Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1903 (Anul 66, nr. 1-24)
1903-01-24 / nr. 18
REDACŢIUNEA, Adinistraţiunea si Tipografia Bufor, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE •§ primesc la Administraţiune In Brafov si la urmatoarele BIROURI de ANUNTURI: In Viena, la N. Dukee Nacht Nux, Augenfeld & Emeric Leaner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf, Anton Oppelik. In Budapesta: la A. V. Goldberger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körút). PREŢUL INSERȚIUNILOR: o seria garmond pe o coloana 110 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani. ANUL LXVI. „&AZETA“ iese in Marc Qi. A&anamtB psalm Austro-Osysria • Pe un an 24 cor., pe sése luni 12 cor., pe trei luni 6 poi N-rii de Duminecă 2 fr. po ar Pentru România si «limitat?. Pe un an 40 franci, pe sése luni 20 fr., pe trei luni 10 fr N-rii de Ihminecă 8 frenc!. Se prenumeră la tót© oficiele poştale din intru şi din afară şi la d-nii colectori. Ataamentul teatru Eraser Administraţiunea. Piaţa braxe. Tercul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe 6 luni 12 c., pe trei luni 6 coroane. — Un esemplar 10 bani. — Atăt abonamentele cât şi inserţiunil© sunt a se plăti înainte. Nr. 18. Brașov, Vineri 24 Ianuarie (6 Februarie). 1903. Crisa venezuelană. „Ar fi întristător deca procederea nostră ar amenința bunele noastre raporturi cu America, dar nu pot crede, că guvernul din Washington, care cunosce bine împrejurările, ne-ar lua-o în nume de reu. Dar’ deci o naţiune n’a consimţit cu atâta sinceritate la doctrina lui Monroe, ca cea engleză!“ Cu aceste cuvinte şî-a terminat directorul general al poştelor englese, Austen Chamberlain, vorbirea sa despre procederea anglo germană faţă cu Venezuela, vorbire ţinută în Birmingham. Este caracteristic, că pe când recunosce că în statele americane e mare nemulţumirea din causă, că Anglia a hiat în unire cu Germania mesuri în contra guvernului Venezuelan, care se făcuse culpabil de acte de violenţă în contra coraciYAjr errgiViîitf $vTifn’jTv^Vv glesi, pe atunci constată şi faptul, că cooperarea cu Germania este cât se poate de nepopulară chiar şi în Anglia. Escitarea cea mare, ce s’a produs în sînul poporaţiunei Americei de nord contra Germaniei, a fost causată mai ales de acţiunea din urmă a Germaniei, a căreia vase de résboia au bombardat unul din oraşele întărite venezuelane. Opiniunea publică înfluinţată de „jingoism“, vede în atacul german o prea mare Indrasnelá. Ţinând samă de agitarea cea mare a spiritelor, guvernul Statelor- Unite a început a face pregătiri de mobilisare formale. In arsenale se lucrază zi și noapte, or ministerul marinei negocieaza cu Chile pentru cumpărarea unor corăbii de răsboiți mari. Se stie că guvernul Statelor- Unite a luat asupră-sî se negocieze cu Anglia, Germania şi Italia ca mijlocitor pentru Venezuela. Representantul guvernului american, Bowen, pare a-şî da totă silinţa de a ajunge se încheie un compromis mulţumitor cu puterile interesate, dar fără noroc. E vorba, că în ce mod să fie asigurate pretensiunile creditorilor englezî, germani și italieni din veniturile Venezuelei. Bowen a propus la dorința presidentului Castro ca toate națiunile, gearî au pretensiunî bănescî față cu Venezuela, să fie în unul și același chip despăgubite. Cele trei puteri, cari au blocat Venezuela, reclamă prinse ca creditorii lor să fie separat asiguraţi şi mulțumiți. Pănă acum nu s’a putut stabili nici o înțelegere în privința aceasta, dar animositatea contra Germaniei e în crescere atât în America, cât și în Anglia. Guvernul engles nu mai scie cum se se apere contra acusațiunilor, că s’a unit în aceasta cestiune cu Germania, or publicul englez merge pănă a bănui pe Germani, că ar avea de cuget a nimici raporturile actuale amicabile dintre Marea Britanie și America. Interesantă este și atitudinea deosebită a Franciei, care reclamă niste privilegii vechi ale sale față cu Venezuela şi în genere se arată forte mult prevenitoare faţă cu Statele Unite. încurcătura venezuelană este şi ea un punct negru pe orizontul constelaţiunilor politice din lumea vechie şi cea nouă şi este un semn, că viitorul pretutindeni e nesigur. Din dieta ungară. In şedinţa de la 4 Februarie s’a dat cetire hotărîrei juriului în afacerea incompatibilității lui Győrffy. Conform acestei hotărîrî Győrffy trebue să declare în timp de 8 zile deca opteza pentru mandatul de deputat ori pentru postul incompatibil, ce-l are la banca de scump. Sunt prenotate două interpelaţii. 