Gazeta Transilvaniei, aprilie 1914 (Anul 77, nr. 74-93)

1914-04-02 / nr. 74

Pagina 2. A căuta să împaci pe Români cu Rutenii din Bucovina, ca împreună să lupte în contra imperializmului ger­man, care în ciuda tuturor afirmărilor mai recente ale corifeilor noştri poli­tici T. Simionovici, Isopescul, Flondor et tuti quanti, dominează încă şi azi în ţărişoara noastră, însemnează nici mai mult nici mai puţin decât a te uăzui să împaci capra cu varza. Cine cunoaşte individualitatea et­nică a acestor două popoară şi ambi­ţiunile lor, precum şi frământările lor de a dobândi unul asupra celuilalt ege­­monia, sigur îmi va da dreptate când răspund, că nu e posibilă, cel puţin în­tre împrejurările date, o împăcare sin­ceră între Românii Rutenii din Bu­covina. Conştiinţa înăscutâ Românului bu­covinean că el e locuitorul autohton al acestor plaiuri, deci că lui îi com­pet în primul rând privilegii, dacă se poate numi »privilegii« dreptul de a te fo­losi de limba maternă preste tot locul şi de a fi stăpân în biserica ce o ai moştenit o dela strămoşii tăi, de altă parte îndrăzneala rutenilor pripăşiţi în ultimele decenii pe la noi şi nizuinţa lor de a acapăra totul ce se poate numai pe seama lor, sunt tot atâtea pedeci reale, cari se pun unei împăcări sincere româno-rutene. Mai este apoi un factor însemnat, care nu trebue trecut cu vederea, când e vorba de a împăca în adevăr, iar nu numai de a însemna o împăcare româno-ruteană, acel factor e regimul austriac, reprezentat la noi prin gu­vernul local. Dacă mândria românului ca băş­tinaş al acestor locuri şi obrăznicia re­cunoscută de toţi a ruteanului pripăşit s’ar putea cumva înlătura de dragul Unei împăcări, nu se va putea trece însă peste regimul austriac, care este şi va fi o pedecă nu numai pentru o Împăcare româno-ruteană, ci în genere pentru o armonie între naţionalităţile din Austria. Principiul­­divide et imperat de care au fost conduse toate guvernele, cari s’au părândut la cârma Austriei, nu poate fi abandonat în zilele noastre de dragul Românilor sau Rutenilor, nici de guvernul local bucovinean. Pentru că dacă l-ar trece pentru un moment numai cu vederea, în acea clipită ar înceta şi dominaţiunea mino­rităţii germane asupra majorităţii ro­mâne şi slave a locuitorilor Bucovinei. Şi această dominaţiune anormală şi nefirească a puţinilor şvabi pripăşiţi pe la noi de prin Zipo şi Bohemia să poate susţinea numai alimentând în con­tinuu în fel şi chip antagonizmul şi aşa existent între Români şi Ruteni. Iar în această privinţă e un ne­întrecut meşter guvernul bucovinean. Aşa­dar o împăcare româno-ru­teană nu se poate face dacă nu din alte motive, dar din simplul şi pentru toţi politicianii noştrii de om­ şi ce nu­anţă, prea firescul motiv, că nu vrea guvernul. Şi dacă nu vrea guvernul nici nu se poate întâmpla o atare minune, deoare­ce noi încă nu am ajuns la o atare emancipare politică, ca să putem să facem şi cea­ ce vrem noi, nu numai ce ne dictează guvernul prin glasul contelui dl Meran. Avem încă multe coade de topor cari în totdeauna au voit și voesc nu­mai cea­ ce li­ s’a poruncit de sus ... Iar până vor avea ei în mâiiie lor frânele politicei noastre nu vom putea înfăptui o împăcare sinceră ro­­mâno-ruteană, care ar fi atât de nefa­vorabilă imperialismului german dela noi. Pentru aceea până când nu ne vom emancipa înşi­ne de sub sclăvia poli­tică a propriilor noștrii politiciani, până când nu vom înceta a face numai cea­ ce e pe placul d-lor Simionovici, Isopescu, Flondor etc. etc. cari la rândul lor îşi întocmesc activitatea conform dorinţei guvernului din Viena sau a celui local din Cernăuţi, până atunci zic, ori­ce încercare de felul celei fă­cute de dnci Vasilko şi Simionovici, de a împăca pe Români cu Rutenii, va rămânea numai o înscenare menită să facă reclamă unor singuratici indivizi. a. b. cu învăţătorul şi cu şcoalal Dela nime­nea altul, decât