Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1904 (Anul 67, nr. 1-23)
1904-01-01 / nr. 1
Din canea sărbătorei de mâne, Joi, Sf. Vasilie,ziarul nu va apare până Vineri sera. Dina de mâne. 1 Braşov, Bl Decemvrie v. 1903. Diua de mâne e de mare însemnătate pentru noi cei dela acest vechiu organ de luptă. Nu numai fiindcă ne arată, că am mai percurs arăşi o bucată de drum, un an în calea n0stră lungă, ei în deosebi fiindcă mâne serbăm un jubileu. Nu este o aniversare a chia-iului nostru, care întră cu Zhia de mâne în anul al LXVlI-lea de la înfiinţarea sa, deoarece la acesta etate ni se obicînuesce a se serba aniversări. Nu este nici vr’o aniversare a conducerei „Gazetei“, căci directorul nostru împlinesce cu cjiua de mâne anul al doue-vzecî şi şoselea de când stă în fruntea acestei foi f ărăşi un termen, la care nu e în obie înaintele timpului modern de a se serba aniversări. Şi totuşi „Gazeta Transilvaniei“ serbeza mâne o aniversare, fără de nici un sgomot, în totă liniştea şi cu consciinţa unei datorii mari şi sfinte împlinite. Cetitorii noştri ne vor ierta, deca însemnătatea acestei aniversări ne îndemnă se tulburăm încâtva liniştea pilosă a bucuriei noastre ca să-i facem şi pe dânşii părtaşi la ea. Mâne în 1 ianuarie 1904 se împlinesc cincispre-zece ani, de când conducerea fetei noastre, în împrejurările grele cu cari a avut de a lupta ani îndelungaţi, a reuşit în cele din urmă se realizeze o dorinţă fierbinte a ei, ce o nutrea cu mult înainte, se inaugureze adecă epoca contactului direct spiritual al paptrei cunoscătore de carte cu poporul nostru ţăran, înfiinţând prin numerii poporali de Duminecă ai „Gazetei“ cea dintâiu foie poporală română cu menirea de a educa poporul în privinţa politică, culturală, socială şi economică şi de a-l deştepta pentru viaţa cetăţănască şi românească pe pământul patriei sale strămoşescă. La 1 Ianuarie 1889, un an după jubileul de-o jumătate de veac al forei noastre, redacţiunea noastra scriea : „Astăzi, când ca nicî-odată pănă acuma posiţiunea Ziaristicei noastre s’a agravat, când atâtea lovituri sunt îndreptate asupră-i, când e împpedecată în lupta pentru drepturile poporului român, se cere de la noi se ne încordăm puterile cu îndoită energie şi se continuăm lupta cu curagiu neînfrânt, introducând nouă reforme înziar, pentru ca „Gazeta Transilvaniei“ nu numai să corăspundă mai mult chiemării sale, ci să se facă cu putinţă, ca principiile salutare naţionale, ce le propagă, se potu pătrunde pănă şi în coliba ţăranului“... Ce folos că inteligenţa se întrunea şi se sfătuia, deca nu era mijloc de ajuns spre a face să fie cu putinţă o atingere necurmată cu poporul. Acest mijloc trebuia aflat, el nu putea fi decât comunicarea constantă prin mediul foilor poporale cu ţăranul român. Trei lustruri de muncă Ziaristică, sinceră şi devotată marelui principiu ce ne-a condus, au trecut de când avurăm fericirea a vede împlinită vechia noastra dorinţă, trăgând brazdă în câmpul atât, de roditor al scrierilor periodice pentru popor, având în vedere interesele adevărate şi marile idealuri, ce trebue se mască într’un singur mănunchiu puternic toate mădularele lui. Numai aşa se putea şi se poate cugeta un progres adevărat, o pregătire seriosă a poporului pentru grelele lupte, ce’l aştaptă încă pe viitor în împlinirea menirei sale nobile ce a crezit’o dela divul Traian, care l’a aşezat înainte cu aproape două mii deanî în aceşti munţi şi pe aceste plaiuri. Putem zice, mulţumind provedinley, care ne-a condus paşii, că niuia rşi stăruinţele noastre n’au rămas fără