Gazeta Transilvaniei, mai 1909 (Anul 72, nr. 94-117)
1909-05-01 / nr. 94
EEDACTIUÎTEJl, Mimsîratim ţi Iljoraf la Braşov, piaţa mare ia. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori nefraneate nu se primesc. Manuscript o nu se retrimit. inserate sa fsfaeae la Administrat!»*# Brasav şi la urmatoar«*?» aiBOURi de AWUîiTUR! , în VlGna Ia M. Dukes Nacfaf. Hus. Augenîeid & Kmsko Lester, Heinrich Schaiek* A.. O tselik JKTachf.. Anton Ocpelik. in Budapests ia A. Y- Grolber&er« Ekstain Bernat, Iuliu Leopaid (YU Eraoébet-körufc Prețul Incerţiunilor: o serie garmond pe o coloană U bani j P®ntra © publicare. Publicări taai dese după tarifă și îrvo. âalăc - HECLAME pe pagina R-a o serie ăO bani. Nr. 84.Anul LXXII. Brașov, Vineri 1 (14) laiu 1909.Nu măr de Du mineci 18. Telefon: Nr. 226. 8AZETA apare îaasaarail âMarats teatru Austro-Vasari? Pe un an 24 cor., şase iuei 12 cor., pe trei aui 8 cos* M-Nl de Dumineci 4 oct. 51 Peatra Roaiâaia ţi stritîiteif. Pe un an 40 franci, pa şasa luni 20 ir., pe trei luni 10 fr. 54-ili de Dumnnsca 8 tr. pe an. Se prenumeră la toate of«eiile poştale din întru şi dirafară şi la d-nii colectori. itauanul pentru brsot: Administraţiune». Piaţa mari târgul anului Nr. 30. Stagiu I. Pe un an 20 cor.» pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 20 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 8 cor. — Un esem-* pia? 10 bani. — At&t abonamentele. eefc şi inserţiunile sunt a S8 plăti înainta. Ca la noi la nimenea. Această zicală ne-a venit în minte, gândindu-ne la stările de lucruri din Bănatul nostru românesc. Acolo s-au petrecut de câţiva ani între fraţii noştri lucruri foarte triste, cari au deşteptat îngrijirile tuturor celor ce au pricepere şi inimă pentru cauza noastră românească. Va înţelege fiecare că vorbim aici de neînţelegerile şi destinările, ce s’au iscat mai ales de vreo trei ani încoace în sânul foştilor grăniţeri ai regimentului banăţean român, neînţelegeri în viaţa publică politică, cari au răsuflat şi ameninţă tot mai mult de a se încuiba acum şi in viaţa noastră bisericească. Era un timp nu tocmai îndepărtat, când în fruntea graniţerilor din Bănatul severinean stătea un ilustru general, care, de când s’a fost retras din serviciul activ în armată, şi-a dedicat toată activitatea înaintării scopurilor culturale ale neamului românesc şi care a fost exemplul viu al unui om de cinste şi Român verde. Fireşte, că un bărbat ca generalul Doda înţelegea chemarea şi datoria sa patriotică şi naţională cu totul alt- fel, decât cei ce i-au urmat mai târ- ziu în postul de preşedinte al comu- niunei de avere grăniţăreşti. Această cornoraţiune, care are menirea de a fi centrul tuturor ni- zuinţelor de cultură şi progres pen- tru Românii din acele ţinuturi, a devenit, prin amestecul şi înrâurirea oamenilor stăpânirii, cari din nenorocire, după mersul ce l-a luat desvoltarea politică interioară din Ungaria, urmăreau interese contrare acelor iizuinţe de cultură, mijlocul de care se folosesc adversarii noştri spre a unelti cu ajutorul acelor grăniţeri, cari pentru câte un os de ros se fac coadă de topor în manile lor, contra intereselor de viaţă ale poporului băştinaş bănăţean şi a românismului său. Influenţa stricăcioasă a uneltirilor adversare în Banat s-a manifestat cu deosebire la alegerile dietale generale din primăvara anului 1906, cari au adus la