Gazeta Transilvaniei, februarie 1903 (Anul 66, nr. 25-47)

1903-02-02 / nr. 25

Nr. 25.—1903. „In cuvântarea, în care şi-a desfăşurat programul, a zis că şi pe viitor doresce se trăiască în serviciul Casei Domnului şi al patriei, propovăduind pacea şi iubirea pe acest pământ...“ De la „Asociaţiune“. Cetim în „Tel. Rom.“, Comitetul central al „Asociaţiunei“ a ţinut zilele aceste două şedinţe, în cari s’au luat cond­use de o importanţă deo­sebită. Intre altele vom remarca două Ges­tiuni mari, cari şi- au aflat respirirea lor credem spre mulţămirea generală. S’au statolit anume regulamente spe­ciale pentru administrarea fie-cărei funda­­ţiunî date în grija „Asociaţiunei“, cu un scurt istoric al înfiinţărei şi al scopului pentru care a destinat’o fundatorul. Şi pănă aci se putea sei din archiva „Asociaţiunei“ cine este întemeiătorul cu­­tărei fundaţiuni şi cu ce scop a înteme­iat’o ; dat fiind însă, că nu tuturor membri­lor le este posibil a face cercetări în ar­­chiva „ Asociaţiunei“, regulamentele s’au făcut cu bună îngrijire şi cu temeinicie, din actele fundaţionale şi testamentele fun­datorilor,­­ ele se vor publica în organul „Asociaţiunii“ şi se vor edita în broşură separată, ca toţi membrii să cunoscă de­­tailurile şi scopurile, cari le-au avut cei 35 fondatori, cari pentru diverse scopuri au făcut daruri în favorul culturei poporului nostru. Şi mai important este pasul făcut pen­tru zidirea Casei naţionale. Comitetul a ţinut că e dator să exe­­cute cond­usele adunării generale din Me­diaş de la 1897 şi cond­usul din anul acesta adus la Oraviţa. In­­1897 s’a decretat să se ridice lângă şcola „Asociaţiunei" Casa naţională. Apelul făcut la fruntaşii neamului nostru a avut drept resultat, că acii avem locul şi 75.000 cor. Valoarea locului astăfil preţuesce mai bine decât preţul îndoit cu care se cum­părase de cătră comitet..... Casa naţională se va zidi în strada Morii spre parcul orăşenesc într’un edificiu cu 2 etaje. In parter se vor adăposti cancelariile şi birourile „Asociaţiunei", cu biblioteca cea frumosă, cu sală de lectură şi cu toate cele trebuincioase pentru o instituţiune cul­­turală. In etagiul I se vor construi 8 ca­mere pentru museul etnografic şi pentru museul istoric, oi în etagiul al II-lea o sală mare festivă, pentru prelegeri publice, întruniri ale diferitelor reuniuni şi corpo­­raţiuni. Pentru a câştiga cele mai bune pla­nuri, comitetul a decis publicarea concur­sului — şi ca zidirea să se facă mai cu în­lesnire şi mai eftin, a decretat, că de­odată cu zidirea casei naţionale să zidească şi spre strada Morii un alt edificiu cu 2 etaje. — Capitalul investit în acest edificiu se va amortisa din chiriile ce le va aduce casa şi va rămâne şi un frumos venit pentru scopurile „Asociaţiunei“. Architectul Szalay şi inginerul Schus­­sler au stat comitetului în ajutor cu sfatul lor probat, fără nici o remuneraţiune. Cond­usele s’au luat cu rară însufleţire în unanimitate. Terminul pentru înaintarea schiţelor e fixat pe 16 Martie. Planurile şi prelimi­­narele de spese pot fi pănă în Main ac­ceptate în definitiv şi lucrările se vor da în anul acesta în întreprindere cu suma aproximativă de 200 — 220.000 corone.... SOIRILE DILEI. 