Gazeta Transilvaniei, august 1911 (Anul 74, nr. 168-190)
1911-08-02 / nr. 168
Hr. 168. Anul LXXIV. Apare In fiecare zi de lucru. Abonamntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe */s an2 cor., pe ’/s an 6 cor. Pentru România şi streinfttate pe an 40 franci, pe '/2 a n 20 franci., pe ’/s an 10 franci. Număr de Duminecă 8 franci pe an. Redacţia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 220. Braşov, Luni-marţi în 2 (15) August 19!. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe/a an 10 cor., pe t/a an 5 cor. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Triumful democraţiei. 9 Democraţia a câştigat o splendidă învingere. Sa nu va uimiţi, ca nu la noi a triumfat democraţia, ci în alte regiuni mai fericite, cu bărbaţi iubitor ai drepturilor poporului, în — Englitera. In şedinţa de joi, 10. c. camera Lorzilor a votat cu 131 contra la 114 voturi proiectul de vota-bili, acceptat de camera comunelor şi prin care i se iau camerei Lorzilor cele mai principale prerogative. Prin acest vot camera lorzilor şi-a subscris ea însăşi sentinţa de moarte, dar a fost silită de presiunea puternicului curent democratic. Camera Lorzilor este instituţiunea legislativă feudalo-aristocratică împietrită a Angliei, bunăoară cum este regimul Ungariei aristocratic-feudal. Intre aceasta cameră retrogradă şi între camera comunelor, camera poporului, cu elemente liberale, progresiste, exista de mai mult timp o încordare oarecare, deoarece Lorzii împietriţi în vechile deprinderi nizuiau a împedeca orice avânt spre reforme liberale şi democratice ale camerei comunelor. Lorzii, ca toţi aristocraţii ramoliţi, îşi vedeau periclitate prin nouile avânturi democratice privilegiile mucegăite. încordarea aceasta s-a schimbat cu vremea în o luptă acerbă între cele două camere legislative, care se continuă cu vehemenţă şi cerbicie cu deosebire de vreo doi ani încoace şi care s-a terminat joi cu înfrângerea puterii aroganţilor lorzi. Pionerul acestor lupte, cel mai aprig şi real luptător pentru validitatea ideilor curate democratice, este ministrul de finanţe al Angliei, Henry George-Lloyd. El a proclamat marele principiu, că democraţia săracă nu are nici un preţ. Trebue ca poporul, ma-*; r*o» mna potft.r P.flilni* Sfi flilUIP’ft I la stare bună după munca sa sârgui- toare şi să nu fie exploatat pe nedreptul de şleahta aristocratică şi de stat. Stăpânit de aceste vederi clare şi juste, George Lioyd şi-a alcătuit proiectele sale de venituri şi contribuţiuni, în senzul, ca cetăţeanul mai sărac şi muncitorimea să fie scutită după posibilitate de poveri grele în suportarea poverilor publice, şi diferenţa în minus ce s’ar isca din cauza aceasta în budget, să se restitue prin o supunere justă la darea marei proprietăţi şi a marilor capitaluri. George Lloyd a pretins, ca marea proprietate să fie lipsită de privilejgiile ei de până aci, a cerut să se introducă sistemul de dare progresiv. In acest sens şi-a presentat proiectele în 1909. Aristocraţii conservativi s’au revoltat. Votate de camera comunelor, proiectele lui George Lloyd au fost respinse de camera Lorzilor. Aceasta a fost semnalul de înteţire a luptei. Guvernul însă, care afară de muncitori, era sprijinit şi de Irlandezi, a mers mai departe. A pregătit un proiect, acceptat de camera comunelor, prin care se reduce esenţial puterea de rezistenţă a Lorzilor". Anume proiectul dispune, că în chestiuni de finanţe ale statului, cum şi în alte chestiuni importante, camera Lorzilor nu are drept de veto. Un proiect de lege acceptat de camera comunelor devine lege, chiar şi dacă nu întruneşte aprobarea Lorzilor. Lupta în contra acestui proiect a fost şi mai înverşunată din partea Lorzilor. Din anumite consideraţii, camera comunelora fost de două ori disolvată (în 1910 şi 1911) şi s’au făcut alegeri. Nouăle camere au susţinut cu insistenţă proiectul guvernului şi aşa, după lupte crâncene a ajuns proiectul la decidere în camera Lorzilor, joi în 9. c. şi a fost acceptat. Lorzii sau mai bine zis, majoritatea din