Gazeta Transilvaniei, februarie 1907 (Anul 70, nr. 24-46)
1907-02-01 / nr. 24
„Să postim“.... La încheierea carnevalurii radicalii independişti sunt cuprinşi de gânduri posomorâte. Şi nu este, numai ceva întâmplător, poate în urma multelor nopţi nedormite, ci este de astădată întristarea sinceră din cauza situaţiei problematice, în care a ajuns guvernul coaliţiei, ce le turmentează sufletul. Amândouă foile radicale, aceea ce reprezintă vederile aripei externe a majorităţei guvernamentale, precum şi aceea care propagă ideile malcontenţilor contrari curentului dominant se plâng azi în trăit fel, că trece timpul şi nu se mai realizează nici una din garantele constituţionale promise de guvernul actual în Aprilie 1906, când a venit la putere. „Oile serioase ne aşteaptă, să postim ! Poate că ne-am petrecut şi am jubilat prea mult de la încheierea păcei cu Viena până azi“... „Din Viena ne argitează să dăm recruţi şi bani, delegaţiunea să voteze budgetele pe doi ani, să fie rânduială în armată şi în afacerile externe, dar, după ce ne-am dat toate acestea, după ce armata are recruţi şi milioanele, vin acum şi urgitează încheerea pactului economic... iar noi în timp de trece luni nu ne-am gândit nici la autonomia comitatelor, nici la organizarea lor şi ca să le prevedem cu bani, şi nici la alte garanţii pentru apărarea municipiilor, nici la legea electorală, ca voinţa naţională să se validiteze nefalsificată, (i) nici nu s-au luat măsurile necesare pentru ca în cazul unei nouă disolvari a dietei să fie garantată conchemarea ei, chiar şi atunci, când s’ar întâmpla o schimbare la tron şi noul domnitor n’ar fi depus încă jurământul regesc1. Cam în acest mod se tângueşte foaia numită, şi paralel cu ea să jălueşte şi un malcontent în „Nap“, numărând unsprezece puncte de astfel de „necesităţi garanţiale“ până acuma nesatisfăcute. Cum să şi ajungă guvernul coaliţiei la vre-o rezolvare a amintitelor chestiuni dificile, când după ce luni de chile, cât a durat acţiunea de votare a necesităţilor armatei etc. nu s’a ocupat decât de pretinsele agitaţiuni ale naţionalităţilor şi de măsurile ce trebue luate în contra acestora, iară de vre-o şase săptămâni şi mai bine încoace a fost cu totul absorbit de afacerea Polonyi, care încă nu şi-a luat sfârşitul ? Numitele foi mai dau espresiune, aci pe faţă, aci implicit şi temerei, că guvernul actual ar putea să cadă. Tot ce-i posibil. Dar nu această eventualitate— după ce acum Viena are ce-i trebue — cât mai mult faptul accentuat de „Magyarorszag“, că acum cercurile diriguitoare din Viena argitează încheierea pactului, îşi are seriozitatea sa actuală. Prin realizarea reformei electorale, guvernul Beck şi-a întărit poziţia înăuntru, dar şi-o va întări şi în afară de Austria, îndată ce se va vedea, că poate dispune de o puternică majoritate în parlament, ceea ce după noua lege electorală îi va succede cu mare probabilitate. Stând astfel lucrurile câştigă o deosebită importanţă declaraţiile, ce le-a făcut în Reichenberg (Boemia) ministrul german Prade, din cabinetul Beck. „In cele dece luni ale anului curent trebue să „se reguleze raporturile economice cu Ungaria“, dise numitul ministru. „Şi, trebue să se aşeze pe baze durabile, dar dacă nu ar succede aceasta, atunci el şi cu toţi Germanii se vor vedea constrânşi a se alătura la strigătul radicalilor“. „Los von Ungarn !