dela cel ce l’a amenin­ţat, că’l duce urb­ierul şi dela cel ce l’a speriat mergând la preumblare, că dacă se Unde undeva şi rupe vre-o floare, ori ia vre-o piatră de jos atunci li taie degetu­el Aceştia l’au învăţat pe copil mincinos. Pe câr­d, nu-i aşa, că lor nici prin gând nu le-a trecut? Cum ar fi putut ei să vrea răul copilului, să-şi strice copilul, să’l crească minci­nos! Dar nemai­putându-i suferi plân­sul, slur dălniciile, au voit să aibă o­­dihnă de el. Numai cât mijloacele şi le-au ales cam rău şi rezultatul e: că şi-au crescut un copil fricos şi min­cin­os. Şi copilul fricos apoi, nici când nu va vorbi cu curaj şi deschis, cu ni­menea. Dacă face vre­o năzdrăvănie, se teme de pedeapsă, fiindcă frica i s-a prefăcut în a doua natură, şi minte. Omul mincinos însă e în stare să facă multe rele. Nu-i nimic mai frumos, de­cât un copil sincer, curagios şi cu în­făţişarea senină, care se uită cu încre­dere şi fără teamă la părnţii lui, la educatorii lui. Dar cu spăriatul şi cu intreare nu-i iertat a creşte copiii. Căci cel mai curagios şi cel mai de treabă copil îl strică acel părinte, care pentru fiecare lucru de nimic îl ia la răspăr, îl suceşte-învărteşte în dreapta in stânga şi-l mai şi bate. Dumnezeu a înzestrat şi pe cel mai mic animal cu sâmţământul de dragoste faţă de mama lui, cu atât mai vârtos a sădit acest sâmţământ in inima co­pilului. Dar dacă copilul vede, că părin­ţii nu au nici când un cuvânt dulce şi bun pentru el, dacă ii vorbeşte de di­mineaţa până seara tot aspru, dacă-l calcă în picioare, îl ghiontesc şi-l bat şi-l lovesc pentru cea traiţmic­ă greşală, simţul lui de dragoste faţă de părinţi se­­răceşte din ce în ce mai tare. Se va teme, îi va fi frică, va tremura in aproprierea lor, şi cu mintea lui de co­pil vede nişte duşmani în părinţii lui. Cu asta nu vreau să zic, că nici când să nu-i zicem copilului un cuvânt mai aspru nici când să nu-1 ameninţăm ci sâ lăsăm totul după poftele lui. Nu, Doamne păzeşte nul Proverbul zice: Indreptează pomi­­şorul până-i tinăr! Dacă Nicuşor şi Lenuţa nu învaţă ce e bine şi frumos, apoi pe Neculae şi pe Ileana, numai cu greu îi poţi deda cu ele. Ceea­ ce vreau eu este, ca mustrările şi dojenile noas­tre să fie blânde şi pline de dragoste. Prin ele se simtă copilul, cât de mult îi vrem binele, când îl dojenim. Ş dacă merită bătae — ceea­ ce ar fi să mă­nânce cât mai rar, — mai întâi să-i facem cunoscut că fapta lui ne-a pro­dus durere şi întristare şi mai ales să-i facem­ să recunoască că merită bă­taia. Astfel vom izbândi ceva cu pe­deapsa, pe când dacă-l batem de multe­ ori pe copil, minte, neagă, stă ascuns, ocoleşte părinţii, numai să se scape de lovituri. Să ne gândim mai departe, ce părere îşi va forma despre părinţii lui, un astfel de copil, care încetul cu înce­tul s’a convins, că părinţii lui au minţit, apoi i-au vo­bit aspru, au strigat după el cuvinte ordinare şi murdare şi din cauza ţbâtăilor s’a răcit faţă de pă­rinţii lui? Aşa e, că nu e greu să recunoaş­tem, că un astfel de copil crescând mare, nu-şi va cinsti şi nu-şi va iubi părinţii ? Până când copilul nu ese din casa părintească, până când e avizat la tatăl său şi la mamă-sa, până atunci tot e bine, dar îndată ce ajunge să se stăpânească singur, nu numai că nu-şi ajută părinţii avizaţi la sprijinul lui, dar nici nu vrea să-i vadă măcar în ochi. Din aceştia es apoi acei copii, despre cari e obiceiul să se zică, că mai uşor ţine un părinte nouă cop­i, decât două copii de aceştia un părinte. Pe când dacă copiii noştri de mici ar fi simţit dragostea noastră cea mare, abia ’mi vine să cred că s’ar găsi vr-un stri­cat care să plătească dragostea părin­tească cu nerecunoştinţa şi să-şi uite de blândeţea şi bunătatea, de care au avut parte în creşterea lor. (Sfârşitul în n­rul viitor). GAZETA TRANSILVANIEI. Despre noua lege de presă, care a intrat in vigoare cu ziua de 12 