Gazeta Transilvaniei, februarie 1912 (Anul 75, nr. 24-47)

1912-02-01 / nr. 24

Pagina 2, datoria mea să pun domnilor Vaida şi Goga următoarele două întrebări: 1. Nu se cred d-uiile lor datori de a face o ultimă sforţare de a lămuri a­­cest dureros conflict şi a încerca, de se va putea, aplanarea lui ? 2. Au încredere în sentimentele mele şi în judecata mea obiectivă şi nepărtinitoare? Şi pot asigura că numai răspunsul afirmativ la aceste întrebări legitimă în conştiinţa mea intervenţiunea ulterioară, — cu atât mai mult, că însuşi acest răspuns afirmativ îndepărta şi umbra de îndoială în ce priveşte fie sincerita­tea, fie sentimentele adevărate, de care erau însufleţite ambele părţi. Astfel am ajuns, de comun acord, să redactăm comunicatul adresat în nu­mele meu cătră presă, precum am sta­bilit şi modul de procedare în ce pri­veşte publicarea actelor şi mersul cer­cetărilor noastre. Nu am luat dar asupra-mi sarcina de judecător, ci numai de mijlocitor prietinesc, ale ale cărui intenţiuni nu se îndoiau nici d. Vaida, nici d. Goga. Nu aveam de dat o sentinţă, care să fie o­­bligătoare pentru ei, ci numai ei s’au legat, înainte de a păşi mai departe in acest conflict, de a vedea dacă din cer­cetarea ce urma a se face împreună nu se va putea stabili vre-un fapt nou, in a cărui lumină, chiar pentru ei, toată afacerea s’ar putea înfăţişa sub un alt aspect, sau dacă o lumină nouă nu va putea răsări dintr’o analiză şi precizare, făcută alături de un prietin nepărtini­tor, a faptelor cunoscute. Nu am altă autoritate decât aceea, pe care mi-o dă încrederea amândurora, şi nu mi-am rezervat alt drept decât acela, pe care mi l-ar putea da convin­gerea şi conştiinţa fiecăruia din ei. Am studiat toate actele afacerii şi are procedat şi la un supliment de an­chetă personală. In cele ce urmează pe temeiul a­­cestei cercetări, voi căuta să lămuresc: 1. Cum se înfăţişa toată chestiu­nea pentru d. Vaida în momentul când îşi formula acuzaţiunea, şi dacă i­ se poate imputa vre­o nesocotinţă sau lipsă de sinceritate. 2. Cum se prezintă aceeaş chestie în situaţia specială a d-lui Goga, atât în momentul când a aflat grava acuzaţie ce i­ s’a adus, cât şi în urmă, precum şi dacă i­ se poate găsi vre-o vină. 3. Analiza obiectivă a împrejură­rilor, ce vor fi rămas neelucidate prin lămuririle de mai sus. 4. Concluziunile mele.­ ­ Prin articolul publicat in «Româ­nul» din 24 Dec. 1911 (6 Ian. 1912), d. Alexandru Vaida-Voevod a formulat îm­potriva dlui Octavian Goga acuzaţiunea precum că acest din urmă, fiind membru în comitetul naţional, s’a prezentat fără ştirea comitetului, la un bărbat politic maghiar făcându-i anume declaraţiuni relative la neînţelegerile, ce ar fi exis­tat în sânul comitetului naţional. Cu­prinsul acestor declaraţiuni imputate d­­lui Goga, a cum rezultă atât din arti­colul citat, cât mai cu seamă din actele publicate în numărul 17/30 Ian. 1912 al «Românului», în ce priveşte comuni­­caţiunea făcută de către amintitul băr­bat politic (d. Kristóffy) direct d-lor Vaida şi Maniu, — se mărgineşte la constatarea «nemulţumirii elementelor tinere» cu direcţia partidului, întrucât în momentul de faţă ana­lizez lucrurile din punctul de vedere al situaţiunii, în care se afla d-l Vaida în momentul, când şi-a lansat acuzaţiu­nea, ni­ se impun două întrebări: 1. Se poate oare contesta, că ast­fel de comunicaţii din partea d-nului Kristóffy cătră d-l Vaida au avut loc, atât în ce priveşte faptul însuş, cât şi în ce priveşte cuprinsul ei? 2. Se poate admite, că d-l Vaida a fost ţinut să creadă d-lui Kristóffy? La prima întrebare răspunde pe deplin mulţumitor însuş d-l Kristóffy, când declară în faţa d-lui Goga (cum declarase înainte