putere coaliţia maghiară. La aceste alegeri a reuşit să iasă biruitor în cercul Caransebeşului, cu tot felul de apucături şi cu sprijinul făţiş al organelor stăpânirii, contra candidatului partidului naţional preşedintele comuniunei de avere Constantin Burdia, care ca să ajungă deputat a părăsit cauza naţională şi a trecut în tabera adversarilor ei încarnaţi, făcându-se mamelucul partidului constituţional al lui Andrassy. Din momentul acesta şi-au luat începutul intrigile mişeleşti, cari au adus desbinarea regretabilă, ce am văzut-o aducând roadele ei ticăloase şi la alegerea ultimă de la Oraviţa. Ajuns deputat Budia, ca să satisfacă ambiţiunii sale nemăsurate personale, a pus toate în mişcare şi a făgăduit toate celor de la stăpânire ca astfel să poată cu atât mai uşor unelii, făcând pe micul paşă dela Caransebeş dela a căruia milă şi îndurare s’atârne soartea poporului grăniţer. S’au scris multe despre Constantin Burdia prin foile noastre naţionaliste, a fost adesea nemerit ilustrat şi caracterizat ca persoană, dar până acuma încă n-am văzut să fi fost pusă în adevărata lumină, faţă cu desvoltarea noastră din trecut, debutarea acestui om fatal, de când a ajuns deputat unguresc. Propaganda ce a făcut’o şi o face desertorul din tabăra naţională, Burdia, şi căreia i s’a dat din partea pressei noastre naţionaliste numirea de „burdism“, nu s’a oprit numai la cele politice, ci a încercat a trece şi pe terenul bisericesc. Cu ocaziunea aceasta s’a ivit la ultimile alegeri sinodale în dieceza Caransebeşului o mişcare sănătoasă, ce denotă, că Românii bănăţeni încep a-şi deschide ochii şi a vedea marele pericol, ce ameninţă din toate părţile, întâmplările acestea au dat naştere întrebării, cum să se ferească Severinenii şi să se apere şi în biserică şi sinoadele ei de contagiul veninos al „burdism“-ului. In momentele acestea discuţiunea asupra acestei întrebări este uitorul ei şi merită cea mai serioasă luare aminte din parta tuturor Românilor doritori de bine. Pentru a ne putea însă orienta cum se cade în discuţiunea aceasta de cea mai mare gravitate pentru noi Românii, trebue să ne lămurim şi să lămurim mai cu samă poporul pe deplin asupra adevăratei însemnătăţi a faptelor petrecute, cari au adus lucrurile aici, recunoscând toate intrelăsările sau greşelile noastre de până acum, ca să le putem îndrepta. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Intunerec. Bătrânul mergea pe alee, pipăind pământul cu bastonul în care se sprijinea. Ţinând capul drept, urmărind par’că ceva departe, faţa lui avea par’că ceva din răceala chipurilor săpate în piatră, înfăţişarea lipsită de izvoarele de lumină ce absorb sufletul ca să-l reverse în afară — ochii. Dar când bătrânul se opri să asculte, să recunoască, după mers, pe cel care venea spre dânsul, zâmbetul ce-i flutura la colţul buzelor, îi împrăştie peste căutătură o adiere de blândeţe şi duioşie. Strigă bucuros: — Tu ești, Grigore, nu-i așa? Venind din capătul celălalt al aleii, conul Grigore se sili să dea cuvintelor lui o întorsătură de veselie. — Ai ghicit, coane Vasile. Ai ghicit ca totdeauna. Dar ce faci prin grădină? Conul Vasile ridică bastonul, arătând de jur împrejur. — N’au ieșit toate gângăniile la soare ? Eu ce era să fac! ■ Şi prinse să râdă. — Voiam să întru în casă, dar fiindcă ai venit, mai stăm puţin pe-o bancă. Conul Grigore vroi să se