Gazeta Transilvaniei, decembrie 1902 (Anul 65, nr. 264-285)

1902-12-01 / nr. 264

SEI)ACŢIUNEA, Administraţirtntea şi Tipografia Braşov, piaţa mare i'r, 30 $.affisori nefrancate nu se pri­mesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE 10 pplm8­0 la Administraţiile în Braşov şi la armatorele BIROURI de ANUNŢURI: în Viena ■ la N. Dukas Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lea­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nikchf, Anton Oppelik. in Budapesta, la A. V. Gold­berger, Ekstein Be­rat. Iuliu Leopold (VTI Erzsébet-körút). PREȚUL INSERTII!­NILOR: o seria garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tari­fă și învoială. — RECLAME pe pagina 8-a o seria 20 bani. Nr. 264.—Anul LX?. Brașov, Duminecă 1 (14) Decemvrie. 1902. (Numér de Duminecă 48). „GAZETA“ iese In Moirs­ăi. ADonaiseste patrii Ausînn-Di­garis. Pe un an 24 cor., pe sese kmî 12 cor., pe trei luni 8 cor.­­Sf-rii de Duminecă 2 fi. pe an, din Mânia si străinătate. Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei lunî ie fr. N-rii de Duminecă 8 francî. Se prenumără la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Ateameatul patru 8ny/ Administraţinea. Piaţa traie. Târgul Inului Nr. 30, etaj­­u L: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă : Pe­rse­­an 24 cor., pe ft lunî 12 c., p** trei luni 6 corone. — Un esercplar 10 bani. — Atât abonamentele rât şi insemunii.fi sunt a se plăti înainte. 0 serbare înălţătore. A fost într’adever mare şi înăl­ţătore festivitatea aniversării victo­riei de la Plevna în Bucureşti. Nu prin aceea că s’ar fi făcut mare sgo­­mot, ci prin aceea, că s’au săvârşit, pentru amintirea şi cinstirea glorioasei dile, fapte măreţe, fapte într’adever vrednice de înregistrat, şi cari pot servi numai spre lauda şi mă­rirea naţiunei române. Mai întâiu este iubirea şi devo­tamentul nestrămutat, căror li-a dat espresiune corpul oficerilor ro­mâni printr-un dar oferit marelui Căpitan, care i-a condus în luptele gloriose de acum 25 de ani. Drept răspuns la acestă iubire şi la acest devotament vine clemenţa Regelui, care cu acest prilegiu şi-a dovedit bunătatea inimei prin am­­nestiarea şi graţiarea tuturor acelora, cari au deşertat ori s’au dosit de la serviciul militar. Legătura nestârsa, ce există în­tre Regele Carol, Marele Căpitan dela Griviţa şi Plevna, şi între to­varăşii sei de luptă, a fost întărită prin toastul însufleţit, ce l-a ţinut Majestatea Sa cu ocasmnea prânzu­lui dat la palat tuturor generalilor, colonelilor şi locotenenţilor-colonelî, cari sunt în viaţă şi au luat parte la resboiul independenţei. Iată cu­vintele ce le-a rostit M. S. Regele înainte de încheierea mesei: „Cu vină mulţumire am întrunit îm­prejurul Meu pe vechii Mei tovarăşi de luptă, ca se serbăm împreună a 25-a ani­versare a luărei Plevnei. „N’am­ putut da o sfinţire mai înăl­ţătore glorioasei aniversări a resboiului de cât ducându-se Însumi pe câmpul de bă­tălie, spre a depune, ca semn de vecinică recunoscinţă, cunune pe mormintele acelora, cari au cădut în lupte. r Adânc mişcat am stat în faţa osă­­mintelor bravilor noştri oşteni, cari odih­nesc acum departe de vetrele lor, în pă­mânt strein; încă ni­ s’a pătruns inima, când Metropolitul din Vraţa, în frumoasa sa cuvântare, a