1. A deputatului Nessi asupra regulării lefurilor funcţionarilor şi a lui Marjay asupra simplificării administraţiei. La desbaterea proiectelor militare ce s’a urmat în acea şedinţă, Edmund Suriadice, că desbaterea acesta are de scop a arăta cum traiză partidul liberal drepturile naţiunei. Agricultorul este ţinut dinadins în dependenţă economică de Austria, cu scop ca Ungaria să ajungă întâi cerşit dre apoi sclavă. O naţiune economicesce ruinată nu e capabilă a se apăra. Militarismul este duşmanul nostru de morte, care strivesce totul. Respinge proiectul. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Petru Pavel Aron, întâmpinarea unei nedrepte aprecieri istorice despre acest Episcop. Cei mai însemnaţi conducători ai bisericei şi poporului român din Transilvania în veacul al 18-lea au fost Inocenţiu Micul, numit Klein, şi următorul său Petru Pavel Aron. Prin marile lor însuşiri sufletesc, aceşti doi episcopi s’au completat precum unul prin altul şi numai împreună au putut pune temelia culturei Românilor prin şcoli şi prin ea a regeneraţiunii şi emancipării naţionale. Acesta se putea vedea şi din puţinele cunoscinţe istorice, cari le aveam despre acel timp înainte de importantele opere ale părintelui canonic Dr. Augustin Bunea. D-sa prin istoria despre Inocenţiu Klein şi Petru Pavel Aron, ne-a făcut cunoscută cu de-amăruntul starea Românilor de sub păstorirea acestor doi Episcopi, şi a pus într’o lumină deplină şi neîndoiasă caracterele lor de-o mărime antică. O asemenea lucrare era de mult dorită, mai ales pentru P. Pavel Aron. Klein, graţie activităţii sale politice, a fost totdeauna adorat de Români ca un martir cădut în luptă pentru drepturile poporului. Numele lui Aron însă, tocmai pentru că apucase o cale, în parte deosebită de a predecesorului, dar care ducea la aceeaşi ţintă, a rămas în mintea unora micşorat prin intrigile ţesute în contra lui; aşa că sortea părea că nici după un secol şi jumătate nu încetase de a persecuta pe acest om mare şi sfânt preot, care n’a trăit decât pentru binele poporului său. După ce duşmanii săi şi ai Românilor reuşiră a-i înstreina pe un scurt timp inimile celor mai scumpi ai săi, se aflau şi astăzi omeni erudiţi, ca d. e. E. Hurmuzachi, în Fragmente istorice v. II, cari îl acasă, că ar fi complotat cu Iesuiţii în contra lui Klein şi ar fi contribuit la căderea lui pentru a-i lua locul. Scrierea părintelui canonic Bunea arată a ş fî lămurit nevinovăţia lui P. P. Aron şi marea lui însemnătate istorică. Cu tote acestea, lucru de mirare tocmai în o dare de seama plină de laude asupra acestei scrieri, publicată în „Convorbiri literare“ nr. 10 de la 1 octomvrie 1902, un tînăr profesor de istorie, a cărui erudiţiune şi extra-ordinare calităţi şi activitate ne promit un mare istoric, află că „Aron, care a păstorit o turmă, ce-i tot fugea de sub cârjă, de la 1751 la 1764, nu e mare personalitate, nici o frumoasa memorie, nici o figură dramatică, precum in tustrele a fost Klein, purtătorul de steg, cădut în mijlocul dușmanilor, în cari cutezase a străbate. Un cinstit călugăr.... N’a stat în scaunul său de cât pentru a înălţa rugăciuni, a înfrunta prigonirile, a răspândi facerile de bine. — Dar un om deosebit n’a fost“. „Nu numai atât, — continuă d. N. Iorga — „Când el a fost înălţat la episcopie, drumul său a trecut peste predecesorul său învins şi pe suferinţele nemeritate ale acestuia i s’a întemeiat tronul.... Pentru ca apariţia lui Petru Aron să potă fi salutată cu bucurie, ar trebui nu schimbări de amănunte în relaţiunile de rivalitate între el şi Klein, ci neexistenţa, dispariţia acestuia, pe lângă care, fiind cum era, Aron trebuia să se înfăţişeze şi mic şi nedrept“. Om „nedrept“ episcopul Aron? Şi cătră cine ? Cătră Klein, pe care-l venera pentru faptele şi calităţile sale, şi care, după ce Aron s’a întors de la studii din Roma în 1743, îl ţinea în Blasiu lângă sine ca pe omul său de încredere; el în 1744 îl luase cu sine la Viena, ca să-i fie de ajutor prin cunoscinţele sale în procesul ce i se deschisese?! Pentru că nu ca vicar l-a însoţit la Viena, ci ca simplu particular, ca amic şi preot capabil. Vicar era atunci Nicolau Pop din Biia. Numai după moartea acestuia a fost numit Aron vicar episcopesc în 1745 de cătră Klein, pe când acesta era în Roma. Acest fapt arată încrederea ce avea în el şi bunele lor relaţiunî. „Relaţiunî de rivalitate între Aron şi Klein?