de resultat şi încă un mare şi neaşteptat resultat! Ca pânea caldă se căuta şi se cerea foia noastra de Dumineca în toate unghiurile români ai şi dela noi. Un nou prison se deschise deodată ţăranului nostru brav, muncitor şi gata la jertfă când e vorba de viitorul său şi de mândria şi binele neamului seu. Multe s’au scris şi s’au Zis despre minunile, ce le-a văzut generaţiunea mai tînără când cu manifestaţiunile de acum vre-o 9 ani, la cari ţărănimea nostră a luat cu atâta însufleţire parte activă. Multe tălmăciri s’au dat din toate părţile,amice şi inimice, acelei însufleţiri. Unii voiau a o fi provocat numai ei înşişi prin farmecul închipuirei lor, uitând că minuni şi salturi mi se produc în desvoltarea popoarelor şi, deca nu s’ar fi propagat în sînul ţărănimei noastre cu mulţi ani înainte ideile şi principiile salvatoare naţionale, un seim care ar fi fost resulted -0 manifestărilor de atunci. Dar noi nu mai cercetăm, nu reclamăm nici un merit afară de acela de a ne fi împlinit o datorie sfântă cătră popor, a fi dat un exemplu, care a fost urmat de mulţi, încât aşî „Gazeta“ poporală se poate mândri a avea deja mai multe fiice, ce şi-au ales aceeaşi ţintă. Să le ajute Dumnezeu a se uni într’un gând şi într’o simţire, pentru ca şi poporul în anul ce vine şi în cei nenumăraţi ce-i vor urma, să fie şi să rămână una şi nedespărţit ! FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ De mult.... In Bethleem pe-o stradă strimtă Venia bătrânul cerşitor, Zăpada scârţâia ’ngheţată Sub greul slabului picior îngândurat venia prin noapte Cu traista golă şi ’ntristat, Oraşu ’ntreg îl colindase Din zori şi pănă s’a ’noptat „O, bieţii oameni — gândia dânsul — Atât de năcăjiţi ei sunt, Şi năcăjiţi ei lesne uită Că sunt şi eu pe acest pământ. Şi-’i frig... şi somnul mă doboră... Acasă de-aşî pute s’ajung, El mâne...., mâne tot ca astăZî Voiu lua or’ uliţele ’n lung...“ Şi-şi îndemna moşnegul mersul Şi vântul îl lovia ’n obraz, Ér el ruga cu vorbe vântul Să nu mai facă atât năcaz... nu ! La colțul unei ulițî era Atâta lume la un loc! „Aha! — îşi duce-atuncî bătrânul — Să ’ncerc acum, de am noroc“. Cu mâna ’ntinsă ’naintăză Spre grupul celor adunaţi, Dar când să cera se opresce Şi stă pierdut cu ochi mirați. Și-aude... cine poate spune, Că s’a născut un copilaş, Un Mesia mult aşteptatul Colo la margini de oraş, Că s’au lăsat grămezi de îngeri Din cerul sfanţ şi cântă ’n cor, De-asupra grajdului, în care Surîde Cel mântuitor .. — „Să mergem dor să-i ducem daruri!“ Strigară ’n grabă cei mai mulţi, Şi veselă porni grămada... S’o tot privesci...., s’o tot asculţi. Cu miei, cu pasări şi scumpeturî, Cu totă avuţia lor Porniră toţi. Bătrânul singur ! Rămase trist şi gânditor. Căzu ’n genunchi apoi acolo Privind la stele ce se lipiau: „O, ierta Mesia, mă ierta Eu n’am nimica ce să-ţi dau!“... Se ridică apoi de-odată Şi ’ntinerit strigă pe drum: — „Născutu-s’a Mântuitorul Sculaţi!... Sculaţi-vă de acum! Sculaţi şi faceţi-vă milă, Aşi vre să-i duc şi eu un dar“!... Şi tot oraşul se pornesce Spre grajdul devenit altar. Dar nimeni nu-l băgă în seamn Pe bietul, slabul cerşitor, Şi-atunci îl podidesce plânsul Privind pierdut în urma lor Ca beat porni apoi cu ochii La stelele, care sclipiau: „O, ierta Mesia, mă iartă!... Eu n’am nimica ce să ţi dau... O, n’am nimic... nimic... O lume Dec’aşî pută să am acum“!!... Şi obosit că cu grămadă La o răspântie de drum. Z. Bârsan. Biblioteca Judeţeană ASTRA VI172 „GAZETA“ IGSE in ge.car6 fl. ADonamente jeuiri Austro-Ungaria Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rlI de Duminecă 4 cor pe an. Penii! România şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Duminecă B fr. pe an. Se prenumeră la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar lQ baiyi.