“ Prade a accentuat îndeosebi, că guvernul austriac, cere nu numai un pact până la anul 1917, pănă la care termin vor dura tratatele comerciale deja încheiate cu statele străine, ci un pact de durată mai lungă. E vorba ca să fie pace cel puţin pe vreo douădeci de ani, ca să nu înceapă din nou, îndată după încheierea pactului, frământările vechi în vederea reînnoirei lui peste alţi zece ani. Pactul trebue să se încheie în anul acesta în care se termină privilegiul băncei austro-ungare şi convenţiunea monetară. E întrebare dacă va succede să se facă pactul în anul acesta, stând la dispoziţia guvernelor în realitate numai şase luni, dacă vom subtrage două luni de vară. Vor trebui să se înţeleagă aceste două guverne asupra unui complex de chestiuni de vamă, comerciale, financiare, monetare şi de impozite indirecte, ce le va da atâta de lucru, încât nu se vor mai putea ocupa serios cu alte chestiuni grave. Sunt prospecte aproape neîndo ioase aşadar, că va trece şi anul acesta fără ca guvernul coaliţiei să poată face ceva pentru asigurarea aşafişelor necesităţi garanţiale. Cel mult vascoate la liman câte-un proiect de lege maghiarizător, ca acela relativ la regularea lefurilor învăţătorilor. Radicalii şi mai contenţii să-şi pue deocamdată pofta în cuia şi să se dedea cu postul, căci nu degeaba au zugrăvit pe părete multele pericole, ce ar ameninţa coaliţia din partea austriacă. Pericolul cel mai mare însă este că Kossuth şi soţi ori se vor retrage de la guvern, ori vor trebui să încheie pactul economic cu Austria, înainte de a avea în mână garanţiile dorite. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« De prin Ardeal. i. Intru sară geroasă de iarnă şedeam la gura sobei cu moş Mitru, prietinul meu şi povestaş vestit în un întreg colţ de ţară. In sara aceea moş Mitru era indispus, morăcănos. De alte ori era guraliv şi-mi spunea vesel poveşti cu srpei şi vârcolaci şi cu mândre Cosânzene, dar acum i se oprea vorba în gât. Se vedea că e supărat de ceva. — Ce ai moş Mitre astă-seară? îl întrebai eu. Mi se pare, că azi nu ţi-s toate oile acasă. — Apoi domnule, — grăi el mai anevoie, să-ţi spui drept sunt supărat pe d-voastră, pe ăştia cari aţi trecut prin şcoli, că ne stricaţi toate lucrurile bune din bătrâni... da zău, toate... — Cum aşa? moş Mitre. — Ea e’aşa, că nu mai credeţi nici în vorbele rămase din moş strămoşi. Acum aţi născocit şi aceea, că neamul uriaşilor n’a stătut nici când pa lume, că cele ce se spun despre isprăvile uriaşilor nu sunt decât nişte poveşti, bune de a adormi copii cu ele. — Ei moşule, n’o fi tocmai aşa. — Ba aşa, zău domnule, tocmai aşa este. Mai deunăzi mi a cetit nepotu! meu lovii într’o gazetă ce scrie acolo un domn de ai d-voastră despre uriaşi. Zice, că cetăţile vechi de prin ţară nu le-au zidit uriaşii, ci oameni ca noi, adecătelea strămoşii şi nici e’au fost uriaşi cândva... — Ei, moş Mitre, vezi, eu nu-s aşa de necredincios — îl întrerupsei eu, mângăindu-l, mie-mi place să ascult, poveştile despre uriaşi. Lasă la naiba pe domnul acela din gazetă şi sau mai spune-mi câte ceva despre uriaşi şi despre păsurile lor. Lui moş Mitru i se mai înviora inima şi începu: — Apoi domnule, ce să-ţi spui ? Doar şi d-ta ai auzit, că în vremile de demult pe întinsul hotarelor noastre erau pripăşiţi uriaşii. Aşa a rămas vorba din bătrâni şi vorba asta sfântă este. Şi uriaşii ăştia erau oameni năpraznici... — Oameni? — îl întrerupsei eu întrebător. Să fi fost uriaşii