esclamat arătând spre câmpul de luptă: „Sculaţi-ve din mormin­tele vostre, Regele vostru a venit se ve mulţumescă pentru vitejia vostra“. „Da! Am mers la Griviţa spre a ne închina, cu dragoste şi veneraţie, îna­intea acelor vrednici fii ai ţerei, cari şi-au jertfit viaţa pentru neatârnarea României. „ Un sfert de veac a trecut de atunci şi faptele răsboinice sunt încă vii în min­tea nostră, înse mai vie trebue se remână în sufletul nostru amintirea eroilor, cari au scris cu sângele lor cea mai frumosă pagină a istoriei noastre naţionale. „Serbând astăzi cu recunoscinţă a doue-deci şi cincea aniversare a întrărei triumfale a armatelor aliate ruso-române la Plevna, gândesc la toţi acei, cari, sub ordinele Mele, au condus trupele la is­­băndă. „In amintirea acelora cari nu mai sunt şi urând vieţa lungă celor cari trăiesc — ridic paharul Meu.“ Cea mai frumosă ilustraţie a primit-o aniversarea de joi prin ma­nifestarea recunoscinţei representan­­ţei naţionale faţă cu armata română, ■ care a sângerat în şanţurile Plevnei pentru gloria şi neatârnarea ţării sale, însu­şi preşedintele camerei, d-l Ferechide, s’a ridicat în şedinţa de joi a camerei pentru­ ca, cu cuvinte elocente şi pline de patriotism, se propună a se ridica un monument în capitala României, care se aducă­­ aminte tuturora eroismul armatei române pe câmpiile Bulgariei, erois­mul şi gloria strălucită a marelui ei ■ Căpitan. In unanimitate şi cu însufleţire a primit camera proiectul de lege, prin care se votăză cinci sute de mii de lei din escedentul bugetar pentru ridicarea unui monument în capitală spre vecinică amintire a res­boiului Independenţei şi în onoarea ar­matei. S’a aprobat urgenţa şi imediat camera s’a constituit în secţiuni unite, alegând ca delegaţi pe preşedinţii secţiunilor. Delegaţii şi-au ales pe raportor aşa că încă în aceeaşi cji raportul a fost depus pe biuroul ca­merei. O aniversare în adevăr domna de glorioasele fapte săvârşite pe câm­pul de resboiîi înainte c’un pătrar de veac. Ea va servi viitoarelor ge­­neraţiuni pentru toate timpurile ca îndreptar pe drumul, pe care trebue se stăt­ie pentru întărirea şi înflori­rea ţerei şi a naţiunei române. Duminecă în 7 Decemvrie n. la orele 2 d. m. s’a săvîrşit înmormântarea lui Ioan Raţiu, despre a cărui trecere din viaţă am vorbit deja în ultimul număr de Du­minecă. Jalnica ceremonie a fost celebarată de cătră însuşi metropolitul din Blaşiă Dr. Victor Mihályi, asistat fiind de cano­nicul Dr. Is. Mărcu, protopopul din Claşi, Dr. Elie Dăianu, adm. protop. Din Sihitu N. Toganu, preoţii Arsenie Bunea şi Aurel O. Domşa, precum şi de diaconii Iuniu Brut Micu şi lacob Popa. I. P. S. Sa metropolitul loan Meţianu, însoţit de N­. Sa Dr. Ilarion Puşcariu, ar­­chim­andrit şi vicariu, Dr. M. Cristea, M. Voileanu şi alţi fruntaşi bisericesci a asistat de la început până la sfîrşit la ce­remonia funebră. Frumose şi numeroase cununi au fost depuse pe coşciugul răposatului president al partidului naţional român. Amintim aici pe lângă ale familiei: cununile din partea Românilor din Braşov, din munţii apuseni, Lugoşiu, de la Tinerimea română universitară din Clusin, Tinerimea română din Sibiiu, şi Braşov, de la comitetul par­tidului naţional, de la damele române din Abrud, de la cluburile române, din