Gazeta Transilvaniei, aprilie 1905 (Anul 68, nr. 73-95)

1905-04-01 / nr. 73

REDACŢIUNEA, I Administraţi­ea şi Tipornia Braşov,piaţa mare nr. 30. Scrisori neb­ancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit­, INSERATE se primesc la Administrative în Braşov şi la urimatarele BIROURI de ANUNŢURI : In Viena: la M. Dukes Nacht., Nux. Augonfeld & Emeric Lea­ner., Heinrich Sckalek. A, Op­felik Nachf., Anton Oppelik. n Budapesta la A. V. Gold­berger. Ekstein Bernat. lulia Leopold (VII Erz sóbet-körnt). PREŢUL INSERȚIUNILOR : o se­rie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă și învoială. — R­ECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani „GAZETA“ iese lime­ care iji ADonamente neutru Ansfio-Vasarii Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-ril de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe an an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-ril de Duminecă 5 fr. pe an. Se prenumeră la tote pa­­clele poştale din întru şi din afară şi la d­nii colectori. Abonamtul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.; Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. Un esem­­pla­r 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 73.—Anul LXVIII. Braşov, Vineri 1 (14) Aprilie. 1905. (Număr de Duminecă 14.) ABONAMEN LA „GAZETA TRANSILVANIEI“. Cu 1 Aprilie st. v. 1905 se deschide nou abonament, la care invităm pe toți amicii şi sprijinitorii fetei noastre. Preţul abonamentului: Pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 corone, pe sese luni 12 coroane, pe trei luni 6 coroane, pe o lună 2 coroane. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe sese luni 20 franci, pe trei luni 10 franci, pe o lună fr. 3.50. Abonamente numai la numărul poporal de Dumineca: Pentru Austro-Ungaria: Pe un an 4 corone, pe sese luni 2 coroane Pentru România și străinătate: Pe un an 8 franci, pe sese luni 4 franci. Abonarea se poate face mai uşor prin mandate poştale. ADMINISTRAŢIUNEA. Un mare archiereu şi naţionalist croat. (a) Un învăţat, care sciea se cântărască oamenii şi care a avut prilegii, se stea de vorbă aproape cu toţi bărbaţii mari din veacul trecut, a cris odată într’o adunare, că din­tre toţi bărbaţii fruntaşi ai Europei pe câţi i-a cunoscut, numai doi au fost în adevăr­ament mari: Bismarck şi Strossmayer. Ceilalţi toţi semă­nau mai mult sau mai puţin unii cu alţii în felul de a gândi şi a lucra; aceştia doi nu semănau cu restul o­­menirei, ci se înălţau mult peste cei­lalţi, cum se înalţă dintre dealuri piscurile mutaţilor, a căror frunte se sărută cu norii. Strossmayer a fost episcop la Diakovar, în Croaţia, dar ceea­ ce a făptuit acest episcop în lunga sa viaţă, din care 55 ani a ţinut toia­gul de Arhiereu în mână, a trecut departe peste graniţele eparehiei şi ţării sale, provocând mirarea şi ve­nt­raţia lumei întregi. Şi la moartea lui au venit se condeieze prin telegrame împăraţi, regi şi principi domnitori, dintre care unii îl numiau cu mândrie „bu­nul lor prieten“. Din tinereţele sale se cunostea talentul extra­ordinar şi energia viitorului episcop. Şi după ce şi-a terminat studiile teologice pe la 1837 în Pesta, fiind numit cape­lan la Petrovaradin, într’o cji se duse la episcopul său din Diakovar cu rugămintea să-l mute la alt post mai însemnat, unde se-şî potă mai bine valora sciinţa şi oratoria. Epis­copul s’a mâniat şi i-a poruncit să se intorcă numai decât acasă. Stros­­mayer s’a întors şi a petrecut totă nóaptea în rugăciuni fierbinţi. Dimi­­năţa a slujit sf. liturghie şi după aceea a scris pe-o hârtie următorele cuvinte: „M’am rugat lui Dumnecjeu tot-deuna cu drag, şi daca îmi este îngăduit se privesc în viitor, mi­ se pare că Dumnecjeu m’a ales pentru ceva mare“. — Hârtia acesta se păs­­treza pănă în tjiua de astăcji în Aca­demia din Zagreb. Și în adevăr, încă în cjiua aceea îl chemă episcopul la sine și îi comunică vestea sosită din Viena, că împăratul Ferdinand l’a primit la institutul „Augustineum“, unde se pregătesc tinerii preoţi pen­tru studii mai în­alte şi doctorat. Tînărul capelan, aucjind cuvin­tele Archiereului său, a răspuns cu modestie, însă hotărît: „Să ştii Ex­celenţă, că după D-vostră eu am se urmez în scaunul archieresc“. — Episcopul a rămas uimit, dar vor­bele s’au împlinit, căci la 18 Noem­­vrie 1849, Strossmayer fu numit episcop în locul lui Kukovicî, care îşi deduse dimisia. Strossmayer era atunci în al 35-lea an al­ităţii. „Ce noroc îi suridea atunci!