Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1907 (Anul 70, nr. 241-264)
1907-11-01 / nr. 241
REDACŢIUNEA, Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 223. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate se primesc la Adminiatraţiune Braşov şi la următoarele BIROURI de ANUNŢURI: In Vlena la M. Dukes Nachf., Nur. Augenfeld & Emeric Leaner, Heinrich Schalek, A. Opnelik Nachf., Anton Oppelik. în Budapesta la A. V. Golberger. Ekstein Bernat. Iuliu Leopold (VII Erzsóbet-körut). Preţul Inserţiunilor: o serie garmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o serie 20 bani. Nr. 241. ROBANUL LXX. Braşov, Joi 1 (14) loemvrie GAZETA apare în fiecare zi Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-mi da Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul anului Nr. 30, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. 1907. Concurenţa la împăciuire. (Un răspuns.) IV. Se spune despre răposatul conte Iuliu Andrassy, că odată pe când era ministru de esterne, vrând să arate care este cea mai bună metodă de-a guverna popoarele monarhiei, s’a folosit de-o asămănare din sfera esperienţei hipice, mai aproape de cugetarea unui grof diplomat, care n’a eşit din şcoala, unde se cresc cei ce ce îmbrăţişează cariera diplomatică, zicând : „Ca să ajungi la scop, e de lipsă să ţii într’o mână ovăzul, dear în cealaltă biciul“. Iată o ilustraţie nemerită a politicei guvernelor maghiare şi faţă cu noi Românii. Numai cu deosebirea nu neînsemnată, că ameninţarea cu biciul procurorilor a fost pănă mai ori alaltăeri însoţită numai de un car de promisiuni şi apeluri la frăţietate şi bunăînţelegere, „după ce şi aşa toţi suntem egali înaintea legei“ , iar ovăzul surâde în mâna stângă a guvernanţilor numai de câtva timp, de când cu „ajutoarele de stat“ şi cu „congruele“. Ca să ajungă frăţietatea maghiaroromână la acest stadiu de progresare „practică“, a trebuit să treacă mai mult timp pănă ce, cu încordarea extremă a forţelor plebei contribuabile, s’au mai consolidat puţin finanţele ţarei. Cât de îndărăt a rămas într’aceea consolidarea politică a maghiarismului, de la care politicianii cârmuitori făceau dependentă înţelegerea cu Românii, a spus-o Ugron Gabor zilele trecute, când a făcut dependentă înfrăţirea de la câştigarea limbei de comandă maghiare. Ramaserăm în expunerile noastre la acel period când Tisza Coloman a pus capăt erei deakiste, declarând războiu naţionalităţilor. Drept urmare a politicei sale agresive s’au adus şi votat legile şcolare dela 1879 şi 1883, prin cari s’a rupt brusc firul politicei mai conciliante de până atunci şi s’a inaugurat maghiarizarea forţată. Prin aceste legi au fost sguduite din fundament legile dela 1868, cari aveau menirea a face posibilă aplanarea divergenţelor dintre Maghiari şi naţionalităţi. Legea zisă a naţionalităţilor interpretată până atunci, fără protestare din partea regimului, ca o lege adusă pentru scutul limbei materne a popoarelor nemaghiare faţă cu înrîurirea excesivă a limbei maghiare, — care, fiind declarată prin aceeaşi lege de limbă a statului, avea să fie întrebuinţată în sferele mai înalte ale administraţiei lui — a fost interpretată deodată în sens cu totul opus drept o lege adusă pentru scutul limbei statului şi a aşa numitei idei de stat unitar naţional. Românii au fost cei dintâi cari au văzut pericolul şi au protestat. Dar le-a trebuit şi lor cinci ani de zile până ce au devenit conştii de mărimea acestui pericol şi până ce au ajuns activiştii şi pasiviştii la convingerea că numai prin unirea tuturor forţelor lor într’un singur partid naţional în scopul de a face opoziţiunea cea mai energică întregului sistem de guvernare unguresc, va putea fi salvată cauza românismului. Legile de maginarizare au contribuit puternic la înfiinţarea partidului naţional şi la proclamarea solidarităţii române în 1881. Curentul opoziţiei naţionale în sânul Românilor devenise atât de puternic în anii 1881—1883, încât guvernul Tisza, îngrijit de urmări, alarmase şi Viena, a cărei cercuri înalte politice erau pe atunci foarte strâns legate cu regimul tiszaist. Politica exterioară a monarhiei o conducea Majestatea Sa cu concursul ministrului de externe şi al lui Tisza Coloman. Intâmplându-se că tocmai pe atunci guvernul român căuta apropierea de tripla alianţă, se ştie că principele Bismarck a îndrumat pe ministru-preşedinte român Brătianu să aranjeze lucrul cu împăratul şi cu Tisza. Se mai ştie şi este constatat, că guvernul unguresc a ridicat atunci pretensiunea de a se pune guvernului român drept condiţie a apropierei, ca să dea tot concursul său posibil guvernului din Pesta „pentru suprimarea agitaţiunei române din Ardeal.