Gazeta Transilvaniei, decembrie 1913 (Anul 76, nr. 263-284)

1913-12-01 / nr. 263

irsqua» 2 sprijinesc aceste tendinţe. Dacă ţara noastră e insultată, autorităţile româneşti nu iau nici o măsură. Câteva organe austriace ca »Reichspost« şi »Oesterreichische Rundschau« afirmă că apropierea de România e imposibilă din cauza persecutării sistematice a Românilor din Ungaria. A-şi putea să fac României un bilanţ in faţa căruia s’ar opri şi Europa. In satele din România locuite de unguri limba lor e exclusă din şcoli şi biserici. (Rakovski, ruşine, ruşine!) Adversarul nostru Scotus Viator, scriitorul englez, e în relaţii intime cu cercurile vieneze. E regretabil că o clică austriacă a emis ideia că dualizmul trebue să facă loc unui stat al naţionalităţilor. In aceiaşi vreme e regretabil că împăcarea cu Croaţii a căzut tocmai acum, deoarece ar putea da loc la numeroase concluzii greşite. E ne mai auzit că acum se pregăteşte împăcarea cu românii într’un act identic. In astfel de împrejurări cea mai mare greşală e că tratezi cu fruntaşii naţionalişti Aceasta înseamnă împilarea politică a ungurilor. Intr’o vreme când România îşi făcea atitudinea pendentă de politica noastră internă, cănd factorii austriaci hotărâtorii contribue la îmbucătăţirea fiinţei noastre naţionale, numirea contelui Czernin ca ministru la Bucureşti, pune vârf la toate. Această numire e o frângere atât de dureroasă a ungurismului, încât e imposibil să te poţi ocupa îndeajuns de ea. Chiar dacă contele Czernin ar fi făcut parte de mai înainte din corpul diplomatic, totuşi trebue să se protesteze contra numirei sale. Care ne mai auzit ca acest post să fie încredinţat unui om care nu face parte din corpul diplomatic. Oratorul citeşte pasagii din scrierile contelui Czernir, pentru a dovedi că noul ministru la Bucureşti, a pus în discuţiune chestiuni diametral opuse statului naţional unguresc şi continuităţei Constituţiei ungare. Într’un moment când starea spreior din România condiţionează bunele relaţii cu monarhia de curentul ce va lua politica de naţionalităţi în Ungaria, acest om e trimis la Bucureşti fără să fi făcut gradarea obişnuită. Primul ministru Tisza, care a declarat in secţiuni că contele Czernin nu va reprezintă la Bucureşti decât politica oficială a monarhiei, a primit răspunsul violent al ziarului „Reichspost“, care l-a atacat ca şi pe mine. Admiţând chiar că Czernin va face politica oficială a monarhiei, totuşi e inevitabil ca, in momentul când se va plânge minsterului de externe contra asociaţiei din România, care alimentează iredentismul român din Ungaria să primească acest răspuns : »Foarte bine, vom face tot posibilul, dar noi ne cunoaştem ; în scrierile d-voastră exprimaţi aceleaşi păreri pe cari le reprezintă această asociaţie«. Contele Tisza a declarat în mai multe rânduri că ce a făcut la 4 iunie a fost pentru a întări buna înţelegere intre naţiune şi rege şi pentru a câştiga prestigiul şi importanţa de care în lupta din ultimii ani ungurii o perduseră. Contele Tisza a jertfit întreg regulamentul parlamentar pentru a-şi ajunge scopul şi pentru ca naţiunea ungară să fie hotărâtoare în chestiunile monarhiei. Unde sunt însă aceste rezultate când contele Czernin poate fi trumis la Bucureşti ? Nu voiu să insult pe d-l prim-ministru presupunând că ocuparea postului de ministru la Bureşti i-a fost tot atât de neplăcută ca şi mie, poate mai neplăcută încă, dar nu a putut s o împiedece. Acesta e rezultatul, fructul şi