Gazeta Transilvaniei, august 1902 (Anul 65, nr. 168-190)
1902-08-01 / nr. 168
Niştiinţele de maghiarisare în lumină semi-oficiosa. N. Bl.„O stim foarte bine cu toţii, că noi sub lăţirea limbei maghiare, nu înţelegem altceva, decât, ca se delăturăm cât mai mult răul cel mare, după care cele 15 miliome de omeni, cari locuesc în patrie, nu sunt toţi Maghiari de viţă... Fiind afară de orice îndoială, că numărul sufletelor la rassa maghiară nu se poate înmulţi altfel, decât pe socotela naţionalităţilor celorlalte, este forte natural, că aceste naţionalităţi trebue se vadă în instiinţa şi tendinţa nostră un atac asupra propriei lor esistenţe, ceea ce ărăşî nu poate avea altă urmare, decât, că readucem timpurile acele dureroase dela 1848, în cari mişcarea naţionalităţilor luase o direcţiune atât de rea şi în fine atât de pernicioasa "... Aceste cuvinte, le-a rostit Ludovic Mocsary, în camera ungară la 30 Aprilie 1879. El a prevent şi a pătruns aşadar cu 24 de ani mai înainte politica actuală a guvernului Szell în cestiunea naţionalităţilor, încă de atunci Mocsary a pus în lumina cea mai nemerită şi adevărată acea politică nenorocită, despre care se scrie aţi în semi-oficiasa „Polit. Corresp.“ din Viena, că o urmăresce regimul actual maghiar faţă cu naţionalităţile. D-l Szell cu tovarăşii săi dela cârmă, — spune corespondentul fetei amintite vienese, — nu prin prigonire şi asuprire, nu prin paragraf! dictatoriali, nu prin expropieri voesce să maghiariseze, ci numai ţintind să unăscă naţionalităţile cu naţiunea maghiară în cugete şi simţiri, dar , „acesta n’o poate face, decât prin lăţirea limbei maghiare“. Ce însămnă în adevăr lăţirea limbei maghiare a spuso cu o claritate şi putere de convingere rară Mocsary, prin cuvintele mai sus citate. Nu se prigonesce şi asupresce nu se expropriază şi nu se introduc paragraf dictatorial prin acesta lăţire a limbei, ci se atacă simplamente propria esistenţa a naţionalităţilor, ceea ce trece de fapt peste conceptele de prigonire şi asuprire. Şi cum că politica de naţionalitate, despre care se vorbesce în corespondenţa amintită şi în „Budapesti Hírlap“ nu poate duce în cele din urmă, decât la conflictele cele mai dureroase între popoarele Ungariei — întocmai după cum precise Mocsary — resultă cu consecinţă logică din întrepretarea negativă, ce i-o mai dau, cricend că „naţionalităţile nu pot fi unite cu Maghiarii, déci nu învaţă şi déci nu vorbesc unguresce. “ „Bud. Hirl.“ esplică tesa din urmă şi mai lămurit, declarând, că Maghiarii vor recunósce de cetăţeni ai lor în viitor numai pe aceia, care învaţă şi sciu unguresce. Este dar nu numai un principiu politic, de care, după mărturisirea foilor oficioase, se conduc conducătorii maghiari de ac! ci, după ele, este ceva mai mult, este un principiu de stat. „Bud. Hírlap“ în conclusiunile sale ciudate şi fantastice, ce le-am schiţat în numărul de Marţi al fetei noastre, se feresce, ca dracul de tămâiă, de a aminti măcar, că Ungaria, pe care ei întotdeauna cu fală o presentază lumei, ca stat constituţional, ar trebui să fie guvernată şi după principii constituţionale, fără a mai vorbi de „adevăratul liberalim“ al ministrului-preşedinte. Deci ar admite principii constituţionale faţă cu toţi cetăţenii fără deosebire, şoviniştii dela numita fete şî-ar tăia crenga de sub picioare şi s’ar face şi mai de rîs susţiind nisce insanităţi şi absurdităţi ca aceea, că cineva nu mai poate fi în Ungaria cetăţân credincios, fără a sei unguresce. La asemeni conclusiunî descreerate nu poate ajunge, decât acela, care a pierdut capacitatea de a distinge lucrurile şi de a cugeta logic, fie prin băbăncie înăscută, fie prin aceea, că lasă a fi stăpânit fără margini de patimile sale. Mai întâiu trebue să compătimim pe şoviniştii maghiari, că în urma nebuniei lor de maghiari care au pierdut cu totul conceptul despre stat şi despre scopul statului. Nu înţelegem de ce treaba mai pot fi afirmările corespondenţei oficioase a ministeriului de externe din Viena, că guvernul Szell nu vrea se maghiariseze prin prigoniri şi asupriri şi prin procedeuri dictatoriale, când totă „ideia de stat maghiară“ nu e, decât un