oameni ? — Adecă să vezi domnule, uriaşii au fost un soiu de oameni, cari se deosebeau de rândul de oameni ce trăeşte azi pe pământ, ea erau mari şi sdraveni cât un munte. Şi apoi aveau şi putere grozavă, de răsturnau munţii într’o mânie. Aşa erau şi muierile şi fetele lor. Uneori se jucau de-a dura cu stanurile de piatră, cum se joacă copiii cu petricelele. Să mă crezi domnule, că câte un uriaş de acesta, dacă se apuca de muncă,îţi plăsmuia într'o noapte o cetate, cu ziduri de bolovani, cu turnuri gata de tot, de gândeai că a crescut din stâncă. D’apoi când da gâlceava între ei şi se luau la harţă... fereşte Doamne! răscoleau munţi şi dealuri de la foc, de se cutremura cerul şi pământul.. Aşa îmi povestea moş Mitru multe minunăţii despre isprăvile uriaşilor, iar eu îl ascultam cu evlavie, căci în cuvintele şi istorisirile lui se reoglinda credinţa întregului nostru popor din Ardeal despre uriaşi. Ori În Cătrău îţi vei îndrepta paşii prin ţara aceasta mumoasă, presărate pe vârfurile de dealuri cu ruine de cetăţi, vei afla amintiri vii despre ei. Ori unde vei da de alcătuiri străvechi, de ziduri părăsite şi copleşite de mucigaiul vremii şi vei întreba, că oare cine au fost urzitorii lor şi cine şi-a avut pe acolo sălaşurile, poporul iţi răspunde: — Nu ştim; bătrânii spun că uriaşii! Putem zice, că Ardealul e ţara uriaşilor, cum nu este nici o altă ţară, din câte o împrejmuiesc. Iţi vine să crezi, că ţara Ciclopilor lui Uuisse din legendara anticitate a fost una cu ţara Ardealului. Aceiaşi uriaşi năpraznici le-au stăpânit pe amândouă. Legendele despre uriaşii din Ardeal sunt din cele mai frumoase producte ale literaturii noastre poporale, în ele aflăm împreunat realul cu jocul de fantazie al poporului şi fiecare din ele este o alegorie frumoasă, sau ne dă o învăţătură morală. De la o vreme încoace însă — cam de vre-o doi-trei secoli — legendele despre uriaşi se gată. Neamul uriaşilor — aşa ne spun povestaşii — a perit, s’a stins de pe faţa pământului, făcând loc rândului de oameni de azi. Plăsmuirile lor sunt cetăţile romane surupate din Dacia şi cetăţile şi castelele din evul mediu, de pe timpul cavalerilor. Un exemplu ne va face învederat aceasta. Cetatea de la Hunedoara, zidită de Ioan Huniade la 1452 (secolul XV) e plăsmuită de uriaşi, dar cetatea de azi a Alba-Iuliei, construită intre anii 1715— 1738 (sect. XVII) nu mai este alcătuire de a uriaşilor. Neamul de uriaşi se stinsese. Odinioară, când pe plaiurile Ardealului vieţuiau uriaşii, o parte din ei îşi aveau locuinţa în Jidovina, un munte în cuprinsul Munţilor Apuseni. Aceşti munţi frumoşi şi estinşi au in unele locuri pârtii de o rară sălbătăcie. Mai pronunţat e acest caracter sălbatic al formaţiunii munţilor dela Sălcive in jos, de ambeie părţi ale văii Arieşului în dreapta pe la Trăscău, Piatra Bedeului şi apoi spre sud pănă pe la Piatra Cetii, iar în stânga râului pe la Betioara, Vidoim, Ocoliş şi Runc, apoi trecând Valea Jerii până la Cheia Turzii şi Cheia Turului. In acest ţinut prevalează formaţiunile de calciu, în cari prin eroziune se formează chei, strâmtori, găuri suterane, văgâune şi peşteri, stânei şi muchi de dealuri pleşuve şi alte formaţiuni bizare. Acest ţinut e Karst-ul ardelean, deosebindu-se de Karstul de lârtgă marea Adriatică prin bogăţia de verdeaţă. ANUL LXX, „GAZETA“ iese în fiecare zi : Ataaiaente pentru Austro-Ungaria. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. Nrii de Dumineca 4 cor. pe an. Mtm România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. K rli de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov; Administraţiunea. Piaţa mare • târgul Inului Nr. 80. etagin I. Pe un an 20 cor., pe^ şase I luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. ! Cu dusul acasă . Pe un an 24 I cor., pe şase luni 12 cor., pe I trei luni 6 cor. — Un esem- I pîar 10 bani. — Atât abona* I mentele, cât şi inserţiuniie fi sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, Adiinistraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisorile francase nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate se primesc la Administraţiune în Braşov si la următoarele BIROURI de ANUNŢURI : In Viena la M. Dukes Nacht"., Nus. Augenfeld & Eroeric Lesner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Krachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. Y. Golberger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII. Erzsébet-körút). Preţul inserţiunilor: o serie garmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifa şi învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o serie 20 bani. Nr. 24. Brașov, Miercuri-Joi I (14) Februarie 1907. I Alegerea de deputat al cercului Bocşai se va face mâne, Joi. Alegătorii, cari suntîn număr de aproape 4000, vor vota la trei comisiuni. Cu toate acestea este de prevăzut, că alegerea se va termina deabia târziu noaptea. Ne-am îngrijit ca pentru numărul nostru, ce apare mâne seara, să ni se comunice amănunte telegrafiei despre decursul alegerei. Burdea Szilárd — cortesul lui Weissz Julian. Pe lângă ministrul Kossuth şi numeroşi inspectori şcolari şi finanţiari şi alţi funcţionari şi impiegaţi ai statului, ne mai vorbind de cele câteva sute de gendarmi, cari cutreeră satele cercului Bocşa »susţinând ordinea« şi agitând pe faţă şi sub ascuns contra candidatului naţionalist. — s’a ivit de vre-o câteva zile în cercul Bocşei un nou cortes în persoana indispensabilului deputat Burdea Szilárd. Din ştirile ce ne sosesc din acest cerc resultă, că se lucră şi agită în mod normai auzit pentru reuşita lui Weisz. Ilegalităţile sunt la ordinea zilei. Alegătorii, cari ţin la candidatul naţionalist, sunt pălmuiţi şi bătuţi de cătră gendarmi. Fişolgăbirăul din Bocşa a oprit comunicarea între alegători candidatului Dr. V. Branişce şi a înspedecat angajarea de trăsuri. Deşi toate fărădelegile au fost anunţate telegrafic ministrului de interne, persecuţiunile şi neîndreptăţirile merg strună. Adunarea electorală, ţinută Sâmbătă în Bocşa, a decurs pe lângă toate aceste în mod impozant. Au vorbit protopopul Maxim Popoviei, deputaţii C. Brediceanu, Dr. G. Popoviei şi candidatul Dr. Branişce, producând o însufleţire de nedescus. Epilog la alegerea de deputat în Siria. Alațineri tribunalul din Arad a adus sentinţa in procesul de agitaţie a mai multor alegători români din comuna Covasinţi (cercul Siret) acuzaţi că ar fi strigat în decursul vorbirei de program a candidatului kossuthist, Gabányi: »Să piară Ungurii« şi »Fiecare ungur trebue ucis!« etc. Tribunalul a osândit pe acusaţi la plată la 2 ani ,şi patru luni temniţă. Apărător a fost d-l dep. Dr. Şt. C. Pop. Au fost osândiţi următorii Români: Ioan Cure, preot, fiul său Aurel Cure, Tudor Cocoş, Tudor Vasilie au fost condamnaţi la câte 3 luni în efuisoare de stat, Mihciu Vorţan, Iosif Căpru-