Gazeta Transilvaniei, septembrie 1907 (Anul 70, nr. 193-215)
1907-09-01 / nr. 193
Pagina 2, GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 193.—1907. nilor şi a ţărilor. Citez înaintea mea spiritele popoarelor, cari au dispărut deja de pe scena acestei lumi, ca să-mi dea răspuns la întrebarea : că de unde provine binele şi osânda lor? pe ce fundament şi în ce mod au să se ridice statele şi naţiunile, ca acele să devină într’adevăr mari şi puternice? Şi cursul veacurilor, paginile istoriei, spiritele popoarelor, cari nu mai sunt, într’un glas îmi răspund, că isvorul răcoritor, fundamentul solid al binelui, al puterii şi al trăiniciei popoarelor este cultura împreunată cu religiositatea şi cu moravurile creştineşti. Da, cultura cu bază morală este acea tainică putere, care direge destinele popoarelor, le deşteaptă din moarte la viaţă, din barbarism la civilizaţie, şi din imperiul forţei fisice le ridică la niveul superiorităţii intelectuali. In mâna unui popor, a cărui viaţă nu o împodobeşte, a cărui inimă nu o nobilitează, a cărui pofte nu le îndreaptă cultura morală, libertatea nu este alta decât un pumnal, cu care se răneşte pe sine însuşi. — pe buzele unui astfel de popor limba nu-i alta decât un ban de mic preţ, care peste hotarele restrânse ale ţării lui nu mai are valoare, nici circulaţie, — în posesiunea unui asemenea popor nu este alta averea decât un instrument infect pentru îndestulirea patimilor sale deslănţuite. Şi patria, acest pământ sfânt în posesiunea unui popor fără cultură şi morală, nu este altă decât un mormânt îngrozitor care ţine ascuns în sânul său pe un mortviu, ca pe acela între chinurile cele mai cumplite ale agoniei să-l dea pradă peririi vecinice, fără ca să se afle măcar o singură fiinţa, care să deplângă, să jelească perirea lui. Acest adevăr, care nu se poate răsturna, a pătruns în urmă şi în interiorul naţiunii noastre iubite. Un veac, abia un veac este, de când biata noastră naţiune română, pe care cruda şi amara ei soarte o ţinea ferecată în intunerec şi în umbra morţii, la aurora unei dimineţi fericite, îndreptându-şi privirile spre Roma, glorioasa ei mumă, prin puterea fermecătoare a cuvintelor rostite din partea Apostolilor săi trimişi de Dumnezeu, deşteptatu-s’a la o nouă viaţă, şi înspăimântându-se de rămânerea ei îndărătul altor ginţi, apucat a singurul mijloc de mântuire , a păşit adecă pe calea culturei şi a civilizaţiunii, ca astfel să-şi elupte poziţie între neamurile culte şi parte să aibă în a nemuririi mărire. Abia un veac de când cu fală privim la naţiunea noastră, cum jertfeşte şi dânsa alăturea cu celelalte naţiuni ale lumii civilizate la altarul ştiinţelor. Şi iată că în măsura, în care se răspândeau în sânul ei binefacerile culturei şi se ridicau pe pământul ei palestrele ştiinţelor, în aceeaşi măsură i se nobilitau din ce în ce mai mult sentimentele, şi precum germenele îngropat în pământ sub influenţa binefăcătoare a luminai şi a căldurei, astfel au eşit la iveală şi din sînul ei, ca nişte vlăstare nuoi, însuşirile frumoase moştenite de la strămoşi, pe fruntea ei într’o nouă strălucire se reoglindează originea ei latină, şi locul udat de sângele fiilor săi îl ocupă o generaţiune nouă eşită de sub mâna binecuvântată a distinşilor bărbaţi Clain, Maior, Vulcan, Cipariu şi alţii, înarmată cu mai nobile arme, gata spre mai nobile lupte şi spre mai nobile triumfuri. Bărbatul distins, de