Gazeta Transilvaniei, martie 1908 (Anul 71, nr. 49-72)

1908-03-01 / nr. 49

Neajunsurile şi scăderile noastre economice. Este bine şi de datoria fiecărui popor, să-şi cunoască puterile de care dispune, ca şi scăderile sale, care î1 ţin pe loc, ori îl împiedecă din calea progresului şi îl fac inferior în lupta de toate zilele şi în concurenţa cu alte neamuri, ţări şi popoare. Cu atât mai mult suntem datori să o facem noi Românii de dincoace de munţi, cam­ sute de ani furăm ţinuţi departe de orice contact cu lumea mare şi ne-am pomenit de­odată în concu­renţă cu cultura şi civilisaţiunea apu­­sană, şi noi nedispunând de-o clasă de elită loc­ală cu averi mari, nici cel puţin de-o clasă medie burgheză cu stare materială independentă, şi cu experienţă şi rutină veche tehnică în comerciu şi industrie. Bruma de clasă comercială de negustori români şi semiromâni, ce-i aveam la Braşov şi în alte câteva oraşe şi târguri ar­delene sub numirea de Greci în legă­tură cu companiile zise greceşti de comerciu levantin, au dispărut, ca şi rouă dimineţii, şi locul lor l-a luat număroasa clasă de intelectuali, cu­­deosebire advocaţii romani neaoşi, cari se înmulţesc pe fiecare an în oraşe şi sate. Dacă avuţia şi forţa noastră de producţiune, sprijinită pe aceste noui forţe intelectuale, a crescut şi cât a crescut sub îndemnul ei şi la lumi­nile ei, nu voim să cercetăm acum. Că poporul de rând a progresat pe calea bunăstării materiale şi culturale, deşi ţăranul nostru are şi simte lipsă de mai multe exigenţe ca în trecut, când făcea clacă şi dădea dijmă la domnii şi popii străini din produsele manilor sale — aceasta este fără îndo­iala. Dovadă sunt regularea şi înfru­museţarea satelor şi oraşelor noastre, puţine la număr ce e drept, apoi lo­cuinţe igienice, biserici, şcoale şi alte edificii publice prin comune, băncile cele număroase sau chiar nenumă­­roase, peste trebuinţele reale, — căci pe alocurea am ajuns acolo, de fie­care sat în rând îşi are azi banca sa, ca să nu mai alerge să facă datorii prin vi­cior. Dar că am făcut tot ceea ce s’ar fi putut face în 50 de ani pe terenul social şi economic şi cu inte­li­ginţă atât de numeroasă sub ra­porturile date, iată ce vroim a cer­ceta în studiul de faţă ! Cu agricultura stăm şi ne învâr­tim încă tot în rutina şi sistemele vechi de cultură primitivă, moştenită din moşi şi strămoşi, cu toată mul­ţimea de şcoale poporale, cu frumo­sul număr de învăţători titraţi şi de preoţi licenţiaţi şi absolvenţi de S-ta Teologie, cari ai noştri încă toţi tre­ime să poarte economia, dar ei toţi trebue sa se ducă să consulte pe ne­nea Stan şi Badea Ion in afaceri eco­nomice şi să ceară poveţe dela el. In şcoalele profesionale şi practice, cei mai puţini elevi sunt din neamul nostru, dar la gimnasiile ungureşti se îmbulzesc cu sutele. De literatura economică româ­nească, şi de prosperar­ea ei nici că merita să vorbim, doar suntem cu toţii săraci! „Noi n’avem moşiii mari şi domenii întinse de administrat!