Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1907 (Anul 70, nr. 1-23)
1907-01-03 / nr. 1
FOILETONUL »GAZ. TRANS.« .•V\VV\^'.\X\\X.\\'VV\\".\\A'\V,\\\\V V V -V X -V -V \ AVVVW -V VV'\'V\W" Premiul Faunei. Memoriei mult iubitului şi neuitatului cântăreţ N. lonas. Fauna, zeiţa vieţuitoarelor ce trăesc pe câmp şi în păduri, venise într’o zi să cerceteze făpturile încredinţate grijei sale. Era o frumoasă zi de Maiu. Arborii pădurii, iarba şi florile câmpului şi toate vieţuitoarele parcă râdeau de veselie, căci era epoca iubirii şi sărbătoarea întregii naturi. Răpitoarele şi carnivorele uitaseră boldul firii lor sălbatice, cari le împingea duşmănie contra celorlalte. Surda şi vecinica luptă între ele părea că încetase în acea zi. O unire şi o iubire frăţească părea că domneşte în toată împărăţia Faunei. Buna zee, cum era ea numita în vechime, încântată de această armonie şi de sărbătorescul imn, care se înălţa de pretutindeni întru mărirea ei şi făcea să răsune pădurile, voi să arete vieţuitoarelor un semn de iubirea ce Ie-o poartă şi le * «5 vesti că are să dee un premiu aceleia dintre ele, care ştie să facă cel mai mare bine omului, pentru că omul prin mijlocirea puternicului său protector a lui Prometeu e chemat a ţinea locul lui Joe pe pământ. A nu face rău altora — adause ea — şi a fi drept cu toţi cum văd că sunteţi toate azi între voi, este una din cele mai mari virtuţi. Intre cea mai mare din toate este a face bine. Veniră pe rând înaintea zeesei toate vieţuitoarele, arătând fiecare ce servicii şi ce jertfe aduc ele omului, unele prin munca, prin tăria şi iuţeala lor, altele cu laptele, lâna sau părul, cu pielea şi carnea lor şi chiar cu gunoiul şi după moarte cu oasele lor. — Dar — întrerupse un elefant bătrân ca de vreo două sute de ani, ce sta mai la o parte — dar omul, care a răpit celor mai blânzi dintre noi libertatea atât de dulce, de care se bucurau în larga ta împărăţie, prea milostivă doamnă, şi i-a făcut pe veci robii săi, acest favorit al zeilor, în schimb pentru jertfele noastre, prin cari îi înlesnim şi-i îndulcim traiul, adeseori ne chinueşte cu foamea şi cu setea, ţinându ne legate sau închise, ne lasă fără adăpost în ploi, în vânt şi în ger, ne mână şi ne încarcă fără milă, ne bate pănă cădem umori şi murim sub loviturile lui. S’a înfiorat buna zee la aceste vorbe. — Lasă, unchieşule — răspunse dânsa. — Voim îngriji, ca să înceteze şi aceste nedreptăţi ce vi se fac din partea oamenilor. Cei mai luminaţi dintre ei au şi început să facă legi şi asociaţiuni pentru protecţiunea voastră. Ba încă aceia, cari pătrund mai adânc tainele voinţei noastre divine, vă privesc ca pe fraţii lor mai mici, au milă de voi şi unele ţări au zidit spitale pentru slăbiciunile şi bătrâneţele voastre. Unii promit chiar, că vor inventa un fel de hrană, cel puţin tot aşa de substanţială ca şi aceea care li-o daţi voi şi astfel vă vor cruţa viaţa, care azi trebue să vi-o sacrificaţi ca să susţineţi pe a lor. Astăzi însă scopul venirii mele între voi este altul. Mai rămăseseră câteva mai sineiose din neamul paserilor. Zina le chiamă cu blândeţă să-şi spună şi ele meritele. Mai aproape de zină se găsia un cocoş ca un sultan, încunjurat de un ciopot de găini. Noi — zise una din ele mai guralivă cotcorozind în limba lor — noi dăm omului ouă, pene şi fulgi şi-i dăm ce avem mai scump pe lume, puişorii noştrii şi, la urmă, însăşi viaţa noastră. — Mari şi nobile jertfe sunt acestea din partea voastră a paserilor de casă, — replică zeiţa. Dar ele nu servesc decât pentru hrana corpului. Şi omul e chiemat la o viaţă mai înaltă decât cea fizică a plantelor şi a voastră. Scopul vieţii lui e moral şi religios. Şi pentru aceasta el are trebuinţă de un nutremânt mult mai scump, de nutrimentul sufletului, care-i dă cugetarea şi contemplarea a tot ce e frumos. Plin de bucurie se apropie păunulşi ’n urma lui un lung şir de pasări, cari furau privirile prin frumseţea miilor de culori şi nuanţe, unele mai vii decât altele. — Eu, prin strălucirea penelor mele, sunt desfătarea tuturor acelor cari mă privesc, — zise păunul. — Şi aceasta e şi pentru mine cea mai mare glorie şi bucurie. REDACT1UIIEA, I Admiiiistraţiiiiiea şi Tipografia %t^raşov. piaţa mare nr. 30. I Se$ttisorî nefrancato im so primesc. Manuscripte nu se retrimit. Vnserate