Gazeta Transilvaniei, februarie 1907 (Anul 70, nr. 24-46)

1907-02-01 / nr. 24

„Să postim“.... La încheierea carnevalurii radi­calii independişti sunt cuprinşi de gân­duri posomorâte. Şi nu este, numai ceva întâmplător, poate în urma mul­telor nopţi nedormite, ci este de astă­­dată întristarea sinceră din cauza si­tuaţiei problematice, în care a ajuns guvernul coaliţiei, ce le turmentează sufletul. Amândouă foile radicale, aceea ce reprezintă vederile aripei externe a majorităţei guvernamentale, precum şi aceea care propagă ideile malcon­­tenţilor contrari curentului dominant se plâng azi în trăi­t fel, că trece tim­pul şi nu se mai realizează nici una din garantele constituţionale promise de guvernul actual în Aprilie 1906, când a venit la putere. „Oile serioase ne aşteaptă, să postim ! Poate că ne-am petrecut şi am jubilat prea mult de la încheierea păcei cu Viena până azi“... „Din Viena ne argitează să dăm recruţi şi bani, delegaţiunea să voteze budgetele pe doi ani, să fie rânduială în armată şi în afacerile externe, dar, după­ ce ne-am dat toate acestea, după­ ce ar­mata are recruţi şi milioanele, vin acum şi urgitează încheerea pactului eco­nomic... iar noi în timp de trece luni nu ne-am gândit nici la autonomia comitatelor, nici la organizarea lor şi ca să le prevedem­ cu bani, şi nici la alte garanţii pentru apărarea munici­piilor, nici la legea electorală, ca vo­inţa naţională să se validiteze nefal­­sificată, (i) nici nu s-au luat măsurile ne­cesare pentru­ ca în cazul unei nouă disolvari a dietei să fie garantată conchemarea ei, chiar şi atunci, când s’ar întâmpla o schimbare la tron şi noul domnitor n’ar fi depus încă ju­rământul regesc1. Cam în acest mod se tângueşte foaia numită, şi paralel cu ea să jă­lueşte şi un malcontent în „Nap“, numărând unsprezece puncte de astfel de „necesităţi garanţiale“ până acuma nesatisfăcute. Cum să şi ajungă guvernul coa­liţiei la vre-o rezolvare a amintitelor chestiuni dificile, când după ce luni de chile, cât a durat acţiunea de vo­tare a necesităţilor armatei etc. nu s’a ocupat decât de pretinsele agita­ţiuni ale naţionalităţilor şi de măsu­rile ce trebue luate în contra acestora, iară de vre-o şase săptămâni şi mai bine încoace a fost cu totul absorbit de afacerea Polonyi, care încă nu şi-a luat sfârşitul ? Numitele foi mai dau espresiune, aci pe faţă, aci implicit şi temerei, că guvernul actual ar putea să cadă. Tot ce-i posibil. Dar nu această eventualitate­­— după­ ce acum Viena are ce-i trebue — cât mai mult fap­tul accentuat de „Magyarorszag“, că acum cercurile diriguitoare din Viena argitează încheierea pactului, îşi are seriozitatea sa actuală. Prin realizarea reformei electo­rale, guvernul Beck şi-a întărit pozi­ţia înăuntru, dar şi-o va întări şi în afară de Austria, îndată ce se va ve­dea, că poate dispune de­ o puternică majoritate în parlament, ceea ce după noua lege electorală îi va succede cu mare probabilitate. Stând astfel lu­crurile câştigă o deosebită importanţă declaraţiile, ce le-a făcut în Reichen­berg (Boemia) ministrul german Prade, din cabinetul Beck. „In cele dece luni ale anului cu­rent trebue să „se reguleze raporturile economice cu Ungaria“, d­ise numitul ministru. „Şi, trebue să se aşeze pe baze durabile, dar dacă nu ar suc­cede aceasta, atunci el şi cu toţi Ger­manii se vor vedea constrânşi a se alătura la strigătul radicalilor“. „Los von Ungarn !