aşeze chiar pe aceea lângă care erau;atunci bătrânul întinse mâna să-l prindă de haină. — Nu, nu aici; în fund, la locul meu obişnuit. Aici e umbră; acolo soarele parcăşi plouă razele, aici şi le precupeţeşte. Mie nu-mi plac sgârciţii... he ! he ! he ! Şi începu să râdă iar, întretăiat, cum râd moşnegii. Apoi cu acel simţ puternic pe care-l au orbii şi care le înlocneşte într’un chip aşa de nemernic ce e mai scump şi mai frumos în natură, lumina, conul Vasile se întoarse şi o luă la dreapta, pe o cărăruşe, înaintea prietenului său. In fund găsiră banca şi se aşezară jos. Conul Grigore tăcea, o umbră de mâhnire îi întuneca faţa. Din potrivă, niciodată nu păruse mai mulţumit conul Vasile: îşi scoase pălăria, îşi trecu mâna prin păr, pe urmă simţirea i se revărsă prin vorbe. — Ce frumoasă zi, Grigore! Ce zici! Uite, îţi spun drept, simt cum căldura asta blândă, dulce, nu ştiu cure, îmi străbate prin piele până la suflet. Ce zi, ce zi! De mult, ei! tare de mult, n’am fost fericit ca astăzi. Conul Grigore de abia răspunse, ca să zică ceva: — Da, e o zi foarte frumoasă. Mai toate ziile de Mai sunt aşa. Bătrânul zise repede : — Nu, nu; uite, ori n’a fost aşa. Făr de îndoială, de mult, tare de mult n’a fost aşa zi frumoasă. Şi iarba trebue să fi crescut măricică, nu? — Da, măricică. — Ii simt mirosul, — miroase a proaspăt, îţi aduce aminte de copilărie par’că. Nu-i aşa? Ţie nu-ţi aduce aminte de copilărie mirosul ierbii proaspete? Conu! Grigore se uită mirat la dânsul: — Da, fireşte, de copilărie. Bătrânul urmă: — Au înflorit salcâmii. Trebue să fie albi de floare. E un salcâm pe aproape; dă-mi o floare. Prietenul se sculă, se duse câţiva paşi, aplecă o creangă, şi rupse câteva fiori. Bătrânului îi păru rău : — Prea multe ai rupt, e păcat! Apoi le mirosi, făcând cu glasul înecat de plăcere: Ah ! ah ! ah ! Peste puţin îşi dete capul pe spate şi rămase aşa, ca pierdut într’o visare dulce, îşi aducea aminte de alte zile. — De o zi ca asta, începu conul Vasile, îmi amintesc ca prin vii... O fi vreo treizeci de ani... Mă chemase Mihai Sturza la Socola... Atunci am văzut întâiași dată pe nevastă-mea, pe Profira... Era tot prin Maiu. Cântau privighetorile, ziua, prin bolţile de verdeaţă ale grădinii... Apoi deodată tresări: — Ai văzut pe Maria? Ei! ai văzut ce face îngrijirea ! Aproape s’a făcut bine, se întremează pe zi ce merge. Doctorul mi-a spus că ce! mult în două trei zile o să poată alerga prin grădină. Apoi râse iar întretăiat şi îşi subţiră glasul ca pentru o alintare. — Fetiţa tatei, fetiţă !... Conul Grigore ridică in sus capul, faţa i se strânse ca de o durere nemărginită; totuşi răspunse, cu glasul înnecat: — Da... e mult mai bine. Am văzut-o. — Azi m’a luat de după gât şi m’a sărutat.. Da, da, vezi ! ne-am luat cu vorba, haidem să o scoatem puţin afară, într’un jilţ. Haidem, Grigore. Bătrânul se sculă, îşi luă bastonul şi, sprijinindu-se de braţul prietenului său, o luă spre casă. Pe Maria, fata lui, care îi era mai scumpă decât viaţa, conul Vasile nu o,putuse privi decât vreme de două luni de zile. In urma unei răceli, urmată de o boală grea, boierul pierdu vederile cu totul. Desnădejdea ce-1 cuprinsese fusese așa de mare, că vroia să se omoare. Ar fi dat toată averea aceluia, care l-ar fi putut face măcar sa zărească. Dar ochii i se stinsese pentru totdeauna; întunerecul ce avea să-l