Gazeta Transilvaniei, martie 1908 (Anul 71, nr. 49-72)
1908-03-01 / nr. 49
Neajunsurile şi scăderile noastre economice. Este bine şi de datoria fiecărui popor, să-şi cunoască puterile de care dispune, ca şi scăderile sale, care î1 ţin pe loc, ori îl împiedecă din calea progresului şi îl fac inferior în lupta de toate zilele şi în concurenţa cu alte neamuri, ţări şi popoare. Cu atât mai mult suntem datori să o facem noi Românii de dincoace de munţi, cam sute de ani furăm ţinuţi departe de orice contact cu lumea mare şi ne-am pomenit deodată în concurenţă cu cultura şi civilisaţiunea apusană, şi noi nedispunând de-o clasă de elită locală cu averi mari, nici cel puţin de-o clasă medie burgheză cu stare materială independentă, şi cu experienţă şi rutină veche tehnică în comerciu şi industrie. Bruma de clasă comercială de negustori români şi semiromâni, ce-i aveam la Braşov şi în alte câteva oraşe şi târguri ardelene sub numirea de Greci în legătură cu companiile zise greceşti de comerciu levantin, au dispărut, ca şi rouă dimineţii, şi locul lor l-a luat număroasa clasă de intelectuali, cudeosebire advocaţii romani neaoşi, cari se înmulţesc pe fiecare an în oraşe şi sate. Dacă avuţia şi forţa noastră de producţiune, sprijinită pe aceste noui forţe intelectuale, a crescut şi cât a crescut sub îndemnul ei şi la luminile ei, nu voim să cercetăm acum. Că poporul de rând a progresat pe calea bunăstării materiale şi culturale, deşi ţăranul nostru are şi simte lipsă de mai multe exigenţe ca în trecut, când făcea clacă şi dădea dijmă la domnii şi popii străini din produsele manilor sale — aceasta este fără îndoiala. Dovadă sunt regularea şi înfrumuseţarea satelor şi oraşelor noastre, puţine la număr ce e drept, apoi locuinţe igienice, biserici, şcoale şi alte edificii publice prin comune, băncile cele număroase sau chiar nenumăroase, peste trebuinţele reale, — căci pe alocurea am ajuns acolo, de fiecare sat în rând îşi are azi banca sa, ca să nu mai alerge să facă datorii prin vicior. Dar că am făcut tot ceea ce s’ar fi putut face în 50 de ani pe terenul social şi economic şi cu inteliginţă atât de numeroasă sub raporturile date, iată ce vroim a cerceta în studiul de faţă ! Cu agricultura stăm şi ne învârtim încă tot în rutina şi sistemele vechi de cultură primitivă, moştenită din moşi şi strămoşi, cu toată mulţimea de şcoale poporale, cu frumosul număr de învăţători titraţi şi de preoţi licenţiaţi şi absolvenţi de S-ta Teologie, cari ai noştri încă toţi treime să poarte economia, dar ei toţi trebue sa se ducă să consulte pe nenea Stan şi Badea Ion in afaceri economice şi să ceară poveţe dela el. In şcoalele profesionale şi practice, cei mai puţini elevi sunt din neamul nostru, dar la gimnasiile ungureşti se îmbulzesc cu sutele. De literatura economică românească, şi de prosperarea ei nici că merita să vorbim, doar suntem cu toţii săraci! „Noi n’avem moşiii mari şi domenii întinse de administrat!“ Alte popoare şi state espropriează pentru parcelare şi dismembrare latifundiile şi proprietatea mare, puţin productivă, pentru a le desface în proprietăţi mijlocii şi mici ori colective, ca să producă mai mult şi cu culturi şi isvoare de venit mai variate, ca mai sigură pentru stat şi societate. La noi mai mult de jumătate din proprietatea mare este pe drum de a fi dismembrată şi parcelată şi chiar în vecina Românie, cu latifundiile şi maşiile mari ale ei — ţăranii au şi se folosesc de cele mai multe maşini şi unelte perfecţionate, dar n’au pământ de hrană şi păşune pentru vitele lor şi ei au 85% din vitele totale ale ţării. Trecem la industrie şi comerciu. Azi Aprobatele şi Compilatele nu ne mai împedecă „ca pe tata“ şi ni privilegiile medievale ale ţelcurilor săseşti nu ne înăbuşe, nu ne mai-alunge şi scot din ele. Totuşi in domeniul mare şi mic de detaliu, cu toată mulţimea băncilor noastre şi a capitalurilor frumoase, de cari ele dispun, adunate din sudoarea opincei, noi am rămas şi devenit tributarii străinilor pănă în cele mai mici şi mai neînsemnate obiecte de prima necesitate, şi chiar în comunele cele mai bogate şi mai contacte româneşti, cumpărăm aproape tot de la străini, şi firme româneşti aproape că nu se văd. Atragerea la sine a produselor solului nostru de către băncile noastre şi desfacerea lor în mare, pentru a evita pe comisionarii şi intermediatori ovrei şi a obţine preţul maximal pentru producător — aceia le-a scăpat d-lor din vedere. Neapărat că este mai uşor şi comod