Gazeta Transilvaniei, iulie 1909 (Anul 72, nr. 140-165)

1909-07-01 / nr. 140

REDACŢIUlIEA, iWintntLuti­ţi fipiratii Bsssst, piaţa mars as. 30. TELEFON Nr. 2S8. Scrisori ncfrancat© nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit., Inserate ac primesc la Administraţi«».? Braşov şi la următoarele 3IRDURI ds ANUNŢURI : In Viena Ia M. Dukes NacfaL, Nus. Augenfeld & Emeric Leg­­aer. Heinrich Schales. A. Or­pelik Nachf., Anton Orpelik. In Bedapesta la A. V Golber­­ger. Ekatein Bern­at. Iuliu Le­op­old (YU Erzaébet-körut Preţul Inaerţiunilor: o serie Tflrmind pe o coloană 0 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și Invo. ialfi. — RECLAME pe pagina 8-a o serie 20 bani. Nr. 140. ANUL LXXII. Telefon: Nr. 226. e GAZETA apare la fiacare h Acoaamsate peatra Aastts-anssi? Fq un an 24 cor., n» sase lis* 12 cor., pe trei loni 6 cor. S-rll de Duminecă 4 cor. pe tr Peatru România și străinitati. Pe un an 40 franci, pa șase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rlI de Dumineca 8 fr. pa an. Se prenumeră la toate ofi­ciile poştale din întru şi din afară şi la d -nii colectori. ttonamentul pentru Braşov: Adminiatraţiunea, Piaţa mara târgul anului Hr. 80, et agin I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 2d cor., pe şaao luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­ plar 10 bani. — Atât abona­mentele, cât şi inserţiunile , aurit a se plăti înainte. Braşov, Marţi-Miercuri 1 (14) Iulie 1909. a­bonam*^ LA „GAZETA TRANSILVANIEI“, Gu 1 Iulie st. v. 1969 se deschide nou abonament pe cvartalul trei al anului, la care invităm pe toţi amicii şi sprijinitorii foaiei noastre. Preţul abonamentului: Pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 coroane, pe şease luni 12 coroane, pe trei luni 6 coroane, pe o lună 2 coroane. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şease luni 20 franci, pe trei luni 10 franci, pe o lună fr. 3.50. ADMINIS­TRA­ŢI­UNEA Sfârşit de an. — La incheiarea anului la şcoalele noastre din Braşov. — Copiii sunt ai şcoalei! Dar odată pe an măcar şi ziarele, cari au ace­leaşi scopuri ca şi şcoala, ajungându-le numai prin alte mijloace, au dreptul şi datoria să se îndrepte cătră şcolari.­­ * Ca un stol de rândunele vă adu­narăţi înc’odată în sala cea mare a gim­naziului pentru ca după ce v’aţi luat rămas bun să plecaţi în ţări mai calde, mai calde decât mohorâtele bănci de şcoală şi decât tristele cori­doare cu ecoul paşilor care înfioară! Mai ieri alaltăeri în noaptea de Sf. Petru şi Paul cai mititei aduceau cărucioarele pe drumul Făgăraşului ori al Zârneştilor, ca să vă scoată din aerul clocit al căsuţelor murdare ori întunecoase, în odăile cărora nimic nu vă aducea aminte de aerul sfânt, pe care-l veţi răsufla iarăşi intrând în tinda casei părinţilor voştri ! Doar de­sagii plini cu m­erindea aşezată de mâna mamei voastre binecuvântându-o de o miie de ori, vă aducea fără veste în ochi o lacrimă ce stă atât de bine copiilor, cari şi-aduc cu duioşie aminte de ograda din sat. Dar câţi din voi nu-şi uită de ai săi un an întreg de zile, în schimbul câtorva învârteli de danţ ori a şi mai multor învârteli pe stradele oraşului, unde întâlnesc lume şi bună şi rea ! Aţi văzut în oraşul acesta ziduri vechi, cari abia se mai ţin în ten­­c­uiala slăbită de vremuri. Văzându-le v’aţi gândit la veacurile de luptă ale strămoşilor