“ esclamă un chiat apreciând activi­tatea lui Strossmayer şi lăsând a se înţelege, că n’a­soiut se profite de norocul său. N’a sciut să profite, seu mai amé n’a vrut se profite de no­rocul său în sensul vulgar, ca să alerge după înaintări. I-ar fi fost ușor să ajungă archiepiscop la Za­greb și cardinal, dar lui i-a fost mai scump dreptul poporului său croat, pentru care s’a luptat totă viaţa. Era pătruns pănă în adâncul inimei de sentimentul naţional şi devisa lui era: „Totul pentru lege şi neam“... „Din mormântul meu încă are se răsară iubirea de limbă şi naţiune“, cricea Strossmayer adeseori. Şi un adever, când a observat, că rîvna de maghiarizare se întinde şi asupra Croaţiei, el a fost cel din­­tâiu care s’a împotrivit cu cea mai mare energie. Strossmayer a fost un spirit in­dependent şi cu­­risonturi largi. Când Ruşii şi-au serbat la 1888 ju­bileul de 900 ani al încreştinărei, şi-a esprimat felicitările într’o tele­gramă căldurosă adresată la Kiowia. Foile maghiare l’au atacat atunci vehement, or Majestatea Sa l’a do­jenit cu ocasiunea recepţiunei ţinute la Belovar cu prilejul manevrelor. „Majestate, consciinţa îmi este cu­rată“ i a răspuns Strossmayer.­­ Idealul lui era unirea tuturor Slavilor de sud într’un mănunchiu şi pentru idealul acesta a luptat şi întreţinut legături cu bărbaţii cei mai însemnaţi ai epocei sale, cu un Gladstone, Loveleye etc. Când şi-a ridicat glasul în so­borul cel mare din Roma, au fost unii, cari l’au învinuit că are de gând să se rupă de biserica catolică, pentru a-şi realiza idealul său. Stross­mayer a răspuns energic în acelaşi c­iar („Times“ din Londra), că nu desunirea, ci din contră unirea este idealul vieţii sale. Despre jertfele lui aduse pe al­tarul culturei naţionale croate amin­tim la alt loc al chiarului nostru. Aşa a trăit şi aşa a lucrat ma­rele Episcop al Croaţilor, lăsând o pildă neasemănată, cum trebue să fie un archiereu luptător pentru cre­dinţă şi apărător şi ocrotitor al drep­­turilo­r naţionale. Amintirea lui va rămână nepe­ri­tore. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Alexandru. — Serb­­iţă.. — Alexandru, cel mai mare şi cel mai mic copil din casă, e un diavol abia de şapte ani. E alintat de toţi, dar mai cu seama de bunicul său, un moş bătrân cu o clae albă ca zăpada ’n cap. Mănâncă cu moşu, doarme cu moşu şi tot cu moşu se juca de multe­ orî. Se schimbă când între piciore, când între genunchii moşului, îi întinde mustăţile şi le răsucesce, sau îşi împlântă mâna ’n barbă şi trage pănă când începe bătrânul se stringă din ochi şi să ţipe. Atunci Alexandru să uită cu grije ’mprejur, ca şi când ar aştepta ceva. Tatăl său e mai aspru cu el de când s’a mai ridicat, şi-l pedepsesce des: „El te bagă tat’-tău la țucaus", îi dice mă-sa des când e neastâmpărat, „şi să stii că nu-l mai rog să te ierte!“ — „Apoi.... îl rogă moşu!" Atunci bătrânul îl chema, îl lua în braţe şi-l săruta pe obraz, pe cap, pe unde-i venea, ca un nebun. Ii a drag nepoţelu şi nu stie ce să mai facă. Câte vorbe aspre nu ş­-a audit­­numai pentru­ că ţine aşa de mult la Alexandru: „Nu-şi mai încape ’n piele de răsfăţat şi dumneata tot cu el îţi faci de lucru, par’ c’ai cădut în mintea copiilor!" Apoi când vrea să-l scape din mâna măsii de Sf. Gheorghe cu trei crăculiţe, lua ocări sdra­­vene, dar tăcea, lăcrămând de rușine; er Alexandru, răzimat în ușă, arunca ochii pe furiș, gata să deschidă, când o fi trebuință. Măsa-1 ține de scurt și pe poftă nici­odată nu-1 lasă. Când poate să scape însă, ceasuri întregi se tăvălesce prin praf sau se murdăresce, jucându-se cu noroiul. Când vine acasă, mă-sa rămâne trăsnită, or el par’că simte cum stau lucrurile, căci îşî vestesce sosirea printr’un tuşit său prin­tr’o vorbă mai linguşitore, ca să câştige băgarea de seama şi bunătatea mamei sale.