Gazeta Transilvaniei, decembrie 1901 (Anul 64, nr. 266-287)
1901-12-01 / nr. 266
Pagina 2 în cari se opereaza din partea maghiară cu o dibăcie uimitoare vorbesc după gustul lor, când vii însă la faţa locului, vecii că lucrurile stau cu desăvîrşire altfel. In cercurile administraţiei locale se spie foarte bine, că aici nu au de a face de loc cu amici ai maghiarismului şi ar fi trebuit să-şi dea deja de mult samă, că de o maghiarizare a părţilor acestora nici vorbă nu poate fi. Ar trebui deci să procedeze cu multă precauţiune prin locurile unde este aglomerat atâta material esplosibil. Se pare însă, că atari consideraţiuni înţelepte ,suntlucruri necunoscute. Din contră se pun cu mult zel pe căutarea unor pretinşi spioni şi misionari ai „Irredenţei Române“, un lucru care în anumite împrejurări pentru cercetătorii scienţificipoate deveni foarte neplăcut şi poate conduca la unele şicane, la cari nu s’ar aştepta cueva într’o ţară civilisată a Europei centrale. Fiecare din aceste măsuri sieliberate, într’o ţeră cu guvern pretins liberal, adaogă nou material esplosiv cătră cel vechiu şi înstrăinază şi mai mult massele Nemaghiarilor de cătră puterea centrală. Va să zică visul maghiar despre un mare imperiu cu o populațiune de două-flăci pănă în trei-creci milioane de omeni, cari se vorbescu limba maghiară ca limba lor maternă, va rămâne un vis. Maghiarii, ce e drept, şi-au dat şi-și dau toate silințele, ca să ajungă acest scop, aceasta trebue s’o recunoastem. Ei au şi obținut oare-pari resultate. Şi ar fi obţinut şi mai multe, în tot caşul s’ar fi apropiat şi mai mult de ţînta lor, decât ei atât de sus, cât şi în contactul privat n’ar fi dat şi n’ar da mereu în cap naţionalităţilor. Raporturile pentru dânşii erau cât se poate de favorabile. Nisce schimbări neprevăzute a raporturilor etnice în Europa centrală, unde Maghiarii nu trebuiau să şe mişce nici degetul mic şi totuşi fructele copte le-au căzut în pală, apoi tradiţiunile şi prejudiţiile de tot felul glăsuiau în favorul lor; reputaţia lor ca popor nou, interesant, exotic, ambiţia lor nemărginită, toate acestea făceau ca inimile tuturor să fie ale lor. Ei au fost înălţaţi pe un piedestal, care nu era de loc în proporţie cu importanţa lor reală. Cătră acestea mai trebuea să adăugăm, că aceasta mică naţiune în adever posedă un talent extraordinar organisatoric. Pe de altă parte trebuia să recunoscăm că terenul pentru maghiarizarea întregei ţări nu era de loc preparat. Acela, care a putreerat odată ţara Maghiarilor şi ţările vecine, trebue să fi venit la convingerea, că idiomul maghiar este un idiom cu desăvârşire local şi isolat; el este isolat şi separat de multele idiome indogermane chiar acasă în ţara lui, prin urmare cu atât mai puţin a putut în timpul esistenţei sale de o miie de ani, să prindă rădăcini în vreuna din ţările vecine. Acesta îţi face o impresie ciudată. Imediat, ce ai trecut frontiera, fie la nord, fie la sud, fie la est, fie la vest, limba maghiară şi fiinţa maghiară au dispărut dintr’o lovitură, par’ că s’ar fi cufundat în pământ. Eu din propria mea esperienţă nu cunosc o altă limbă de o importanţă atât de locală, ca cea maghiară. Etă chiar şi limba cehă încă a prins rădăcini într’o parte a ţărilor vecine şi afară de acesta mai are an puternic sprijin în dialectele înrudite ale altor tulpine slave, ca d. e. în limba Siovaciior, cari numără trei milioane. In măsură mai mare, decât limba maghiară, își are propria sa sferă culturală limba suomifinică, cu toate că Finnlanda însăși nu numără mai mult de trei milioane locuitori, totuși influența culturală a acestei limbi se întinde departe în Rusia'de nord și de vest, ■' în teritoriul Lappilor până prin Skandinavia. Despre limba românéasca, nici nu poate fi vorbă, când este de a fi asemănată cu cea maghiară, deorece limba românescă