cărui rămăşiţe pământeşti ne-au adunat pe noi aici, J. A., a fost fiul, a fost fata acestei naţiuni româneşti. A murit Vulcan!... Cine dintre Români nu cunoaşte profunditatea ştiinţei lui, judecata lui adâncă, nobreaţa inimei sale, puritatea şi sublimitatea cugetelor lui ? cari toate dovedesc ce putere vitală zace ascunsă într’o naţiune la aparinţă amorţită prin viscolele veacurilor, dacă aceea îşi îndreaptă paşii la izvoarele pururea vii ale culturei cu scop ca din undele cristaline ale aceloraşi izvoară să-şi deştepte sufletul, să se recorească, înfrumseţeze, şi nebiniteze. »Lucrurile mari, pretind oameni mari« zice S. Augustin. Un astfel de bărbat am venerat noi în persoana adormitului, pe care cruda moarte în anul al 66-lea al vieţii l-a răpit din mijlocul nostru, şi care cu virtuţile sale lumină a răspândit în tot decursul carierei sale glorioase în serviciul bisericii, a patriei şi a neamului său. Cultura lui înaltă,cunoştinţele lui multilaterale, tactul lui fin, munca lui neobosită, caracterul lui firm au asigurat o posiţie înaltă între fii naţiunii sale. Strănepot al marelui Episcop Vulcan, care pentru de a resfira ,întunecimea copleşitoare, în care zăcea poporul torcâp a aprins făclia ştiinţei la poalele Bihorului* prin înfiinţarea gimnaziului din Beiuş, de unde s’a respândit apoi lumina în toate unghiurile locuite de români, a urmat şi adormitul exemplul strălucit al strămoşului său de binecuvântată aducere aminte, şi în întreaga sa viaţă ii vedem muncind din toate ale sale puteri pentru deşteptarea şi înaintarea fiilor scumpei sale naţiuni. Eruditul scriitor român aproape o jumătate de veac a mers printre fruntaşii întregei noastre mişcări intelectuali. Estinsa este câmpia, în care Iosif Vulcan timp atât de îndelungat a tras brazde de lumină. Ca poet, estetic, etnolog şi dramaturg a străbătut o mulţime de probleme din viaţa poporului român într’o limbă aleşuită de pe buzele aceluiaşi popor. Iar valoroasa revistă beletristică şi literară înmeiată de dânsul »Familia« în cursul timpului de 40 de ani a sustat asemenea unei plante, care şi-a estins rădăcinile peste întreaga grădină a poporului românesc. »Famila« a fost arena de convenire a celor mai ilustre condeie. »Familia« a fost şcoala unei mulţimi mari de preoţi, funcţionari, învăţători şi cărturari din popor, iar redactorul ei adevăratul dascăl literar al poporului român. Ei abandonând orice funcţiune publică, ce i-ar fi consumat puterile şi l’ar fi indispus pentru munca literară, s’a dedicat cu trup cu suflet activităţii jurnalistice, ceea ce va se zică, s’a jertfit din tinereţile sale pentru luminarea, pentru întărirea conştienţii naţionale fii fraţii săi. — Rari oameni cu atâta rada e ! Munca lui neobosită, meritele sale neperitoare remunerate le vedem prin aceea, că cel mai înalt arec pag al literelor — Academia română — l’a înrolat în sânul său de membru, unde acea înaltă distincţiune l’a ajuns, că fu ales de president în secţiunea literară. Fost-a dânsul preşedintele fondului de teatru naţional român, membrul de onoare al asociaţiunii pentru cultura poporului român, membrul societăţii literare »Kisfaludy«. Astfel prin împlinirea cu scumpătate a datorinţelor sale de creştin, cetăţian şi român adevărat s’a împletit în jurul capului lui cununa neperitoare de merite, în care ca piatra cea mai preţioasă străluceşte recunoştinţa nefăţărită a mult iubitei sale naţiuni. II. Văzând