Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1910 (Anul 73, nr. 1-23)
1910-01-01 / nr. 1
GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 1.—1910. vâninilor, ia partea cea mai mare şi mai sănătoasă din I’iincipate dă de reprobare energică, şi rămâne isolată numai in fanatismul lui Eliade. In privinţa bărbaţilor noştri, cari îi avem în principate, unde acum pătimesc persecuţiune, cine ar dori mai tare decât mine, ca să-i putem avea în patria noastră de propagatori ai maselor şi ştiinţelor şi anume în Blaj la mitropolie! Da, mi se rupe inima, când numai socotesc la două piedeci aşa de mari şi de grele, cât abia am ceva nădejde să se poată curând acelea învinge ! Mă vei întreba, care sunt acelea? Iartă-mi, ca cu încredere, ca şi în spovedanie spre uşurarea inimei mele să vi le descoper : Sărăcia şi Invidia. Că suntem săraci cu toţii, începând dela cap pănă la picioare, cari o ştiu cu taţii, însă pe lângă Urată sărăcia noastră, Tu hatăr noi uniţii am fi uniţi cu inima, fii nu singur cu numele, panteonul maselor din Blaj — de unde a străbătut nu numai în toată Transilvania şi Ungaria între naţiunea română, dar şi în principatele române lumina ştiinţelor şi a naţionaităţii şi unde e vatra cea mai solidă a românismului — pe rând şi cu încetul l-am putea ridica. Eu după promisiunea Stato-Ministului Schmering, în scris şi cu gura, la ursoriul meu odată nădăjduesc că gimnalastului, cât, mai în grabă prin astrebonificării zeci celor, care se ţin ondul Basiliţilor, pe lângă prea puţinul venit, care are acum, se capete, pe tot anul mai puţin 4—5 mii de florini, la care s ar mai ..dauge după vreo 8 ani, iară , bânda morii celei nouă dela Blaj, care anatim ar mai aduce 2—3 sute florini, şi aşa peste 8 ani, ar putea — după a mea socoteală — numai din veniturile fondului Bashiţiior, în tot anulafară, sau nesocotindu-seaici contribuţiunile cele grele) un procent sau o dotaţiune dela 7,8 mii florini pe an capătă. Pe lângă cari, dacă s ar face şi colecta deia credincioşi am putea cil timpul întemeia în Blaj şi un niiaeum cu două catedre de fii solie sau tocmai şi o Academie pentru drepturi, insă corecta — fără care nu vomputea dobândi scopul — în multe privinţe va fi »hoc labor, hoc opus« căci pe lângă aceia că suntem mulţi, cari vorbim prea frumos despre naţionalitate, despre ridicarea institutelor literare ; însă când treaba naţionalităţii şi a institutelor liberare se apropie şi de pungile noastre, atunci ne văerăm, că suntem săraci, că timpurile şi anii pentru nooi sunt prea vitrege, precum cu adevărat se arată şi anul present, care ne spune de nu cu o locuie, însă fără îndoială cu o scumpete mare, deoarece tocmai şi in Biala a fost suit ferdela de cucuruz la did floreni v. a. Insă nici aceasta nu trebue să ne sparie deja un scop aşa sfânt, aşa folositor, mă tare învoiesc ori şi cu ce preţ, să facem un început şi cu colecta, numai în privinţa aceasta domnia ta cu domnul Bariţiu să studiaţi bine lucrul, şi să mă informaţi despre următoarele puncte şi să-mi daţi un program : 1) Sub ce titulă şi nume să se publice colecta aceasta în toată provincia mitropolitană, şi să se ceară ajutor de bani la fondul gimnaziului nostru, aşa cât guvernul să nu se poată acăţa de noi şi a ne opri colecta ? 2) N-ar fi mai conzult, mai înainte de a publica noi colecta aceasta, pe cler şi pe popor a-l provoca şi a-l întreba, care şi cât oferă spre scopul acesta de bună voie ? şi apoi aceasta a o arăta guvernului sau Majestăţii ? 3) Minimul care l-ar avea fieşte care fidele (credincios — N. R.) al nostru a conferi, cât să fie ? 4) Pe câţi ani să dureze colecţiunea ofertelor acestora? 