Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1903 (Anul 66, nr. 243-266)

1903-11-01 / nr. 243

REEACŢIUITEA, Aministraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administrafilune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena: la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lesner., Heinrich Schalek, a. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Goldberger, Ekstein Bemat, Iuliu Leopold (VIL Erzsébet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani ANUL LXVI, Nr. 243, Braşov, Sâmbătă 1 (14) Moemvrie. „GAZETA“ iese în fiecare fii. Abonamente pentru Austro-Ungaria Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Ce ni se cere. Nu putem se nu revenim asupra enunciaţiunilor, ce le-a făcut de la tribunaparlamentară primul ministru Tisza referitor la şcolele confesionale şi învăţământul nemaghiar. Acesta ni se impune cu atât mai vârtos, cu cât d. Tisza vorbia lumii şi ţării despre „respectarea drepturilor“ cu care strămoşii Maghiarilor ar fi înzestrat popoarele conlocuitoare nemaghiare. Şi a vorbit despre acesta „respectare“ tocmai într’un timp, când puterniciifiilor declară pe faţă în dietă şi afară de dietă, în municipii şi în pressă, că nu pote fi esecutabilă legea de la 1868, în care se stabilesce măsura cea de tot sărăciasă a dreptului de limbă al naţionalităţilor, drept din care istoresc toate celelalte drepturi la desvoltarea şi cultura lor naţională. In discursul ce l-a ţinut în camera magnaţilor, d-l Tisza a fost de-o „generositate“ suprmrietare. A spus, că nu e amicul trecerea şcolelor confesionale în resortul statului şi imediat a adaus, că guvernul actual ti se va îngriji cu mai mare rigoare de cât antecesorul seu, ca confesiunile se-şi implinescâ datorinţa pe terenul culturei maghiare şi a inveţării limbei maghiare*. Nu i s’a părut însă d-lui Tisza că ar fifus destul cu atâta. Şi pentru ca se liniştescă pe şoviniştii de totă categoria cu privire la intenţiile şi planurile lui pe acest terîm, a revenit şi în şedinţa de Luni a dietei asupra cestiunei. Intr’un răspuns ce l’a dat lui Francisc Kossuth, care cerea maghiarisarea totală a învăţământului, primul ministru s’a grăbit a recunoasce, că „învăţarea limitei maghiare în şcolele primare cu limbă de propunere nemaghiară, nici pe departe n'a ajuns la acel grad, ce cu drept cuvânt se poate pretinde.11 Apoi adause: „Se impune guvernului datoria, ca din acest punct de vedere se garanteze o esecutare efectivă a disposiţiunilor legale, ce privesc înveţămentul obligator al limbei maghiare în aceste şcole“. In consecinţă a declarat şi aceea, că „trebue căutată modalitatea pentru o inspecţiune mai eficace* şi că numai acele şcole şi acei învăţători se vor împărtăşi de binefacerile statului, cari in direcţia arătată corespund „datorinţelor legale“... Aşa dar, după ce dl Tisza nu a vorbit de „respectarea drepturilor“, a crefiut firesc se ne vorbescă şi despre „împlinirea datorinţelor“, ce le-am avu faţă cu limba şi cultura maghiară. Şi a vorbit pe înţeles, ca nimeni, nici Ungurii săi, nici bietele naţionalităţi să nu mai stea la îndoială asupra sentimentelor şi necesităţilor de care e pătruns guvernul său cu privire la cestiunea învăţământului în şcolile confesionale nemaghiare. Nu vom întră în analizarea şi apreciarea cuvintelor primului ministru. Şi orbii pot să vadă unde ţintesce el şi ce scopuri urmăresce ei cu astfel de devise, ce le-am vecrut figurând în programele tuturor guvernelor unguresci de la dualism încoce. Un lucru însă ţinem se constatăm. D-l Tisza îl copiază cu cea mai mare fidelitate pe Wlassics, din momentul ce admite, ba recunosce chiar în faţa dietei, că învăţarea limbei maghiare în şcolele confesionale nemaghiare n’ar fi ajuns nici pe departe