Gazeta Transilvaniei, iunie 1910 (Anul 73, nr. 119-140)

1910-06-02 / nr. 120

REDACTI­UNEA, Tipografia şi Administra-BRAŞOV, Plaţii-m­are 30. Scrisori ue franca tu mi se primesc.­­ Manuscripte mi se retrimit — INSE­RATE: se primesc la Administra­­ţiune Braşov şi la birou­rile următoare : VieuR Iu M. Dukes Nacht'., Heinrich 8chalek, Rudolf Moaşe — Iu Buda­pesta la Eckstein BernAt, lulius Leo­pold, Blockner I. PREŢUL INSERATELOR : Un şir petit 20 bani pen­tru o publicare. Publicări mai dese după tarifa şi învoiala. Reclame pe pag. a 3-a 1 şir 20 bani. ANUL LXXIII Telefon: Nr. 226. „GAZETA“ apare ZILNIC Abonamente pentru Austro-U­ngar, pe un an : - -74 cor. pe 6 luni 12 cor. pe trei luni 6 cor . N-rii de Duminecă : patru cor pe an. Pentru România si străinătate: f*e un an 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. N-r.i de Dumineca 8 fr. an. Se poate prenumără la toate oficiile poştale precum și la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov. La Administ­aţia „GAZETEI“, pe 1 an 20 C. Pe 6 luni 10 C. pe trei luni 5 C. Cu dusul acasă . Pe un an 24 Cor. Pe 6 luni 12 Cor. Pe trei luni 6 Cor. Un exem­plar 10 banî. — Atât abonamantele cât şi inserţiunile se plătesc nainte. Ni\ 120. Braşov, Mercuri 2/15 Iunie 1910. După alegeri. S-au potolit încâtva valurile de îndreptăţită indignare şi de clocotitoare mânie, ce le-a stârnit în toate păturile poporului nostru purtarea brutală şi teroristică a guvernului faţă de parti­dul naţional. Cu sânge rece cercăm să ne dăm seamă de cauzele înfrângerii noastre. Spiritul autocritic care ne carac­terizează nu ne-ar putea reţinea nici pe un moment să tăinuim adevărul, şi dacă cauzele căderii s-ar afla în sinul parti­dului naţional, cu sbiciu de foc am sbi­­ciui în cei păcătoşi, fie ei oricât de sus puşi. Am sch­icit anume de la mai mulţi intelectuali, cari au luat parte activă la campania electorală în diferite cer­curi, că oare nu ţinutei şovăitoare a conducătorilor sau lipsei de însufleţire şi de conştiinţă naţională a masselor e a se atribui căderea aceasta ruşi­noasă ? Şi aproape toţi mi au răspuns cate­goric că, nu. Ci rătăcite, uscături au fost des­tule şi de data asta. Preoţi vânduţi, învăţători slabi de înger şi ţărani mâ­naţi cu baioneta la urnă, nu au fost mai puţini ca altădată. Cu toate a­­ceste se poate spune cu hotărîre, că faţă de valurile de însufleţire ce le-au ştiut trezi candidaţii naţionali, ţinuta mândră a preoţi­mii şi a miilor de ţă­rani tari în credinţa lor naţională, gu­vernul nu ne-ar fi putut răpi nici un singur mandat. Nu e aici locul să re­­asumez toate acele mijloace de te­roare, de corupţie şi ilegalităţi, de cari bâjbăie rapoartele despre decursul a­­legerilor în cercurile cu majoritate română. Să ne mărginim a constată fap­tul, care nu se poate răsturna, ori­câte falsităţi şi minciuni ar răspândi presa simbriaşă a guvernului despre cauzele înfrângerii noastre, anume: partidul naţional la alegerile din iunie 1910 a stat în faţa aceluiaşi „vis major11 de teroare şi corupţie, care a decimat şi pe celelalte partide politice mult mai pu­ternice ca al nostru. Şi dacă e să ne dăm seamă des­­­pre cauzele acestei urgii, ce s-a nă­pustit asupra noastră, apoi vom află două mai cu seamă. Prima e de natură mai obştească şi stă în strânsă legătură cu marea răfu­ială dintre Coroană deoparte şi dintre ve­leităţile separatistice ale partidelor inde­­pendiste de altă parte. Partidul guverna­mental al muncei nu a fost şi nu e altceva decât un instrument orb al Coroanei, întru a restabili majoritatea parlamentară a partidelor, cari stau pe baza transacţiei din 1867 şi a reduce iarăşi la minoritate kossuthismul de­venit prepetent. Şi sfetnicii cei mai noi ai Coroa­nei îl vor fi luminat pe bătrânul nos­tru domnitor, că între împrejurările date o majoritate guvernamentală nu se poate obţinea pe calea unor alegeri