consecinţa politicei sale. Acolo unde interesele noastre naţionale pot fi cât se poate de periclitate, a fost trimis un duşman al acestora. Faţă de o astfel de politică eu nu pot avea încredere. După cuvântarea contelui Apponyi preşedintele a suspendat şedinţa pe timp de cinci minute. Chestia ambasadorului Czernin. La redeschiderea şedinţei şeful de secţie în min. de externe contele Wickenburg, declară în numele ministrului de externe, că se simte dator să dea unele lămuriri în ce priveşte persoana contelui Czernin, ambasadorul austroungar la Bucureşti. Ministrul de externe nu se identifică cu concepţia de drept public şi a programului de drept public al contelui Czernin. Totuşi cei care cunosc pe contele Czernin ştiu că e un funcţionar ireproşabil şi un gentilom întreg care la nici un caz nu va face decât politica monarhiei, fie că e la Bucureşti fie că e în altă parte. Această politică nu poate fi alta decât cea identică întru toate cu politca constituţională a ambelor state cari formează monarhia. Discursul lui Tisza. In prima parte a discursului său contele Tisza își apără punctul de vedere în chestia crizei balcanice şi respinge cu deosebire imputarea că atitudinea Monarhiei, precum a fixat o în discursul său din 18 iunie, ar fi avut de urmare rărirea relaţiunilor cu România şi împingerea României în braţele altor Puteri mari. Din contră prin atitudinea Monarhiei, delăturându-se mediaţiunea Rusiei, s’a făcut posibil că România să pornească o rectificare mai largă a graniţei sale.(?) Trece apoi la tratativele sale cu politicianii naţionalişti, asupra cărora vrea să facă câteva scurte declaraţii, deoarece nu poate admite ca această chestiune să se aducă în legătură cu desbaterea externă. (Aprobări) Oratorul protosle’Zi in contra afirmaliunei, ca aceste tratative să se aducă în vreo legătură cu situația externă și cu pretinse dorințe ale guvernului român. (Aplauze.) In privința aceasta nu poate exista vre-o deosebire între bărbaţii politici unguri. De 20 ani reprezent în politica internă a Ungariei punctul de vedere, că este un interes mare, ca concetăţenii noştrii de limba română să se împace cu faptul »naţiunei ungare unitare politice« şi ca să se alipească organismului statului ungar, zidit pe această ideie de stat. Această operă de înţelegere este, fără îndoială şi în interesul statului ungar, dar pentru concetăţenii români este de-a dreptul un interes vital imperativ. Nu numai de la sfârşitul crizei balcanice stau pe acest punct de vedere în ce priveşte înţelegerea cu concetăţenii noştri români. Acestui gând al meu am dat expresiune în diferite rânduri in trecut şi n-a fost vina mea, că iniţiativa mea n-a dus la un rezultat dorit. Strigăte în stânga: Nu e permis să tratăm cu naţionalităţile. E datorinţa lor să se alipească statului ungar. Tisza: In punctul acesta nu e permis să existe între noi o neînţelegere. Eu de asemenea am reprezentat întotdeauna punctul de vedere, ca elementul românesc sa se alipească fără interese deosebite naţionaliste statului ungar. îndată ce am ajuns într’o situaţie de răspundere, am continuat firul tratativelor, cari continuă nu însă cu un partid naţional, care nutreşte aspiraţiuni secrete de drept public, ci cu bărbaţi singuratici, cari graţie influinţei lor asupra conaţionalilor lor, pot avea o influință hotărâtoare asupra masselor largi ale poporului şi astfel ar fi în stare să aducă mari servicii restabilirei armoniei politice interne în Ungaria. Niciodată