însă cât de puţin ne rămâne nouă din gloria, din preamărirea aceasta, dacă îmi închipuesc, că numele, ştiinţă, demnitatea, toate sunt numai o jalnica pomenire a aceluia, pe care nu-l mai avem, dacă cuget în urmă, că la manifestarea aceasta a stimei şi a recunoştinţei de obşte tocmai acela lipseşte, care este obiectul cel mai vrednic al stimei şi veneraţiunii noastre, în lacrămi se scaldă ochii mei şi lacrămi curg pe feţele voastre întristate. »Căzut-a cununa capului nostru«. Ca soarele, respândind lumină şi-a trăit viaţa, ca soarele apus-a strălucind. In zădar îl doreşte văduva iubitoare, adâncită în marea durerilor sale, în zădar îl chiamă rudeniile lui întristate, în zădar îl chiamă naţiunea întreagă cuprinsă de adâncă durere. Toate sunt în zădar ! Plânsul şi vaietele noastre a tuturora nu-1 mai pot reţinea, lacrămile ce curg pe coşciugul lui nu-1 mai pot reîntoarce! Iată o moarte biruinţa ta! In mijlocul durerii nespuse ce o simţim o rază de mângâiere ne întinde totuşi ştirea, că spiritul lui şi productele muncii lui vor să rămână şi mai departe în noi, şi că memoria lui binecuvântată o vom păstra cu scumpătate în inimile noastre. Şi acum J. A., când împreună cu ale voastre rugăciuni se înalţă cătră tronul induratului D-zeu cu binecuvântarea Archiereului rugăciunea servitorilor altarului pentru vecinica odihnă a sufletului celui adormit, şi când cu feţele cernite de doliu petrecem rămăşiţele pământeşti ale lui la locul de repaus până la a doua venire, par’că citesc de pe buzele lui reci cel din urmă adio îndreptat cătră fii poporului său mult iubit: „Fraţilor mei Văcăresci Las vouă moştenire Creşterea limbei româneşti Şi a patriei cinstite“. In veci pomenirea Lui! — Balta e adâncă şi înşelătoare — adauge el. Un fecior din Petrid, îl chema Dănilă, a voit să se scalde în ea, dar apa l’a tras la fund şi n’a mai ieşit cu viaţă, acolo îi s’au stins zilele, săracul. Cam pe la mijlocul Cheii locul să lărgeşte puţin şi în păreţii stâncilor, faţă în faţă, ni să arată două peşteri, cu gurile ziduite. Este Cetatea lui Balica. Ambele peşteri sunt la o înălţime de 10—12 m. de la părău. Cea din stânga e mai mare şi are mai multe încăperi. In cea din dreapta să află un lac. Ele micindu-şi cavitatea să perd în adâncimea tainică a muntelui. După ce eşim la lumina zilei, admirăm de nou locul romantic, martor la luptele crude din trecut. Moş Mitru ne povesteşte despre Balica, care a ziduit peşterile. Balica a fost un voinic de român, care a luat arma în mâna şi cu soţii săi viteji s’a luptat împotriva păgânilor. El s’a apărat multă vreme în Cheie, ca un năzdrăvan, până ce l’au răpus păgânii cu mişelie, că în luptă dreaptă n’au răsbit cu el.*) Aşa ne spune bătrânul şi noi nu-i contrazicem, îi lăsăm să crează, că Balica contra păgânilor s’a luptat. II lăsăm să crează aşa, căci credinţa lui este credinţa poporului nostru. Despre orice voinic, eşti din sânul lui, Românul zice, că s’a oştit contra liftelor, contra păgânilor. Şi dreptate are, căci toţi aceia, cari ne-au năpădit plaiurile şi ne-au secat viaţa, păgâni au fost, unii păgâni de lege, alţii de fire păgâni. După ce moş Mitru îşi termină povestea, mergem înainte. In cale nu să ivesc alte peşteri. — Peştera ceea, colo — zice moş Mitru, arătând cu mâna — e »peştera feciorilor«, cealaltă, ce abia să zăreşte să chiamă »peştera ascunsă« ; calea la ea e foarte anevoioasă. Iată colo e peştera Modoloaii, numită