voştri ? V’aţi gândit la iobăgia lor şi la libertatea voastră, câştigată de ei? V’aţi gândit la ce va mai trebui să răsară din inimile voastre doritoare şi la ce va mai tre­bui să urmeze prin fapta voastră? Aţi auzit din gura profesorilor numele unor iluştri scriitori, cari ca şi voi intrară pe aceleaşi uşi ale şcoalei, trecură prin aceleaşi coridoare şi as­cultară în aceleaşi sale învăţăturile profesorilor, cari azi nu mai sunt! V-aţi gândit în clipele acestea să ajungeţi şi voi prin cinste, muncă şi dragoste de neam la onoarea de a vi se pomeni odată numele înaintea băieţilor cari vor veni după voi? " Iar statuiele oraşului acestuia, de câte ori le priveaţi din apropiere ori de departe, vi-au adus aminte de inima mare, de credinţa neclintită şi de năprasnica cruce şi armă a ar­hiereilor ori a arhanghelilor noştri? „Un mormânt se desveleşte 0 fantomă din el iese... o zăresc“ Când certaţi versurile lui Alexan­­drescu mai simţiaţi scotându-se în ini­­ma voastră sufletul curat al Românului, care crede în viaţa mormintelor ? Este neomenesc a te despărţi de toate aceste lucruri, cum au încer­cat unii colegi de ai voştri prea co­­pilăroşi, decât să poată înţelege gla­sul ca de corn de argint al zidurilor şi al marmorei şi al bronzului cioplit şi al mormintelor, cari toate ne chia­­mă la viaţă, la o viaţă mai frumoasă şi mai mulţumitoare! Vă duceţi ca un stol de rându­nele! In cea dintâi zi de lucru, mai de dimineaţă decât obicinuiaţi să ve­niţi la şcoală veţi fi în mijlocul câm­­i­pului. P­ecaţi spre pământ vi se va­ părea că auziţi glasul profesorului şi­­ va fi vâjâitul coasei, vi se va părea­­ că vedeţi faţa vreunui coleg de şcoală­­ şi va fi muşchiul aspru al unui to­­­­varăş cosaş, veţi crede că sună clo­poţelul şcoalei şi va fi clopotul cailor cari pasc. Nu veţi mai cânta voi, ci vă vor cânta ciocârliile iar ceasurile 12 vi le va da de ştire arşiţa soare­lui, care vă va arde faţa. . Aţi mers acasă să munciţi şi să vă pregătiţi în timp de două luni merindea pentru 300 de zile. Dar nu uitaţi că învăţătura ce vi se dă în şcoală nu ar fi potrivită şi pentru satele voastre. Inchipuiţi-vă că cele 10 luni, cât deprindeţi şi mânuiţi în şcoală „armele ştiinţii“, vi s’au dat împrumut din partea părinţilor, cari au tot dreptul să vă ţină acasă, ca să aibă folos de braţele voastre. Plă­tiţi acum acest împrumut. Arătaţi că înţelegeţi să porniţi şi o mişcare în răspândirea pozitivă a culturii, de care poporul nostru are atât de mare lipsă. Nu vă mărginiţi numai la culti­varea minţii ţăranului. După ce aţi vă­zut în oraşul acesta şi aţi cetit de cearta şi duşmănia între Românii din alte oraşe, puneţi în cumpănă întreg idealismul sufletului vostru nepătat şi osândiţi cu cele mai urâte vorbe pe toţi aceia, cari nu pot trăi în pace, cari ne săcătuiesc puterile noastre numai ca să şi le înmulţească pe ale lor. V-aţi despărţit de şcoală cântând: „Pe al nostru steag e scris unire“. Nu minţiţi deci ! Cât de frumos aţi putea explica părinţilor şi tinerilor flăcăi din sat, ce ’nseamnă unirea, dacă aţi cunoaşte istoria, trecutul nea­mului nostru, despre care nu învăţaţi în şcoală cât ar trebui să învăţaţi. Dar el e cuprins în câte-o carte ief­tină. Cumpăraţi-vi-o, cetiţi-o şi pove­stiţi şi celor neştiutori de luptele şi năzuinţele neamului românesc. Aţi face o faptă pentru care v-ar lăuda orice străin. Iar