1 — 1 (14) Februarie-Esposiţia de lucrări de ale calfe­lor şi ucenicilor. Camera de comereiu şi muustise cun Druşuv ttuiiCG la cunoscinţa celor interesaţi, cum că pentru esposiţia de lucrări de ale calfelor şi ucenicilor, ce se va ţine de la 5 —14 Aprilie, nu se mai primesc anunţări de­cât pănă la 20 Fe­bruarie. Obiectele pentru esposiţie din afară sunt a se trimite la cameră până la 31 Martie. Obiectele esposanţilor lo­cali se primesc în zilele de 1 şi 2 Aprilie Alimente şi alte obiecte de felul acesta, cari se pot strica uşor, se primesc în d­iua de 4 Aprilie. Pănă acuma s’au făcut peste 200 de anunţări. Esposanţilor li­ se vor da premii în aur, argint şi diplome şi ar fi de dorit, ca industria din cercul acestei camere să fie cât se poate de bine repre­­sentată. De aceea sunt invitaţi prin acesta toţi aceia, cari sunt în drept a se presenta cu lucrări la ac­estă esposiţie şi pănă acum nu s’au anunţat încă, să se anunţe cât mai în grabă. De asemenea sunt invi­taţi şi patronii să-şî îndemne calfele şi ucenicii la emulaţiune. Pe cât avem noi cunoscinţă, s’au făcut anunţări numărose şi din partea calfelor şi ucenicilor români, latraor­­entarea com­erciantului N. Eremia. Se sting pe rând comercianţii fruntaşi români din piaţa Braşovului şi privind împrejur nu vedem ridicându-se alţii mai tineri în locul lor. De la St. Ni­­colae şi pănă acum n’au trecut nici două luni, şi în acest scurt timp am înmormân­tat deja pe Nicolae Mocanu, pe Andrei Bidu şi acuma,­eri în 31 Ianuarie (13 Fe­bruarie), pe Nicolae Eremia. Nicolae Eremia, care după o boala îndelungată şi-a dat sufletul blând în mâ­nile Creatorului în criua de 11 Febr. n., a fost totă vieţa sa om harnic şi muncitor. El a jertfit din agonisela sa mult pentru sprijinirea număroşilor săi nepoţi şi pen­tru scopuri filantropice, or în testamentul său a lăsat următorele legate: Bisericei din Braşov-cetate 8000 coroane; Asociaţiu­nei meseriaşilor români 400 coroane; Reu­­niunei pentru ajutorarea văduvelor din Braşov şi Săcele 200 cor.; Reuniunei fe­meilor române 200 cor.; Mesei studenţilor 400 cor.; Fondului cununi neperifare (Bise­­rica­ Cetate) 200 cor., Bisericei din Bacîfalu 500 cor., Gimnasiului român 1000 cor., Reu­niunei de gimnastică şi cântări 100 coroane, Magistratului orăşenesc 200 cor., Societăţii „Crucea Roşie* 200 cor. La­olaltă 11400, înmormântarea vrednicului comerci­ant a fost imposantă. Cu tot timpul furtu­nos au venit sute de oameni să-i dea repa­­usatului ultima onoare. Prohodul s’a făcut în biserica din cetate, pontificând proto­popii Baiulescu şi Voina, înconjuraţî de numărosă asistenţă. Părintele Baiulescu a rostit o mişcătore cuvântare funebrală, în care a schiţat viaţa laboriosă a repausa­­tului şi jertfele ce le-a adus pentru sco­puri filantropice. De la biserica din cetate epavoiul funebru s-a îndreptat spre cimi­­teriul din Greveri, unde rămăşiţele pă­­mântescî ale lui Nicolae Eremia au fost aşedate spre vecînică odihnă. — Fie-i ţă­­rîna uşdiră! Averea mănăstirilor serbesci. Ra­dicalii şerbi au ţinut Duminecă în Zom­­bor o adunare, ca să protesteze contra procedurii superiorilor mănăstirilor gr.-or. Congresul naţional sârbesc, întrunit în Carloviţ, aduse în anul trecut o decisiune prin care manipularea averilor mănăsti­­rescî, condusă în mod arbitrar de cuvioşii călugări, era supusă unei controle mai se­vere. Acesta decisiune displăcând cuvio­­şilor, cari nu mai pot esplota averile mă­­năstirescl după plac, superiorii mănăstiri­lor au cerut intervențiunea guvernului şi a prim-ministrului Col. Szeli. Acesta a provocat o vie agitație în sinul represen­­t. 1 — p^/M*nlni pârKocn p.nrT s’mi întru­nit Duminecă în Zombor, ca să protesteze în contra călugărilor şi a protectorului lor, patriarchul George Brancovici. Represen­­tanţii poporului sârbesc adunaţi în aduna­rea din Zombor au aprobat cond­usele