Gazeta Transilvaniei, mai 1909 (Anul 72, nr. 94-117)

1909-05-01 / nr. 94

EEDACTIUÎTEJl, Mimsîratim ţi Iljo­raf la Braşov, piaţa mare ia. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori nefraneate nu se primesc. Manuscript o nu se retrimit. inserate sa fsfaeae la Administrat!»­*# Brasav şi la urmatoar«*?» aiBOURi de AWUîiTUR! , în VlGn­a Ia M. Dukes Nacfaf­. Hus. Augenîeid & Km­sk­o Les­­ter, Heinrich Schaiek* A.. O­ tselik JKTachf.. Anton Ocpelik. in Budapests ia A. Y- Grolber­­&er« Ekstain Bernat, Iuliu Le­opaid (YU Eraoébet-körufc Prețul Incerţiunilor: o serie garmond pe o coloană U bani j P®ntra © publicare. Publicări taai dese după tarifă și îrvo. âalăc - HECLAME pe pagina R-a o serie ăO bani. Nr. 84.­Anul LXXII. Brașov, Vineri 1 (14) laiu 1909.­­N­u­ măr de D­u mine­c­i 18.­ Telefon: Nr. 226. 8AZETA apare îaasaarail âMarats teatru Austro-Vasari? Pe un an 24 cor., şase iuei 12 cor., pe trei­­ aui 8 cos* M-Nl de Dumineci 4 oct. 51 Peatra Roaiâaia ţi stritîiteif. Pe un an 40 franci, pa şasa luni 20 ir., pe trei luni 10 fr. 54-ili de Dumnnsca 8 tr. pe an. Se­ prenumeră la toate of«­eiile poştale din întru şi dir­­afară şi la d-nii colectori. itauanu­l pentru brsot: Administraţiune». Piaţa mari târgul anului Nr. 30. Stagiu I. Pe un an 20 cor.» pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 20 cor., pe şase luni 12 cor., pe t­rei luni 8 cor. — Un esem-* pia? 10 bani. — At&t abona­mentele. eefc şi inserţiunile sunt a S8 plăti înainta. Ca la noi la nimenea. Această zicală ne-a venit în minte, gândindu-ne la stările de lu­cruri din Bănatul nostru românesc. Acolo s-au petrecut de câţiva ani între fraţii noştri lucruri foarte triste, cari au deşteptat îngrijirile tuturor celor ce au pricepere şi inimă pentru cauza noastră românească. Va înţelege fie­care că vorbim aici de neînţelegerile şi destinările, ce s’au iscat mai ales de vreo trei ani încoace în sânul foş­tilor grăniţeri ai regimentului bană­ţean român, neînţelegeri în viaţa pu­blică politică, cari au răsuflat şi ame­ninţă tot mai mult de a se încuiba acum şi in viaţa noastră bisericească. Era un timp nu tocmai îndepăr­tat, când în fruntea graniţerilor din Bănatul severinean stătea un ilustru general, care, de când s’a fost retras din serviciul activ în armată, şi-a de­dicat toată activitatea înaintării sco­purilor culturale ale neamului ro­mâ­­nesc şi care a fost exemplul viu al unui om de cinste şi Român verde. Fireşte, că un bărbat ca generalul­ Doda înţelegea chemarea şi datoria­­ sa patriotică şi naţională cu totul alt-­­ fel, decât cei ce i-au urmat mai târ-­­ ziu în postul de preşedinte al comu-­­ niunei de avere grăniţăreşti. Această cornoraţiune, care are menirea de a fi centrul tuturor ni-­ zuinţelor de cultură şi progres pen-­ tru Românii din acele ţinuturi, a de­venit, prin amestecul şi înrâurirea oa­menilor stăpânirii, cari din nenorocire, după mersul ce l-a luat desvoltarea politică interioară din Ungaria, urmă­reau interese contrare acelor iizuinţe de cultură, mijlocul de care se folo­sesc adversarii noştri spre a unelti cu ajutorul acelor grăniţeri, cari pen­tru câte un os de ros se fac coadă de topor în manile lor, contra inte­reselor de viaţă ale poporului băşti­naş bănăţean şi a românismului său. Influenţa stricăcioasă a uneltirilor ad­versare în Banat s-a manifestat cu deosebire la alegerile dietale generale din primăvara anului 1906, cari