Gazeta Transilvaniei, iunie 1905 (Anul 68, nr. 120-142)

1905-06-01 / nr. 120

SELASTIUSI SA, AMinistraţiea fi Tipografia Braşov, piața mare nr. 30, Scrisori netrancat« ca re primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Adminifttrftţtane în Braşov şi 1«. umnătorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena: la M. Dtikes N&chl.. Nus. Angenfeid <fe Ecic.rie Leaner., Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf., Anton Oppolik. In Budapesta 3a A. T. Goldberger, Ekstein Bemat. Inlia Leopold ( VII Erzsóbet-körot). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina ca o seria 20 bani ANUL LXVIII, „SAESTA" iese la fiscare fi Atonaiaente peatru Austro-asaarii Pe un an 24 cor., pe seae lunî 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentm România și străinătate. Pe an an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fir. N-ril de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. Un esemplar 10 bani. — At&t abonamentele c&t şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 120. Braşov, Miercuri 1 (14) Iunie, 1905. Scirile din Christiania şi situaţia în Ungaria. Am dis, că, lovitura de stat din Norvegia li s’a suit la cap şoviniştilor din partidele coaliate maghiare. Pressa lor fără deosebire s’a grăbit a tălmăci ceea ce s’a petrecut în Norvegia în favorul stăruinţelor maghiare pentru realisarea postulatului maghiarisărei armatei, care se pretinde, că e pasat în constituţie. Aşa de mare impresie au făcut schrile din Christiania asupra unei însemnate părţi a independiştilor, încât aceştia stemrepede s’au hotărît a adresa o telegramă de felicitare Stortningului (parlamentului) norvegian, pentru că i-a succes a se debarasa de uniunea cu Suedia şi de regele Oscar, care, cu totă bunătatea lui, se încăpăţânase şi el a reclama şi a exercita drepturile sale suverane faţă cu representanţa Norvegiei. Fiindcă însă lovitura de stat amintită a culminat în destituirea regelui, a simţit îndată Francisc Kossuth cu cei din jurul sâu, că acţiunea de felicitare pusă la cale era o bădărănie nemaipomenită şi o purtare necvalificabilă faţă cu purtătorul coronei ungare, căruia Maghiarii aduau sâ-i mulţumescă atât de mult. Neamânat Kossuth a luat mâsuri, ca se se pună stavilă acţiunei pornite, pentru care erau câştigate deja cincideci de iscălituri. Ce s’a întâmplat mai departe nu stim. Aflăm numai că cu adunarea de iscălituri se continuă şi că clubul partidului independist a publicat o declaraţie, în care se lapidă de orice participare oficiosă la amintita iniţiativă, or foile de frunte ale coaliţiei s’au grăbit a-şi schimba tonul, ce-1 luaseră la prima impresiune a spirilor din Norvegia şi a susţine, că ele nu se provocă la esemplul Norvegiei, că omenii coaliţiunei nu pot ajunge în acea situaţiune, ca sâ dea drumul Regelui. Ba merg până adice, că nici de Austria nu vor sâ se rupă, cum vrea sâ se rupă Norvegia de Suedia, şi că ceea ce voiesc nu e decât validitatea unei mici părticele a celor mai sfinte drepturi ale lor. Mari meşteri ai trasei sunt şoviniştii unguri şi o sciu întorce şi suci de te prinde adeseori mirarea. Dar ceeace nu văd şi pentru ceea ce sunt orbi şi n’au simţ din causa escesivului egoism, ce-i stăpânesce, este: principiul cel mare al libertăţii şi independenţei tuturor popoarelor cu dor şi cu putere de vieţă, pentru care şi miş- carea din Norvegia a dat în primul rând dovada cea mai strălucită. De vom judeca lucrul mai pro- f fund şi fără de nici o preocupare, vom trebui sâ recunoscem, că instiinţa de emancipare a Norvegienilor vorbesce mai mult în favorul popoarelor române, slave şi germane, decât în favorul supremaţiei şi a domniței de rassă esclusive maghiare. In Norvegia se trateză în primul rând de deplina mulţumire a poporului, care este omogen şi unanim în instiinţele şi postulatele sale naţionale. Déca ne gândim, că numârul poporaţiunei norvegiene nu e mai mare decât 2 milioane şi vre-o douâ sute de mii, şi deca ţinem semă, că acest popor a avut în anul 1809/1900 14 școle secundare de stat, 42 școle secundare comunale și 28 şcole secundare private, și deci ne gândim, că Norvegienii mai au peste 8000 de școle inferiore sau poporale în totă țara, atunci, abstragând chiar dela toate celelalte bunuri, de cari se bucură acest popor, vom trebui sâ zicem, că de es, situaţiunea celor peste trei milione de Români din Ungaria şi Ardeal în câ privesce libertatea şi cultura lor este