Gazeta Transilvaniei, iunie 1908 (Anul 71, nr. 120-142)

1908-06-10 / nr. 126

Pagina 2, un adevărat crescător al tinerii mei, ar fi voit să-i vadă pe toţi tinerii laolaltă însu­fleţiţi de iubire pentru ideal, cântăreala vorbei, iubire de adevăr. D-l Onciul mai e un minunat gospodar, despre ce a dat do­vadă mai ales prin organizarea archivei statului, al cărei director general este. Dar pe lângă d-l Onciul, pe care-l sărbătorim în mijlocul nostru, a mai avut »Junimea« un bărbat care și-a cheltuit toate puterile pentru înaintarea neamului său, o caldă inimă de poet, genial, una din luminele celea mai curate, întemeietor al dreptului românesc, iubitor nefăţărit al ţărănimei — doborât înainte de vreme (văzându-şi sfărâmate toate nizuinţele) de răsbunarea unei puteri ce nu iartă, pe cei ce îi sunt contrari... Şi a vorbit d-l Iorga cu atâta putere convingătoare, cu atâta duioşie, cum nu l-am mai auzit... Lacrămile luceau în ochii tuturora când ne-a amintit datoria de a pune cel puţin o cunună pe mormântul celui care în viaţă a fost Dr. George Popovici.. Impresia s’a întărit şi mai mult când, după ce d-l Iorga s’a scoborât de pe tri­bună, a fost îmbrăţişat cu căldură de tatăl celui deplâns, al profesorului universitar Dr. Eusebiu Popovici.... După acestea câtă forţare mi-a tre­­buit ca să pot înţelege cel puţin ceva din cetirea înceată a d-lui D. Angiid din »Car­men saeculare« şi comedia »Cometa« — cea din urmă scrisă împreună cu Şt. O. Iosif. Corul a cântat apoi: »Cântecul de lume« a lui Vorobchievici cu solo de ba­riton al profesorului Litviniuc. D-l Sad­oveanu a cetit din volumul »Povestiri din răsboiu« nuvelele »Curca­nul şi »Călăraşul« cu o preciziune şi m­an­­sare fină, atrăgătoare. Punctul penultim (cel din urmă a fost vorbirea de închidere a preşedintelui) l’a avut d-l St. O. Iosif. A cetit »Povestea unei nopţi de iarnă« scrisă împreună cu d-l Angliei sub pseudonimul A. Mirea şi »Cântecul lui Pioraş din poemul »Din zile mari.« La banchetul, ce a urmat afară de oaspeţii ce a rămas (d-l Iorga având afa­ceri urgente a plecat încă în decursul şe­zătorii, însoţit de d-l Al. Florescu şi pănă la gară de un grup de tineri) erau la vre­o 50 de persoane. Remarc toastul d-lui C. Stere ca Basarabean şi al d-lui I. Poppa în numele macedo-românilor. După banchet ne-am fotografiat în grup. Sala la 8­/2 în sala teatrului muni­cipal producţia teatrală s’a început cu un tablou viu drept omagiu Împăratului. Urmează cu succes desăvârşit primul debut în Bucovina al d-lui Z. Bârsani de­clamaţia poesiei: »Satina 3-a de Eminescu; apoi punctul de forţă al serii — premers de un prolog versificat de d-l Leandru­ Ciocârlă şi cel care ni-l-a şi declamat, d-l loan Broşu. Reprezentarea dramei lui Şt. O. Iosif „Zorile“ a fost peste aşteptări. Mi-a plăcut mai mult — poate şi pentru rolurile lor simpatice — jocul d-şoarei Eufrosina Făuriner ca mama Anisia, al d-lui loan Broşu ca părintele Dan şi mai ales jocul fidel, pătrunzător al d-şoarei Viorica Ţurcan în rolul Iustinei, soţia lui Dan, dar tot atât de bine şi-au înţeles rolul de Unguri îngâmfaţi, egoişti şi făr’ de inimă d-nii profesori Luţia­­Gábor, căpitanul pandu­­rilor) şi Litviniuc (contele Nyári.) Ce mi-a rămas însă mai bine înti­părit e tabloul ce a urmat apotheoza lui losif Mai ridicat decât ceialalţi dl losif privea în depărtări. La stânga o muză (dşoara Ştelurlea) de frumseţe uimitoare îi ţinea lira, de cealaltă parte i­ se oferia prin altă ziuă (tot în costum