i. c., locţiitorul procurorului suprem din Budapesta, Seiley Béla, a făcut unui ziarist următoarea declaraţie: Legea de pressă constrânge pro­curatura să supravegheze de-acum înainte cu mai mare severitate ziarele. Prima urmare a legei de pressă va fi, că ziarele vor fi asediate cu procese de despăgubire. Mulţi se vor bucura, când ziarele se vor ocupa cu persoana lor căutând motive de a intenta ziare­lor astfel de procese. Dar practica ju­­decătoreasc­ă va ști să reducă abuzul ce se va face la început de persoanele, cari se simt atacate. După părerea mea noua lege de pressă nu va pricinui prea mari schimbări. Ziarele vor putea să-și continue activitatea ca şi în tre­cut, vor trebui însă să supravegheze cu mai multă atenţiune chestiile, cari privesc onoarea privată a oamenilor. Viitorul apropiat ne va arăta întru­cât procurorul Seiley are d rep­lace...­­ Germania aprobă Inter­venţia României. »Berliner Zei­tung am Mittag“ publică ştirea inspi­rată probabil din cercurile oficiale, că toate combinaţiile publicate in pressă streină cu privire la întrevederea îm­păratului Wilhelm la Corfu cu regele Greciei, precum şi combinaţiile puse în legătură cu întrevederile de la Veneţia şi Miramare sunt greşite. Germania nu este autorizată să se amestece în con­flictul greco albanez, decât împreună cu celelalte puteri. A­ât la Berlin cât şi în anturajul împăratului Wilhelm se pre­supune că Germania va evita să se amestece singură. Intervenţia României în conflictul greco-albanez este însă aprobată de Germania, precum orice încercare a Ro­mâniei care ar tinde la aplanarea tutu­ror conflictelor din Balcani. Italienii despre Români. — O carte de G. di Riella. — Ro­mânia o verigă între Apus şi Răsă­rit. — România și Europa. — Ro­mânia să fie cea mai puternică in Balcani. — Agenţia telegrafică italiană anunţă din Roma, că la Florenţa a apărut un studiu de d-l Galati di Riella, cu titlul »Câţiva bărbaţi politici din vremurile mele«. In studiu se scrie şi despre re­centele evenimente din Balcani, iar în legătură cu aceste di Riella spune ur­mătoarele despre România şi Români, ca un ecou al dorinţelor italiene pentru poporul latin de la Dunăre: România — zice di Riella — care stăpâneşte un port însemnat pe Marea Neagră, Constanţa, îşi întinde comerţul în Mediterană. Trebue să ţie, deci la libera trecere a Bosforului şi a Darda­­nalelor. Pe lângă aceasta, din pricina aşezărei sale geografice, se află a fi şi amestecată în toate chestiunile care pri­vesc Europa centrală şi Peninsula Bal­canică. Este prin urmare ca şi o verigă de unire între Apus şi Răsărit. Aci scriitorul italian, după ce a reamintit marele rol, pe care l-a jucat România în războiul de la 1877—78 şi chipul cum a fost răsplătită pentru pur­tarea­­ vitejească, urmează: Când Bul­garia, prin ultimele sale mişcări mili­tare, ameninţa să tulbure echilibr­ul balcanic, România a fost silită să inter­­vie spre a-şi apăra interesele vitale şi a păstra cumpăna forţelor politice din Balcani. Privirile noastre au urmărit cu dragoste acea oştire latinească, ce, că­lăuzită de vulturii români, a pornit pen­tru a ocroti neatârnarea şi s­puranţa ţărei. Purtarea României a fost o aspră dojană pentru Europa. Ambasadorii ma­rilor Puteri, întrunindu-se la Londra, n-au vrut să primească în sânul lor pe împuterniciţii statului latin de la Du­năre, reînoind greşala comisă, acum 35 ani, de Congresul din Berlin, care a o­­rânduit soartea popoarelor împotriva voinţei lor. Dar România a bătut zadarnic la porţile palatului Saint-James, ea a ştiut însă să-i răspundă Europei în dup vrednic de Roma. Armele sale război­nice i-au deschis acele porţi cari rămă­seseră închise înaintea armelor sale di­plomatice. Dacă Italia e interesat­ă la păstra­rea echilibrului balcanic, ea e tot aşa de interesată, dacă nu chiar mai mult, la întărirea poporului latin, de la Dunăre, căci mai mult decât