“ Din momentul acesta politica de frăţietate maghiară-română a intrat într’o fază cu totul nouă, fiind trasă în combinaţie şi România şi prezentându-se lucrul aşa, că în interesul cel mare al triplei alianţe este poruncă de la împărăţiile aliate, ca să fie pace şi amiciţie între România şi Ungaria, iar Românii din interiorul Ungariei să nu cuteze a tulbura aceasta pace şi amiciţie, cu postulatele lor naţionale „fantastice şi cu totul neîntemeiate.“ Paralel cu „porunca“ aceasta de la împărăţii, tălmăcită cu atâta virtuozitate de tiszaiştii de la guvern, ca şi de kossuthiştii din opoziţie, se introduse în sânul partidului nostru naţional an curent, care, sub cuvânt că vrea să facă „înaltă politică“, se punea pe aceeaşi bază principială, că interesele alianţei puterilor centrale pretind împăcarea Românilor cu Ungurii şi grabnica delăturare a tuturor conflictelor dintre ei, cu varianta însă, că aceste interese ale triplicei pretind categoric şi imperativ de la Maghiari să pună capăt prigonirilor şi nedreptăţirilor ce tulbură pacea dintre popoarele Ungariei, şi să între în lege pentru ca să se poată realiza cu o zi mai curând împăciuirea. Ajunserăm aşadară, tocmai în momentele când ni se cerea să desvoltăm cea mai mare energie în lupta pentru asistenţa noastră naţională, în situaţia intraordinară, de a privi politica de înţelegere şi de împăciuire ca un interes de frunte al marilor împărăţii aliate. Asta, cel puţin, era orientarea nouei faze. Revizuirea legei de pressă. Semipaciosul anunţă o anchetă în ministeriul de comerciu, care anchetă va avea să se ocupe cu regularea editurilor de ziare, în cadrul legii industriale, şi cu întrebarea, dacă nu ar fi cu cale a cere o calificaţie oarecare de la cei ce se ocupă cu branşa tipografică. Szterényi a declarat înaintea unei deputaţii, că libertatea de pressă nu va fi stânjenită. Din Austria. Conferinţa partidului creştin-social a hotărât să voteze pactul, dacă guvernul va da un răspuns mulţumitor în crestiile ce privesc situaţia de drept a statului. —In comisia pentru desbaterea pactului deputatul socialist Modratschek a spus, că partidul său nu este pentru desfacerea monarchiei, ci pentru libertatea politică a proletariatului maghiar, şi a naţionalităţilor din Ungaria. — In Viena şi în Gratz, studenţii italieni au provocat manifestaţii sgomotoase, cu bătăi, cerând înfiinţarea grabnică a universităţii italiene. Cursurile nu s’au putut ţinea. Probabil vor fi închise pe o vreme universităţile. O reprivire peste câţiva ani ai districtului Năsăud. In 1872. Din manuscriptele lui Ioachim Mureşian, fost advocat în Năsăud. (Urmare.) Prin ce metamorfose trecu cauza acestei deputaţiuni, până cătră capătul lui Novembre 1860, vor şti cei ce au fost acasă. Destul că într’o seară soseşte la Pesta Vasiliu Naşcu, archiva viă de pre memorie în cauzele grăniţăreşti şi aduce cu sine o pereche de dăsagi plini de scrisori şi mai vechi şi mai noi, şi împărtăşeşte ştirea, cum că în locul Petri şi Flămând, aiu trecut cătră Viena căpitanii pensionaţi provizor: Ioan Purceilă şi Georgiu Lica. In vreo două zile şi două nopţi, cât petrecu Naşcu în Pesta, se tocmiră scrisorile şi se făcură primele liniamente la suplica cătră Majestate. Din scrisori şi mai ales dintrun fragment al auditorului Iosif Schottl şi a pretorelui Stocnera, se văzu că toată proprietatea grăniţeriior era trasă la îndoială, după principiile că pământul grăniţeriior e feud militar, sau pământ cătănesc, pentru a cărui usufruct sau folosire, grăniţerii au făcut servicii militare până când ia plăcut domnitoriului, ca domn de resbel (Kriegsherr) şi prin urmare şi ca domn de pământ, reprezentat prin organele orarului militar. Aşa sta cauza la începutul lunei lui Decembrie 1860, că grăniţerul nu călca sigur nici pe pământul trezit dela străbuni şi fondurile făcute din sudoarea lui erau în administraţiunea organelor erariului, fără ca adevăraţii proprietari, adecă grăniţerii, să poată trage din ele vreun folos de un crucer şi fără să le fie ertat a visa, că vor pune mâna cândva pe ele. Ce era dară mai înflăcărător pentru un jurist tânăr şi anume, pentru unicul jurist grăniţer dela Năsăud şi de altmintre a devotat cu totul interesului conaţionalilor săi, decât a se orienta îndată şi a pune fundamentul la deslegarea pe bază de