naţional) cununa de lauri, ce i­ s’a fost dat la sfâr­şitul actului prim din »Zorile«. Ceialalţi cari şi-au avut rolul în dramă erau în jur: familia părintelui Dan cu mama Anisia, urmăriţi de privirile crunte ale pandurilor, de altă parte încunjuraţi de dragostea Moţilor — şi cu toţii parcă erau acolo numai pentru poetul Iosif, în semn de în­ţelegere... După teatru a fost convenire fră­ţească în restaurantul din »Casa’ naţională«. In altă zi ne-am trezit în zori de zi ca să nu rămânem de trenul ce ne-a dus la lum­a, la mormântul lui Ştefan Ijt­­mare... După ce la Vicovul de jos am fost întimpinaţi de popor în frunte cu dl învă­ţător, ales. de teol. Ilie Păsăilă, sosim la Putna însufleţiţi de cântări şi amintirea sărbărilor. La gară în numele poporului gătit de sărbătoare ne-a vorbit vornicul (primarul) Elisei Bâcu, iar la masa ce ni s’a dat în »Casa naţională« dl silvicultor Ţuncan, dl Cornean, dl Nicu Popescu şi dl S. Dragomir în numele »Junimenilor« apoi dl Stere şi ţăranul Elie Creţu ca vicepreşedintele »Căsii naţionale«. La peştera sihastrului Daniil după ce am cercetat peştera şi ascultat de la dl Nastasie legenda peşterii ne-a fotografat a 2-a oară. Pentru a 3-a oară am făcut-o înaintea mănăstirii unde am mers dela peşteră, ca să ne închinăm la mormântul celui mai mare Domn ce ne-a fost hără­zit în traiul nostru lung de suferinţă... Inima ni s’a strâns când am intrat... şi fiori ne treceau prin trup când ascultam plin de pietate vorba blândă a arhiman­dritului Pătraş, care cu atâta bunătate ne-a arătat toate relicviile, ce oricât ar voi alţii nu le-ar lăsa din mâna sa, de la mănăstire. La ce ar mai veni atunci oas­peţii pe la noi? Zicea cu glasul lin, cu un suris pe buze. După­ ce am mai făcut studenţii îm­preună cu d-na şi d-l Dr. Bodea şi d­­oara V. Morariu o plimbare prin pădurea de brazi şi pe dealul Crucii, de unde şi-a a­­runcat Ştefan cel mare săgeata pe locul unde e astăzi altarul mănăstirii şi după ce ne-am stâmpărat foamea la masa ospita­lieră a arhimandritului, ne-am­­căutat cu toţii locul de odihnă, căci în altă zi des de dimineaţă eram noi cei din Ungaria, cu oaspeţii din România şi vre-o 3—4 Buco­­vinieni (ceilalţi au rămas şi la parastasul ce s’a ţinut în altă zi în mănăstire) în trăsură pe drumul ce duce la Carlsberg. Pân’ la Hadicfalva am călătorit cu toţii împreună, la Hatna ne-am îmbrăţi­şat de despărţire şi fraţii din ţară. Ei şi-au continuat drumul pe linia Iţcani-Burdujeni noi am luat-o spre Vatra-Dornei. După ce am cercetat băile şi parcul de acolo, o ploaie cu grindină ne-a pre­vestit frigul ce-a trebuit să-l suferim ghe­muiţi în trăsură, când treceam hotarul Bucovinei prin pădurile de brazi ale Car­­paţilor... Luna plină ne răscolea amintiri proaspete şi jalea ne cuprindea la gândul că cine ştie când le vom putea scrie prie­tinilor ce n­-am câştigat... »La revedere fraţilor !«­­ Ardeleanul, unde se aude glasul — ca de trâmbiţă, atât de puternic se isbia reflectat din mai multe părţi. Am auzit apoi corul. Am în­ceput a mă pierde şi eu şi soţii, pare că încet-încet eram ridicaţi în slavă şi voci de serafimi ne îndulceau auzul. Reveria aceasta a ţinut pănă la sfârşitul slujbei, când ţintuiţi cum eram, a trebuit să ne forţăm eşirea din biserică, ca să ne des­­fătăm ochii, să nu invidieze urechile. In apropierea metropoliei se află bi­serica Trei-Erarhi. Ca stil exteriorul e simplu; dată fiind mai atent la ziduri, vezi cele mai fine broderii, ce ţi le poţi ima­gina. Nu e o palmă