comi­tatele Cojocnei, Sibiiu, Arad, de la inteli­genţa română din Turda, dela „Arieşana“, Eforia şcolei române din Turda. Intre cununile particulare înregistrăm pe a d-l­ui Take Ionescu, o cunună uriaşe din lauri, stejari şi palmieri cu tricolor, dela Zoe şi Virgil Arion, familia Hărşan dela Dr. A. Frâncu, Dr. O. Rusu, Casiu şi Iuliu Maniu etc. Parte mare din amintitele cununi erau împodobite cu pant­icî trico­lore române. Din multe oraşe şi ţinutul mai de­părtate Românii erau representaţi prin delegaţiunî. In afară de membrii comi­tetului central veniţi de departe în frunte cu d-1 Pop de Băsescu, notăm pe representanţii Eforiei şcolare din Turda, a băncei Arieşana, a tinerimei române din Clusin, (prin universitarii I. Meruţi, M. Dobreanu şi Lucian Balint), a meseriaşilor din Blasiv, a Bistriţenilor (prin Dr. G. Tripon), apoi representanţii din Deva: Francisc Hossu Longin, din Braşov, Dr. A. Mureşianu şi N. P. Petrescu, din Munţii apuseni Dr. L. Pop, din Orăştie Dr. A. Vlad, din Alba-Iulia şi din mai multe alte comune. Prohodul s’a făcut în biserica gr. cat. din Sibiiu, unde s’au rostit mai multe cuvântări. Cel dintâiu care a luat cuvântul a fost canonicul Dr. Augustin Bunea, care cu cuvinte oratorice espune urgia, ce s’a descărcat asupra lui loan Raţiu în anii din urmă şi ranele, ce i­ le-au înfipt cei din nemul său, pănă ce stejarul maiestos, a început a se clătina şi a fi bună n’a mai avut. Apoi trece la apreciarea activităţii publice a repausatului, care începând din anul 1848 şi pănă astădî a fost între cei dintâi luptători. Pe urmă continuă: Toată ordinea socială şi morală s’a susţinut tot­dauna şi se susţine şi astăd­î prin aceia, cari în toate acţiunile lor sunt conduşi de principiul, că esistă o fiinţă infinită, atot-sclutare, ale cărui judecăţi sunt milă şi adever, şi dreptate în veac, înaintea acestui judecător mare stă acuma şi Dr. Ioan Raţiu. Decă nimenea nu trage la îndoială, că iubirea de-aproapelui este un semn al iubirii de Dumnedeu, şi că cu cât iubesce cineva mai tare pe de-aproapeie seu, cu atâta dovedesce mai mare iubire faţă de Creator; dacă mai departe Mântuitorul lumii prin vărsarea sângelui său pentru toţi omenii ni-a dat pilda cea mai per­fectă despre iubirea sa faţă cu Dumnezeu Tatăl şi ne-a învăţat, că celui ce iubesce mult, mult i­ se ertă, atunci trebue să avem bună încredere, că marele judecător nu va respinge de la sine pe servitorul său Dr. Ioan Raţiu, tocmai pentru dra­gostea, ce acesta a arătat’o nu numai cătră cei de un sânge cu el, ci cătră un popor întreg, jertfindu-sî pentru el cele mai preţiose bunuri pământesc! şi prin acesta dând dovadă despre iubirea sa cea mare faţă cu Dumnedeu. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ 28 Noemvrie (10 Dec.) 1877. Joia trecută, în 28 Noemvrie st. v. 1902, s’au împlinit don­e-fieci şi cinci de ani, de când formidabila cetate Plevna, apărată de trupele eroicului Osman-paşa, după o înde­lungată şi viteză resistenţă a căd­ut în manile oştirilor aliate ruso-ro­mâne. Victoria de la Plevna, la care au luat parte însemnată trupele ro­mâne, a fost resultatul unor încor­dări şi lupte aprige şi sângerose, caii au durat nu mai puţin decât cinci luni întregi şi între cari lupta de la Griviţa, ce a acoperit stindar­dele