camera Lorzilor a votat vetabillul, îndreptat contra lor, din o necesitate speculativă. Guvernul rezolut şi precaut a esuperat învoiala regelui George, că dacă Lorzii vor respinge veta-billul, se va aplica faţă de camera Lorzilor aşa numitul peer-shub, adecă regele în baza prerogativelor sale va numi atâţia membrii noui în camera Lorzilor, câţi vor fi de lipsă pentru a majoriza pe membrii retrograzi. Opoziţia din camera Lorzilor a mai făcut unele încercări de mijlocire. Prin lordul Landsdowne a propus unele amendamente la proiect. Intre acestea cel mai însemnat a fost amendamentul referitor la autonomia Irlandei, pe care guvernul e decis a o realiza, dar Lorzii retrograzi o detestează. Guvernul n’a primit nici un fel de compromis şi în cele din urmă Lorzii s’au plecat. Ziua de 9 August este deci o zi istorică, o zi de cea mai mare ponderozitate nu numai în istoria Engliterei, ci şi în evoluţia democraţiei şi a ideii naţionale din toate ţările. Precum votarea veta-billului înseamnă triumful democraţiei, aşa respingerea amandamentelor lordului Landsdown, mai cu seamă în ce priveşte autonomia Irlandei, înseamnă triumful ideei naţionale. Prin asigurarea autonomiei Irlandei, pentru care Irlandezii au purtat o luptă crâncenă şi au adus jertfe uriaşe, ei au ajuns la un splendid rezultat pe terenul naţional şi economic. In ziua de 9 August a triumfat adevărata reprezentanţă a poporului, asupra reprezentanţei de clasă, a triumfat progresul asupra retrogradismului, munca cinstită cetăţenească asupra feudalismului sec. Popoarele nemaghiare şi în special poporul român, cu sentimente şi străduinţe democratice atât de desvoltate, n’are decât să salute acest triumf, pentru că, cum zice un sociolog, „cu progresul culturii se desvoaltă la popoare o anumită conştienţă socială internaţională şi lărgirea şi estinderea drepturilor omeneşti trece de la o ţară la alta, de la un popor la altulu. Dr. Mania la Khuen. «Bud. Tud.» desminte ştirile răspândite de ziare, că prin întrevederea d-lui Maniu la Khuen s’ar fi reluat firul împăciuirii Românilor. Semiofbioasa e informată, că d-nul Dr. Maniu a cercetat pe Khuen în o chestiune, care priveşte exclusiv fostul său cerc electoral, al Vinţului de jos. Camera. Şedinţa de Sâmbătă a camerei s-a petrecut cu votări şi interpelaţii. Prezid, a prezentat adresele oraşelor Bresta (cerc. Vil.), Braşov şi Ch. Oşorheiu, în care cer luarea de la ordinea zilei a proiectului reformelor militare. Au urmat votări, cerute de opoziţie, apoi la finele şedinţei câteva interpelaţii. Şedinţa următoare va fi Miercuri. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« O încercare de împăcare între Vatican şi Quirinal. De G. Ocăşeanu. Suferinţele grele, prin cari trece Papa Pius X, aduc în punctul luminos al chestiunilor zilei înmuiarea intransigenţei pontificale de pe timpul lui Leo XIII. Sub acest Papă bine intenţionat şi pricepător al împrejurărilor în care a trăit, Vaticanul oficial nu s’a îndepărtat de linia înţelepciunei, decât când a fost constrâns de camarila cardinalicească. In privinţa aceasta sunt probe deajuns. «Corriere dela Sera» inspirat de cele ce se vor putea petrece în jurul eventualei treceri «ad Patres» a mult bolnavului pontif, a dat la lumină un document despre o pregătire de apropiere între Vatican şi guvernul italian. Se pare, că mai de demult pe sub mână se întreţineau relaţiuni între diferitele guverne italiene şi Papii Romei. Prin urmare, în fond nu era un sentiment de ură ireductibilă între cele două torţe disparate. Totul depindea de fluctuaţiunea partidelor din Vatican, care înclinau azi pentru intransigenţă şi mâine pentru «benevicii». O rudenie de aproape a fostului prim-ministru italian, Crispi, d-nul Palamanghi Crispi dă la iveală, în ziarul citat, un interesant articol, care face senzaţiune într’un timp ca cel de faţă, când, serbându-se încă jumătatea centenarului Regatului Italiei, ziarele papale spun, că acest eveniment se serbează cu «festivităţi banditeşti la adresa Vaticanului». Articolul nepotului marelui