dela o babă, care s’a conăcit în ea. Şi aşa, pas de pas moş Mitru ne arată toate rarităţile Cheii. (Va urma.) *) Nichita Balica a fost Român din Petricinic şi căpitan de gloate racoţiane în rescoala lui Francisc Rákóczi II. El s’a susţinut multă vreme în Cheie contra armatei împărăteşti. Cronica din afara. Evenimentele din Odesa. Agenţia Westnik află că noul prefect al Odesei a dat un ordin poliţiei declarând că prima sa datorie este de a readuce liniştea în oraş. Este o necesitate absolută, ca dezordinele pe străzi să înceteze , trebue ca poliţia să rămână totdeauna stăpâna străzei şi să nu permită nimănui să-şi aroage funcţiuni poliţieneşti. Congresul internaţional pentru pace a hotărât să adreseze conferenţei din Haga o scrisoare exprimând-ui satisfacţiunea pentru resultatele obţinute până acum, dar relevând în acelaşi timp că scopul final al conferinţei nu trebuie să fie reglementarea războiului, ci un tratat general cu privire la tribunalul de arbitraj obligător şi durabil. Congresul internaţional pentru pace a adoptat apoi o rezoluţiune spunând că o naţiune se onorează ea însăşi, dacă nu recurge la războiul, ci la un tribunal de onoare pentru a salvgarda onoarea sa. Situaţia în Maroc. Mai multe ziare franceze au publicat telegrame din Casablanca afirmând că generalul Drude ar fi primit instrucţiuni de a sta în defensivă. O notă a agenţiei Havas spune în această privinţă: suntem autorizaţi a declara că acele telegrame sunt neexacte ; guvernul a dat din potrivă generalului Drude instrucţiuni spre a lua ofensiva fără a-i indica totuşi operaţiuni determinate. Ministrul Clemenceau, intervievat, a confirmat desminţirea dată ziselor depeşi şi a declarat că generalul Drude a primit instrucţiuni pentru a lua ofensiva. Ziarul »Daily Telegraph« află din Tanger, că banca de stat marocan a avansat sultanului Abdul Azis un milion de franci platibil jumătate la Fez, şi cealaltă jumătate la sosirea Sultanului la Rabat. Ziarul »Norddeutsche Allgemeine Zeitung« află, că principele Bülow a dat ordin să se avanseze 250.000 mărci pentru negustorii germani din Casablanca, cari au avut de suferit în urma bombardărei orașului. Noua Dumă. O circulară a ministrului de interne al Rusiei dă guvernatorilor instrucţii pentru a proceda la votarea pentru noua Dumă. Votul este secret şi asigură că orice agitaţiune în biurourile electorale este interzisă. Excesele contra Chinezilor şi Japonezilor. Ziarul »Times« află din Wankuver, că în cuartierele locuite de Chinezi și Japonezi s’a declarat starea de asediu. Adunarea dela Cergăul mare. Darea de seamă a deputatului Dr. Iuliu Maniu. Cergăul mare, 30 Aug. st. v. 1907. Miercuri, în ziua de 29 August st. v. și-a făcut deputatul Maniu darea de seamă în comuna Cergăul mare. Din acest incident s’a ţinut aici cea dintâi adunare poporală. Stăpânirea s’a îngrijit, să asigure libertatea cuvântului trimiţând la faţa locului 11 gendarmi şi pe solgăbirăul Tokos dela Blaj. La 11 care soseşte deputatul însoţit de d-nii Ştefan Roşian şi Dr. Alexandru Niculescu, profesori de sf. Teologie, Dr. T. Erdélyi, c. adv., Dr. loan Bălan, notar consist., Aurel C. Domşa, red. »Unirii«, Niculae Marcu v.rector seminarial şi clericii Hie Magda, loan Bărbat, Niculae Costea şi Petru Gruia. In partea de hotar numită»Cetăţuie« au ieşit întru întimpinarea iubitului oaspe 20 de călăreţi din Cergăul mare, cari l’au bineventat prin rostul lui Ilie