insă nu m’am sfiit să le spun acestor bărbaţi, că nu-i consider ca reprezentanţi ai tuturor Românilor din Ungaria şi în consecinţă că cu atât mai puţin le pot recunoaşte calitatea de reprezentanţi ai unei organizaţii aparte, care tinde sâ-şi înfăptuiască aspiraţiuni de drept public nemărturisite. Intre aceste limite tratativele se urmează de câtâva vreme, dar n’au fost încheiate încă. Sper însă că vor da un rezultat salutar. în orice caz după încheierea tratativelor voi da publicităţii un raport asupra desfăşurării şi a rezultatului lor. Până atunci vă rog să aveţi răbdare. In orice caz pot asigura pe delegaţi şi opinia publică de pe acum, ca, oricare ar fi rezultatul, unitatea naţională a Ungariei nu va suferi nimic. (Aprobări şi aplauze vii). Contele Apponyi şi a exprimat părerea că această coincidenţă a tratativelor cu anumite simptome semnalate în România, are o apariţie foarte puţin simpatică. Se prea poate, dar aceasta nu e un motiv pentru întreruperea tratativelor împăcării care sunt absolut în interesul ţării. In ce privesc simptomele sporadice în parte nejustificate din România şi în special încercările de a influenţa politica naţionalităţilor din Ungaria în raport cu viitoarea atitudine a României faţă de monarhie, trebue să constat cu satisfacţie că gu- vernul român evită cu multă grijă tot ce ar putea trece drept un amestec în chestiunile de politică internă de la noi. (Aplauze). De încheiere reflectând la afirmaţiunile contelui Appoyi, că aspiraţiunile naţionalităţilor sunt ajutorate de pressa austriacă, Tisza spune că pe aceste voci de pressă nu trebue să se pună prea mare pond. Recunoaşte că sunt unele cercuri în Austria cari sunt contra dualismului. Tocmai aceasta ar trebui însă să ne facă pe toţi maghiarii să luptăm în contra acestor tendinţe, dar pentru aceasta trebue să facem ca în stat să fie mulţumire şi linişte şi să se resfire neînţelegerile. Şedinţa de eri. In şedinţa de eri oratorul cel mai însemnat a fost deputatul Vazsony. A ţinut un discurs lung, luând la critică politica externă a lui Berchtold. Atinge şi chestia română, dar are idei cu totul false despre ea. Văîsonyi ne spune, că gravaminele Românilor din Ardeal sunt aceleaş, ca şi ale Maghiarilor de acolo, şi numai din înşelăciune optică află gravamie române separate. Apoi spune iarăş, că Românilor de aici le merge mai bine, ca la cei de acasă.... A mai vorbit Rakovsky, contra expozeului. Ii răspunde contele Wickenburg, apărând proiectul. După ameazi s’a pus la ordinea zi]i proiectul budgetului ministerului de războiu. Au vorbit contele Hadik, Okolicsányi, Apponyi şi Tisza. Docuțiile continuă şi azi. — Au să mi le ardă de toate! se tângui cu umilinţă gospodarul. — Vrasăzică, de aceea ne ai trezit din somn? — Vrasăzică aveţi să-mi daţi despăgubire? întrebă cu îndoială dediu Andrei. — Muie, du-te şi te culcă, hotărâ căpitanul; şi lasă-ne în pace să ne hodinim. Moşneagul clătină din cap şi oftă. »Ofi boii! îngână el Vulovil vulovi! mă tem să nu-mi fee boii la rechiziţie.. Ce mă fac eu? .. Dar pentru rechiziţie cât se plăte?t ?... Puneţi un cuvânt pentru urne!» Căpitanul răspunse aşa fel, încât dediu Andrei trase grabni lampa. II auzirăm norii avid în tindă: »Vulovi!» Şi până la ziuă îl simţii umbând fără astâmpăr, c trobăind, cuprins de o teamă bolnavă. Îşi cerceta cămările, bunurile, banii cu zimţi, ascunşi la tainic lor, — şi din când în când eşea ca să privească cu durere spre mormanul lui de vreascuri scumpe. In vremea asta soldaţii la focuri vioar, vorbeau vesel şi povesteau, fierbându-şi săraca mâncare de grâu, şi nici unul nu cugeta la înfiorătoarele fapte pe care le visase înfricoşat, toată noaptea, bătrânul bulgar. 