învăluiască în mormânt, îl infăşurase din viaţă. Nefericirea îi era cu atât mai grozavă, cu cât nu-şi putea vedea copilul pe care-l iubea la nevinie. Zile întregi sta lângă leagăn, şi din ochi îi cădeau şiroaie de lacrimi. Cu vremea însă, desnădejdea i se rtevista politici Alaltăeri au luat sfârşit audienţele bărbaţilor politici maghiari, iar ori Maj. Sa Monarchul a plecat la Viena, ca să primească pe împăratul Wilhelm al Germaniei. In cele opt zile, câte a petrecut în Budapesta, Maj. Sa a ascultat cu totul părerile a cincisprezece bărbaţi politici maghiari. Iată numele acestor matadori politici în ordinea cronologică, cum au fost primiţi : contele Andrassy, contele Desseffvy, Iuliu Iusth, Coloman Szeli, Kossuth, Apponyi, St. Tisza, vicepreşedinţii camerei Rakovszki şi Navay, Khuen-Hedervary, fostul ministru Tukacs, Hoitsy, Toth şi la coadă Wekerle. Dintre reprezentanţii naţionalităţilor nemaghiare din ţară, cari formează majoritatea locuitorilor ţării şi cari ar fi putut da Maj. Sale poate îndrumări şi lămuriri mai potrivite pentru descurcarea situaţiunei atât de încâlcite, n’a fost primit nimeni în audienţă... Resultatul celor 15 audienţe este deocamdată secretul viitorului. Toţi, cari au fost primiţi în audienţă, spun că Maj. Sa i-a primit foarte graţios, că a stat cu ei de vorbă atâtea şi atâtea minute, că Maj. Sa i-a ascultat cu mare băgare de seamă, că Maj. Sa arată bine, e rumen la faţă şi câte alte lucruri de mâna a doua. Atâta tot. Despre ceea ce au spus Maj. Sale şi ce-a răspuns Maj. Sa — fac insă tăcerea peştelui. De altfel Maj. Sa nici nu va fi spus prea multe celor, pe cari i a primit în audienţă, căci, înainte de a lua o hotărâre, a voit să cunoască părerile tuturor. Ceea ce se ştie însă cu siguranţă este, că Maj. Sa nu va împlini deocamdată dorinţele koşutiştilor, cari cer înfiinţarea băncii independente maghiare, ci Maj. Sa caută o astfel de deslegare, ca să nu se facă o prea mare schimbare în conducerea ţării. E vorba adecă, ca să se formeze un nou partid cu un nou program, din care partid să facă parte toate elementele mai moderate, care aparţin astăzi partidelor coaliţiei. Programul noului guvern ar conţine următoareletunete generale: susţinerea pactului încheiat între coroană şi coaliţie, desbaterea urgentă a votului universal, egal şi secret şi prelungirea privilegiului băncii comune până la anul 1917. In schimb noul partid ar primi nişte concesiuni militare. Acum, după plecarea Maj. Sale, matadorii coaliţiei au început să-şi bată capul cu pregătirea noului program. Neavând în cătrân — căci le cade greu să se despartă de putere — toţi îşi dau silinţa să strângă elemorafol o modopato din paii ai v^Utui UCl şi să caute o bază nouă, cu ajutorul căreia să formeze noul partid. Foile maghiare cred, că cu formarea noului cabinet va fi încredinţat sau Wekerle sau Andrassy, iar noul partid se va forma prin fuziunea elementelor moderate din sânul coaliţiei. — După o tăcere mai îndelungi şi-a ridicat din nou glasul faimosul bar. Banffy la adunarea, care a ţânut-o Dumineca trecută în faţa alegătorilor săi din Segedin. Intr’un discurs mai lung, întrerupt de râsetele şi aplauzele celor întruniţi, a tras o scărmănăturâ straşnică coaliţiei, punând vina tuturor relelor în cârca ei A spus între altele, că politica coaliţiei constă dintr’un şir lung de minciuni şi înşelăciuni, cari au adus ţara