gradul, ce „cu drept cuvânt se poate pretinde“. Tot acesta şi-afus-o şi Wlassics atunci, când în anul trecut a dat faimosul ordin prin care jumătate din orele de peste săptămână le-a pus la disposiţia „studiului obligător“ al limbei maghiare. Se pare în adevăr, că şi d-l Tisza e de părerea acelor şovinişti incarnaţi, cari mereu ne cântă pe toate strunele instrumentului maghiarizării, că naţionalităţile numai atunci pot să satisfacă pe deplin îndatoririlor ce le au faţă cu statul, dacă vor învăţafiina şi noaptea limba maghiară, pentru ca se simtă şi se cugete numai unguresce, iar cei care nu satisfac acestei „juste dorinţe“, nu pot fi priviţi de cetăţeni credincioşi statului şi de patrioţi veritabili. Par’că statul ar fi un om singur, sau o parte din ocârmuitorii lui, ori o singură naţionalitate din cele multe, carî îl formază. Ne lasă Tisza şcolele, dar pune nisce condiţiunî, carî în ultima analisă sunt pentru învăţământul nemaghiar mai periculoase şi mai enerose, decât ale antecesorilor săi la guvern. Vă las să susţineţi din al vostru şcolele voastre confesionale —fiice el Românilor, Slovacilor, Germanilor — dar cer şi pretind,Ica limba maghiară şi cultura maghiară s’o aveţi înainte de toate în vedere, să vă împliniţi datorinţa pe acest teren; dascălii voştri să se distingă prin resultate în limba maghiară, c’apoi voi davă eu de grije să-i remunerez şi se vă ajutorez cum şi de unde pot. Asta ni se cere. Şi câtă vreme asta ni se cere, şi mereu ni se va cere, ce noimă pot avu asigurările miniştrilor unguresc despre „respectarea drepturilor cetăţenilor de limbă străină“ ? Unde rămâne şi ce se alege de dreptul nostru, când ni se impun „datorinţe“ atât de prejudiţiose liberei desvoltări a limbei şi culturei noastre naţionale? Spiritul de care e saturată acestă parte a programului contelui Tisza, nu e şi nu poate fi spiritul bărbatului cu misiune de a conduce trebile unui stat de naţionalităţi, nu concordază acest spirit nici cu dreptatea, nici cu echitatea şi cu atât mai puţin se poate uni cu aspiraţiunile juste şi legale ale covîrşitorei majorităţi a populaţiunei nemaghiare a ţărei, care cere şi pretinde se nu fie împiedecată şi mereu şicanată în desvoltarea limbei şi culturei sale genetice. FOILETONUL .GAZ. TRANS.“ " File rupte dintr'un carnet. Mercuri, 9 Septemvrie 1903. (Intorsura Buzeului. — La „Urlătorea“. — Sita Buzeului. — Albumul Virgiliei. Premerul are hotar de 12.081 jugăre catastrale şi 3580 locuitori: 2066 Saşi, 1336 Români. La facerea recensământului copiilor în etatea de şcolă, adecă — socotind şi grădina de copii — de la etatea de 3 ani pănă la 15, numărul copiilor români a eşit cu 25 mai mare decât al copiilor saşi. „S’au mirat şi Saşii, ne-am mirat şi noi“fi°ea părintele Ludu. Două mirări de două feluri, una este a desilusiei şi cealaltă a satisfacţiei Nu numai prin număr progreseză însă Românii de aici, ci şi economiceste înainte cu 25 ani, proprietatea Românilor faţă cu cea a Saşilor stătea în proporţia 1 : 15, acuma stă ca 1 : 10. Flăcăul român, cum iese din şcolă, îşi cumpără doi cai şi lucrăză din năpte în noipte, aci cu cărămidă, aci cu fân, aci cu lemne. Acuma se fac pregătiri pentru comasaţie. Păşunea se va pierde. Sunt îngrijaţi şi Românii şi Saşii. La 11/4 plecarăm şi, pe un drum din cele mai romantice, după o călătorie de 3 ore sosirăm la Intorsura Buzeului. Părintele Negoescu, parohul acestei comune nu ne-a lăsat să mergem mai departe, deşi nu mai aveam decât vreo jumătate de oră pănă la Sita. „Ce să faceţi de pe acum în Sita? Plac propunerea, să mergem la „Urlătorea“ distanţă de o oră şi jumătate“. Şi propunerea părintelui Negoescu era făcută aşa, încât nu o puteam retuza. E mare obstrucţionist! Preşedintele nostru a trebuit