#^ Atât abonamentele^at,ji$i inserţiumiL j sunt a se plair. ffiakite. REDACŢIUNEA, Almiiistraţiiinea şi Tipografia Braşov,piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURÎ : In Vlena: la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Leaner., Heinrich Schalek, a. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Goldberger, Ekstein Bemat, Iuliu Leopold (VII Erzsóbet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani I Nr. 1.—Arai LXVII. Braşov, Joi 1 (14) Ianuarie, 1904. Ba.--rr.il.. Revistă. Am încheiat arăşî un an de muncă şi de luptă. Ce râde a adus şi ce moştenire lasă el anului, care se începe cu Ziua de mâne, stim şi vedem cu toţii. De o îmbunătăţire a stării politice a poporului nostru, nu putem vorbi. Am putè însă cu atât mai mult să vorbim de lovituri şi prigoniri, de încălcarea drepturilor noastre firescî, de urgisirea şi urmărirea diferitelor manifestaţion! de viaţă naţională în sînul poporului nostru. Nu vom trece în revistă nici numeroasele procese politice şi de pressă, ce s’au făcut acelora dintre noi, cari cu condeiul au crezut că sunt datori să apere causa dreapta a neamului, causa egalei îndreptăţiri naţionale, şi nu vom scoate la nivela nici alte nedreptăţirî ce ni s’au făcut pe un teren sau altul al vieţii publice. Dar nici nu ne jeluim, căci avem mare nădejde, că da-va Dumnedeu mai bine decum am avut’o, dacă vom sei noi mai întâiu se ne ajutăm şi se ne îndreptăm sartea spre mai bine. în situaţia politică a ţării, anul 1903 lasă moştenire celui ce vine, nesiguranţă şi încurcătură. Schimbarea guvernelor n’a adus şi o schimbare a sistemului politic dominant, sau o îndreptare a stărilor critice şi primejdioase, cari s’au ivit din momentul în care şovinismul maghiar cerea să-i cadă jertfă şi instituţia comună a armatei, cu limba de comandă şi serviciu unitară. Lupta pentru realizarea statului naţional maghiar unitar prin crearea unei armate naţionale maghiare independente, a predominat în tot decursul anului situaţiunea în dietă, ca şi afară de dietă. Nimic nu s’a putut lucra folositor pentru obştea ţării, nu s’a putut vota nici o lege, nici chiar în demnitatea budgetară, nici recruţii pe 1903. Vraciul. De Pietari Păivărinta1), trad. de I. D. Frunză Cam înainte cu vre-o trei-deci de ani era un țăran într’un sat din partea de miadă-di a districtului Uleaborg, cunoscut în tota împrejurimea sub numele Viclo, ceea ce însemnăză coțofană2). Acestă poreclă i se dase cu deosebire pentru că umbla cu farmece, cu vrăji, vorbia cu duchurile necurate şi peste tot voia să trăcă înaintea lumei de vraciu.... de un mare şi vestit vraciu. Pe atunci erau încă multe credinţe deşerte în popor şi astfel Viclo avea mare trecere şi era chemat de unii şi de alţii să-şi facă meşteşugurile lui. El fermeca şi vrăja urşi, lupi şi şerpi şi-i trimitea la vitele oamenilor, ba chiar şi la omeni, el alteori lega prin vrăjile sale diferite lighiene şi le alunga, cu un cuvânt el îşi sucia meşteşugul aşa după cum era trebuinţă şi după cum îl plătea lumea. El vtia să spună despre lucrurile furate, aducea la casa omului vitele rătăcite sau pierdute, alunga duhuri necurate și scia 11 Scriitor finlandez. 1) In Finlanda era credința deşartă, că, decă bați la grajd o coțofană cu cuie, atunci duchurile rele nu se apropie să ia laptele vacilor sau să li se întâmple vr’un rău vitelor.