deplorabilă faţă cu aceea, de care se bucură poporul norvegian. Am vrea sâ ne spună acei şovinişti, cari găsesc atâta asemânare în caşul petrecut la Christiania cu inştinţele şi situaţiunea lor, după care legi ale firei şi ale istoriei poporul român din Ungaria ar fi mai puţin îndreptăţit decât poporul norvegian a aspira la libertatea, la cultura şi la independenţa sa naţională? Şi totuşi Românii aceştia nu voiesc alta, decât sâ-şi validiteze o mică parte din cele mai sfinte drepturi ale lor. „Concesiuni in detrimentul iubirii de neam“, Budapesta, 30 Maiu 1905. Cine cunosce cât de puţin perseveranţa şi demnitatea, cu care au luptat Românii, dela 1791 încă ce, pentru drepturile lor cetăţenesce şi politice, e cu neputinţă se nu se pătrundă de o adâncă mâhnire, vădând pornirile tîrgoveţe aie activiştilor noştri de adî, argumentele copilăresc!, cu cari şi-au împestriţat vorbirile, şi lipsa de demnitate naţională a celui care abia ajuns în dietă, a grăbit a se recomanda graţiei celor de la cârmă, anunţând o licitaţie minendă a iubirii de neam. Deputatul Dr. Ioan Suchi a ţinut să rostescă şi el o vorbire în dietă, potrivindu-i tenorul astfel, ca să nu displacă »colegului său« Apponyi şi oposiţiei coaliate. Acestă vorbire, deşi insistând asupra unor lucruri aprope bagatele şi cuprinzând orizonturî politice foarte înguste, său poate chiar pentru acesta, a întâmpinat în multe rîndurî vii aprobări din partea deputaţilor unguri, mai ales a celor din oposiţie. Şi nu e mirare! Prea firesc, că Ungurilor le sunt binevenite enunciaţiunile de felul celor cuprinse în vorbirea deputatului Suciu, care de la început a declarat, că va avă în vedere în primul rând esclusiv interesele naţiunei maghiare, şi interesele neamului seu le va accentua numai per tangentem, cum a şi făcut. Ce însemnăză acesta? Un deputat român merge în parlamentul din Budapesta, ca să-şi cheltuiască oratoria întru apărarea intereselor naţiunei maghiare? Dar aceste interese nu erau avizate la apărarea d-lui Suciu ; ele îşi aveau de mult apărătorii lor destul de înfocaţi şi răsboinici, cam toţi, fără colorii de partid, pefi ce merge devin tot mai agresivi şi mai periculoşi pentru interesele năstre românesc!. In potriva acestora ni-ar fi trebuit luptători ageri şi de ispravă, ăi nu omeni, cari se duc la dietă cu gândul de a face »con- cesiuni în detrimentul iubirii de neam«, cum s’a esprimat Dr. Suciu. Intre toate vorbirile, câte se vor fi rostit după vremuri, pentru apărarea causei năstre românescî, a d-lui Suciu e unică hi jelul ei. Desfidem pe oricine să-i pot a afla păreche în Analele luptelor năstre naţionale-politice. Nu, de sigur, pentru că înaintaşii noştri au luptat cu bărbăţie, în firma convingere, că se jertfesc pentru o causă sfântă şi dreptă, şi în speranţa, că stăruinţele lor necurmate totuşi vor trebui să fie cândva încununate de succes. Wer 's Recht hat und Geduld, für den kommt auch die Zeit! In schimb însă ce vedem la luptătorii activişti de adî, eroii trasei unguresc! şi diecii prea puţin pedepsiţi întru tainele limbei şi istoriei năstre naţionale? Cuprinşi de un neastâmpăr pueril, cu dorul de a face politică, ei au spart solidaritatea atât de indispensabilă unui neam asuprit şi au pornit în grabă febrilă la Budapesta, ca să facă concesiuni,în schimbul cărora nimenea nu le îmbie nimica, şi să arate, că şi ei sciu vorbit unguresce. Acăsta e fără isprava lor de pană acum, i-au lăudat gazetele unguresci, că vorbesc corect limba maghiară. Dar ce au spus ei pană acum în acăstă limbă, pe care o mănuesc cu dibăcie, a fost aşa de puţin şi de neînsemnat încât spuselor lor nici lui li sia dat vre-o atenţiune deosebită. Nici proiectul de adresă presentat de »clubul naţionalităţilor«, nici vorbirile ce s’au rostit în favorul acestuia, n’au fost din nici o parte luate în desbatere şi analisate mai de aprope, desigur fiindcă nu prea era ceva de analisat în ele, întreg proiectul făcea impresia unei compilaţii compendiare. Numai prin afirmaţii vagi, prin accentuarea unor adevăruri atât de generale, încât repeţirea lor în felul cum s’a făcut o aprope limitrofă cu banalitatea , prin confusiunea ideilor şi prin un stil de »sommas kereset« s’a putut, cel mult, distinge acest proiect lipsit de un colorit propriu, specific românesc, lipsit de înălţimea unor principii solide, pe cari să razimă interesele vitale ale unui neam, lipsit de tărie şi de vlagă. Acesta va fi şi motivul, că în ulteriorele desbateri asupra adresei, amintitul proiect nici n’a mai fost discutat în chip serios din partea vre-unui deputat maghiar, ci s’a trecut peste el cu graba şi uşurinţa, cu care se trece peste un lucru fără de importanţă. Câţiva membrii din »clubul naţionalităţilor« au mai rostit piecari vorbiri întru sprijinirea lui, cari însă şi ele au fost lipsite de o argumentare seriosă despunere clară şi de energia trebuită de.