Gazeta Transilvaniei, iunie 1910 (Anul 73, nr. 119-140)
1910-06-02 / nr. 120
REDACTIUNEA, Tipografia şi Administra-BRAŞOV, Plaţii-mare 30. Scrisori ue franca tu mi se primesc. Manuscripte mi se retrimit — INSERATE: se primesc la Administraţiune Braşov şi la birourile următoare : VieuR Iu M. Dukes Nacht'., Heinrich 8chalek, Rudolf Moaşe — Iu Budapesta la Eckstein BernAt, lulius Leopold, Blockner I. PREŢUL INSERATELOR : Un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifa şi învoiala. Reclame pe pag. a 3-a 1 şir 20 bani. ANUL LXXIII Telefon: Nr. 226. „GAZETA“ apare ZILNIC Abonamente pentru Austro-Ungar, pe un an : - -74 cor. pe 6 luni 12 cor. pe trei luni 6 cor . N-rii de Duminecă : patru cor pe an. Pentru România si străinătate: f*e un an 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. N-r.i de Dumineca 8 fr. an. Se poate prenumără la toate oficiile poştale precum și la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov. La Administaţia „GAZETEI“, pe 1 an 20 C. Pe 6 luni 10 C. pe trei luni 5 C. Cu dusul acasă . Pe un an 24 Cor. Pe 6 luni 12 Cor. Pe trei luni 6 Cor. Un exemplar 10 banî. — Atât abonamantele cât şi inserţiunile se plătesc nainte. Ni\ 120. Braşov, Mercuri 2/15 Iunie 1910. După alegeri. S-au potolit încâtva valurile de îndreptăţită indignare şi de clocotitoare mânie, ce le-a stârnit în toate păturile poporului nostru purtarea brutală şi teroristică a guvernului faţă de partidul naţional. Cu sânge rece cercăm să ne dăm seamă de cauzele înfrângerii noastre. Spiritul autocritic care ne caracterizează nu ne-ar putea reţinea nici pe un moment să tăinuim adevărul, şi dacă cauzele căderii s-ar afla în sinul partidului naţional, cu sbiciu de foc am sbiciui în cei păcătoşi, fie ei oricât de sus puşi. Am schicit anume de la mai mulţi intelectuali, cari au luat parte activă la campania electorală în diferite cercuri, că oare nu ţinutei şovăitoare a conducătorilor sau lipsei de însufleţire şi de conştiinţă naţională a masselor e a se atribui căderea aceasta ruşinoasă ? Şi aproape toţi mi au răspuns categoric că, nu. Ci rătăcite, uscături au fost destule şi de data asta. Preoţi vânduţi, învăţători slabi de înger şi ţărani mânaţi cu baioneta la urnă, nu au fost mai puţini ca altădată. Cu toate aceste se poate spune cu hotărîre, că faţă de valurile de însufleţire ce le-au ştiut trezi candidaţii naţionali, ţinuta mândră a preoţimii şi a miilor de ţărani tari în credinţa lor naţională, guvernul nu ne-ar fi putut răpi nici un singur mandat. Nu e aici locul să reasumez toate acele mijloace de teroare, de corupţie şi ilegalităţi, de cari bâjbăie rapoartele despre decursul alegerilor în cercurile cu majoritate română. Să ne mărginim a constată faptul, care nu se poate răsturna, oricâte falsităţi şi minciuni ar răspândi presa simbriaşă a guvernului despre cauzele înfrângerii noastre, anume: partidul naţional la alegerile din iunie 1910 a stat în faţa aceluiaşi „vis major11 de teroare şi corupţie, care a decimat şi pe celelalte partide politice mult mai puternice ca al nostru. Şi dacă e să ne dăm seamă despre cauzele acestei urgii, ce s-a năpustit asupra noastră, apoi vom află două mai cu seamă. Prima e de natură mai obştească şi stă în strânsă legătură cu marea răfuială dintre Coroană deoparte şi dintre veleităţile separatistice ale partidelor independiste de altă parte. Partidul guvernamental al muncei nu a fost şi nu e altceva decât un instrument orb al Coroanei, întru a restabili majoritatea parlamentară a partidelor, cari stau pe baza transacţiei din 1867 şi a reduce iarăşi la minoritate kossuthismul devenit prepetent. Şi sfetnicii cei mai noi ai Coroanei îl vor fi luminat pe bătrânul nostru domnitor, că între împrejurările date o majoritate guvernamentală nu se poate obţinea pe calea unor alegeri mai libere cum au