Gazeta Transilvaniei, februarie 1905 (Anul 68, nr. 24-46)

1905-02-01 / nr. 24

3EDACTIVITEA, Adinstrativinea şi Titnuic Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nef­rancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit INSERATE ase primesc la Admînistraţifiins în Braşov si la urmatoarele BIROURI de ANUNŢURI : In Vlena: la M, Dukes Nach!.. Nux. Augenleid & Emeric Lea­ner., Heinrich Schalek. A. Op­­pelik. Nacht., Anton Oppelik. In Budapesta la A, V. Gold­berger, Ekstein Bernat-, luliu Leopold (Yli Erzsebet-körút). PREŢUL INSERȚIUNILOR : o se­rie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai deste după tarifă și învoială. —­BJECLAM33 pe pagina 3-a o seria 20 bani A­NUL LXVIII. „©Asm“ iese­­n Le-care (Ji Ataamente nénin Ansbn-asgarii Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rll de Duminecă 4 cor pe an. Pentru Romania şi străinătate: Pe an an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rll de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-ni colectori. And­amentul pentru Braşov Adrmnistraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 80, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe­­ şese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 24. Braşov, Liml-Marţi 1 (14) Februarie 1005. Păreri şi reflexiuni. 1. Atenţiunea pressei maghiare fiind cu totul absorbită de schimba­rea cea mare, ce au adus’o cu sine alegerile în constelaţia noului par­lament, ea s’a ocupat în timpul din urmă puţin de naţionalităţi. Singu­rul ziar, care a urmărit cu mai mare atenţiune atitudinea naţionali­tăţilor în decursul campaniei elec­torale a fost „Budapesti Hirlap“, la care colaboreza cunoscutul „mare prieten“ al acestora, Jancso Bene­dek, şi la care s’a asociat acum şi „Magyar Közélet“ revistă politică, ce apare sub egida şi protecţiunea baronului Des. Banffy. Reproducem la alt loc părerile acestor foi asupra atitudinei naţio­nalităţilor, cari păreri, deşi nu ne oferă în fond ceva deosebit nou, sunt totuşi interesante, fiind­că ne arată ce şi cum cugetă aceia, cari pretind, că între Maghiari cunosc mai de aproape şi mai bine naţiona­lităţile, trecutul lor, viaţa, raportu­rile actuale şi aspiraţiunile lor. N’avem de gând a analiza tot ce afirmă şi critică numitele foi. Ar fi o muncă nemulumitoare şi în cea mai mare parte zadarnică, căci am trebui se repeţi­m ceea­ ce le spunem de deci de ani adversarilor noştri, cari n’au ochi şi urechi pentru causa dreptăţii şi a libertăţii naţiunilor ne­maghiare. Dar la unele observări şi critice ale lor ţinem a face reflec­­ţiunile noastre. Pentru a e­i provocă înainte de toate o reflexiune­­din parte-ne afir­marea, cu care îşî începe revista banifystă articolul de situaţiune în­titulat „Naţionalităţile“. Afirmă a­­decă „Magyar Közélet“, că pressa naţionalităţilor ar fi fost aşa de mult surprinsă de victoria oposiţiunei u­­nite la alegeri, în cât i-a stat graiul timp de mai multe idile. „Nici nu e mirare“, esclamă re­vista maghiară, „căci dera prin bă­taia straşnică, ce a suferit’o politica vienesă la alegeri, s’a dărîmat sin­gurul razim real al inştiinţelor na­ţionalităţilor“. Despre aceea că resultatul ne­aşteptat al alegerilor dietale de la 26—27 ianuarie a surprins pe totă lumea, ne poate spune multe nu nu­mai contele Tisza cu mamelucii sei, ci chiar şi norocosul Kossuth şi soţi. Acesta din urmă a mărturisit însuşi că a visat şi din vis s’a făcut pe neaşteptate realitate. De ce dor, unde totă lumea a fost surprinsă, numai pressa română să fi făcut es­­cepţiune ? Şi cu toate aceste, ducem şi afir­măm, că chiatele noastre de aici, în partea lor cea mai mare cel puţin, au răm­as reci în faţa întorsăturei spre stânga estremă, ce au adus-o cu sine alegerile, şi, deci au simţit ceva, a fost satisfacţia, că văd pră­­buşindu-se un regim, care de c­ei de ani a adus atâta rău şi atâta amără­ciune peste capul poporului ro­mân. încolo, cum am cris, noi Ro­mânii am rămas în genere reci în faţa victoriei koşuthiştilor, fiind-că nu ne puteam nicidecum încălzi pentru aceia, cari, deşi n’au fost pănă acuma