Gazeta Transilvaniei, decembrie 1905 (Anul 68, nr. 264-287)

1905-12-01 / nr. 264

3EDACŢIUNEA, Administritinnsa ?i Tipornia Braşov, piaţa mare ar. 30. Scrioori nefrancata nu se primeao. Me­rus scripte nu ne retrimit. INSERATE ce primesc în Adminittraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena, la M. Duke, Naohf., Kus. Augenfeld & Emeric Les­­ner., Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Gold­berger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körút). PREŢUL ASERŢIUNILOR : o se­rie garmond pe o colona 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seriă S0 bani ,;(?as!5tă" inKkfle­aroff AcoEfiinenie peatru Aisîîo-DnîarU Pe un mi 24 oor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 oor. N-rlI de Dumliteoâ 4 cor. pe sn. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 frânei, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rlI de Dumineci 8 fr. pe an. Se prenumeră la terce ofi­­olele poştale din întru şi din afară şi la d-mii colectori. Aț­onamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 264. Braşov, Joi 1 (14) Decemvrie 1905. ANUL LXVIII. Tendinţe reu mascate. „Budapest. 12 Decembre. On telegraphic de Cluj qu’il y circule le bruit que Ies Roumains deslooalités Offen et Abrud se sont révoltés... Les Hongrois s’arment pour toute éventualité.« (a) Intr’o comună românescă din nordul Ardealului, omenii s’au adu­nat o dată la o înmormântare. Erau mulţi, cum se obicinuesce la jăranii, şi au cântat „Cu sufletele drepţilor....“ Aveau şi prapori, el preotul a ţinut şi un discurs funebru. Toate aceste lucruri, vedute la distanţă de un şef de gară ignorant, a provocat halucinaţia, că aceşti Ro­mâni e’au adunat să facă revoluţie. Nici nu se putea altfel. Au n’a con­statat şeful însuşi cu ochii săi pro­prii toate criteriile unei resmiriţe: aglomeraţie de omeni, cântece de si­gur revoluţionare, steaguri, discursuri aţîţătăre? Şi fiind-că şeful era pus să pă­­zeasca în aceasta comună nu numai ghişeul de bilete, ci şi ideia de stat, s’a credut în drept a săvârşi opera de salvare în forma unei telegra­me alarmante la șefu' administrativ — al cercului. Acesta la rândul său a crezut de cuviință a espeda de ur­gență toate cocoanele și copiii funcțio­narilor maghiari la centrul comitatu­lui, or pe capul locuitorilor, cari n’a­­pucaseră încă să-și ștârgă lacremile după repausatul iubit — a trimis un detaşament de gendarmi. Lângă isvorul periodic „Isbuc“ din munţii Bihorului s’a adunat mai anii trecuţi o numeroasa societate de escursioniştî români, preoţi, învăţă­tori etc. eşiţi în mijlocul naturei după o conferenţă pedagogică, ce o ţinu­seră. — Imediat s’a dat alarma prin foile maghiare din Budapesta, că Ro­mânii se adună pe la isvoarele din munţi să pună la cale masacrarea Maghiarilor. Caşurile s’ar putea multiplica. Sunt tipice. S’a scris despre ele prin cărţi şi diare înfierându-se cu condeiit caustic frica nebună a celor cu con­­sciinţa neliniştită, şi totuşi ele se re­petă din timp în timp. Este o boala periodică acesta. Din Budapesta s’a trimis ori o telegramă în străinătate, al cărei text este următorul: „Se telegrafieza din Clusin, că acolo circulă svonul, că Românii din localităţile Ofenbaia şi Abrud s’au re­voltat. Schrea a produs mare panică. Nu a avut loc pănă acum nici o cioc­nire, cu toate acestea sunt temeri, că Românii vor ataca pe Unguri. Gen­­darmii în vederea, că în acele regi­uni nu este armată, au cerut ajutor telegrafic. Ungurii se înarmeză pentru ori­ce eventualitate“. Nu mai avem de a face cu ha­­lucinaţiunile foilor din Budapesta, în cari acum de o săptămână nişte co­respondenţi iresponsabili îşi bat joc de opinia publică şi de bunul simţ. Telegrama de mai sus o cetim în zi­­arul frances „La Dépéche“ din Bu­­curesci. Căutăm se ne dăm seama, care este isvorul, de unde s’a lansat acestă scrie alarmantă, şi găsim în „Magyar­­orszag“ ce ne sosesce astăzi, că di­­rigentele postal din Câmpeni a cerut escortă de gendarmi de la direcţiunea din Cluşu­l, pentru­ că, dice el, Românii din Munţii apuseni s’au revoltat şi înarmaţi cobora la vale, încendiând satele maghiare în calea lor. Ungurii fug. In Abrud şi Ofenbaia Maghiarii nu mai sunt în siguranţă şi se înar­­meaza şi ei. Maghiarii din Ghiriş au făcut la Cluşiă o comandă de 500 pusei şi 50.000 