de a da bani la popor, pentru a se duce în America şi apoi de ai scoate în vânzare casa şi moşia, dacă nu poate plati, şi advocaţii mai încasează comisiuni grase cu eşiri şi espertize la faţa locului, procese, ascultare de marturi etc. In industria fie mare, fie mică — să vedem cum stăm. Pentru înciirirea industriei mari de fabrică — „Munţii noştri aur poartă“ — avem materii prime şi combustibil ieftin în valoare de milioane nenumărate, avem la 3—400 de mii cai putere în absolută stăpânire a poporului nostru, în căderile de apă — avem braţe ieftine şi suficiente, cari ne găsind ocupaţiune şi câştig cât de modest acasă, trebue să alerge peste nouă ţări şi nouă mări, ca să-şi agonisească pânea de toate zilele , avem in toate părţile căi de comunicaţiune uşoară, şosele împetrite, căi ferate, şi peste puţin vom avea şi râurile fâcute plutitoare şi navigabile, cu acces direct la 2 mări , la Marea Neagră şi Marea Adriatică, fără transbordări, cari ne asigură transportul ieftin şi debustul pentru tot felul de mărfuri şi produse ale economiei noastre naţionale. Şi totuşi până astăzi n’avem nici o singură fabrică ori întreprindere industrială românească, fie măcar de pomenire. In industriile mici curente , aproape, ca şi in comerciul mic de detaliu, Românul este tributar streinului în toate. Meseriaşii în comunele rurale fruntaşe române aproape toţi sunt streini. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« N.V'\:.w:wvv.\ -V.-.VWW'.V'VW;ev -v v v^-v -v -v \ v v -v -v Maupassant. Scrisorile noastre. Opt ceasuri de drum cu trenul provoacă somnul la unii şi insomnie la alţii. Cât mă priveşte, orice călătorie îmi strică somnul pentru noaptea următoare. Pe la cinci ore sosisem la amicii mei Muret d’Artus, ca să petrec trei săptămâni la proprietatea lor de la Abelle. O casă drăguţă, clădită pe la sfârşitul secolului trecut de un bunic de al lor şi rămasă familiei. Are deci acel caracter intim al locuinţelor vecinie locuite, mobilate, pline de viaţă şi înveselite de aceiaşi oameni. Nimic nu se schimbă; nimic nu se pierde din sufletul locuinţelor, niciodată golite de mobile, ale căror covoare n’au fost nici odată desprinse şi s’au tocit, s’au îngălbenit, decolorat pe’ acelaş părete. Nimic nu ese din mobilele vechi, mişcate doar din vreme în vreme pentru a se face loc unei mobile noui, care întră acolo ca un nou născut în mijlocul fraţilor şi surorilor. Casa e pe o coastă în mijlocul unui parc înclinat până la gârla, peste care trece un pod de piatră în forma spinării măgarului. Dincolo de apă se întind livezi, prin cari trec cu pas încet vaci grase, hrănite cu iarba umedă, şi al căror ochiu umed pare a fi plin de rouă, de brumă şi de frăgezimea păşunilor. Iubesc aceasta locuinţă, cum iubeşte cineva aceia ce doreşte cu foc să poseadă. Revin în fiecare an, toamna, cu o plăcere, nemărginită; o părăsesc apoi cu părere de rău. După ce prânzeam la aceasta familie prietenă, în mijlocul căreia eram primit ca o rudă, întrebam pe Paul Muret, camaradul meu . — Ce odaie mi-ai dat anul acesta? — Odaia mătuşei Roza. Un ceas mai târziu. Doamna Muret d’Artus, urmată de cei trei copii ai săi, două fetişcane şi un ştrengar de băiat, mă instala în această odaie a mătuşei Roza, unde nu mai dormisem niciodată. Când fui singur, cercetai pareţii, mobilele, toată înfăţişarea locuinţei, pentru ca să-mi familiarisez spiritul. O cunoşteam, dar puţin în urma intrării mele în mai multe rânduri, când privisem cu o aruncătură de ochi indiferentă portretul în pastel al mătuşei Roza, care da numele odăii. Nimic nu spunea mai mult această bătrână mătuşa Roza ascunsă în dosul geamului. Avea aerul unei femei bune de odinioară, unei femei cu principii şi percepte, tot atât de tare în maximele de morală ca şi în reţetele de bucătărie, una din acele mătuşe bătrâne, care-şi strigă veselia şi car sunt îngerul ursuz şi sbârcit al familiilor de provincie. Eu n’am auzit vorbindu-se de altfel de loc despre ea ; nu ştiam nimic de viaţa sau de moartea ei. Dara ea din acest veac sau din cel trecut? Părăsise lumea în urma unei vieţi liniştite sau agitate? Dăduse la cer un suflet curat de fată bătrână, un suflet liniştit de soţie, un suflet gingaş de mamă sab un suflet chinuit de iubire? Ce mă privea? Numai acest nume, »mătuşa Roza« îmi părea ridicol, de rând, urât. Luai una dintre lumânări, ca să-i privesc figura aspră, atârnată sus, într’o veche ramă de lemn aurit. Apoi, părându-mi neînsemnată, neplăcută, antipatică