drept a cauzei grăniţerilor? Intâlnindu-se membrii deputaţiunei în Viena, aveau acum două misiuni, una in cauza cea mare a naţiunei, iar cealaltă cauza grăniţerilor. In cauza naţiunei era adunată o deputaţiune de 22 membrii din toate părţile Ardealului, dintre cari însă numai 16 subscriseră petiţiunea la Majestate din 10 Decemvrie 1860, compunere a lui Vincenţiu Babeş, care posedea cea mai mare Încredere a insufleţitului Român, metropolitul Alexandru Şuluţiu şi scrisă de Ioan Purceilă resolutul căpitan născut în Borgo- Prund. Rezultatul acestei cereri sprijinite de acasă şi de episcopul Andreiu Şaguna, a fost conferinţa naţională din 1861 şi cea dela Alba-Iulia, iar in consecinţele ei congresul naţional din Sibiiu şi dieta din Sibiiu din 1863—1864. Acea suplică, — neprimindu-o deputaţiunea ca atare — o a predat’o metropolitul Şuluţiu cu arhimandritul loan Popazu la Majestate. După aceasta excursiune să revenim iarăşi la obiect. Grăniţerii încă îşi deteră suplica lor din 10 Decemvrie 1860 şi o deteră în audienţa din 13 Decemvrie 1860. Toţi patru deputaţii erau însufleţiţi de cele mai curate simţăminte pentru cauză, fără nici un interes privat mai departe, şi anume: Vasiliu Naşcu ca cunoscător de cursul istoric al cauzei, Ioachim Mureşianu, ca cunoscător de drepturi, descoperitor al bazelor juridice pentru cauză şi compunător al suplicei, care e fundamentul întregei proceduri mai târzie în aceasta cauză, iar Ioan Purceilă ca purtător de cuvânt la Majestate precum şi Georgiu Lica ca sprijinitor cu persoana şi autoritatea sa militară, cu care a spus Majestăţii Sale, cum că deputaţiunea are însărcinarea de acasă de a nu se întoarce fără de prea înalta rezoluţiune, căci aşa era zis în suplica de cătră compunătoriul ei. Din momentul subşternerei suplicei deputaţiunea cugeta acum, că ce va fi atunci, când suplica va avea rezultatul dorit? Fiindcă ţinutul fostului al doilea regiment de margine era împărţit între preturele din Rodna, Năsăud, Borgo Prund şi Şieul-mare, deputaţiunea se consulta între sine la iniţiativa lui Ioan Purceilă, care căpătase scrisoare de acasă de la Vasiliu Buzdug şi subşternu la cancelariul de atunci baronul Kemény suplica din 30 Decemvrie 1860 în care ceru, ca ţinutul fostului teritor militar, a cărui ştab era odinioară în Năsăud, cu ocaziunea restatorirei vechilor comitate, să se readune laolaltă sub numirea, de district al Năsăudului. Kemény consideră aceasta cerere în propunerea sa la Majestate din 24 Martie 1861, însă cu părerea, ca să nu se constitue într’o jurisdicțiune, pentrucă nu ar fi bine a da atâta putere de autonomie politică, unui popor dedat la arme şi vecin cu fraţii lor din Moldova şi Bucovina la confiniile Ardealului. Arhiducele Rainer prezentă aceasta propunere prea umilită şi puse *nvidiu pe ea, tot în aceeaşi zi, informă însă mai bine pe Majestate ! Deputaţiunea însărcinase pe Naşcu a rămânea singur spre solicitarea cauzei, ca să nu se facă mari spese comitenţilor, să rămână consecvent afirmărei sale, că fără rezultat nu are ce căuta acasă«. (Va urma*.) Corespondenţa din Budapesta. Conferinţa clubului independist. — Nou ieşiri. — Un deputat care nu-şi teme mandatul. — Polonyi isgonit. — Un nou partid politic. — 11 Noemvrie. Se va face chestie de partid din votarea pactului, ori nu se va face? Asta era salutul de bună ziuă între partidele deosebite, şi între membri aceluiaşi partid, în o vreme. Şi s’a zis atunci: nu se va face! Conferinţa independiştilor era aşteptată cu mult interes tocmai pentru răspunsul la aceasta întrebare. S’au ivit anume încurcături intre partide, începeau să ameninţe unele, că dacă independiştii nu fac chestie de partid, ele nu o să voteze, nu o să se lase păcălite, luând numai pe umărul lor mediul«. Deci, kossuthiştii au făcut în chipul următor: n’au spus că fac chestie de partid, însă au supus proiectele la votul partidului, şi celor ce sunt în contra lor le cer aspru »să tragă consecvenţele«. Ceea ce în realitate este chestie de partid. La conferinţă au luat parte toţi miniştrii sănătoşi. (Se zice că şi Kossuth e sănătos, dar n’a luat parte!) Membrii partidului în număr complet. — La întrebarea unui deputat, Wekerle asigură, că nu sunt puncte secrete în înţelegerea asupra băncii autonome. Hollo dă expresie mai multor temeri, apoi prezintă următoarea moţiune, sau cum i s’a zis mai înainte: »formulă« : »Partidul 48-ist aderează la proiectele sub desbatere, până ce vor înceta contractele cu străinătatea, şi astfel va fi posibilă