Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1904 (Anul 67, nr. 1-23)

1904-01-01 / nr. 1

Din canea sărbătorei d­e mâne, Joi, Sf. Va­­silie,­­zi­arul nu va apare până Vineri sera. Dina de mâne. 1 Braşov, Bl Decemvrie v. 1903. D­iua de mâne e de mare în­semnătate pentru noi cei dela acest vechiu organ de luptă. Nu numai fiind­că ne arată, că am mai per­­curs arăşi o bucată de drum, un an în calea n0stră lungă, ei în deosebi fiind­că mâne serbăm un jubileu. Nu este o aniversare a chia-iului nostru, care întră cu Zhia de mâne în anul al LXVlI-lea de la înfiinţarea sa, deoare­ce la acesta etate ni se obicînuesce a se serba aniversări. Nu este nici vr’o aniversare a con­­ducerei „Gazetei“, căci directorul nostru împlinesce cu cjiua de mâne anul al doue-vzecî şi şoselea de când stă în fruntea acestei foi f ărăşi un termen, la care nu e în obie înain­­tele timpului modern de a se serba aniversări. Şi totuşi „Gazeta Transilvaniei“ serbeza mâne o aniversare, fără de nic­i un sgomot, în totă liniştea şi cu consciinţa unei datorii mari şi sfinte împlinite. Cetitorii noştri ne vor ierta, deca însemnătatea acestei aniversări ne îndemnă se tulburăm încâtva liniştea pilosă a bucuriei noastre ca să-i facem şi pe dânşii părtaşi la ea. Mâne în 1 ianuarie 1904 se îm­plinesc cinci­spre-zece ani, de când conducerea fetei noastre, în împreju­rările grele cu cari a avut de a lupta ani îndelungaţi, a reuşit în cele din urmă se realizeze o dorinţă fier­binte a ei, ce o nutrea cu mu­lt înainte, se inaugureze adecă epoca contactului direct spiritual al papt­rei cunoscătore de carte cu poporul nostru ţăran, înfiinţând prin numerii poporali de Duminecă ai „Gazetei“ cea dintâiu foie poporală română cu menirea de a educa poporul în pri­vinţa politică, culturală, socială şi economică şi de a-l deştepta pentru viaţa cetăţănască şi românească pe pământul patriei sale strămoşescă. La 1 Ianuarie 1889, un an după jubileul de-o jumătate de veac al forei noastre, redacţiunea noastra scriea : „Astă­zi, când ca nicî-odată pănă acuma posiţiunea Ziaristicei noastre s’a agravat, când atâtea lovituri sunt îndreptate asupră-i, când e împpe­­decată în lupta pentru drepturile popo­rului român, se cere de la noi se ne încordăm puterile cu îndoită energie şi se continuăm lupta cu curagiu neînfrânt, introducând nouă reforme în­­ziar, pentru­ ca „Gazeta Transil­vaniei“ nu numai să corăspundă mai mult chiemării sale, ci să se facă cu putinţă, ca principiile salutare naţio­nale, ce le propagă, se potu pătrunde pănă şi în coliba ţăranului“... Ce folos că inteligenţa se în­trunea şi se sfătuia, deca nu era mijloc de ajuns spre a face să fie cu pu­tinţă o atingere necurmată cu poporul. Acest mijloc trebuia aflat, el nu putea fi decât comunicarea cons­tantă prin mediul foilor poporale cu ţăranul român. Trei lustruri de muncă Ziaris­tică, sinceră şi devotată marelui principiu ce ne-a condus, au trecut de când avurăm fericirea a vede împlinită vechia noastra dorinţă, tră­gând brazdă în câmpul atât, de ro­ditor al scrierilor periodice pentru popor, având în vedere interesele adevărate şi marile idealuri, ce tre­­bue se m­ască într’un singur mă­­nunchiu puternic toate mădularele lui. Numai aşa se putea şi se poate cugeta un progres adevărat, o pre­gătire seriosă a poporului pentru gre­lele lupte, ce’l aştaptă încă pe vii­tor în împlinirea menirei sale nobile ce a crezit’o dela divul Traian, care l’a aşezat înainte cu aproape două mii de­­anî în aceşti munţi şi pe aceste plaiuri. Putem zice, mulţumind prove­­dinley, care ne-a condus paşii, că niuia rşi stăruinţele noastre n’au ră­mas fără de resultat