este limba macernă a multor milioane de locuitori din Ungaria şi Transilvania, apoi într’o bună parte a Rusiei de sud-vest şi pe ici pe colo în toata peninsula balcanica de nord şi centrală, pănă la marea Adriatică. Mohacii (=Mavrovlachi, adecă valachii negri) sunt tot Români, chiar şi în Asia mică locuesc Români. Deja prin faptul, că limbei maghiare îi lipsesce cu desăvârşire aceasta sferă culturală şi de interese, o adevărată maghiarizare a întregei ţări, este — blând judecând lucrul — foarte inverosimilă. In viaţa popoarelor momentele hotărîtore, abstragând dela anumite agitaţiuni momentane, sunt momentele practice economice. Deja de pe acuma, când prima ameţătă a ideei panmaghiare a început să cedeze unor consideraţiuni mai sobre, începe lumea maghiară a se convinge, că maghiarisarea Ungariei, aşa după cum s’a început, ar însemna a încunjura ţară cu un zid chinezesc. Acesta convingere în curând va fi stăpânitoare. Din străinătate. Noul tarif vamal german. Resumatul desbaterilor de pănă acum în „Reichstag“ este după ziarul „Freisinnige Zeitung“ următorul: -- » Nu mai există nici o îndoială, că în urma încheierei primei desbateri, proiectul va fi înaintat unei comisiuni compuse din 28 de membrii. Comisiunea aceasta îşi va începe lucrările după anul nou. „Freisinnige Zeitung“ scoate, că opoziţia din „Reichstag“ în contra tarifului vamal dispune de peste 117 voturi. Din contră, sunt 280 de deputaţi, care susţin proiectul, ba unii dintre aceştia cer o urcare şi mai mare a taxelor. Intre aceste două partide, centrul e cel care va decide. După declaraţiunile făcute de oratorii majorităţii în decursul desbaterilor, se prevede, că comisiunea va decide sporirea şi mai mare a taxelor agricole şi întroducerea unor taxe pentru produse agricole, pe cari proiectul în discuţie le scutesce de vamă. Cu toate acestea nu se poate presupune, că hotărîrile comisiunei vor merge pănă la împlinirea pretenţiunilor conservatorilor, astfel cum le-a formulat contele Schwerin. Dacă însă conservatorii vor stărui pentru îndeplinirea pretenţiunilor lor, atunci e posibil, ca la urma urmelor să se formeze o mică majoritate în contra tarifului vamal. E de aşteptat — conchide chiarul german — că conservatorii nu vor face să depindă sartea proiectului de reafişarea cererilor lor. Solidarisarea antisemiţilor francezi. Marea întrunire antisemită ţinută la Nancy, la care au luat parte peste două mii de antisemiţi, a proclamat în mijlocul unui mare entusiasm solidaritatea şi strînsa legătură dintre antisemiţii „Marelui occident frances“ şi cei din „Liga patrioţilor“, în oraşul Nancy, în aceasta citadelă a antisemitismului. Francesii uniţi prin inimă şi prin convingere au aclamat ideile pentru cari au luptat şi luptă Drumont, Jules Guérin şi ceilalţi corifei ai mişcărei antisemite din Francia. Cel dintâiu, care a vorbit, a fost Lemaitre, preşedintele „Patriei francase“, care defăimând republica spune, că adevăraţii Frances s’au înşelat când au crertut, că republica însemnază libertate, căci aceasta libertate a fost bună numai pentru jidani, or Francesii buni patriot!oa Guérin, Derouléde, Habert, au fost trimiși peste frontieră. Dânsul încheie arătându-și mulțumirea sa, că la fruntaria Franciei s’a cimentat unirea grupărilor patriotice. Lui Lemaître îi urmeaza Cavaignac, care vorbesce mai mult de guvernul actual frances, numindu-l un guvern sectar jidovesc și francmasonic, espunârnd legile votate și măsurile luate în favorul Jidovilor. Foarte căldurosă și plină de patriotism a fost cuvântarea generalului Mercier, care face apel la unirea tuturor Francesilor pentru a da ţărei un guvern potrivit, un guvern adevărat de apărare naţională în locul actualului cabinet, care este un guvern pseudo-apărâtor, pseudo-republican. Urraeză Charles Bimard, representantul „Marelui occident