mai libere cum au fost cele din 1905 şi 1906. E lipsă neapărat, ca coroana să dea guvernului mână liberă, ca se facă alegeri aşa cum ştie el să facă. Nici nu a trebuit să bată căi noue. Fai­mosul Jeszenszky şi-a oferit deja ser­viciile şi esperienţele bogate câştigate pe vremea furtunoaselor alegeri Bănfig­­iste. Guvernul a şi făcut un din belşug de mâna liberă ce i s-a dat de sus. A lovit şi zdrobit deopotrivă pe rasihişti, Kossuthişti, poporali şi na­ţionalişti. E numai natural, că atunci când guvernul porneşte cu atâta vehemenţă contra partidelor neaoşe maghiare, nu va purcede cu mănuşi faţă de noi Românii. Doar nu se va espune la urgia publică maghiară de-a ne tracta pe noi mai bine, decât pe depositorii idea­lelor kossuthiste cari, — ori cum s-ar nega, — sunt adânc săpate în sufletul tuturor Maghiarilor chiar şi a celor mai guvernamentali. A doua causă esternă a urgiei guvernului faţă de partidul na­ţional e a se căuta în ţinuta duşmănoasă a contelui Tisza faţă de ori­ce organi­zaţie pe bază naţionalistă. A spus-o Tisza la diferite ocazii, că el din punctul de vedere al unităţii politice a statului nu admite nici o organizaţie politică a naţionalităţilor, fie pe bază cât de moderată. El vrea supunere necondiţionată, abdicare de ori­ce luptă politică na­ţionalistă. Românii să între în partidul guvernamental şi atunci vom căpăta şi noi câteva fârămituri ce pică de pe masa domnilor. De aici apoi loviturile ce s-au îndreptat contra celor mai vrednici şi talentaţi candidaţi ai noştri. Să pare că s-a dat ordin, că anumiţi bărbaţi ai noştri trebue scoşi cu ori­ce preţ din parlament. De aici sporul cel mare al deputaţi­lor guvernamentali de origine română. Ca om şi creştin nu cutez se ri­dic o acasă gravă asupra nimărui, până nu am la îndemână dovezi îndestuli­­toare despre vinovăţia lui. Sunt însă indicii temeinice, că în acţiunea de sdro­­bire a partidului naţional, Tisza a avut de complice, dacă nu chiar de instigator pe uitatul de sine vicar Mangra. Basa la această acasă mi-o dă însuşi purtarea lui Mangra, după ce a ieşit la iveală trădarea lui. Anume nu s-a îndestulit numai cu atât, că a trecut în tabăra con­trară, ci a umblat în diferite centre, la vânătoare de suflete, ca se câştige aderenţi pentru noul partid sau grup guvernamental român. Încercarea lu­i însă s-a frânt de zidul puternic al partidului naţional şi a presei noastre conşiie. Şi când s-a dus se raporteze lui Tisza despre eşecu­rile suferite, oare nu-i va fi sugerat aces­tui duşman al nostru ideia diabolică ca se măture din cale, să zdrobească acest partid naţional român, din pricina căruia el, Mangra nu să poate apropia de su­fletul poporului român? Că e dreaptă sau nu această a­­serţiune hipoteticâ, atârnă cu­ totul dela purtarea în viitor a părintelui Mangra. Dacă dânsul nu se va astâmpăra, ci crezându-ne slăbiţi şi buimăciţi de loviturile îndurate, va continua opera diavolească de­ a ne desbina în două partide, atunci poporul român cu tot dreptul îi va arunca în faţă acuza grea, că el e autorul intelectual sau complicele tuturor loviturilor şi înfrân­gerilor ce am îndurat în campania electorală din anul acesta. Atunci apoi părinte Mangra, asupra capului Tău păcătos vor cădea toate suferinţele, toate nedreptăţile ce le-a îndurat acest popor martir. Toate blastemurile ma­melor văduvite a copiilor rămaşi orfani la Mărgineni şi în alte părţi. Nu crezi părinte Mangra, că pentru o mitră de metropolit, la care aspiri, ne pui se plătim un preţ prea grozav de sânge cald românesc şi de lacrimi şi mai calde, isvorîte din piep­turile a miilor de Români credincioşi steagului naţional? Nu e prea trist şi desgustător tabloul ce se prezentă înaintea ochilor mei! Aşi dori din tot sufletul ca să fiu profet mincinos. Aş dori ca acuza aceasta care roade la inima noastră a tuturor, se nu fie dreaptă. Poporul român are o