şi d-lui Bocu), că omul, pe care Excelenţa Sa susţine, că l-ar fi luat drept un »Octavian Goga« autentic a i desaprobat, că nu m-au (pe d-l Kristóffy) candidat în cercul Boc­şei“. Pe cine putea oare desaproba a­­cest »Octavian Goga« pentru această fapta, dacă nu direcţia partidului şi în special pe preşedintele clubului d-1 Mi­­hali? Şi în numele cui se făcea desa­­probarea şi se propunea reparaţia, în formă de altă candidatură, ce nu putea doar fi un fapt personal al des­­aprobatorului ? Putea pentru d-l Kris­tóffy fi o dovadă mai patentă de »ne­mulţumirea elementelor tinere«, cami fi­reşte, în gândul Excelenţei Sale, doriau prea mult să fie reprezentate în parla­ment de Excelenţa Sa? Mai mult. Declaraţia domnului Kristóffy acopere pe deplin, la treacăt să fie zis, şi mărturia d-nului Milan Hodza, (lăsând la o parte, bineînţeles, pentru moment chestiunea de identitate) căci a spune despre omul, care ţi-ar fi oferit un cerc electoral fixând și costul la 20 mii cor., numai că­­mi-a făcut impresia, că a voit să-şi ofere servi­ciile, înseamnă a recurge la un eufe­mism, care frizează ingratitudinea. Vădit, suntem numai în fața unor variante, perfect explicabile atât prin deosebirea de persoane, între cari au avut loc aceste convorbiri, prin împre­jurările, în care ele s-au produs, cât şi prin punctul de vedere, din care privea lucrurile vorbitorul în aceste situaţiuni deosebite. Prin urmare, departe de a constata în această privinţă vre-o desminţire în declaraţiiunile semnate de domnul Kris­tóffy, eu nu pot vedea în ele, decât o confirmaţiune, atât în ce priveşte fap­tul însuş, cât şi în ce priveşte cuprin­sul comunicaţiunei făcute de Excelenţa Sa cătră d-l Vaida. Orice argumentare deci este de prisos, fără să vorbesc de faptul, că la a­eastă comunicaţiune a fost faţă şi un martor d-l luliu Maniu, ceea ce pentru orice om cu mintea sănătoasă înlătură posibilitatea oricărei discuţiuni. Dar au crezut d-nii Vaida şi Ma­niu spuselor d-lui Kristóffy? Mai curând poate ar trebui să pu­nem întrebarea : Oare au putut ei pune la îndoială veracitatea d-lui Kristóffy? Erau ei în­dreptăţiţi să presupună, că d-l Kristóffy se expune cu atâta uşurinţă unei des­­minţiri, în cazul, dacă d-nrile lor ar fi comunicat îndată d-lui Goga această conversaţiune? Pe lângă aceasta con­vorbitorii d-lui Kristóffy ştiau, că pe atunci d-l Goga în adevăr prin acţiu­nea sa în sânul comitetului şi mai ales prin criticile formulate chiar în faţa domniilor lor şi a altor persoane, obici­­nuia a lua o atitudine de opozant. Un moment d-1 Goga ridica obi­­ecţiunea, că d-1 Vaida, cu care şi după alegeri d-sa păstra încă relaţiuni prieti­­neşti şi chiar intime, atâta vreme nu i-a făcut nici o aluziune la conversa­­ţiunea avută cu d-l Kristóffy. Această discreţiune a avut urmări nenorocite, căci altfel toată chestiunea ar fi fost de mult limpezită. Totuş puţină cuge­tare înlătură însemnătatea acestei obi­­ecţiuni. Mai întâiu, tocmai dacă d nii Vaida şi Maniu nu ar fi crezut cuvin­telor d-lui Kristóffy, ei nu ar mai fi a­­vut nici un motiv să tăinuiascâ această conversaţiune, care atuncia ar fi tre­buit socotită de ei cel mult ca o încer­care grosolană de intrigă. In al doilea rând, odată ce faptul şi cuprinsul con­­versaţiunei sunt confirmate de declara­ţiile semnate de d-1 Kristóffy, ce rost mai are de a căuta explicaţia acestei îndelungate tăceri, care se constată în fapt, ori cum d-l Goga, personal, ar fi interpretat-o şi apreciat-o? D-nii Vaida şi Maniu explică discreţiunea lor prin faptul, că forma anodină, în care d-nul Kristóffy, la urma urmelor, a îmbrăcat comunicaţi­unea sa, oricât de desagrea­­bil îi surprinsese ea în primul moment, nu le