Germania, Franţa sau Anglia, noi Italienii cunoaştem mai de aproape primejdia slavismului. De aceea Italia trebue să uituiască la înălţarea, înflorirea şi sporirea ro­mâniai ei. E în interesul nostru,ca prin­tre toate statele balcanice, statul ro­mân, străjerul latinităţei, să fie cel mai mai tare şi cel mai de temut: întrunirea studenţilor universitari. Bucureşti, 31 Martie v. Trei mari chestiuni, cari inte­resează opinia românească şi fră­mântă mai ales inimile cetăţenilor Capitalei, natural că n’au putut lăsa nepăsători pe studenţii uni­versitari. Scoaterea de pe afiş a piesei „Se face ziuă“, atrocităţile din Albania şi menţinerea în arest a studentului Măndăchescu, sunt cele trei chestiuni, în cari studen­ţimea şi-a ţinut de datorie ca să-şi spună cuvântul, la însufleţită întru­nire, care a avut loc i­eri, la Uni­versitate. După ce mai mulţi vor­bitori dau grai atitudinei studen­ţeşti faţă de cele trei chestii mai sus amintite, se ceteşte şi se pri­meşte cu însufleţire următoarea e­­nergică moţiune: „Se face ziuă“. Având în vedere retragerea piesei «Se face ziuă», considerând că am fost induşi în eroare de scrisoarea deschisă a domnului Bârsan şi de promisiunea formală a d-lui director al Teatrului Naţional, că piesa se va reprezenta după restabilirea d-lui Manolescu care, se zice, era bolnav. Remarcând contrazicerea dintre d. director al teatrului care afirmă că din cauza d lui Manolescu piesa s’a retras şi declaraţia d-lui Bârsan asupra corec­tării piesei. Edificaţi pe deplin când spunem: Mâna d-lui Bârsan a fost forţată să semneze o scrisoare ce nu aparţine convingerilor­­ sale şi piesa este ştearsă pentru totdeauna de pe afişul Teatru­lui Naţional. Apreciind netemeinicia motivelor întrebuinţate pentru a exprima un ne­adevăr : Protestăm împotriva faptului de a şi impune pe scena Teatrului Naţio­nal Austria dorinţele sale.... Protestarea noastră conştientă şi întemeiată, asigurăm că nu va rămâne platonică, şi dacă în prima săptămână aupă Paşti piesa „de face ziuă* nu se va prezenta, vom şti, sprijiniţi pe opinia publică, să ne afirmăm punctul nostru de vedere — şi mijloa cele sunt multiple — în chip cât mai eficace Atrocităţile din Albania. In urma atrocităţilor continue şi a actelor de cruzime din zilele acestea cari lovesc în fraţii noştri subjugaţi din Macedonia. Trecând peste sălbătăcia brutală a trupelor greceşti, ne simţim dureros răniţi prin lor turn­e şi îngenuncherea neamului nostru din Albania. Ţinând seama de nesiguranţa în care stau zilele fraţilor noştri de acolo. Reclamând satisfacţie pentru cri­mele săvârşite prin omorârea celor doi fraţi Balamace şi a altor trei fruntaşi din Cori­ţa! Cerem guvernului să intervie ener­gic pentru a garanta viaţa Românilor macedoneni şi libera lor desvoltare cul­turală prin şcoală şi biserică româ­nească. Studentul Măndăchescu. Convinşi că vina lui Măndăchescu e numai că a înstreinat paşaportul; că instrucţia e terminată, că menţinerea lui în arest e numai un act de simu­lare al guvernului faţă de unguri în chestia atentatului de la Dobriţin, care influinţează justiţia şi utilizează pe Măndăchescu drept unealtă a interese­lor sale, sacrificându-i libertatea. Protestăm împotriva justiţiei care se joacă cu cinstea şi liberta­tea unui coleg al nostru de ha­târul guvernului iar nu al drep­tăţii, şi cerem liberarea lui pe cauţiune morală sau materială Declarăm că suntem gata să pro­clamăm greva generală universi­tară, când pentru motivele enun­ţate mai sus, colegul nostru nu va fi pus în libertate. * S-a hotărât şi ţinerea unei nouă întruniri pe ziua de 13 Apri­lie­­. când se vor discuta modali­tăţile pentru ducerea la îndeplinire a dorinţelor studenţilor. Toţi studenţii au fost apoi in­vitaţi sa participe la parastasul, pentru odihna sufletelor celor ucişi la Coriţa, care va avea loc, mâne, Marţi, la biserica Sf. Gheorghe, iar joi să se prezinte la meetingul