“ Alte popoare şi state espropriează pentru parcelare şi dismembrare la­tifundiile şi proprietatea mare, puţin productivă, pentru a le desface în pro­prietăţi mijlocii şi mici ori colective, ca să producă mai mult şi cu cul­turi şi isvoare de venit mai variate, ca mai sigură pentru stat şi socie­tate. La noi mai mult de jumătate din proprietatea mare este pe drum de a fi dismembrată şi parcelată şi chiar în vecina Românie, cu latifun­diile şi maşiile mari ale ei — ţăranii au şi se folosesc de cele mai multe maşini şi unelte perfecţionate, dar n’au pământ de hrană şi păşune pentru vitele lor şi ei au 85% din vi­tele totale ale ţării. Trecem la industrie şi comerciu. Azi Aprobatele şi Compilatele nu ne mai împedecă „ca pe tata“ şi ni­­ privilegiile medievale ale ţelcu­­rilor săseşti nu ne înăbuşe, nu ne mai-alunge şi scot din ele. Totuşi in domen­iul mare şi mic de detaliu, cu toată mulţimea băncilor noastre şi a capitalurilor frumoase, de cari ele dispun, adunate din sudoarea opin­­cei, noi am rămas şi devenit tribu­tarii străinilor pănă în cele mai mici şi mai neînsemnate obiecte de prima necesitate, şi chiar în comunele cele mai bogate şi mai contacte româ­neşti, cumpărăm aproape tot de la străini, şi firme româneşti aproape că nu se văd. Atragerea la sine a pro­duselor solului nostru de către băn­cile noastre şi desfacerea lor în mare, pentru a evita pe comisionarii şi in­termediatori ovrei şi a obţine preţul maximal pentru producător — aceia le-a scăpat d-lor din vedere. Neapă­rat că este mai uşor şi comod de a da bani la popor, pentru a se duce în America şi apoi de ai scoate în vânzare casa şi moşia, dacă nu poate plati, şi advocaţii mai încasează co­­misiuni grase cu eşiri şi espertize la faţa locului, procese, ascultare de martur­i etc. In ind­u­stria fie mare, fie mică — să vedem cum stăm. Pentru în­­c­ii­rirea industriei mari de fabrică — „Munţii noştri aur poartă“ — avem materii prime şi combustibil ieftin în valoare de milioane nenumărate, avem la 3—400 de mii cai putere în abso­lută stăpânire a poporului nostru, în căderile de apă — avem braţe ieftine şi suficiente, cari ne găsind ocupa­­ţiune şi câştig cât de modest acasă, trebue să alerge peste nouă ţări şi nouă mări, ca să-şi agonisească pânea de toate zilele , avem in toate părţile căi de com­unicaţiune uşoară, şosele împetrite, căi ferate, şi peste puţin vom avea şi râurile fâcute plutitoare şi navigabile, cu acces direct la 2 mări , la Marea Neagră şi Marea Adriatică, fără transbordări, cari ne asigură transportul ieftin şi debustul pentru tot felul de mărfuri şi pro­duse ale economiei noastre naţionale. Şi totuşi până astăzi n’avem nici o singură fabrică ori întreprindere in­dustrială românească, fie măcar de­­ pomenire. In industriile mici curente , aproape, ca şi in comerciul mic de detaliu, Românul este tributar strei­­­­nului în toate. Meseriaşii în comunele­­ rurale fruntaşe române aproape toţi sunt streini. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« N.V'\:.w:wvv.\ -V.-.VWW'.V'VW;ev -v v v^-v -v -v \ v v -v -v Maupassant. Scrisorile noastre. Opt ceasuri de drum cu trenul pro­voacă somnul la unii şi insomnie la alţii. Cât mă priveşte, ori­ce călătorie îmi strică somnul pentru noaptea următoare. Pe la cinci ore sosisem la amicii mei Muret d’Artus, ca să petrec trei săptămâni la proprietatea lor de la Abelle. O casă drăguţă, clădită pe la sfârşitul secolului trecut de un bunic de al lor şi rămasă fa­miliei. Are deci acel caracter intim al lo­cuinţelor vecinie locuite, mobilate, pline de viaţă şi înveselite de aceiaşi oameni. Ni­mic nu se schimbă; nimic nu se pierde din sufletul locuinţelor, nici­odată golite de mobile,­­ ale căror covoare n’au fost nici odată desprinse şi s’au tocit, s’au în­gălbenit, decolorat pe’ acelaş