5) Ce lipsă va fi ca în fieştecare comună toţi credincioşii prin scrisoare să se oblige, că promisul de bunăvoie al lor ofert, îl vor plăti? 6) Ofertul promis dar neplătit, bine ar fi, sau putea-se-va, apoi şi cu execuţiune a se scoate ? 7) Cine să fie colectorii ofertelor acestora prin comunităţi şi districte, ca banii culeşi să nu se pericliteze?, după cum s-au întâmplat şi până acum cu mai multe colecte sfinte. 8) Sumele culese de prin comunităţi şi districte, unde? şi sub a cui îngrijire şi controlare să se confieze şi concentreze ? 9) Fondul concentrat unde să se depună? Cine să-l adminitreze? şi sub a cui administraţiune să se dee?, ce sigurătate i se poate esopera, ca să nu se pericliteze pe viitor? 10) Controlarea administraţiunii fondului acestuia ca să răspundă scopului, cine să o poarte?, etc. etc. Despre cari, despre toate — după a mea părere — ar fi bine mai înainte a se găta un program, care ar trebui a se alătura la provocarea facundâ (de făcut.) la cler. Eu până nu voi căpăta deja mult stimate d-niile voastre un răspuns la toate acestea nu voiu mai face veste zadarnică înainte, ci după ce mi-a veni răspunsul, eu voi propune lucrul şi conzistorului meu metropolitan, să văd ce va zice şi atunci rezultatul vi-l voi comunica. Aşadară piedecile pentru sărăcie deşi sunt grele, cu timpul şi pe rând se vor suplini totuşi — numai să fim patrioţi şi uniţi buni — s-ar putea învinge. Dar cum o să putem.... pedeca, care invidia o ar pune, ca pe bărbaţii noştrii suitvertaiaţi eŞi putem avea în Blaj la mitropolie, sa o învingem, eu nu ştiu Noi în Blaj nu am oameni, precum sunt bărbaţii noştri duşi in principate, şi totuşi tare — şi nu fără fundament — ne temem, că unii dintre noi blăjenii, cari avem autoritate şi influinţă şi pe la cler — cât vom înţelege că bărbaţii pomeniţi, ar avea de scop a se reîntoarce în patrie şi a se aşeza în Blaj la gimnaziu şi metropolie, de loc ne vor prinde frigurile şi o aşa lângoare, cât vom vorbi apoi toate bolânziile (prostiile). Durere însă, cred, că nu vorbesc altă, decât lucru cunoscut uituror, că unii dintre cei mai buni bărbaţi duşi în principate, sunt unora dintre noi blăjenii, aşa nesuferiţi şi urâţi, cât toată piatra ar mişca-o, ca să împiedece, ca ori unde în alt loc, numai în Blaj să nu se poată aşeza. Mult s-ar mai putea zice în privinţa aceasta, însă deşi »e lângă limba boului, dar cu anevoie grăieşte«. Acestea încă numai ad fîdeles aures, şi prostătu notitiae, că pe lângă toată bunăvoirea, nu pot face nici eu binele, care l-aş voi a-l face în timpurile şi în lumea în care ne aflăm astăzi. Spune multă plecăciune, etc. etc. Blaj, 1 Octobre st. n. 1861 de binevoitor părinte sufletesc : Mitropolitul Alexandru. F. S. Apa din Eklpatac pentru sănătatea mea ar fi fost folositoare, însă lucrurile şi grijile cele multe de acasă, nu prea îmi lasă desvoltarea şi întărirea sănătăţii. Secretarul (! !) cancelariei aulice Moldovan şi mie şi Escelenţei Sale Şaguna ne-au fost scris — precum dară şi domnului Bariţ — să ne ducem la Viena, să mijlocim cancelar de român. Eu, deşi stările mele împrejur sunt aşa, cât nu m-aşi fi putut duce, totuşi i-am scris lui Moldovan, că dacă se va rezolva Escelenţa Sa Şaguna să meargă, mă voi duce şi eu. De unde am şi scris Escelenţei Sale sa mă înştiinţeze, de se poate rezolva spre a călători la Viena. Escelenţa Sa mi-a scris, că nici decât starea sănătăţii nu-l iartă să mergă. Aşa dară şi eu cu atâta mai tare trebue să rămân acasă. * aud straşnice împuşcături dela curmătură, şi codrii clocotesc de urlete groaznice de luptă. Din vale se ridică vâlvătaia unui sat pustiu, şi ceriul se înroşeşte în miezul nopţii. Tabăra e în picioare ! — Trădare! trădare ! strigă toţi din toate părţile. Femeile cu părul