Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1911 (Anul 74, nr. 1-23)
1911-01-28 / nr. 21
I. Biblioteci şi case de cetire la sate. De câte ori e vorba de progresul cultural la Români, trebue să mă gândesc la două anecdote nemţeşti: povestea Şvabului, care deabia la 40 ani capătă mintea necesară, şi poezia „Der Wilde“, în care e vorba despre „Europa’s übertünchte Höflichkeit“, împrejurări nefavorabile, o istorie plină de mizera, o economie nedezvoltată, şi astăzi, volnicia ciocoimii, nu ne permit să ne desvoltăm după cum ar trebui. Instituţiuni culturale, can în Apus există poate de veacuri, la noi sau nu se află de loc, sau numai în germeni. Pătura cultă, sau mai bine zis, semidoctă (laudă escepţionilor!), care a ieşit doară esclusiv din opincă, n’are tragere de inimă cătră ţărani. In ignoranţa sa nu înţelege, că o zidire fără fundament bun, adecă o naţie fără ţărănime cultă şi bogată, nu poate exista azi, când lupta pentru existenţă e atât de mare. Iar ţăranul, lipsit de conducători fireşti, nu ştie şi nu poate să se ridice. Un mic pas spre bine este interesul ce-l poarta pentrupoporul nostru oropsit unele societăţi, în frunte cu oameni luminaţi şi iubitori de neam. Şi oamenii aceştia au văzut, că două cauze principale, strâns legate între ele, ne împiedecă în dezvoltarea noastră firească: lipsa unei culturi trainice şi a unei economii raţionale la popor. Şi au căutat să înveţe de la alte neamuri, mari, bogate şi culte. Au observat, că pe lângă multe instituţiuni culturale, factorii principali la lăţirea luminii sunt bibliotecile şi prelegerile poporale. Mulţămită „Asociaţiunii“ la noi şi „Ligii“ dincolo, am început şi noi Românii să avem aceea, ce Francezii, Germanii, Englezii şi Scandinavii posed de multe biblioteci poporale, „Asociaţiunea“ înfiinţează despărţitminte cu biblioteci, întrucât îngădue slaba-i stare materială. In! „Neamul Românesc jeltesc zilnic, că în cutare loc, mulţumită ostenelelor d-lui Iorga, s’a înfiinţat biblioteca „Ligii“. Pe scurt. Un oaro şi care progres îmbucurător se poate observa. Folosul, ce se poate trage din aceste instituţiuni, nu se poate tăgădui. Ţăranul ceteşte în primul rând o limba bună, frumoasă, românească pe care şi-o şi însuşeşte. Ceteşte istoria neamului, ceteşte despre vitejia, starea sa bună de odinioară, şi capătă speranţe într’un viitor mai bun. Vede, că alte popoară s’au ridicat prin putere proprie la o treaptă mai înaltă; el va căuta să le imite. Cărţi bune economice, juridice îl vor învăţa să şi mărească averea şi sâ şi o poată apăra faţă de multele atacuri, ce se ivesc atât de des Iar traiul nesănătos şi-l va schimba, cetind cărţi de igienă poporală. Un nonsens este aceea ce am auzit de la unii, că cetitul prea mult il va reţinea pe ţăran de la muncă, că teoriile multe îl vor încurca. Nu, aşa ceva nu poate să facă o bibliotecă. Se înţelege, că toate aceste foloase nu le va putea trage dintr’una rău alcătuită. Bibliotecari să fie oameni, cari cunosc bine mentalitatea ţăranului, care ştie ce să-i dea în mână. Sigur, că literatura senzaţională îl va zăpăci. Ţăranului trebue să i se dea în primul rând cărţi economice, igienice şi juridice, scrise de oameni competenţi astfel, ca ei să le înţeleagă. Să i se dea proză bună uşoară, în care literatura noastră poporanistă e atât de bogată. Să i se dea cărţi folositoare, în cari să-şi afle sufletul său propriu, fantazia sa proprie. Durere! astfel de biblioteci n’avem. La noi nu-s parale pentru cumpararea cărţilor. Bibliotecile se■ alcâtuesc din donaţiuni. Şi ca să donează: Cărţi, cari stau în drum, cari umplu dulapurile degeaba. Şi donay-jjru nu se gândesc, că în loc să Ticsească, strică obştei. Bibliotecarii le primesc, chiar cu mulţumită, căci de regulă nici ei nu ştiu bine rostul blibliotecilor. O altă daună este indiferenţa directorilor şi bibliotecarilor, cari cred, că dacă ai un post onorific fără leafă grasă, nu trebue să lucri nimic, şi deci nu pun cu aui piciorul în localul bibliotecii. Stări triste, cum au fost zugrăvite deunăzi într-un articol în „Gazetă“, se provoacă numai prin indiferenţă. Dar să nu facem socteală fără birtaş. Sa vedem cum să poartă poporul! Am urmărit