concept curat despotic, care se poate pune alături cu maxima de stat a lui Ludovic al XIV-lea: „L'etat c'est moi“ (statul sunt eu), numai cu deosebirea, că Maghiarii şoviniştî întrebuinţăză pluralul cjicend: „statul suntem noi“. Dela acesta ideă despotică pornesce şi „Budapesti Hírlap“, cândzice: De oarece numai noi Maghiarii suntem statul, voi naţionalităţile nu puteţi să satisfaceţi pe deplin îndatoririle voastre cătră stat, decât dăcă veţi învăţa limba noastră şi decă veţi cugeta şi simţi ca şi noi, pe cei, cari nu vor împlini aceasta, nu-i putem privi de concetăţenii noştri şi nici de patrioţi credincioşi. Acesta foaie, care a trecut deodată cu Apponyiştii în tabăra guvernului, nu vede groaznicul precedent, ce-l creeză părtinind şi luând în apărare asemeni idei infecte. Cu acelaşi drept, cu care „Bud. Hira declară pe toţi locuitorii ţării, care nu sciu şi nu vor să înveţe unguresce, de cetăţeni necalificaţi şi necredincioşi, cu acelaşi drept, (zicem, venind mâne poimâne la cârmă bună-Oră un guvern compus din sinul partidei maghiare poporale catolice, acesta poate să cică . După ce şi aşa ţara unguresca s’a jidovit mai de tot, noi nu putem s’o salvăm altfel, decât ridicând semnul crucii, care a fost aşezată, pe corona fundatorului acestui stat, Sfântul Ştefan, şi declarând pe toţi acei supuşi, cari nu se vor împărtăşi de învăţăturile religiunii catolice şi nu vor cugeta şi se vor simţi ca catolici, de cetăţeni necalificaţi şi de patrioţi necredincioşi. Etă ce consecinţe abnorme şi periculose pot să aibă ideile şi principiile sucite şi absurde ale şoviniştilor maghiari, cari consideră statul ca scop, şi nu, cum este şi trebue considerat, numai ca mijloc spre ajungerea scopului — care scop nu poate fi, decât asigurarea libertăţii, a bunăstării şi individualităţii locuitorilor săi. Statul nu este nici un om singur, care-l stapânesce, nici o parte din cârmuitorii săi sau din poporaţiunea sa, ori o singură naţiune dintre naţiunile mai multe, cari îl formăză când este stat poliglot, ci statul e şi trebue să fie complexul tuturor locuitorilor săi, a tuturor popoarelor, din care se alcătuesce. Acesta a înţeles’o Mocsary mai bine ca toţi conaţionalii săi şi de aceea el le a spus în momentul grav, când a văcjut, că politica lor de naţionalitate pornesce spre prăpastiă, că n’au încă trăit, că mai curând sau mai tarefiu Maghiarii vor trebui se accepte situația, după care Ungaria e și rămâne un stat poliglot, în care trăiesc diferite naționalități cari toate țin cu tărie la individualitatea lor, și că prin urmare toate încercările de a le maghiarisa vor rămâne zadarnice! Intrevederea din Rátót. Deci monarchii au intervederî de ce n’ar avea și miniștrii? Multe din acestea din urmă sunt de-o importanță mai capitală poate pentru vieța economică a statelor, de cât celea dintâi, cari de obicei, au drept resultat înțelegerea pentru un cas de resboiu. Alaltăerî ministrul președinte al Austriei Dr. Koerber a visitat pe colegul seu ungur d. Szeli, la proprietatea acestuia, în Rátót. Prin acesta visită s’ar fi înlăturat deocamdată cel puţin diferenţele personale, ce esistau între cei doi bărbaţi de stat. Intru cât pentru diferinţele relative la chestiunile de controversă în afacerea tarifului vamal etc. se va vedea mai târdiu decâ întervederea de la Rátat va avea vr’un resultat positiv retinut. In tot cașul Koerber pare a fi înclinat pe panta concesiunilor. Congresul pentru emigrări. In diua de 10 și 11 August s’a ținut în Timișora congresul pentru emigrări așteptat cu atâta încordare. Mişcarea de emigrare, se scie, că a luat în timpul din urmă proporţii enorme chiar şi în comitatele din Bănat, supranumit Canaanul Ungariei. Unele ţinuturi sunt ameninţate cu depopulare. Deci chiar şi sîrguinciosul Şvab a început se ia în mână toiagul emigrării, atunci să se scie, că trebue să fie cause forţe serioase şi forţe grave, cari au pus în mişcare emigrările. Intâiă se atribuiau emigrările ademenirilor unor agenţi lipsiţi de conscienţă. Măsurile luate contra acestora n’au dat resultate. De 35 ani toate forţele statului au fost angajate în alergarea după o fan „gazeta“ iese în flScirtii. Aboraminte iestru Austro-Ungaria: Pe un an 24 pop., pe ş0ae luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fr. pe an. Pentru România și străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Oraşc. Administraţiunea, Piaţa naie. Târgul Inului Nr. 80, erei in I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casa : Pe tu. an 24 cor., pe 6 luni 1 2c., pe trei luni 6 corone. — Un exemplar 10 bani. — At&t abonamentele cftt și inserțiunile sunt a se plăti înainte. REDACTIUNEA., ! AiEisistrațiMă șl Tipografia $*asov, piața mare ar. 30. $02fisorî adrancato nu S3 primesc.