Gazeta Transilvaniei, mai 1911 (Anul 74, nr. 95-117)

1911-05-01 / nr. 95

Nr. 95. Anul LXXIV. Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe­­/2 an 12 cor., pe­­/2 an 6 cor. Pentru România și streinătate pe an 40 franci, pe /2 an 20 franci., pe­­/2 an 10 franci. Număr de Duminecă 8 franci pe an. ............................ . ......................... ................­ Redacţia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 2S6. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe «/» an 10 cor., pe */4 an 5 cor. Un număr 10 bani. In­serate : un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Influenta masselor in politică. (v­­ol.) Ce maşinărie minunată şi în acelaşi timp cât de complicat e sufletul unui singur om ! Nu se poate închipui o îndelet­nicire mai plăcută şi mai plină de în­­văţuri decât să cerci a străbate prin­­ cutele de simţiri şi cugetări a unui om cât de cât inteligent. Câte nuanşe, câte variaţii ne presintă sufletul unui astfel de om. Şi te ispiteşte gândul a crede, că nimic în lume nu e mai anevoios decât a cerca să stăpâneşti peste sute şi mii de indivizi, peste o massă de capete gânditoare şi inimi simţi­toare. Ce variaţii de sentimente va tre­bui să ne ofere miile de oameni în- S* trimiţi la un joc, dacă un singur om e un fenomen atât de ciudat şi de anevoios de stăpânit? In realitate lucrul ni­ se presintă cu totul într’altă lumină. Cei­ ce s’au obicinuit a sta în faţa unei adunări de popor îmi vor da dreptul când afirm, că e cu mult mai uşor a te înstăpâni asupra mas­­selor­ mari, decât asupra unui cerc, îngust de 4—5 ascultători sau chiar asupra unui singur om. Sociologii esplică acest fenomen cu ajutorul unei noţiuni nouă sau mai bine zis prin o ficţiune. Ei operează cu aşa numita psi­­­­hologie a masselor, care studiază şi­­ fixează toate legile de manifestare a ma­selui suflet colectiv pe care par a-l­­ avea şi massele. Fenomenele de formare ale a­­cestui suflet colectiv se poate observa fie­care individ la sine însu­şi. Câţi dintre noi nu s’au dus la vre-o întrunire publică sau la cutare adunare generală a unei societăţi, fie literară, economică sau politică cu o hotărâre oare­care de-a representa acolo o anumită direcţie, de-a apăra o anumită părere frumos şi exact precugetată acasă între cei patru pe­reţi ai locuinţii. Şi când s’a înapoiat dela acea întrunire a trebuit să-şi mărturisească, că fără să ştie pentru ce şi cum, s’a lăsat răpit de spiritul massei şi s’a trezit, că apără idei şi hotărâri toc­mai potrivnice acelor, pe cari le-a pus în straiţă când a pornit de-acasă. Nu s’a întâmplat nimic deosebit şi neobicinuit. Nici chiar imputarea nestatorniciei şi a înconsecinţei nu şi-o poate face. Căci simte fiecine, că totul a urmat în mod aşa de na­tural încât par­că nici nu s’ar fi pu­tut altfel. L’a luat şi pe el în stăpânire acel spirit colectiv, ce se formează în mod necesar din întrunirea la un joc a miilor de indivizi. Noi Românii, popor silit de fata­litate a sta vecinie în stare de apă­rare faţă de atacurile aşteptate şi ne­aşteptate, văzute şi nevăzute, îndrep­tate împotriva fiinţei noastre etnice, prima întrebare ce ni-o punem în faţa ori­cărui fenomen, fie el de ordin material sau psihologic e, că oare putem trage ceva folos din el în lupta noastră de legitimă a­păr­are? Căci un lucru e cert, că atât ca­racterul pur democratic al luptelor noastre, cât mai ales instința natu­rală de-a da acestora un aplomb cât mai mare prin angajarea în şirul de luptă a straturilor largi ale poporului nostru, ne reclamă în mod imperios de-a opera tot mai mult cu massele. Deja trecerea de la politica de pasivitate la cea de activitate parla­mentară a adus cu sine trebuinţa de­ a ne cobori la massele mari de popor şi a le organiza şi disciplina prin o serioasă şcoală politică. Întrebarea e, că felul acesta de luptă a însemnat şi înseamnă un progres real în luptele noastre poli­tice, şi că o perseverare în direcţia apucată e un lucru politiceşte cu­minte