despletit sar din aşternut, copilele desculţe aleargă prin zăpadă. Fiecare pocnet de puşcă e o săgeată în inimă. Tot omul îşi închipueşte, că acea împuşcătură a luat viaţa soţului, iubitului sau fratelui. Un vaet, un ţipet şi un plâns nemărginit, trist şi nemângăiat, îsbucni peste tot satul, peste toată tabăra. Deodată răsună viu glasul clopotului chemând pe credincioşi la biserică. De mult nu răsunase clopotul. Glasul sau părea că toarnă nouă nădejde in inimile chinuite ale fugarilor. Toţi, cu mic cu mare se adunarâ la biserică. Părintele Simion, îmbrăcat în sfitâ, scoase darurile, scoase evanghelia, făcu molitva, apoi cuminecă pe toţi şi la sfârşit le zise: »iubiţii mei credincioşi! Nu perdeţi nadijdiiei Acolo-i mai aproape Dumnezeu, unde-i lipsa mai mare. Mergeţi pe la casele voastre, vă îmbrăcaţi şi alergaţi în jos cătră curmătură. Ferbeţi apă, adunaţi torţele de răşină, aduceţi mâncare şi beutură, căci greu se trudesc copiii şi soţii voştri. Şi-acum Dumnezeu cu voi şi cu cauza noastră sfântă«. Zicând acestea preotul, lăsară biserica deschisă, luminele ardeau, iar el luând crucea lu mâna și sfânta cuminecătură,împreună cu diacul se pogorî prin pădure în jos, cătră curmătură, unde era lupta în toi, tot mai cumplită, tot mai desperată. Vaete dureroase, răcnete de răsbunare şi scrâşniri de dinţi.. O sută douăzeci de luptători apărau strîmtoarea, contra alor patru sute de insurgenţi înarmaţi bine cu puşti şi cu un tun. Din miezul nopţii, până în zori de zi au dus lupta cumplită, şi nimica încă nici un pas n-a putut face mai aproape de baricada văgăunei, închise cu copaci, stânci şi trunchiuri, împrăştiaţi pe după copaci steteau ai noştri, şi când ţinteau, bine nimereau, căci era scump, plumbul şi iarba de puşcă, la zori de zi, văzând insurgenţii întăririle, şi pe fraţii lor de pe grămadă, scăldaţi în sânge, se apucară şi îndreptară tunul spre intrarea închisă. Pe de lături curgea lupta înfocată, iar deodată un lung bubuit, cutremură dealurile din prejur, şi o bombă mătură calea. A doua risipi stâncile, iar a treia se sparse între înspăimântaţii noştri apărători Un ţipet sfâşietor se auzi pănă în tabără. — Deschideţi calea şi vă predaţi ! strigă căpitanul duşmanilor. Răspunsul fu un glonţ, ce-i trecu prin umăr Pe urma glonţului isvoii un râu de sânge peste mantauă şi curse jos pe alba zăpadă. Preotul întinse cuminecătura lui Toma Grozavu, căruia-i luase umărul cu mână cu tot bomba a treia. Din 120 inşi mai rămaseră 80, dar nu mai aveau plumb. — In lături, la adăpost! Comandă acum bătrânul preot cu crucea ’n mână, — şi a patra oară tunul mătura strîmtoarea şi după ei inunda ceata înfuriată, pe drumul din pădure, iar la câţiva paşi altă cotitură şi ţinu pe loc ! Aici urma o luptă şi mai cumplită, şi mai desperată şi de pe culmile din apropiere se iviră atâtea cete, atâta popor încât se înfricară năvălitorii. Femei, copii, fete, moşnegi, porneau trunchiuri şi stânci cumplite, cari făceau o prăpădire diavolească. Dar tunul bubuia des, şi baricadele din văgăună erau iute maturate de bombe, insurgenţi erau acoperiţi în vale de fumul des, ca de-o pâclă. Nici unul nu se putea vedea, iar comanda se auzi respicat: — Înainte ! Jos cu tabăra din deal ! * Să lăsăm acest loc fioros, unde moartea-şi culege victimele sale şi şi aruncăm o privire peste tabăra din sat. Aici nu mai afli decât baba şi moşi bătrâni, slăbiţi de sarcina anilor; toţi ceialalţi au alergat în contra inimicului cotropitor. Ba totuşi. La fereastra casei lui Ialimon pădurarul stă un june, cu coatele pe palan, şi priceşte lung, alene, ia florile veştejite. Pe el nu-l scoate din fire bubuitul tunului şi toiul luptei din vale. El parcă n are habar de lume; stă