cartuşe. Comercianţii de fierărie nu pot satisface comandele. Vicespanul comitatului Turda-Arieş a autorizat pe solgăbiraie să aşeze de forţa brachială, aceştia însă fiind în cea mai mare parte şi ei României­ nu iau nici o măsură. Panica este mare. A­şa i­ se raporteza lui „M-g“ te­lefonic din Cluşiu, probabil după dia­rul „E-k“, care şi el dă în vileag o nostimadă analoaga. Deosebirea e, că pe când „E-k“ scie numai de 50 pusei, „M-g" a mai adaogat de la sine un zer»­* * La prima vedere poate să cunoas­­că ori­cine, că svonul colportat de foile maghiare este o ticluire infamă, care nu poate avea nici măcar preten­ția de a fi iscodită cu dibăcie. Ce sate maghiare sunt în Munţii apuseni, pe cari le-ar fi putut incendia Românii? Vinovăţia celor ce aiureză de lucruri neexistente ar fi atenuată, decă s’ar putea pune pe contul igno­ranţei sau naivităţii colportorilor. In acest cas s’ar mai adăuga câteva e­­pisode comice la activul celor cu musca pe căciulă. Dar în împrejurările actuale, cu crisa fără sfîrşit şi ex­­lexul incurabil, trebue să credem, că avem de a face cu o tendinţă rău mascată a şoviniştilor din cutare ta­bără, spre a-şî accelera succesul, ca­lomniind pe Români. Deci mai sunt însă şi omeni se­rioşi printre atâţia energumeni pri­păşiţi prin redacţiile din Budapesta, —­ nu cred ei de cuviinţă a pune capăt apucăturilor neoneste ale isco­ditorilor de svonuri false? Ori s’a înstăpânit în pressa ma­­ghiari* parohia pe totă linia? Din »Reichsrath« In şedinţa de Marţi răspundând unei interpelări asupra pretin­selor sgomote după cari o convenţiune secretă s’ar fi încheiat între Austro-Unga­­ria şi Rusia pentru a înăbuşi revoluţitunea eventuală în Polonia, primul-ministru a declarat, că aceste zvonuri sunt neînte­meiate. Răspundând unei interpelări asupra mo­tivelor, cari au determinat pe Austria să participe la demonstraţia flotei internaţi­onale contra Turciei, ministrul preşedinte a declarat, că Poarta a acceptat în princi­piu reforma financiară cuprinsă în stipu­­laţiunile acordului de la Muerzsteg din 1903. Faţă însă cu piedicele pe cari le aduce Poarta la introducerea ori­cărei re­forme, toate puterile cari au participat la acţiunea comună în c cestiunea introducerei gendarmeriei au întreprins aceeaşi acţiune în FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Pocăirea hoţului, Institutul de editură Dr. P. Langen­scheidt din Berlin-Gross-Lichterfelde-Ost, care a găsit destul de interesante memoriile lui Manolescu spre a­ le publica în seria întreprinderei literare »Bibliotek der Zeit« cu scop de a oferi lumei o nouă problemă psichologică, a procedat nu se poate mai conscienţios la verificarea datelor amintite în textul memoriilor. In anexele ediţiei V din care am tradus, se reproduc vr’o 40 voci de pressă, dări de sămă asupra pro­ceselor lui M. etc., apoi comunicări autentice asupra prevenţiei sale în Frankfurt, un comunicat al judecătorului de instrucţie Dr. Massmann din Berlin, un comunicat al apărătorului Dr. Schwindt-Berlîn, un co­municat al procurorului substitut Dr. Edu­ard Khittel Viena şi în sfîrşit un comuni­cat al sindicului A. Kutschbach din Bu­­curescî, care în vederea simburelui bun, ce se află chiar şi în omul cel mai pierdut, i-a stat în ajutor lui Manolescu cu sfatul şi cu fapta. Comunicatul lui Kutschbach este datat din Aprilie 1905 şi are urmă­torul conţinut: In toamna anului 1903 George Mano­lescu după pribegii lungi şi aventuriose s’a arătat din nou în Bucurescî, capitala pa­triei sale. Aici numele lui era în gura tuturor. Publicul cunoscea vagabondajele din «fiare, şi cu deosebire aventurile prin care trecuse sub numirea de »prinţul Lahovary« îi cre­aseră o popularitate la tineri şi bătrâni. George Manolescu, istovit de inter­narea de mai mulţi ani şi în conscienţa că faptele lui criminale şi uşuratice, cu cari s’a îndeletnicit pănă acuma, i-au ră­pit liniştea şi tihna şi s’au sfîrşit tote cu groza, a venit în România cu hotărîrea firmă, de a rupe cu trecutul şi a­ se dedica unei carieri cinstite. Rudele lui însă cari ocupă în România posiţii sociale respec­tabile, n’au putut nie! să-i dea înşişi, nie! să-i procure o existenţă potrivită, şi pe unde s’a încercat el în persona, trecutul lui i­ se punea în cale ca o barieră insur­montabilă. In căutarea unei profesiuni