frances“ de rit antisemit. El arată necesitatea imperioasă, pe care o cerea chiar interesele ţărei, ca Liga patrioţilor să fie unită cu antisemiţii pentru a pute lupta mai cu succes contra coaliţiunei Jidovilor cu jidoviţii dela putere. Descrie pa larg influenţa finanţei jidovesci în rolul pe care l-a jucat în afacerea Dreyfus. Arată apoi influenţa, pe care o au Jidovii nu numai în Francia, ci şi în celelalte ţări şi pericolul la care este espusă Francia, zarvele scandaloase la care au dat nascere Jidovii din Francia şi răspândirea socialismului şi a cosmopolitismului. Bernard încheie arătând câtă influență va avea în vitoarele alegeri aceasta unire. Planurile Prințului Tuan. După solii sosite din China, prin Columbia britanică, prințul Tuan și generalul Jungfusiang au de gând să năvălască din Mongolia în China de nord. Planul lor e, ca în primul rând să cuprindă Sanzi și Pejhuan și apoi pe basa aceasta de operațiune să cucerască și cealaltă parte a Chinei. Dacă le va succede aceasta, vor începe războiul de estirpare în contra străinilor. Englesii nu vreau pace. Chamberlan Austin, fiiul ministrului Chamberlain, desminte scirea zlarelor, că guvernul engles ar avea de gând să facă propuneri de pace. Guvernul engles — 4'ce el — nu poate primi, decât necondiționata capitulare a Burilor, part que votre armée y a prise“ și spre a eternisa aceasta memorabilă 4b 6 acorda (1/13 Februarie 1878) cel mai mare ordin „Sf. Andreiu“, împodobit cu spade, oferit pănă aci numai de trei ori de la înființarea lui. De asemenea, Marele duce Nicolae scrie Domnitorului nostru, la 5 Decemvrie 1877: „Lés resnltats brillants qui vienneut d’etre obtenus preş de Plevna sont dus en grand partié á la coopération de la brave armée Roumsine, aussi bien qu’â Timpulsion qne Ies troupes alliées recevaient de leur Commaudant immédiat dönt elles adxniraient et imitaient l’activité, le courage et le dévóuement á son devoir de soldat“. (Resnltatele briliante, cari fură obţinute la Plevna, se datoresc în mare parte oooperaţiunei bravei armate române precum şi impulsiunei, pe care trupele aliate le primiau dela Comandantul lor imediat, a cărui activitats, ouragiü şi devotament da soldat le admirau şi imitau). Afară de asta Marele-duce se bucura „de la confratérnité d’armes entre Ies troupes Russes et Roumaines“, precum şi de stabilirea „des liens nouveaux entre les deux peuples“ (nouă legături între cele două popoare). Din toate părțile veniau felicitări pentru marele căpitan şi vestita lui oștire. Dintre toate aceste felicitări vom mai aminti numai una singură. E vorba de telegrama trimisă de împăratul Germaniei Wilhelm I, care zicea „că a urmărit cu cel mai mare interes operaţiunile Domnitorului nostru şi bravura trupelor sale. Nu pot să-mi esprim mai bine bucuria mea din totă inima asupra acestor isprăvi, decât dăruindu-ţi ca drept dovadă ordinul meu milităresc „Pour le Mérite“. Acest dar va fi desigur de valoare pentru tine, deoarece tu spii, cât de preţios este pentru armata mea acest ordin. Câte primejdii, câte sudori şi privaţiuni n’ai împărtăşit tu împreună cu trupele tale, pănă ce în sfîrşit ai isbutit să sărbătoresci un frumos triumf prin căderea Pievnei. Dumnezeu să te ajute şi de aici înainte“. Astfel împodobit de laurii gloriei, Domnitorul-Erou se întorce cătră bravii săi soldaţi, cărora le cetesce următorul ordin de da, pe cât de simplu, pe atât de sublim. Ostaşi! „Străduinţele voastre, nobilele şi eroicile suferinţe, ce aţi îndurat, sacrificiile generose, ce aţi făcut, cu sângele şi cu viaţa voastră, toate acestea au fost răsplătite şi încununate în 4*mai care îngrozitoarea Plevnă a cărut înaintea vitejiei voastre, în ziua, în care cea mai frumoasa este a Sultanului, cel mai ilustru şi brav general al său, Osman Biruitorul, au fost biruiţi şi au depus armele