Gazeta Transilvaniei, aprilie 1906 (Anul 69, nr. 73-95)
1906-04-01 / nr. 73
Pascile. Am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu și Pascile din 1906, — și încă Pasc! fără crisă. Dar — de ce am ascunde-o — cu atât mai critice pentru noi, cu cât adversarii neamului nostru au scăpat deocamdată de crisă, și au scăpat mai curând și mai ușor de ea, decât să fi fost aduși acolo ca să cunoasca adeveratele ei cause. Aceasta — erășî trebue s’o spunem cu toata fancheta — va avea urmări rele nu numai pentru noi, ci și pentru ei, der și mai mult pentru țara, în care împreună trăim, fiind-câ necunoscend adeveratele cause ale reului, cei ce adl au ajuns aițî la cârma țării, nu vor putea şi nu svor vrea să stăruască şi să lucreze pentru stârpirea lui. Cetim tocmai acum despre erupţiunile Vezuvului şi cum petrile, cenuşa şi lava, ce le scuipă acest munte vulcanic din gurile lui de foc, nimicesce tot ce le stă în cale: vieţi, clădiri şi comune întregi. Şi aici în Ungaria începuse se fierba și se clocoteasca în afundimile vulcanului, în care se adunase atâta materie esplosibilă de deci de ani, der la o adeverata erupțiune n’a ajuns pană acuma. A scuipat vulcanul crisei ungare puțin foc și cenușe, și acesta a fost de ajuns, ca se îngroape sub stratul de cenușă și lavă putreda stăpânire de treideci şi mai bine de ani a partidului liberal unguresc, care poarta cea mai mare vină, că popoarele acestor tări sunt atât de desbinate și nemulțumite. Partidul tiszaist a fost care a cultivat și a dat avânt tot mai mare şovinismului păcatos, care ne-a amărât filele și a creat stările de aui ce au ajuns să fie de ne mai suferit pentru popoarele nemaghiare. Ar trebui să ne bucurăm că s’a desființat tovărășia și clica, care nu ne lasă nici în căderea ei decât amintirea disgustatoare a volniciilor și destrăbălărilor ei. Ursita a voit vnse să nu pună, în locul părăsit de acest partid îngâmfat şi de tot pervers faţă cu naţionalităţile şi mai ales faţă cu noi Românii, nisce guvernanţi dela cari să ne putem aştepta la vre-o îmbunătăţire cât de neînsemnată a situaţiunei noastre politice şi naţionale. Am cădut, ca seţicem aşa, din puţ în lac. După tiszaişti, koşutiştii cu tovarăşii lor aristocraţi. Venirea la putere a koşutismului aliat cu magnaţii nu insemna pentru noi, de cât un simplu schimb de stăpâni. O deosebire s’ar pute, la părere, afla numai în metoda cu care vor continua politica maghiarisării puternicit ,zilei de azi. Cei de mai nainte ne spuneau pe faţă, că atunci când e vorba de drepturile noastre ei nu se simt datori de a respecta legea, dăcă ea vine în ajutorul nostru. Cei de aici vor trece, că sunt gata a respecta legea, ba chiar voesc se se respecteze, dar o vor tălmăci astfel, ca tot voinţa şi poftele lor se remână deasupra. In privinţa aceasta tiszaismul ți-a pregătit calea prin aceea, că în timpul din urmă el s’a fost dedat a tălmăci chiar şi legea naţionalităţilor, cea neisprăvită şi mult deochiată, de-a dreptul în contra nostru, dicend, că s’a adus numai ca o lege de trecere care să ne pregătescă pentru maghiarisare. Ei noi — păcatele noastre — parcă am fi fost osînduți se Ie mai ajutăm adversarilor noștri încă prin aceea, că n’am fost la înălțimea chemarei noastre în lupta de aperare. Și deca tiszaiștii au fost meşteri în ceva, atunci ei au fost meşteri în politica de divide et impera faţă cu naţionalităţile, o politică, ce au invéţat’o şi copiat’o dela Austriaci. Cu aceasta nu voim să dicem, că politica de a ne stăpâni prin desbinare şi intrigi sădite între noi, nu ar fi totodată şi o politică tradiţională maghiară. Dela absolutiştii nemţi inse ei şi-au luat rutina mai mare. Noi Românii în trecut n’am fost în stare să înţelegem cum trebue să ne apăram faţă cu aceasta politică. El dela 1848, când a răsunat mai întâin „Deşteptă-te Române“, abia a trecut o jumătate de veac. Totuşi ar fi timpul, ca, după un şir de progrese îmbucurătore ce le-am făcut cu putere elementară în acest restimp, să începem a înţelege că tăria nostră faţă cu adversarul nu poate fi decât să ne ferim ca de foc de a fi desbinaţi în faţa lui. Etă ce ne trebue şi de ce avem mai mare lipsă în