se priiu^c la Ailministraţiuns în Braşov la următoarele BIROURI tAs ANUNŢURI : In Viena la M. I ukes Nachf., Nux. Angenfeld & Emeric Leaner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf., Anton Oppelik- In Budapesta la A. V. Golberger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körút). Preţul Inserţiunilor: o serie , alarmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina I 3-a o serie 20 bani. Nr. L IlfllC NID KRum» „GAZETA“ iese în fiecare zi .gdita: 3 iJP* ;otT • ADoaamente pentru Austro-Unga, Pe un an 24 cor., pe șase 12 cor., pe trei luni 6 câ! N-rii de Duminecă 4 cor. pe an Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate oficiile poştale din întru şi din afară, şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 80, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele, cât şi inserţitunile sunt a se plăti înainte. i 3 ii) ianuarie UH)7. Anul 1906 înăuntru. i. Cu ce să introducem anul nou? Cu plângeri asupra neajunsurilor celui trecut, ori cu speranţe şi iluzii mari pentru cel viitor? Ne-am hotărît a nu face nici una nici alta, ci a ne da samă în mod sobru şi serios de ceeace s’a petrecut, bine ori rău, pentru noi Românii de aici în 1906 şi a trage apoi rezultanta. S’au petrecut în anul 1906 lucruri de mare cumpănă, despre cari noi Românii, ca naţiune ce aspiră de veacuri aşi câştiga o poziţie doamnă de ea, egal îndreptăţită cu a celorlalte naţiuni conlocuitore, poate că nu ne-am dat îndestul samă, fiindcă atenţiunea poporului nostru în cea mai mare parte a fost absorbită de o apariţiune în viaţa noastră naţională, care, deşi de o însemnătate secundară, m-a preocupat mult fiindcă a creat o fază nouă în tactica de luptă politică, înţelegem aici mişcarea şi luptele electorale, cari au avut drept resultat alegerea a 15 deputaţi români naţionalişti pentru dieta ungară. Nu vom tracta aici amănuntele acestei mişcări şi lupte electorale, care ne-a adus şi cinste dar şi necinste, după cum oamenii noştri, cari păşiră la alegeri sub numirea de „partid naţional“, s-au purtat mai bine sau mai rău. Voim a accentua numai însemnătatea momentului în care s’au petrecut toate aceste şi care moment ne prezentă o întorsătură de-o importanţă istorică în desvoltarea interioară de drept public şi politică a monarchiei habsburgice. Trecând puterea din marile elicei liberale tiszaiste, care dela 1875 a stăpânit absolut în Ungaria, în marile partidului independist, s’a operat o schimbare de sistem, dar nu de sistem al guvernării de până acum, ci numai o schimbare a stăpânilor aparţinători aceluiaşi element, care i şi-a impus şi-şi impune egemonia asupra acestei ţări şi a popoarelor sale. Schimbarea, ce s’a făcut în Aprilie 1906 prin cunoscuta învoială a şefiilor opoziţiei unite maghiare cu coroana, deşi a dat un guvern, care se numeşte al coaliţiei şi, deşi se susţin încă legăturile partidelor din coaliţie, este în realitate o trecere a guvernării de la partidul liberal tiszaist la partidul koşuthist. Era pentru orice om cunoscător al stărilor din monarchie lucru clar şi limpede, că prin venirea la putere a koşuihismului se crează un grav prejudiţiu instituţiunilor dualiste şi se produce o evoluţiune însemnată în raporturile dinăuntru ale elementului maghiar de la putere cu naţionalităţile. A fost clar şi este o nouă şi mare criză, ce prin această întorsă- tură a venit asupra capului nostru al Românilor şi al celorlalte naţionalităţi din aceste ţări. ?Prejudiţiul creat dualismului nu putea să ne vină în ajutor pe câtă vreme el avea să întărească numai egemonia maghiară prin slăbiciunea în care se aflau de-oparte aceste naţionali+‘H'.rns.*ş:, ca fiind cu totul scoase din poziţiile vieţei publice de stat şi în neputinţă de a-şi putea validita şi ele voinţa lor pe cale constituţională,, de altă parte prin slăbiciunea Austriacilor, cari şi de astădată au fost cu manile legate şi au primit faptele împlinite, ca şi la 1867, nefiind în stare a pune stavilă nici măcar invadării curentului de maghiarizare în armata comună. Nu vorbim de celelalte naţionalităţi. Dar noi Românii, cea mai importantă ca număr şi poziţie dintre ele, rost-am noi în stare, în aceste momente grave când se prepară un nou period de desvoltare interioară, să ne manifestăm voinţa noastră ca naţiune cu postulatele şi aspiraţiunile