ministru italian, Crispi e foarte instructiv, pentrucă ne permite o ochire discretă în culisele negocierilor Vaticanului cu unele personaje din Vatican. Autorul articolului prezentă pe scenă de o parte pe bărbatul de stat Crispi, iar de altă parte pe abatele Tosti de Monte Cassino, vice-archivarul Sfântului Scaun. Acest abate se remarcase de mai înainte prin scrierile sale istorice, dintre care, pentru istoria Italiei «Uniunea statelor lombardice» a fost de mare folos. Dar ce e de semnalat și mai mult în favoarea abatelui Tosti era, că Leo XIII îi sprijinea până la punctul de a se expune. Ce voi istorisi aici se urcă la acum 25 de ani. In istoria Vaticanului o așa scurtă perioadă nu însemnează decât un minut. Deviza bisericei catolice e să fie răbdătoare, căci ea e eternă. (Patiens quia aeterna). Deci ce vom istorisi acum e de eri. In luna ini Maiu 1887 abatele Tosti solicită o audienţă la Crispi, dându-se ca venind din partea Pontifului. Obiectul audienţei era să înceteze neînţelegerile dintre Stat şi Biserică. Spre a dovedi buna intenţiune a Vaticanului (sau mai corect a Papei, personal) Tosti a dat lui Crispi o broşură «La Conciliazione» (a cărei prefaţă era, se spune, scrisă chiar de Leo XIII), dar care in tot cazul era scrisă cu aprobaţiunea Papei. In broşura aceasta nu era vorba de Regele Italiei, ci de poporul italian întreg, care a pus mâna pe Roma. Papa n’are nevoie să se adreseze prinţilor din Casa Savoia spre a recâştiga Roma, căci aceştia n’au nici o putere asupra Romei. Şi dacă poporul italian ar da Roma Papilor şi ar vrea să aibă el Cetatea eternă, ar trebui s’o cucerească dela poporul italian. Pe baza acestor argumentăţi, abatele căuta să-l încânte pe subtilul diplomat Crispi, spuindu-i că un popor de aproape 40 de milioane ar putea trăi în armonie cu Papa, pe care să-l ducă chiar în lectică, ca vechii romani pe Iuliu Cezar. Sicilianul Crispi ascultă cu duhul blândeţei pe abatele Tosti şi... nu zise nimic. De aceea, părintele Tosti se înfăţişă a doua oară înaintea enigmaticului diplomat şi-l rugă in numele Papei la o declaraţie in scris. Pentru a putea merge mai departe, Papa Leo XIII s-ar fi mulţumit la început cu cesiunea proprietăţei San Paolo şi a fondului bisericesc ei aparţinător. San Paolo era una din cele patru Basilice patriarhale, ce formează cel al patrulea picior al Scaunului Sf. Petru. In principiu Crispi n-a făcut nici o obiecţiune, dar îi făcu cunoscut părintelui Tosti, că şi Vaticanul ar trebui la rândul său să vie cu o ofertă conciliantă spre a fini odată cu vrăjmăşii interne. Abatele Tosti îi prezentă după aceasta primului ministru Crispi o scrisoare a cardinalului secretar de stat, care se pune garant că într-adevăr numai abatele Tosti se bucură de deplina încredere a lui Leo XIII, şi că trebuesc îndepărtate influenţele secundare ce înrâuresc chestiunea privitoare la cesiunea Basilicei San-Paolo. Adevărul era, că Pontiful predecesor lui Pius X ţinea enorm să între în posesiunea numitei Basilici. Tosti explică zorul acesta al Papei prin intenţiunea acestuia de a paralisa partidul intransigent din Vatican, care îi era vrăjmaş în politica de conciliaţiune cu Regatul. Fi va fi fost sinceră această expunere a lucrurilor, nu se poate spune cu siguranţă, în tot cazul e adevărat că la 23 Maiu Leo XIII a ţinut cardinalilor o alocuţiune cu tendinţă conciliantă. »Să dea cerul«, zicea răposatul Pontif, »ca zelul nostru pacific să fie de folos mai ales Italiei noastre, naţiunei pe care însuşi Dumnezeu a unit-o strâns de pontificatul roman şi pe care şi natura ne-o recomandă (?) inimilor noastre. Din tot sufletul dorim, precum am repetat-o şi de altădată, ca inimile tuturor italienilor să se afle în siguranţă şi în linişte, pentru ca să înceteze pernicioasa desbinare de până acuma«. Pe când Papa Leo XIII ţinea acest enigmatic limbaj, deodată în Vatican s-a schimbat sceneria. Intransigenţii au venit la cârmă şi au rupt orice negocieri dle apropiere de detestatul Quirinal. In faza aceasta stau lucrurile și până azi. »Seara..