dilele critice ce le străbatem, să fim tari prin strângerea şi incopcrarea tuturor puterilor noastre. La o astfel de unire şi solidaritate nu vom putea ajunge vise, decât închinându-ne toţi cu acelaşi devotament steagului, pe care este înscris idealul luptelor noastre naţionale. Aici trebue să ne gândim cu toţii. In luptele noastre de emancipare naţională avem o ţintă, un steag comun, este programul nostru naţional dela 1881 ce ne lega de trecutul nostru şi ne indică cărările, pe cari trebue se păşim pentru a ne asigura viitorul. Steagul nostru național să-l cinstim, în jurul lui să ne grupăm! Numai aşa vom fi în stare se dăm piept cu inimicii causei noastre. Numai aşa ne vom putea asigura viitorul. Noul guvern unguresc. S’a întâmplat şi minunea asta. Iute şi de grabă. Abia câteva zile a durat procesul de nascere a noului ministeriu, și era că-1 vedem acum în fruntea afacerilor țării. Lucrul s’a întîmplat în 7 Aprilie drept urmare a sfaturilor ce au avut loc la Burg-ul din Viena. In acea zti Majestatea Sa a primit dimisia fostului cabinet Fejervary și a însărcinat pe AL Wekerle cu formarea noului ministeriu. Membrii cabinetului nou sunt toţi bărbaţi cari fac parte din coaliţiune. Sunt fruntaşi cari au condus lupta de pană acum a partidelor coaliţioniste. Şi anume : In afară de Al. Wekerle, care este şeful guvernului şi mai ţine şi portofoliul finanţelor şi cel croat (provisor) au fost numiţi: Francisc Kossuth la comerciu ; Contele Albert Apponyi, culte şi instrucţie publică ; Contele Iuliu Andrassy la afacerile interne ; Contele Aladar Zichy ministru pe lângă persoana Maj. Sale ; Ignatie Daranyi, agricultură ; Geza Polonyi, justiţie. Ministeriul de honvedî n’are încă titular. Scriea despre numirea acestui ministeriu a produs o nespus de mare bucurie la Maghiari. Dar Tisza cu ai săi s’au întristat, văzendu-şi totala cădere şi nimicire şi moartea partidului lor. Acest partid de altfel s’a declarat el însuşi desfiinţat. Tisza însuşi nu-şi va mai pune candidatura de deputat şi se va retrage din viaţa politică. Buzat şi drîmboiat a rămas şi faimosul baron Banffy, care s’a ilustrat în timpul din urmă cu încercările lui de a face el pace între Coronă şi Maghiari. Nici atunci, nici acum nu s’a ţinut seama de el, şi partidul lui cel mititel poate fi considerat ca ras de pe faţa globului unguresc. Despre cabinetul Wekerle se zicea că are caracter transitar, problema lui fiind a vota budgetul, recruţii, a restabili ordinea în ţară, or ca problemă de căpetenie i s’a pus realizarea reformei electorale pe basa votului universal. Guvernul va face reforma aceasta, cum a declarat și Wekerle în vorbirea-program ce a ținut la clubul independist, însă cu condiția, ca să se țină seama în primul rând de ideia de stat național maghiar. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« (Număr de Duminecă 14.) „iîaseta“ iese îoSeMregl WOBaEsatE teatru AustiR-Ucgarit Pe un an 24 cor., pe șese lunî 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-ril da Dumineci 4 ocr. pe an. Mm România și striinătate• Pe un an 40 franci, pa șese luni nO fr., pe trei luni 10 fr. N-rll d. Dumineci 8 fr. pe an. 8o prenumeră la toate onierele poștale din Intru și din afară și la d-nii colectori. Armamtul pentru Brasov Administrațiunea, Piața mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe sese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe șese luni 12 cor., pe trei luni 8 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. SKDÂGTîraSA, AnaliMratmer fi Tiporna* Braşov, piaţa mare nr. 30. SciOBorl nofjrancafce nu a© P’mnese. Minsusoript» nu so ruixiwht.. INSERATE 8» primesc la AttmlflUtTĂtîiiKfl Ui Srasov şi la turnătorii* BIROURI De ANUNŢURI: In Vien«, la M. Dukas Nachf., Nux. Augonieid & Emorio Losa»r., Heinrich Schalek, A» Op£oiik Nachf., Anson Oppolik» 1 Budapesta la A. V. Goidberger, Skatein Berat, luau Leopold (VH Krasébet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o •âsie garmond pe o polonă 10 bani pentru o publicare. Publicări znai deae după tarii» fi învoială. — HISGLAiOl pe pagina 3~a o sori» 20 bani Nr. 73.—Anul LXIX. Brașov, Sâmbătă 1 (14) Aprilie. 