luate de congres în causa controlei ad­­ministrărei averilor mănăstiresc­. Rescrip­ts regesc din 1868 dispune în mod clar, că mănăstirile fac parte din averea biseri­cei naţionale şi stau sub conducerea ad­ministraţiei centrale a averilor naţionale sârbesci. In comisiunea, care a recoman­dat primirea propunerilor referitoare la ma­nipularea averilor mănăstirescî, a funţio­­nat ca preşedinte Gavriil Smejanovicî, episcopul Vârşeţului, şi Mitrofan Sevici, episcopul diecesei Baciului. Meetingul, care a decurs în cea mai perfectă ordine, a esprimat congresului recunoscinţa sa pentru salutara activitate, desvoltată în 1902, îmî spuse cu multă părere de rău să în­cetez lecţiile. „Nu e speranţă să se facă ceva“, încheia el cu un aer posomorit. In timpul acesta Zoica, care stătuse într’un colţ cu ochii inrpuraţî de lacrimi, se apropia sfiosa de mine şi-mi spuse pe şoptite: „N’o mai iubi pe Natalița, ea nu te iubesce, nici nu mai e aci, a plecat la Buri, colo departe, în ţara lor“... Am făcut mult haz de acâstă șirete­nie copilărescă, haz care a durut’o mult pe biata copilă. » * * După câte­va luni ra’am întâlnit cu d-l Noreanu într’o berărie. „A fost o comedie întrăgă cu Zoica, începu el. „Când m’a întrebat a doua di de D-ta, i-am spus că te-ai înbolnăvit, fiind­că ţi-a spus că Nataliţa a plecat la Buri. „De atunci în fie-care di îmî spune : Tată, întâlnesce-te cu d-l profesor şi-i spune să nu mai fie bolnav, că Nataliţa n’a plecat la Buri, am­­zis eu numai aşa“. Drăguţa: Au trecut ani de-atuncî... Când mă gândesc, o melancolie sfântă îmî cuprinde sufletul și ochii perduţî în depărtarea vremii mi-i simt umedî ca şi când aşi fi îngropat acolo cea mai pretioasâ comoarà, ce mi-a fost dată de Dumnezeu. Z. Bârsan. GAZETA TRANSILVANIEI. Doné spovedanii. Nuvelă de 2^T. "V. 2?ip®i'esc­u.. — Urmare. — încetișor se duse Radu pe prispă, se puse în așternut cu un gând să cheme pe fată să o dojenască, și cu crece să o lase în pace. își bătea capul cu fel de fel de pla­nuri, cum ar face el să o desbare de Iorgu și să o facă să se gândască la Costache al croitorului. De frumos nu era Costache frumos ca Iorgu, el nici nu avea cal, era ceva mai stătut în verstă, dar era om în tot locul şi ar fi trăit fata mult mai bine cu Costache, decât cu Iorgu. Ba cu un gând, ba cu altul, oftând câte­odată, bucurându-se une­ori, începuse cocoşii a cânta de cpuă şi bietul Radu nu închisese ochii. Ca recorela adusă de rouă îl ajunse și obosala pe Radu și fără grije a se scula a doua fii de diminăță, închise ochii și se­rele era de două suliți, când îl deștepta Frăsina cu glasul ei dulce: — Scură tătucă să mergem la biserică, uite soarele 'i sus. Deschise Radu ochii mari, îi îndrepta spre fiică-sa, o luă de mână, îi puse mâna pe fruntea lui, care ardea ea focul şi dise : Draga tatei, m’o ierta Dumnezeu că nu mă pot duce la biserică, sunt bolnav. Du-te mai bine de-mi aşterne în casă, se mă duc acolo să dorm o lâcă, şi te rogă la D-ljeu să mă îndrept, că de-oi muri eu, nu te aş­­teptă vr’un noroc pe drumul care ţi­ l’ai croit tu. Gândeam, draga tatei, că,dacă te­am numai pe tine, te-o fi blagoslovit Dumnezeu să-mi fi bucuria bătrâneţelor, dar văd că pentru păcatele mele altfel îmi ies socotelile. Frăsina nu stia ce să înţelagă din vorbele lui tată-său, nici prin cap nu-i tre­cea că el văttase pe Iorgu sărutându-o şi plecând din fânărie, dar gândea ea, că de s’o îndrepta, o s’o mărite, şi atunci o să fie toate bune. Bietul Radu zăcu vre-o două săptă­mâni şi când se scula, cea dintâiă grije o avu­ să se întâi nască cu badea Constantin şi fără mult încunjur se-i spună, că tare îl trage inima să se încuscresc şi, căci fata lui e bună, o are numai pe densa, îi dă tot ce are la sufletul lui, o munci şi el cât o mai pute tot pentru folosul lor, dar’ să-l comandeze şi pe densul, să-i porte prasni­­cele ca la un creştin ce este, să nu-l lese cu ţăria în gură, când s’o îndura D-deu să-l iee de pe faţa pământului. Ricea Radu, că de mult şi-a pus el ochii pe Costache şi de s’ar pută, şi-ar da şi sufletul, ca să se facă gospodăria asta. Bun gând ai Radule şi l’am avut şi eu gândul aista, dar când am vrut să i-l spuiu într’o sora lui Costache, l’am văcjut atâta de amărît și l’am întrebat ne are. El a oftat și mi-a răspuns : — Dă tătucă, de ce nu ți-ași spune drept, că îmi pusesem ochii pe fata Radu­lui, o socotiam că a călca pe urmele mâ­­ni-s’a, dar ea s’a încurcat cu Iorgu lui Di­mie din Orgoescu. Pagina 6. Logodnă. D-sora Veturia Hamsea din Lipova s’a logodit în ziua de 26 Ia­nuarie (8 Februarie) a. c. cu d-l Dr. Ro­man Rudneanu din Satul-Nou.­­— Urăm fericire tinerilor logodiţi! Bal în Timişora. In favorul şcollelor gr. or. rom. din Timisoara-Fabric se va aranja un bal Joi în 18/26 Februarie 1903 în sala berăriei „Fabrikshof“, începutul la 8 ore sora. Biletul de persoana 2 cor., de familie 3 coroane. Oferte și contribuiri peste taxa de intrare se primesc cu mul­­țămită la adresa epitropului loan Ursu­­lescu din Fabric (strada Rékas) și se vor publica. Judecător mituit. Foile din Bu­dapesta anunţă: De mai multe săptămâni se vorbia la tribunalul de aici despre un judecător, care primesce mită şi face „drep­tate“ aceluia, care dă mai mult. Fiind­că însă nu toţi oamenii stiu că primesce mită, el se servesce de un agent, care merge pe la cei cu procese şi cere bani, or deci găsesce împotrivire îi ameninţă că vor pierde procesul şi altele de felul acesta. Pe acest complice care portă numele de Abraham Schwarz, poliţia îl urmăresce de mai mult timp şi în cele din urmă l-a arestat. Pe judecător îl chiamă Dr. Colo­­man Soos, care în calitatea sa de judecă­tor la tribunal a presidat multe procese importante. In timpul din urmă colegii îl întâmpinau cu neîncredere şi înainte de asta cu 6 săptămâni într’o şedinţă la care presida judecătorul Tóth. Or Soós era re­ferent, lui Tóth i­ se părea, că referatul nu este imparţial. De repeţite ori îi puse lui Soós întrebarea: „d-le judecător, se află acesta la dosar?“ Soós răspundea, că „da*, pănă ce Tóth i-a luat dosarul din mâni şi cercetând actele s’a convins des­pre contrarul, aşa că i-a spus lui Soós în plină şedinţă: „Pardon, d-l judecător, cele spuse de d-voastre nu se află la dosar“ și nm­pesul a esit altminteri, nu cum ar fi vrut referentul... Contra lui Soós și a agentului său s’a pornit cercetarea. Naturali­zări­le în România, „Buk. Tagbl.“ în ultimul său număr publică un articol, în care își esprimă bucuria­, ce o sîmte în urma faptului, că în timpul din urmă străinii (jidovii) se naturaliseza aşa cjicând în masse. De la deschiderea sesi­­unei actuale, dice- numitul diar, s’au votat în cameră şi senat aproape mai multe îm­pământeniri, decât în timpul de 25 ani de la schimbarea art. 7 din constituţie şi până la începutul sesiunei. Fata nemţescă din Bu­­curescu crede, că naturalisările acestea vor atrage asupra României simpatiile „străi­nătăţii“.... Călugări chaldeeni. Am mai amin­tit şi cu altă ocasiune despre niste şarla­tani din Orient, cari îmbrăcaţi în rase că­lugăresc! cutrieră din timp în timp Roma­

Next