îngăduia să-i atribue o mare im­portanţă. Dacă d-nul Kristóffy le-ar fi spus măcar despre oferta unui cerc fără autorizarea celor în drept, desigur chestiunea ar fi fost privită altfel. Dar în împrejurările de atunci ei vedeau mai mult în actul presupus al d-lui Goga o manifestare de vanitate juve­nilă, o încercare de a-şi da o mai mare importanţă politică, şi în faţa tăcerii d-lui Goga însuş, prefereau să nu-i a­­tingă susceptibilitatea. Am cu atât mai puţine motive de a pune la îndoială a­­ceastă explicaţie, întru­cât de fapt se stabileşte, că, de pildă, şi d-l Aurel Vlad, căruia d-l Kristóffy îi spusese cam acelaş lucru, nu a crezut nici el de cuviinţă să dea vreo importanţă a­­cestei informaţiuni şi să o comunice cuiva. Importanţa informaţiunei iniţiale creştea cu timpul în ochii d-lui Vaida numai în lumina evenimentelor ulteri­oare. După Septemvrie trecut, când a avut loc conversaţia, înregistrată în actele publicate, dintre d-nii Kristóffy şi Hodza, d-sa aude deja despre «o ofertă de servicii», despre care înainte nu se vorbia; iar în Decemvrie, cu puţine zile înainte de momentul, când d. Vaida se crede dator de a păşi la o acuzare publică, intervine mărturia d-lui dr. Szakolczay, care înlătură ulti­mele şovăiri. Pentru a judeca cu dreptate actul unui om, suntem datori să ne identifi­căm un moment măcar cu procesul psihologic, ce se petrece în el. Care este starea sufletească a d-lui Vaida în acest moment critic? Pentru ori­ce organizaţiune de partid, răzvră­tirea unei părţi din membrii ei, şi mai cu seamă a membrilor, care poartă vre-o răspundere­­şi iau parte la direc­tiva partidului, se prezintă ca o tradare de partid. Iar în situaţia specială din Ardeal o tradare de partid nu are ca­racterul relativ inofensiv, pe care l-ar avea defecţiunea vre-unui «liberal» sau «conservator» în altă parte. Lupta po­litică fiind dată aici pentru apărarea însăşi fiinţei naţionale, tradarea de par­tid se confundă, fireşte, cu tradarea de neam în ochii tuturor acelor, cari ră­mân credincioşi steagului partidului. Un răzvrătit în asemenea împrejurări nu poate fi privit ca un simplu adver­sar, ci ca un duşman, şi un duşman ce pare cu atât mai odios, cu cât e mai vie conştiinţa de dreptatea cauzei a­­părate. Sunt fatalităţi ale vieţii de par­tid, cine nu-şi poate impune această aspră disciplină de partid, cine nu poate subordona, în condiţiunile tragice ale luptei naţionale necesităţilor inexora­bile ale luptei împotriva opresorului toate consideraţiunile ideologice, acela nu are însuşirile necesare de luptător, şi nici nu are ce căuta în politică. Toate aspiraţiunile şi toată acţiunea de critică, întrucât sunt legitime, nu se pot exer­cita împotriva partidului, ci numai în sânul partidului, şi în limitele compa­tibile cu disciplina lui. Acest punct de vedere l-a afirmat solemn întreg comitetul naţional faţă de acţiunea «Tribunei». In Decemvrie trecut,relaţile dintre comitet şi «Tri­buna» se înăspriseră până într’atâta, încât era clar, că dacă nu intervine imediat pacea cu restabilirea vieţii nor­male şi a disciplinei de partid, nu ră­mâne altă eşire, decât un răsboiu de exterminare între taberele invrăjmăşite. Alexandra Vaida nu este omul, care să se oprească la jumătatea dru­mului. In acest moment în cugetul său vinovăţia lui Goga apare tot mai mult ca o certitudine. Campionul de frunte al «Tribunei» întuneca tot mai mult in ochii săi icoana poetului Goga, a omu­lui, care a trezit în noi atâtea senti­mente şi gândiri înalte. Şi mărturia d-lui Szakolczay i­ s’a înfăţişat ca o do­vadă desăvârşită a trădării. In această situaţie chiar simţul datoriei faţă de cauza naţională îi impunea să păşească la o acuzare publică, oricât