o seria garmond pe o coloana, 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tari­fă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a a seria 20 bani. Nr. 170 Braşov, Miercuri ! (14) August. 1901. fie asigurat de sinceritatea acestei declara­­ţiunî, care nu poate fi dată destul de timpu­riu, avându-se în vedere dorinţa ambelor state de a rămâne amice din punctul de vedere economic. Nici unul din membrii cabinetului nu se gândeste la provocare vamală față de Germania, dar nici un guvern engles nu poate resista­ presiunei opiniei publice, care va cere măsuri de răsbunare în contra atin­­gerei aduse com­erciului engles în străină­tate. Lucrurile acestea trebue să se spuie limpede şi sincer între prietini. Cum se vede n’a mai rămas nici una din ţările mai mari din Europa, care să nu fi protestat în contra absurdelor măsuri din proiectul german. Moartea lui Crispi. Francesco Crispi, unul din politicii şi di­plomaţii cei mai mari ai Italiei, a răposat Duminecă sora în Neapole. Soirea despre moartea lui n’a surprins lumea, căci Crispi zăcea de câte­va săptămâni greu bolnav şi medicii declaraseră, că nu va pute fi mân­tuit. La patul său de moarte au fost fami­lia, amicii mai intimi şi rudeniile. Soirea despre moartea lui a fost comunicată ime­diat Regelui şi autorităţilor superioare de stat. Foile scriu, că osămintelele lui Crispi vor fi transportate pe corabiă la Palermo, unde poporațiunea îi pregătesce o grandi­­osă înmormântare. * Francesco Crispi s’a născut la 4 Oct.. 1819 într’o localitate siciliană. A ab­­solvat dreptul în Palermo şi s’a făcut ad­vocat în Neapole. La spirea despre revolu­ţia din 1848 a grăbit în Sicilia şi ca co­misar revoluţionar, el mai tânfru ca mi­nistru de résboiu, a luat parte activă în lupta pentru libertate, după suprimarea că­reia s’a refugiat în Francia dinaintea răs­­bunării Bourbonilor. La 1877 Crispi a fost la Paris, Berlin şi Gastein, ca să facă cu­­noscinţa lui Bismarck. In Noemvrie a ace­luiaşi an a ajuns la guvern, dar n’a deţinut puterea decât pănă în Februarie 1878, când adversarii săi politici îl acusaseră şi de bi­

Next