au adus la putere coaliţia maghiară. La aceste alegeri a reuşit să iasă birui­tor în cercul Caransebeşului, cu tot felul de apucături şi cu sprijinul fă­ţiş al organelor stăpânirii, contra­ can­­didatului partidului naţional preşedin­­tele comuniunei de avere Constantin Burdia, care ca să ajungă deputat a părăsit cauza naţională şi a trecut în tabera adversarilor ei încarnaţi, făcându-se mamelucul partidului con­stituţional al lui Andrassy. Din momentul acesta şi-au luat începutul intrigile mişeleşti, cari au adus desbinarea regretabilă, ce am văzut-o aducând roadele ei ticăloase şi la alegerea ultimă de la Oraviţa. Ajuns deputat Bu­dia, ca să satisfacă ambiţiunii sale nemăsurate personale, a pus toate în mişcare şi a făgăduit toate celor de la stăpânire ca astfel să poată cu atât mai uşor unelii, făcând pe micul paşă dela Caransebeş dela a căruia milă şi îndurare s’atârne soar­­tea poporului grăniţer. S’au scris multe­­ despre Constantin Burdia prin foile­­ noastre naţionaliste, a fost adesea ne­­merit ilustrat şi caracterizat ca per­soană, dar până acuma încă n-am văzut să fi fost pusă în adevărata lumină, faţă cu desvoltarea noastră din trecut, debutarea acestui om fa­tal, de când a ajuns deputat unguresc. Propaganda ce a făcut’o şi o face desertorul din tabăra naţională, Burdia, şi căreia i­ s’a dat din partea pressei noastre naţionaliste numirea de „burdism“, nu s’a oprit numai la cele politice, ci a încercat a trece şi pe terenul bisericesc. Cu ocaziunea aceasta s’a ivit la ultimile alegeri si­nodale în dieceza Caransebeşului o mişcare sănătoasă, ce denotă, că Ro­mânii bănăţeni încep a-şi deschide ochii şi a vedea marele pericol, ce­­ ameninţă din toate părţile, întâmplările acestea au dat naş­tere întrebării, cum să se ferească Severinenii şi să se apere şi în bi­serică şi sinoadele ei de contagiul veninos al „burdism“-ului. In mo­mentele acestea discuţiunea asupra acestei întrebări este ui­torul ei şi merită cea mai serioasă luare aminte din par­ta tuturor Românilor doritori de bine. Pentru a ne putea însă orienta cum se cade în discuţiunea aceasta de cea mai mare gravitate pentru noi Românii, trebue să ne lămurim şi să lămurim mai cu samă poporul pe de­plin asupra adevăratei însemnătăţi a faptelor petrecute, cari au adus lu­crurile aici, recunoscând toate intre­­lăsările sau greşelile noastre de până acum, ca să le putem îndrepta. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Intunerec. Bătrânul mergea pe alee, pipăind pământul cu bastonul în care se sprijinea. Ţinând capul drept, urmărind par’că ceva departe, faţa lui avea par’că ceva din ră­ceala chipurilor săpate în piatră, înfăţişa­rea lipsită de izvoarele de lumină ce ab­sorb sufletul ca să-l reverse în afară — ochii. Dar când bătrânul se opri să asculte, să recunoască, după mers, pe cel care venea spre dânsul, zâmbetul ce-i flutura la colţul buzelor, îi împrăştie peste căută­tură o adiere de blândeţe şi duioşie. Strigă bucuros: — Tu ești, Grigore, nu-i așa? Venind din capătul celălalt al aleii, conul Grigore se sili să dea cuvintelor lui o întorsătură de veselie. — Ai ghicit, coane Vasile. Ai ghicit ca totdeauna. Dar ce faci prin grădină? Conul Vasile ridică bastonul, arătând de jur împrejur. — N’au ieșit toate gângăniile la soare ? Eu ce era să fac! ■ Şi prinse să râdă. — Voiam să întru în casă, dar fiind­că ai venit, mai stăm puţin pe-o bancă. Conul Grigore