“ — Dar atunci Aron n’a fost omul cu suflet sfânt şi amicul intim al lui Klein, cum se vede din relaţiunile lor şi înainte şi după 1747, pănă la moartea lui Aron. Atunci acesta n’a fost decât un egoist, cum îl numesce într’un loc Hurmuzachi, care-l cunosce aşa de puţin. Proiectele militare in Austria. In comisiunea pentru apărarea ţării, deputatul Dr. Lang cere aducerea în consonanţă a emblemelor armatei cu dreptul public al Boemiei, Introducerea serviciului de 2 ani şi reformarea codului penal militar. Schicker protesteză atât contra pretensiunilor formulate de Cehî, cât şi contra celor formulate de Maghiari şi susţ/Arvu j\cBu0tei —Ministrul Wolsersheimb luând cuvântul a răspuns la toate obiecţiunile aduse în cursul desbaterii şi a declarat, că sprijinesce propunerea lui Popovski, care cerea ca reserviştii suplimentari să nu fie chemaţi sub arme. Ministrul a declarat, că toţi acei reservişti suplimentari chemaţi în speranţa votării acestui paragraf, au fost din nou concediaţi, încât pentru reforma codului militar, acesta se află în studiu şi se speră, că în curând cei doi miniştri ai justiţiei vor căde de acord asupra ei. Sarcinile militare nu e speranţă să poată fi reduse, deoarece toate puterile îşi măresc forţele militare. Chestia serviciului de doi ani este complicată. O nouă cucerire de patrie. Domnul Dr. Petru Dobránsky scrie sub titlul de mai sus în „Budapesti Hírlap“ un important articol, din care reproducem următorele: „Ungaria a fost timp de o miie de ani a Ungurilor. In patria aceasta chiar şi pe timpul cucerirei turcesc proprietatea pământului era a Ungurilor. Acum să aruncăm o privire şi să vedem, a cui e Ungaria? Cine sunt acuma proprietari şi stăpâni pe pământul unguresc? Acestea sunt chestiuni vitale de cari trebue să ne ocupăm în aceste timpuri, când poporul nostru muncitor emigreaza pe an cu sutele de mii, or pământul străbun se clatină sub picioarele noastre. Dacă luăm în considerare de astădată numai pământul arător (fără păduri şi păşuni), vedem că avem proprietăţi mărunţele de la 0—5 jughere în număr de 1.459.893 cu teritoriu de 1,467.533 hectare, proprietăți mici 5—100 jughere 1,311.218 în hectare 11,574.860. Proprietăți mijlocie 100—1000 j. c. 20.797 în hectare: 3,399.401, or proprietăți mari de peste 1000 jughere avem 3.977 cu un teritoriu de 7,451.640 hectare. Cu alte cuvinte suma proprietăţilor unguresc este de 2,795.885 cu 23,893.434 hectare. Vasedică din cele aproape 20 mil. de locuitori 2,795.885 oameni au proprietate de pământ, or 16,904.115 oameni n’au proprietate de pământ. Deşi între proprietarii noştri sunt şi mulţi necăsătoriţi, să presupunem că toţi proprietarii sunt căsătoriţi şi cu familie şi că fiecare familie de proprietar constă din câte 4 membri: bărbat, nevastă şi doi copii. Rămân 8.516.470 oameni, cari n’au nici ei, nici părinţii lor proprietate de pământ. Întrebarea este : Din ce trăiesc aceste opt milioane de oameni, când nici milioanele numărate între proprietari nu trăesc toate esclusiv din moşia lor, ci pe lângă agricultură mai au şi diferite funcţiuni în biserică, la comitat, comună, institute financiare, întreprinderi etc. Numărul acelora, cari sunt în armată, comerciu, industrie etc. îl putem taxa la 1 *2 milion. Scădîndu-i şi pe aceştia, tot mai rămân 7.016.460 omeni la cari trebue să le căutăm isvorele din cari trăiesc. Pânea acestor şapte milioane este slujba, munca în biurourî, la întreprinderi, comerciu etc. In numărul acestora se cuprind odăiaşii, servitorii, rîndaşii, lucrătorii cu diua şi massele mari ale lucrătorilor agricoli, cari fac laolaltă un milion, două sute patrudecî şi două de mii suflete. In ţera nostră