Gazeta Transilvaniei, aprilie 1903 (Anul 66, nr. 73-94)
1903-04-01 / nr. 73
REDACŢIUNEA, Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena: la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lesner., Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Goldberger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seriă 20 bani _________... ANUL LXVI. Braşov, Luni-Marţi ! (14) Aprilie. „GAZETA“ iese în fiecare fii. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe șase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât și inserțiunile sunt a se plăti înainte. 1908. Sfaturi oficioase binevoitoare. Sunt interesante contemplările de Pascu, ce le fac foile maghiare din Budapesta. Intre toate se distinge de astădată „Budapesti Hirlap“ prin modul cum caracteriseza situaţiunea de faţă. Sunt un şir de sfaturi binevoitoare, ce le adreseză oposiţiunei obstrucţioniste numitul organ guvernamental, care representă politica naţională a ministrului-preşedinte Szell şi a contelui Apponyi, care politică, în ce priveşte armata comună, tinde a realiza aspiraţiunile naţionale tot numai pe cărarea concesiunilor câştigate cu încetul, în mod liniştit, fără de a alarma tota ţara şi lumea cu agravaminele militare maghiare. Guvernul lui Coloman Szell, crice „Bud. Hil.“, nu a fost şi nu e nicidecum strein de aspiraţiunile, ce vor se le realizeze obstrucţioniştii din stânga extremă de-a ruptul capului. Deodată cu presentarea proiectelor militare, guvernul a făcut anumite „concesiuni“, păşind pe terenul aspiraţiunilor maghiare relativ la armata comună. Asemeni concesiuni, firesce, a putut face numai cu consimţământul coroanei, ceea ce păn’ acum nu s’a întâmplat nici-odată. Dar ce a urmat apoi ? — întreba „Bud, Hirlap“ şi răspunde: „A urmat că concesiunile puse în perspectivă Ungariei au întâmpinat în Austria cea mai mare oposiţiune. Acesta apariţiune aruncă lumină asupra naturei adevărate a multor cestiunî delicate, asupra relaţiunei Ungariei faţă cu conglomeratul austriac şi asupra propriei posiţiunî a regelui ungar în monarchia dualistă“, împotrivirea popoarelor Austriei, — spune mai departe foia guvernului Insemna, că purtătorul coroanei ungare se află într’o astfel de situație, încât ceea ce ne va da nouă în cestiunea armatei, va trebui se stoică cu forța în Austria. „Aceasta e adevărata stare a lucrului, ce esprimă balanţa puterilor. Austria, cu care trăim în comuniune, nu poate deveni stat naţional şi de aceea popoarele ei se opun oricărei formaţiuni unitare. Ele protesteză contra aspiraţiunilor noastre militare; faţă cu acesta putere stă dreptul nostru legal neîndoios, întinderea independenţei noastre naţionale şi asupra armatei. Dreptul nostru e însă forte greu de realizat, fiindcă legătura nostră este aşa cum e, şi fiindcă regele nostru faţă cu popoarele Austriei se află în situaţiunea, în care se află şi legea naturală a atracţiunei puterilor stă în calea validitării dreptului nostru legal“. Organul semi-oficios arată apoi că un guvern patriotic poate totuşi să validiteze încetul cu încetul aspiraţiunile militare maghiare. Ocasiunea şi puterea firescă (cea economică şi politică) va decide. „Vom câştiga pe încetul condiţiunile independenţei economice, acum şi prin realizarea regulării etalonului de aur (a valutei). Important este acum numai se nu perdem totul, jucând va banque şi punând pe-o carte munca naţiunei de trei-cieci şi cinci de ani pentru nisce postulate, cari fac parte din întreg şi se vor realisa necondiţionat, dacă nu aciî, mâne...