de loc să nu fie deli­cat gravată cu flori şi diferite ornamente. Pe când admiram unii minunatele ornamente parietale, alţii se târguiau cu îngrijitorul bisericei, să ne permită să vedem biserica înlăuntru. In zadar spuneau, că sunt pro­­fesori-profesoare, veniţi anume să vizităm oraşul cu monumentele lui; popa se făcea că nu înţelege, cerea permisiune de la vlădică; voiam să cercăm puterea arginţilor, dar tocmai când colectam bani, iată nobilul nostru măestru, poate că aflase păţania şi venia să ne scape din bucluc. Numai­decât, ca la un semn, poarta bisericei se deschide, după ce se închide curtea, ca să nu se aglomereze public. Eram vreo 20 de persoane. Intrăm in biserică cuprinşi de un fel de zimbet, că nu va fi aşa de vrăjită..., îndată ne-a dispărut acest gând; pe toţi ne-a cuprins un fior negrăit la măreţia interiorului, la splendoarea ce ne orbia şi stăm ca piro­niţi. Acum nu ne mai venia să criticăm, de ce e aşa de dificilă intrarea? De fapt nu se cuvine, ca ori­cine să treacă pragul acestui rai pământesc. Multe biserici am mai văzut, în ţară şi străinătate, sincer mărturisind însă, nici una nu m’a impre­sionat atât de mult, ca Trei-Erarhi. Orna­mentaţia foarte frumoasă, icoanele reuşite, odoarele diverse şi mai cu seamă bogăţia aurului, toate te captivează. Descriere mai amănunţită, dacă aşi face ar fi, să scriu o carte întreagă, lucru ce au făcut alţii ex­perţi în materie. Se preţueşte de specia­lişti la milioane repararea şi înzestrarea interiorului bisericii. Regele a ţinut să-şi afirme alipirea faţă de ea, procurând trei tronuri superbe ; acestea singure valorează o avere întreagă. — Greu ne-am deslipit de acest juvaer, decât care nu cred să fie altul mai mândru ! Am văzut în treacăt şi vechea bise­rică a Satului Nicolae, ridicată de marele voevod Ştefan, lângă aceasta se afla ma­rea statuă a lui Ştefan cel mare, turnat în bronz pe un aprig armăsar. Tot în apropiere este şi teatrul na­ţional, o zidire nouă frumoasă, în ţaţă e veselul poet Vasile Alexandri şi vornicul­­cronicar Miron Costin, care stă serios şi îngândurat, pare a profeţi vremuri grele pentru Moldova. (Va urma.) GAZETA TRANSILVANIEI O telegramă caracteristică a adresat zilele acestea cehul radical, deputatul Klo­­fac, preşedintelui clubului croat Dr. Mada­­kowici. In aceasta telegramă zice : Privitor la ştirea proastă adusă de »P. Loyd« a căreia tendinţă e străvezie, vă rog, a constata, că afirmarea acestei foi, că eu n’aşi aproba activitatea coaliţiei­ croate este o mistificaţie ordinară. Sunt foarte fericit, că s’a creat coa­liţia şi ca slav, şi amic sincer al Slavilor de sud. Aşi fi în adevăr nefericit dacă prin vre-o întâmplare s’ar slăbi s’au s’ar nimici coaliţia. E de înţeles, că nizuinţele pressei maghiare şi germane din Budapesta şi Viena urmăresc un scop contrar; este însă necuviincios, ba şi ceva prost dacă acesta foi intrigante vor să-şi ajute prin neade­văruri şi mistificări. Vă strig: Trăiască coaliţia tare; tare spre binele poporului nostru şi al cauzei slave de la mează-zi; tare faţă cu Viena germanizătoare şi tare faţă cu Budapesta maghiarizătoare. La Isbucnirile „Unirei“. De la un membru distins al cle­rului român unit primim următoarea scrisoare, relativ la „isbucnirile“ foaei „Unirea“ din Blaj : Prea stimate Domnule Director! Nu pot să-mi ascund mirarea, uimi­rea şi nedumerirea ce m-a cuprins cetind »isbucnirea« »Unirei« — cum foarte bine i-aţi zis — cu care se năpusteşte asupra D-voastră într’un ton