numai şi priveşte la fereastra aceia cu flori. Ce flicău mai poate fi şi ăsta, trupeş, frumos, lat în umeri, înalt, cu căciula de miel, cu cojocel înflorat, cu obrajii ca doi bujori, — ce fel de pui de om este, când toată tabăra, cu fete şi copi cu ton este în gura morţii, la lupta cumplită din vale ? Emil Isac. Cântul meu. Din plânsul meu o să răsară Un nou altar de rugăciune.... ...Am plâns eu sclavi perduţi în ceaţă. Am plâns eu cei satui de viaţă, Le-am spus, ce Inima lor nu le spune. Am plâns cu robii frânţi în lanţuri Cu strigătul din iadul muncii, Cu-acei nefericiţi nespus... Acelor spânzuraţi în şanţuri Le-am plâns cântarea cea mai neagră Şi-acelor ce, goniţi, sau dus... Am plâns uitatul blăstăm mare Am plâns selăvia plugurilor. Vestind frângerea jugurilor.... Vestind — când sângerau — un soare. Am plâns cu-acei, ce ’n ocna moare Am plâns cu-acel ce piere ’n holdă, Din truda lui când grâu răsare... M-a învăţat vifor şi noapte Să cânt cântarea iar măreaţă M-a învăţat să cânt selăvia Acelor ce se pierd în ceaţă... Şi-am plâns atunci cântarea mea... Cântarea mea au ascultat-o Mormintele în veci tăcute, In care zac atâtea şoapte Şi blesteme de veacuri mute... Cântarea mea au ascultat-o Cu sete, sufletele stinseşi plânsul meu învinse... Întrebarea te constrânge să răspi generalizând. Iar a generaliza e ceva periculos din toate punctele de vedere De ce nu o întrebare mai subiecţi Căci dacă voim să ne dăm pare despre atitudinea unei femei faţă de bat sau bărbaţi, e de lipsă să cunoaştem şi bărbatul sau bărbaţii. Doar terenul de validitate a damelor e tocmai raportul lor faţă de bărbaţi. Fiecare damă numai atunci ne dă prilej să o cunoaştem, când o vedem pe cine alege (gustul) şi cum tractează cu bărbatul (tactul). — Femeia într-adevăr cultă e politicoasă. O damă, care face ea întâiu paşi de apropiere faţă de un mitocan simpatic (p ! câţi mitocani simpatici nu sunt.) nu o judecăm. Dar pe cealaltă, care cu orice preţ vrea »sa prindă pe unul? — Cerdac. — Pagina 3. — Răspunsuri. — E un giuvaer, o raritate. O astfel de femeie merită să fie fericită şi de sigur îşi va afla fericirea, pentru că ea şi-o caută. Te prinde mirarea, că în timpurile grele de azi, când toţi lucrează în mod activ în direcţia fericirii, frământându-se în lupta pentru existenţă, tocmai viitoarele femei sunt acelea, cari aşteaptă în pasivitate totală să le cadă peţitorii din senin la picioare. Pentru ce ? Pentru că aşa e obiceiul acesta învechit, care şi-a trăit traiul. Lumea încă nu s-a deşteptat să-şi schimbe acest obiceiu. Dar va veni vremea, şi acum este, când nu feciorii vor peţi fetele, ci întors, adecă fetele vor peţi feciorii. Pentru ce ? Sub potestate viri, mundus, regina domus mulier, adecă pe romneşte : lumea e sub stăpânirea bărbatului, iar femeia e regina casii, de unde urmează, că bărbatul este astăzi mai mult decât ori şi cînd un element de viaţă mai puternic şi mai independent decât femeia. Şi e lege naturală, ca corpurile mici să graviteze spre cele mai mari. În univers luna face curte pământului, dar nu întors. O fată, care este atât de cuminte, încât să merite încrederea părinţilor ei, şi are atâta energie încât să poată păşi hotărâtă faţă cu alesul minţii şi inimei sale spunându-i verde-n faţă planul realizabil al vieţii sale, dovedeşte destulă maturitate pentru conducerea viitoarei căsnicii. Păşirea ei dovedeşte o voinţă capabilă de a-şi apăra cinstea şi reputaţiunea in caz nefavorabil, dar este totodată şi garanţa succesului. In fine o astfel de femeie este conştie de sine şi de datorinţele sale a ţie şi mamă, prin urmare are tot circ la fericirea familiară. Că, ce zice mama? Asta-i altă coteală! Un candidat de însurătoar