3ASXTA T H A M 8 1 L V A S 1 S i. Pactul româno-maghiar. Pactul dintre guvernul ungar şi Românie la ordinea zilei şi în presa maghiara. Toate ziarele au diferite infirmaţii despre acest faimos pact, care după unele e deja încheiat, iar altele spun, că e iminentă aceeptarea lui de ambe părţile. Din ştirile, ce-şi fac turneul prin ziare, vin înşira ai unele mai însemnate, se înţelege cu reserva cuvenită, neluând răspunderea pentru exactitaei lor. Pactul s’a încheiat? Conform unei informaţii, afirmativ din sursă acreditată,ziareler anunţă că pactul între guvernul ungar şi Români s’a încheiat. El va fi cetit în ultima şedinţă a delegațiunilor şi în modul acesta se va da publicităţii. Pactul s’a comunicat în scris dlui Dr. Teodor Mihali, care la timpul său îl va face cunoscut publicului românesc. Probabil, că ştirile despre încheiarea pactului sunt premature. Cuprinsul pactului. Să spunem că prim ministrul Tisza a primit în total 9 memorande asupra rezolvirii chestiei române. In unele din aceste se cere autonomia Ardealului, în altele autonomia naţională. Tisza n’a putut lua in considerare aceste memorande şi pactul se bazează pe alte principii. Cuprinsul lui se ţine în secret, dar el se rezumează în următoarele: Partidul naţional român se declară de disolvat şi Românii întră în celelalte partide din parlament. Românii recunosc supremaţia maghiarimii. Românii se vor bucura de aceleaş favoruri în oficiile publice, în oficiile comitatense, ca Maghiarii, şi poporului român ii se va acorda egalitate de drepturi pe toate terenele, întocmai cum o au Maghiarii. Să zicem că textul pactului 1 a compus Tisza, cu deosebită considerare la raporturile ardelene. Declarăm însă din nou, că nu cunoaştem sursa din care sunt luate aceste informaţii. Părerea unui moderat. Un redactor de la ziarul »Pesti Hul,« a avut o convorbire cu un »distils politic român, un aderent al direcţiei moderate«, care şi-a spus părerile asupra pactului. Dăm din ele declaraţiile mai însemnate. Pacea în adevăr e încheiată. Tratativele s’au început din nou şi acreditaţii români mergând la Viena în primele zile ale lunei Decemvrie, prim-ministrul ne-a înmannat în scris condiţiile. După o discuţie mai lungă cu Tisza, condiţiile sau punctele de pace au fost acceptate. Ce se ţine de aceste pot signaliza, a zis moderatul — că guvernul s’a obligat a executa loial legea de naţionalitate de la 1868, a schimba dispoziţiile legii lui Apponyi, cari împedecă libera desvoltare a poporului român, a desface parohiile române de la Hajdudorog. Faţă de aceste Românii recunosc supremaţia poporului maghiar, partidul radical român va înceta şi Românii îşi vor continua activitatea politică în sinul vreunui partid maghiar, probabil a partidului muncii.... Nu ştim, ce sa credem din astfel de ştiri. Din ziare, »P. Lloyd« în unul său de ori apreciind în un prim articol discursul din urmă al lui Appolyi, ţinut în delegaţiuni, revinepe scurt şi asupra tratativelor de pace, dând sfatul Românilor să renunţe la toate pretenţiile lor extreme. »înţelept« sfat! Ziarul »Világ« zice, că vorbirea lui Tisza a făcut impresia, că pe lângă tot sentimentul său şovinist, caută pacea cu Românii din tactică de partid. Bryan pentru pacea mondială, se anunţă din