ei îndreptăţite, ori nu? Unii cred, ba par a fi chiar convinşi, că cei 15 deputaţi ai noştri, cu privire la cari să laudă guvernul coaliţii că fără să închidă el un ochiu nr fi putut să ajungă pe băncile palamentului, ar fi făcut o astfel de manifestaţie. Aceasta a fost şi este cea mai mare amăgire, ce-au putut-o avea Românii noştri în urma celor ce s’au petrecut în 1906. Ministrul de Justiţie Polonyi. Rând pe rând cad înfrumseţările cu cari corifeii coaliţiei şi-au ştiut îmbrăca, prin vorbe umflate şi pompoase adevăratul lor caracter. Şi ce rămâne după atâta împopoţoneală? Nişte caractere şubrede, vânători de venituri grase, la care valoarea etică a mijloacelor e lucru secundar. Lupta dintre kossuthişti şi democraţi iar a scos la iveală un astfel de umilet de cinste. însuşi ministrul de justiţie Polonyv e eroul de astă-dată. Primarul în pensiune al Budapestei Halmos făcu Joia trecută următoarea observare lui Preyer, care într’o vorbire atacase vehement partidul democrat: »Știu din însărcinarea cui ai vorbit. Cunosc perfect pe omul acesta. îmi aduc aminte încă de pe vremea când eram primar, când într’o dimineaţă înainta o petiţie la magistrat fără ca să o schineze ca advocat, ia, în rhipăc.ir.?,aza aceleiaşi zile luă cuvântul în calitate de consilier al oraşului, pledând pentru sus numita petiţie, ba mai mult ştiu chiar şi cât a primit pentru această petiţie . Ministrul Polonyi, trimise lui Halmos pentru aceste enunciaţiuni martorii, să-l întrebe dacă un adevăr el a fost luat la ţintă prin aceste vorbe. Halmos dădui o declaraţie lungă, prin care nu numai confirnă din fir în păr toate cele zise, dar mă aminteşte şi alte cazuri, în care Poloiyi s’a folosit calitativ de consilier pentru treburi particulare. Justiţia ţarei ungureşti nu poate fi decât model, mai ales că în fruntea ei stă lângă cântarul dreptăţii un om atâta de »cinstit«. Bulgaria prepară răsboiul cu Turcia. Din presa bulgară oficioasă cât şi din aceea a partidelor opoziţionale, transpiră ideeia unui apropiat răsboiu cu Turcia. Guvernul bulgar nu se mai mulţumeşte cu simplele promisiuni ale sultanului. Agentul bulgar din Constantinopole V. Gheşof a primit ordine formale şi categorice de a face demersurile cele mai energice faţă de Poartă pentru conaţionalii din Macedonia. Nici o chestiune din aceiea cu privire la cari s’au început tratative sub Nacevici, n’au ajuns nici azi să fie puse în practică cu Turcia. Activitatea bandelor greceşti, sîrbeşti şi luptele de hărţuială între posturile grănicere bulgare şi turceşti, sunt preludiul apropiatului răsboiu. Situaţia cabinetului Clemenceau. Deşi guvernul francez şi-a făcut pănă acum cu succes toate lucrările şi fără serioase incidente de oficiu, circulă din nou svonuri critice. Nu se poate stabili cu preciziune ce este adevărat din aceste zvonuri, dar ele produc mare agitaţie atât în cercurile partizane guvernului cât şi în cele opoziţioniste. Se vorbeşte chiar că Combes, Pelletan şi Rouvier ar plănui un atac in contra guvernului, folosindu-se de avorturile răspândite în public, după cam toţi membrii actualului cabinet au lucrat în toate chestiunile numai în vederea propriilor lor interese. Se înţelege că nu se pot controla aceste ştiri,stabilindu-se partea de adevăr şi calomnie din ele. E lucru sigur însă că răspândirea lor proiduce mare agitaţie şi mişcare în viaţa politică. ------ Capacitatea noastră vitală-naţională.*) . (de.) O lege biologică pretinde de la fiecare individ al lumei organice ca funcţiunile lui de viaţă să servească două scopuri : susţinerea individului şi asigurarea speţiei. Nici o plantă şi nici un animal nu poate face escepţiune dela aceasta lege şi deci nici omul. Ca membru al lumei organice omul ar avea a corăspunde deci acestor două scopuri: să se susţină ca individ şi să uizuiască a asigura rămânerea şi existenţa sigură a speţiei *homo sapiens*. Ar însemna asta, că un cozmopolit a coni Dăm loc acestui articol, care conţine unele aprecieri interesante şi juste, tratate printrun înot’, mai neobicinuit şi radical, — fără însă a ne identifica întru toate cu ele, mai ales acolo nu, unde autorul se pare că prea generalisează unele stări de lucruri, cari pot să fie aşa, cum le descrie, in anumite ţinuturi, dar nu pretutindeni. A se vedea şi nr. 282, al „Gazetei Trans.“ din 1906. Red.