“ Prade a accentuat îndeosebi, că guvernul austriac, cere nu numai un pact până la anul 1917, pănă la care termin vor dura tratatele comerciale dej­a încheiate cu statele străine, ci un pact de durată mai lungă. E vorba ca să fie pace cel puţin pe vre­o douăd­eci de ani, ca să nu înceapă din nou, îndată după încheierea pactului, frământările vechi în vederea reîn­­noirei lui peste alţi zece ani. Pactul tre­bue să se încheie în anul acesta în care se termină privilegiul băncei austro-ungare şi convenţiunea mo­netară. E întrebare dacă va succede să se facă pactul în anul acesta, stând la dispoziţia guvernelor în realitate numai şase luni, dacă vom subtrage două luni de vară. Vor trebui să se înţeleagă aceste două guverne asu­pra unui complex de chestiuni de vamă, comerciale, financiare, monetare şi de impozite indirecte, ce le va da atâta de lucr­u, încât nu se vor mai putea ocupa serios cu alte chestiuni grave. Sunt prospecte aproape neîndo­­ ioase aşa­dar, că va trece şi anul acesta fără ca guvernul coaliţiei să poată face ceva pentru asigurarea aşa­­fişelor necesităţi garanţiale. Cel mult va­­scoate la liman câte-un proiect de lege maghiarizător, ca acela relativ la regularea lefurilor învăţătorilor. Radicalii şi mai contenţii să-şi pue deocamdată pofta în cuia şi să se dedea cu postul, căci nu degeaba au zugrăvit pe părete multele pericole, ce ar ameninţa coaliţia din partea austriacă. Pericolul cel mai mare însă este că Kossuth şi soţi ori se vor retrage de la guvern, ori vor trebui să încheie pactul economic cu Austria, înainte de a avea în mână garanţiile dorite. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« De prin Ardeal. i. Intru sară geroasă de iarnă şedeam la gura sobei cu moş Mitru, prietinul meu şi povestaş vestit în un întreg colţ de ţară. In sara aceea moş Mitru era indis­pus, morăcănos. De alte ori era guraliv şi-mi spunea vesel poveşti cu srpei şi vâr­colaci şi cu mândre Cosânzene, dar acum i­ se oprea vorba în gât. Se vedea că e supărat de ceva. — Ce ai moş Mitre astă-seară? îl în­trebai eu. Mi­ se pare, că azi nu ţi-s toate oile acasă. — Apoi domnule, — grăi el mai ane­voie, să-ţi spui drept sunt supărat pe d-voa­­stră, pe ăştia cari aţi trecut prin şcoli, că ne stricaţi toate lucrurile bune din bătrâni... da zău, toate... — Cum aşa? moş Mitre. — Ea e’aşa, că nu mai credeţi nici în vorbele rămase din moş strămoşi. Acum aţi născocit şi aceea, că neamul uriaşilor n’a stătut nici când pa lume, că cele ce se spun despre isprăvile uriaşilor nu sunt decât nişte poveşti, bune de a adormi copii cu ele. — Ei moşule, n’o fi tocmai aşa. — Ba aşa, zău domnule, tocmai aşa este. Mai deunăzi mi a cetit nepotu! meu lovii într’o gazetă ce scrie acolo un domn de ai d-voastră despre uriaşi. Zice, că ce­tăţile vechi de prin ţară nu le-au zidit uriaşii, ci oameni ca noi, adecătelea stră­moşii şi nici e’au­ fost uriaşi cândva... — Ei, moş Mitre, vezi, eu nu-s aşa de necredincios — îl întrerupsei eu, mân­­găindu-l, mie-mi place să ascult, poveştile despre uriaşi. Lasă la naiba pe domnul acela din gazetă şi sau mai spune-mi câte ceva despre uriaşi şi despre păsurile lor. Lui moş Mitru i­ se mai înviora inima şi începu: — Apoi domnule, ce să-ţi spui­ ? Doar şi d-ta ai auzit, că în vremile de demult pe întinsul hotarelor noastre erau pripă­şiţi uriaşii. Aşa a rămas vorba din bătrâni şi vorba asta sfântă este. Şi uriaşii ăştia erau oameni năpraznici... — Oameni? — îl întrerupsei eu în­trebător. Să fi fost uriaşii oameni ? — Adecă să vezi