fost cele din 1905 şi 1906. E lipsă neapărat, ca coroana să dea guvernului mână liberă, ca se facă alegeri aşa cum ştie el să facă. Nici nu a trebuit să bată căi noue. Faimosul Jeszenszky şi-a oferit deja serviciile şi esperienţele bogate câştigate pe vremea furtunoaselor alegeri Bănfigiste. Guvernul a şi făcut un din belşug de mâna liberă ce i s-a dat de sus. A lovit şi zdrobit deopotrivă pe rasihişti, Kossuthişti, poporali şi naţionalişti. E numai natural, că atunci când guvernul porneşte cu atâta vehemenţă contra partidelor neaoşe maghiare, nu va purcede cu mănuşi faţă de noi Românii. Doar nu se va espune la urgia publică maghiară de-a ne tracta pe noi mai bine, decât pe depositorii idealelor kossuthiste cari, — ori cum s-ar nega, — sunt adânc săpate în sufletul tuturor Maghiarilor chiar şi a celor mai guvernamentali. A doua causă esternă a urgiei guvernului faţă de partidul naţional e a se căuta în ţinuta duşmănoasă a contelui Tisza faţă de orice organizaţie pe bază naţionalistă. A spus-o Tisza la diferite ocazii, că el din punctul de vedere al unităţii politice a statului nu admite nici o organizaţie politică a naţionalităţilor, fie pe bază cât de moderată. El vrea supunere necondiţionată, abdicare de orice luptă politică naţionalistă. Românii să între în partidul guvernamental şi atunci vom căpăta şi noi câteva fârămituri ce pică de pe masa domnilor. De aici apoi loviturile ce s-au îndreptat contra celor mai vrednici şi talentaţi candidaţi ai noştri. Să pare că s-a dat ordin, că anumiţi bărbaţi ai noştri trebue scoşi cu orice preţ din parlament. De aici sporul cel mare al deputaţilor guvernamentali de origine română. Ca om şi creştin nu cutez se ridic o acasă gravă asupra nimărui, până nu am la îndemână dovezi îndestulitoare despre vinovăţia lui. Sunt însă indicii temeinice, că în acţiunea de sdrobire a partidului naţional, Tisza a avut de complice, dacă nu chiar de instigator pe uitatul de sine vicar Mangra. Basa la această acasă mi-o dă însuşi purtarea lui Mangra, după ce a ieşit la iveală trădarea lui. Anume nu s-a îndestulit numai cu atât, că a trecut în tabăra contrară, ci a umblat în diferite centre, la vânătoare de suflete, ca se câştige aderenţi pentru noul partid sau grup guvernamental român. Încercarea lui însă s-a frânt de zidul puternic al partidului naţional şi a presei noastre conşiie. Şi când s-a dus se raporteze lui Tisza despre eşecurile suferite, oare nu-i va fi sugerat acestui duşman al nostru ideia diabolică ca se măture din cale, să zdrobească acest partid naţional român, din pricina căruia el, Mangra nu să poate apropia de sufletul poporului român? Că e dreaptă sau nu această aserţiune hipoteticâ, atârnă cu totul dela purtarea în viitor a părintelui Mangra. Dacă dânsul nu se va astâmpăra, ci crezându-ne slăbiţi şi buimăciţi de loviturile îndurate, va continua opera diavolească de a ne desbina în două partide, atunci poporul român cu tot dreptul îi va arunca în faţă acuza grea, că el e autorul intelectual sau complicele tuturor loviturilor şi înfrângerilor ce am îndurat în campania electorală din anul acesta. Atunci apoi părinte Mangra, asupra capului Tău păcătos vor cădea toate suferinţele, toate nedreptăţile ce le-a îndurat acest popor martir. Toate blastemurile mamelor văduvite a copiilor rămaşi orfani la Mărgineni şi în alte părţi. Nu crezi părinte Mangra, că pentru o mitră de metropolit, la care aspiri, ne pui se plătim un preţ prea grozav de sânge cald românesc şi de lacrimi şi mai calde, isvorîte din piepturile a miilor de Români credincioşi steagului naţional? Nu e prea trist şi desgustător tabloul ce se prezentă înaintea ochilor mei! Aşi dori din tot sufletul ca să fiu profet mincinos. Aş dori ca acuza aceasta care roade la inima noastră a tuturor, se nu fie dreaptă. Poporul român are o mulţime