“ Dar deca nu s’ar întâmpla tocmai aşa, cum crede şi spereaza organul lui Szell-Apponyi ? Tovărăşia Kossuth-Barabas-Hollo are şi ea părerile ei şi, de sigur, într’un punct aceste nu se unesc nici-decum cu ale fotei amintite, în ce privesce adecă cestiunea „desvoltării naturale“ a lucrurilor. H. Poate că nu fără cuvânt compania aşa crişilor independiştî văd şi și simt, că aceasta desvoltare nu garanteaza încă nici decum realizarea FOILETONUL „GAZ. TRANS“. MMIIIIIMIIIMMIIIMIIIIItIMMtiiMMIIMMIHMIItIMIIIMIIMIIIIMHIIIIIIMIimiMIM Sătuleţul. * (Din franţuzeşte.) Unde este acest sătuleţ ? In ce colţ ascuns al lumei îi sunt casele albe? Sunt ele într’un basin, strînse împrejurul bisericei ca oile pe lângă cioban, ori împrejmuesc şosăua ca plopii, ori se urcă ca nişte capre, pe dealuri, unde acoperişele lor de ţigle roşii ies din frunzişul verde? Şi cura se chiema sătuleţul? Este numele lui blând şi moale, plăcut urechilor, şi ieşind uşor de pe buzele franţuzesc, ori este un nume german cu multe consonante, care semana la pronunţare cu croncănitul corbilor ? Şi de ce este împrejmuit sătuleţul? De câmpii acoperite de sămănături ori de vii? Şi locuitorii lui ce vor fi făcând ei sub arşiţa soarelui? Se vor fi oprind ei ore la colţurile cărărilor întortochiate, ca aruncând încă o privire asupra secerişului bogat, să mulţămască ceriului pentru anul îmbelşugat? Eu mi-l închipuesc pe o colină, ascuns pe jumătate între pomi. O potecă îngustă se cobora în vale şi nişte ştrengari de copii mână vitele pe costă în jos. De pe câmpie călătorul se uită cu priviri invidioase şi crede, că în acest cuib drăgălaş locuesce fericirea. Nu, sătuleţul nu-i pe deal, el este în vale, pe malul unui părău, şi este aşa de mic, încât îl acoper plopii, or după răchiţile de pe lângă râu casele se ascund ca nisce fete, ce se scaldă. Femeile şi fetele, cari spală în părău, cântă, dar cântecile lor samănă a ciripit de pasări, şi nimic alta nu tradeza esistenţa satului, nici măcar fumul, ce ar eşi din vr’un urboiu. Sătuleţul doarme într’un culcuş verde. Nimeni din noi nu-l cunosce. Oraşul cel mai apropiat abia are idee, că există, şi este aşa de mic, încât în nici o geografie nu se află notat. Nimic nu e legat de numele lui nici lucru de laudă, nici de ruşine. Există modest şi ascuns. Atâta şi nimic mai mult. Şi este atât de fericit şi de pacifnic acest sătuleţ. Ţăranii sunt atât de sîrguitori, copiii se jocă în dumbravă, femeile şed pe prag şi torc. Ceriul încă surîde deasupra lui. E departe de larma şi murdăria oraşelor celor mari şi pentru fericirea lui ajunge şi numai o rază de sere. Şi mâne poate va sei toata lumea, că există acest sat. O vai! Apa curată a pălinaşului va fi roşie, perdeaua verde a arborilor va fi sfâşiată de obuze şi şrapnele, colibele pustiite vor povesti despre desperarea mută a familiilor — dar satul va deveni renumit. Nu mai cântă nimeni, copiii nu se mai jocă în girlă, secerişuri bogate nu mai sunt, a trecut fericirea. Un nume nou se ivesce în istorie, o nouă pagină sângerosă, care vorbesce de triumf sau înfrângere, un nou colţ de pământ îngrăşat de sângele copiilor noştri. Astăzi sătuleţul doarme zimbind şi nu scie, că va da numele unui masacru oribil. Mâne vor curge pe aici păraie de sânge şi horcăitul muribunzilor se va auzi în toata Europa. Şi va remaâne pe pământ o pată de sânge neştârsă. Şi vor veni omeni galbeni ca ceva să vadă pe cei morţi şi mii de blesteme se vor auifi de pe buzele lor.ar noi, decá e un Austerlitz ori Magenta, vom auifi în inimile noastre sunetele fanfarelor, or decă e Waterloo, atunci numele acesta sună trist şi sumbru în în amintirea noastră, ca sunetul tobei înfăşurat în postav negru când se înmormânteaza o naţiune. Ah, şi cum va jeli sătuleţul liniştea de mai nainte. Nimeni nu-l soia unde e, numai rândunelele, cari veniau în fiecare primăvară, dar nu-i spuneau nimărui, or acum e murdărit, acoperit de ruşine, rândunelele pacînice au plecat, ceriul este acoperit de cete de corbi, cari croncănesc teribil, aburii ce se ridică de pe câmpia acoperită cu cadavre infectează aerul. Aşa va trăi mai departe în amintire sute şi mii de ani, îngrozitor şi înfiorător, ca un loc de spaimă, unde s’au măcelărit două naţiuni. Cuibuşorul drăgălaş şi vesel se va preface în cimiteriu, nu