pentru ca să aveţi adevărata conştiinţă de Români, mergeţi singuri ori în cete şi în alte sate, cât mai departe de locurile voastre şi spuneţi de unde veniţi. Ascultaţi ori unde ajungeţi poveştile şi versurile ţăra­nilor şi însemnaţi-ie, iar întorcându-vă în toamnă la şcoală cetiţi-le împreună în clasă, acasă ori la societăţile de lectură. Cei mai mari dintre voi cunosc acum multe cărţi româneşti şi pot şti, cari ar fi potrivite pentru ţăran. Du­ceţi cu voi câte­va — una-două — şi ori­care ţăran mai cu stare va fi bucuros să vi le cumpere. Vorbiţi-le de bibliotecile voastre de clasă, cum fie­care sat ar fi bine să-şi aibă biblio­teca, înjghebată din creiţarul fie­căruia. Iar unde e bibliotecă in sat intere­­saţi-vă să ştiţi cari cetesc, şi alergaţi la cei, cari n’au luat încă cărţi şi-i îndemnaţi să cetească. Şi dacă nu ştiu ceti, cetiţi-le voi ca să-i îndem­naţi să înveţe a ceti şi scrie, ori în­­văţaţi-i voi. Cetiţi-le ziare şi lămuriţi-i cât folos pot avea din cetitul lor şi stăruiţi să le aboneze. Inţelegeţi-vă mai mulţi inşi, for­maţi o trupă şi cu ajutorul preoţilor şi al învăţătorului învăţaţi şi repre­zentaţi câte-o comedie uşoară. Cân­­taţi-le din frumoasele cântece învă­ţate la şcoală, declamaţi-le poeziile, cari ating mai uşor şi cuceresc într’o clipă hr­urile Românilor, iar cei mai maturi dintre voi le-ar putea ţinea chiar conferenţe din istoria noastră. Şi ca încoronarea unei atât de fru­moase activităţi a unui student con­­ştiut de puterile sale, îndemnaţi-i să se facă membrii la „Asociaţiune“ şi la „Societatea pentru fond de teatru“, cam­ mai mult decât ori­cari alte societăţi urmăresc ridicarea prin cul­tură a neamului nostru, care mai are încă un greu suis în desvoltarea sa. Dacă veţi face aşa, şi veţi simţi deci cât rod poate să aducă învăţătura câştigată în şcoală, la toamnă vă veţi reîntoarce cu mai multă râvnă şi cu mai multă voe bună. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Aurel Mureşianu şi tinerimea română. Eram lângă catafalcul lui Aurel Mu­reşianu. Priveam îndelung figura lui de bronz, părul înţepenit în firicele albe, frun­­tea-i lucie şi barba albă ca argintul Sim­­ţeam o nemărginită durere la gândul, că acest apostol răsărit din nişte vremuri de aur, astăzi nu mai este între noi. Rând pe rând îmi treceau pe dinainte anii ne­sfârşiţi, prin cari se abătuse acest om, tre­cut din vremuri mai bune în vremuri mai grele — muncind neîncetat în ogorul tot mai încărcat de polemida al luptelor noa­stre naţionale. Graiul îi amuţise, cuvântul lui hotărât nu mai putea vesti lumii gân­durile şi vrerile sale, iar mâna-i îngheţată nu mai putea prinde condeiul, care în ne­­sfârşitele coloane ale »G­’Zetei«, sfânta moştenire, pe care o căpătase deja părinţi — însemna strălucirea din trecut, dure­rile din prezent şi nădejdea din viitor a unui neam dornic de o vi­ţă mai bună. Un sunet înduioşat de clopot Pani petrecut apoi pe Mureşianu spre lăcaşul de veci. Un convoi lung, învăluit in doliu, cuvântând­­încet mergea în pas rar pe urma carului mortuar. In biserică la că­pătâiul dispărutului apostol a răsunat un cuvânt puternic ca un glas pornit dintr’o trâmbiţă de aramă, care vestia muritori­lor din jur, că Aurel Mureşianu nu e mort şi că cuvântul lui se va auzi încă mereu în nesfârşitul veacurilor ce vin. Era acest vorbitor singurul om, care era în drept să