Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1905 (Anul 68, nr. 1-23)
1905-01-28 / nr. 21
Vremuri încurcate. Trăim într’un timp plin de încurcături de tot feliul, încurcături înlăuritru şi încurcături în afară. Dar, ceea ce este mai periculos astăzi, — capetele celor ce conduc destinele statelor şi ale popoarelor sunt mult încurcate şi nu mai stiu cum s’o întorcă şi cum s’o dréga ca se nu întîmpine pretutindeni numai nemulţumiri şi învinuiri. Au păţit’o şi trufaşii noştri ocârmuitorî, cari credeau, că au luat guvernarea ţerii în arendă pe veci, şi cari mai ales pe noi bieţii cetăţeni număraţi între „naţionalităţile“ cele urgisite şi huiduite, ne-au privit în totdăuna ca pe niste lepădături streine fără drepturi şi fără de patrie. I-a ajuns şi pe ei, faimoşii liberali tiszaiştî, o suie omenéscu şi au căltat deodată din înălţimea de unde priviau cu îngâmfare asupra celorlalţi muritori. Cetitorii mai vechi aifiarului nostru îşi vor aduce aminte de sigur că ori de câte ori noi Românii întreprindeam câte ceva pe teren politic sau cultural, ce nu le venea la socoteala guvernanţilor, fata lor scrisa nemţesce „Pester Lloyd“ publica câte un articol plin de dispreţ şi de ură, aci batjocorindu-ne, aci ameninţându-ne cu tată „puterea statului“. Se vedeţi acum cât de sobru şi modest scrie acestă fâie, când se vede deodată depărtată de la putere şi de la dulcele ole cu carne. Aşa se învârte fata lumei. Când Tiszaiştii cobora treptele ministeriilor de unde tunau şi fulgerau cum le plăcea, şi când era cerul nuoros şi când era cerul senin, Koşutbiştii îşi pregătesc fracurile şi clacurile, ca se potă urca, acum ei la rândul lor, scările ministeriilor şi ale palatului. Cine ar fi creczut că o astfel de întorsătură a lucrurilor în ţara ungurăscă va pută urma aşa curând ? însuşi Francisc Kossuth, care astăciî este preşedintele celui mai numeros partid din dietă, a cuis alaltăerî la întrunirea independiştilor: „Pănă acum numai ca prin visuri am fantasat de independenţa ţării, dar acum am început se cred eu însumi, că ne apropiem de punerea ei în fiinţă“ începând din anii, când Ludovic Kossuth, tatăl şefului de aci al independiştilor, şi-a început agitaţiunile sale în contra Austriei ca emigrant în străinătate, după ce fusese proscris ca rebel şi ca unul care a cerut la Dobriţin detronarea casei habsburgice, până în cjiua de aciî Maghiarii au avut ce-i drept mult noroc. Evenimentele păreau că se pregătesc tot numai cum putea se le vină lor mai bine. Aşa a fost la 1859, aşa la 1866 şi aşa şi după aceea. Şi astăijî s’ar părâ, că aşteptă un mare noroc, că sunt apróape să-şi vadă visul cu ochii: teritoriul vamal independent, armată cu limba de comandă şi cu insemne maghiare, curte maghiară şi independenţa ţării. Toate acestea le surîd, căci, eficese, partidul koşuthist e cel mai tare în dietă şi deci fără schea. Voia şi conlucrarea lui nu se mai poate guverna în ţară. Icoana viitorului e deci forte seducetoare şi dăcă totuşi chiar şi Maghiarii independenţi se văd cuprinşi de nelinişte în faţa acestei icone, causa e nu numai că ea li s’a înfăţişat prea pe neaşteptate, ci mai este şi ceva ce îi apasă pe conscintă, şoptindu-le că ce le strălucesce aşa de tare înaintea ochilor, nu e tot aur. Multe sunt neajunsurile, de cari sufere organismul regatului ungar aşa că acestea nu pot fi delăturate nici măcar în parte prin eventuala declarare a independenţei lui. Cel mai mare rău este şi rămâne, că nu s’a putut încă găsi pănă acii media de a face se fie cât de cât mulţumită cu sartea ei partea cea mai mare a poporaţiunei acestor ţărî; şi în privinţa acesta nici acum nu-i speranţă de vre-o îndreptare. Cu ocasiunea sfătuirilor, ce le-a avut contele Iuliu Andrassy, la însărcinarea Monarchului, cu conducătorii partidelor maghiare, independiştii i-au împărtăşit, care este programul lor, cu care vor să ia cârma ţării, ca cel mai numeros partid în viitoarea dietă. Ei bine, ce vedem în acest program ? Vedem un punct, în care kosutbiştii pretind să se introducă instrucţia maghiară în toate şcolele Ungariei, va sedică pretind poate mai mult decât