mulţime de morminte scumpe, spre cari să în­dreaptă pietatea şi recunoştinţa ob­ştească. Nu aş dori ca pe viitor să avem şi morminte de­ acele, la cari nici un Român se nu cugete decât cu cel mai mare dispreţ. Memento mori , părinte Mangra! Ne-ai făcut mult rău, nouă Românilor. Cu toate acestea nu dorim ca mor­mântul tău se fie acela, la care ge­neraţiile viitoare să se îndrepte numai cu ura în suflet şi blăstem pe buze. Dr. Valer Moldovan, despre care am făcut amintire, s-a ţinut Duminecă, cu succes splendid. Au luat parte mii de cetăţeni şi au vorbit oratori iluştri, între cari Rădulescu-Motru, Delavrancea etc. Raportul ce ne-a sosit, nu-l putem da din lipsă de spaţ, decât mâne. Partidul muncei îşi ţine cea dintâiu întrunire de constituire Duminecă în 19­8. când îşi va alege prezidiul şi comitetul esecutiv. Cu aceasta ocazie să va discuta şi situaţia politică. Marele meeting de protestare din Bu­cureşti, contra teroarei guvernului ungar. Declaraţiile d-lui Dr. Maniu. Un corespondent al „Luptei“, în­tâlnind pe dl. Dr. Iuliu Maniu în Budapesta, l-a intervievat, punându-i întrebări referitoare la alegeri şi la alte chestii, ce stau în legătură cu ele. Dl Dr. Maniu răspunzând a făcut următoarele declaraţii: — Cum se face, die avocat, a întrebat co­respondentul că ’n comitatul Albei de jos aţi că­zut toţi trei candidaţii naţionali . Şi încă cu dife­­rinţe de voturi aşa de neînsemnate,­ la Vinţ 19, la Ighiu 6 şi la Ocna Sibiiului 3 ? — Lupta noastră în comitatul Albei a fost foarte frumoasă, admirabilă. Toţi inte­lectualii români, în frunte cu blăjenii, au desvoltat — în marginile legii — o acţiune de agitaţie în sensul ideilor partidului nos­tru, cum nu se poate alta mai stăruitoare. Ei au dovedit, că atunci, când a ajuns cine­va să aibă conştiinţa datoriilor sale naţio­nale, funcţia, slujba nu-l poate impedeca, dela apostolatul naţional şi au statorit în aceeaşi vreme o pildă strălucită pentru tot clerul românesc din ţara aceasta. Tot atât de bine s’au purtat şi ceilalţi alegători: fiecare a fost un erou. Căci Vaida şi cu mine am avut majo­rităţi sigure. Foarte puţini Români, câteva excepţii absolut nehotârâtoare n’au fost cu noi: câţiva primari şi birtaşi. încolo, întrea­gă preoţimea şi învâţătorimea şi alegătorii ţărani au fost cu noi, dar absolut toţi, încât aveam majoritate sigură. Prin urmare căderea noastră se dato­­reşte atrocităţilor săvârşite de organele ad­ministrative în ziua alegerii. Ca să vezi cum s’a întâmplat, îţi voi spune ce-a fost la Vinţ. Dintre alegătorii mei nu s’a vândut nici unul, — afară de cele câteva escepţii pomenite. Nu i-au putut ademeni nici cu mii de florini. Sunt oameni, cari au refuzat câte o mie de coroane, care li s’a îmbiat ca să rămână acasă. Ei au fost atât de discipli­naţi, de cuminţi, încât şi venirea lor la cen­trul de votare a fost exemplară. Când au văzut adversarii, că nu le sucede nici planul de a nu-i împrăştia cu bătăuşii angajaţi sau cu jandarmii, au întrebuinţat cea mai urâtă apucătură ce se poate închipui: n’au admis la urnă dintre alegătorii mei pe 27 de inşi, la 61 le-au respins votul cu pretexte ridi­cole, iar zece voturi date pentru mine le-au socotit unui Iuliu Maniu fictiv, a cărui can­­ditatură au pus-o adversarii ca să încurce pe oamenii mei. In urma aceasta contra­candidatul a izbutit să aibă o majoritate absolută de 19 voturi. La Ighiu au fost împiedecate pur și simplu comune întregi de a ajunge la locul de votare, astfel că mandatele acestea trebue considerate cu drept cuvânt ca fiindu-ne ră­pite cu forţa brutală. Asemenea sorţii acestor două mandate este şi soartea celorlalte aproape a tuturora, numai cât atrocităţile s’au variat după îm­prejurările locale. Prin urmare înseamnă, că nu cunoaşte situaţia adevărată acela, care spune, că noi am fost înfrânţi. Nu, n’am fost bătuţi, ci­­ cu foarte puţine escepţii

Next