­­ „El te-ai umplut, el, blăstămăţia lui Dumnedeu, ori ţî-am dat cămaşă şi astădî par’că eşti un ţigan!“ Alexandru, trăgându-se ’napoi, îngâna ceva nedesluşit a desvinovăţire. Bătae tocmai straşnică dela mamă-se nu mă­nâncă: bătae de mamă. Când însă cade pe mâna tatălui său, se schimbă socoteala; atunci cere ajutor dela mă-sa; or când cade ’n dragostea ei, atunci strigă pe moșu. Tote ca toate, dar de la inchisoare nu-1 poate scăpa nimenea, când dice tată­­său odată. In cămăruță Alexandru la ’nce­­put țipa cât îi lua gura, dar după ce s’a mai deprins, nu-i mai venea așa greu, ba chiar începuse să-i simtă farmecul, căci ades găsea ba lapte, ba smântână şi aşa îşî uita de pedeapsa. Din când în când el îşi aducea aminte de libertate şi punea ochiu la gaura cheii dela uşă şi se ruga încet de bătrân să-i deschidă. „Mai rabdă o­leacă, puiu moşului, ca să treacu ceasu, mai jocă-te, că nu mai e mult!“ Intr’una din oile părinţii lui Alexan­dru erau în luncă şi lăsaseră pe băiat în grija bătrânului. „Vedi, tată, se nu-l laşi pe blăstă­­matu ăla de băiat se între în odaia din­spre drum, că mî-o intorce cu fundu ’n sus. Ţine-l aici în tindă să nu-l laşi să iasă pe portă afară! Să-l baţi şi să-l legi, decă nu te-ascultă, şî-apoi.... las’ că ’ncape el în mâna mea! Audit-ai mă! Să nu eşî afar pe poirtă, că-ţî tai picioarele! Audi?!“ — „Audit, mam’, audit!“ A stat miel pănă când s’au pierdut paşii pe drum şî-apoi s’aruncă ’n braţele moşului, gata să spuie ceva şi nu tocmai. Apoi o rupe rugător: „Aşa moşule, că nu mă baţi, că ce m’oi duce numa ’n curte !.... Mă duc s’aduc nişte scândurele să-mi faci o morişcă“!.... —­­Nu, puiu moşului, că te umpli de apă.... şi-acolo la părău i-alunecuş şi căcii!“ — Lasă-mă, moşule!.... De ce nume laşi!.... Num’aicea supt pridvor sunt scân­­durelele.... Mă duc să le iau.... Așa că-mi faci, moşule!.... — Nu, că ne bate popa! — Apoi popa n’a făcut morişcă, când a fost ca mine ? — N’a făcut, puiu moşului, adauge bătrânul zâmbind. — Apoi... eu nu mă fac popă........ Dacă nu, fă-mi o cursă să prindem vră­bii!.... Mă duc s’aduc cărămidă.... Şi fiind­că moşu rîdea mulţumit, fără să mai aştepte răspuns, sări peste prag, apoi peste treptele pridvorului şi iute se ’ntoarse ’napoi c’o cărămidă. O puse pe genunchii moşului, aduse un cuţit şi aţă, şi mai mult de voie decât de nevoie, un­­chiaşu ’ncepu. se radă cărămida cu cuţitu, or Alexandru sărea nebun într’un picior. — Mă duc s’aduc ciuru, moşule, ca să le punem supt ciuru şi hop cu ciuru. Cursa-i gata. Merg amândoi tot atât de voioşi în curte, fac o găurică ’n pă- Revistă politică. De când Maj. Sa a părăsit Bu­dapesta reîntorcendu-se la Viena, în starea crise ungureşti a urmat o pausă, care probabil că se va prelungi încă mult timp. filele aceste contele Ti­za, tot ministru-preşedinte încă, a fost primit în audienţă la monarchui. Mulţi se aşteptau, ca acăstă audienţa să aducă vr’un resultat, vr’o schim­bare. Insă nici dna, nici alta. Tisza s’a reîntors de la Viena tot ca mi­nistru preşedinte, însărcinat şi mai departe cu conducerea afacerilor. Se pare că Majestatea Sa forte cu greu se poate hotărî se absolve pe Tisza de sarcina lui, de vreme ce el şi gu­vernul seu, apoi partidul liberal sunt încă aciî în ţăra ungurésca singurul razim al punctului de vedere al cer­­curilor militare în cestiunea armatei. De altă parte e clar, că situaţiunea nu s’a îmbunătăţit, ci dimpotrivă nu­mai s’a înrăutăţit, decâ lui Tisza i­ s’ar da absolutoriu înainte de ce ar fi succes o resolvare definitivă a cri­­sei şi déci s’ar numi un ministeriu de afaceri, care nu s’ar bucura de sprijinul dietei. * Intr’aceea în dieta ungară se întîmplă un lucru ciudat. Unul din deputaţii oposiţionali a presen­­tat o propunere, în sensul căreia să li se dea un vot de blam lui Tisza şi Perczel pentru făptuirile de la 18 Noemvrie şi 13 Decemvrie anul tre­cut. Propunerea s-a cetit în şedinţa de eri, întimpinată fiind cu aplauze

Next