convocat, tot în chestia măceluri­lor din Albania, de cătră „Soc. macedo-română“, la care se va a­ Nr. 74—1914, socia Liga Culturală împreună cu toate societăţile româneşti cari îşi au sediul în Capitală, întrevederea alin. Abba­zia. Mâne Miercuri, după prânz va fi prima convorbire în Abbazia între Berchtold şi San Giuliano. Mercuri sea­ra contele Berchtold va da un dineu în cinstea oaspetului. Vineri va avea loc a doua convorbire, iar Sâmbătă a treia întrevedere. Comentând întâlnirea de la Abbazia, ziarul »Popolo Romano» scrie că ea va da celor doi oameni politici plăcu­tul prilej să vorbească şi să se înţe­leagă asupra tuturor chestiunilor de politică internaţională cari sunt la or­dinea zilei, scoţând la iveală interesele deosebite ale Triplei Alianţe şi mai cu seamă ale Italiei şi ale Austro Ungariei. Totdeodată această întrevedere va con­tribui să lămurească tot mai m­it şi să convingă pe conducătorii politicei austriace asu­pra intenţiunilor şi năzu­inţelor paşnice, prieteneşti şi rea­l pe care le urmăreşte politica italiană. Harakiri. Un advertisment Saşilor. Noul de Paşti al ziarului »Buda­­pestel Tagblatt« publică subtitlul „Si­nucidere sau nu ?* un energic articol, în care se condamnă laşitatea Saşilor manifestată după eşirea deputaţilor W. Kopony şi Brandsch din partidul muncii. Reţinem din apostrofările usturătoare a­­dresate Saşilor partea finală: ... Când Saşii Ardeleni abando­nează pe Germanii Ungariei, ei comit înainte de toate un act de sinucidere ; ei documentează, că ei sunt duşmanii ideii germane în Ungaria, a cărei sin­guri reprezentanţi au fost până acum şi că ei se dau înşişi perduţi împreună cu toţi Germanii din Ungaria. Contele Tisza este un cap nespus de înţelept. Aceasta a dovedit-o acum, când a ştiut sâ se folosească atât de perfect de politica lor oficială, încât i-a lăsat să execute un coup care cu o singură lovitură poate se vestească victoria cul­turei şi politicei maghiare peste în­treagă Ungaria. Şi ei, Saşii, îi s’au supus. Cu o orbire, doamnă de compătimit, vreau să urmeze ordinele lui Tisza ca să ucidă ca Germani pe Germani. Tisza­ a ştiut, unde are să caute ..e că­­ii Germani­lor. lui­­ a zăcut mai puţin la inimă să facă inofenzivi pe cei doi deputaţi opoziţionali, ci el a intenţionat să se convingă de supunerea necondiţionată a Saşilor. Şi acum, vor comite sau nu Saşii ardeleni acest aer de bi­nur­­dere? Kreis­­ausschass­ul săsesc din Braşov a săvârşit d°ja în parte acest Harakiri... Dar Si­­bienii? ! De la ei depinde acum şi ei vor avea să răspundă, dacă vreau sau nu să trăiască ca Germani...« Aspră dar meritată apostrofare! Emigrările. In câteva zile va apărea raportul camerei de comerciu şi de industrie pe 1913 din Arad, a cărei sferă de activitate cuprinde co­mitatele Arad, Bichiş, Cianad şi Hune­doara. In o parte a raportului sunt date despre emigrări din cari reproducem următoarele: Din cercul Boroşsebişului au emi­grat în 1913, 302 de oameni şi nu s’au întors decât 139. Locuitorii sunt mai mulţi Români. Cauza emigrării e­­ în trei comune datoriile, în celelalte lipsa de lucru. Din cercul Chişineului au emigrat 273 şi s’au întors 56. Din satul româ­nesc lalpoş, cu pământ nerodilor au emigrat 57. Din aceştia s’au dus fără paşaport 25. Din cercul Pecica­ maghiară nu­mărul emigranţilor 209, din cari 111 fără paşaport Din cercul Maria­ Radnei au pără­sit ţara 119 emigranţi, bărbaţi, femei şi cop­i. Sunt mai ales Români. Cel mai lipsit cerc în comitatul Aradului este ţinutul Hăm­­agiului. De aici au emigrat 197, din cari jumătate s’au dus fără paşapoarte. Din cercul Siriei au emigrat­ 122, mulţi fără paşapoarte. Din comitatul Bichiş s’au dus 248 de emigranţi, familii întregi. Aceştia probabil nu se mai întorc. Din comitatul Hunedoa­rei au e­­migrat 670 şi s’au întors abia 19 inşi. Şi aşa mai departe. Cazurile sunt aceleaş în ţara întreagă şi asemenea

Next