Muntean. Acesta ţinând în mâni steagul luiManiuc plin de însufleţire rosteşte următoarele cuvinte, pe cari am aflat cu cale a le însemna: »Iată acesta este steagul pe care părinţii noştri plini de mândrie l’au dus acum un an şi jumătate la Vinţ şi l’au adus cu biruinţă acasă. Acest steag îl închinăm acum înaintea Măriei Tale zicându-ţi din toată inima: Bine ai venit« In partea de hotar numită »Grindeiu« au ieşit întru întimpinarea deputatului ceilalţi feciori din Cergăul mare cu cetera şi s’au alăturat la convoiu, între cântece şi chiote de veselie. În capul satului îl întâmpină femeile şi fetele satului. Aici două fete aruncă flori în trăsura deputatului, iar doara Olimpia Popa predă deputatului un buchet de flori, însoţindu-1 cu un prea frumos cuvânt de bineventare. Astfel şi-a făcut d-l deputat intrarea în mijlocul satului, unde aştepta mulţimea cea mare a poporului. La podul din mijlocul satului îl bineventează clericul absolvent Septimiu S. Popa, în numele poporului. Adunarea s-a ţinut în jurul unei tribune, ridicate lângă casa parpchială, în mijlocul satului. Intre nesfârşite aclamări ale poporului mai întâi urcă tribuna »deputatul Cergăului mare«, Dr. Iuliu Maniu. Cu graiul său dulce, dă seamă despre tot ce a lucrat vreme de un an şi jumătate. Arată batjocurile şi huiduielile, la cari a fost expus pentru că a grăit adevărul, pentru că a cerut de la stăpânii zilelor da azi să-şi împlinească făgăduielile ce le-au făcut alegătorilor. »Ne-au huiduit, ne au batjocurit, ba ne-au mai zis şi aceea că noi nu reprezintăm voinţa poporului, care ne-a aless, întreabă pe popor să răspundă: e adevărată învinuirea aceasta? Atinge în câteva puncte programul luptei din viitor şi îndeamnă poporul la iubire de patrie şi neam. Cuvântarea deputatului a electrizat inimile tuturor, şi a fost însoţită de cele mai însufleţite şi cele mai sincere aplauze. Vorbeşte apoi Clar. D. Dr. Ioan Bălan, care arată într’o vorbire excelentă necesitatea întroducerei sufragiului universal. Al treilea orator e M. V. Ştefan Iloşian, care aruncă o priviră asupra situaţiei politice. Arată că pace în ţara aceasta nu poate fi, până când matadorii de azi nu se vor întoarce la principiile liberale ale acelora, pe cari ei ii slăvesc, (adecă Lud. Kossuth şi Deák). Această cuvântare frumoasă, spusă de unul din cei mai buni oratori, a însufleţit mult poporul. După aceste urcă tribuna parohul locului Ioan Popa, şi prin câteva cuvinte bine simţite prezintă un proiect de rezoluţie prin care : 1) Se votează încredere deputatului Dr. Iuliu Maniu şi întregului partid al deputaţilor naţionalişti. Le mulţămeşte pentru ostenelele aduse şi se declară solidari cu deputaţii naţionalişti în toate cele ce au făcut până acum în cameră şi afară de cameră. 2) Se cere introducerea adevăratului vot universal, rugându-se deputaţii să lupte din toate puterile, ca acest proiect să se desbată încă în toamnă. Proiectul de rezoluţie e primit între nesfârşite male şi aprobări. Dl deputat apoi mai urcă odată tribuna, mulţumind poporului pentru dragostea arătată faţă de el, şi pentru rezoluţa adusă, promiţând din parte-i că va face totul pentru promovarea intereselor noastre naţionale. In sfârşit parohul Ioan Popa închide pe la 2 oare adunarea rugând poporul să se depărteze în liniște acasă. Impresia ce au lăsat asupra poporului întrunit în număr de peste 1000 persoana cele auzite la adunare a fost foarte mare. Cor.