de morminte scumpe, spre cari să îndreaptă pietatea şi recunoştinţa obştească. Nu aş dori ca pe viitor să avem şi morminte de acele, la cari nici un Român se nu cugete decât cu cel mai mare dispreţ. Memento mori , părinte Mangra! Ne-ai făcut mult rău, nouă Românilor. Cu toate acestea nu dorim ca mormântul tău se fie acela, la care generaţiile viitoare să se îndrepte numai cu ura în suflet şi blăstem pe buze. Dr. Valer Moldovan, despre care am făcut amintire, s-a ţinut Duminecă, cu succes splendid. Au luat parte mii de cetăţeni şi au vorbit oratori iluştri, între cari Rădulescu-Motru, Delavrancea etc. Raportul ce ne-a sosit, nu-l putem da din lipsă de spaţ, decât mâne. Partidul muncei îşi ţine cea dintâiu întrunire de constituire Duminecă în 198. când îşi va alege prezidiul şi comitetul esecutiv. Cu aceasta ocazie să va discuta şi situaţia politică. Marele meeting de protestare din Bucureşti, contra teroarei guvernului ungar. Declaraţiile d-lui Dr. Maniu. Un corespondent al „Luptei“, întâlnind pe dl. Dr. Iuliu Maniu în Budapesta, l-a intervievat, punându-i întrebări referitoare la alegeri şi la alte chestii, ce stau în legătură cu ele. Dl Dr. Maniu răspunzând a făcut următoarele declaraţii: — Cum se face, die avocat, a întrebat corespondentul că ’n comitatul Albei de jos aţi căzut toţi trei candidaţii naţionali . Şi încă cu diferinţe de voturi aşa de neînsemnate, la Vinţ 19, la Ighiu 6 şi la Ocna Sibiiului 3 ? — Lupta noastră în comitatul Albei a fost foarte frumoasă, admirabilă. Toţi intelectualii români, în frunte cu blăjenii, au desvoltat — în marginile legii — o acţiune de agitaţie în sensul ideilor partidului nostru, cum nu se poate alta mai stăruitoare. Ei au dovedit, că atunci, când a ajuns cineva să aibă conştiinţa datoriilor sale naţionale, funcţia, slujba nu-l poate impedeca, dela apostolatul naţional şi au statorit în aceeaşi vreme o pildă strălucită pentru tot clerul românesc din ţara aceasta. Tot atât de bine s’au purtat şi ceilalţi alegători: fiecare a fost un erou. Căci Vaida şi cu mine am avut majorităţi sigure. Foarte puţini Români, câteva excepţii absolut nehotârâtoare n’au fost cu noi: câţiva primari şi birtaşi. încolo, întreagă preoţimea şi învâţătorimea şi alegătorii ţărani au fost cu noi, dar absolut toţi, încât aveam majoritate sigură. Prin urmare căderea noastră se datoreşte atrocităţilor săvârşite de organele administrative în ziua alegerii. Ca să vezi cum s’a întâmplat, îţi voi spune ce-a fost la Vinţ. Dintre alegătorii mei nu s’a vândut nici unul, — afară de cele câteva escepţii pomenite. Nu i-au putut ademeni nici cu mii de florini. Sunt oameni, cari au refuzat câte o mie de coroane, care li s’a îmbiat ca să rămână acasă. Ei au fost atât de disciplinaţi, de cuminţi, încât şi venirea lor la centrul de votare a fost exemplară. Când au văzut adversarii, că nu le sucede nici planul de a nu-i împrăştia cu bătăuşii angajaţi sau cu jandarmii, au întrebuinţat cea mai urâtă apucătură ce se poate închipui: n’au admis la urnă dintre alegătorii mei pe 27 de inşi, la 61 le-au respins votul cu pretexte ridicole, iar zece voturi date pentru mine le-au socotit unui Iuliu Maniu fictiv, a cărui canditatură au pus-o adversarii ca să încurce pe oamenii mei. In urma aceasta contracandidatul a izbutit să aibă o majoritate absolută de 19 voturi. La Ighiu au fost împiedecate pur și simplu comune întregi de a ajunge la locul de votare, astfel că mandatele acestea trebue considerate cu drept cuvânt ca fiindu-ne răpite cu forţa brutală. Asemenea sorţii acestor două mandate este şi soartea celorlalte aproape a tuturora, numai cât atrocităţile s’au variat după împrejurările locale. Prin urmare înseamnă, că nu cunoaşte situaţia adevărată acela, care spune, că noi am fost înfrânţi. Nu, n’am fost bătuţi, ci cu foarte puţine escepţii