vroi să se aşeze chiar pe aceea lângă care erau;atunci bătrânul întinse mâna să-l prindă de haină. — Nu, nu aici; în fund, la locul meu obişnuit. Aici e umbră; acolo soarele parcă­­şi plouă razele, aici şi le precupeţeşte. Mie nu-mi plac sgârciţii... he ! he ! he ! Şi începu să râdă iar, întretăiat, cum râd moşnegii. Apoi cu acel simţ puternic pe care-l au orbii şi care le înlocneşte într’un chip aşa de nemernic ce e mai scump şi mai frumos în natură, lumina, conul Vasile se întoarse şi o luă la dreapta, pe o cărăruşe, înaintea prietenului său. In fund găsiră banca şi se aşezară jos. Conul Grigore tăcea, o umbră de mâhnire îi întuneca faţa. Din potrivă, niciodată nu păruse mai mulţumit conul Vasile: îşi scoase pălăria, îşi trecu mâna prin păr, pe urmă simţirea­ i se revărsă prin vorbe. — Ce frumoasă zi, Grigore! Ce zici! Uite, îţi spun drept, simt cum căldura asta blândă, dulce, nu ştiu cure, îmi străbate prin piele până la suflet. Ce zi, ce zi! De mult, ei! tare de mult, n’am fost fericit ca astăzi. Conul Grigore de abia răspunse, ca să zică ceva: — Da, e o zi foarte frumoasă. Mai toate ziile de Mai sunt aşa. Bătrânul zise repede : — Nu, nu; uite, ori n’a fost aşa. Făr de îndoială, de mult, tare de mult n’a fost aşa zi frumoasă. Şi iarba trebue să fi crescut măricică, nu? — Da, măricică. — Ii simt mirosul, — miroase a proaspăt, îţi aduce aminte de copilărie par’că. Nu-i aşa? Ţie nu-ţi aduce aminte de copilărie mirosul ierbii proaspete? Conu! Grigore se uită mirat la dânsul: — Da, fireşte, de copilărie. Bătrânul urmă: — Au înflorit salcâmii. Trebue să fie albi de floare. E un salcâm pe aproape; dă-m­i o floare. Prietenul se sculă, se duse câţiva paşi, aplecă o creangă, şi rupse câteva fiori. Bătrânului îi păru rău : — Prea multe ai rupt, e păcat! Apoi le mirosi, făcând cu glasul înecat de plăcere: Ah ! ah !­ ah ! Peste puţin îşi dete capul pe spate şi rămase aşa, ca pierdut într’o visare dulce, îşi aducea aminte de alte zile. — De o zi ca asta, începu conul Vasile, îmi amintesc ca prin vii... O fi vre­o treizeci de ani... Mă chemase Mihai Sturza la Socola... Atunci am văzut în­­tâiași dată pe nevastă-mea, pe Profira... Era tot prin Maiu. Cântau privighetorile, ziua, prin bolţile de verdeaţă ale grădinii... Apoi deodată tresări: — Ai văzut pe Maria? Ei! ai văzut ce face îngrijirea ! Aproape s’a făcut bine, se întremează pe zi ce merge. Doctorul mi-a spus că ce! mult în două trei zile o să poată alerga prin grădină. Apoi râse iar întretăiat şi îşi subţiră glasul ca pentru o alintare. — Fetiţa tatei, fetiţă !... Conul Grigore ridică in sus capul, faţa i se strânse ca de o durere nemăr­ginită; totuşi răspunse, cu glasul înnecat: — Da... e mult mai bine. Am văzut-o. — Azi m’a luat de după gât şi m’a sărutat.. Da, da, vezi ! ne-am luat cu vorba, haidem să o scoatem puţin afară, într’un jilţ. Haidem, Grigore. Bătrânul se sculă, îşi luă bastonul şi, sprijinindu-se de braţul prietenului său, o luă spre casă. Pe Maria, fata lui, care îi era mai scumpă decât viaţa, conul Vasile nu o,pu­­tuse privi decât vreme de două luni de zile. In urma unei răceli, urmată de o boală grea, boierul pierdu vederile cu totul. Desnădejdea ce-1 cuprinsese fusese așa de mare, că vroia să se omoare. Ar fi dat toată averea aceluia, care l-ar fi putut face măcar sa zărească. Dar ochii i se stinsese pentru totdeauna; întunerecul ce avea să-l învăluiască în