domnule, uriaşii au fost un soiu de oameni, cari se deosebeau de rândul de oameni ce trăeşte azi pe pă­mânt, ea erau mari şi sdraveni cât un munte. Şi apoi aveau şi putere grozavă, de răsturnau munţii într’o mânie. Aşa erau şi muierile şi fetele lor. Uneori se jucau de-a dura cu stanurile de piatră, cum se joacă copiii cu petr­icelele. Să mă crezi domnule, că câte un uriaş de acesta, dacă se apuca de muncă,îţi plăsmuia într'o noapte o cetate, cu ziduri de bolovani, cu turnuri gata de tot, de gândeai că a crescut din stâncă. D’apoi când da gâlceava între ei şi se luau la harţă... fereşte Doamne! răs­coleau munţi şi dealuri de la foc, de se cutremura cerul şi pământul.. Aşa îmi povestea moş Mitru multe minunăţii despre isprăvile uriaşilor, iar eu îl ascultam cu evlavie, căci în cuvintele şi istorisirile lui se reoglinda credinţa între­gului nostru popor din Ardeal despre uri­aşi. Ori În Cătrău îţi vei îndrepta paşii prin ţara aceasta mu­moasă, presărate pe vâr­furile de dealuri cu ruine de cetăţi, vei afla amintiri vii despre ei. Ori unde vei da de alcătuiri străvechi, de ziduri pără­site şi copleşi­te de mucigaiul vremii şi vei întreba, că oare cine au fost urzitorii lor şi cine şi-a avut pe acolo sălaşurile, popo­rul iţi răspunde: — Nu ştim; bătrânii spun că uriaşii! Putem zice, că Ardealul e ţara uriaşilor, cum nu este nici o altă ţară, din câte o împrejmuiesc. Iţi vine să crezi, că ţara Ci­clopilor lui Uuisse din legendara anticitate a fost una cu ţara Ardealului. Aceiaşi uri­aşi năpraznici le-au stăpânit pe amândouă. Legendele despre uriaşii din Ardeal sunt din cele mai frumoase producte ale literaturii noastre poporale, în ele aflăm împreunat realul cu jocul de fantazie al poporului şi fiecare din ele este o alego­rie frumoasă, sau ne dă o învăţătură morală. De la o vreme încoace însă — cam de vre-o doi-trei secoli — legendele despre uriaşi se gată. Neamul uriaşilor — aşa ne spun povestaşii — a perit, s’a stins de pe faţa pământului, făcând loc rândului de oameni de azi. Plăsmuirile lor sunt cetăţile romane suru­pate din Dacia şi cetăţile şi castelele din evul mediu, de pe timpul ca­valerilor. Un exemplu ne va face învede­rat aceasta. Cetatea de la Hunedoara, zi­dită de Ioan Huniade la 1452 (secolul XV) e plăsmuită de uriaşi, dar cetatea de azi a Alba-Iuliei, construită intre anii 1715— 1738 (sect. XVII) nu mai este alcătuire de a uriaşilor. Neamul de uriaşi se stinsese. Odinioară, când pe plaiurile Ardea­lului vieţuiau uriaşii, o parte din ei îşi aveau locuinţa în Jidovina, un munte în cuprinsul Munţilor­ Apuseni. Aceşti munţi frumoşi şi estinşi au in unele locuri pârtii de o rară sălbătăcie. Mai pronunţat e acest caracter sălbatic al formaţiunii mun­ţilor dela Sălcive in jos, de am­beie părţi ale văii Arieşului în dreapta pe la Trăs­­cău, Piatra Bedeului şi apoi spre sud pănă pe la Piatra Cetii, iar în stânga râului pe la Betioara, Vidoim, Ocoliş şi Runc, apoi trecând Valea­ Jerii până la Cheia Turzii şi Cheia Turului. In acest ţinut prevalează formaţiunile de calciu, în cari prin ero­ziune se formează chei, strâmtori, găuri suterane, văgâune şi peşteri, stânei şi muchi de dealuri pleşuve şi alte forma­ţiuni bizare. Acest ţinut e Karst-ul ar­delean, deosebindu-se de Karstul de lârtgă marea Adriatică prin bogăţia de verdeaţă. ANUL LXX, „GAZETA“ iese în fiecare zi : Ataaiaen­te pentru Austro-Ungaria. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N­rii de Dumineca 4 cor. pe an. Mtm România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. K­ rli de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­ciile poştale din întru şi din­­ afară şi la d-nii colectori.­­ Abonamentul pentru Braşov; Administraţiunea. Piaţa mare • târgul Inului Nr. 80. etagin I. Pe un an 20 cor., pe^ şase I luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. ! Cu dusul acasă . Pe un an 24 I cor., pe şase luni 12 cor., pe I trei luni 6 cor. — Un esem- I pîar 10 bani. — Atât abona* I mentele, cât şi inserţiuniie fi sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, Adiinistraţiunea şi Tipografia­­ Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori­le francase nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate se primesc la Administraţiune în Braşov si la următoarele BIROURI de ANUNŢURI : In Viena la M. Dukes Nacht"., Nus. Augenf­eld & Eroeric Les­­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Krachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. Y. G­olber­­ger, Ekstein Bernat, Iuliu Le­opold (VII. Erzsébet-körút). Preţul inserţiunilor: o serie garmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifa şi învo­ială. — RECLAME pe pagina 3-a o serie 20 bani. Nr. 24. Brașov, Miercuri-Joi I (14) Februarie 1907. I­­ Alegerea de deputat al cercului Bocşa­i se va face mâne, Joi. Alegătorii, cari sunt­­în număr de aproape 4000, vor vota la trei­­ comisiuni. Cu toate acestea este de prevăzut, că alegerea se va termina deabia târziu noaptea. Ne-am îngrijit ca pentru numărul nostru, ce apare mâne seara, să ni­ se comunice amănunte telegrafiei des­pre decursul alegerei. Burdea Szilárd — cortesul lui Weissz Julian. Pe lângă ministrul Kossuth şi nume­roşi inspectori şcolari şi finanţiari şi alţi funcţionari şi impiegaţi ai statului, ne mai vorbind de cele câteva sute de gendarmi, cari cutreeră satele cercului Bocşa »susţi­nând ordinea« şi agitând pe faţă şi sub ascuns contra candidatului naţionalist. — s’a ivit de vre-o câteva zile în cercul Boc­şei un nou cortes în persoana indispensa­bilului deputat Burdea Szilárd. Din ştirile ce ne sosesc din acest cerc resultă, că se lucră şi agită în mod nor­mai auzit pentru reuşita lui Weisz. Ilegalităţile sunt la or­dinea zilei. Alegătorii, cari ţin la candida­tul naţionalist, sunt pălmuiţi şi bătuţi de cătră gendarmi. Fişolgăbirăul din Bocşa a oprit comunicarea între alegători candi­datului Dr. V. Branişce şi a înspedecat an­gajarea de trăsuri. Deşi toate fărădelegile au fost anunţate telegrafic ministrului de interne, persecuţiunile şi neîndreptăţirile merg strună. Adunarea electorală, ţinută Sâmbătă în Bocşa, a decurs pe lângă toate aceste în mod impozant. Au vorbit protopopul Maxim Popoviei, deputaţii C. Brediceanu, Dr. G. Popoviei şi candidatul Dr. Branişce, producând o însufleţire de nedescu­s. Epilog la alegerea de deputat în Siria. Alațineri tribunalul din Arad a adus sen­tinţa in procesul de agitaţie a mai multor alegători români din comuna Covasinţi (cercul Siret) acuzaţi că ar fi strigat în decursul vorbirei de program a candidatu­­­lui kossuthist, Gabányi: »Să piară Ungurii« şi »Fiecare ungur trebue ucis!« etc. Tri­bunalul a osândit pe acusaţi la pla­tă la 2 ani ,şi patru luni temniţă. Apărător a fost d-l dep. Dr. Şt. C. Pop. Au fost osân­diţi următorii Români: Ioan Cure, preot, fiul său Aurel Cure, Tudor Cocoş, Tudor Vasi­­lie au fost condamnaţi la câte 3 luni în efui­­so­are de stat, Mihciu Vorţan, Iosif Căpru-

Next