i-ar fi pe­nibil să apară în acest rol faţă de un vechiu prietin. Judecând rece şi obiectiv, nu pot acorda atâta însemnătate mărturii d-lui Szakolczay. La întrebarea ce i-am­ pus, fiiind de faţă şi d-nii Vaida şi Maniu, d-l Szakolczay mi-a răspuns, că aceea conversaţie între d-sa şi d-l Kristóffy, pe care o resumă în mărturie, a avut loc într’un moment, când atât disenzi­­unile dintre comitet şi »Tribuna», cât şi rolul d-lui Goga în această luptă ajunseseră de notorietate publică, ade­că fusese cunoscute atât d-lui Kristóffy cât şi d-sale, şi că conversaţia însăşi avea de obiect o consultaţie politică între domniile lor asupra stănilor poli­tice la români. In asemenea condiţiuni îmi este cu neputinţă de a izola In conversaţia relatată partea ce se referă la evocarea informaţiunei iniţiale data­­torite presupusului „Octavian Goga« de partea ce poate apărea ca resulta­­tul unei subgestii retrospective, sub presiunea evenimentelor ulterioare, şi nici măcar de raportul personal al fie­căruia din convorbitori, pentru cari de altfel atunci nu precizarea informaţiu­nei iniţiale le putea prezenta vre-un interes, ci situaţiunea de fapt în între­gimea ei. Insă în cugetul d-lui Vaida toate aceste consideraţiuni nici nu se puteau ivi, fiindcă d-sa însuşi ne explică cum în sufletul d-sale, in lumina faptelor ulterioare, se transforma înţelesul in­formaţiunei iniţiale, ce-i părea atât de inofensivă la Început. Din aceste elemente s’a închegat convingerea fermă a d-lui Vaida, că d 1 Goga e vinovat de uneltiri culpabile. Nici un moment nu se putea d-sa îndoi, că nu Octavian Goga, este acela, care ar fi fost la d-l Kristóffy,­­ a vor­bit de nemulţumirile tinerilor, a criti­cat direcţia partidului, i-a oferit servi­ciile sale, şi toate aceste­­a taină, pe când peste tot predica intransigenţa şi lupta mai energică; iar mărturia d-lui Szakolczay îi servea toate lozincele d-lui Goga In aranjarea Kristóffysta. Mai putea fi îndoială? Sinceritatea desăvârşită a d-lui Vaida se dovedeşte prin însăşi siguran­ţa implacabilă cu care este formulată acuzarea ; în fiecare rând al actului de acuzare se simte omul care nu se te­me de desavoare, propune un juriu, nu se îndoieşte dacă cel acuzat va cute­za măcar să-i conteste autenticitatea informaţiilor, etc. Am în această privinţă mărturia preţioasă a d-lui Goga însuşi. Siguranţa acuzatorului l-a impresionat atât de mult, încât d-sa, care ştia că nu a fost la d-l Kristóffy, nu şi-o putea explica decât prin ipoteza unui complot, în care s’ar fi înţeles împotriva d-sale d-l Kristóffy cu vre-o cinci sau şase bărbaţi politici. Dar atitudinea d-lui Kristóffy i-a dovedit, că în faţ, complet nu a fost. Atunci? Care poate fi altă explicare pentru această siguranţă decât covin­­gerea adâncă în veracitatea informa­­ţiunilor sale ? Şi în adevăr, în faţa acestor in­­formaţiuni s’ar părea că nu poate fi decât o singură deducţiune logică. Nu e de mirare, că d-1 Mauru întâi de­clarase că e inadmisibil ca d-1 Goga să poată tăgădui făptui însuşi al vizi­tei sale la d-1 Kristóffy, iar apoi, că e inadmisibil ca acest din urmă să com­­firme această tăgadă. Dar realitatea odată mai muit şi-a bătut joc de toate deducţiunile logicei. La Situaţie- In ambele capitale, in Viena şi Budapesta audienţe, conve­niri şi întrevederi intre corifeii politici, iar în urma acestora un potop de com­binaţii, dar nimic sigur, acesta e azi tabloul situaţiei. Primministrul Khuen a fost Du­minecă în audienţă la M. Sa, după ce a conferat prealabil cu primministrul Stu­igkh. Tot Duminecă a fost chemat telefonice la Viena ministrul Lukács. Luni Khuen a fost din nou în au­dienţă, iar seara a plecat la Budapesta, împreună cu