mormânt, îl infăşurase din viaţă. Nefericirea îi era cu atât mai grozavă, cu cât nu-şi putea vedea copilul pe care-l iubea la nevi­nie. Zile în­tregi sta lângă leagăn, şi din ochi îi că­deau şiroaie de lacrimi. Cu vremea însă, desnădejdea i se rtevista politici Alaltăeri au luat sfârşit audien­ţele bărbaţilor politici maghiari, iar ori Maj. Sa Monarchul a plecat la Viena, ca să primească pe împăratul Wilhelm al Germaniei. In cele opt zile, câte a petrecut în Budapesta, Maj. Sa a ascultat cu totul părerile a cinci­sprezece bărbaţi politici maghiari. Iată numele acestor matadori politici în ordinea cronologică, cum au fost pri­miţi : contele Andrassy, contele Des­­seffvy, Iuliu Iusth, Coloman Szeli, Kos­suth, Ap­pony­i, St. Tisza, vicepreşe­dinţii camerei Rakovszki şi Navay, Khuen-Hedervary, fostul ministru T­u­­kacs, Hoitsy, Toth şi la coadă We­­kerle. Dintre reprezentanţii naţionali­tăţilor nemaghiare din ţară, cari for­mează majoritatea locuitorilor ţării şi cari ar fi putut da Maj. Sale poate îndrumări şi lămuriri mai potrivite pentru descurcarea situaţiunei atât de încâlcite,­­ n’a fost primit nimeni în audienţă... Resultatul celor 15 audienţe este deocamdată secretul viitorului. Toţi, cari au fost primiţi în audienţă, spun că Maj. Sa i-a primit foarte graţios, că a stat cu ei de vorbă atâtea şi a­­tâtea minute, că Maj. Sa i-a ascultat cu mare băgare de seamă, că Maj. Sa arată bine, e rumen la faţă şi câte alte lucruri de mâna a doua. Atâta tot. Despre ceea ce au spus Maj. Sale şi ce-a răspuns Maj. Sa — fac insă tăcerea peştelui. De altfel Maj. Sa nici nu va fi spus prea multe celor, pe cari i a primit în audienţă, căci, înainte de a lua o hotărâre, a voit să cunoască părerile tuturor. Ceea ce se ştie însă cu siguranţă este, că Maj. Sa nu va împlini deocamdată dorinţele koşutiş­­tilor, cari cer înfiinţarea băncii inde­pendente maghiare, ci Maj. Sa caută o astfel de deslegare, ca să nu se facă o prea mare schimbare în con­ducerea ţării. E vorba adecă, ca să se formeze un nou partid cu un nou program, din care partid să facă parte toate elementele mai mode­rate, care aparţin astăzi partidelor coaliţiei. Programul noului guvern ar conţine următoarele­­tunete generale: susţinerea pactului încheiat între co­roană şi coaliţie, desbaterea urgentă a votului universal, egal şi secret şi prelungirea privilegiului băncii co­mune până la anul 1917. In schimb noul partid ar primi nişte concesiuni militare. Acum, după plecarea Maj. Sale, matadorii coaliţiei au început să-şi bată capul cu pregătirea noului pro­gram. Neavând în cătrân — căci le cade greu să se despartă de putere — toţi îşi dau silinţa să strângă ele­m­­ora­fol o modopato din paii ai v^Utu­i UCl şi să caute o bază nouă, cu ajutorul căreia să formeze noul partid. Foile maghiare cred, că cu formarea noului cabinet va fi încredinţat sau Wekerle sau Andrassy, iar noul partid se va forma prin fuziunea elementelor mo­derate din sânul coaliţiei. — După o tăcere mai îndelungi şi-a ridicat din nou glasul faimosul bar. Banffy la adunarea, care a ţâ­­nut-o Dumineca trecută în faţa ale­gătorilor săi din Segedin. Intr’un dis­curs mai lung, întrerupt de râsetele şi aplauzele celor întruniţi, a tras o scărmănăturâ straşnică coaliţiei, pu­nând vina tuturor relelor în cârca ei A spus între altele, că politica coali­ţiei constă dintr’un şir lung de min­ciuni şi înşelăciuni, cari au adus ţara

Next