va fi decât un singur mormânt, pe care mamele nemângăiate vor depune cununi. * Franţa are mii şi mii de fii îngropaţi aspiraţiunilor cutezate maghiare de „stat naţional unitar“. • Poate că obstrucţioniştii din stânga estremă văd şi simt că, după avântul grozav, ce şi l’au luat, trebuind acum se înghită găluşca fierbinte a împotrivirei austriace, kossuthismul lor şi-ar perde şi însemnătatea mult redusă, ce-o mai avea pănă acuma ca o posiţiune „estremă“ în serviciile politicei de „concesiuni“ a guvernelor unguresc. Aşadar putem fi curioşi a aucji şi răspunsul celor din stânga estremă, mai ales după ce guvernul, cum se asigură, e decis a nu ceda pretensiunilor lor în cestiunea indemnităţii. „Gott erhalte“. La serbatoarea învierii se obicinuia pănă acuma să se trimită la bisericele catolice câte o companie de onoare cu musica militară, care cânta cu aceasta ocasiune imnul împărătesc. — Anul acesta însă în toata țara s’a interdis musicelor militare de a participa la serbatoarea învierii, ca să li se ia apa de la moră gălăgioșilor koşuthişti, cari plănuiau demonstraţii. Aşa s’a întâmplat şi în Braşov. In schimbul acesteia însă, a doua zi de Pascu la orele 7 dimineţa toţi soldaţii romano-catolici au fost conduşi la biserica din str. Vămii şi aici au ascultat liturghia, la care a cântat musica militară. La sfârşitul liturghiei fanfarele musicei militare au intonat un „Gott erhalte“, de era să ridice biserica în slavă. Tot publicul l-a ascultat în picioare. Lovitura de stat din Serbia. Un ucaz al regelui Serbiei Alexandru revolcă pe toţi înalţii magistraţi ai Serbiei. Mai mulţi ofiţeri superiori, între cari un colonel şi un locotent-colonel, au fost destituiţi din cauză că n’au dat ordin trupelor de a trage contra mulţimei, care a dat foc portretelor regelui şi reginei. Pe când mulţimea făcea tumult înaintea băncei naţionale, regele a ordonat gardei sale de corp să o respingă. Toatefiarele radicale au fost suspendate. Şefii radicali ţinând o întrunire, au hotărît unirea cu liberalii. România şi cestiunea macedoneană. Diarul „Neues Pester Journal“, apreciază la loc de frunte mesagiul român. Estragem din numitul diar următoirele: Dacă mesagiul român nu atinge de loc cestiunile esterne, în deosebi cestiunea macedoneană, acesta e mai vârtos fiindcă în faţa unor eventuale complicaţiuni, Românii privesc cu o linişte neclintită şi, cu toate semnele, ce se ivesc în munţii Balcani, ei nu vor să se abată de la consolidarea lor internă. Ar fi greşit, într’aceea decă acesta linişte s’ar califica drept indiferentism, ori neinteresare. Pentru că Românii în tocmai ca şi Bulgarii, Sârbii şi Grecii, iau parte la sartea acelor provincii turcescî, în cari, de secolî, crucea şi semiluna se luptă într’ascuns şi pe faţă pentru dominaţie, în cari anume după liberarea celorlalte ţări europene din Balcani de jugul turcesc, dorul după asemeni independenţe este înăduşit din an în an prin hecatombe de martiri. De pe timpul de când istoria lumei ne povestesce de Alexandru-cel-mare, pănă la epoca lui Skanderbeg şifin «filele acestui erou al munţilor, pănă în clipele de astăzi, în ţinutul acesta n’a fost un singur deceniu de linişte netulburată, au fost totdeauna numai învingători şi învinşi, cuceritori şi subjugaţi, tirani şi sclavi — niciodată însă o legătură de egal îndreptăţiţi, cari se tolereaza că fraţii, unii pe alţii, întocmai ca popoarele, cari de secole au adăpat cu sângele eroilor lor acest pământ nesăturat, tot atât de multiple sunt şi dorinţele, cari se lega astăzi de liberarea şi a acestui rest din Turcia europeana. Sârbii visăză de Serbie mare, Bulgarii de o Bulgarie mare; Muntenegrinii nu vreau să rămână cu mâna goata de la împărţire; Grecii au la sud indiscutabile drepturi, cari trebue luate în considerare . Albanesii în fantasia lor şi-au desemnat deja graniţele unui imperiu albanes propriu, și în cele din urmă, sunt și preten.