părete. Nimic nu ese din mobilele vechi, mişcate doar din vreme în vreme pentru a se face loc unei mobile noui, care întră acolo ca un nou născut în mijlocul fraţilor şi surorilor. Casa e pe o coastă în mijlocul unui parc înclinat până la gârla, peste care trece un pod de piatră în forma spinării măga­rului. Dincolo de apă se întind livezi, prin cari trec cu pas încet vaci grase, hrănite cu iarba umedă, şi al căror ochiu umed pare a fi plin de rouă, de brumă şi de frăgezimea păşunilor. Iubesc aceasta locu­inţă, cum iubeşte cineva aceia ce doreşte cu foc să poseadă. Revin în fie­care an, toamna, cu o plăcere, nemărginită; o pă­răsesc apoi cu părere de rău. După ce prânzeam la aceasta familie prietenă, în mijlocul căreia eram primit ca o rudă, întrebam pe Paul Muret, camara­dul meu . — Ce odaie mi-ai dat anul acesta? — Odaia mătuşei Roza. Un ceas mai târziu. Doamna Muret d’Artus, urmată de cei trei copii ai săi, două fetişcane şi un ştrengar de băiat, mă instala în această odaie a mătuşei Roza, unde nu mai dormisem nici­odată. Când fui singur, cercetai pareţii, mo­bilele, toată înfăţişarea locuinţei, pentru ca să-mi familiarisez spiritul. O cunoşteam, dar puţin în urma intrării mele în mai multe rânduri, când privisem cu o aruncă­tură de ochi indiferentă portretul în pastel al mătuşei Roza, care da numele odăii. Nimic nu spunea mai mult această bătrână mătuşa Roza ascunsă în dosul geamului. Avea aerul unei femei bune de odinioară, unei femei cu principii şi per­­cepte, tot atât de tare în maximele de morală ca şi în reţetele de bucătărie, una din acele mătuşe bătrâne, care-şi strigă veselia şi car­ sunt îngerul ursuz şi sbâr­­cit al familiilor de provincie. Eu n’am auzit vorbindu-se de altfel de loc despre ea ; nu ştiam nimic de viaţa sau de moartea ei. Dara ea din acest veac sau din cel trecut? Părăsise lumea în urma unei vieţi liniştite sau agitate? Dăduse la cer un suflet curat de fată bătrână, un suflet liniştit de soţie, un suflet gingaş de mamă sab­ un suflet chinuit de iubire? Ce mă privea? Numai acest nume, »mă­tuşa Roza« îmi părea ridicol, de rând, urât. Luai una dintre lumânări, ca să-i pri­vesc figura aspră, atârnată sus, într’o ve­che ramă de lemn aurit. Apoi, părându-mi neînsemnată, neplăcută, antipatică chiar, cercetai mobila, toată era din vremea lui Ludovic al XVI-lea, din timpul Revoluţiei şi al Locotenenţei. Nimic, nici măcar un scaun, sau o perdea nu intrase în vremea aceia în a­­ceastă odaie, care păstra amintirea, miros delicat, miros de lemn, de stofă, de scaune, de perdele, în astfel de case unde au trăit inimi, au iubit şi n’au suferit. Apoi mă culcai, dar nu dormii. După un ceas ori două de neastâmpăr, mă ho­­tărâi să mă scol şi să scriu scrisori. Deschisei un mic sertar, de mahon, cu nişte trăgătoare de aramă, aşezat între cele două ferestre, în nădejdea, că aş pu­tea găsi hârtie şi cerneală. Dar nu găsii decât un toc foarte învechit. Vrui să în­chid, dar un punct strălucitor îmi atrase privirea: era un fel de capăt de cui gal­ben, şi care era un fel de ieşitură rotundă în ungherul unei polițe. Zgârâindu-1 cu degetul, îmi păru că se mișcă. 