vroia proiectul Berzeviczy. Ce socotele îşi fac koşuthiştii cu un astfel de program, Dumneczeu şeie. Acţiunea lor va produce o groaznică reacţiune şi ce însemnă a-şî face cu tot preţul duşmani pe nemaghiari, ei au avut deja ocasiune se o esperieze în trecut. Să nu-şî uite koşuthiştii, că ţara nu se va putu bucura de independenţa ei pănă când nu vasei se mulţumască şi se împace popoarele ei. FOILETONUL »GAZ. TRANS. Novelă croată, de losip Cozarac. Cinci anî încheiaţi nu veduse pe fiul său loan. La început îl visita fiul său în tot anul, orî barem la doi anî; acuma însă nu-l mai văttase de cinci anî. Nu dora că s’ar fi rușinat de tată-sa cel bătrân, care era ciobotar într’un sătut ascuns slavonesc! Dar lucrul cel mult, care trebuia să-l îndeplinăscă di și noapte, lucrul cel mult nu-i da răgaz să mergă pănă la căsuţa lui părintăscă. Bătrânul nu putea pricepe, ce lucru aşa mare ar pute fi acela, căci el era de părerea, că omul mână lucrul, nu lucrul pe om. In fine îşî rupse loan o lecuţă de vreme şi veni păn’ la tată-su, dar numai pe o minută-două, spre a-1 lua cu sine în casa sa, unde să petrecă câteva zile, să-i vadă nevasta şi fetița, căci aceste veniau rar, orî nicî decât în satul cel îndosit. Ei călătoriră în tren clasa primă. Bătrânul şedea pe perinile cele moi şi privia mut spre fiul său şi spre toate ce le vedea. Pentru el erau atâtea noutăți, încât nu se putu reculege. Nu ştia ce să admire, trenul acesta, cu care călătorea acum prima dată, mulţimea de oameni ce furnicau, orî pe fiul său, care era cu 30 anî mai tînăr decât el, şi totuşi era mai cărunt, ca un vîr de 70 anî. Una ca asta nu-i intra lui în cap, lui îi merge bine, e avut, grijile pentru diua de mâne nu-1 consumă şi totuşi e atât de cărunt, atât de perit. Acesta nu o putea pricepe bătrânul, şi sentimentul acela dureros, care-1 cuprinse când îşî lua rămas bun de la curtea sa şi se urcă în trăsură cu fiul său, lăsă satul în urma lor, ca şi când l-ar fi părăsit pe vecie, acel sentiment dureros i se îndoi când vădui mulţimea aceea de oameni necunoscuţi şi necunoscutele lor obiceiuri. Ei călătoriră deja 5 ceasuri, se înopta, la, o staţiune trebuiră să se dea jos şi să aştepte alt tren, care venia din partea opusă şi mergea mai departe. — Aşadără ce mâncăm? Eu sunt flămând ! zise feciorul cătră tată-so. Acesta răspunse: Pentru Dumnedeu, fiule, cine a vădut să mănânce omul noaptea? — Hahaha ! zise fiul său. Bine-țî e d-tale, că mănânci când vrei, dar eu — când apuc ! Apoi bine, decă nu vrei să mănânci nimica, bea cel puțin un ceai, ca să te încăldescî. Şi pe când advocatul, fiul său, mânca friptura de jumătate crudă, bătrânul se încrucea de groza, tremură o lăcă, se ridică la tota mişcarea fiului său şi-l urmăria cu frică, nu cumva să rămână de el. Cătră miedul nopţii ajunseră în fine în P. La staţiune îi aştepta trăsura advocatului cu caii lui cei mari, şi abia s’a urcat bătrânul în trăsură şi caii o luară în galop pe drumul cel pardosit şi nu se opriră pănă în oraş. Fii vesel, când ajunse acasă, căci cugeta, că acolo i se vor linişti cugetele. Dar se înşelă. Odaia în care l’a condus feciorul său, să se odihnăscă, era atât de luxos, încât nu cuteza să șadă, orî să se preumble prin ea. Covoarele cele scumpe de pe jos, fetelele cele joase, de mătasă, așternutul cel alb ca neaua cu o covertă de mătasă vânătă, toate îl înspăimântară, toate aceste erau așa de superioare față de el, încât credea că s'or profana prin mișcarea lui. Trebue să merg la fiul meu să-mî dea o odaie c’un pat, cum am acasă la mine. Dar nu vtia încotro să se întorcă. Odaia avea trei uși, și nu-șî mai putea aduce aminte prin care a întrat aci. In fine a trebuit să se culce, că i se închideau ochii de oboselă. Nu-i rămânea alta de făcut, decât să ia perinele şi coverta de pe pat, îşî făcu din hainele sale aşternut şi se culcă. Cu toate că era somnoros, nu putu adormi lung timp, şi când se, trezi, soarele era de mult sus pe ceriu. Fiul său nu mai era acasă, se dusese cu trenul de 6 ore diminăţa şi nu se întorcea pănă la amiadî. Noru-sa, într’o haină lungă de diminaţă şi cu o căiţă peste părul ei cel blond, îl conduse în sufragerie, îi puse înainte cafea, ceaia, şuncă, unt pâne și jimble. El îșî lua cafeaua, ca acasă dar nu-i plăcu; avea un miros prea pu- (Număr de Duminecă 5.) „gazeta" iese in ce care Oi Abonamente pentru Aosp^castar. Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-ril de Duminecă 4 cor. pa an. Pentru România şi străinătate : Pe cm an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fir. N-rli de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote ondele poştale din întru şi din afară şi la dnii colectori. Auonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şise luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. Un exemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. SEDACTITJÎTEA, MmnsîraţiMea si TipsraG?. Braşov,piaţa mare nr. SG. Scrisori nefrancata nu s’s primesc. Manuscripte nu se retrirau. INSERATE se primesc la Adnsinistraţiuns în Braşov si la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena, la M. Imkep Nacht., Nus. Augenfeld & Emeric Leaner., Heinrich Sonalek, A.. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. în Budapesta la A. V. Goldberger. Ekstein Bernat, Julin Leopold (VII Erzsébet-körút). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie gărmand pe o colana 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina ca o seria 20 bani ]nr. 21.—Anul LXVIII. Brașov, Vinari 28 Ianuarie (10 Februarie) 1005. Revistă politică. Brașov, 27 Ianuarie v. După demisiunea cabinetului Tisza — care n’a fost publicată încă oficial — şi după ce Majestatea Sa a primit la finea septămânei trecute î,r audienţa pe contele Iuliu Andrassy însărcinându-1 să între în contact cu fruntaşii partidelor maghiare, se pipae în drapta şi ’n stânga, ca se-şî câştige informaţiunî că pe ce bacă s’or pute resolva pisa actuală? — contele Andrassy timp de patru cile mereu a avut convorbiri şi sfătuirî cu cei din oposiția unită. Despre tot ce a aucjit și i s’a spus, el a luat notă, ca se raporteze Maj. Sale, dar se asigură, că în nici o direcțiune nu şi-a dat cuvântul. Cu trenul de ori noapte Andrassy a plecat la Viena, ca se raporteze Monarhului asupra resultatului misiunei sale. Eri după amiaciî a fost primit în audienţă la palat; audienţa a durat o ora. După o serie telegrafică din Viena, n’a urmat încă o decisiune, şi contele Andrassy va fi primit şi adi. Joi, din nou în audiență.* Cu toate că din parte oficială nu se spune nimic hotărîtor cu privire la resultatul tratărilor dintre contele Andrassy şi partidele din oposiția unită, totuşi organele oposiției dau ca positivă scrrea, că misiunea lui Andrassy a avut succes. Ar fi succes adecă stabilirea unui program de muncă pentru viitorul guvern. In acest program s’ar fi luat urmatorele puncte: aranjarea teritoriului vamal independent (adecă separaţiunea economică a Ungariei de cătră Austria) în termin inclusiv, pănă la 1907, în înţelesul disposiţiunilor art. de lege XXX din 1899. In legătură cu acesta o nouă aranjare a cestiunei consulare. Pe teren militar, limba de serviciu și de comandă maghiară la regimentele din Ungaria, stindard maghiar, emblemă maghiară, judicatură militară maghiară. Pe terenul cestiunilor interne: reformă electorală, în direcţie democratică naţională, sistem de dare progresivă, şi instrucţie esclusiv maghiară în toate şcolele din ţară. Pe baza acestui program coaliţiunea partidelor din opoziţie ar veni la cârmă dimpreună cu disidenţii şi în frunte cu contele Andrassy. In noul guvern ar fi representate toate partidele din opoziția actuală, și ar fi cu totul esclus partidul liberal. „Egyetértés“, organul partidului kosutist, asigură, că punctul privitor la teritorul vamal independent l-ar fi aflat acceptabil și contele Andrassy (?), dar că în ce priveste cestiunile militare, înţelegerea nu enicîdecât formală şi că Andrassy o va supune aprecierei Coronei. Acelaşi chiar adauge, că totul atârnă acie de la atitudinea ce o vor lua cercurile curţii din Viena şi că şi cea mai bună voinţă şi intenţie, scopurile cele mai ideale maghiare se pot nimici de resistenţa Vienei. „Alkotmány“.