Lukács. Combinaţia mai nouă, răspândită din cercurile guvernamentale, este, că pentru cazul, că Iusth stăruie mai de­parte pentru obstrucţia tehnică, M. Sa a încredinţat pe Khuen să dispalve ca­mera. Moştenitorul tronului austro-ungar in Rusia. După ştiri din Viena arhidu­cele Francisc Ferdinand va înapoia în luna Mai vizita marelui duce Vladimi­­rovits în Carskoje-Selo. Moştenitorul tronului austro-ungar va fi în tot tim­pul petrecerei sale în Rusia, oaspele Ţarului Rusiei. Budgetul marinei austro-ungare, după ştiri din Viena, nu va prezenta anul acesta o urcare mai însemnată faţă de anul trecut. Din creditul ex­traordinar de 312 milioane de coroane votat anul trecut de delegaţiuni, se vor lua anul acesta în budget 67 mi­lioane, iar budgetul întreg al marinei se va cifra cu 130 milioane coroane. GAZETA TRANSILVANIEI. Micii tirani creştini. 9 Oradea-mare, 10 Febr. c. Vă raportez despre un caz revol­tător, Înscenat de micii tirani din se­minarul romano catolic de aici, faţă de teologii romani, interni în acest­­se­minar. De mult semin­arii­le rom. cat. în cari se cresc din nefericire mulţi teologi gr. cat. români sunt cuiburile celui mai încarnat şovinism. Teologilor români li­ se ia în nume de rău vorba românească şi sunt hui­duiţi dacă vorbesc româneşte, nu li­ se admit cărţi româneşti şi este interzisă Intrarea ziarelor şi revistelor româ­neşti. Cazul însă, ce s’a petrecut acum în seminarul de aici întrece toate vol­­niciile seminariale de până acum, faţă de teologii români. Toţi teologii români gre car, din seminar în număr de 16 inşi, au fost eliminaţi din cauză, că au declarat solidar, că ei au dreptul a vorbi româneşte şi ţin neclintit la limba lor maternă, care e şi limba liturgică a bisericii lor. Însă la acest act barbar de into­leranţă a dat un mic incident. Un pri­­miauit Ioan Cosma s-a bolnăvit şi a intrat în infirmerie. Un coleg al lui, Bonea, teolog de anul IV i-a vizitat şi au conversat româneşte. Teologul un­gur catolic, care avea inspecţia, i-a în­trerupt şi le-a zis să vorbească un­gureşte. — Noi am vorbit în limba noas­tră maternă, i-a reflectat Bonea, — la aceasta avem drept... Cauza a ajuns la prefectul semi­narului, căruia Bonea asemenea i-a re­­peţit, că teologii români au drept la limba românească, chiar şi în vederea carierei lor. Şi la acest drept ţin toţi teologii români. Atâta a trebuit. Şovinismul s-a ridicat furios spre a lovi. S-a convocat o conferenţă sub prezidiul episcopului Lányi, fiind de faţă corpul profesoral şi elevii. Aici s-a petrecut aceeaş scenă. Bonea a accentuat din nou dreptul limbii române. Episcopul Lányi a dojenit pe Bo­nea şi a spus teologilor români, că în sensul regulamentului, un seminar nu e permis■ a vorbi decât ungureşte... Abia sfârşi vorba Lányi, când Bonea, drept ca un brad, îi răspunse respicat, desbumbându-şi reverenda: — Dacă ne luaţi limba, pof­tim aici este ,şi reverenda. Eu nu nu pot rămânea nici un moment aici.... Apoi se adresă cătră colegi şi le zise: — Adio, fraţilor! Fiţi solidari şi buni români până la moarte! Şi eşi. Vrednicul teolog a plecat la mănăstirea Prislopului, unde se va călugări. Teologii români s’au declarat so­lidari cu Bonea, iar conferenţă i-a de­clarat de eliminaţi din seminar. Jertfele molohului maghiarizător sunt următorii: George Bonea, originar din comuna Fărcaşa (judeţul Satmarului), copil de ţăran sărac, a absolvat liceul maghiar din Oradea-mare. Mihaiu German, din comuna Suplac (jud. Biharei), copil de preot, a absolvat liceul maghiar din Oradea-mare. Ignaţie Kirvai, originar din co­muna Sanislău (jud. Satmarului), copil de ţăran sărac, a absolvat liceul ma­ghiar din Oradea-mare,­­două cursuri teologice la Călacea (Kalocsa). Iuliu Mărcuş, originar din comuna Mădaras (jud. Satmarul), tatăl său este învăţător in pensiune, a absolvat liceul maghiar din Satmar. George Pop, originar din comuna Sanislău (jud. Satmarului) copil de ţăran sărac, a absolvat liceul maghiar din Oradea-mare. Vasile Popan, originar din comuna Borleşti (jud. Satmar) tatăl său este în­văţător, a absolvat liceul maghiar din Baia-mare. Ion Pasca, originar din Buteasa (jud. Satmarului), tatăl său este notar comunal, a absolvat liceul maghiar din Gherla. Iuliu Sabo, originar din comuna Vaşad (jud. Biharei), copil de învăţător, a absolvat liceul maghiar din Oradea­­mare. Valerie Burcuş, originar din co­muna Iadani (jud. Satmarului), tatăl său este învăţător în pensiune, a ab­solvat liceul din Beiuş (clasele superi­oare cu limbă de propunere maghiară, în clasele inferioare gramatica maghiară, geografia, istoria şi matematica se predau in limba maghiară). Sabin Goron, originar din comuna Cărăşeu (jud. Satmarului), tatăl sau este învăţător, de curând a fost destituit, fiindcă „n’a răspândit în­deajuns spiritul maghiar“. A absolvat liceul din Bistriţa. Ştefan Mărcuş, originar din Mă­­dăras (jud. Satmarului), copii de mă­­estru, şi-a făcut studiile secundare la lice­ele maghiare din Satmar şi Oradea­­mare. Aurel Coza, originar din comuna Pribeliştei (jud. Satmar) copil de preot, a făcut studiile secundare la liceele maghiare din Baia-mare şi Oradea-mare. Salvator Dan, originar din comuna Buduriasa (jud. Bih­aret), tatăl său este gornic de pădure, a absolvat liceul din Beiuș. Ion Steer, originar din comuna Ja­­dani (jud. Satmar), copil de măestru făurar, a absolvat liceul maghiar din Oradea-mare. Fodor K­aica, originar din Uifalău (jud. Albei de jos), copil de ţăran, a absolvat liceul din Beiuş. Antoniu Pop, originar din comuna Spinuş (jud. Biharei) copil de preot (de­cretatul scriitor Antoniu Pop), a absol­vat liceul maghiar din Oradea mare. * «Világ» e informat, că despre in­cident au fost înştiinţați telegrafic epis­copii Dr. Radu şi Széchényi, de la Orade, cari ambii să află în Budapesta. Contele episcop Széchényi a dispus te­legrafice, ca sentența de eliminare să se considere de­o­camdată de provizorie. Nr. 24.—1912. Scrisoare din Berlin. — Ră­zboiu și pace. — Aniversarea Unirei Principatelor române. — Des­chiderea noului Parlament. — — Februarie c. Evenimentele din politica interna­ţională a ultimelor luni au dovedit pe deplin cât de puţin sigură e pacea în­tre statele mari Europene. Fiorii răz­boiului apar zilnic, când prin agitaţia imperialiştilor şovinişti contra guver­nului după ei prea conciliant, prea pacinic, când prin veştile nesigure ce stânjenesc vieaţa comercială. Zilnic ne ajung la urechi ştiri despre neliniştea semnalată la bursă, sau despre nesigu­ranţa înprumutului de stat german. Iar despre întrecerea nebună dintre state de-a avea armata şi marina cea mai hotărâtoare, cetim în toată ziua. In timpul din urmă însă, multe spirite eminente, cari văd nefastul politicei imperialiştilor şovinişi, fac front acestei campanii războinice şi de intimidare. Nu aşa de mult oameni însemnaţi ai Germaniei şi Angliei întruniţi în un congres la Oxford aminteau necesitatea înfrăţirii acestor doue popoare, iar în Dumineca trecută marele ziar «Berliner Tageblatt» în un articol de fond, dato­rit unui renumit diplomat al imperiu­lui, pledează cu toată convingerea pen­tru sistarea întrecerii de înarmare, ce ia în continuu proporţii mari. Iar în zilele din urmă s’a înfiin­ţat aici la Berlin «Societatea pentru înţelegerea internaţională» cu scopul frumos de­ a contribui la aplanarea chestiunilor internaţionale cu mai puţin pericol şi zdruncinare. Dintre numeroşii

Next