onorabile, M. a colindat şi pe la redacţiile din Bucurescî. Una din acestea, anume redacţia »Adevă­rului« ce apare sub direcţia lui Constan­tin Miile, l’a însărcinat să-şi descrie câteva episode din viaţa-i furtunoasa, şi din ono­rarul, ce primi, s’a întreţinut. Cu ocasiunea unei visite la »Adevă­rul« am făcut şi eu cunoscinţa lui. O sta­tura înaltă şi sveltă, faţă bărbătăscă, fru­­mosă, cu ochi negri scânteietori, manierele unui gentleman desăvîrşit, îmbrăcat nu se poate mai elegant — mai bucuros suferia foame, decât să se despartă de ghetele de lac — au făcut asupra mea şi asupra tu­turor, cu cari venia în contact o impresie simpatică, aproape fascinantă. Mi-a expri­mat şi mie dorinţa de a găsi undeva vreo ocupaţiune, prin care să se poată hrăni pe cale cinstită, şi eu i-am promis sprijinul meu cu plăcere. Dar şi sforţările mele ră­maseră fără succes. Spre a încuraja şi în­tări pe Manolescu ln propusul său de a trăi pe cale cinstită, i-am făcut propune­rea să-şi scrie memoriile. Manolescu a primit, şi pănă în pri­măvara anului 1904 a scris la amintirile sale. In acest timp am stat cu dânsul me­reu în contact şi l-am cunoscut ca pe un om, al cărui caracter fundamental este bun şi brav. Numai prin rîvna de a­ se îmbo­găţi repede, a străluci în lume şi a repre­­senta ceva, precum şi prin sângele uşor, ce curge mai mult său mai puţin în vi­nele fie­cărui Român, a fost sedus pe ca­riera aventurieră, pentru care terenul era pregătit şi prin educaţia lui defectuoasă. La sfîrşitul lui Maiu 1904 Manolescu şi-a terminat amintirile. Şi fiind­că pănă la acest timp toate sforţările de a-şî găsi un adăpost în România, au rămas infruc­­tuoase, Manolescu a luat hotărîrea de a merge la exposiţia universală din St. Louis, unde graţie vastelor sale cunoscinţe de limbi spera a obţine o aplicare. Eu am aprobat hotărîrea lui şi cu ajutorul ono­rarului, ce i-am dat, a plecat. Din Bucu­rescu a mers întâi la Constantinopol, de acolo avea de gând să ia linia Port-Said — unde avea cunoscuţi printre agenţii de vapoare, cari puteau să-i mijlocăscă un preţ moderat de pasager pe un vapor — şi de aicî la New-York. In Constantinopol facu cunoscinţa ca o familie engleză, care l’a angajat ca că» cestiunea reformei financiare în Macedonia. Ele erau se dea o oare-care greutate cere­­rei lui şi de aceea s’a decis a se face o demonstraţiune navală cu convingerea, că reforma financiară va isbuti să îmbunătă­­ţăscă administraţiunea Macedoniei şi să întărăscă Turcia pe basa statutului-quo. In aceeaşi şedinţă ministrul preşedin­te Gautsch a răspuns şi la interpelaţiunea dep. Dr. Vogler şi soţi, privitoare la vorbi­rea recentă a primarului Dr. Lueger în afacerea Evreilor din Rusia şi Austria. In cestiunea salevată de interpelanţî, a­dis Gautsch, există pentru guvern numai un singur punct de vedere şi acesta este cel al legei fundamentale a statului, care dă fiecărui cetăţăn, fără considerare la naţio­nalitate şi confesiune, dreptul deplin a se ataşa după voie ori şi cărui partid şi care lege asigură fiecăruia respectarea acestui drept, pănă când nu părăsesce basa lega­lităţii. Din cauza acesta fiecare încercare, făcută şi numai în formă ipotetică, de a exercita o presiune asupra părerilor politice ale unei clase a poporaţiunei,­­­stă în contrazicere cu legea fundamentală de stat. Libertăţile cetăţenesce sunt pentru toţi egale, prin urmare fiecare cetăţen poa­te fi sigur în exercitarea libertăţii politice a cuvântului şi părerilor sale în cadrele legale, de scutul puterei statului. Nu poate fi deci în direcţiunea aceasta nie­ o­­ li­niştire. In legătură cu acesta bar. Gautsch a mai constată cu regret, că discuţiunile po­litice în Austria sunt de un timp încoce foarte agitate şi încheie apelând la partide, ca să evite tot ce ar pută potenţa agitaţia său ar pută înăspri şi mai mult contraste­le confesionale. (Aplause vii) Demisia ministeriului grecesc. Cabine­tul Rhallis a demisionat, de­oare­ce candi­datul guvernului la presidenţa Camerei a rămas în minoritate. O altă telegramă din Atena spune, că era mare încordare la Cameră în aş­teptarea alegerei preşedintelui. Candidatul opoziţiei la preşedinţie a întrunit 117 vo­turi, şi acela al guvernului numai 106. Primul ministru Khallis a constatat înfrân­­gerea sa şi a declarat, că primesce conse­

Next