armatei române cu glorie, va străluci un veci cu li­tere de aur în cartea istoriei. Mii de viteji au că­­­ut dinain­tea Plevnei Tată Fuma aştepta cu încordare se vadă cum se vor sfârşi giganticele lupte între armatele a­­liate şi oştirile musulmane, conduse de „leul de la Plevna“ Osman. In fine sosi şi arbia decisivă. Ziua în care mândrul Osman-paşa a închinat stagurile sale oştirei ro­mâne care-1 încunj­urase de toate părţile. In cuvinte simple, sobre, dar cu atât mai pătrunzetoare, se reamin­­tesce în preţiosa­­publicaţie „ Tei-creci de ani de domnie ai Regelui Carol I“ istoria acelei ajle epocale: „28 Noemvrie (10 Decemvrie)... Avan­posturile brigadei Sachelarie şi ale Divi­­siiunii IV observă peste noapte o mişcare a inimicului, care aduna trupe spre gura Plev­nei şi începuse construirea unui pod peste Vid, în dori de diuă Turcii părăsesc re­duta Nr. 2, care e imediat ocupată de tru­pele române din tranşee (regimentul 4 de linie şi un batalion din regimentul 6 de linie). Brigada Sachelarie şi brigada Boră­­nescu ocupă trei redute pe înălţimile de la Upanez. Bateria Crimeanu deschide un foc violent asupra celor două redute, ce se mai află în mâna inimicului, şi trupele fac asal-­­­tul. 2000 prisonieri şi 6 tunuri cad cu acestă ocasiune în mânile trupelor române birui­­tore. Brigada Cantilii, precedată de bateria călărăţă Alexandrescu, ia inimicul în flanc pe soscua Sofia. Colonelul Cerchez înain­­tază în acelaşi timp despre Bucova direct asupra Plevnei şi regimentul 6 de linie este primul care scoboră în oraş. Peste Vid se urmeză luptă crâncenă intre capul colonelor turcesc­ şi trupele rusesc­, cari caută să închidă drumul de eşire al inimi­cului, în acastă luptă Osman-Paşa este ră­nit. Ved­ându-se bătut şi împresurat din toate părţile, inimicul arboreză drapelul alb în mai multe puncte. „Trupele române procedează la desar­­marea inimicului şi la adunarea prisonie­­rilor. Un ofiţer superior turc se presintă înaintea colonelului Cerchez cu vestea, că Osman-Paşa aştepta să se înţelagă asupra sorţii trupelor sale. Colonelul Cerchez merge la locul indicat unde găsesce pe Osman- Paşa, care-i declară, că se consideră ca prisonier“. El în publicaţia „30 de ani din domnia militară a Regelui Carol I“ ce­­­­tim mai departe următorele însem­nări, în formă de memoriu al ace­lei Zoe: „Osman-Paşa este rănit şi prins; el s’a predat Românilor şi se găsesce acum într’o casă albă situată lângă Vid, cam la patru kilometri dela locul unde se află Dom­nitorul şi asupra căreia el își îndrepteaza ochii fără voie. Domnitorul însdiințeză ps împăratul. „Apoi Domnitorul se îndrepteaza cătră divisiunea 111-a, care a luat cu asalt Opa­­nezul, și este primit aci cu urale nesfirşite. Tunuri și prisonierî turci trec pe dinaintea sa, în lung convoiu. în urmă, se duce spre podul de peste Vid. Pe șosaua Pievna- Sofia și nu departe de acest pod, întălnesce trăsura în care se găsia Osman-Paşa rănit, sub o escortă de călărași români din al 3 lea regiment. îndată­ ce Osman-Paşa află cine este acela, care înainteaza cătră trăsura sa, se ridică cu toate durerile sale și nimeni nu poate să-l reașeze. Domnitorul îi întinde­­ mâna și-i exprimă cu cuvinte mișcătore admirațiunea sa pentru eroica apărare a Plevnei—­u. * Br. Ioan Rațiu.

Next