şi de folos? Să mă esprim ni­ţel mai concret. Bine este ştiut, că sufragiul uni­versal a avut în toate ţările unde numai s-a înfăptuit rezultatul, de-a fi silit pe fruntaşii în ale politicei, ca să se coboare la massele mari ale poporului, nizuindu-se a­ le cultiva po­liticeşte şi a­ le ridica la nivelul lor­de cugetare şi simţire. Nici la noi nu se va putea alt­cum. Acei fruntaşi ai noştri, cari vor voi să se susţină la suprafaţă sau chiar să dobândească încrederea şi votul unui cerc electoral format pe baza sufragiului universal, vor trebui să înfăptuiască şi susţină un raport aproape zilnic, la toată întâmplarea însă neîntrerupt între ei şi alegători. Am avut prilejul să ascult teme­rile şi nedumeririle unor bărbaţi mai fruntaşi ai noştri, faţă de rezultatele sufragiului universal. Comit şi indiscreţiunea de-a a­­m­inti, că numărul nu prea mare al acestor sceptici se recrutează mai cu seamă din cler, dintre bărbaţii, cari au avut ocazie de-a conveni mai des cu poporul şi au avut daraveri şi în consecvenţă şi oarecari decepţii mai ales cu ocazia unor acte de-ale consti­tuţiei bisericeşti, cum sunt alegerile de preoţi etc. Şi experienţele, recunosc şi eu, nu prea edificatoare, spre noroc însă nu prea dese, ce le-au câştigat la astfel de prilejuri îi determină să-şi es­­prime temerile faţă de bunătăţile su­fragiului universal pentru un popor încă prea incult politiceşte, cum e şi al nostru. Pentru toţi domnii aceştia mi-am pus de gând să formulez următorul răspuns, cu ajutorul căruia sper a­ le împrăştia nedumeririle şi temerile: E drept, că poporul nostru e încă incult şi neorganizat politiceşte, dar drept e şi aceea, că în privinţa acea­sta afară doar de Saşii din Ardeal, nici celelalte popoare conlocuitoare nu stau mai bine. Ba în satele ungureşti vom da de-o stare şi mai desolată de co­rupţie politică, drept resultat al sis­temului electoral de până acum deo­potrivă funest şi demolan­sător pen­tru toate popoarele ţării. De la sufragiul universal tocmai din potrivă, aşteptăm cu hotărâre o asanare a moravurilor politice, e drept că nu momentană, ci treptată, dar cu atât, mai sigură. Apoi să nu uităm nici faptul, că experienţele triste ce le au câştigat numiţii sceptici ai noştri, se refer la grupuri mai mici de oameni, în cel mai bun caz la o comună întreagă. Ştiut este însă, că cu cât e mai mic cercul de oameni, despre care e vorba, cu atât mai puternic se ma­nifestează influenţa centrifugală a pa­timilor şi intereselor egoiste ome­neşti. Şi mai e un factor distrugător, care încă nu trebue scăpat din ve­dere, când e vorba să ne formăm o judecată corectă. Anume să nu ui­tăm de efectele dezastroase, ce le produce corupţia celor interesaţi în linia primă. Cercaţi numai odată să pedepsiţi în mod draconic pe cei ce vor să a­­jungă preoţi sau învăţători în cutare sat cu ajutorul banului sau a rachiu­lui. Repetaţi lucrul acesta de atâtea­­ori de câte ori se vor ivi astfel de aparenţe şi vă veţi convinge, că po­porul nu e aşa de rău, ci mai răi sunt cei ce-l strică şi îl corump. Şi în fine mai este un moment edificător şi educativ al sistemului sufragiului universal. E scos din în­­văţurile ce ni­ le ofere studiul psi­hologiei masselor. , In decursul campaniilor electo­rale mai recente nu odată am avut prilejul de-a corteşi prin sate de ace­lea unde pe lângă preot, dascăl şi judele comunal, abia mai era un ale­gător în tot satul. Şi şi acela era a­­dese crâşmarul satului. Mi-a bătut adese la ochi cu cât cinism revoltător ne au ascultat aceşti aristocraţi ai satelor, ţărani şi ei după FOILETONUL «GAZ. TRANS... Excursiunea suveranilor români pe Dunăre. (Urmare..? Ziua III-a. Gruia-Drencova-Crivina. Ziua se arată posomorâtă. Cerul tot e acoperit cu nori ce se grămădesc unii peste alţii, ameninţători a ploaie. Ră­coarea bine simţită a dimineţei iţi incapă faţa, te înviorează gonind oboseala unei nopţi de puţină odihnă. La oarele 5 dinmineaţa precedat de pilotul său neobosit »Vasile Lupu«, iahtul