*) Cu astfel de argumente şi prin asemeni vorbiri, cel mult în congregaţiile comitatense s’ar pută eventual apăra o causă românăscă de a dăua mână contra unui vicespan ori solgăbirău, dar în faţa ţării *) Intre tote aceste vorbiri, nisce îngâimări fără nici un rost, caii fac impresia unor improvisaţii de ocasie, a făcut întru câtva escepţie vorbirea deputatului Dr. Ştefan Pop, care, deşi s’a depărtat cu totul de postulatul cuprins în punctul 4 al programului nostru naţional, totuşi a soiut cel puţin să arate în mod convingător colegilor săi unguri, cât de mult s’au abătut ei cu toţii de la basa de drept (? Red.), plăsmuită de marii lor antecesori Kossuth şi Deak, numele cărora le portă a fi drept program şi lozincă, şi să înfăţişeze în comori vii şi bună ordine multe din nenumăratele nedreptăţi şi asupriri, câte bântue adî oropsitul neam românesc dintre Tisa şi Carpaţi. — Autorul întregi a te presenta aşa uşurel şi nepregătit, desigur nu e o cinste şi nu e un pas, prin care să poţi câştiga, dăcă nu tema, cel puţin stima adversarului. Nici speranţă de vre-o isbândă cât de mică nu păte lega nimenea de o luptă, care în chipul acesta se începe prin abandonarea celor mai neînlăturabile exigenţe ale neamului şi prin lunecarea pe povîrnişul concesiunilor. Pe cei câţiva deputaţi români desigur nu i-au trimis alegătorii lor în dieta ţării, ca să facă complimente opoziţiei maghiare, din care va eşi guvernul de mâne, nici ca să-i asigure — cu rost şi fără rost, şi când e trebuinţă şi când nu e, — cât de patrioţi sunt Românii şi cât de unguresce sciu ei simţi (cum a accentua-o deputatul Chişinelui în multe rânduri în interlocuţiile sale: »Mi is magyar érzelmitek ş. a.) Nici n’au fost trimişi acolo, ca constituindu-se într’un club al lor deosebit, să decreteze ca limbă oficială în consfătuirile lor tocmai pe aceea, în contra despotismului căreia s’au făgăduit înainte de alegeri, că vor lupta din răsputeri. Nu »concesiuni în detrimentul iubire de neam«, ci o luptă energică şi înţelăptă pentru drepturile limbei, care cuprinde întrăgă camăra vieţii sufleteşci a neamului nostru, — luptă fără şovăire li ar impune o »datorinţă patriotică« bine înţelesă. Dar presemnele sunt aşa de cobităre, încât îndreptăţesc pe oricare cercetător mai de aprope al lucrurilor, la conclusiunea, că acăstă activitate, astfel inaugurată, la nimica bun nu va pută duce, pentru că nu pare de loc a fi o luptă demnă și seriăsă, ci mai curând închinarea stăgului, și încă o închinare fără luptă, care nici barem, provocată de necesitatea neiertătăre a împrejurărilor nu e, ci numai aşa din bun senin, de dragi de a face politică. " (fr.) Braşov, 31 Mai, v. Maghiarii şi Norvegienii. Alkotmánya de la 11 Iunie scrie următărele: »Afacerea felicitărei cătră Stortingul norvegian, începe să devină o adevărată operetă. E vorba adecă de mişcarea câtorva deputaţi independişti pornită cu scop de a felicita prin telegramă Stortingul norvegian pentru succesul luptei sale constituţionale. De sine înţeles, că felicitarea nu însămnă, că şi noi urmăm pilda Norvegienilor şi să facem o nouă declaraţiune la Dobriţin. Abia se va afla în ţăra acăsta om cu mintea întrăgă, care s’ar gândi la aşa ceva... Când i s'a presentat lui Francisc Kossuth telegrama de felicitare, ca să o subscrie, el s’a înspăimântat aşa de tare, încât era p’aci să ameţăscă şi să cadă de pe scaun. Deşteptându-se însă, a expediat o telegramă urgentă unei foi vienese desminţind afacerea cu felicitarea, înainte încă de a se fi scris despre ea în foi. (E Relevant, că atunci telegrama de felicitare avea deja 50 iscălituri). Adî însă când cu toate desminţirile şefului câteva foi au scris, că într’adevăr se adună iscălituri pentru telegramă, iniţiatorul mişcării Victor Rákosi face o declaraţie într’un diar oficios, după care »în clubul partidului n’a fost vorba despre o astfel de acţiune şi felicitare«... Aşa se vede, ca partidul independist se simte deja partid guvernamental, deşi curtea din Viena îl consideră revoluționar.