la putere, faţă cu noi Românii şi cu celelalte popoare nemaghiare nu s’au arătat cu nimic mai binevoitori şi mai drepţi, decât conaţionalii lor din partidul guvernamental, ba unde numai au putut, în pre°să, în în ru­­nirî publice şi cu deosebire în dietă şi-au manifestat încă în mesură şi mai estremă ura şi intoleranţa lor contra a tot ce nu e maghiar. A conchide înse de la acesta re­­cela la o deconcertare totală, pentru că a mâncat bătaie politica vienesă şi naţionalităţile şi-ar fi pierdut ra­zimul lor real, este una din absurdi­tăţile cele mari, ce le comit politi­cienii maghiari orî de câte­ orî e vorba de raporturile lor cu popoarele conlocuitoare nemaghiare. Deci naţionalităţile n’ar fi avut alt razim pentru inştiinţele lor de cap politica vienesă, atunci pănă a­­cum ar fi trebuit să fie cu totul stri­vite, cum cerea Co­oman Tisza, căci acea politică a părăsit de mult cau­sa lor cu totul şi tăria guvernelor liberale faţă cu massele maghiare aţîţate de şovinismul dominant a fost, că au avut în tot timpul mână liberă faţă cu naţionalităţile şi cine nu ştie că guvernanţii se lăudau ne­contenit, că politica lor de maghia­­risare e aprobată şi de corona? Politicianii şi gazetarii maghiari, cari cred adî că cu victoria koşu­­tbismului naţionalităţile au ajuns definitiv şi pentru veci a fi prada regimului de desnaţionalizare, ori cum se va numi el în viitor, sunt tot aşa de naivi şi ignoranţi cum au fost atunci, când au susţinut cu pri­vire la noi Românii, că trebue să îngenunchiăm şi să capitulăm di­naintea lor, fiind­că Ungaria a legat alianţă cu România şi astfel am ajuns între done focuri. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Din altă lume. 1. Deca se mai poate numi lume! E vorba de-o casă de nebuni, de ospiciul »Mărcuța« de la Bucurescî. E o lună și mai bine, de când într’o di posomorită și umedă, mi-a venit ideia, pe care am s’o regret multă vreme, de-a m­e duce să visitez ospiciul. Am s’o regret, căci ar fi fost cu mult mai bine să nu fi vedut nicî-odată ceea­ ce am vedut. Câtă 1­1 deosebire între imaginea ce șî-o face omul despre ceva, și între realitate ! însoțit de-o artistă visatoare, care-mî tot spunea pe drum c’ar vrea să vadă o »Ofelie«, chinuit de-o sumedenie de gân­duri, cari se desprindeau par­că din at­mosfera mohorîtă a tramvaiului ce înainta leneș înspre marginile orașului, stăteam ghemuit într’un colț, înduioșat de dorul unui prieten, pe care mă duceam să-1 văd acuma pierdut în lumea aceea de ne­norociți. Coborîm la bariera Moşilor. Luăm o trăsură de ţară şî-o pornim pe drumul plin de noroi­, străbătând prin colţa ce dormita pe câmpuri. Un sore ca de ce­­nuşe de-abia putea să-şi mai tragă su­fletul. După o jumătate de ceas ajungem. Internul de serviciu ne primeste amabil şî-o pornim toţi trei spre curtea spita­lului. încă de la poarta ne primiră vre­ o trei individî îmbrăcaţi în uniforma lor sură şi cu şepciie trase pe ochi . »Bună diua! Bine-aţî venit!« Unul mai în vîrstă păşi drept în faţa mea, îmi întinse mâna brusc şi-mi ceru­ un ban. Era evreu, se cunoscea după accent. Nici la balamuc nu te scapi de ei. Ii impliniiți dorința, dar când vădii, că mai am vre-o câţi­va gologani, îmi mai ceru­ cinci pa­rale pe de­asupra. Apoi decă era evreu! Un altul, un idiot din nascere, mut şi surd veni şi el mormăind cu mâna întinsă. — »Ăsta e un tip forte interesant«, îmi spuse internul. »Uite, deca i-ai da un franc sau o piesă de doi, seu de cinci, n’are să ți-o ia. Nu primesce decât numai cinci parale«. Făcuiu încercarea. Ii dădură o piesă , de doi franci. Se uită la ea, o trecu­ pe la I­nas, o mirosi și mî-o dădu înapoi. Tot așa una de cinci Când la urmă îi dădura­­ cinci parale, îi păru­ grozav de bine și plecă. Ovreiul se ținea după mine să-i mai­­ dau 5 bani .De­odată mă privi fix și-mi spuse, bătându-mă pe umeri cu multă fa­miliaritate, că mă cunoasce de la Viena. — »Apoi, da — îi răspunseiu — sunt ficiorul împăratului«. începu să râdă foarte satisfăcut, că mă recunoscuse. Prin curte erau toţi risipiţi şi ocu­paţi cu diferite lucruri Unii măturau, alţii rîniau zăpada, alţii o încărcau în care şi mulţi adunați câte doi-trei la un loc stă­teau de vorbă. 