11 apucai între unghii și trăsei cât putui. Eșiâ încet. Era un ac lung cu gămălie, strecurat și ascuns într’o spărtură a lemnului. Pentru ce era ? Mă gândii numai­de­cât că trebuia să servească ca să miște un resort, care ascundea un secret şi căutat. A trecut multă vreme aşa. După cel puţin două ceasuri de cercetări descoperii o altă gaură aproape în faţa celei dintâi­, dar în fundul unei scobituri. Infipsei înăuntru acul cu gămălie : o tăbliţă mi-sa arăta ochi­lor şi zării numai­decât două pachete de scrisori, scrisori îngălbenite legate cu o panglică albastră. Le-am cetit. Le-am copiat pe acestea două . »Vrei dar să-ţi înapoiez scrisorile, scumpa mea prietenă, iată-le, dar asta îmi produce o mare durere. Spune-mi de ce te temi? Că le pierd? Dar ele sunt încuiate. ANUL LXXI GAZETA apare in fiecare zi An­quaincutt pentru Austro-Ungaru.: Pe an an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. W-ril de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe an a 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. M-ril de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Anonimatul neutru Braşov. Atîministraţiunea, Piaţa mare târgul In­ul­ui Nr. 30, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 5 cor. — Un esem­­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele, cât şi inserţiunile su­­ a se plăti înainte. RElurTKrVEA, aflmmstraţuin­ea 51 Tipograna Braşov, piaţa mars cr 30 TELEFON Nr. 226. Scrisori netrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserii» se primesc la AdminisîrAtlufti» Braşov şi la armatoarei© BIROURI de ANUNŢURI : In Viena la M Dukes Nacht.. Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nacht­., inton Oppelik. In Budapesta la A V. Gîolber­­ger, Ekstein cernat, Iuliu Le­opold (VII Erzsébet-körút). Preţul Inserţiunilor: o sene gsrmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări­­ mai dese după tarifa şi învoi ■­­ială.­­ RECLAME pe pagina­­a o serie 20 bani. Nr. 4­­ Braşov. Sâmbătă 1­­4i Martie. 1908. Energica atitudine a deputaţilor naţio­nalişti în desbaterile asupra revizuirei re­gulamentului şi frumoasa solidaritate ma­­­­nifestată, a fost desigur motivul, care a­­ îndemnat pe d-l George Pop de Păseşti a­­ adresa ziarului nostru următoarea tele-­­ gramă: Cehul Selagiului, 13 Martin n. — Gratulez ! bravilor noştri deputaţi ai partidului naţional la­­ lupta vitează. Virtus romana redi viva. Pop de Băseşti. Ridicarea soldei oficerilor d­in cercu­rile, cari stau aproape de’guvernul ungar, se asigură, precum anunţă »Bud. Hirlap«, că guvernul se va alătura la ameliorarea soldei oficerilor, în cazul, când nu vor fi urcate în mod prea simţitor celelalte po­ziţii ale budgetului de războiţi. Urcarea soldei soldaţilor de abia va fi însă apro­bată de guvern din cauze financiare. Se mai asigură, că urcarea soldei oficerilor nu va fi luată în budgetul anului 1908 ci nu­mai începând cu buugetul anului 1903. Oficerii vor beneficia însă deja cu 1 Iulie 1908 de urcarea Murilor. Pentru cheltue­­lile aceste ministeriul de răsboiu poate cere un credit suplementar. Comisiunea dietală pentru petiţiuni luând în şedinţa de alaltăeri în desbatere mai multe petiţiuni, a primit cu satisfacţie declaraţiunea contelui Apponyi, că se ocupă cu multă bunăvoinţă de chestiunea penssiunei învăţătorilor şi că va prezenta dietei încă înainte de vacanţele de vară proiectele privitoare la autonomia catolică şi la congruă. Nota Angliei cu privire la Macedonia. — Ziarul »Politische Corespondenz« află din Londra, că guvernul englez aprobând vederile ministrului afacerilor streine Grey, a remis cabinetelor străine propuneri din_

Next