chiar, cercetai mobila, toată era din vremea lui Ludovic al XVI-lea, din timpul Revoluţiei şi al Locotenenţei. Nimic, nici măcar un scaun, sau o perdea nu intrase în vremea aceia în această odaie, care păstra amintirea, miros delicat, miros de lemn, de stofă, de scaune, de perdele, în astfel de case unde au trăit inimi, au iubit şi n’au suferit. Apoi mă culcai, dar nu dormii. După un ceas ori două de neastâmpăr, mă hotărâi să mă scol şi să scriu scrisori. Deschisei un mic sertar, de mahon, cu nişte trăgătoare de aramă, aşezat între cele două ferestre, în nădejdea, că aş putea găsi hârtie şi cerneală. Dar nu găsii decât un toc foarte învechit. Vrui să închid, dar un punct strălucitor îmi atrase privirea: era un fel de capăt de cui galben, şi care era un fel de ieşitură rotundă în ungherul unei polițe. Zgârâindu-1 cu degetul, îmi păru că se mișcă. 11 apucai între unghii și trăsei cât putui. Eșiâ încet. Era un ac lung cu gămălie, strecurat și ascuns într’o spărtură a lemnului. Pentru ce era ? Mă gândii numaidecât că trebuia să servească ca să miște un resort, care ascundea un secret şi căutat. A trecut multă vreme aşa. După cel puţin două ceasuri de cercetări descoperii o altă gaură aproape în faţa celei dintâi, dar în fundul unei scobituri. Infipsei înăuntru acul cu gămălie : o tăbliţă mi-sa arăta ochilor şi zării numaidecât două pachete de scrisori, scrisori îngălbenite legate cu o panglică albastră. Le-am cetit. Le-am copiat pe acestea două . »Vrei dar să-ţi înapoiez scrisorile, scumpa mea prietenă, iată-le, dar asta îmi produce o mare durere. Spune-mi de ce te temi? Că le pierd? Dar ele sunt încuiate. ANUL LXXI GAZETA apare in fiecare zi Anquaincutt pentru Austro-Ungaru.: Pe an an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. W-ril de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe an a 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. M-ril de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Anonimatul neutru Braşov. Atîministraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 30, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 5 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele, cât şi inserţiunile su a se plăti înainte. RElurTKrVEA, aflmmstraţuinea 51 Tipograna Braşov, piaţa mars cr 30 TELEFON Nr. 226. Scrisori netrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserii» se primesc la AdminisîrAtlufti» Braşov şi la armatoarei© BIROURI de ANUNŢURI : In Viena la M Dukes Nacht.. Nux. Augenfeld & Emeric Lesner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Nacht., inton Oppelik. In Budapesta la A V. Gîolberger, Ekstein cernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körút). Preţul Inserţiunilor: o sene gsrmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifa şi învoi ■ială. RECLAME pe paginaa o serie 20 bani. Nr. 4 Braşov. Sâmbătă 14i Martie. 1908. Energica atitudine a deputaţilor naţionalişti în desbaterile asupra revizuirei regulamentului şi frumoasa solidaritate manifestată, a fost desigur motivul, care a îndemnat pe d-l George Pop de Păseşti a adresa ziarului nostru următoarea tele- gramă: Cehul Selagiului, 13 Martin n. — Gratulez ! bravilor noştri deputaţi ai partidului naţional la lupta vitează. Virtus romana redi viva. Pop de Băseşti. Ridicarea soldei oficerilor din cercurile, cari stau aproape de’guvernul ungar, se asigură, precum anunţă »Bud. Hirlap«, că guvernul se va alătura la ameliorarea soldei oficerilor, în cazul, când nu vor fi urcate în mod prea simţitor celelalte poziţii ale budgetului de războiţi. Urcarea soldei soldaţilor de abia va fi însă aprobată de guvern din cauze financiare. Se mai asigură, că urcarea soldei oficerilor nu va fi luată în budgetul anului 1908 ci numai începând cu buugetul anului 1903. Oficerii vor beneficia însă deja cu 1 Iulie 1908 de urcarea Murilor. Pentru cheltuelile aceste ministeriul de răsboiu poate cere un credit suplementar. Comisiunea dietală pentru petiţiuni luând în şedinţa de alaltăeri în desbatere mai multe petiţiuni, a primit cu satisfacţie declaraţiunea contelui Apponyi, că se ocupă cu multă bunăvoinţă de chestiunea penssiunei învăţătorilor şi că va prezenta dietei încă înainte de vacanţele de vară proiectele privitoare la autonomia catolică şi la congruă. Nota Angliei cu privire la Macedonia. — Ziarul »Politische Corespondenz« află din Londra, că guvernul englez aprobând vederile ministrului afacerilor streine Grey, a remis cabinetelor străine propuneri din_