şi încă un mare şi neaşteptat resultat! Ca pânea caldă se căuta şi se cerea foia noastra de Dumineca în toate unghiurile români ai şi dela noi. Un nou prison se deschise deodată ţăranului nostru brav, muncitor şi gata la jertfă când e vorba de vii­torul său şi de mândria şi binele neamului seu. Multe s’au scris şi s’au Zis des­pre minunile, ce le-a văzut genera­­ţiunea mai tînără când cu manifes­­taţiunile de acum vre-o 9 ani, la cari ţărănimea nostră a luat cu atâta însufleţire parte activă. Multe tălmăciri s’au dat din toate părţile,­amice şi inimice, acelei în­sufleţiri. Unii voiau a o fi provocat numai ei înşişi prin farmecul închi­­puirei lor, uitând că minuni şi salturi mi se produc în desvoltarea popoarelor şi­,­ deca nu s’ar fi propagat în sînul ţărănimei noastre cu mulţi ani înainte ideile şi principiile salvatoare naţio­nale, un seim care ar fi fost resul­ted -0 manifestărilor de atunci. Dar noi nu mai cercetăm, nu reclamăm nici un merit afară de acela de a ne fi împlinit o datorie sfântă cătră popor, a fi dat un exemplu, care a fost urmat de mulţi, încât aşî „Gazeta“ poporală se poate mân­dri a avea deja mai multe fiice, ce şi-au ales aceeaşi ţintă. Să le ajute Dumnezeu a se uni într’un gând şi într’o simţire, pentru ca şi poporul în anul ce vine şi în cei nenumăraţi ce-i vor urma, să fie şi să rămână una şi nedespărţit ! FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ De mult.... In Bethleem pe-o stradă strimtă Venia bătrânul cerşitor, Zăpada scârţâia ’ngheţată Sub greul slabului picior îngândurat venia prin noapte Cu traista golă şi ’ntristat, Oraşu ’ntreg îl colindase Din zori şi pănă s’a ’noptat „O, bieţii oameni — gândia dânsul — Atât de năcăjiţi ei sunt, Şi năcăjiţi ei lesne uită Că sunt şi eu pe acest pământ. Şi-’i frig... şi somnul mă doboră... Acasă de-aşî pute s’ajung, El mâne...., mâne tot ca astăZî Voiu lua or’ uliţele ’n lung...“ Şi-şi îndemna moşnegul mersul Şi vântul îl lovia ’n obraz, Ér el ruga cu vorbe vântul Să nu­­ mai facă atât năcaz... nu ! La colțul unei ulițî era Atâta lume la un loc! „Aha! — îşi duce-atuncî bătrânul — Să ’ncerc acum, de am noroc“. Cu mâna ’ntinsă ’naintăză Spre grupul celor adunaţi, Dar când să cera se opresce Şi stă pierdut cu ochi mirați. Și-aude... cine poate spune, Că s’a născut un copilaş, Un Mesia mult aşteptatul Colo la margini de oraş, Că s’au lăsat grămezi de îngeri Din cerul sfanţ şi cântă ’n cor, De-asupra grajdului, în care Surîde Cel mântuitor .. — „Să mergem dor să-i ducem daruri!“ Strigară ’n grabă cei mai mulţi, Şi veselă porni grămada... S’o tot privesci...., s’o tot asculţi. Cu miei, cu pasări şi scumpeturî, Cu totă avuţia lor Porniră toţi. Bătrânul singur ! Rămase trist şi gânditor. Căzu ’n genunchi apoi acolo Privind la stele ce se lipiau: „O, ierta Mesia, mă ierta Eu n’am nimica ce să-ţi dau!“... Se ridică apoi de-odată Şi ’ntinerit strigă pe drum: — „Născutu-s’a Mântuitorul Sculaţi!... Sculaţi-vă de acum! Sculaţi şi faceţi-vă milă, A­şi vre să-i duc şi eu un dar“!... Şi tot oraşul se pornesce Spre grajdul devenit altar. Dar nimeni nu-l băgă în seamn Pe bietul, slabul cerşitor, Şi-atunci îl podidesce plânsul Privind pierdut în urma lor Ca beat porni apoi cu ochii La stelele, care sclipiau: „O, ierta Mesia, mă iartă!... Eu n’am nimica ce să ţi dau... O, n’am nimic... nimic... O lume Dec’aşî pută să am acum“!!... Şi obosit că cu grămadă La o răspântie de drum. Z. Bârsan. Biblioteca Judeţeană ASTRA VI172 „GAZETA“ IGSE in ge.car6 fl. ADonamente jeuiri Austro-Ungaria Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rlI de Duminecă 4­ cor pe an. Penii! România şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Duminecă B fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­plar lQ baiyi.