— M anus crip te nu ao retrimit. INSERATE ce primesc la Administraţiuni în Sratov?i la arenaturale BIROURI de ANUNŢURI: in Visna ■ la N. Dukes Nacht., Nunc. Augenfeld & Emeric Lysner, Heinrich Schalek. A. Oppelik Nacht'. Anton Oppelik. In Budapesta: la A. V. Goldberger. Ekstein Bernat. Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körút). PREŢUL INSERŢIUNILOR: o seria garmond pe o coloana 10 u»xiî pentru o publicare. — Publicări mai dese după tari£ă şi învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani. Nr. IBS. Braşov, Joi 1 (14) August 1902. temă: ideia de stat naţional maghiar unitar, şi un enorm capital de inteligenţă şi energie a fost consumat în acăstă utopie nebună, care s’ar fi putut întrebuinţa întru ridicarea şi îmbunătăţirea stării economice a ţării. Urmările acestei politice descreerate se văd în corupţia din Torontal şi alte comitate şi în miseria din Maramureş, provocată de jidovii cămătari şi de alţi esploatatori. Motivele emigrărilor sunt în prima linie de natură economică, dar în acelaşi timp aparţin şi domeniului moral şi politic. Congresul, care a fost presidat de baronul Ambrozy, a fost convocat la iniţiativa societăţii „Südungarischer Bauernverein“, la care a aderat societatea generală agricolă, or ministerul agriculturei şi al comerciului şi-a trimis delegaţii săi. In congres s-a citit referatul secretarului Bruno de Poltere care a tratat chestiunea pe larg şi din punct de vedere academic. Desbaterile, fiind în limba ungurescă, cei 400 de ţărani şvabi n’au profitat nimic din ea şi a trebuit să se admită în sinul congresului o adunare poporală, un fel de al doilea congres, în care s’a desbătut în limba poporului. Aici s’au făcut diferite propuneri, cari s’au ridicat la valoare de condus. Intre aceste propuneri este una de o importanţă capitală şi care privesce educaţiunea religiosă morală în şcolă. Secţia din Gyertyámos a societăţii ţăranilor din Ungaria de sud, va să fică tocmai secţia din comuna, de unde s’au făcut mai multe emigrări, pe lângă motivele economice, cari au causat emigrările, a relevat şi motivele morale al căror isvor este a se căuta în defectuositatea educaţiei. In consecinţă s’a făcut propunerea, de a se da o mai mare intensiune educaţiei religiose-morale în şcollă, şi pentru ca să se potă ajunge scopul în aceasta privință, s’a enunțat a se cere guvernului reintroducerea limbei materne în scafele primare. Propunerea aceasta, împreună cu celelalte propuneri făcute în congres, va fi înaintată guvernului și așteptăm cu o legitimă curiositate, să vedem, ce hotărâre va aduce d-l Wlassics, care tocmai acuma se află în zenitul paroxismului şovinist şi lanseaza circulare peste circulare relative la predarea mai cu eficacitate a „limbei statului“. Un Ungur despre Iancu, înainte de asta cu vr’o 15—16 ani fiind la universitatea din Budapesta şi cercetând într’o bibliotecă am dat peste o carte ungurescă întitulată „A magyar forradalom férfiai 1848/49-bol“. (Portrete din revoluţia maghiară de la 1848/49) scrisă îndată după revoluţiune de un anonim, care pe semne scrisese mai ’nainte o altă carte întitulată: „A magyar forradalom napjai julius elseje után“. (Istoria revoluției maghiare începend dela 1 Iulie), căci din secretul ce-i acopere numele nu tradéza, decât atâta, că și acésta din urmă carte (Portretele) este scrisă de autorul celei dintâiu. Mi s’a părut, că portretul lui Iancu, zugrăvit de un Ungur în anul prim după revoluţie, când încă colcăia răsbunarea contra Românilor, comparat, cu colorile negre, în cari îl zugrăviau mai târdiu, ar