mai multe rapoarte ale despărţămintelor „Asoe.” şi am văzut, că numai în puţine comune cercetează poporul localurile de cetire. Cei ce mergeau, ce ceteau însă? Mai mult basme, puţin istorie şi aproape de loc igienă, turistică şi economie. De ceea, ce ar trebui mai mult, ceteşte mai puţin. Aici trebue sa intervină luminătorii poporului, şi de pe amvon, calredă şi de la masă de conferinţă să’i îndrumeze să citească şi ce să citească. Vedem deci, că începutul e făcuţ. cea mai mare stavilă e învinsă. Dară de aceea mult ne mai trebue, ca să ajungem culmea. Trebue să jertfim, să învăţăm, să propovăduim cele bune între popor, ca să-l intă- rim în cultură şi bogăţie. Şi atunci să vedeţi pe Românaşii noştri sănătoşi şi viguroşi, cum întăriţi în cultură şi bogaţi, vor învinge orice stavilă şi nu se vor teme nici de porţile iadului! Mocu Delabrau. Ministrul de externe Aehrenthal a răspuns următoarele: D-nii Ságy, Laszkary şi Majiat, tratând despre raporturile Austro-Ungariei cu România, au constatat cu mulţumire, că aceste raporturi sunt bune şi precum este de dorit, că există relaţiuni amicale între Austro-Ungaria şi România, dar cu toate aceste se fac agitaţii. Sunt în poziţiune, a zis ministrul, de a putea vorbi astfel din cauza carierei mele, căci acum 16 ani am avut onoarea de a reprezenta pe Austro-Ungaria la Bucureşti, să contribuesc într-o oarecare măsură la desvoltarea amicală a raporturilor noastre şi să constat astfel, că guvernele române, aparţinând oricărui partid, au fost întotdeauna corecte în atitudinea lor faţă de monarchia noastră şi în particular faţă de Ungaria. Nu poate a contestat, că s-au produs şi unele excepţii, când eram ministru la Bucureşti şi că acelea s-au repetat în mod sporadic de atunci, însă trebue să relevăm, că dacă atari simptome au apărut, atitudinea guvernului român— şi aceasta vreau s-o repet — a fost întotdeauna absolut fără de reproş. Constat cu mulţumire, că in ultimul timp presa atât din Ungaria cât şi din România, se serveşte de un ton împăciuitor. Voesc să sper, că aceste diapoziţiuni vor fi menţinute de ambele părţi, lucru, care se înţelege de la sine, va fi spre uşurarea sarcinei cercurilor oficiale. 1 FOILETONUL «GAZ. TRANS.» Marele Gheran, împăratul şoarecilor. Demult, când au fost oamenii mai buni la inimă şi mai neclintiţi în lege, că nu erau aşa de firoscoşi ca acum şi se plimba Dumnezeu printre ei, de le da belşuguri dese, au fost trăind mult mai multe lighioane pe pământ şi erau mai mari şi mai frumoase ca cele de azi. Ba cică pe vremile acelea au fost având împărăţii mari şi puternice, de îndrăsneau să stee la contră cu omul, care nu ştia să dea moartea cu multe şi felurite meşteşuguri şi aşa de lesne ca acum Intr’un munte mare şi înalt, că se propteau norii pe vârful lui, trăia odată mulţime mare de şoareci şi chiţorani, care nu mai aveau astâmpăr, ci scobeau mereu la somini, deşi făceau mişine şi fel de fel de întortochiături şi frumuseţuri, că mândreţe de împărăţie ca a lor, rar se găsea la alte joavile. Dar şi între alte jigănii, ca şi între oameni, se găsesc câte unele mai colţate şi mai şirete, de i-au minţile prostimii cu şosele şi cu momele ş-apoi o joacă cum ilie placul. Aşa printre şorecime s’a fost găsind unul mai mare şi mai frumos care pe lângă că era bun de gură nevoe mare, mai avea şi o coadă lungă, de se ţâra după el ca un şerpe şi nişte mustăţi mari şi sucite, de jurai că-s de nemeş Pe ăsta văzându-l şoarecii aşa, hotărâră să-l aleagă împărat. Se adunară cu toţii şi cum gândiseră, aşa au făptuit ’ . Se strânseră apoi cei mai meşteri chiţorani din toată împărăţia şi se apucară se scobească palate pentru Luminaţa Sa, sub un steiu, de lângă care pornea un şipot limpede ca cleştarul. Lucrară ei multă vreme şi schimbară mulţi saracii, care trebuind să roadă sumedene de mesteacăn şi de alte lemne, li se toceau colţii şi nu ma erau buni de nimic. In sfrşit, după multă casnă, fură gata şi palaturile cu mişinile lur pline de nuci, de alune, de fir şi de tot felul de grăunţe şi de poame şi atunci se aşeză împăratul cu toată curtea în noua lui locuinţă şi fu mare sărbătoare în toată şorec mea, de jucară toţi, cu mic cu mare şi