vorbească despre un Mureşianu, fiindcă faptele lui de până acum l’au aşezat ală­turea de mărimea celui răposat. La marginea gropii câţi­va admira­tori de ai mortului şi-au luat rămas bun dela el în numele lor şi în numele altora. Şi cu asta prohodul s'a terminat şi toţi cari odată erau mereu cu ei, s’au depăr­tat: soţie şi copii, fraţi şi prietini s’au dus cu toţii lăsându-i singur. In drum spre casă la ce altceva m’aşi fi putut gândi decât la Aurel Mure­­şianu Ca tânăr îmi renviam pe încetul felul lui de a fi faţă cu tinerimea noas­tră. Simţiam cum sufltul lui, care par’că trăia mai puternic ca niciodată în fiinţa mea, îmi şopteşte cu hotărâre dragostea pe care acest Român desăvârşit i-o păstra tinerimei noastre. Rând pe rând mă cer cau amintirile legate de ei. Mi-aduceam mai ales aminte de o zi din toamna tre­cută, când într’o odăiţă mică, dar plină de lumină, în care cu toate durerile cari îi mistuiau trupul îşi făcea şi mai departe datoria faţă de neam — îmi destăinuia puternicele sale simţăminte. Ca un val în­chegat dintr’un ropot de ploae şi pornit dintr’un vârf de munte se deslănţuiau u­­neori cuvintele sale, prin cari încerca să­­şi tălmăcească gândurile şi ideile sale de însemnătate vitală pentru neamul ro­mânesc. Priveam cu evlavie la acest patriarh răsărit şi rămas între noi din alte vre­muri, ca să ne dea sfat şi îndrumare cu minte, pentru ca să putem eşi întregi din vârtejul de nenorociri, în care ne-a băgat o soarte prea­ rea. Senin povestea despre vremurile trecute, se oprea mai ales la anii 1863 65 şi atunci cu un aer plin de strălucire spunea, că noi numai aşa vom p­utea zice, că trăim, când vom fi, ce-am fost atunci. Alteori fruntea i­ se­­întuneca şi ochii îi luau o vădită expresie de re­voltă când critica vremile de-acum. Ş’apoi iară i se lumina faţa, când venia vorba de tinerimea de azi, în care-şi punea toată nădejdea, şi de la care aştepta ca prin pu­terea conştiinţei sale nepătate, să poată erupta odată din putreziciunea vremilor de-acum întreagă vigoarea şi strălucirea unui neam, ce şi are coborârea din oameni mari şi liberi. »Aşi muri liniştit, zicea, dacă aş fi convins, că în sufletul tinerimii noastre trăesc nepătate tradiţiunile trecu­tului nostru şi aş şti atunci, că munca mea n’a fost trudă zadarnică şi că ogorul arat cu sârguinţă pe urma părinţilor noştri, va da roadele aşteptate«. După astfel de vorbe cădea pe gânduri. Părea, că-şi con­trolează cu o vădită îngrijorare această nădăjduire şi atunci mă întreba stăruitor, dacă cred şi eu că tinerimea noastră de azi are puterea şi dorul de a realiza sfin­tele ideale ale părinţilor noştri de emi. »Căci trebue, să ştii — continua el, că noi Românii numai atunci ne vom putea mândri, că suntem şi vom fi, dacă vom putea realiza din punct în punct cel p­u­ţin programul nostru din 1881, minimul pre­­tenţiunilor noastre.« Era o idee fixă, dar sănătoasă şi cuminte programul nostru naţional pentru Aurel Mureşianu şi nu voia să ierte nim­ăruia păcatul de a călca sau a reduce acest program. »E doar baza disciplinei şi a organizaţiei noastre acest program, e principiul nostru de viaţă şi nu putem, nu n­­e­ertat să îngăduim ni­­măruia de a atenta la întregimea acestui program, fiindcă acela, conştiu şi inconştiu, oricum ar face-o, atacă temelia existenţei noastre.« Şi dela acest adevăr tre­cea iară la tinerime.

Next