cu totul neurban în formă şi necorect în fond. Eu regret foarte mult acest incident penibil, şi cred că afară de autorul notei cu pricina, va regreta fiecare membru al bisericei unite, fără de­osebire de e mirean ori cleric. Cu atât mai vârtos, că incidentul s’a produs prin­­tr’o altă gr’eşală tot aşa de mare a »Uni­rei«. Ea a alarmat lumea pe tema con­­gruei fără nici un prilej, fără nici un te­­meiu. Cei ce ştiu cât de cât lucrurile, ne asigură că congrua se va regula, cu mult mai bine de cum se aşteaptă, şi cu totul independent de autonomie. In privinţa a­­ceasta însăşi »Unirea« a revenit, recunos­­cându-şi greşala, indirect. Tocmai de aceea e fără gust, că greşala comisă umbla să şi-o acopere şi cu un atac, cu totului fără rost şi deplasat în contra »Gazetei«... Doar toţi archiereii şi toţi clericii din bis­­rniţă doresc azi înrolarea mirenilor la apărarea causei bisericeşti, în cadrele organisaţiunei autonomice independente. De aceea luptă toţi pentru autonomie. Şi pe cât se aude causa autonomiei de asemenea a ajuns în ogaşul dreptei consideraţiuni. Idea absurdă de a ne silui pe noi într’o organisaţie co­mună cu bis, latină, care după dreptul pu­blic şi bis. şi civil, e o altă persoană de drept, idee de o potrivă primejdioasă pen­tru biserica catolică universală, ca şi pen­tru biserica noastră unită, — este aban­donată şi în cercurile cele mai înalte. Deci autonomia provinciei noastre bis. — inde­pendente de ori­ce altă bis. din ţară, şi dependentă numai de scaunul apostolic al Romei, are să urmeze de sine. Posibil să se mai facă încercări de a ne clătina pe noi de pe terenul solid al drepturilor noa­stre, dar atârnă numai de la noi ca să ştim respinge şi răsturna ori­ce încercare de acest fel. Dar în scopul acesta avem lipsă de solidaritatea tuturor, archierei şi po­por, clerici şi mireni, solidaritatea înteme­iată pe dragoste, respect reciproc şi as­cultare canonică, ceea ce sperăm că pre­cum în trecut s’a stabilit, s’a întărit şi a impus, nu va lipsi nici pe viitor, spre a im­pune şi triumfa definitiv. Acum când dela Roma, — stâlpul o­­crotirei noastre — ne vin veşti aşa de bune şi ni­ se trimit cuvinte părinteşti de încuragiare aşa de mângăitoare, e foarte dureros, că se scapă din Blaj cuvinte de sminteală şi supărare. Credem însă, sun­tem convinşi, că atitudinea aceasta nepo­trivită, nu e decât o greşală, un pas nesocotit şi pripit al vreunui om, care vrea să-şi acopere greşala cu o di­versiune. De trei ori durere, că diversiu­nea — ca leac — e cum se zice »medi­cina peror morbo«. Dar trebue să trecem preste astfel de incidente, în vederea causei mari ce o servim şi trebue să o servim toţi cei ce suntem în chemarea aceasta. In articolul D-voastră »Urma va alege« am văzut esprimată această înălţătoare conştiinţă, adaugeţi pe lângă ea. Vă rog, Nr. 126.—1908 şi asigurarea deosebitei consideraţiuni a tuturor acelora, cari, dacă şi nu »repre­­sintă« ca »Unirea« biserica greco-catolică română, o preţuesc, o iubesc şi o servesc cu drag, nu mai puţin ca »Unirea". Aceste cuvinte mi le-au inspirat scri­sele »Unirei« şi reflexiunile D-voastră. Pri­­miţile ca venite dela mine. ŞTIRILE ZILEI. —­9 Iunie v. Seri­area jubileului »Gazatei« în Bra­şov ce s’a început ori înainte de amiazi şi s’a terminat cu un grandios conduct de torţe, a fost o manifestaţie însufleţită cum rar s’a văzut în Braşov. Ii vom dedica în numărul de mâne paginile prime ale foaiei noastre, aducând şi cuvântările ce s’au ţinut. Suveranii