New-York, că Bryan secretarul de stat de la departamentul externelor, într un pătrunzător discurs, pe care l a ţinut alaltaeri, despre situaţia politicei mondiale, s-a afirmat de un însufleţit aderent al picei mondiale. A arătat, între altele, că cel mai măreţ succes al acestui deceniu este ideea de a înfăptui o pace stabilă mondială. Statele culte — a declarat oratorul —nu pot avea o chemare mai importantă, decât alungarea pe vecie a îngrozitoarei fantome a războiului, ceeace s’ar putea duce la îndeplinire pe doi că , in primul rând să se pună capăt înarmărilor și să se ajungă la o înțelegere comună, ca toate diferendele dintre diferitele state să le rezolve arbitriile de pace. O pagină -istorica pentru cavaleria româna. Acum câteva zile s’a citit trupelor din divizia I-a de cavalerie următorul ordin de zi dat de comandantul acestei divizii, generalul George Bogdan, sub conducerea căruia s a executat acel frumos raid de la Ferdinandovo unde se știe că această divizie a capturat o întreagă brigadă de infanterie cu 12 tunuri şi o însemnată cantitate de material de război şi unde Românii au avut câţiva soldaţi morţi, un plutonier-major mort, doi ofiţeri răniţi şi un subşef făcut prizonier. Drept răsplată, M. S. Regele a adus mulţumiri în public la deschiderea corpurilor legiuitoare a lui general Bogdan, acordându-i proprio motu ordinul „Coroana României", în gradul de comandor. Iată şi acel istoric ordin de zi , adresat brigadelor 1, 2 şi 3 de cavalerie şi divizionului de artilerie călăreaţă. Ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, Majestatea Sa Regele, părăsind sala de şedinţe a Adunărei Deputaţilor după cetirea Mesagiului şi străbătând rândurile formate de ofiţerii generali şi superiori, a binevoit să se oprească în faţa mea şi întinzându-mi mâna, să-mi spună: „Vă exprim mulţumirea Mea pentru frumoasa acţiune ce aţi avut în Bulgaria şi modul cum aţi îndeplinit-o, făcând să reiasă valoarea cavaleriei române. Sunt satisfăcut că pot să vă exprim această mulţumire, astfel ca să fie auzită*. Această înaltă răsplată, pe care Majestatea Sa a binevoit a mi-o acorda, nu mi se cade numai mie: ea se răsfrânge deopotrivă şi asupra voastră. In activitatea voastră neobosită şi în devotamentul şi patriotismul de care eraţi însufleţiţi, am găsit sprijinul de care aveam nevoie în îndeplinirea misiunei ce mi se încredinţase. Numai lucrând toţi într’un gând şi suflet, am putut atrage asupra diviziei noastre, înalta mulţumire a Majestăţii Sale. Cuvintele ce mi-au fost spuse, să ne fie nu numai răsplată, dar şi îndemn neîncetat la muncă fără preget. Ele să fie izvorul la care să vă adăpaţi in pregătirea pentru ziua cea mare, când veţi fi chemaţi să vă jertfiţi pentru ţară şi tron. Să rămână neştearsă în mirdea noastră şi scrisă culitere de aur în analele corpului, ziua, când, prin comandantul vostru, şeful suprem al armatei Şi-a exprimat, înalta Sa mulţumire nouă tuturor şi într’un glas şi o gândire, să strigăm: Trăiască România, Trăiască Majestatea Sa Regele«. Comandantul diviziei 1 de cavalerie (ss) General Bogdan. Căderea ministrului Barthou. Reprîviri şî constatări. Dintr’un articol mai lung al corespondentului nostru din Paris, espidiot înainte de a se fi constituit noul cabinet francez, reţinem următoarele părţi, cari expun cauzele cădeai cabinetului Barthou şi situaţia critică, în care a ajuns Franţa din cauza împrejurărilor, care a avut de urmare dimisiunea cabinetului Barthou. Paris, 6 