înaintea vostră şi a fraţilor voştri de glorie, soldaţii Majestăţii Sale împăratul Rusiei. Povestea faptelor măreţi ale trecutului voi aţi îmbogăţit’o cu povestea faptelor nu mai puţin mari, ce aţi săvârşit, şi calea veacurilor va păstra pe neştersele ei voi numele acestor fapte, alături de numele vostru. — Atunci când veţi ajunge la căminele vostre, în oraşele, satele şi cătunele, în cari v’aţi născut, veţi spune părinţilor, fraţilor şi rudelor voastre, ce aţi făcut pentru ţară. Bătrânii vă vor asculta, amintindu-şi din vremile de mărire ale neamului românesc, de care au auzit din moşî-strămoşi, tinerii vor vedèa în voi esemplul însufleţit al datoriilor viitoare, or măriţa figură a României va privi mândră şi liniştită, căii vecinică îi va fi viaţa, pe câtă vreme va avèa fii cu inimi calde şi braţe voinice ca ale voastre“. Eră de ce 4i°eam adineaori, că 4iua de 28 Noemvrie se va pomeni de veci în analele istoriei noastre, deoarece în acestă zi avem apoteoza vitejiei strămoşesci, şi proclamarea independenţei României în scăpăratul glonţelor. Tot deodată acum se împlinea visul de aur al Domnitorului nostru, vis destăinuit regelui Prusiei Wilhelm I, încă dela 7 Aprilie 1866 când 4i°ea: „Pentru moment voiu recunosce suzeranitatea turcescu, însă cu reserva tacită, de-a mă scăpa de ea cu armele în mână și de-a cuceri pe câmpul de resboiu independența întrega a țărei, care m’a ales Domn al ei“. Marin Dimitrescu. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 266. —1901. Din țara Chazariior, pilele acestea a apărut în limba maghiară o carte întitulată „Kazár földön“. Autorul ei este cunoscutul scriitor Bartha Miklós, fost prietin intim al lui Egan, care şi-a terminat misiunea ca comisar guvernial în mod atât de tragic, aşa că nici astăzi nu se spie, murit’a lovit din întâmplare de glonţul puşcei sale, ori, adus într’o stare de surescitaţie nervosă prin administrarea vr’unui medicament dat de duşmanii săi, şi-a luat singur viaţa ? Cuvântul „chazar“ este o invenţie a unei părţi a pressei maghiare, care ar vrea să facă antisemitism şi nu prea îndrăsnesce să spue pe faţă, că luptă contra jidovilor. Acesta presă a inventat numele de „chazar“ sub care numire cuprinde pe jidovii habotnici imigraţi în ultimele decenii din Galiţia, pentru a-i deosebi de jidovii „civilisaţi“ din ţară, cari se dau de „Maghiari“. Deosebirea acesta însă nu numai că e ridicolă, dar nici de înşişi jidovii „maghiari“ cu e acceptată, dovadă solidaritatea cea mare pe care a manifestat-o tota pressa jidovesca în afacerea „Chazariior“, luaţi la ochiu de repausatul comisar guvernial, Egan. Cartea lui Bartha se ocupă aşadar cu miseria Rutenilor şi cu asuprirea lor din partea Jidovilor. Era pe scurt conţinutul cărţii după recensiunea ziarului „Hazánk“: „In primele capitole, Bartha îşi marchizi liniile problemei sale. Nu este nicî vorba — 40e — de religie; aici este vorba de o rassă, care a intrat de contrabandă în părţile superiore ale patriei noastre şi a tăbărît pe indigeni, cum tăbăreşte mucegaiul pe organismul viu. Invesia aceasta a dat peste un popor, care şi de altminteri era supus la o mulţime de alte miserii. Acolo, unde poporul rutean cu sudori crunte abia abia stoarce atâta din pământul neroditor, ca să pot fi trăi, domeniul lui Schönborn întreţine 200.000 de jugăre numai ca grădină pentru animale sălbatice, cerţi şi mistreţi. Pădurea acesta înconjoră satul şi n’are voie nimeni să între în ea, decât cu ţidntă; nici macar fetiţele nu pot să culega acolo fragi. Şi când s’a făcut comasarea, au întins domeniul pănă în sat, or hotarul satului s’a mutat dincolo de păduri pe locuri sterpe, unde iți trebuesce 2—3 ciasurî și câte o jumătate de 4b ca să pătrunzi prin locuri neumblate, prin pâraie fără poduri, prin prăpăstii. Fiarele din pădure, Ruteanul n’are voie sa le împusce