Români şi-au luat de Marţi reşedinţa de vară la Sinaia. Tot drumul l’au făcut în automobil fiind prin toate satele călduros aclamaţi de populaţie. La Ploeşti unde automobilul regal s-a oprit un sfert de oară în faţa liceului Petru şi Pavel, Suveranii au fost salutaţi de auto­rităţi şi de un mare număr de locuitori din cetatea libertăţii. Se crede că în anul acesta nu vor părăsi ţara. Atât M. S. Regele cât şi M. S. Regină se găsesc într’o stare de sănătate mulţumitoare. Conferenţa din Năsâud ţinută a treia zi de Rusalii în cestiunea situaţiei fondului şcolar a fost — după cum anunţă »Revista Bistriţei« — bine cercetată de fruntaşi aproape din toate cele 44 comune. Limba romană in preparandiile de Stat se va introduce ca studiu obligator la preparandiile din Cluj, Arad şi Timişoara, ca învăţătorii trimişi în ţinuturi locuite de români, să poată face spor mai mare în limba magiară, având mijlocul de a se înţelege cu copiii de Român. Logodnă. Primim din Bucureşti urmă­toarea încunoştinţare: Eugenia Albu­ din Piatra Neamţ şi Alexe Moldovecinu din Bucureşti logodiţi. Iunie 1908. Felicitările noastre cele mai sincere! Reuniunea română de cantări din Bis­triţa proiectează pe luna Iulie 2 concerte, ln 6 Iulie la Borgoprund. O sentinţă contra agitatorilor şerbi în Bosnia. Nu de mult tribunalul de răsboiu din Banialuca (Bosnia) a condamnat pe agitatorii pentru o mare Serbie. Dragomir lancovici la 15 ani, iar pe Popa Nicolae Procopovici la 10 ani şi pe redactorul foaiei »Otachina« Sava lungir­ la 8 ani închisoare grea. Aceasta sentinţă a fost întărită de supremul tribunal militar din Viena şi a întrat în vigoare. Cei trei con­damnaţi care se află închişi în Ramaluca vor fi transportaţi la Petrovardaru unde vor trebui să-şi facă pedeapsa în Cazema­­tele fortăreţe de acolo. Necrolog. Văduva Maria Dr. Geuşian n. Nicolau ca soţie, Olimpia, Felicia şi Alexandru ca fice şi fiu şi văd. Maria Geuşian n.Kormos ca mamă în numele lor şi a tuturor consângenilor cu inimă zdro­bită de durere aducem la cunoştinţa tu­turor cunoscuţilor trecerea la cele eterne a mult iubitului, prea bunului şi neuita­tului nostru soţ, tată şi fiu Dr. Alexandru Veuşian medic, membru al Asociaţiunei pentru literatura română şi cultura popo­rului român, vicepreşedinte al institutului de credit şi economii Mureşiana, etc. în­tâmplată după lungi şi grele suferinţe Duminecă în 21 Iunie 1908 la 3 oare di­mineaţa în anul al 54-lea al vieţii şi al 24-lea al fericitei sale căsătorii. Rămăşiţele pământeşti ale scumpului defunct se vor aşăza spre eternă odihnă Luni în 22 Iunie a. c. la 6 oare post meridiane în cimiterul bisericei gr. cat. în loc. Fiei ţarina uşoară şi memoria binecuvântată. Reghinul­ săsesc la 21 iunie 1908. Interzicerea exportului de nutreţ în România. Din cauza secetei, care persistă a se menţine, aproape în toată România, lipsa de nutreţ pentru vite a început să fie foarte mult simţită. Mai aproape în toate localităţile din ţară, izlazurile sunt lipsite de fânaţe, astfel că locuitorii sunt nevoiţi a aduce vitele la mari depărtări şi prin păduri, unde se mai găseşte câte puţină iarbă. Pentru a se preîntimpina o lipsă totală de nutreţ pentru vite, gu­vernul a luat dispoziţiuni de a interzice începând de la 7 Iunie v. 1908 exportul de fân, pae, lucernă, trifoi şi mei. A plouat în România. Ni se scrie din Bucureşti. O ploaie binefăcătoare a căzut din nou. Sâmbătă seara, udând bine cea mai bună parte din ţară. Atât aceasta câ

Next