regal porneşte in a treia zi de drum, re­zervată celor mai pitoreşti poziţiuni. Lăsăm în urma noastră Gruia, peste drumul căreia, ceva mai in jos şerpueşte Timocul, ce se varsă liniştit în Dunăre, e­lfAsnărţind Bulgaria de Serbia. In faţă orăşelul sârbesc Radujavat a­şteaptă, casele pe lături de şosele cu­­dispar şi apar printre ramurile po­milor înverziţi, fugind in urma noastră. Carlositzul e în apropiere şi urmele unei cetăţi încă bine păstrate îşi înalţă zidurile de patru părţi. Intre malul nostru cu li­vezi întinse, şi cel deluros sârbesc răsare o fâşie de pământ lungă nesfârşită înver­zită de pajişti, despărţită de păduri de sălcii. E Ostrovul mare, ostrov locuit de un sat de români, ce se îndeletnicesc cu pescuitul. De o parte şi de alta malurile încep să se înalţe tot mai mult, iar în faţă pri­vind în zare rânduri de munţi se ridică tot mai sus cu cât sunt mai departe. Crezi uneori că decorul lor pune stavilă Dunărei; o manevră a pilotului însă coteşte vasul când în stânga când în dreapta şi Dună­rea şerpueşte după­iecare colţ. In atmos­feră simţi mirosul de ploaie. Din desişul malului stâng auzi pitpalacul şi cântecul priveghitoarei. Cerul se întunecă tot mai mult. Mun­ţii din fund sunt învăluiţi în ceaţă. După o nouă cotitură dăm de Bârza- Palanca, alt sat sârbesc, cu casele albe la marginea albiei gata să se nărite în apa în care se oglindesc. A început să plouă. Apa cerului cade repede împreunându-se cu acea a pămân­tului, se ridică băşici ca de arsură. Pe covertă nu e nimeni, afară de neadormiţii cârmaci: căpitanul şi pilotul. Suveranii şi Principii moştenitori privesc din pavilionul ridicat deasupra covertei. Aceiaşi bună dispoziţie ca şi in zilele trecute se vede pe faţa iubiţilor Suverani. Ploaia conteneşte un moment, fară ca însă cerul să-şi desbrace haina îndoliată. După o cotitură în urma ramurilor de săl­cii a unui mic ostrov, sus pe deal coşuri de fabrici, clădiri mari, apusene ne arată că suntem în apropiere de Turnu Severin. Vasul »Petru Rareș«, două remorkere, toate pavoazate, ne ies întru întâmpinare. De pe maluri tunurile încep să bubue, umplând văzduhul cu sgomotul asurzitor ce se sparge intr’un ecou prelungit de malurile vecinilor. Iahtul trece în apropie­rea urmelor podului lui Traian, amintitoare a puterei Romanilor, a legiuirilor cari s’au scurs pe aci acum 18 veacuri formând împreună cu Dacii poporul nostru de azi. Intrăm în port fără a ne opri. Iahtul trece alături de ponton în sunetele imnului re­gal al uralelor soldaţilor şi ovaţiunilor en­tuziaste ale Severinenilor. De pe acoperi­şul localului măreţ al liceului elevii agită drapele tricolore şi uralele lor se pierd în zgomotul bubuitului de tun. In larg ne oprim şi piloţii noştrii sunt schimbaţi în piloţi unguri, cari să ne îndrepte calea spre apele agitate ale Por­ţilor de fer. Cetatea lui Sever rămâne în urmă. »Ştefan cel Mare« îşi urmează calea spre Vârciorova precedat de »Vasile Lupu« şi urmat de »Petru Rareş«. Dealungul ţăr­mului românesc calea ferată ţine drumul Dunărei până la graniţă. De o parte şi de alta munţi pleşuvi — blocuri de piatră uriaşe — se înalţă din ce în ce tot mai ameninţătoare. Apa Dunărei, atât de liniş­tită, începe să se zbuciume, fierbe, cloco­teşte, valuri mari se sbat neregulat, se învârtesc pe loc ca şerpii în jurul prăzii. Suntem la intrarea »Porţilor de fier«. Vâr­furile Balcanilor pare că ’ ameninţă piscu­rile trufaşe ale Carpaţilor, certându-şi domnia Dunărei. Tulburată de lupta ce se prevesteşte, ea mugeşte supărată,­îşi ceartă copii, de veacuri alintaţi de apele ei dulci. Mâna omului înduioşat de plânsetele ei, i-a venit în ajutor punând stavilă luptei un dig de peatră despărţind-o în două. Prin canalele formate de zidul împăciui­tor, apele curg repede în torente, înălţate în mijloc, scoborâte spre maluri. Şi vasul urcă contra curentului, încet, legănat Maşina obosită suflă din greu, respi­­rând apele agitate. Suveranii, Principii moştenitori şi oaspeţii lor privesc de

Next