#^ Atât abona­mentele­^at,ji$i inserţiumiL j sunt a se plair. ffiakite. REDACŢIUNEA, Almii­istraţiiin­ea şi Tipografia Braşov,piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURÎ : In Vlena: la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lea­ner., Heinrich Schalek, a. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Gold­berger, Ekstein Bemat, Iuliu Leopold (VII Erzsóbet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o se­rie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă şi învoială. — RECLAME pe­­ pagina 3-a o seria 20 bani I Nr. 1.—Arai LXVII. Braşov, Joi 1 (14) Ianuarie, 1904. Ba.--rr.il.. Revistă. Am încheiat arăşî un an de muncă şi de luptă. Ce râde a adus şi ce moştenire lasă el anului, care se începe cu Ziua de mâne, stim şi vedem cu toţii. De o îmbunătăţire a stării politice a poporului nostru, nu putem vorbi. Am putè însă cu atât mai mult să vorbim de lovituri şi prigoniri, de încălcarea drepturilor noastre firescî, de urgisirea şi urmă­rirea diferitelor manifestaţion! de viaţă naţională în sînul poporului nostru. Nu vom trece în revistă nici numeroasele procese politice şi de pressă, ce s’au făcut acelora dintre noi, cari cu condeiul au crezut că sunt datori să apere causa dreapta a neamului, causa egalei îndreptăţiri naţionale, şi nu vom scoate la nivela nici alte nedreptăţirî ce ni­ s’au făcut pe un teren sau altul al vieţii publice. Dar nici nu ne jeluim, căci avem mare nădejde, că da-va Dumnedeu mai bine decum am avut’o, dacă vom sei noi mai întâiu se ne ajutăm şi se ne în­dreptăm sartea spre mai bine. în situaţia politică a ţării, anul 1903 lasă moştenire celui ce vine, nesiguranţă şi încurcătură. Schimbarea guvernelor n’a adus şi o schimbare a sistemului politic dominant, sau o îndreptare a stărilor critice şi pri­­mejdioase, cari s’au ivit din momen­tul în care şovinismul maghiar cerea să-i cadă jertfă şi instituţia comună a armatei, cu limba de comandă şi serviciu unitară. Lupta pentru rea­­lizarea statului naţional maghiar uni­tar prin crearea unei armate naţio­nale maghiare independente, a pre­dominat în tot decursul anului situ­­aţiunea în dietă, ca şi afară de dietă. Nimic nu s’a putut lucra folositor pentru obştea ţării, nu s’a putut vota nici o lege, nici chiar în demnitatea budgetară, nici recruţii pe 1903. V­raciul. De Pietari Păivărinta1), trad. de I. D. Frunză Cam înainte cu vre-o trei-deci de ani era un țăran într’un sat din partea de miadă-di a districtului Uleaborg, cunoscut în tota împrejurimea sub numele Viclo, ceea­ ce însemnăză coțofană2). Acestă pore­clă i­ se dase cu deosebire pentru­ că umbla cu farmece, cu vrăji, vorbia cu duchurile necurate şi peste tot voia să trăcă înaintea lumei de vraciu.... de un mare şi vestit vraciu. Pe atunci erau încă multe credinţe deşerte în popor şi astfel Viclo avea mare trecere şi era chemat de unii şi de alţii să-şi facă meşteşugurile lui. El fermeca şi vrăja urşi, lupi şi şerpi şi-i trimitea la vi­tele oamenilor, ba chiar şi la omeni, el alte­ori lega prin vrăjile sale diferite li­­ghiene şi le alunga, cu un cuvânt el îşi sucia meşteşugul aşa după cum era tre­buinţă şi după cum îl plătea lumea. El vtia să spună despre lucrurile­ furate, adu­cea la casa omului vitele rătăcite sau pierdute, alunga duhuri necurate și scia 11 Scriitor finlandez. 1) In Finlanda era credința deşartă, că, decă bați la grajd o coțofană cu cuie, atunci duchurile rele nu se apropie să ia laptele vacilor sau să li­ se întâmple vr’un rău vitelor.

Next