1. Imî stăpânia sufletul o sensație ciu­dată. ’Mî-era frig, mi-era frică, mi-era milă. Visitarăm saloanele pe rând, niste odăi scunde, triste şi puţin luminate, îngrămă­dite ca animalele, stăteau bieţii nenorocit! 1­­­1 acolo. Ţi­ se revolta sufletul când vedeai în ce condiţii sunt ursite se traesca aceste fiinţe, cari din cine stie ce păcate au ajuns unde erau. Mi-am imaginat de multe­ orî »miseria«, dar imaginația nu mi-a ajuns nicî-odată pănă la adevărul pe care-1 vedeam. Lungiți pe paturile lor săracocioase, cei mai mulți nici nu luau seama, că întră cine­va. Cei cari erau în piciore, erau forte complesanțî. Ne dicea »bună diua!« şi se feriau respectuoşi din calea noastra. »Ce mai faci moşule?« îl întrebă in­ternul de serviciu pe un bătrân, care-şi arogase dreptul de-a fi supraveghetor al salonului şi-i bătea pe cei­lalţî, deca nu-l ascultau. »Bine, d-le doctor, acuma-i bine. Tot aştept să-mi aducă hainele de la magazie. Că nu mai am nimic, mulţumesc lui Dumnedeu! E bine«. — »Apoi mâne, mâne ţi-le-aduce«. Asta era răspunsul obicinuit, când vre­unul spunea c’ar vrea să plece acasă. Şi bătrânul se dădu pe lângă mine şi mă rugă stăruitor să-i spun doctorului să-i dea drumul. Ii repetai şi eu acelaşi cuvânt de speranţă: mâne. Braşov, 31 Ianuarie v. Di­n »Reichsrath«. In şedinţa de Sâm­bătă camera deputaţilor austriaci a conti­nuat prima cetire a budgetului. In numele clubului român d-l Popovicî a esprimat mulţumirea de a vedea camera adunată pentru lucrare rodnică. El a adăugat, că Românii doresc ca monarchia să rămâna un stat tare și puternic și că prin urmare ei stăruesc asupra menținerei forței ar­mate. Statul trebue să fie consolidat în toate ramurile administrației, guvernul tre­­­bue să facă totul pentru a satisface cere­rile drepte ale poporului român şi cu de­osebire egalitatea de drepturi. Deputaţii români. „Egyetértés“ de la 11 Februarie scrie, că în dieta ungară sunt aleşi acum 16 deputaţi români. Dintre aceş­tia 8 au fost aleşi cu ajutorul lui Tisza, şi ceilalţi cu program naţionalist. »Fiind­că cu ocasiunea alegerilor partidul guver­namental a rămas în minoritate, pe depu­taţii valachi nici un interes nu-i mai lega de garda lui Tisza şi ast­fel, precum se spune, se vor uni ca deputaţi opoziţionali cu cei aleşi cu program naţionalist. Va fi aşa­dar un grup de 16 membri, care vrea să se constitue în partid şi spre scopul acesta au şi ţinut o consfătuire în Sibiiu. Noi nu vedem în acesta nici o apariţie în­grijitor­e. Decă vor avea dreptate pot să fie liniştiţi, că în parlamentul maghiar nu vor întâmpina urechi surde. Şi decă, pe lângă păstrarea naţionalităţii lor se vor fi mai do­vedind şi patrioţi, ei se vor convinge, că liberalismul maghiar nu e lucru de nimic. Dar deci îşî vor uita, că patria aceasta este şi patria lor, atunci se nu aştepte echitate­­ din parte­ner. O clausă secretă în tratatul de co­­mercial austro-german. Din sferele politice de la Viena se anunţă ziarului »Frank­furter Zeitung«, că noul tratat de comerţ dintre cele două imperii aliate conţine o clausă secretă, în virtutea căreia, în cas când s’ar întâmpla separaţia vamală a Un­gariei de Austria, tratatul nu va fi obliga­tor pentru Ungaria, ea având a încheia un tratat separat cu Germania. „Naţionalităţile.“ Sub titlul acesta „Magyar Közélet“, revistă banffyană, publică în numerul său cel mai recent un articol, pe care îl credem destul de important spre a-l reproduce în traducere : »Resultatul alegerilor de la 26 şi 27 Ian. a consternat aşa de mult pressa naţiona- I lităţilor, în cât au trecut câte-va dile pă­­r nă şî-a putut veni în fire. Ea a publicat re­­­­sultatele incredibile, Insé n’a adăugat nici­­ un comentar, ci s’a ocupat cu crisa din I Rusia, cestiunea naţionalităţilor din Aus- I­tria, espediţia din Tibet etc. Nici nu e de­­ mirat, căci odată cu deruta groaznica a po­­­­liticei vienese, s’a prăbuşit ultima proptela i reală a aspiraţiilor naţionalităţilor. Apoi

Next