să se dea învins şi trimiţând trăsura părintelui Dima acasă, îl însciinţă totodată, să nu ne aştepte decât pe desără. Cu trăsura părintelui Coman din Vama Buzăului şi cu o trăsură de a părintelui din localitate, o societate veselă profita de frumoasa di spre a face escursiunea propusă de Pr. Negoescu. Vama Buzeului! Aşa i-a rămas numele, de pe vremurile, când aici era încă vama între Transilvania şi România. Astăzî edificiile, în cari locuia colonia de funcţionari sunt mare parte ruină. Numai o casă drăguţă cu 2 haine, acoperită cu şindilă, cercevelele ferestrilor lioite albastru, a rămas neatinsă de vremuri. Pe frontispiciul ei se văd gravate cuvintele: Salva Quardia 1787 Scmptibus Caesareo Regii». In mijlocul inscripţiei latinesce vedem acum inscripţia maghiară: „M. kir. pénzügyőri szakasz — Bodzán.11 Aici este acum reşedinţa guarzilor de finanţe (finanţii), dintre cari unul și-a luat osteneala a văpsi literile gravate cu boială năgră, aşa că se pot ceti forte bine. Dedesubt literile: F. (estette?) L. R. p. v. vigyázó“. La „Salva Quardia“ ne dăm jos din trăsuri și mergem pe jos pe lângă râul Buzeul, ce vîrăîe in cursul său repede printre dealuri acoperite de pădure verde. Orele sunt 4 l/2 p. m. In dreapta soarele se ascunde după munți. Ici colo pe la casele oamenilor se aude sgomot de frângătoare. Femeile frâng (sdrăvălesc) cânepă. Altele bat in. In stânga, pe o colină la poalele dealului Chitila se văd ruinele bisericei catolice, odinioră loc de mângâiere pentru funcţionarii vămii. Zidurile sunt încă întregi. Acoperişul pe jumătate, învăţătorul din Vama spune, că biserica acesta de trei ori reparată, de trei ori a fost trăsnită. Mai târejiu a fost părăsită şi s’a zidit jos în vale o capelă, de păretele căreia se vede aninat pănă în diua de adî un clopot mic. Jandarmii, cari locuesc în apropiere și-au instalat în capelă cuptorul de pâne. Intr’o jumătate de oră sosim la „Urlătorea“. Un părău de munte curge repede printr’o strimtore formată de dealuri acoperiţi cu fag, or de pe unul din dealuri se varsă în părău belşug de apă, formând mai multe cataracte. Asta-i „Urlătoarea“. „La întorcere, părintele Negoescu ne arată „Festungurile“ (fortificaţiile) părăsite, pe care la 1878/9 le-au ridicat aici Austriacii, ca apărare împotriva unei eventuale invasiuni a Ruşilor. Jos în vale murmură Buzeul. Talangele vitelor, ce pasc aici completeza idila rustică, ce ne copleşesce sufletele. O linişte desăvîrşită în văzduh. %Tro Tricesi»"» 150 A» Complicaţiuni. Seim, că ministrul preşedinte Tissa, vădflând ce turburare a produs în şirurile oposiţiei chipul în care s’a declarat asupra cestiunei emblemelor la armată, a revenit asupra declaraţiunei sale, vorbind despre emblemele reunite. Oposiţia însă nu s’a mulţumit cu esplicarea ministrului, ceea ce s’a vădut şi din declaraţia lui Barabas în comisiunea financiară la desbaterea indemnităţii. Barabas a declarat, că majoritatea partidului independist e pentru obstrucţiune şi că va continua lupta în mod necruţător. O nouă complicaţiune a provocat afacerea tratatului comercial cu Italia. Guvernul va încheia acest tractat pe propria sa răspundere, căci o amânare ar fi pagubitoare ţării. Dăcă guvernul s’ar hotărî a face acest pas, s’ar espune unor nouă atacuri în dietă. O altă complicaţie e în ajun de a urma prin aceea, că guvernul, pentru a menţină contingentul de pace în armată, va fi silit, ca pe basa legei 18 din 1888, să chieme sub steag prima classă a reserviştilor (adecă pe acei soldaţi, care au fost reţinuţi anul acesta în serviciu peste terminul de trei ani) şi primele trei clase ale reservei de întregire, şi a-i reţine în serviciu pănă când va înceta „starea escepţională“, adecă pe cât timp va dura obstrucţiunea în cameră.