1906. 1 Impresiuni şi reflexiunî. De Virgil Şotropa. VII. Cu trenul accelerat ara plecat din Prien şi trecănd peste Rosenhaim şi Grafing, după două ore de călătorie era sosit în metropola germană a artelor frumoase. München, capitala Bavariei, numită şi „Florenţa germană“ este unul dintre oraşele cele mai frumoase şi regulat clădite, situat în cea mai mare parte pe ţărmul stâng al sălbaticului şi capriţiosului rîu Isar. Are pieţe şi strade largi cu biserici şi palate trapunatore, fântâni frumoase şi statue măreţe. Deosebită însemnătate are însă orăşelul München ca lăcaş al artelor, şi în prima linie din acest punct de vedere l-am visitat şi eu, spre a vedea cu ochii proprii creaţiunile celor mai de frunte artişti germani şi străini şi mai ales spre a,roi face la isvor o ideie clară despre direcţia aşa numită „secesionistă“. Spre scopul acesta am visitat următoarele palate, galerii şi musee: pinacoteca veche cu icoane de-ale rapeştrilor mai vechi; pinacoteca nouă cu tablouri din sec. XIX; gliptoteca cu creaţiunile artei plastice; palatul exposiţiei cu opurile secessioniştilor; palatul de sticlă cu exposiţia de tablouri internaţională; şi aşa numita casă a artiştilor, destinată pentru producţiuni diferite. Abstrăgând dela operile artiştilor vechi, mai mult m’au interesat tablourile pictorilor şi operile sculptorilor mai noi şi moderni ca Stuk, Böcklin, Uhde, Zumbusch, Segantini, Herkommer, Weekes etc. şi peste toate portretele lui Lenbach. Din cele văzute m’am convins, că între pictorii revoluţionari secessioniştî sunt unii mai moderaţi, cari au tablouri într’adevăr admirabile, chiar şi dăcă afli în ele câte ceva bizar şi curios; contrastul colorilor e uimitor mai ales când e marcat la apă, ceriu şi arbori. Alţii eră şî trec toate marginile, sunt extremişti şi caută obiecte mistice, aşa că omul cu simţuri sonetoase nu poate vedea în tablourile lor decât caricaturi; căci ce alta pot însemna omenii lor verzj, palidi şi slabi, ca spiritele necurate, trupinele roşii şi frunctele albastre, apa nagră şi cerul violet ori galbin? Mi-au plăcut însă mult portretele marelui măestru Lenbach. Aci îl veni pe bătrânul împărat Wilhelm I, şi pe prinţ-regentul Luitpold; pe imposantul eu nordic Björnson şi pe mareşalul Moltke; pe papa Leo XIII cu surisul diplomatic şi pe compopistul Wagner; pe istoricul Mommsen şi pe virtuosul Toachim, peste toţi însă pe titanul Bismark. Stând Lenbach în legături de pretiie cu marele cancelar, a avut ocasiune să-i facă portretul în mai multe rânduri, presentându-l când ca pe renumitul bărbat de stat, când ca pe soldat şi orăşi când ca pe proprietarul şi economul de la sat. Ia fiecare bonă veţii figura impunătore şi privirea aspră şi grea a celui mai mare politician german, dinaintea căruia tremura nu de mult întregă lumea. Pare că-i văd pe ace! Bismarck, care la congresul din Berlin din 1878 stând în mijlocul representanţilor puterilor europene, a primit pe cei doi preaipotenţiaţi români Ion Brătianu şi Mihail Cogălniceanu, cari veniau să protesteze solemn contra răpirei Basarabiei. Se zice, că chiar şi pe diplomatul cu inima de ghiaţă, la Bismarck l-a pătruns acea scenă mişcătore, pe care regretatul Ionnescu-Gion o descrie atât de frumos şi jalnic în şirele următore: „Era atâta durere pe figura suprera-simpatică a lui Ion Brătianu; se cetea atâta mâhnire şi atâta jale supusă în ochii lui, încât ai fi jurat că sufletul Basarabiei desnădăjduite, care reintră sub cnut, îi înveluia chipul. Kogălniceanu era rău, nervos, ochii îi străfulgerau, or ochelarii îi săltau într’una pe rădăcina nasului, — semn nu tocmai bun pentru cei cu cari ar fi vorbit în momentele acelea. Principele de Bismarck, uitându-se la Brătianu și vănendu-l în atitudinea acelor bătrâni creştini, pe cari bestialitatea împăraţilor şi poporului roman îi arunca la fiere în circuri şi crefiind poate că cetesce pe buzele lui Ion Brătianu pe sublimul: Ave, Europa, morituri de salutant. Bismarck se scula în picioare şi eşi înaintea plenipotenţiarilor români. Toţi membrii congresului, vădându-şi preşedintele că face aceste onoruri deosebite victimelor lor, se sculară în picioare. — Bea-