chiţcuiră ca toate felurile de muzici timp de trei zile. După ce-şi făcură seama cu cheful, se risipiră pe la somniile lor şi începură iar să lucreze, fiecare pe cum îl împingeau nevoile şi cum îl tăia capul ; iar împăratul rămase cu mai marii împărăţiei să chibzuiască cele ce avea de făcut. Aşa, du-te vreme, vino vremea se lăţi veşte la toate împărăţiile joavieilor despre Marele Gheran, împăratul şoarecilor — c’aşa îi puseseră numele când aleseseră împărat— şi toţi megieşii, auzind de frumseţea şi puterea lui, veniră de i se închinară şi-i aduseră fel de fel de plocoane. Acum nimeni nu era mai puternic şi mai temut în împrejurimi ca el. Şi adeseori, după ce Luminăţia Sa se scula de la masă, se aşeza pe un ciotac în marginea părăului, de mai rodea câte-un simbure de nucă ori vr’o alună şi prăjindu-se la soare şi mângăindu-şi nosteţile, îşi privea chipul în apa cea limpe-deşi i se părea că e şi mai mare şi de multe ori întreba pe cei trei şorecuţi cu blana roşie, care îl apărau de ţânţari, cu câte un fulg de curpene, cine e mai mare şi mai puternic pe lumea asta decât el ? »Păi, de, Măria Ta, răspunseră într’o zi, după ce chibzuiseră şi socotiseră multă vreme şi după ce întrebaseră şi pe soborul cel orbi, — care cică ar fi ştiind şi unde-i buricul pământului, — după cum ne dăm noi cu socoteala, în prostia noastră, am zice că soarele să fie mai mare«. »Tot cam aşa gândeam şi eu«, răspunse Înălţimea Sa, după ce îşi netezise un pic musteţile, apoi se sculă şi dete poruncă belciului2), care era mai marele pristav, să strige, ca să s’adune sfatul pe dată. Când fură toţi de faţă, împăratul le grăi: »După ale noastre lungi socotele, dat-am cu gândul, că cel mai mare şi mai puternic decât noi pe lume, e singur soarele«. »Şi, voind noi să facem bucurie norodului nostru şi nouă, hotărât-am în a noastră înţelepciune, de a cere pe fiica soarelui ca să ne fie soţie, iar Dobitociilor Voastre stăpână«. »Trăiască Marele Gheran, puternicul împărat al şorecimii, chiţcuiră ei cât putură, izbindu-se cu labele de dinainte peste bot; apoi, după ce mai roaseră câte-un simbure de fir şi mai petrecură, sărind unul peste altul şi lovindu-se cu coadele: 1) Cârtiţă, despre care poporul crede, că-i oarbă. 2) Un fel de șobolan. REDACȚIUNEA: _ Tipografii și Adminstra^ —— tianea_____ BRAŞOT, PUtaman M. IMml ufhnate na m pimut. — Maauacrint* na m ratrimtt — INSERATE: «•primesc la Administrations Brașov și la birsarile următoare: la M. Dnkea Nachf..______ Bakaiak, Rudolf Mom. - In Bsla-X la BckaUiu Bemat, Ialina Napold, Bloekner I. & fflETUL«SERATELOH . “ Un sir petit 30 bani pentru o publicare. Publicări aud ^ data dnpi tariA si hrroialâ. Basil mne pe pag. a 3-a 1 , llr 20 bani. a. Ni% 21—Anul LXIV, (Număr de Duminecă 5.) Telefon: Nr. 226 „GAZETA- apar« ZlLNIC. Abonament« «antra Auatro-Untar. - Z - pe un an : 24 ui. pe 6 luni 12 cor. p* trat luni 6 oor__«-rit 4« Duminecă patra cor. pe an. ' Piatra Bomlaia ii străinătate; an an 4« franci, pe fate lac*. M franci, pe trei Ioni 10 franci. N-ril de Dumineca 8 fir. an. *e spnt« prenumăr© la toata oficiila poftile precum tji la ainii colectori. Abotameatul neutru Braşov: Le Adminletretle „GAZETEI*, pe 1 an 20 C.Pe 6 luni IOC. pe trei luni 6 O. Cu dusul ©cm© . Pe an an 34 Cor. Pe 6 luni 19 Cor. P© trei Ioni 8 Cor. Dai exemplar 10 banL — At&t abonaman*ala cât ai Imteritaria ea plitaac fe Hraso? Vineri, 23 Ianuarie (10 Februarie) 1911. Despre România In delegaţiuni. in şedinţa comisiunei pentru esterne a delegaţiunii ungare, ţinută Luni în Budapesta, s-a votat budgetul ministerului de esterne. Cu acest prilej au făcut interpelaţii delegaţii unguri Ságyi, Laszkáry, Szüllő şi contele Majláth, z când că in România se fac agitaţii (aţâţăr) contra Ungariei. De preste săptămână, Guvernul turcesc închiriază vapoare româneşti. Turcia are multă bătaie de cap cu răsculaţii de la Yemen, în Arabia. A trimis zeci de mii de trupe ca să potolească răscoala. Şi mai trebuia să trimită, dar n’avea vapoare de ajuns la îndemână. A închiriat mai întâi trei vapoare ruseşti şi acum de curând se scrie din Constanţa: guvernul otoman tratează cu direcţia serviciului maritim român, pentru a închiria