Dec. n. 1913. Ziua de 3 Decemvrie va rămânea însemnată în analele parlamentarismului francez. Şedinţa Camerei deputaţilor s-a deschis la 9 ore jumătate dimineaţa şi după discuţiuni înverşunate, manifestaţiuni tumultuoase, incidente violente, cari au durat până la 8 jumătate seara, cabinetul şi-a dat demisia. Unul din efectele războiului balcanic a fost şi întărirea militarismului în toate statele Europei, dar mai ales în Franţa şi Germania, care de 42 ani se înarmează fără încetare. Germania şi-a ridicat efectivul de pace la 800.000 soldaţi bine echipaţi şi instruiţi, iar Franţa a mărit stagiul sub arme al soldaţilor de la 2 la 3 ani. Votarea acestei legi a întâmpinat o mare opunere în Franţa cu tradiţii revoluţionare şi tendinţe pacifiste, iar în Cameră au fost 253 voturi contra ... Această lege era privită în Franţa ca un succes al reacţiunei conservatoare, necontribuind cu nimic la întărirea apărărei naţionale. Ministerul Barthou — care de altfel este compus din elementele republicane cele mai moderate — n’a reuşit să obţie in parlament votarea legei militare decât cu ajutorul partidelor reacţionare. Deaceia partidele din stânga pândeau momentul pentru a-l putea răsturna. La începutul sesiunei parlamentare ministrul finanțelor Charles Dumont depunând budgetul pe anul viitor a mărturisit un deficit pentru budgetul în curs de câteva sute de milioane. Pentru echilibrarea budgetară ministerul a hotărât un împrumut de 1300 de milioane, care zilele trecute a venit în discuţia Camerei. Momentul era venit pentru a se da lupta contra ministerului. Cei dintâi cari au deschis focul au fost socialiştii. Prin leaderul lor Jean Jaures au încercat să aturneze împrumutul, însă Camera a respins amendamentul propus. In ziua de 3 Decemvrie era la ordinea zilei votarea pe articole a legei pentru Încuviinţarea împrumutului. Primite două articole se votează fără discuţie. La al treilea ministerul este în dezacord cu comisiunea budgetara. Ministrul voia ca renta împrumutului să nu fie supusă nici unei taxe, să i se recunoască privilegiu contra fiscului. Urmând să vie în discuţia Camerei viitoare, legea asupra impozitului progresiv pe venit — care este în programul partidelor radical şi republican socialist şi pe care o promisese însuş ministerul care a căzut — Barihou voia de pe acum să asigure imunitatea rentei. Comisiunea budgetară opunea textului din proiectul guvernului, un alt text prin care nu se mai acorda nici o imunitate a rentei. Discuţiunea înverşunată începu. Cel dintâi care luă cuvântul lu Cailliaux, şeful partidului radical şi fost prim-ministru. Discursul său fu un violent rechizitor făcut ministerului, acuzându-l de reacţionarism. »Proiectul guvernului este un atentat contra democraţiei, întrucât revoluţia franceză, care a şters toate privilegiile, n’a menţinut nici unul contra fiscului« — a strigat Caillaux, în aplauze e mijorităţei Camerei. După această primă cuvântare soarta guvernului era în gria cumpănă. Toţi oratorii cari succedară, protestară contra tentativei reacţionare a guvernului. Jaures vorbi cel din urmă, el dădu lovitura de graţie. Barthou încercă zadarnic să-şi apere proiectul său, susţinând că pentru a asigura creditul frances, trebuie să se voteze imunitatea rentei. — 290 de voturi au respins proectul guvernului, proclamând egalitatea înaintea impozitului, şi numai 260 de voturi au fost pentru guvern. Radicalii, republicanii-socialiști și socialiștii au votat contra guvernului.